Autor: Biserica Maranata Vulcan

Există semne că un om este regenerat, că este mântuit, dar dezastrul din bisericile evanghelice este nu doar că oamenii au o siguranță bazată pe dovezi care nu arată că un om este neapărat mântuit dar și pervertește adevăratele dovezi ale mântuirii. Voi arăta cum face diavolul acest lucru și care sunt acele dovezi pe care el le pervertește:

1. Ura faţă de păcat. Ura și scârba pentru păcat este vitală și un semn autentic al nașterii din nou dar ura (1) pentru păcat doar pentru că îți aduce rușine înfăptuirea lui; (2) ura pentru păcatele altora, nu și pentru ale tale; (3) și ura păcatelor care sunt contrare altor păcate pe care le iubești cel mai mult – acest tip de ură este ura unui om neconvertit. Când urăști păcatul pentru că ai fost prins (4), pentru că păcatul are consecințe ce te afectează; (5) sau ura pentru un anume tip de păcate – este o ură falsă. Absalom a urât păcatul săvârşit de Amnon cu sora lui, Tamar, şi chiar ura lui a fost atât de mare încât l-a ucis pe Amnon. Şi totuşi, Absalom nu a fost decât un om stricat.

Adevărata ură pentru păcat – A urâ păcatul pentru că (1) este o încălcare a poruncii şi astfel o încercare stricată de stăpânire asupra voii lui Dumnezeu, (2) care este o ofensă adusă lui Dumnezeu, ca o greşeală săvârşită maiestăţii Lui, (3) a urî păcatul, ca o încălcare a dragostei în sângele şi moartea lui Hristos; (4) ca fiind o întristare şi stingere a Duhului lui Dumnezeu – este un semn al regenerării.

2. Rugăciunea. Una dintre lucrările Duhului Sfânt este să ne dea ajutor în rugăciune dar rugăciunea poate fi falsă fiindcă (1) poate porni din natură așa că omul se roagă la fel cum se roagă și păgânii; (2) este făcută în mod prefăcut (Matei 23:14); (3) se roagă dar iubește păcatul (Psalmul 66:18); (4) se roagă exclusiv sau în general pentru lucruri lumești (Psalmul 144:12-15a); (5) se roagă fără o dorință autentică și fără a pune inimă în rugăciune (Matei 15:8); (6) o minciună (Psalmul 78:34; 36-37) (7) datorită necazurilor și presiunilor răului (Psalmul 78:34). Faptul că un om are sentimentele mișcate în rugăciune (Evrei 12:17), că se roagă mult și de (Matei 23:14) sau că este ascultat (Psalmul 78:29) nu dovedește că acel om este regenerat.

Adevărata rugăciune – Rugăciunile autentice sunt (1) care vin din inimi sincere ridicate către Dumnezeu; (2) care provin dintr-un simţământ al propriei noastre goliciuni; (3) făcute după voia lui Dumnezeu; (4) îndreptate către lucruri spirituale mai mult decât pentru lucruri temporale; (5) care sunt însoţite de credinţă şi dependenţă și (6) care sunt lucrarea şi şoapta Duhului Sfânt în noi.

3. Suferința pentru Hristos (Matei 19:29). Toți creștinii autentici vor suferi datorită credinței, a lui Hristos, al unui comportament evlavios dar există o suferință care nu dovedește existența unei inimi regenerate. Suferința (1) pentru a căpăta merite; (2) pentru slavă deșartă și aplauze; (3) dintr-o dârzenie a spiritului; (4) pentru a avea avantaje și profite ca Iuda; (5) pentru simpla păstrare a unei opinii – este o suferință care nu dovcdește nașterea din nou; (6) poate suferi pentru Hristos, pentru că mărturisirea lui religioasă îi atrage şi consecinţe, întrucât lumea urăşte lucrurile religioase

Suferinţa autentică – (1) când un om suferă de dragul lui Hristos; (2) când un om nu se încrede în sine în mijlocul suferinţelor; (3) când un om suferă pentru o cauză bună, la o chemare bună şi cu o conştiinţă bună.

