Cel mai ușor mod de a căpăta puțină fericire pe acest pământ este cerând-o. Așa se face că părinții cer fericire de la copii, copiii de la părinți, soțul de la soție, soția de la soț, angajatul de la patron, patronul de la angajat și alte și alte situații în care, fericirea se dobândește de la aproapele. Este un model bolnav de a găsi împlinirea și chiar parazitar. Cum ”dătătorul de fericire” nu mai vrea sau nu mai poate, imediat este etichetat ca fiind inuman, nemilos, neiubitor, nerespectuos sau chiar criminal. A îndrăzni să nu oferi fericire celui care o cere, e o ofensă mare.

Mihaela, e o soție tânără din diaspora. Are 2 copii cu soțul ei și o stare socială bună. Soțul muncește din zori până seara și din cauza asta au tot ce le trebuiește. S-a învățat să trăiască o viață fără griji pentru că Dan, se ocupă imediat de orice nevoie apărută, doar să i se spună. Problema este că, în ultimul timp, Dan nu mai face față să ”dea fericire”. Este foarte obosit după ani de alergat și muncit, iar Mihaela se simte neiubită, neprețuită și bineînțeles, nefericită. Consideră că i s-a luat un drept al ei, fericirea. Se gândește adesea că Dan e capabil de mai mult și îl bănuiește că duce fericirea altcuiva.

Măcinată de frământări, e mai mereu tensionată, dezorganizată, nervoasă, deși soțul ei nu are nici o treabă cu altă femeie, ba poate are, cu doamna Oboseală ceva de rezolvat. Totuși, Mihaela, aproape inconștient, a încetat să mai gătească regulat, o face din ce în ce mai rar, nu se mai ocupă de curățenia casei și pune astfel o grijă în plus ”dătătorului de fericire”. Trebuie să facă mâncare când vine acasă, că de curățenie nu mai are timp să îi pese. Problema mare e că Mihaelei nu îi place mâncarea făcută de Dan și o critică, așa că, uneori, cu lacrimi în ochi, Dan mănâncă prin diferite magazine câte ceva, dar se gândește la copii săi care cam fac foamea.

E un scenariu aproape comun pe familiile din diaspora. Acesta este unul specific, avut la consiliere, folosit cu permisiune, în care numele reale au fost înlocuite. Una din dramele familiilor din diaspora, ale celor mai multe familii, este dependența relațională și de regulă, soția e dependență de soț. La început, te simți prințesă când soțul se ocupă de toate nevoile tale și tu te ocupi de casă, simți că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, mai ales dacă soțul chiar muncește pentru fericirea ta. Ulterior, omul se maturizează, pretențiile cresc, soțul obosește, statul acasă plictisește și apar probleme. Nu mai este fericire. Multe soții din diaspora se plâng că soții lor nu au timp pentru ele, ar vrea să vină mai repede acasă de la muncă, dar să aducă aceiași bani.

Este unul din scenarii și l-am folosit pentru că am petrecut un timp în diaspora și l-am văzut în diferite nuanţe. Când fericirea mea, depinde de tine, eu voi fi nefericit iar tu vei fi obosit. Dacă fericirea ta, depinde de soțul tău, tu vai fi nefericită și soțul tău obosit. Da, e o plăcere pentru soți să ofere fericire soțiilor lor, e o plăcere și pentru soții să ofere fericire soților lor, dar să îl faci pe celălalt furnizorul tău de fericire e complet greșit. Este nebiblic și este chiar imoral. Ar însemna și devii stăpânul celuilalt și celălalt robul tău. Acum am exemplificat prin relația soț-furnizor , soție-primitor, dar scenariul poate fi și invers, poate fi și în alt gen de relații cum ar fi cea părinți-copii sau altele.

Dragii mei, multă suferință aduce dependenţa de oameni. Multă suferință aduce neînțelegerea rolului dat de Dumnezeu și chemării pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Firește, e normal să ne simțim bine când celălalt ne face plăcere, dar să ”ne facem abonament” la fericirea oferită de celălalt e greșit. Oamenii sunt limitați, oamenii sunt egoiști, sunt afectați de păcat și construirea fericirii noastre ”pe spinarea” celuilalt, ne va duce repede la dezastre, la depresii, la nemulțumire și neîmplinire. Dependența în relații este foarte periculoasă. Așa se nasc cele mai multe din abuzurile maritale, așa se nasc geloziile, așa se nasc multe depresii, trădări și înșelări.

Consider că orice soț și orice soție, trebuie să aibă în prioritățile sale împlinirea nevoilor celuilalt. E o plăcere, e o fericire în sine, să oferi fericire. Dar, consider că nici un soț și nici o soție, nu trebuie să depindă de fericirea oferite de celălalt. Trebuie să aibă capacitatea de a se bucura de ce i se oferă, de a fi surprins dar să nu depindă, să nu aibă așteptări. Dacă nu învățăm să ne ocupăm de noi și nevoile noastre depinzând doar de Dumnezeu, atunci ne paște multă nefericire. Poate azi soțul, soția, părinții, copiii, bunicii, șefii îți pot garanta împlinirea și fericirea dar mâine?

Este foarte important să ne maturizăm, să devenim realiști și să muncim noi pentru ceea ce dorim să obținem. Nici relația părintească, nici cea maritală, nici vreo altă relație, nu sunt menite să ne dea un furnizor de fericire. Trebuie să ne luăm responsabilitatea de a ne dobândi împlinirea și fericirea singuri, nu să o așteptăm de la alți oameni. Trebuie să ne păstrăm și capacitatea de a primi cu bucurie ce ne oferă celălalt, să ne păstrăm capacitatea de a ne lăsa surprinși plăcut și să știm să mulțumim pentru ceea ce primim.

Singura cale de a ieși din dependenţa față de oameni este să intrăm în dependență față de Dumnezeu și să ne luăm noi responsabilitatea pentru ceea ce vrem să obținem de la viață. Dacă soțul sau soția este alături de noi este perfect, dacă acesta sau aceasta nu poate, atunci noi trebuie să putem trăi mai departe.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/fericirea-mea-depinde-de-tine/