Mă iartă Părinte din ceruri!

Mai plânge o aripă frântă
Un dor mai suspină tăcut…
În viaţa ce trece grăbită
Cu lauri sau poate zdrobită
Se naşte un gând neştiut…

Venit pe furiş într-o noapte
Aduce cu el gânduri mii…
Se zbuciumă-n mine, tresare
Şi totu-i un semn de-ntrebare
Pe drumul ce duce-n vecii…

M-a prins ca-ntr-un cleşte puternic
Mulţimea de gânduri haine…
Îmi spun că sunt slab, păcătos
Că ruga mi-e fără folos,
Că viaţa e numai suspine…

Tresar speriată…eu sunt
O fiică a Tatălui Sfânt!
Atunci oare unde-i credinţa
Ce-aduce cu ea biruinţa
Şi pacea ascunsă-n Cuvânt?

Mă iartă Părinte din ceruri
De teama ce iar mă cuprinde…
Cu Duhul Tău Sfânt mă atinge
Când inima doare şi plânge
Tu dorul de Tine-mi aprinde!

Vulcan-20-11-2015   Maria Luca