Autor: Biserica Maranata Vulcan
Lăcomia – calea spre distrugere (I)

Sunt interesante pornirile firii noastre umane pentru tot ce ţine de aici şi acum, pentru tot ce este mult şi scump, pentru adunat şi deţinut, pentru posedat şi păstrat. Într-un fel sau în altul, omul caută să îşi asigure ceva, caută să se protejeze prin ceea ce oferă acest pământ. O nesiguranţă cruntă şi profundă face pe oameni, să îşi adune bunuri, bani, valori şi tot ce pot pentru a se simţi ocrotiţi, pentru a se simţi la adăpost. Ei bine, această strângere permanentă depăşeşte limitele normalului dacă omul are de unde să adune. Vrem mai mult şi mai mult mereu. Este foarte uşor să devenim lacomi, când avem în faţă resurse multe. Adesea îi criticăm pe politicienii care au făcut tot felul de afaceri, ca să câştige de pe urma funcţiei lor, sunt criticaţi clericii, care odată cu biserica sau mănăstirea zidită şi-au înălţat şi lor o căsuţă, îi criticăm pe primarii care fac învârteli, ca să „se capete cu ceva” câtă vreme sunt primari, însă lăcomia nu are doar o astfel de componentă.
Lăcomia este mult mai prezentă şi mai subtilă decât ne imaginăm. Are o dimensiune mult mai intimă decât ceea ce se prezintă pe mass-media la ştiri. Pentru fiecare om, lăcomia are dimensiunea ei şi dacă nu vine DNA-ul să ne aresteze, nu înseamnă că nu suntem lacomi, ci că lăcomia nu a avut cum fi pusă în aplicare sau că aceasta nu afectează statul. Puţini oameni pot spune că au scăpat de lăcomie, pentru că siguranţa, e una din nevoile fundamentale ale fiinţei umane şi oamenii încearcă în fel şi chip, să îşi împlinească această nevoie, să se asigure, să le fie bine.
Dacă ar fi să-l scoatem pe Dumnezeu din ecuaţia asta, deşi e elementul esenţial pentru a o înţelege, vom descoperi că oamenii care „ştiu să se descurce”, sunt consideraţi deştepţi şi au aprecierea celor din jur. Să ştii să faci „şmecherii” devine o „artă”. Să ştii „să te învârţi” este considerat echivalent cu inteligenţa. Lăcomia caută să potolească setea de siguranţă, fără Dumnezeu şi asta aduce multă suferinţă semenilor dar şi omului lacom.
Acum trebuie să reintroducem pe Dumnezeu în ecuaţie, fără El, nu ne dau calculele. El, Dumnezeu, a văzut această nevoie fundamentală a noastră, la fel cum a văzut şi nevoia de dragoste, şi a venit în întâmpinarea şi împlinirea ei. Noi ne temem de rău, ne temem de vremuri rele, ne temem de foamete, ne temem de boli, ne temem de suferinţă, ne temem de oamenii lacomi, ne temem pentru trupul nostru, ne temem pentru siguranţa zilei de mâine şi Dumnezeu în înţelepciunea Sa, vine să împlinească şi această nevoie profundă a omului. De multe ori găsim în Scriptură asigurarea „nu te teme” sau „să nu te temi” sau „Eu sunt cu tine” şi multe alte asigurări menite să ne dea siguranţă.
Vedeţi, oamenii caută să potolească setea de dragoste, nevoia de a fi iubiţi, prin sex, prin pornografie, prostituţie şi alte surogate şi setea asta nu trece, nevoia asta nu este împlinită. Tot pe acelaşi tipar, căutăm să ne „asigurăm” prin lăcomie, şi nevoia nu poate fi acoperită, pentru că o astfel de nevoie poate fi împlinită doar de Dumnezeu. Fiecare din noi am vrea un salariu mult mai mare, dacă se poate, să primim cadou o moştenire considerabilă, să câştigăm ceva cu efort mic şi în momentul când dăm de vreo sursă mai bună de câştig, considerăm că Dumnezeu ne-a scos-o în cale şi că trebuie să mergem într-acolo. Ei bine, suntem destul de departe de ceea ce afirmă Scriptura: că ne este de ajuns dacă avem ce să mâncăm şi cu ce să ne îmbrăcăm. Suntem departe de recomandarea, de a nu ne îngrijora cu privire la ce vom mânca sau cu privire la îmbrăcăminte şi considerăm perfect normal, să învestim tot mai mult în confortul locuinţei noastre, în confortul personal, în siguranţa noastră.
Lăcomia are multe faţete şi poate îmbrăca inclusiv haina evlaviei şi vreau să vă spun că, îi stă foarte bine în această haină. Mulţi credincioşi îşi permit să fie lacomi, de fapt poate e formulat greşit. Mulţi credincioşi nu văd oferta lui Dumnezeu de împlinire a securităţii şi siguranţei, şi încearcă să îşi creeze singuri acoperire pentru aceste nevoi. Poate fiecare din noi am trecut printr-o asemenea stare în care am considerat că pentru pământul acesta e nevoie să devenim inteligenţi şi să profităm pentru a ne împlini nevoile.
