Autor: Biserica Maranata Vulcan
Ce este un creştin?
Întrebare: Ce este un creştin?
Răspuns: Dicţionarul Webster’s defineşte un creştin ca “o persoană care crede în Iisus ca Hristos, sau în religia bazată pe învăţătura lui Iisus.” Deşi este un punct bun de plecare în a înţelege ce este un creştin, ca multe definiţii seculare, şi aceasta dă greş într-o oarecare măsură în a comunica adevărul biblic cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat să fii un creştin.
Cuvântul “creştin” este utilizat de 3 ori în Noul Testament (Faptele Apostolilor 11:26; 26:28; 1 Petru 4:16). Cei care L-au urmat pe Iisus Hristos au fost numiţi pentru prima dată “creştini” în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26) şi asta datorită credinţei, faptelor şi a modului lor de a vorbi, asemănătoare lui Hristos. Cuvântul a fost iniţial utilizat de către cei nemântuiţi din Antiohia ca o poreclă pentru a glumi pe seama creştinilor. Literal, cuvântul are sensul de “membru în grupul/partida lui Hristos” sau de “aderent sau urmaş al lui Hristos”, ceea ce este foarte similar cu definiţia dată în Dicţionarul Webster’s.
Din păcate, cuvântul „creştin” a pierdut de-a lungul timpului o bună parte din semnificaţia sa iniţială şi este adesea utilizat pentru a descrie o persoană religioasă sau care are valori morale înalte în loc să descrie o persoană cu adevărat născută din nou care Îl urmează pe Iisus Hristos. Multe persoane care nu cred şi nu se încred în Iisus Hristos se consideră creştini pentru simplul fapt că merg la biserică sau pentru că trăiesc într-o “ţară creştină”. Însă faptul că mergi la o biserică, sau că îi ajuţi pe cei mai în nevoi decât tine sau chiar faptul că eşti o persoană bună nu te face un creştin. După cum spunea un evanghelist, “A intra într-o biserică nu te face un creştin tot astfel cum a intra într-un garaj nu te face să fii un automobil”. Calitatea de membru al unei biserici, frecventarea serviciilor acesteia în mod regulat sau contribuirea cu daruri la lucrarea bisericii nu te transformă într-un creştin.
Biblia ne învaţă că faptele noastre bune nu ne fac mai de acceptat înaintea lui Dumnezeu. Tit 3:5 ne spune că “El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” Aşadar, un creştin este o persoană care a fost născută din nou de către Dumnezeu (Ioan 3:3; Ioan 3:7; 1 Petru 1:23) şi care a crezut în Iisus Hristos. Efeseni 2:8 reiterează această afirmaţie: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Un creştin adevărat este o persoană care s-a pocăit de păcatele lui/ei şi şi-a pus credinţa numai în Iisus Hristos. Credinţa acesta nu constă într-o religie sau set de reguli morale, ori într-o listă conţinând lucruri interzise şi lucruri obligatorii.
Un creştin adevărat este o persoană care şi-a pus întreaga credinţă în persoana lui Iisus Hristos şi în faptul că El a murit pe cruce pentru a plăti în locul nostru pedeapsa pentru păcatele noastre, dar şi că a înviat după 3 zile pentru a demonstra victoria Sa asupra morţii şi pentru a dărui astfel viaţa veşnică tuturor celor care cred în El. Ioan 1:12 spune: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Un adevărat creştin este cu siguranţă un copil al lui Dumnezeu, parte a familiei lui Dumnezeu, şi o persoană căreia i-a fost dată o nouă viaţă în Hristos. Ceea ce face diferenţa într-un creştin adevărat este dragostea manifestată pentru semenii lui şi supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:4; 1 Ioan 2:10).
Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul „Astăzi L-am primit pe Hristos”, de mai jos.
Numai să nu-ți pierzi inima..
Sunt atâtea lucruri pe care aș dori să le schimb la mine și uneori nu mai ajung la capăt cu defectele pe care le am. În astfel de momente, abia îmi mai înalț capul spre Cer. Îmi este rușine de mine. De cine sunt cu adevărat. Dar apoi.. simt cum în răceala inimii mele și în întunecimea prin care bâjbâi o mână care mă prinde cu blândețe și mă călăuzește spre lumină. Sunt clipe în viață în care mă prăbușesc la pământ și tot ce pot face este să plâng ca să îmi descarc sufletul ostenit. De fiecare dată simt că plâng în poalele Cuiva, simt cum Cineva îmi mângâie rănile și le pansează cu grijă, că mă dor. Apele ce-au trecut peste sufletul meu și-au lăsat amprenta și au luat cu ele multe mărgăritare prețioase. Dar întotdeauna am sperat că le voi primi înapoi iarăși și că într-o zi îmi voi reveni după toate. Nu voi sta cu mâinile-n sân și nu voi aștepta în zadar. Mă voi lupta, da, cu mine. Nu voi lăsa ca dezamăgirile, durerile, rănile, să mă facă să devin o persoană rece. Știu că nu trebuie să-mi las visele și sufletul în voia sorții, numai fiindcă am trecut prin unele perioade mai grele.
Drag cititor, știu că nu sunt singura care a simțit într-o zi că i-a fost răpită inima. Știu că nu sunt unica persoană care și-a spus că nu va lăsa nimic și pe nimeni să-i fure inocența, bunătatea de odinioară. Da, am trecut prin multe greutăți care m-ar fi putut transforma într-un cactus, dar nu trebuie să las nimic să mă îndepărteze de cine mă vrea EL să fiu. Și nici tu să nu o faci. Să lupți, împreună cu mine, pentru sufletul tău. Să nu lași ca experiențele dure ale vieții să te transforme într-o persoană de nerecunoscut. Să rămâi bun, ai auzit? Chiar dacă alții au fost răi cu tine. Să mai crezi în frumos, chiar dacă ai fost înconjurat numai de suflete urâte în ultima vreme. Să ierți, oh, și încă cum… chiar dacă ți s-a greșit atât de mult! Să nu uiți de El, de ceea ce numai El îți poate oferi. Nu poți trece singur prin aceste văi, cititorule. Nu poți birui fără Isus aceste lupte grele cu tine, care sunt în tine.
Era să-mi pierd inima în ultimele evenimente prin care am trecut. Am crezut chiar că am pierdut-o odată și am realizat că trebuia să fac ceva. Am vrut să renunț la luptă, da, am vrut-o. Dar apoi cu ce aș mai fi rămas? Înfrântă și fără inimă nu aș fi putut să ajung prea departe. Am decis că nu voi mai lăsa să mi se fure inima, că voi lupta. În toate acestea, Îl am pe Acela care m-a iubit. Știu că alături de El va fi bine, oricât de greu ar fi pe dinafară. Într-un final, soarele va răsări pe cerul vieții mele și atunci îmi voi da seama că toate lucrurile au lucrat împreună spre binele meu. Numai să nu-mi pierd inima. Să nu ți-o pierzi nici tu. Să știi că dacă ți-ai pierdut inima, ai pierdut ce ai avut mai prețios în tine.
