Autor: Biserica Maranata Vulcan

 

Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnați să se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care să trezească în inimi aşteptarea întoarcerii lui Hristos şi amintirea primei Sale veniri, susține catholica.

Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnațisă se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care să trezească în inimi aşteptarea întoarcerii lui Hristos şi amintirea primei Sale veniri, susține catholica.

Cuvântul „Advent” își are originea cuvântul latin Adventus, care înseamnă „sosire” și face o trimitere directă spre momentul revenirii lui Iisus Hristos. Abordând această perspectivă, scriitorul american William B. Bradshaw, într-un articol publicat peHuffington Post, încearcă să aducă în atenția cititorilor cele două momente fundamentale din istoria religioasă: nașterea lui Hristos (primul advent) și revenirea Sa (al doilea advent).

 

În opinia lui Bradshaw, Crăciunul oferă în primul rând „posibilitatea de a experimenta ceva din așteptările vechi legate de sosirea lui Mesia”. În acest sens, scriitorul se întreabă dacă „este posibil pentru noi, în anul 2014, să înțelegem și să apreciem pe deplin suferința teribilă și agonia pe care generații și generații de evrei au experimenta-o?”

 

Luând în considerare aceste așteptări agonizante și îndelungate, Bradshaw apreciază că „Adventul este marcat de un spirit de așteptare, de anticipare, de pregătire și de dor. Abia apoi vine Crăciunul!”

 

În teologia actuală, ambele veniri ale lui Hristos sunt corelate într-un raport intim. „Perioada dinainte de Crăciun are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Hristos de la sfârşitul timpurilor”, spune profamilia.

 

Filosoful Andrei Pleșu, într-una din ultimele sale lansări publicistice, Parabolele lui Hristos, abordând problematica așteptării celui de-al doilea advent, consideră că „cine trăiește prezentul doar ca prezent, fără dimensiunea ritmului mare, fără o referință constantă la timpul Împărăției, încetează să mai fie o prezență, adică își lasă prezentul nelocuit”. Din perspectiva scriitorului român, „prezentul trebuie trăit sub specia iminenței, ceea ce implică o trăire a ființei umane simultan în două registre a timpului: în liniștea funcțională a cotidianului și în neliniștea zilei de pe urmă”.

 

Chiar dacă Crăciunul, ca prim Advent, este sărbătorit la nivel global, percepțiile cu privire la acest eveniment sunt, totuși, diferite, în funcție de anumite orientări teologice. Astfel, în Bisericile Ortodoxe Orientale perioada anterioară Crăciunului este percepută ca o perioadă de post și pocăință pentru păcatele comise. Însă, în zona occidentală a creștinismului, primul Advent a ajuns să fie celebrat mai mult în termeni de așteptare sau de anticipare, susține Christian Resource Institute, corelația cu cel de al doilea Advent fiind mult mai evidentă.

 

Deși abordarea Crăciunului diferă în cele două spații ale creștinătății, în schimb, problemele cu care se confruntă sunt similare. Astfel, există o diferență între discursul teologic și tendințele actuale ale enoriașilor. „Mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist”, sună un mesajalarmant al Patriarhiei Române. Același aspect îl semnala și papa Benedict care afirma că „Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu”, exprimându-și astfel regretul pentru incapacitatea societății actuale de a privi „dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri”. Probabil că o abordare mai puțin materialistă a primului Advent ar putea facilita crearea unor conexiuni de care societatea umană duce lipsă, revenirii lui Hristos redându-i-se locul între prioritățile unei lumi consumeriste.

