CUM SA FII UN TANAR PLACUT LUI DUMNEZEU


Astazi, mai poate sa ramana un tanar langa Dumnezeu? Daca imi veti spune ca nu, inseamna ca suntem tristi. Merita incercat. Pana nu incerci nu iti dai sema. M-am tot gandit, “Ce as putea sa va spun?” Am copii de 21 de ani. Cateodata, cand predic in ultimul timp imi vine sa fiu sfatos ca un tata, ceea ce nu imi sta in felul meu de a fi. Vreau sa va spun cateva lucruri din sfanta Scriptura: Cum trebuie sa fie un tanar crestin. Nu am rostit ‘un tanar baptist sau penticostal’ pentru ca spune Biblia ca ‘cine rosteste numele Meu, trebuie sa se departeze de faradelege.

Il intreaba odata Timotei pe Pavel- Timotei era un episcop tanar- il intreaba: Se poate? Si spune Pavel: Se poate. Numai Pavel nu a crescut ca tanar cum crestem noi. A crescut cu un sentiment al datoriei mai plenar si din cauza faptului ca fusese destul de tanar cand era membru in Sinhedru. Si se spune de Timotei canu avea inca 20 de ai si era episcopul bisericii. (A fost) criticat, “Esti prea tanar pentru asta. Cand am fost ordinat pastor am fost cel mai tanar ordinat pastor din Romania. Am avut 25 de ani. Nu s-a pariat pe mine ca pot rezista. Au zis, “Prea tanar.” Daca il critici pe un om ca e prea tanar, ce critici de fapt, lucrarea sau persoana? Persoana, si asta-i rau. Ne lovim unii pe altii de foarte multe ori datorita faptului ca noi atacam persoana. Noi omoram pacatosul cu pacat cu tot si atunci e rau. Hristos scotea dracii din oamenii din sinagoga, dar pe oameni ii pastra in sinagoga. Noi scoatem astazi oamenii din biserici cu draci cu tot. La gramada, “Iesi afara.” Oamenii trebuie pastrati. Oameni nu-s cifre.

Eu mi-am taiat degetul cu securea si n-am zis, “Slava Domnului ca mi-a ramas 9.” Oamenii nu-s cifre. Si spune Pavel, “De ce te critica astia? Ca nu esti predicator bun? Ca nu esti sfant? Ca nu stai langa Domnul? De ce te critica ei pe tine? Ca esti tanar. Bine, dar asta a atacat omul, persoana, nu lucrarea.” Nu mesajul este atacat, ci mesagerul. Si asta e rau. “Domnule, are barba. E prea batran. E prea tanar. E cu masina.” Ce facem cu critica? Cand te critica cineva, “Domnule, uite e gelat, sau nu stiu ce are pe cap.” Ce faci cand te critica altii? Poti sa le raspunzi la fel. Pentru ca cel mai usor lucru in lumea asta este ca daca primesti o piatra sa o culegi de jos si sa o azvarlii inapoi, sa dai cu piatra si s-ar putea sa fii un tintas mai bun decat celalalt. Ce ai putea face cand esti criticat? Sa nu raspunzi, sa stai si sa taci. Dar, asta inseamna ca esti las. Ce ai putea sa faci cand esti criticat?

Asta spune Pavel, ascultati, 1 Timotei 4:12: Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea. Punct. Noi nu judecam oamenii fiindca sunt tineri sau batrani. Si atunci ii spune mai departe, “Fii o pilda pentru credinciosi: In vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatie.” Stiti cu ce trebuie sa raspundeti cand sunteti criticati?” Cu faptele, ele vorbesc. Cand te critica cineva sa nu iei piatra inapoi sau sulita. Cand te critica cineva sa nu taci. Vorbeste, dar nu vorbi cu gura. Vorbeste cu fapta, cu viata. Zice Pavel, “Inchidele gura la aia prin viata pe care o traiesti. Cum trebuie sa fie viata noastra de crestin? Simplu, stim noi, venim la biserica, de la biserica plecam acasa, de acasa plecam pe internet, neintoarcem inapoi de pe cealalta lume pe care am fost si iar mergem la biserica, marti avem tineret. Asta nu e viata de crestin. Sa nu cumva sa credeti ca Dumnezeu ne-a chemat sa fim grozavi si sfinti doar Duminica.

Eu sunt mai putin interesat de ce faceti voi Duminica la biserica. Sunt mai interesat de ce faceti luni la scoala, pentru ca aici s-ar putea sa dam examene si sa le trecem. “Domnule, arata bine, uite ca asculta.” Mama mea imi spunea mie la un moment dat, “Daca esti cuminte iti cumpar blugi.” Stateam in biserica si stiam, inchideam ochii si vedeam blugii. Toata lumea credea ca ma inchinam, cu ochii inchisi. Pe de-o parte eram bisericos, aratam bine in biserica. Dar aproape cadeam. Fii o pilda. In ce a-ti putea sa fiti o pilda?

