Doamne, nu mă lepăda!


Doamne, nu mă lepăda
De la pieptul Tău cel sfânt…
Ştiu că mult Te-am întristat
Prin purtare şi păcat
Încălcând al Tău Cuvânt!

Nu mă lepăda Părinte
De la scumpă faţa Ta…
Mai priveşte încă-o dată
Inima ce-i vinovată
Şi doreşte-a se-ndrepta!

Doamne, nu mă lepăda
Mă mai iartă încă-o dată
Căci sunt slab…sunt doar un om
Pe pământ…un biet atom
Ce Te strigă: Ava…Tată!

Vulcan-15-10-2016     Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.