Autor: Biserica Maranata Vulcan

POVESTEA DIN SPATELE CANTECULUI: M-AM HOTARAT SA-L URMEZ PE ISUS

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

hqdefault

In urma cu aproximativ 150 de ani, a avut loc o mare trezire in Wales, Anglia. Ca rezultat al acestei mari treziri, misionari din Anglia si Germania au inceput sa mearga in Nord-Estul Indiei ca sa raspandeasca evanghelia. La momentul respectiv, nord-estul Indiei nu era impartit  in mai multe state cum este astazi. Regiunea era cunoscuta sub numele de Assam şi era formata sute de triburi.Comunităţile tribale erau prin natura lor primitive şi agresive. Aceste triburi mai erau numite si “Colectionarii de capete” din pricina obiceiului lor social in care barbatii trebuiau sa colectioneze cat mai multe capete posibil. Puterea unui barbat si abilitatea de asi proteja sotia erau evaluate prin numarul de capete colectionate.

Intr-o astfel de comunitate a ajuns un grup de misionari din Wales raspandind mesajul dragostei, pacii si sperantei in Isus Hristos. Fireste ei nu au fost bine veniti dar  in cele din urma au reusit sa converteasca o familie la crestinism. Barbatul, sotia si  cei doi baietei ai lor. Credinta acestui barbat era asa de puternica incat oamenii din trib au inceput sa-Ll accepte pe Isus Hristos. Suparat, seful tribului dupa ce a strans tot tribul la un loc, a tarat in mijloc aceasta familie care crease atata zarva.

Fiind in mijlocul tuturor, seful tribului l-a intrebat daca renunta acum la Isus, sau cei doi baietii vor fii omorati. Inspirat de Duhul Sfant acest om a rostit cuvintele care mai tarziu au ajuns sa fie puse pe melodie si cantate: “I have decided to follow Jesus. No turning back, no turning back.”  (M-am hotarat sa-L urmez pe Isus. Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi) In clipa urmatoare arcasii au dat drumul sagetilor omorand cei doi baietei. Seful tribului apropindu-se, l-a mai intrebat inca o data renunta la Hristos sau daca nu ii va omora si sotia. Privind cei doi copilasi morti la pamant si pe sotia sa care o iubea asa de mult a spus: “Though None Go With Me, Still I Will Follow!  No Turning Back, No Turning Back.”  (Chiar daca nimeni nu merge cu mine, Eu inca te voi urma! Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi). Si i-au omorat si sotia.

Cu sotia si cei doi copi morti seful ii mai pune o ultima intrebare lasandu-l sa aleaga intre credinta lui in Hristos si propia-i viata. Realizand ca nu mai are nimic in lumea asta si-a ridicat ochii catre cer si spus ultimele sale cuvinte: ” The World Behind Me, The Cross Before Me! No Turning Back, No Turning Back.”  ( In urma-i lumea nainte-i Isus! Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi). In acel moment ordinele au fost date si arcasii l-au omorat ca si pe restul familiei lui.

Seful tribului privind trupurile familiei zacand la pamant, fiind  miscat de credinta acestui am a spus: ” De ce a trebuit sa moara acest barbat, sotia si copii lui pentru un om care a trait intr-o tara departe pe un alt continent aproximativ 2000 de ani in urma? Acest Isus trebuie sa fie real !”. Acest sef de trib l-a acceptat in clipa acea pe Isus Hristos ca salvator si in decurs de cateva luni tot tribul s-a intros la Dumnezeu. Toate acestea pentruca un om a stat in picioare si cu pretul vietii sale, a sotiei si a celor doi copii, inspirat de Duhul Sfant a spus:

 

I have decided to follow Jesus.

Though None Go With Me, Still I Will Follow

The World Behind Me, The Cross Before Me

No Turning Back, No Turning Back.

 

/:M-am hotarat sa-L urmez pe Isus:/

M-am hotarat sa-L urmez pe Isus

Si inapoi, eu nu voi da.

 

/:Nimic nu ma va clinti pe cale:/

Nimic nu ma va clinti pe cale

Si inapoi, eu nu voi da.