Ce este viata de crestin?

1. Fii un exemplu in vorbire

Gura- Cea mai mare problema a noastra este limba, felul in care noi transpunem ce avem in inima afara. Fii o pilda in vorbire. Da-te un exemplu in vorbire. Conteaza foarte mult ce spunem. De aceea zice Biblia: Vorbiti intre voi cu Psalmi, vorbiti cuvinte de ridicare. Traiti in lumea asta in care legati intre voi prietenii. Dumneavoastra stiti ca un cuvant ucide? “Domnule, noi nu am omorat pe nimeni, niciodata.” Stiu ca nu a-ti omorat pe nimeni niciodata cu fapta. Dar cu vorba? Cum adica, sa ne intepam toata ziua unii pe altii, sa ne lovim unii pe altii cu vorba. Conteaza foarte mult ce spunem. Cuvintele noastre sa fie cuvinte de ridicare. Trebuie sa spuneti adevarul in dragoste. Trebuie sa vorbiti frumos intre voi. Trebuie sa vorbiti cuvinte de incurajare, cuvintele lui Dumnezeu . S-a saturat lumea de vorbe vulgare. “Hai sa-ti spun bancul ala….” “Care??????” Cu doua intelesuri. Sau, “Haide sa-ti spun ce a zis nu stiu cine,” si barfim. Ca la noi, domnule, in biserica nu se fumeaza, nu se bea, la noi numai se barfeste. “Hai sa-ti povestesc de nu stiu mai care, ca sa ai motiv de rugaciune.” “Daca nu imi povesteai tu de sora sau fratele ala, poate nici nu aveam motiv de rugaciune. M-ai rezolvat.” Barfa, pentru ca de fapt barfa nu e altceva decat crima- sa ucizi un om care nu se poate apara. Asta-i barfa. Inseamna ca nu iubim mult, pentru ca atunci cand barfim, definitia barfei -m-a intrebat cineva: Ce-i barfa ? Iam zis: Cand auzi ceva ce-ti place despre cineva ce nu-ti place. S-a intamplat ceva cu rautatea in noi.

Va trebui sa va educati limba, un crestin adevarat isi educa limba. O tinea in brate pe fetita tata. Dorinta oricarui copil este sa-l tina parintii in brate. Daca cumva are mai multi copii atunci incepe drama, ca toti vor odata. Si in sfarsit a reusit sa o prinda si sa o tina in brate tata. Si baiatul mai mare a ramas langa tata jos. La care fata, peste umarul tatalui s-a intors si si-a privit fratele si a scos limba la el, “Tu jos.” Dar mama a vazut gestul acesta si a zis, “Da-te jos din bratele tatalui, atata vreme cat scoti limba la fratele tau.” Ia mainile din jurul tatalui tau, cata vreme scoti limba la fratele tau. Si acuma sa-ti explic asta: Cata vreme lovesti in altul cu vorba, tie de fapt ti se pare ca stai in bratele tatalui. Tu nu stai acolo. Tu nu esti copilul tatalui cata vreme iti lovesti fratele. Educati-va vorba si Dumnezeu sa curateasca limba noastra. Isaia era prooroc. Isi castiga slujirea cu gura. Cu ce l-a atins ingerul? Cu carbune, pe buze, pentru ca stia Dumnezeu ca avea Isaia o slabiciune. Toti suntem, din punctul asta de vedere, slujitori ai lui Dumnezeu pentru ca noi rostim cuvantul lui Dumnezeu si altora. (11:00)

2. Fii un exemplu in purtare

Zice Biblia, “Da-te pilda in vorbire si in comportament. Asta-i purtarea. “Sa nu va potrviti chipului veacului acesta, ci sa va prefaceti prin inoirea mintii voastre. Fratilor, va indemn la asta, ca se poate,” spune apostolul Pavel bisericii din Roma. Adica, sa aveti o purtare aleasa pentru ca evanghelia intotdeauna afecteaza comportamentul nostru. Vorbeam despre Iacov dimineata cu niste frati. Cand l-a plesnit Dumnezeu prin ingerul Lui pe Iacov, Iacov a umblat schiop toata viata lui, pentru ca cine se intalneste cu Dumnezeu nu mai umbla cum a umblat. Semn este ca te-ai intalnit cu Dumnezeu, nu ca ti-ai pus baticul pe cap, ci ca ai o viata schimbata. Nu ca ti-ai pus un tricou pe care e scris Isus. Nu ca te-ai bagat intr-o biserica cu un nume frumos si biblic, nu ca ai facut un botez. Semnul intalnirii tale cu Dumnezeu este schimbarea totala de comportament. Dumnezeu nu accepta carpirile vietii noastre. Dumneze nu accepta petece pe haina vietii noastre. Dumnezeu nu schimba pagina vietii nimanui, Dumnezeu schimba cartea vieti noastre. Cand te-ai intalnit cu Dumnezeu se simte si comportamentul tau se schimba.

