Cum se cere fata în căsătorie?


Acest post este o continuare a articolului Întâlnirile şi Căsătoria Reuşită. După ce am văzut cât de important este să eviţi întâlnirile înainte de căsătorie şi motivele pentru aceasta, astăzi le adresez acest post băieţilor care vor să înveţe cum să ceară fata pe care o iubeşte în căsătorie.

1. Propune căsătorie doar când ai toată convingerea şi libertatea. Se poate să-ţi pară straniu că spun aceasta, dar uneori atât fetele cât şi băieţii se căsătoresc pentru că vor să fie căsătoriţi şi nu pentru că iubesc din toată inimia pe acea persoană. Dacă crezi că poţi să trăieşti fără persoana respectivă, sau că ai putea să te căsătoreşti şi cu altcineva, ar putea fi şi o altă candidatură, atunci poţi fi sigur că nu este voia lui Dumnezeu să te căsătoreşti încă cu acea persoană. A venit cândva să mă întrebe cineva cum să aleagă între două candidaturi care şi le propunea. I-am spus categoric nici cu una. Când întrebarea se pune în acest fel, nu eşti gata şi nu este bine să te căsătoreşti. Poţi să propui căsătorie doar când ai toată certitudinea şi libertatea cu privire la persoana care vrei să o ceri în căsătorie. De altfel, cunosc cazuri când unii băieţi au rupt logodna şi aceasta a pricinuit răni şi ruşine atât fetei, cât şi părinţilor şi nu în cele din urmă bisericii. Nu face faţă unui creştin un astfel de comportament. Solomon spunea despre aleasa lui: “Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur.” (Proverbe 4:7) Dacă nu o vezi aşa pe fata sau femeia ce intenţionezi să o ceri în căsătorie, nu face acest pas.

2. Sfătuieşte-te cu părinţii sau cu oameni înţelepţi. Când mă aflam primele dăţi în Pakistan, am fost foarte mirat să aflu despre prietenii mei slujitori ai bisericii când mi-au spus că mulţi din ei şi-au văzut prima dată soţia la nunta lor şi că alegerea au făcut pentru ei părinţii. Mi s-a părut exagerat şi am întrebat cum se poate aşa ceva în zilele noastre. Ei la rândul lor mi-au spus miraţi: “Nici noi nu putem înţelege cum pot părinţii voştri să vă lase să faceţi o alegere atât de importantă cum este alegerea partenerului de viaţă de unii singuri, mai ales că voi sunteţi la vârsta când nu aveţi experienţă de viaţă?” Cred că au avut o bună parte de dreptate în întrebarea lor. Extremele nu sunt bune, dar este bine, înţelept şi necesar să te consulţi cu părinţii tăi în privinţa fetei căreia vrei să-i propui căsătorie. Este adevărat că nu toţi ar putea asculta de sfatul părinţilor şi uneori părinţii au alte standarte, cum ar fi bogăţia, studiile, etc. şi nu în primul rând caracterul. Totuşi, este absolut necesar să discuţi cu părinţii, să afli părerea lor şi să o iai în consideraţie. Aceasta îţi va aduce fericire. De altfel, prima din cele 10 porunci care ţine de relaţia noastră cu oamenii spune: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” (Exodul 20:12) Nu poţi spune că îţi cinsteşti părinţii după ce ai mers să propui căsătorie unei fete fără să te consulţi cu ei.  Poate nu ai părinţi, sau poate, cum am spus mai sus, părinţii tăi nu dau dovadă de integritate şi înţelepciune în felul cum privesc  la alegerea ta după ce le-ai spus. Dacă rămâi tare în hotărârea ta să ceri fata respectivă în căsătorie, totuşi, înainte ca să o faci, mergi să te mai sfătui şi cu oameni înţelepţi, care te vor ajuta să faci o decizie înţeleaptă după Cuvântul lui Dumnezeu.

