STIRI

Comunicat; Comunitatea Regională Penticostală Arad


Credincioșii creștini penticostali împreună cu pastorii din Comunitatea Regională Penticostală, aflând că în orașul martir Timișoara se organizează evenimentul PRIDE Week al comunității LGBTQ+, își exprimă indignarea față de scopul și valorile promovate de acesta.
Respectăm convingerile personale ale individului, și manifestarea acestora într-un cadru privat, dar afirmarea în spațiul public a ceeace în viziunea creștină este imoral, este o acțiune profund dăunătoare sănătății spirituale a neamului românesc.
O astfel de manifestare nu poate fi deloc asociată cu Timișoara – Capitală Culturală Europeană, deoarece promovarea mișcării LGBTQ+, nu reprezintă un act de cultură, ci un demers menit să distrugă familia, valorile ei, și în final societatea.
Este o jignire adusă multor etnii și religii care conviețuiesc de veacuri în spațiul bănățean, frumos și pașnic, de către un grup restrâns de indivizi, care afirmă ca scop al acțiunilor lor: „schimbarea mentalității învechite”. Considerăm că schimbarea pe care o solicită aceștia reprezintă un demers discriminatoriu și ofensator față de societatea românească bazată pe etică, moralitate și valori culturale perene, preluate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Având în vedere faptul că de aici a pornit scânteia revoluției care a schimbat istoria României, și faptul că, atunci în decembrie 1989, s-a vorbit despre asanarea morală a spațiului românesc, prin cultivarea valorilor creștine și întoarcerea către Dumnezeu, evenimentele din această săptămână, sunt un afront la adresa Creatorului fiecărui om, și o sfidare a celor care și-au riscat viața pentru libertate.
Credincioșii penticostali vor continua să se roage lui Dumnezeu pentru binele cetății, căutând să păstreze neîntinate valorile creștine în care este înrădăcinată societatea românească.
Președintele Comunității Regionale Penticostale,
Pastor Ioan Filip

Sursa: http://www.crparad.ro/2019/06/03/comunicat-crp-arad-03-06-2019/?fbclid=IwAR3PZDo4_K_fjpjQT45ZKEkNReCF2nDfZn7LUuhfYT4rmCWubN55yGFhSvE

Categorii:STIRI

Etichetat ca:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.