Povestea adevărată a modului în care Dumnezeu reaprinde flacăra dragostei în inimi pârjolite de suferinţă şi durere.
Isaia 12.3-4 Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui ! Cântaţi Domnului căci a făcut lucruri strălucite : să fie cunoscute în tot pământul !
Iarna anului 2009. Afară era frig dar tristeţea era mare şi în suflet; durerea despărţirii de cei dragi, suferinţa bântuiau în ţară. Rămâneau în urmă soţi îndureraţi, copii orfani şi părinţi nemângâiaţi care-şi purtau pe ultimul drum un suflet drag răpit fulgerător şi fără veste de un virus mortal –Gripa AH1N1. Deja făcuse multe victime. Se vorbea chiar de o pandemie, iar massmedia era plină de veşti îngrijorătoare: tineri şi adulţi, bărbaţi şi femei, anonimi sau personalităţi publice se stingeau printre noi.
Alexandria. Deşi oraşul se pregătea de sărbătoare, peste familia Radu cobora o umbră de îngrijorare. Cei patru copii erau prea mici şi prea atrasi de farmecul crăciunului ca să fie conştienţi de frământarea tinerei mame. O gripă obişnuită sau poate o răceală mai agresivă, un drum la spital iar mai apoi o ambulanţă trimisă de urgenţă la Bucureşti- semnele unei tragedii neaşteptate. Tânărul Sorin, în vârstă de numai 39 de ani, om în toată puterea, zăcea intubat şi respira greu sub aparate într-un salon al spitalului Matei Balş. Totul era învăluit în mister: medicii dădeau din umeri şi erau foarte reţinuţi în declaraţii. Nu, nu gripa amintită fusese cauza. Alte complicaţii. Şi totuşi accesul în salonul bolnavului era extrem de limitat încât abia soţia mai putea să-şi vadă iubitul.
Pentru familie, rude şi cunoscuţi, timpul trecea, dar parcă greu. Mai repede însă trecea şi se scurgea viaţa …din el. În mod neaşteptat soseşte fulgerător vestea cutremurătoare: „Sorin a murit!” N-ai fi ştiut cum să reacţionezi: să crezi? Sau poate nu, …poate o glumă proastă, …. Din păcate, era adevărul, dur şi rece pentru cei care l-au cunoscut pe Sorin. Rămâneau în urmă o tânără mamă de 27 de ani şi patru copii: Ioel-6 ani, Iosif- 4, Timotei- 2 şi fetiţa Ana de numai …câteva luni; Sorin fusese stâlpul familiei, iar salariul lui era unicul venit al familiei.
Cuvintele profetului Ieremia descriu parcă cel mai bine starea sufletească a Mariei: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa … Domnul m-a dus, m-a mânat în întuneric şi nu în lumină… a făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. Mă aşează în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna. M-a înconjurat cu un zid ca să nu ies, m-a pus în lanţuri grele. Să tot strig şi să tot cer ajutor căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea… M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin, …m-a acoperit cu cenuşă. Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3.1-18)
Nu voi uita niciodată acel sfârşit de an; era 12 noaptea, 31 decembrie. Trecerea dintre ani am petrecut-o alături de soţia mea la căpătâiul cumnatului nostru. În prima zi a anului 2010, când Alexandria era încă amorţită iar cei mai petrecăreţi încă nu se treziseră, Maria, la numai 27 de ani, cu inima frântă de durere, însoţită de rude, prieteni şi cunoscuţi, urca podul spre locul tăcerii şi al despărţirii.
Viaţa nu i-a permis atunci să-şi tragă sufletul în tihnă. Copiii erau mici, aveau nevoie de îngrijire, iar micul apartament de la ultimul etaj în care locuiseră trebuia părăsit. Egrasia ameninţa sănătatea copiilor; în lipsa oricărui venit, chiria era imposibil de plătit ţinând cont de cheltuielile obişnuite pentru hrană, dar parcă mai greu de suportat erau amintirile pe care le trezea locul acela. Prin bunăvoinţa părinţilor ei, este primită în casa părintească.