3. Planifică bine evenimentul cererii în căsătorie. Nu uita că acesta este evenimentul când se va lua decizia cea mai improtantă şi poate cu cea mai mare încărcătură emoţională, mai mult de cât va fi la nuntă. De aceia, gânde-te bine orice cuvânt care îl vei spune, şi aranjează să faci această cerere în cel mai frumos chip, vrednic de un copil al lui Dumnezeu.

4. Fii romantic. Fă aceasta cerere aşa ca să nu fie uitată nici odată în viaţă. Îmi pare aşa de rău că nu cunoşteam Cuvântul lui Dumnezeu la timpul când am cerut-o în căsătorie pe soţia mea şi că nu a avut cine să mă înveţe cum să  o fac frumos şi romantic. Ce mult mi-ar fi folosit să citesc aşa un articol la vremea mea. La rândul meu, am învăţat şi învăţ pe toţi ucenicii mei să facă cerea în căsătorie cât pot ei de frumos şi romantic. Astfel, unul din ei a invitat pe viitoarea lui soţie la restaurant. A fost pentru prima dată pentru că ei nu s-au întâlnit şi nici nu au vorbit nimic la acest subiect. El o iubea de mult timp şi astfel, la restaurantul pregătise din timp o masă frumoasă, a  decorat pereţii  şi chiar a pus un mesaj de dragoste scris pe pereţii restaurantului. Când a întrat fata, a rămas şocată de ce a văzut. El s-a apropiat de ea, cu un buchet mare de flor şi a cerut-o în căsătorie. Ea tot îl iubea de mult timp dar nu arăta aceasta. Acum, când a fost întrebată a spus cu multă bucurie şi încântare: “DA!!!” Un alt ucenic, Ionel, când a cerut-o pe soţia lui Alina în căsătorie, a invitat-o pentru prima dată în parc. Au ajus la un pod unde era foarte frumos decorat cu flori şi pânze. Ea a presupus că este ceva pregătit pentru vre-un eveniment al cuiva, sau poate se filmează vre-un film, dar nicicum nu şi-a dat seama ce urmează şi că era pentru ea. Au mers într-o barcă foarte frumos decorată şi după aceia el a condus-o la o masă din parc, pe care sta o cutie frumoasă. Au deschis şi în cutie era inelele de logodnă. Ionel atunci a cerut-o în căsătorie şi i-a spus că dacă acceptă, să primească acel inel, altfel, îl va arunca în apă. Ea şocată a spus: “NU…!” şi nu mai putea să vorbească. El a spus: “Deci, să arunc în apă inelul?”. “Nu-u-u-u arunca inelul!!!” a spus Alina. Imediat după răspunsul ei, au inceput să zboare în sus focuri de artificii. Un aşa eveniment nu se mai uită nici odată. Ţi-am dat aceste exemple, ca să faci tu un plan bun şi să înveţi să fii romantic şi nu doar când vei cere în căsătorie pe soţia ta, ci toată viaţa.

5. Fii hotărât. Pentru că eşti bărbat şi Dumnezeu te vrea să fii cu iniţiativă, poartă-te ca un bărbat, hotărât şi nu cu timiditate. Arată toată atenţia şi tot respectul, dar nu fi obraznic şi dominant în discuţie, nu pune presiune. Un bărbat trebuie totdeauna să vorbească hotărât şi cu tot respectul şi atenţia.

6. Dacă ai fost refuzat nu-ţi pierde inima şi nici respectul pentru fata care ai cerut-o în căsătorie. Arată tot respectul pentru ea mai departe şi primeşte răspunsul ei, ştiind că aceata este voia lui Dumnezeu pentru tine. Nu uita că“toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28) Arată până la urma tot respectul pentru persoana care ai cerut-o în căsătorie.

7. Dacă fata sau femeia nu este gata sa-şi dea răspunsul nu insista. Dă-i libertatea să-şi ia tot timpul de care are nevoie pentru aţi da răspunsul. De altfel, nici tu nu doreşti să te căsătoreşti cu cineva care a făcut o alegere pripită. Deci, nu pune nici un fel de presiune.