 

/:In urma-i lumea nainte-i Isus:/

In urma-i lumea nainte-i Isus

Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi.

Sursa: http://www.resursecrestine.ro/biografii/87419/cutremuratoarea-poveste-din-spatele-cantecului-m-am-hotarat-sa-l-urmez-pe-isus-i-have-decided-to

Tibi Pop (Predică)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Oaspeţi, PREDICI VIDEO

Răspunsuri pentru inima oricărei fete

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă

Îşi începuse dimineaţa simţind că este mult prea greu pentru ea să continue mai departe călătoria pe acest pământ. Se trezi cu dureri de cap şi simţi că nu are chef de nimic în ziua aceea. Toate visele şi speranţele ei de noaptea trecută, de momentele dinainte de a adormi parcă se stinseseră şi păliră în ziua domoală ce-i stătea înainte.”La ce rost toate astea?”, îşi repetă ea în timp ce se privi în oglindă şi constată că arăta rău. „Pentru ce să aştept băiatul potrivit? De ce să mă mai gândesc la cei orfani, la cei ce.. au nevoie de mine?! Chiar nu pot trăi o viaţă normală?”, toate presiunile sufleteşti o apăsau în timp ce gândul îi zbură la băieţelul cu ochii ca şi Cerul ce murise de cancer. Luă periuţa de dinţi în mâinile-i sleite de puteri şi începu să se spele pe dinţi privindu-se dezamăgită-n oglindă. Merse în camera ei şi nu se simţise în stare să se roage, parcă-i era greu să se prezinte în faţa Lui în halul acela în care se afla sufletul ei. Îşi deschise Biblia cu pagini rupte şi învechită de vreme şi i se deschise la versetul din Psalmi care spunea astfel, exact pentru sufletul ei: „Pentru ce te mâhneşti sufletele al meu şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda. El este stânca mea şi mântuirea mea!”. Zâmbind ironic închise Biblia şi se gândise la cât de bine o cunoştea Dumnezeu, de El chiar nu avea cum să se ascundă.