„Gândeşte-Te Doamne la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă! Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mîhnit în mine.” (Plângerile lui Ieremia 3.19-20)
Au trecut aproape cinci ani de atunci şi n-a fost deloc uşor. E-adevărat, părinţii şi socrii i-au fost alături, biserica a sprijinit-o, fraţi şi surori de credinţă din ţară şi chiar din străinătate care au auzit de suferinţa ei i-au sărit în ajutor aşa după cum Însuşi Domnul Isus ne învaţă „să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură.” Dumnezeu a spus că El este „Tatăl văduvei şi al orfanului”- cu siguranţă I-au simţit mângâierea şi grija.
O fire mai introvertită, Maria a purtat suferinţa în tăcere. Doar ea şi Dumnezeu au ştiut ce-a fost în inima ei. Sărbătorile parcă erau cele mai grele. Atunci familiile erau adunate laolaltă, dar ea, deşi împreună cu „răţoii” ei (cum obişnuia să le spună Sorin), se simţea singură- el nu mai era alături. Câte rugăciuni? Câte lacrimi în taină? Numai Dumnezeu ştie. Noi am văzut doar o tânără mamă care, în ciuda suferinţei, a acceptat Voia lui Dumnezeu şi, hotărâtă, a ales să-I rămână credincioasă crescându-şi copiii cu credinţă în Dumnezeu, fiind nelipsită de la Biserică în fiecare duminică, în fiecare joi, citind din Biblie şi rugându-se împreună cu copiii şi pentru ei. Ea a înţeles că trebuie să-L slujească pe Dumnezeu nu doar când ne dă ci şi când ne ia ceva (sau pe cineva), ea a înţeles că Dumnezeu este vrednic de închinarea noastră pentru ceea ce este nu pentru ceea ce face- El este Dumnezeu Creatorul şi ştie ce face şi toate au un scop şi un rost pe care noi nu le înţelegem acum.
„Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3.21-23)
Poate că s-ar fi recăsătorit… dar are patru copii. Toţi cunoscuţii ei ne-am fi dorit s-o vedem recăsătorită. Ea este încă tânără şi chiar copiii, poate mai ales cei trei băieţi, simt nevoia unui tată. Dar cine s-o ia în căsătorie cu „atâţia” copii? Vremurile sunt grele- financiar este criză dar şi emoţional este- oamenii sunt tot mai egoişti. Este nevoie de un bărbat cu inimă mare …să încapă o tânără fată cu cei patru năzdrăvani ai ei.
24 Mai 2014, sâmbătă. Aeroportul Henry Coandă- Otopeni. Împreună cu soţia mea şi Maria eram în aeroport şi aşteptam. Maria era tare emoţionată şi mâinile îi transpirau. Uşile pe care intrau călătorii se deschideau neregulat şi ea privea cu atenţie şi nelinişte când la una când la cealaltă. Priveam şi noi şi aşteptam dar nu ştiam prea bine pe cine. De fapt nici ea, nu-l ştia decât de aproximativ două săptămâni. O verişoară din Oradea i-a spus despre el, iar soţul acesteia i-a spus lui despre ea. Au vorbit la telefon s-au văzut prin intermediul internetului, iar acum îl aştepta cu inima strânsă- „Oare cum va fi în realitate?! Oare cum voi fi eu pentru el în realitate?”
Încă o bătaie a inimii, şi încă una… priveam de la distanţă. Era un moment unic, cu trăiri intese. Cu siguranţă n-avea nevoie de ajutor. Ştia ce are de făcut sau poate nu… Un tânăr prezentabil se îndrepta către ea cu faţa radiind de bucurie. Parcă se ştiau de-o veşnicie…Nu acum venea s-o cunoască?! Ai fi jurat că sunt proaspăt căsătoriţi cu toate că nu se ştiau nici de-o lună. Imediat după el venea Nathan (unul dintre copiii lui), iar mai în urmă, Vali, cumnatul lui (care în mai puţin de o săptămână a trebuit să hotărască să-l însoţească), surprins, încerca să imortalizeze momentul pe suport video.
Beni este numele lui. Venea tocmai din Chicago, Statele Unite ale Americii. Deşi venise doar cu unul dintre copii, îl mai aşteptau acasă încă cinci (cea mai mare Rachel-16 ani, iar cea mai mică 3 ani)- mămica lor, Dana, o femeie foarte credinciosă şi iubitoare a fost răpusă de un cancer în urmă cu mai bine de un an de zile. Dumnezeu ştia bine şi povestea suferinţei lor. Dar ştia mai mult de atât- ştia şi ce are de gând să facă.
