Biserica Penticostală Maranata Vulcan
Ca să lupți pentru biruința Bisericii, trebuie în primul rând să fii prezent la întrunirile ei!
O…de-aş avea aripi să zbor
Să mă înalţ mai sus de nor
Măcar cu gândul de-aş putea
S-ajung cumva în preajma Ta
Cum Ţi-aş cânta Părinte Sfânt
Cântări cum nu sunt pe pământ
Şi Te-aş privi în ochi cu drag
Să trec de-al suferinţei prag…
Ţi-aş spune cum e viaţa mea
De când m-ai luat în Palma Ta…
Ce blândă, sfântă fericire
Mi-ai dăruit cu-a Ta iubire…
O…de-aş putea să Te-ntâlnesc
Să-Ţi spun din nou cât Te iubesc!!!
Vulcan-15-07-2015 Maria Luca
,,Fa ce te indeamna inima.”
,,Fa ceea ce te face fericit.”
Acestea sunt minciuni infricosatoare care sunt raspandite astazi intre crestini. Vad aceste fraze peste tot in Facebook, impartite intre crestinii care l-au urmat pe Christos toata viata lor, sau cel putin o jumatate din viata lor.
Si totusi, in timp ce au umblat cu Dumnezeu destul de multi ani ca sa-i faca „maturi spiritual”, ei inca nu au descoperit minciuna care se ascunde in dosul acestor fraze simple.
Noi credem ca libertatea este posibilitatea ca sa facem ceea ce ne face fericiti. Sa facem ceea ce ne spune inima ca ar trebui sa facem. Si totusi Biblia are o perspectiva foarte diferita despre libertate.
Am stat in auditoriu si am ascultat la vorbitorul care se adresa celor care aveau sa devina lucratori in campul evangheliei. Crescand intr-o casa de pastor, am fost foarte constient de punctele pe care vorbitorul le facea, dar m-au deranjat; in particular, m-a deranjat atunci cand a spus ca noi ca si crestini suntem tinuti la un standard de sfintenie.
Un standard mai ridicat
Am fost asa de satul ca s-aud asta mereu. In ultimii ani am ajuns sa fiu invidios pe prietenii mei care se parea ca aveau o relatie destul de buna cu Dumnezeu si totusi nu traiau la „nivelul inalt” la care traiam eu.
Eram satul sa trebuiasca sa ma retrag dintr-o activitate deoarece includea ceva cu care familia mea nu era de acord.
Odata, numai odata, am vrut sa pot sa ma relaxes si sa ma distrez fara ca vocea din mintea mea sa-mi spuna ca trebuie sa ma retrag.
Dupa terminarea sesiunii, am tras profesorul la o parte si am izbucnit in ai spune toate frustrarile mele; care sunau mai mult cu un copil plangacios care striga: ,,Nu-i corect!”
Mi-am dat frau liber la gura si-am spus: ,,Vreau doar sa am ceva libertate.”
Oarecum, in ciuda instructiunilor atente ale parintilor mei, am inceput sa cred minciuna ca libertatea este abilitatea de a face tot ceea ce voiesc.
Aceasta este o minciuna periculoasa, deoarece Biblia ne invata ca dorinta noastra naturala este predispusa pacatului si distrugerii. Inimile noastre sunt inclinate inspre rau. Mai mult decat atat, Cartea Proverbelor ne avertizeaza din nou si din nou de pericolul de a ne vedea drepti in ochii nostri; sau cu alte cuvinte, exersarea libertatii de a ”merge dupa pornirea inimii noastre” – este una din cele mai pretinse minciuni care circula in biserica.
In acea zi am plecat de-acolo alegand sa urmez definitia mea de libertate.
Am urmat dorintele inimii mele… exact in capcana inamicului.
Ceea ce a urmat au fost doi dintre anii cei mai intunecosi din viata mea spirituala. In timp ce continuam sa obtin cunostinte biblice, umblam zilnic intr-o nebunie totala. In libertatea mea, mi-am inchis inima intelepciunii si consecintele au fost severe. Doi ani mai tarziu mi-am venit in fire, dar a fost nevoie de o alta lovitura puternica ca sa pot intelege cu adevarat ca libertatea nu insemneaza sa faci ceea ce vrei sa faci, ci capacitatea de a trai in limitele intelepciunii dumnezeiesti de a face ceea ce ar trebui sa fac.
Intelepciunea.
Cartea Proverbelor este cartea de instruire pentru cei intelepti si in capitolul 13 vedem doua imagini clare de contrast a celor ce vor sa traiasca cu intelepciune si cei care aleg sa traiasca fara constrangere.
,,Cine-si pazeste gura, isi pazeste sufletul; cine-si deschide buzele mari alearga spre pieirea lui” (Proverbe 13:3).
Dar este o lectie mai profunda de invatat din Proverbe 13:3.