“Va indemn,” spune ap. Pavel. Nu va porunceste, ca nimeni nu v-a poruncit s va pocaiti. Parintii vostri stiu ca copiii lui Dumnezeu se fac, nu se nasc. “Va indemn deci…” cine nu vrea, nu se pocaieste, traieste in viata lui mizerabila, murdara. Cine vrea o face. Hotararea de a umbla dupa Hristos va apartine voua. Eu trebuie sa ma comport in asa fel incat comportamentul meu sa nu fie afectat de comportamentul altora. Stiti ce inseamna anturajul, la ora actuala penru multi? O piatra legata de gat, drumul spre moarte. Zice Hristos ca cei mai multi merg in iad. Larga-i calea, larga-i poarta, multi merg pe ea. Zice Biblia tu sa nu mergi acolo. Comportamentul meu nu poate sa fie afectat de altii. Si ce-i daca tu nu ma iubesti, eu te iubesc pe tine. Si daca ma inviti sa merg in locul acela (iad), eu nu ma duc. Nimeni nu vrea sa fie sabloane. Sunteti frumosi tocmai pentru ca mergeti impotriva curentului. Daca toata umea merge spre pacat, luati-o in sens invers. Stiti ce gust are pocainta? De singuratate. Dar e frumos, e foarte frumos. Imi pare rau de anii pe care i-am petrecut in lume. Nu-i mai pot intoarce inapoi. Aia nu mi-i mai da nimeni. Dar acum am ajuns sa nu mai traiesc in amintiri pentru ca stiu ca cele mai frumoase lucruri Dumnezeu le-a pus pentru mine in viitor. Ce folos sa ai bani si renume? Ce folos sa ai casa si te duci intr-un loc unde ti-e frica sa ajungi? Comportamentul nostru nu trebuie sa fie bun doar in biserica. Ci si Luni si Marti si Joi, innoirea mintii noastre.

Am auzit pe la noi spunandu-se, “Cinci minute las pocainta jos…” Sa nu o lasati ca nu o mai gasiti.” Indiferent cat e de convenabil sau neconvenabil, trebuie sa ramaneti pocaiti. Indiferent cat castigati sau pierdeti, ramaneti langa Domnul. Nu lasati crucea jos niciodata. Un om inviat cu Hristos traieste o alta viata. Da-te o pilda. (24:50)

3. Fii un exemplu in dragoste

Iubind ne incredintam ca suntem. Spunea Blaga:

Cand iubim, oricat de neagra noapte-ar fii
Suntem in zi, suntem in Tine Elohim

Dragostea nu va pieri niciodata. Iubiti, pentru ca spune Hristos, “Semnul faptului ca sunt in voi si voi sunteti in Mine este faptul ca va veti iubi unii pe altii si va poruncesc sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu.” Hristos muri pentru noi, spalandu-ne picioarele si spune sfanta Scriptura ca ne-a iubit pana la capat. Sa aveti dragoste pentru Dumnezeu si cine are dragoste pentru Dumnezeu, dragostea se manifesta in ceilalti si este usor de iubit pe – cei usor de iubit, cum ar fi mama, tata, sot, sotie, copii? Astia sunt usor de iubit. Dar zice Biblia, “Daca-i iubiti numai pe acestia, ce lucru grozav si neobisnuit faceti? Trebuie iubiti si ceilalti care sunt greu de iubit. Iubiti e fiecare. Nu-l impuscati daca nu e de al vostru. De ani de zile traiesc si stiu ce spun. E atat de dureros, ma impusca ai mei si zic ca sunt eretic. Ma duc la ortodoxi si ma impusca ca sunt sectar. E dureros ca cineva sa te omoare ca gandesti diferit. Dumnezeu ne-a lasat frumosi sa gandim diferit. Iubiti-va unii pe altii. Spunea ap. Pavel lui Timotei, “Timotei, iubeste-i! Si-i iubea acest episcop de aprox. 20 de ani, care avea ulcer. De unde se face ulcer? Din vorbe. Din neiubire. “Nu mai pot. “Stiu ca nu mai poti. Iubeste.”

Iubeste-l pe acela care da cu piatra in tine, iubeste-l pe acela care nu te iubeste. Iubeste cu dragoste pe fiecare pentru ca merita Dumnezeul nostru sa aiba oameni care-L iubesc. Si atunci cand e convenabil lsi atunci cand nu e convenabil, dragostea trebuie sa fie manifestata in vorbe si in fapte. Ce sa iubim, cand n-am mai spus mamelor naostre ca le iubim?

