Ascultă Doamne ruga…


Ascultă Doamne ruga ce se-nalță
Din trupul meu plăpând și obosit…
M-am prăbușit sub teamă și povară
Și am uitat că veșnic m-ai iubit…

M-au troienit îngrijorări Părinte
Și valuri au bătut să mă doboare…
Prin noapte-am rătăcit fără de țintă
Și am uitat că Tu ești Veșnic Soare…

Dar azi Te chem…mi-e dor de Tine, Tată
De vocea Ta în dulce părtășie…
Să îmi vorbești prin Duhul…să Te-ascult
Și să-mi aduci în suflet bucurie…

Te chem în rugă…iartă-mi neputința
Căci slab sunt Doamne și așa de mic…
Mă doare orice spin din drumul meu
Căci fără Tine nu însemn nimic!

Ascultă Doamne ruga ce se-nalță
Din trupul meu plăpând și obosit…
Mai dă-mi un semn…atinge-mă Părinte
Să înțeleg că veșnic m-ai iubit!

Vulcan-12-01-2017     Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.