8. Dacă răspunsul este “DA!” exprimă-ţi bucuria şi aprecierea. Apoi, puteţi deja atunci să discutaţi următorii paşi care sunt…

9. Mergi la părinţii fetei ca să ceri mâna fetei. Este foarte important să faci aceasta. Mergi la părinţii ei, dar niu înainte ca să te pregăteşti să vorbeşti înţelept şi frumos. Arată toată aprecierea pentru fiică şi lor pentru că au crescut-o. Să nu mergi cu mâina goală la ei. Nu este frumos să mergi cu mâina goală nici la ei şi nici la părinţii tăi.

10. Mergeţi impreună cu aleasa inimii tale la părinţii tăi, ca să le faci cunoştinţă. Pregătete-te să o prezinţi frumos şi pe fată la părinţi, dar şi pe părinţii tăi fetei. Vorbeşte lucruri frumoase despre ei.

11. Mergeţi împreună la preotul bisericii ca să-i vorbiţi despre intenţia voastră să vă căsătoriţi, despre logodnă, despre cursul de consiliere premaritală pe care trebuie să-l treceţi cu el, despre nuntă, etc.

11. Nu lăsa să treacă mult timp până la nuntă. Din clipa care aţi hotărât să vă căsătoriţi, nu lăsa să treacă mult timp până la logodnă şi apoi până la nuntă. Aceasta nu face bine nimănui. Dacă ştii că eşti în împrejurări când nu poţi să te căsătoreşti degrabă, nu propune căsătorie, pentru că aceasta crează stări neplăcute.

Dumnezeu să te binecuvinteze în căsătorie ca să ai o familie fericită. Sunt la dispoziţia ta ca să răspund la întrebările care le ai. Scrie întrebările la comentarii, ca să pot da şi răspunsul tot aici şi astfel să poată profita de aceste răspunsuri toţi cititorii şi să nu fie nevoie să mă repet. Să ai multe binecuvântări de la Dumnezeu!

http://www.moldovacrestina.net

Întâlnirile şi căsătoria reuşită (partea 1)


În viaţa oamenilor și a popoarelor intervin multe lucruri care, încetul cu încetul, devin obişnuite, dar care nu sunt neapărat corecte. Unul din aceste lucruri este întâlnirea dintre un băiat şi o fată înainte de căsătorie. Te-a şocat afirmaţia? Ai puţină răbdare să citeşti acest articol până la urmă şi apoi îţi vei face concluzia dacă am sau nu dreptate.

Ce este întâlnirea?

Înainte de a prezenta argumentele, este important să definim termenul “întâlnire”. În acest articol, termenul “întâlnire” se va referi la timpul când un tânăr şi o tânără, un bărbat şi o femeie, aleg să se întâlnească separat în mod sistematic, pentru a întreţine discuţii şi o comunicare intensă, pentru a petrece timp împreună cu scopul de a se cunoaşte unul pe altul. În cele mai multe cazuri, aceste întâlniri sunt însoţite de atingeri, de sărutări şi, uneori, întâlnirile se pot prelungi ani de zile. Întâlnirile au un caracter intim, în sensul că bărbatul şi femeia, băiatul şi fata preferă să fie doar ei doi, separaţi de restul lumii. Întâlnirile sunt mai mult decât o simplă prietenie pentru că implică sentimente foarte puternice, speranţe şi o aprinsă dorinţă de a fi alături de persoana cealaltă. Termenul “întâlnire” din acest articol nu se referă la timpul pe care băieţii şi fetele îl petrec în acelaşi grup de oameni cum ar fi aceeaşi scoală, aceeaşi clasă, grupă la universitate, aceeaşi biserică, acelaşi loc de muncă, sau un oarecare eveniment unde se întâlnesc mai mulţi oameni.

De ce trebuie să eviţi întâlnirile?

Să privim la câteva motive şi argumente care ne vor arăta de ce este drept pentru tineri să evite întâlnirile şi de ce aceasta le va asigura o căsătorie fericită şi împlinită.