Să vă dau câteva exemple: Am un telefon, e inteligent dar de generaţie mai veche. Văd la fratele meu unul cu ecranul mai mare şi îmi pare mult mai frumos. În mintea mea se naşte dorinţa de a schimba telefonul şi până la urmă, caut să o pun în practică. Dacă nu am nevoie de mai multe resurse, dacă nu am forţat limitele telefonului meu, deja pot vorbi de lăcomie. Pofta este vârful de lance al lăcomiei şi multe porunci din decalog fac referire la ea. Pofta este cea care face posibilă lăcomia. Asta se poate întâmpla cu maşina, casa, serviciul, hainele, electronicele, slujba din biserică, nevasta, bărbatul etc. Lăcomia adună, adună şi caută să construiască un turn propriu, în care să ne simţim în siguranţă dar în care vom deveni prizonieri ai propriei acţiuni.
Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/lacomia-calea-spre-distrugere-i/
Naomi Pop – Lăudați-L pe Domnul…
Cum se organizează postul cu întreaga biserică? (sfaturi pentru pastori)
Întrebare:
Pace, frate Vasile. Am citit cartea pe care ați scris-o despre post și vă mulțumesc pentru învățătura prezentată în ea. Vreau să vă întreb dacă obișnuiți să organizați post cu întreaga biserică și cum faceți aceasta în mod practic? Da, obișnuim să postim cu biserica și cu plăcere voi împărtăși în acest articol cum facem aceasta.Inițiați postul
Un motiv pentru care am rânduit mai multe zile de post cu biserica a fost perioada când nu se mai pocăiau și nu se mai botezau oameni noi. Lipsa creșterii în biserică ne-a deranjat și ne-a îngrijorat. De aceea, ca și pastor, am chemat biserica la post și rugăciune ca să ne scoată din această stare și să ne facă rodnici. Asigurați-vă că nevoia este una vrednică să postiți, căci prea des tot nu puteți anunța post cu întreaga biserică.Stabiliți ziua postului
La ședința comitetului bisericii am stabilit zilele când vom posti și, din câte îmi amintesc, luasem hotărârea să postim mai multe luni, câte o zi de sâmbătă din lună și să ne adunăm cu toții să petrecem ziua în rugăciune în incinta bisericii.Petreceți ziua în rugăciune
Sfânta Scriptură ne învață că trebuie să postim ca să ne fie auzit sus strigătul, adică rugăciunea. (Isaia 58:4) Deci, scopul postului este să intensificăm rugăciunea și să primim răspuns la ea. Dacă nu petrecem acea zi în rugăciune, atunci nici postul nu-și mai are rostul, ci se preface în a petrece o zi fără mâncare, cum obișnuiesc unii să facă cu scopuri curative. Scopul postului este spiritual și nu curativ și noi postim ca să ne fie auzit strigătul sus. Deci, ziua aceasta să o petrecem în rugăciune.Pregătește programul zilei de post
Stabiliți cu comitetul bisericii un program cum se va desfășura postul. Este foarte important să aveți mesaje scurte, dar motivatoare la fiecare rugăciune. După aceste mesaje să fie prezentate nevoile concrete de rugăciune și apoi poporul să se roage. Important este să stabiliți și lista nevoilor concrete. Când am petrecut ultima dată post cu întreaga biserică, ne-a rugat pentru pocăința rudelor și a prietenilor noștri. A ieșit în față fiecare sfânt și sfântă din biserică care au fost prezenți la acest post și ne-au spus nevoile concrete ale persoanelor pentru care apoi ne-am rugat. Mă gândesc data viitoare când vom face un post cu întreaga biserică să pregătesc și un studiu biblic despre post ca să studiem un text, apoi să ne rugăm.Învățați pe oameni disciplina postului și dați-vă pildă
Cu părere de rău, trăim în zilele din urmă când mulți oameni “au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea ei” și “sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Sunt puțin cei care au disciplina duhovnicească necesară ca să se dedice rugăciunii, studierii profunde a Sfintelor Scripturi și cu atât mai mult ca să postească în mod sistematic. Postul a fost parte importantă a închinării și trăirii bisericii primare. Iată două exemple:În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. (Fapte 13:1-3)După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. (Fapte 14:21-23)Cum vrem noi să avem roade în Evanghelie, să avem călăuzire de la Dumnezeu, să avem slujitori puternici în biserici dacă am exclus postul? Este de datorie a noastră, a slujitorilor, să-i învățăm pe sfinți disciplina postului și să ne dăm pe noi înșine pildă și în această privință.Să postim acum
Dumnezeu să ne binecuvânteze cu o viață duhovnicească trăită la înălțime și să ia aminte la postul și rugăciunile noastre.
