Eram un țânc când s-a întâmplat asta dar îmi amintesc perfect și azi de o fracțiune de scenă. Prin fața porții pe la noi, la țară, la bunici de fapt, au trecut trei fetițe gemene cred (dacă e corect termenul), că erau asemănătoare ca picăturile. Am strigat la bunica să vadă „trei copii la fel” și mai erau și bunicu și mătușa mea parcă.
Bunica le-a strigat și le-a întrebat „A cui sunteți măi fetițelor?” dar ele nu spuneau nimic și toată lumea se agita să afle ale cui sunt copilele. Nu mai știu dacă au aflat, dar știu clar că era o preocupare pe acea vreme al cui ești. Dacă făceai boacăne se interesau repede „al cui e țâncu ăla?” ca să se poată lua măsuri. Dacă îți făceai părinții de rușine o luai pe cocoașă în conformitate cu rușinea adusă asupra lor. Dar exista și termenul „ai nimănui” sau „copii fără stăpân” pentru cei ce nu erau „struniți” de nimeni.
Ei bine o întrebare mă frământă zilele acestea. Ai cui sunt copiii?
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 