In seara aceasta ma intreba o colega de la Ciresarii despre o familie. Am fost in casa lor. Sa asculte bine fratii baptisti si tinerii penticostali. Nu i-am cunoscut pana atunci. Am mers la o biserica si nu aveam ce sa mananc dupa ce s-a terminat. Seara eram la o alta biserica si a zis familia respectiva, “Veniti la noi acasa.” Obosit m-am dus la ei acasa si mi-a povestit, “Fata mea e bolnava, din cap pana in picioare are bube pe ea. O boala a pielii, nici un medic, nici un tratament… ne-am dus in stanga, in dreapta, am plecat in strainatate si ne-am cheltuit toata averea.” Eram obosit, fara chef (si imi zice), “Pastore, nu faceti o rugaciune?” Nu-i cunosteam. Primul gand cand ne-am pus pe genunchi era sa ma ridic rapid, ca ars. Am spus fetei, “Uitate la mine. Tu ce relatie ai cu maica ta?” In clipa aceea s-a muiat si mi-a spus ca i-a spus “vaca” de doua ori. “Si astepti sa fii sanatoasa?” Dumneavoastra stiti ca in Biblie scrie, “Blestemat sa fie acela care-si necinsteste parintele.” Am pus-o sa-si ceara iertare in fata mamei, ne-am rugat si am plecat acasa. A doua zi dimineata m-a sunat mama si a spus, “Fica mea nu mai are bube pe ea, pastore.” Si i-am spus, “Cartea asta (Biblia) nu o schimba nimeni niciodata. Sa nu asteptati sa va mearga bine in viata, cata vreme va bateti joc de parinti si nu-i iubiti. Si nu-s greu de iubiti parintii. Sunt usor de iubit.

Iubiti-i pe toti, indiferent cat va pun pe cruce si va rastignesc. Iubitii-i pe toti, chiar daca nu merita. Pai, atunci au nevoie cel mai mult sa fiu iubit, cand nu merit. Caci daca merit, poate ca nici nu simt ca ma iubesti. Iubeste-ma cand nu merit.Am ajuns la concluzia, dupa ani de zile, ca Dumnezeu nu o sa ne imparta dupa cat am suferit, nici dupa cat am stiu, ci dupa cat am iubit.

4. Fii un exemplu in credinta

“Timoteie, da-te un exemplu de credinta,” spune Pavel. Ce-i credinta? “Credinta noastra stramoseasca”- n-am auzit de ea pana acuma. Stiti ce spune omul? Daca vad cred. Stiti ce spune Dumnezeu? Daca crezi, vei vedea! E diferenta? Pentru ca rasplata celui ce crede este ca sa vada ce-a crezut. Va veni o zi in care Dumnezeu te va binecuvanta sa vezi ce ai crezut. “Cred ca Dumnezeu va mantui toata familia mea.” Vei vedea cu ochii tai. “Cred ca Dumnezeu nu ma va lasa si voi avea pe pamantul acesta un rost si o bucata de paine, si o casa a mea.” Si Dumnezeu spune, “Nu ceri mult.” Si vei vedea cu ochii tai. “Cred ca Dumnezeu ma va vindeca, pentru ca sa ai 19 ani si sa ai leucemie…” asa imi spunea in urma cu 2 saptamani in urma Andrei. Mi-a spus in rugaciune, “Pastore, nu ma va lasa Dumnezeu sa mor.” Si i-am spus, Andrei, daca tu crezi, vei vedea ca Dumnezeu te va ridica de aici. Andrei, dar te ridica cu un singur gand, ca de ce ti-a dat Dumnezeu sanatate? Sa poti toata ziua pe internet magariile la care te uiti?” De aia iti da Dumnezeu ochi? De ce ti-a dat tinerete, sa o faci praf in discoteci? Doamne, ajuta-ma sa invat sa umblu pe apa, sa ma dau jos din barca asta nenorocita, sa cred in Tine.

Dumnezeu nu vrea sa ne daruiasca lucruri marunte, ci mari. Cand eram copil mic eram saraci. Niciodata mama nu mi-a cumparat pantofi care sa se potriveasca cu piciorul meu. Ci, intotdeauna imi cumpara pantofi cu doua numere mai mari si imi baga vata in varf. Zicea, “Creste el.” Nu am avut frati mai mari acasa, stiti ca daca sunt mai multi raman haine de la ei. Eram singur acasa si atunci mama toate le cumpara cu 2-3 numere mai mari. Asa am invatat primul principiu al credintei: Intotdeauna sa visezi XL. Cereti-i in Chisinau strada dumneavoastra (pentru Hristos).

