"IZVOR" de GÂNDURI

Serbarea corului – Mesajul organizatorilor


 

Z

“Preaiubiții mei frați și surori in Dl Isus, iubiți prieteni veterani ai corului Maranata incepând cu anii 1970, participanți ai marii sărbătoriri a semicentenarului nostru sub bagheta Maestrului Mircea Borlovan, doresc să vă adresez cele mai alese cuvinte de mulțumire și respect pentru sacrificiul pe care l-ați făcut de a veni din toate colțurile României cât și a întregii lumi.

Recunosc dăruirea voastră pentru acest eveniment și respectul pe care ați vrut să-l arătați lucrării cât și liderului nostru prin participarea voastră și doresc să vă mulțumesc din toată inima.

Mă rog ca Domnul să vă răsplătească cu multele Sale binecuvântări. Sucesul și prosperitatea Domnului să fie continuu în viața voastră, bucuria în Domnul să fie tăria voastră iar favoarea Lui să se odihnească continuu peste viețile voastre !!!

Mulțumesc de asemeni și celor ce nu au putut veni, dar ne-au susținut de departe și au trăit aceleași emoții alături de noi vizualizând transmisia directă sau înregistrarea serviciilor destinate sărbătoririi acestui semicentenar de lucrare în via Domnului. Domnul să vă binecuvînteze !!!

Nu vreau să las uitat nici suportul primit din partea conducerii Bisericii Maranata prin Fratele Păstor Filip Cazacu și toată echipa de administrare (care include și nu se limitează doar la aceștia) fratele Dumitru Ungur, Nelu și Lenuta Martian, familia Milășan, echipa de la pregătirea mâncărurilor și administrarea mesei etc…
Vă mulțumesc și mă rog ca Domnul să vă răsplătească cu cele mai alese binecuvântări !!!
Vă iubim mult !!!

Să fiți veșnic binecuvântati !!!
Cu respect și dragoste in Hristos Domnul,
Corneliu și Cornelia Telegaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s