4. Pasiunea și zelul. Zelul fals este zelul (1) fără cunoaștere (Faptele Apostolilor 22:3b-4; 26:9); (2) parțial – zelos într-un lucru, şi totuşi indiferent în altul. Acela care este pentru împărţirea poruncilor în funcţie de preferinţe, acela nu este un credincios autentic; (3) utilizat greșit – focalizat asupra unor lucruri nepotrivite şi într-un mod disproporţionat (Matei 23:23; Galateni 1:14); (4) egoist, care are ca scop omul. Iehu a fost foarte zelos, dar nu într-atât pentru Dumnezeu pe cât pentru coroana de împărat în Israel; (5) exterior, fariseii spălau cupa adesea, dar rareori inimile (Matei 6:5, 16); Iehu a fost un reformator măreţ în lucrurile exterioare, dar nu a reformat nimic în interior (2 Regi 10:31); (6) legal, care acţionează doar asupra celorlalţi (Proverbe 7:11); (7) păcătos – un zel manifestat împotriva dorinţelor care nu aleargă către pângărire; (8) lipsit de suport scripturistic, care nu este generat şi strâns legat de Cuvânt, ci de unele scopuri josnice şi lipsite de valoare (2 samuel 21:2).

Adevăratul zel – “Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea” (Matei 11:12) dar există și un zel fals. Este un zel care (1) are drept călăuză Cuvântul lui Dumnezeu, (2) care îl direcţionează în aplicarea practică, (3) este un zel care cercetează pentru a identifica păcatele şi caută să progreseze în viaţa de sfinţenie; (4) este un zel care face din slava lui Dumnezeu scopul suprem. Acest zel este zelul unui om născut din nou.

5. Dragostea pentru copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3:10,14). Faraon l-a iubit pe Iosif. Ahab l-a iubit pe Iosafat. Această dragoste poate fi (1) pentru comportarea sa iubitoare, împăciuitoare, plină de bun simţ, către toţi cu care are de-a face (2) pentru splendoarea şi măreţia sa exterioară în această lume; (3) pentru fidelitatea şi utilitatea lui în locul pe care îl ocupă; dar nu este dragoste autentică pentru că (1) nu este decât o dragoste naturală, izvorâtă dintr-un soi de respect lumesc sau din scopuri egoiste; (2) este o dragoste limitată, mărginită; ea nu este universal manifestată “seminţei”.

Adevărata dragoste – (1) iubim pentru ceea ce sunt ei, chiar pentru acest motiv, că ei sunt sfinţi ai lui Dumnezeu; (2) când îi iubim datorită harului şi sfinţeniei care străluceşte din conversaţiile lor. Nu poate fi o dovadă mai bună a prezenţei Duhului lui Hristos în noi decât să iubim chipul lui Hristos în alţii.

6. Credința (Marcu 16:16). Dar și dracii cred (Iacov 2:19) și nu toți au credința (2 Tesaloniceni 3:2). Credința falsă (1) este o credinţă temporară, durează doar pentru o vreme, apoi piere; (2) rămâne la lucrurile generale, nu merge la lucruri specifice – nu au nici un fel de credinţă pentru a aplica promisiunea Domnului Iisus Hristos în mod personal; (3)  este bazată pe înţelegere mentală, nu pe voinţă. Credinţa lor se bizuie pe cunoaştere, nu pe aplicare; (4) credinţă fără experienţă – este ca un pacient care crede tot ce îi spune medicul, dar nu încearcă niciodată medicamentele prescrise; (5) credinţă care se manifestă neînsoţită de o zdrobire a inimii; (6) o credinţă care nu transformă inima, o credinţă fără roade, care nu aduce cu ea noua creaţie în suflet, dar care îl lasă abandonat în starea de păcat şi moarte,

Adevărata credință – (1) Este o astfel de credinţă care bizuie sufletul în întregime pe Hristos în ce priveşte harul, slava, iertarea, pacea, sfinţirea şi mântuirea; (2) un act reunit al întregului suflet, în ce priveşte mintea, voinţa şi sentimentele, toate participând la unirea sufletului cu Răscumpărătorul atoatesuficient; (3) Este o credinţă care “purifică inima” şi o curăţă, care influenţează şi dă tărie vieţii în toate harurile.

7. Împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 14:21). Balaam a ascultat (Numeri 22:38) ca și tânărul bogat (Marcu 10:20) deși nu a fost decât un ipocrit care s-a dezis de Hristos. Nu orice ascultare a poruncilor lui Dumnezeu poate fi denumită pe bună dreptate ascultare, întrucât: (1) Există o ascultare parţială, un fel de religie cu porţia (2 Regi 17:33); (2) ascultă de porunci în natura veche (Isaia 66:3); (3) iubește Legea dar nu și pe Dătătorul ei (1 Corinteni 13:3); (4) asculta mult de porunci având scopuri sinistre şi egoiste (Matei 23:5).