1. Întâlnirile nu au suport biblic

Cât nu este de straniu, dar întâlnirile nu au nici un suport biblic. Nu am găsit în Biblie pasaje, care ar spune unui bărbat sau unei femei că trebuie să aibă o perioadă anumită de întâlniri cu viitorul soţ sau soţie, când se vor cunoaşte unul pe altul mai bine, etc. Aşa spun oamenii, dar nu are nici o temelie biblică şi cum vom vedea mai departe, nu are nici un rezultat pozitiv în ce priveşte cunoaşterea celuilalt.

2. Întâlnirile trezesc sentimente şi dorinţe care nu pot fi împlinite corect decât în căsătorie

Una din frazele cheie repetate în cartea Cântarea Cântărilor din Biblie spune:

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea. (Cântarea Cântărilor 8:4)

Tocmai sentimentele speciale care le ai faţă de o persoană de sex opus te vor motiva să iniţiezi întâlnirile şi să petreceţi timp împreună. Aceste sentimente nu se vor mulţumi doar cu atât şi dacă eşti un bărbat sau o femeie sănătoasă, vei dori atingeri şi sărutări. Toate aceste numai vor intensifica neîmplinirea ta şi vei arde de dorinţa să întreţii relaţii sexuale cu persoana respectivă. Dacă te pretinzi un bărbat sau o femeie cu integritate şi frică de Dumnezeu, nu vei comite adulter. Totuşi, starea aceasta când eşti sub presiunea unei dorinţe aprinse sexuale nu este confortabilă şi nu este bine să fii într-o aşa stare. Întâlnirile sistematice tocmai trezesc această stare şi o întreţin.

3. Întâlnirile îţi produc griji şi nelinişte

În Epistola I către Corinteni apostolul Pavel a scris:

Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. (1 Corinteni 7:32-33)

Pavel nu se referă aici la a fi afectuos şi a împlini nevoile partenerului când eşti căsătorit, ci la o exagerare pe care o arată oamenii şi o dorinţă egoistă de a plăcea celuilalt, tot din interese proprii, pentru a primi mai mult de la el. De aceea, mai sus, în acest pasaj, autorul a spus că “cei ce au neveste să fie ca și cum n-ar avea”, în sensul de a rămâne dedicaţi deplin Domnului şi a se purta cu nevasta într-un chip înţelept. Dacă priviţi însă atent în jur, veţi vedea că atât băieţii, cât şi fetele, din moment ce merg la întâlnire sau vor să atragă atenţia unei anumite persoane, încep să facă totul pentru a plăcea acelei persoane. Acestea sunt griji mari, în plus şi nu sunt plăcute lui Dumnezeu. El ne vrea să trăim curat şi fără prefăcătorie atât înaintea Lui, cât şi înaintea oamenilor. De altfel, când încep doi tineri să se întâlnească intervin şi anumite conflicte, neînţelegeri şi aceasta îi paralizează pe ambii sau cel puţin pe unul din ei, încât nu mai este în stare pentru a se isprăvi bine cu celelalte responsabilităţi, cum ar fi vestirea Evangheliei, şcoală, serviciu, etc.

http://www.moldovacrestina.net

Întâlnirile şi căsătoria reuşită (partea 2)


4. Întâlnirile afectează negativ activitatea şi responsabilităţile tale

În loc să fii preocupat de Evanghelie şi apoi de responsabilităţile pe care le ai la şcoală, la serviciu, mintea ta toată ziua este preocupată de o anumită persoană sau de cuvintele care ţi le-a spus sau nu ţi le-a spus, etc. Nu te poţi concentra să înveţi, nu doreşti să mergi la serviciu şi dacă mergi, faci lucrul fără să-ţi pui inima să-l faci bine. De ce oare să nu foloseşti tot acel timp pe care îl petreci la întâlnire, pentru a învăţa bine o profesie, pentru a pregăti condiţii bune viitoarei tale familii? Dacă mergi cumva la întâlnire, fă tu singur o analiză ca să vezi cât de mult au fost afectate activităţile tale şi mai ales responsabilitatea ta. Cum se va reflecta aceasta asupra viitoarei tale familii? Vei putea să te isprăveşti cu responsabilităţile, dacă acum descreşti în loc să creşti în felul cum ţi le îndeplineşti?