Perioada sărbătorilor de iarnă este raiul comercianţilor. Frenezia cumprăturilor capătă proporţii globale, cum fiecare doreşte să iasă din magazin, cel puţin cu un cadou în mână şi-al-nu-ştiu-câtălea între dinţi… Să nu mai vorbim de întreaga industrie a decoraţiunilor, cu brazi, globuleţe, ghirlande, figurine, steluţe, luminiţe – sau lumineţe, cum spune băieţelul nostru, Elias – etc. În fine, bune şi astea…

Important e să vedem rolul special pe care îl joacă vitrina în toată povestea asta. Vitrina are rolul esenţial de a deschide faţă de trecători această lume „de vis” a Crăciunului. Toate cadourile și decorațiunile ar fi inutile dacă ar rămâne ascunse, învăluite de un mister total, făcându-ne poate chiar să ne îndoim de existența lor. Chiar dacă vitrina nu dezvăluie tot ce se află în magazin, este totuși un „pod de legătură” între cumpărător și comerciant; vitrina invită la „contemplare” – window shopping – și mai mult – te invită chiar acolo, în lumea de basm a cadourilor. Cum ieși de acolo, depinde de portofel și de creier.

Doar că adevărata „vitrină” a Crăciunului este cea către Dumnezeu. Cum am putea spune noi ceva semnificativ despre Dumnezeu? Cum l-am putea înțelege pe Dumnezeu? Este mult mai ușor să spui ce nu e Dumnezeu, decât să spui ce este El. Nu este de mirare că s-a investit foarte mult în dezvoltarea teologiei apofatice (teologia „prin negație”). Spunem: Dumnezeu nu este muritor, Dumnezeu nu este limitat, Dumnezeu nu păcătuiește, Dumnezeu nu se schimbă etc.

Acest „NU” reprezintă însuși epitomul separării noastre de Dumnezeu – noi suntem „aici”, El este „acolo”. Noi suntem muritori, limitați, păcătuim, ne schimbăm etc. Noi NU suntem ca Dumnezeu și Dumnezeu NU este ca noi. Și, dacă am rămâne aici, toată povestea asta s-ar termina foarte trist… Lumea lui Dumnezeu ar rămâne total ascunsă, învăluită în mister, infinit de departe de noi.

Dar, să vedem acum semnificația copleșitoare a întrupării lui Mesia: Dumnezeu se deschide personal față de noi! În Evrei 1:1-2 citim: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.”

Acum putem spune, în sfârșit, ceva la modul pozitiv (afirmativ) despre Dumnezeu: Dumnezeu este ca Hristos! Dar Hristos este ca noi toți, Om, fără a înceta a mai fi Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu este aici, cu noi. Este Emanuel! Putem vorbi despre Dumnezeu cu limbajul nostru și în ciuda limitărilor noastre.

Hristos, „întipărirea ființei lui Dumnezeu”, devine o fereastră spre Dumnezeu, fiindcă El, Om fiind, este însuși Dumnezeu. Adevărata „vitrină” a Crăciunului nu este cea a comercianților, ci însăși „vitrina lui Dumnezeu”. În Hristos, Dumnezeu ne invită pe noi trecătorii de pe drumul acestei planete, să intrăm în relație cu El. Avem posibilitatea să jubilăm de bucurie, fiindcă privind la „vitrina lui Dumnezeu” și intrând în relație cu El, am pășit în interior: „noi în El și El în noi”!

Și acolo, în Dumnezeu, am găsit cadoul la care am visat dintotdeauna. Acel „cadou” pe care l-am tot căutat, fără să știm, uneori, ce căutăm. Un cadou care să nu ne dea bucurie doar de Crăciun, ci pentru eternitate. Un așa cadou, încât să nu-ți mai dorești altul.

„Intrând” în Dumnezeu am găsit cadoul! Pe el scria: Nemuritor, Nelimitat, Fără păcat,Neschimbător…  Ne-am uitat mai bine și am văzut că acel cadou era împachetat cu un roșu, ca sângele lui Hristos. Deasupra avea o cunună de spini. Am dat cununa deoparte, am deschis cadoul „bucurându-ne, tremurând”, iar în interior am găsit o cărticică pe care scria cu litere de aur, eterne: „…fiul Meu și fiica Mea, poți să-mi spui ”Tată!” ”

Pastor Costel Ghioancă

http://crestintotal.ro/