5. Fii un exemplu in curatie

Da-te un exemplu in puritate. Timotei trebuia sa fie pur. Era tanar si singur. Da-te un exemplu in puritate.

Articol de fratele Vladimir Pustan

http://neclintit.com

Dacă aş fi învăţat..


Ştiu că sunt mulţi tineri care nu ştiu ce să facă în viaţă pentru că le este teamă că nu vor reuşi, aşa că renunţă la şcoală şi adoptă atitudinea „totul e în zadar” pentru a-şi scuza dezinteresul pentru învăţătură şi pentru a se putea concentra pe lucruri ce nu le vor aduce beneficii mai târziu în viaţă. Adevărul este că nu putem să devenim dintr-o dată dezinteresaţi de şcoală şi să mai avem pretenţii să ajungem ceva în viaţă. Trebuie să luptăm cu toate armele de care dispunem dacă dorim să ajungem cineva, dacă într-adevăr vrem asta. Ştiu că uneori ni se pare că nu contează ce înveţi în şcoală, că oricum vei uita totul şi că atunci va mai bine să nu îţi mai baţi capul cu lucrurile astea, însă adevărul este că un om învăţat are mai multe şanse de reuşită în găsirea unui loc de muncă bun decât unul nesigur şi negativ. În loc să băgăm de vină, haideţi să ne vedem de şcoală şi să dăm tot ce avem mai bun pentru a reuşi. Să nu facem compromisuri doar pentru că „nu se merită să mai înveţi”. Atunci ce se merită? Să îţi faci de cap şi să nu mai înveţi deloc?

Nu trebuie să te lupţi să ieşi pe primul loc în clasă, ori să plângi din cauza vreunei note proaste sau să toceşti o zi întreagă pentru ca a doua zi să nu mai ţii minte nimic. Trebuie să înveţi într-un asemenea mod încât să ştii că mai târziu îţi va folosi şi în alte domenii, nu doar la şcoală. Ştiu că majoritatea lucrurilor pe care le învăţăm în şcoli le vom uita mai târziu, dar asta nu ne ne oferă scuza că nu mai trebuie să învăţăm deloc. Cred că niciunul dintre voi nu mai ţine bine minte ce a făcut în urmă cu câţiva ani, însă asta nu înseamnă că zilele din trecut au fost trăite în zadar. Aşa că să ne ferim de scuzele ieftine pe care le adoptă majoritatea leneşilor care consideră că ţigările fumate în faţa liceului le sunt mai de folos decât notele bune din catalog. Noi trebuie să fim cap, nu coadă. Şi pentru asta trebuie să luptăm pentru că lucrurile nu vin de la sine în cazul acesta. Fiecare om are dreptul să aleagă ce vrea să facă cu  viaţa lui. Însă decât să ai regrete mai târziu cu privire la ce ai fi putut ajunge dacă ai fi învăţat, mai bine pune-te acum şi învaţă că eşti tânăr şi ai tot timpul la dispoziţie. Cât despre mine, aşa voi face. Mi-am dat seama că trebuie să mă pun serios pe învăţat dacă într-adevăr doresc să fac ceva în viaţă. Scuzele sunt pentru leneşi. Şi eu nu vreau să fiu una dintre femeile care peste mulţi ani îşi vor spune lor înşişi: „Dacă aş fi învăţat….”

Putem face mai mult decât credem. Odată vorbit cu o fată care învaţă foarte bine la şcoală şi am întrebat-o la ce facultate ar dori să meargă. Răspunsul ei m-a dezamăgit oarecum: „Nu mai mă duc nicăeri. Cine ştie, poate mă voi căsători şi voi avea copii. Atunci la ce bun că am mers la o facultate?”
Ea deja şi-a prezis viitorul. Mi-a spus cuvintele astea cu dezamăgire-n glas, ca şi când ea defapt nu ar fi vrut asta, dar nu avea de ales. Este foarte important să nu renunţăm la şcoală în vremurile acestea. Pentru că avem nevoie de ea!

http://www.intrebarileinimii.blogspot.ro/

Ce ar trebui să știe o femeie despre o relație


Sunt multe ocazii în care femeile singure, din dorinţa de a avea un partener, fac greşeli în momentul angajării într-o relaţie. Relevantmagazine.com a întocmit o listă cu 7 lucruri pe care ar trebui să le ştie orice femeie despre o relaţie:

 

Foto:leibowitzdentalnews.com1. Oricât de mare şi autentică ar fi dragostea unei femei, aceasta nu-l schimbă pe bărbat. Multe femei pornesc într-o relaţie, gândind că prin dragostea şi afecţiunea lor, vor reuşi să-şi schimbe partenerul. Ele sunt conştiente de defectele lui, sau de principiile care îi deosebesc, dar cred că dragostea va fi o forță modelatoare care va elimina defectele. O asemenea atitudine care în cel mai sigur mod va duce la nereuşită va atrage după sine frustrare şi dezamăgire.