5. Întâlnirile sunt piedică în cunoaşterea caracterului unei persoane

Nu crezi? Priveşte atent şi judecă după tine singur. Nu ai observat cum, de când aţi început întâlnirile, te porţi altfel decât eşti în realitate. Tu singur ai devenit un artist neîntrecut şi ai început să joci un spectacol în care vrei să te prezinţi bun, cel mai bun. În cele mai multe cazuri, exact aşa procedează şi cealaltă persoană, pentru că vrea să-ţi placă, dacă are anumite sentimente faţă de tine. Deci, cum vezi, nu vei reuşi să cunoşti adevăratul caracter al acestei persoane. Mai mult aveai să vezi privind dintr-o parte, fără să fi iniţiat întâlnirile.

6. Întâlnirile lucrează mai mult la ruinarea decât la zidirea relaţiei

Când un bărbat şi o femeie au încheiat legământul de căsătorie, ambii ştiu că au responsabilităţi în acest legământ şi nu pot niciodată admite gândul de divorţ sau despărţire. Atunci, însă, când nu sunt căsătoriţi, la orice conflict mai mare şi de acestea, de obicei, apar multe, cel puţin unul din cei doi începe să se gândească la ruperea relaţiei. Gândul acesta de rupere a relaţiei îşi va face un loc în minte. Când va merge relaţia bine, poate vă veţi căsători şi apoi vor interveni şi momentele de criză, de care nu sunt scutiţi nici un cuplu şi care trebuie depăşite cu înţelepciune şi răbdare. Este mare pericolul că, în acele momente de crize, gândul de despărţire, pe care ai început să-l întreţii încă pe atunci când vă întâlneaţi, va începe să dea de ştire şi să te provoace la divorţ. Şi apoi, dacă nu ai putut să stai tare în faţa ispitei de a merge la întâlnire, de ce crezi că vei sta tare în faţa ispitei mai mari de a divorţa? Nu este mai bine să eviţi din start întâlnirile şi gândul despărţirii şi în felul acesta vei împlini în viaţa ta versetul care spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea iesizvoarele vieţii”? (Proverbele lui Solomon 4:23)

7. Întâlnirile afectează cumpătarea

Atât băieţii, cât şi fetele, când încep să meargă la întâlnire, încep să înveţe a flirta, adică a face anumite acţiuni prin care atrage atenţia persoanei de sex opus şi aceste acţiuni au şi conotaţie sexuală. Este un fel de joc de cuvinte, de gesturi, etc., pe care oamenii de multe ori îl fac inconştient, pentru a atrage atenţia persoanei de sex opus. Acest joc poartă în el ceva romantic şi trebuie să fie rezervat doar pentru soţul sau soţia ta. Cei ce încep să petreacă timp la întâlniri, încep a practica şi flirtul şi nu mai dau dovadă de cumpătare. Aceasta le va trece în deprindere şi apoi le va aduce multe probleme şi gelozie în căsătorie. Prin faptul că nu mergi la întâlnire, dai dovadă de cumpătare şi aceasta este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

8. Întâlnirile rănesc sentimentele

Dacă un băiat iniţiază întâlnirile, dar nu o cere pe fată în căsătorie, îi răneşte sentimentele şi o pune în nedumerire cu privire la valoarea ei în ochii lui. Dacă se ajunge la atingeri, la sărutări, atât băiatul cât şi fata vor dori o împlinire deplină care poate fi doar în relaţia sexuală. Numai în căsătorie relaţia sexuală aduce deplina bucurie, altfel, lasă vinovăţie şi sentimentul de mizerie în conştiinţa băiatului şi mai ales a fetei şi va aduce ruşine mare lor şi întregii familii. Să aprinzi dorinţele sexuale ale unei persoane şi să le ţii în această tensiune un timp îndelungat este o rănire a sentimentelor. De aceea, nu este bine să iniţiezi sau să accepţi o perioadă de întâlniri cu o persoană de sex opus înainte de căsătorie.