Mai târziu pe parcursul zilei dezamăgirea ei se mărise şi mai mult. Fete ce-şi iroseau inima fumau ţigări şi erau pierdute în îmbrăţişări cu orişice băiat care îşi întindeau mâinile înspre ele. Faţa le era asprită de la presiunile societăţii în care trăiau, iar ele acceptau ca standardele să le fie modelate în funcţie de modă. Apoi privirea i se aţintise asupra fetiţelor ce aveau în spate ghiozdane cu Barbie şi prinţesele Disney. Ele încă nu ştiau, nu prea aveau idee despre lupta pentru puritate pe care o vor avea de dus peste câţiva ani. Nu ştiau că în curând cineva le va înmâna în mână o revistă pentru adolescente care le va învăţa cum să se îmbrace seducător (dar totuşi la modă) ca să atragă asupra lor privirile băieţilor. Melodiile care se cântau la radio încă nu le modelaseră inima şi nu puseseră stăpânire pe sentimentele lor. Mai puteau încă să râdă nevinovate, să zâmbească timid fără a fi fost învăţate cum să „zâmbească potrivit”, şi nu le era încă ruşine cu familia lor şi cu greutatea corporală. Dar cine le va răspunde, cine le va spune peste ceva timp că societatea în care trăiesc este una murdară şi pervetită? Cine le va feri de relele care le aşteaptă? Cine le va spune că Madonna şi Lady Gaga nu sunt femeile cărora trebuie să le copieze stilul de viaţă? Toată ziua acea tânără simţise o durere lăuntrică prea mare ca s-o mai poată suporta. Încercase să doarmă de amiază ca să uite totul, dar când se trezise primul gând ce-l avusese era despre întrebările inimii ei. Se foise, se învârtise prin casă, îşi aduse pisica în casă sperând că ea o va face să uite de toate. Nimic nu a dat roade.
Într-un final a trebuit, nu a mai avut de ales decât să-şi plece genunchii înaintea Cerului. Inima ei tânjea să vorbească cu un băiat, să-i spună cuiva câte ceva din inima ei. Dar nu, nu putea face asta. Inima ei era numai al soţului ei pe care încă nici măcar nu-l cunoştea. Exista? Habar n-avea.
„De ce nu-mi spui Mie despre inima ta?”, o întrebase cu un zâmbet pe buze Iubitul inimii ei. „Este prea greu să mai aştept, Doamne! Nu mai pot, dar totuşi, am s-o fac.”, se plânse ea înaintea Sa în timp ce melodia „While I’m waiting” se derula liniştită. „Chiar dacă tu nu crezi, povestea ta de dragoste şi planurile Mele minunate pentru tine au început deja de mult. Prin faptul că tu suferi acuma pentru asta, ele înseamnă că există. Toate lucrurile, toate lacrimile şi toată durerea ta lucrează înspre o greutate veşnică de slavă!”, îi amintise El cu glas duios. Ea tresări speriată. Deci totul începuse, deci într-adevăr exista povestea ei. Cum de nu-şi dăduse seama până atunci? „Îmi promiţi că în Ceruri îmi vei da o cunună în plus şi pentru puritatea inimii mele?”, Îl întrebase ea pe Iubitul inimii ei cu o îndrăzneală
„Urmează-ţi chemarea, chiar dacă n-o înţelegi acuma.”, o sfătuise El în legătură cu întrebările inimi ei privind dorinţa de a face ceva pentru cei săraci şi părăsiţi. Şi ea hotărâse să-L asculte pe El, să facă aşa cum El îi spusese. „Încrede-te în Mine, încrede-te în Mine din toată inima ta!”, Îi şoptea El încet atunci când ea se îngrijora. Şi ea.. se încredea numai în El. Avea totul prin El.
copilărească. Lacrimile i se uscaseră pe inimă şi se simţea liberă, liberă să-i spună Iubitului ei autentic tot ceea ce ea vroia. Iar El, cunoscându-i inima ca nimeni altcineva pe acest pământ îi răspunse cu farmecu-I specific. El era atât de minunat, era în stare să facă pentru ea nespus mai mult decât ar fi făcut oricine altcineva.

Slujba din 10 mai 2015 a.m. Bis.Maranata Vulcan

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în PREDICI VIDEO

Mândria creștinului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

boast-in-the-lord

Îmi amintesc de perioada în care eram un țânc în biserică și de ce se predica pe atunci. Probabil una din cele mai abordate teme după cea a răpirii era mândria. E posibil să fiu subiectiv acum, dar îmi amintesc bine aceste tematici. Poate nu au fost neapărat primele două ca frecvență, dar în top 5 cu siguranţă erau. Mândria era des condamnată și incriminată, dar într-un mod convenabil pentru predicator, adică, într-un mod care să nu îl incrimineze, pentru că în realitate, mândria era, ca și azi, infiltrată în viața de zi cu zi a fraților și surorilor. Atunci nu vedeam asta, azi o văd.

Se predica despre mândria oamenilor fără Dumnezeu, că noi aveam Dumnezeu, despre mândria celor bogați, că noi nu eram, despre mândria celor învățați, că noi nu eram, despre mândria celor cu mașini, că noi nu aveam, despre mândria celor cu funcții, că noi nu eram între ei și despre multe alte mândrii. Unele erau penalizate, doar din cauză că noi nu ajungeam la ele, nu că ar fi fost rele. Ce rău era să ai mașină, dar în optica de atunci, din mândrie îți luai. Acum, aceiași predicatori, se mândresc că le vin copiii acasă și au la întrunirile de familie, câte 20 de mașini la poartă. În fine, se predica mult împotriva mândriei pe care ne permiteam să o criticăm și puțin sau deloc, despre mândria caracteristică nouă.