 

2. Bărbaţilor le place să ştie că sunt utili. Sunt multe femei cărora le place să nu depindă de nimeni şi nimic, care spun că se descurcă singure în orice situaţie, însă dacă din acest lucru ele îşi fac un motto de genul „Niciodată nu voi avea nevoie de un bărbat”, este foarte posibil ca partenerul să se simtă lezat. Bărbaţii au nevoie să se ştie utili, să ştie că este nevoie de ei, să li se ceară ajutorul, de care într-adevăr este nevoie.

 

3. Orice bărbat are deja o mamă. Există femei care prin ordine de genul „aranjează frumos hainele în şifonier”, „aruncă gunoiul”, „nu te mai uita atât de mult la fotbal” sau altele, repetate zilnic, probabil, nu fac altceva decât să devină cicălitoare şi pisăloage. Ele se comportă în relația cu partenerul așa cum se poartă o mamă cu fiul ei. Însă femeia în rolul de mamă pentru partenerul ei, cu o atitudine cicălitoare, este foarte puţin probabil să obţină rezultatul dorit.

 

4. O femeie nu trebuie să se mulţumească cu orice. Multe femei se mulţumesc cu relaţiile ocazionale sau întâlniri sporadice, pentru că sunt mai bune decât singurătatea. Dar, dacă îşi doresc, într-un viitor mai apropiat sau îndepărtat, să aibă o relaţie serioasă, nu trebuie să se mulţumească cu orice. Ele trebuie să aibă o serie de „norme” proprii, de standarde după care să se ghideze şi totodată să nu-şi irosească timpul şi energia în relaţii care nu duc nicăieri.

 

5. Muşamalizarea dăunează unei relaţii. A ascunde o problemă sau a spune jumătăţi de adevăr, pentru a nu se ajunge la o situaţie neplăcută, poate face mai mult rău decât problema în sine. Cel mai recomandat este ca fiecare să ştie cum să gestioneze un asemenea conflict, comunicând sănătos şi eficient.

 

6. Bărbaţii nu sunt ghicitori. Orice femeie ştie acest lucru, dar de multe ori se comportă de parcă partenerul ar trebui să ştie ce gândeşte, fără să-i fi spus acest lucru înainte. Dacă o femeie îşi doreşte ceva de la partenerul ei, cel mai indicat ar fi să vorbească cu el despre aceasta, fără a avea pretenţia ca el să-i citească gândurile.

 

7. Există soluţii! Sunt femei care se află în relaţii conflictuale, din diferite puncte de vedere, şi se resemnează cu situaţia, pentru că nu au, aparent, nicio altă soluţie. Însă dragostea este plină de speranţă, iar dragostea lui Dumnezeu pentru oameni poate repara inimi frânte şi relaţii distruse. Nu este niciodată prea târziu pentru a-I cere ajutorul şi pentru a lua-o de la început.

http://www.semneletimpului.ro

Zece (10) curse de care trebuie să se păzească studenții și elevii creștini în noul an de studii


Întrebare:

Vara aceasta am fost la o tabără creștină unde am studiat Biblia inductiv. În urma acestui studiu m-am pocăit și am intrat în noul legământ cu Domnul Isus Hristos. Mă pregătesc să mă botez și astfel să devin membru al unei biserici locale . Acum s-a început anul școlar și vreau să știu care sunt cursele de care trebuie să mă păzesc ca să nu fiu abătut de pe calea lui Dumnezeu?

Mă bucur mult să aud despre decizia cea mai importantă pentru viața și veșnicia ta pe care ai luat-o în această vară și cu bucurie vin să-ți împărtășesc zece astfel de curse de care va trebui să te păzești.

CURSA 1. Să uiți chemarea sfântă pe care o ai de la Domnul Isus

Toți cei care am intrat în noul legâmânt cu Domnul Isus am primit de la El chemarea să-i fim martori în locul unde ne aflăm și oriunde urmează să mergem. În Epistola I a Apostolului Petru este scris:

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1 Petru 2:9)

Nu uita despre această chemare a ta să fii preot și fă-ți un plan cum să-L reprezinți pe Domnul nostru Isus Hristos în fiecare zi la școală, liceu sau universitate.