9. Întâlnirile de pun în zona de pericol

Întâlnirile îndelungate, sentimentele puternice, atingerile şi apoi sărutările vă pot face într-o zi să pierdeţi controlul şi să comiteţi adulter. Pericolul este foarte mare şi din moment ce se va întâmpla aceasta, consecinţele vor fi foarte multe şi foarte grave. Conştiinţa vă va fi împovărată cu vinovăţie şi nu veţi putea avea în căsătorie bucuria relaţiei sexuale pe care aţi fi putut să o aveţi dacă vă păstraţi curaţi până în ziua nunţii, a încheierii legământului înaintea lui Dumnezeu.

10. Întâlnirile aduc nume rău

Chiar dacă aţi ales să vă întâlniţi şi doar să discutaţi, chiar dacă vă puneţi anumite limite în relaţia voastră, întâlnirile vă vor face nume rău. Cine vă va crede că nu întreţineţi deja şi o relaţie sexuală imorală? Nu vedeţi în ce lume trăim, unde, de la prima sau a doua întâlnire tinerii acceptă să întreţină relaţii sexuale? Cei necredincioşi vor judeca despre tine tot aşa şi în felul acesta îţi faci nume rău ţie, persoanei cu care petreci timp la întâlnire, părinţilor tăi, bisericii şi Domnului Isus Hristos, al cărui Nume spui că Îl porţi şi Îl mărturiseşti.

11. Întâlnirile tinerilor afectează negativ părinţii lor

Din moment ce încep întâlniri care continue o perioadă îndelungată, sau poate şi mai rău, când băiatul lor se întâlneşte azi cu o fată, mâine cu alta, etc., părinţii nu se poate să nu devină îngrijoraţi. Se pot aştepta la orice şi însăşi faptul că copilul lor petrece timp îndelungat cu o persoană de sex opus le aduce ruşine în faţa bisericii şi a oamenilor. Nu este bine şi corect să faci ruşine părinţilor tăi. Alege mai bine să ai un caracter integru şi să te păstrezi curat în gânduri şi acţiuni, ca să ai o căsătorie fericită şi să aduci numai bucurie tuturor şi slavă lui Dumnezeu. Nu iniţia şi nu accepta să petreci timp la întâlniri.

Nu încape îndoială că îţi pui întrebarea: „Bine, dar dacă nu merg la întâlnire, cum mă voi căsători atunci?” Voi veni cu răspunsul la această întrebare în următoarele postări.

http://www.moldovacrestina.net/biserici/intalniri-casatorie-partea-2/

Limitele într-o relaţie


LIMITA” este definită după DEX prin: 1. v.delimita2.v. mărgini3. v. localiza4.v.restrânge5. v. restrânge6.v. reduce7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)

De asemenea, din punct de vedere creştin limitele se referă la fizic, suflet şi duh.

Drept să vă spun, multă vreme reacţionam ca un arici când auzeam de limite. Mă zburleam şi vedeam în ele un inamic care trebuie doborât cu orice preţ…

M-am gândit foarte mult la limite. M-am luptat cu ele…

Ori de câte ori am participat la vreun seminar despre sexualitate, în general se vorbea despre asta: păstrează limita fizică, nu trece ”bariera”, nu…, nu…Şi totuşi cu toate aceste informaţii, sunt destui care nu reuşesc să păstreze aceste limite…

În acest punct m-am gândit că lipseşte ceva…cu siguranţă…

De ce să nu putem păstra o limită fizică?

Când vorbim despre limite într-o relaţie, în general ne gândim la limitele fizice. Şi pare oarecum justificată  îndreptarea spre un subiect care acaparează atenţia.

În primul rând, apropierea fizică este generată de dorinţa de a manifesta afecţiune. Este cel mai simplu mod de a ne arăta dragostea: o îmbrăţişare, sărut, mângâieri, etc. Însă depăşirea limitei duce la alte probleme.

Deci…apropierea fizică are de a face cu ceva mai mult decât simpla dorinţă de a atinge?

