Să Te găsesc o, Doamne
În tot ce mă-nconjoară
E darul fără preţ
E sfânta mea comoară…
Să Te ascult cum tainic
Mă chemi şi îmi vorbeşti
Prin foşnetul de cetini
Când vântul domoleşti…
Prin susur de izvoare
Şi cânt de ciocârlie
Te-aud şi parcă-atunci
Simt că-mi vorbeşti doar mie…
Îmi spui prin tot ce văd
Şi-ascult în jurul meu
Că încă mă iubeşti,
Că Tu eşti Dumnezeu…
Cum aş putea o, Tată
Să-Ţi mulţumesc cândva
De-atâta frumuseţe
Ce văd în preajma mea…
M-aplec cu reverenţă
Şi recunosc Părinte
Că Tu eşti Domnul Slavei
Şi-Ţi mulţumesc fierbinte!
Vulcan-18-08-2015 Maria Luca