De exemplu, să ai mulți copii era o mare mândrie, de comun acord apreciată și nicidecum criticată. Să postești ”nuștiucâte” zile era iar o mândrie de apreciat. Să fii predicator, mamă, mamă, ce mândrie pe părinți sau neamurile fetei pe care o curtai. Să te fi păstrat curat până la căsătorie era iar mândrie mare, când ceilalți, păcătoșii, nu erau în stare. Să fii pocăit era un alt soi de mândrie, dar din aia considerată rafinată și bună. Era o mândrie chiar să suferi că ești pocăit. Ehe, când veneai cu un incident din ăsta în fața bisericii… deși avusei de suferit, mustața îți râdea, în fața uralelor care ți se aduceau. Să ai printre părinți sau bunici, ”înaintașii credinței” era o mare mândrie. Păi bunicul meu a adus credința în sat… ehe, mai putea careva să-ți stea alături pe bancă? Nu, nu încăpea de bunică-tu, care deși era mort într-un mod onorabil, pentru credință poate, îl cărai cu tine peste tot, așa, invizibil fizic, ca să vadă lumea ce origini ai.

Erau multe motive  de mândrie necriticate, nepredicate sau mândrie bună, rafinată, acceptată. Bine, practicile acestea nici azi nu au încetat, doar s-au rafinat. Știi că religia baptistă e cea mai tare la organizare? Dacă nu știi află. Știi că religia penticostală e cea mai tare la descoperiri? Află acum. Știi că religia creștină după evanghelie e cea mai echilibrată? E timpul să afli. ”Ne mândrim cu mândrie” cu religiile din care facem parte, considerându-le cele mai tari, iar noi, care am ales acele religii, suntem la fel de tari. Spune nu ceva unui penticostal critic față de religia lui, sau unui baptist de religia lui, sau unui ortodox de religia lui. Ai încurcat-o. Dar… e o mândrie de care ar trebui să fim mândri.

Apoi mai este mândria pocăinței. Păi evlavios ca mine… nu știu dacă mai găsești pe rază de 100 de kilometri. Eu, aștept pe Domnul și strig mereu: Vino Doamne Isuse! Eu mă duc în fiecare zi la grupul de rugăciune. Eu nu am lipsit de 5 ani la nici un serviciu în Casa Domnului. Eu am 30 de ani de slujire ca pastor/prezbiter. Eu am suferit pentru credință. Eu am toți copiii credincioși. Eu am dat mâna cu președintele cultului și de atunci nu m-am spălat pe mână. Eu postesc în fiecare săptămână. Eu am postit odată 40 de zile. Eu am o relație vie cu Dumnezeu. Pe mine Domnul m-a binecuvântat cu de toate. Eu îl iubesc pe Domnul. Iată câteva din afirmațiile care pot ascunde lejer mândrie în ele și care sunt, de comun acord, acceptate și nescanate de virusul mândriei. În fapt, cele mai multe dintre ele sunt realități ale vieții care ar trebui să ne caracterizeze, în realitate, pot fi un mare motiv de mândrie îmbrăcată în evlavie.

Mândria e un păcat ”de la tata lui” direct din inimă. Lucifer pentru asta ”a luat-o pe cocoașă”, cum spunea cineva, de a ajuns pe pământ, aruncat. Mândria merge înaintea căderii spunea cineva, mai deștept ca mine, pe undeva prin Scriptură. Dacă își închipuie cineva, că la primul gest de mândrie, vine o cădere mare, se înșeală. Uneori ai voie să te mândrești mult până să cazi. Este foarte convenabil să fii apreciat, să fii în centrul atenției, să primești osanale și e tare ispititor să mai ajustezi adevărul puțin, să îi cobori puțin pe ceilalți, ca să te vezi mai bine, numai că, nu știu de ce, Dumnezeu nu tolerează mândria. Când cineva vrea să ia ceva din slava Sa, intră în concurență cu Dumnezeu și e bai.

Nu sunt nici de concepția ultra, a celor care spun mereu: ”nu mie, Domnului mulțumește-i”, ”nu eu, Domnul a făcut-o”, ”nu spune asta frate, spune Slavă Domnului” pozând într-o smerenie de toată mândria. Cred că trebuie să ne caracterizeze echilibrul și să respectăm recomandarea ”spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”

Continuarea pe…http://www.filedinjurnal.ro/