CURSA 2. Să te rușinezi de Evanghelie și de Domnul Isus Hristos

Din frica să nu fii persecutat, batjocorit sau disprețuit de alții, s-ar putea să te rușinezi și să nu le spui colegilor Evanghelia, sau poate, chiar și mai rău, nici să nu le spui că ești creștin. Sau poate te temi că dacă profesorii vor afla că ești creștin și dacă le vei spune Evanghelia te vei alege cu note rele. S-ar putea, dar nu uita ca Domnul Isus a zis:

Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. (Luca 9:26)

Mai bine alege să ai o notă bună de la Domnul Isus când te vei înfățișa înaintea Lui în ceruri. Nu te rușina și spune din prima zi, de la prima discuție, despre relația ta cu Domnul Isus Hristos și totdeauna vorbește despre El cu toată îndrăzneala și pasiunea, căci El este Domnul Domnilor și Împăratul împăraților și prin El au fost făcute și veacurile. Nu te teme dacă ești respins de colegi din pricina Evangheliei. Fii gata să suferi împreună cu Domnul Isus și cu Evanghelia.

CURSA 3. Să te rușinezi de alți creștini care învață în aceeași instituție de învățământ

Dacă te rușinezi de Domnul Isus și de Evanghelie, este de așteptat că te vei rușina să te asociezi cu ucenicii Domnului Isus care învață în aceeași școală sau universitate cu tine. Pericolul acesta putea fi o amenințare și pentru Timotei, ucenicul preaiubit al lui Pavel. De aceea, Apostolul i-a scris:

Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. (2 Timotei 1:8)

Din primele zile caută pe toți creștinii care învață la facultate sau liceu și fă cunoștință cu ei. Folosește pauzele ca să afli cine sunt, în ce clase învață și pune întrebări la diferiți oameni ca să ajungi ai cunoaște pe toți. Oricând faci cunoștință cu un creștin din aceeași instituție de învățământ, întreabă-l ce alți creștini mai cunoaște el acolo și mergeți împreună să faceți cunoștință cu toți.

CURSA 4. Să taci când este atacat Cuvântul lui Dumnezeu

De multe ori se întâmplă să auzi de la profesori sau colegi lucruri care vin în totală și directă contradicție cu adevărul Sfintelor Scripturi. Nu uita că este datoria ta să intervii în aceste cazuri ca să vorbești, căci este scris:

Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi! Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.”Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. (1 Petru 3:14-16)

Mai ales în primele luni de școală la obiecte ca istoria sau geografia se poate să auziți multe așa numite „dovezi” evoluționiste cum că pământul are milioane de ani, că omul a provenit de la maimuță, că pământul și universul au apărut în urma unei explizii mari, și alte năzdrăvănii ca acestea. Fii gata să intervii și să aduci argumentele necesare.

CURSA 5. Să nu păstrezi disciplina spirituală

La școală vei avea mult de învățat și este bine și necesar ca să fii cel mai bun elev sau student. Dar aceasta nu pe seama nesocotirii Cuvântului lui Dumnezeu. Să nu începi a neglija studierea  personală a Bibliei, rugăciunea și mersul la serviciile divine ale Bisericii sub pretext că ai multe de învățat, că ai teze, etc. Învață să-ți pui bine prioritățile și nu uita cuvintele Domnului Isus care a spus:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:33)

Dă prioritate lucrurilor spirituale și fă-ți bine celelalte responsabilități pe care le ai la școală și vei vedea cum Dumnezeu te va binecuvânta în toate privințele și vei reuși mai multe decât cei care nesocotesc lucrurile sfinte și își investesc tot timpul doar în studii sau carieră.

CURSA 6. Să-ți faci prieteni răi

Spune-mi cine-ți sunt prietenii și-ți voi spune cine ești. Așa spune un vechi proverb și este foarte adevărat. În Biblie Scrie că tovărășiile rele strică obiceiurile bune. De aceea, trebuie să fii foarte atent cu cine te împrietenești. Cartea Psalmilor începe astfel:

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! (Psalmi 1:1-2)

Caută să ai o relație cu toți colegii tăi și să le vorbești din Cuvântul lui Dumnezeu la toți, să le faci bine la toți, dar nu lega prietenie cu oamenii care te pot influența rău. Înțeleptul Solomon a spus:

Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. – (Proverbe 13:20)

Prietenii tăi să fie sfinții din școala ta, copiii lui Dumnezeu și dacă nu este nimeni creștini în clasa ta, atunci spune-le Evanghelia și fă totul ca să-i câștiți pentru Hristos și așa să ți-i faci prieteni.

CURSA 7. Să devii obsedat de lucruri de nimic

Conform unui studiu efectuat de Biroul Național de Statisticiă doar 26 la sută din elevii cu vârste de peste 15 ani din Moldova își fac temele de casă. Cei mai mulți preferă distracțiile, jocurile, internet, rețelile de socializare, etc.  Ferește-te de orice se pare rău și nu lăsa vre-un lucru să pună stăpânire pe tine căci este scris:

Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu. (1 Petru 2:16)

Și mai este scris că fiecare este robul lucrului de care este stăpânit. Rămâi robul lui Dumnezeu și nu te lăsa robit de nici un lucru care te poate obseda.