,,Cine dispretuieste cuvantul va pieri, dar cine se teme de porunca va fi rasplatit.”
Exista astazi in Biserica lui Christos o tentatie mare de a asuma ca orisicand vorbim despre lege, neprihanire si sfintenie, ne lipseste dragostea si harul sau ca noi judecam si condamnam.
Totusi, pe tot parcursul Cartii Proverbelor vedem ca toti aceia care se tem de porunca (da, de porunca) si traiesc in neprihanire si sfintenie, sunt rasplatiti, traiesc in pace si se bucura de binecuvantarile lui Dumnezeu!
Atunci deci, cum se face ca ceea ce ne aduce pacea, binecuvantarea si rasplata, in acelasi timp judeca si este lipsit de har si dragoste?
Aceasta pur si simplu nu este posibil.
Este in natura umana sa vrei sa te debarasezi de restrictiile poruncilor lui Dumnezeu si sa elimini limitele neprihanirii si a trairii in sfintenie.
Este gandirea umanista care ridica inima mai sus decat Cuvantul lui Dumnezeu care ne-a fost dat pentru a o calauzi si directiona, deoarece inimile noastre sunt predispuse sa rataceasca in pacat.
Este inselaciunea cea care arata cu degetul inspre cei ce implinesc porunca de a iubi legea, de a se teme de porunca, de a umbla in neprihanire si a trai in sfintenie, si-i numeste critici, ca judeca si sunt fara dragoste.
De ce?
,,Invatatura inteleptului este un izvor de viata, ca sa abata pe om din cursele mortii (Proverbe 13:14).
Ati vazut asta?
Cand noi umblam sa imbratisam adevarata libertate – capacitatea de a trai in limitele intelepciunii, alegand sa facem ceea ce ne porunceste Scriptura – gasim viata!
Isus a spus ca El a venit ca sa ne dea viata. Nu numai viata, dar viata din belsug!
Vrem noi favoarea lui Dumnezeu si binecuvantarile Lui in vietile noastre? Trebuie atunci sa invatam sa umblam in intelepciune; si inceputul intelepciunii este sa invatam frica de Domnul.
Astazi aleg libertatea: Sa traiesc in limitele intelepciunii; sa nu fac ceea ce vreau eu sa fac, ci sa aleg sa fac ceea ce Scriptura imi porunceste sa fac.
Photo credit www.wisegeek.com
”Îmi era teamă să spun cuiva deoarece în cercurile de creștini se spunea că astfel de oameni sunt bolnavi. Eram o fetiță care se lupta cu aceste sentimente”, spunea Cynthia Austin.
Cynthia Austin frecventa biserica alături de familia ei și l-a primit pe Hristos de mică. Nu s-a gândit vreodată că ar putea fi atrasă de o persoană de același sex. Totul a început în clasa a VI-a.
”Eram confuză când au început să apară aceste sentimente. Îl iubeam pe Domnul și nu trebuia să se întâmple așa ceva”, mărturisea Cynthia Austin.
Liderii bisericilor din întreaga țară se trezesc la realitate. Milioane de oameni se confruntă cu astfel de sentimente. Mulți cer ajutorul. Convenția Baptistă de Sud a cheltuit 250 000 de dolari pentru a-i pregăti pe lideri în ce privește etica sexuală.
Mulți pastori spun că a lucra cu cei care sunt atrași de persoanele de…
Vezi articolul original 634 de cuvinte mai mult
Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. Eclesiastul 4:8
Deşi cred că oamenii sunt făcuţi să se relaţioneze la alţii la modul general dar şi la modul intim, apropiat cred totuşi că nici în acest context singurătatea nu este o dramă dar poate fi făcută dramatică.
Vremea relaţiilor pentru om este de la naştere până la moarte dar vine o vreme a relaţiilor intime (nu sexuale) când omul, fie bărbat, fie femeie, caută o altfel de relaţie cu cineva care să îl completeze, să îl întregească. Această căutare este făcută în funcţie de personalitatea acelui om şi în funcţie de aşteptările sale. De cele mai multe ori persoana căutată trebuie să aducă în viaţa căutătorului „acel ceva” care îi lipseşte acestuia fie că este declarat scopul acesta fie că nu, fie că este conştient căutătorul fie că nu. În acest context este posibil ca unii oameni să nu găsească niciodată pe cel/cea care să se potrivească perfect formei trasate de el/ea.
Spuneam că există persoane care suspină la fiecare căsătorie în aşteptarea acelui moment în care şi ele vor găsi pe cineva şi situaţia asta nu este foarte rară. Mai ales femei sunt multe necăsătorite. Unele din ele deşi ar vrea să se căsătorească dacă sunt întrebate o dau într-o evlavie forţată (evlavie de nevoie) şi spun „Domnul îmi este de ajuns!” Spun forţată nu pentru că El nu ar fi de ajuns ci pentru că unele persoane datorită culturii religioase spun asta dar în realitate sunt foarte frustrate de situaţia de „celibat” în care se află.
