Tu plângi…Ce taină nepătrunsă oare
Ți-a transformat surâsul în suspin?
De ce ți-s ochii crâncene izvoare
Ce nu cunosc iertare și alin?
De ce privirea îți întorci grăbită
Și-o pierzi departe, către zări străine?
Te doare poate inima ce strigă
Și caută un cuvânt să o aline?
De ce să plângi? N-ai înțeles că ochii
Sunt două porți să intre fericirea
În inima ce zace încuiată
Când e departe cântul și iubirea…
Chiar dacă suferi nu mai plânge…iartă…
Iertarea e balsam și mângâiere…
Ea-nmugurește-n suflet și cu timpul
Va înflori în zâmbet și putere…
Hai, lasă-mă pe fruntea-ngândurată
Să pun pecete un sărut duios
Și nu mai plânge…uită întristarea
Căci viața e un vis…cel mai frumos!
Vulcan-25-01-2017 Maria Luca
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 