Autor: Biserica Maranata Vulcan
Și slujitorii sunt oameni

Ilie, cînd a văzut lucrul acesta, s’a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s’a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut subt un ienuper, şi dorea să moară, zicînd: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sînt mai bun decît părinţii mei.” 1 Împărați 19:3-4
Ilie era un om al lui Dumnezeu cu deosebită putere. Lucrările sale sunt mari făcute prin puterea Celui care îl trimitea. Vorbea cu putere și mustra păcatul, a înmulțit undelemnul văduvei, a înviat un copil, s-a dus înainte lui Ahab să îl confrunte, a coborât foc din cer peste jertfă, a omorât pe slujitorii lui Baal, a coborât foc din cer și a mistuit slujitorii lui Ahazia, a oprit și a chemat ploaia și multe alte acte de arătare prin viața sa a puterii lui Dumnezeu. Un slujitor folosit de Dumnezeu.
Totuși Ilie la un moment dat își arată slăbiciunea, era om, era un om care îl slujea pe Dumnezeu. Probabil dacă ar proceda la fel un predicator renumit al zileleor noastre ar fi subiect de discuții în toată mass-media creștină și nu numai. Realitatea esta că Ilie obosise, slăbise era în depresie ar spune psihologii, dorea să moară.
Fiecare dintre noi are limitări și slijitorii Domnului nu fac excepție. Nu îi condamnați aspru, încercați mai întâi să îi înțelegeți, să le fiți de ajutor. Un membru al bisericii când are probleme se poate duce la păstor să vorbească dar un păstor la cine se poate duce cu problemele sale? Cine îl ascultă confident? Cine îi dă sfaturi? Este om, poate slăbi, poate obosi se poate îmbolnăvi dar poate și să greșească, să păcătuiască sau să cadă. Vă rog să le fiți alături.
Slujitorilor… știu că mulți sunteți dedicați tare lucrării dar aveți mare grijă că este foarte probabil ca Dumnezeu să nu ceară atât de mult de la voi. Dacă slujirea dumneavoastră afectează relatia cu soția, relația cu copii si timpul personal de stat cu Dumnezeu e un semn că deja e prea mult. Nu vă faceți griji că nu are cine să le facă, Dumnezeu poate scoate oameni, Dumnezeu are oameni, chiar în cazul lui Ilie care credea că e singur Dumnezeu mai avea o armată de oameni despre care Ilie nu știa nimic. Slujiți Domnului cu cumpătare și Dumnezeu va da putere.
Continuarea…
Slujba din 24 aprilie 2015 Bis.Maranata Vulcan
Gr.vocal – La crucea de la Golgota
Carmen Miţoi, Sotia Pastorului Luigi Miţoi: Mărturia unei biruinţe

Carmen:
Asemenea tuturor celorlalti oameni, si viata mea este plina de visuri. Mi-am dorit o familie in care sa iubesc si sa fiu iubita, un loc care sa fie casa mea. Dupa ce m-am casatorit, l-am cunoscut pe Dumnezeu printr-o experienta personala, am fost nascuta din nou, m-am botezat in apa si alaturi de sotul meu am devenit membrii unei biserici penticostale. Dumnezeu ne-a binecuvantat viata si familia cu trei copiii, carora am incercat sa le dam o educatie crestina. In urma chemarii divine sotul meu a studiat teologia, a fost ordinat ca pastor si asa a inceput viata noastra de slujire. Anii au trecut si Dumnezeu a ingaduit sa imigram in Statele Unite impreuna cu cei 3 copii, care de acum erau liceeni. Ne-am integrat repede, ne-am facut noi prieteni si viata a mers inainte.
Viata noastra ca slujitori in biserica a fost extrem de aglomerata, plina de evenimente si foarte intensa. In urma unei mamografii, doctorul a identificat niste noduli la san, motiv pentru care in ultimii doi ani am repetat analiza bianual. La sfarsitul anului 2011, cand am facut din nou mamografia, aveam 44 de ani, o varsta la care ma simteam tanara. Eram fericita de familia mea, de faptul ca-L puteam sluji pe Dumnezeu, alaturi de sotul meu. Atunci cand medicul m-a sunat sa-mi ceara repetarea analizei, fara sa vreau m-am gandit la o prietena din biserica, care tocmai trecuse printr-o operatie de cancer la san. Am repetat analiza de mamografie si la sugestia specialistului am facut si o biopsie.
Zilele care au urmat au fost lungi, insa m-am rugat lui Dumnezeu, m-am increzut in El, stiind ca viata mea e in mana Lui. La jumatatea lunii ianuarie 2012, am primit telefonic rezultatul investigatiilor medicale si vestea a cazut ca un traznet peste sufletul meu: “Ai cancer de gradul 2 la san.” Am simtit ca tot corpul imi tremura si imi este foarte frig. M-am uitat in ochii sotului meu care era la un pas de mine si ne-am privit neputinciosi. Am trecut prin multe impreuna slujindu-L pe Dumnezeu in Biserica Sa. Am colindat lumea in lung si-n lat, urmandu-l in bisericile in care era invitat sa predice evanghelia lui Dumnezeu. In aceste calatorii am intalnit multa suferinta, oameni bolnavi, familii devastate de crizele vietii, dar acum toate acestea au venit in casa noastra, in viata mea.
CANCER. Un cuvant greu de auzit, greu de suportat! Ne-am aplecat inaintea lui Dumnezeu si ne-am rugat plangand, am cerut ajutor si am ocolit ispita sa intrebam “DE CE”. M-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute sa primesc cu demnitate aceasta incercare, sa nu cartesc si sa nu ma razvratesc cerand explicatii logice. I-am chemat pe copii si le-am spus vestea, ne-am rugat impreuna si am facut un plan, o sa postim si o sa ne rugam lui Dumnezeu. Sotul meu a sunat toti pastorii din oras, din tara si din lume, cerandu-le sa se roage cu membrii bisericii pentru mine. A inceput o lupta pe viata si pe moarte. In fiecare seara, alaturi de sotul meu aveam un timp lung pentru citirea Bibliei si rugaciune, la biserica eram inconjurati de dragostea frailor, primeam telefoane si scrisori de incurajare de peste tot. Dumnezeu ne vorbea incurajandu-ne si in fiecare zi incercarea parea tot mai mica si speranta tot mai mare.
Operatia care a avut loc in luna martie a durat 12 ore, si perioada de covalescenta a fost lunga si grea. In dimineata in care am fost dusa in sala de operatie, sotul meu m-a insotit pana la usa. In clipa aceea am avut un puternic simtamant al prezentei Regelui meu Isus Hristos. Mi-am adus aminte de promisiunea Lui, de puterea Lui si m-am rugat pana cand am adormit sub efectul anesteziei. Cand m-am trezit am stiut ca Domnul Isus fusese tot timpul acolo, calauzind mainile medicilor. In mana Lui strapunsa este vindecarea cancerului din trupul meu, si experienta aceasta m-a convins pe deplin de vulnerabilitatea vietii umane si de suveranitatea divina. Orice forma de succes uman paleste in fata cancerului, insa Domnul ramane in picioare, puternic si in control, si numele Lui este Isus Hristos, Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor. Numele Lui este puternic, slava Lui umple pamantul. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru viata si fratilor pentru post si rugaciuni. Fiecare zi din viata mea este a Lui si pentru onoarea Lui, numele Lui sa fie laudat in veci!
https://rodiagnusdei.wordpress.com
Articolul original a fost publicat in Revista ‘Genesis’ Editia Aprilie 2013. Vezi aici – http://genesismission.com
Carmen Miţoi