Îmi amintesc de unele discuţii de prin biserica în care am crescut şi cum erau de speriate fetele care deja aveau pe la 24 – 25 de ani şi nu erau măritate. Îşi spuneau „lăbănoaie” de la fiicele lui Laban care erau nemăritate. Nu ştiu nici în ziua de azi de ce foloseau termenul acesta şi de unde au tras concluzia că „le trecuse vremea” fiicelor lui Laban dar ăsta era termenul. Era mare îngrijorare cu măritişul prin biserică aşa de mare că unul din fraţi i-a spus unui tânăr care o curta pe fiica sa să nu îi „răscolească marfa” şi să ia la rând. Băiatul venise pentru a treia din fete dar a trebuit să aştepte până primele două s-au măritat altfel nu a primit permisiune să se căsătorească.
Îmi spunea cineva acum vreo doi ani că acel verset: “Nu este bine ca omul să fie singur” este valabil doar pentru bărbat. Logica sa era oarecum simplistă dar mi-a dat de gândit. Spunea „un el” că Dumnezeu a spus nu este bine ca „omul” cu sensul de bărbat să fie singur dar despre femei afirma el că nu găsim o asemenea afirmaţie şi deducţia lui era că este dramatic ca un bărbat să fie necăsătorit dar nu este tot atât de dramatic pentru o femeie. Zilele trecute un bătrânel căruia îi murise nevasta mi-a spus: „De ce nu am murit eu primul, e mult mai greu să rămână un bărbat singur decât o femeie”
Subiectul e discutabil şi poate genera multe controverse. Cred că oamenii fie bărbaţi fie femei caută relaţii intime cu „un suflet pereche” şi e bine ca omul să nu fie singur. Totuşi la nivel mondial numărul femeilor îl depăşeşte mult pe cel al bărbaţilor şi situaţia nu pare a se ameliora în perioada următoare statisticile spun că acum sunt cam cu 10% mai multe femei decât bărbaţi dar că se va ajunge in 10 – 15 ani ca numărul femeilor să fie dublu faţă de bărbaţi. Asta înseamnă că multe femei vor fi singure, asta înseamnă că scriptura are dreptate……
În fine, singurătatea este o realitate a vieţii pentru unii oameni fie bărbaţi fie femei. Singurătatea la vremea relaţiilor în unele cazuri este voia lui Dumnezeu şi oamenii aceia se simt bine aşa, îl simt pe Dumnezeu mai altfel decât alţii, au timp de lucrare, de relaţie cu Dumnezeu, de părtăşie etc. Tind să cred totuşi că cele mai multe persoane singure sunt aşa din cauza lor sau a părinţilor lor sau a mediului. De ce spun asta? Iată câteva situaţii:
Singurătate din cauza mea. Aşteptările irealiste de la un partener te pot însingura pentru toată viaţa. Făt-Frumos, Romeo, Prinţul, Zâna cea bună, Cenuşăreasa etc sunt personaje de basm, nu le aşteptaţi că nu vin sau dacă vin … ele vor basme şi nu relaţii adevărate. Mai ştiu eu pe cineva care visa să vină viitorul soţ pe cal alb şi a venit dar…
Singurătate din cauza părinţilor. Părinţii care au avut o relaţie dezastruoasă pot face incapabili pe copiii lor să se implice într-o relaţie. Nu vor vrea să se întâmple şi cu ei aşa ceva fie că sunt conştienţi fie că nu dar vor evita relaţiile sau se vor implica în relaţii de tip homosexual (nu generalizez) A doua ipostază majoră e dată de răsfăţ. Un copil răsfăţat şi alintat greu va găsi pe cineva care să îi facă toate mofturile la viaţa de adult. Va considera că nimeni nu e aşa cum e mama, nimeni nu e aşa cum e tata şi vor fi tot cu mama şi cu tata „până la adâncile lor bătrâneţi”
Singurătatea cauzată de mediu. Mediul are o foarte mare importanţă în formarea individului. Dacă mediul în care creşte e unul instabil, anormal omul se va forma în consecinţă. Dacă mediul în care creşte copilul e unul al concubinajelor, trădărilor, înşelărilor, alcoolului, tutunului etc acel adult format acolo va fi incapabil să lege relaţii sănătoase în cele mai multe cazuri şi se va implica în „relaţii de scurtă durată” care nu îi vor stâmpăra setea de relaţionare ci vor provoca o şi mai mare „arsură”. La fel şi cu copiii crescuţi de cupluri de homosexuali sau lesbiene.
Mai avem de scris la capitolul acesta dar deja e mult pe azi, continuăm mâine despre dramatismul singurătăţii şi cum poate fi acesta atenuat.
Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/