Deşi s-a întâmplat totul într-un timp foarte scurt, toţi care i-au cunoscut, cât şi noi care am fost martori la întâlnirea lui Beni cu Maria am rămas uimiţi, uimiţi de lucrările lui Dumnezeu căci numai El era capabil de aşa ceva. Contextul suferinţelor lor, prezenţa copiilor, mii de kilometri distanţă, temeri şi doar câteva vorbe schimbate de la distanţă… Cine oare ar fi deschis inima unui bărbat să ia de soţie o mamă cu încă patru copii alături de cei şase ai săi? Cine oare ar fi deschis inima unei tinere mame să accepte pe lângă cei patru copii încă alţi şase? Şi pe lângă toate acestea, cine oare ar fi putut deschide inimile copiilor Mariei să-i spună lui Beni „tată” iar copiilor lui să-i spună Mariei „mamă” într-un timp atât de scurt?
M-am bucurat să-i privesc din umbră şi să văd dragostea şi curăţia pe care Domnul a pus-o între ei. Am văzut în Beni un tânăr care „merge pe mâna” Domnului. Deşi Domnul l-a binecuvântat cu şase copii, mi-am dat seama că nu greutăţile l-au împins să facă pasul acesta, ci în primul rând dragostea curată din Dumnezeu. La fel şi în cazul Mariei. Vali a fost şi el convins că era degetul lui Dumnezeu. Şi-a văzut misiunea îndeplinită şi, liniştit, a putut pleca chiar a doua zi să-şi viziteze rudele din Arad.
Ioel, băiatul cel mare al Mariei, deşi trist că va trebui să se despartă de mulţi prieteni de aici din Alexandria, spunea „mă bucur că o să am şi eu tată.” Iar Ana cea mică este încântată şi ea de „noul ei tată.” Domnul le-a dat mai mult decât s-au aşteptat: le-a mai dat fraţi şi surori, o Biserică (Logos) sănătoasă în învăţătură care-i aşteaptă cu drag, o şcoală creştină pentru fiecare dintre ei şi o familie primitoare (Vali Gabor) unde vor locui cu toţii.
În data de 28 mai a.c. ne-am bucurat să luăm parte la logodna lor. Vineri 30 mai a.c., a doua zi după sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, parcă urmându-I modelul, Beni se întoarce acasă în SUA cu promisiunea revenirii să ia acolo pe Maria şi copiii ei. Ne rugăm Domnului ca finalizarea tuturor actelor necesare să fie cât mai grabnică. Domnul va duce la bun sfârşit ce a început pentru ei!
„Domnul este partea mea de moştenire-zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută!” (Plângerile lui Ieremia 3.24-25)
Da, vin zile de suferinţă şi peste cel credincios. Durerea este mare şi te împresoară ca un zid, ca într-o carceră nu-ţi poţi găsi odihna, groaza şi disperarea îţi cuprind sufletul, deznădejdea te face să crezi că nu mai este nici o speranţă. Rugăciunile parcă-s mute iar urechea Domnului surdă…. Dumnezeu însă este în control, El este Suveran. Suferinţa îşi are şi ea rolul ei căci este îngăduită de Dumnezeu şi înţelepciunea Lui depăşeşte înţelegerea noastră limitată. Şi iată că adevărat este ce spune Biblia prin profetul lacrimilor: „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3.21-23)
Dacă treci prin suferinţă, iată un cuvânt din partea profetului care i-a gustat otrava, dar care a ajuns să descopere măreţia lui Dumnezeu chiar în mijlocul necazului lui. Învaţă din experienţa lui:
„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui, să stea singur şi să tacă pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare…” (Plângerile lui Ieremia 3.26-32)
Indiferent cât de mare ţi-ar fi întunericul, adu-ţi aminte: strălucirea stelelor este mai măreaţă în întuneric. Priveşte la Dumnezeu din mijlocul suferinţei tale, nădăjduieşte în El, umblă în credincioşie şi în curăţie de inimă şi El va fi moştenirea sufletului tău!
Mihail Geabou, Calea Domnului- Alexandria
https://caleadomnului.wordpress.com
