Autor: Biserica Maranata Vulcan

Eu sunt unul din oamenii care ar vrea să beneficieze de o protecţie specială de la Dumnezeu pentru că sunt copil al său. Aş fi vrut să fiu protejat total, adică imun, la două capitole măcar: ispită şi necaz. Vă daţi seama cum ar fi arătat viaţa fără să fiţi ispitiţi şi fără să aveţi necazuri? Totuşi, Scriptura ne spune din stare că „în lume vom avea necazuri” şi că „potrivnicul nostru dă târcoale ca un leu” aşa că slabe şanse avem să scăpăm de ispită sau de suferinţă câtă vreme suntem în trupul acesta. De aceea, în scrierile care urmează voi medita la suferinţă mai întâi şi apoi la ispită, pentru a descoperi adevăruri despre ele dar şi lucruri practice care să îmi fie de folos.

Există mult necaz pe pământ și poate fi imens de greu un perete mai încolo de tine sau mai ușor după peretele celălalt. Există țări în război, foamete, terorism, ebola etc. Acum în această meditare vreau să vorbesc în special de contextul în care ne aflăm noi ca români și nu la cel general.

Suferința nu este plăcută nimănui. Fie că vorbim de suferinţă psihică, fizică sau spirituală fiecare fuge de ea. Pentru unii suferinţă este imposibilitatea de a îşi cumpăra proaspătul lansat telefon de la Apple, este o suferinţă care altora li se pare nesemnificativă dar unii oameni suferă pentru asta. La extrema cealaltă sunt oamenii despre care putem spune „ăştia chiar suferă” cum ar fi cei cu boli grave, cancere, boli terminale, cum ar fi cei care au în familii astfel de cazuri si trebuie să îi îngrijească, cum ar fi oamenii cu boli psihice, cei cu depresii și aşa mai departe.

Noi încadrăm suferinţele în funcţie de valorile noastre şi pe unele le considerăm doar mofturi, pe altele le consideră mici şi normale iar pe altele grave. Totuşi, cei mai mulţi oameni care trec prin suferinţă simt durere mare, dincolo de realitatea existentă contează mult ceea ce se întâmplă în corpul şi în mintea acelui om şi nu părerea noastră. De exemplu, nouă ni se pare aiurea poate să sufere o fată de 18 ani că prietenul ei a părăsit-o, ni se pare la un moment dat că e un moft ce face ea. Pentru ea însă e o dramă imensă şi o durere care îi forţează capacităţile de rezistenţă la maxim.

Nu o să mă arunc în această serie în discuţii despre îngăduinţa suferinţei şi necazul, despre motivele lui Dumnezeu pentru a îngădui suferinţa, despre filosofii asupra suferinţei deşi sunt absolut convins că suferinţa este în cea mai mare parte opera noastră a oamenilor „creată” în urma depărtării şi neascultării de Dumnezeu şi de multe ori este îngăduită ca să ne apropie de El, ca să ne fie încercată credinţa şi ca să ne maturizeze spiritual. Dacă nu mă credeţi. Căutaţi să aveţi discuţii cu doi oameni: unul care nu a avut parte de prea multă suferinţă şi unul care a a avut o viaţă plină de necaz. O să spun totuşi că Dumnezeu promite „eradicarea suferinţei” pentru cei ce sunt ai săi în viaţa veşnică şi în acelaşi timp experimentarea unei suferinţe fără margini pentru cei care nu s-au împăcat cu El, situaţie generată de depărtarea de Dumnezeu şi nu de acţiunea lui Dumnezeu. El a intenţionat să facă acel loc al suferinţei pentru duşmanul nostru şi îngerii săi nu pentru oameni.

Totuşi câteva concluzii putem trage despre suferinţă şi necaz fără să facem filosofie.

• Este prezentă în viaţa fiecărui om şi niciunul nu scăpa fără ea.
• Variază ca intensitate în funcţie de suferinţele anterioare şi de credinţa persoanei.
• Nu ţine o veşnicie pentru că nu e mereu înnourat.
• Nu toţi oamenii care sunt în necaz simt suferinţa. Unele boli psihice sunt un mare necaz dar subiectul nu simte suferinţa aceea.
• Cele mai multe din necazurile noastre nu sunt aşa de grave precum credem noi şi cu puţină realitate vom descoperi că nu suntem aşa de nenorociţi cum estimasem iniţial (asta va durea pe unii).
• Dumnezeu nu îngăduie necazul şi suferinţa ca mijloc de pedeapsă acum. Dacă le trăim este ca şi consecinţă a alegerilor noastre sau a celor din jurul nostru şi nu ca pedeapsă a lui Dumnezeu.
• Cu siguranţă există oameni care suferă mai mult decât noi, asta ne poate fi încurajare prin acele momente dar şi „trezire la realitate”.
• Necazul şi suferinţa nu sunt rele în sine ci doar neplăcute, dureroase dar ele pot maturiza şi sfinţi omul cum binecuvântarea şi bunăstarea nu ar putea să o facă.
• Tot necazul şi suferinţa îl apropie pe om de Dumnezeu şi dacă e aşa atunci suferinţa este benefică omului.
• Putem scăpa definitiv de necaz şi suferinţă dacă îl acceptăm pe Isus Hristos ca Mântuitor atunci când va veni să-i ia Biserica.

În acest context, în zilele următoare, vom vedea ce anume putem face la necaz ca să fie cât mai bine şi pentru ca necazul să se termine mai repede dar şi pentru a „beneficia” la maxim de perioada de învăţătură, probe şi examinări.

http://www.filedinjurnal.ro/