CURSA 8. Să nu-ți faci un plan de misiune

Pentru că chemarea ta este să fii preot al lui Dumnezeu în școala ta și să vestești mântuirea care este în Isus Hristos și pentru că instituția de învățământ în care te afle este câmpul tău de misiune, trebuie să-ți faci un plan bun. Înțeleptul Solomon a spus:

Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. – (Proverbe 21:5)

Este foarte important să-ți faci un plan pentru lucrarea ta creștină. Fă un plan pentru anul întreg, puneți în față obiectivele clare, apoi împarte sarcinile pe luni, săptămâni și zile și apoi acționează conform planului alcătuit. Roagă-te zilnic să-ți ajute Dumnezeu în fiecare sarcină pentru fiecare zi. Fă lista colegilor și profesorilor tăi și în dreptul fiecăruia gândește-te și scrie ce poți și ce vei face ca să-i comunici cât mai eficient mesajul Evangheliei. Martin Luter a spus odată că are atât de multe să facă încât primele trei ore ale acelei zile le va dedica rugăciunii. Așa de importantă vedea el rugăciunea în realizarea planurilor de peste zi și așa trebuie să o vedem și noi.

CURSA 9. Să nu mergi la un grup de studiu biblic

Studierea Bibliei trebuie să fie o disciplină a fiecărui creștin și este important să te alipești unui grup de studiu, căci așa vei crește spiritual și vei avea o bună părtășie cu alți creștini. Nu încerca să te scuzi că este prea greu la școală, că ai prea multe de învățat, etc. și să nesocotești participarea la un grup de studiu biblic. De aceea, grăbește-te să te înscrii acum dacă încă nu ești înscris. În cază că nu cunoști un astfel de grup, contactează-ne și te vom ajuta să găsești.

CURSA 10. Să nu ai o purtare frumoasă creștină

Este foarte important să le vorbești colegilor și profesorilor tăi despre Domnul Isus și mântuirea prin credință în El. Dar dacă purtarea ta nu va fi potrivită cu mesajul pe care îl predici, atunci oamenii vor califica tot ce spui ca  fățărnicie și aceasta îi va respinge de la adevăr și de la tine. Nu te lăsa prins un cursele care îți pot fi întinse ca să copiezi, sau să fugi de la lecții, sau mai știu eu ce alte lucruri neîngăduite. Fii cu băgare de seamă în toată umblarea ta și ține minte  cuvintele Scirpturii care zic:

Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. (1 Petru 2:12)

Dumnezeu să-ți dea înțelepciune și să te păzească de fiecare din aceste curse. Fii treaz și vegehază.

Invit cititorii să completeze această listă cu alte curse pe care le-au văzut, le cunosc sau în care au fost prinși vre-o dată.

http://moldovacrestina.md

Care este diferența dintre căsătorie și cununie?


Întrebare:

Acum citesc pe site-ul www.moldovacrestina.md învățăturile Bibliei despre căsătorie, logodnă și cununie, rolul femeii în familie. etc. Un pic sunt confuz. Nu înțeleg diferența dintre căsătorie și cununie? Ați putea să mă luminați prin Înțelepciunea Cuvântului? Vă mulțumesc anticipat. 

Cuvântul „cununie” îl găsim o singură dată în traducerea Bibliei făcută de preotul Dumitru Cornilescu, și anume, în următorul pasaj:
Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l-a încununat mama sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui. – (Cîntarea cîntãrilor 3:11)

În traducerea versiunii Bisericii Ortodoxe Române același verset este tradus astfel:

Ieşiţi, fetele Sionului, priviţi pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat, în ziua sărbătoririi nunţii lui, în ziua bucuriei inimii lui! (Cântarea cântărilor 3:11)

Cum vedeți, ebraicul חֲתֻנָּה (chathunnah) la Dumitru Cornilescu este tradus „cununie”, iar în traducerea Bisericii Ortodoxe Române este tradus cu „sărbătoarea nunții”.

Căsătoria este legământul care se încheie între un bărbat și o femeie, care se unesc ca să formeze un singur trup și o familie. Originea cuvântului „cununie” se vede bine din acest verset și anume, la evrei, în ziua încheierii acestui legământ, adică când era sărbătorită nunta, părinții îi încoronau pe mire și pe mireasă cu cununi pe cap. De altfel, în Biserica Ortodoxă și azi tot așa se face și în timpul încheierii oficiale a legămîntului căsătoriei mirilor le este ținută cununa deasupra capului. Sper că acum este suficient de clar care este diferența: căsătoria este legământul între cei doi, iar cununia este sărbătoarea încheierii acestui legământ.