Adevărata împlinire – (1) bazată pe Evanghelie, în ce priveşte obiectul ascultării, adică în ceea ce Dumnezeu (Ioan 15:14) și în maniera ascultării, adică după cum Dumnezeu cere (Ioan 4:24) și În fundamentul ascultării (1 Timotei 1:5) și în scopurile ascultării, adică spre onoarea şi slava lui Dumnezeu: “să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31); (2) este o ascultare universală (Iosua 14:14); (3)  este o ascultare continuă (Psalmul 119:112).

Adevărata plăcere de Cuvânt – De ce iubești Cuvântul și cum o faci? Dacă iubești cuvântul (1) datorită spiritualității lui; (2) chiar și atunci când îți arată păcatul; (3) când ești încântat datorită comuniunii pe care o ai cu Dumnezeu prin el.

https://awakening2011.wordpress.com/2012/04/12/adevaratele-dovezi-ale-mantuirii-pervertite-de-satan/

Avea numai 12 ani, dar pe ea o preocupa veșnicia. Veșnicia aceea despre care auzise la ora de religie și nu de la mama ei. Chiar citea în particular cărți împrumutate de la biblioteca școlii, cărți religioase, duhovnicești în care nu lipseau subiecte precum: Dumnezeu, suflet, rai, iad, păcat, veșnicie…

Mama ei nu-i vorbise niciodată despre așa ceva pentru că mai întâi ea însăși nu credea. Ba chiar o prigonea pe fata ei, zicându-i să mai înceteze cu lecturarea unor astfel de cărți până nu ajunge spălată pe creier detot. Dar fata nu se lăsa, credea mai tare în cuvântul ce-l auzea la ora de religie și pe care-l iubea așa de mult, decât în cuvântul rece și indiferent al mamei. Fiind, totuși, constrânsă și nevoită să renunțe la a mai citi texte religioase, a avut într-o zi o discuție foarte aprinsă cu mama ei:

„Mamă, eu nu cred că noi, oamenii, am apărut din neant, din întâmplare. Nu cred că n-ar exista cineva care să dirijeze întreg universul acesta. Nu cred că noi ne „tragem” din maimuță și nu dintr-un Dumnezeu. Nu pot crede că am fost creați de Dumnezeu doar pentru acest pământ. Nu cred că totul se sfârșește aici. Trebuie să fie ceva mai mult de atât, mai mult decât putem vedea noi aici și percepe. Nu cred că preoții chiar spun minciuni. Nu cred că toți cei ce merg la biserică sunt niște proști. Or fi 2, 3, 10… dar toți, mamă?  Toți cei care și-au dat viața pentru Hristos, oare s-au jertfit în zadar? Cine ar accepta să moară fără a urmări un scop anume? Oare de ce erau toți bucuroși și senini când îi chinuiau prigonitorii? Oare chiar nu-i durea? Nu vedeau ei nimic în acele momente? Oare să fi fost atât de proști încât să accepte să fie jigniți și chinuiți fără a avea un crez anume, fără a aștepta ceva în schimb? Oare cei ce mor chiar să se sfârșească cu ei totul în mormânt?…

Sunt lucruri pe care nu le pot înțelege în profunzimea lor, mamă, dar cu toate acestea le cred pentru că le simt. Și chiar de-aș închide ochii să nu le mai văd și să nu le mai aud, mă mustră conștiința fiindcă mi le dovedește relitatea zilnic.

Oare chiar și bunicii – părinții tăi – la care spui că ai ținut atât de mult, dacă au plecat dintre noi cei vii, oare chiar nu mai există? Oare să-i pierdem atât de ușor și să nu ne mai aducem aminte de ei printr-un niciun fel de pomenire, amintire? Oare, dacă au ajuns în iad? Dacă acel iad în care tu nu crezi, chiar există? Dacă totuși putem face ceva pentru cei morți, pentru sufletul lor și noi nu facem pentru că nu credem? Dacă slujbele de la biserică chiar au putere să-i scoată pe cei adormiți din chinuri și noi nu o facem? Dacă vei ajunge și tu acolo din cauza necredinței tale? Dacă eu nu-ți voi face nicio pomană, pentru că așa am fost învățată, pentru că nici tu nu le faci bunicilor?”…

La auzul acestor întrebări și zbucium interior al fetei sale, mama nu a fost înduioșată așa cum ar fi trebuit, dar a fost pusă pe gânduri serios și căuta de atunci să afle răspunsul la toate acele întrebări înfricoșătoare pe care i le pusese fata sa, nemaiinterzicându-i de atunci să cerceteze cărți despre credință, ba mai mult, se documentau împreună, întărindu-se duhovnicește și luminându-se de noile descoperiri și totodată bucurându-se.

Elena J.

https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2016/10/15/mama-si-daca-iadul-chiar-exista/