Ordinea Lui Dumnezeu în care am fost creaţi să funcţionăm este aceasta: cunoaştere la nivel duhovnicesc, sufletesc apoi abia apropiere fizică.

Dacă ne uităm în grădina Edenului, când Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, prima acţiune a lui Dumnezeu a fost la nivel duvonicesc şi sufletesc ( Genesa 2:7, 18). Abia apoi a urmat cunoaşterea fizică.

Ce vreau să zic cu toate acestea?

Ca să nu ajungi să trebuiască să tratezi trebuie să previi!

Felul în care porneşte o relaţie determină modul în care ea va funcţiona. Şi poate determina chiar şi modul în care va sfârşi.

Este important să ştii clar ce fel de relaţie vrei să ai! Una care să ai pe cineva, fără obligaţii, etc?

Sau vrei să ai ceva de calitate? O relaţie în primul rând dumnezeiască?

Dacă eşti implicat într-o relaţie care nu prea are de a face cu Dumnezeu, cu valorile Sale, cu sfinţenia…atunci nu ai nevoie de limite…

Vorbeam mai devreme despre o anumită ordine în care am fost creaţi să funcţionăm: duhovnicesc, sufletesc, fizic.

Cum se pot aplica lucrurile acestea într-o relaţie? Ce legătură au cu limitele?

Limitele au datoria de a ne proteja. Ne protejează în primul rând de orice este legat de curvie, de orice fel de abuz, sau rănire de orice fel…

Este important de ştiut că limitele nu sunt un duşman ci sunt ca un pod care ne protejează să nu cădem sau să alunecăm.

Să cunoaştem modul în care am fost creaţi să funcţionăm determină modul în care funcţionăm şi într-o relaţie.

Aşa că pentru succes maxim într-o relaţie este necesar să funcţionăm în modul în care Dumnezeu ne-a proiectat:

– Duhovnicesc ( ceea ce înseamnă să te închini aceluiaşi Dumnezeu, să ai aceaşi credinţă. Cred că unirea la nivel de duh este cea care „sudează” relaţia. Aici se clădeşte dragostea „Agape”, cea care rămâne când sentimentele pot fi tulburi…)

– Sufletesc ( aici intervine deja partea emoţională, sentimente, dorinţa de apartenenţă şi în final sentimentul de a iubi ;) )

– Fizic ( partea totală fiind consumată în cadrul căsătoriei ).

Implicarea în cunoaştere duhovnicească presupune parteneriat cu Dumnezeu în relaţie. Parteneriatul cu Dumnezeu ne va feri, ne va limita la a împinge cunoaşterea la nivel fizic. Asta ne va salva de la dezamăgiri, etc.

Nu sunt în măsură să stabilesc limitele unei relaţii: dacă să ţii de mână sau nu, dacă să săruţi sau nu, dacă să dormi împreună sau nu, etc…

Însă am văzut cu siguranţă că setarea relaţiei pe Dumnezeu este tot secretul.El îţi va pune în inimă limitele pe care trebuie să le păstrezi.

Ne întoarcem la sursă, la secretul unei relaţii: Relaţia ta cu Dumnezeu!

Sursa:flacarainchinarii

Poţi privi o femeie frumoasă fără să păcătuieşti?


Întrebare:

Este posibil oare să priveşti o femeie frumoasă, ca pe creatura lui Dumnezeu, pentru a-L slăvi pe El şi a te minuna de lucrarea mâinilor Lui fără să păcătuieşti?

Cugetul defineşte privirea

În Epistola către Tit, Apostolul Pavel a scris:

Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. (Tit 1:15-16)

Când un bărbat şi-a otrăvit sau îşi otrăveşte mintea cu lucruri imorale de orice natură provenite din filme pornografice, reviste pornografice, pagini de Internet cu conţinut pornografic, sau discuţii cu oameni imorali, aceasta îi va otrăvi mintea şi se va reflecta asupra întregii lui activităţi.

Păzeşte-ţi mintea

Dumnezeu spune în Scripturi:

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbe 4:23)

Lucrurile prin care îţi alimentezi mintea vor defini conceptele tale despre viaţă şi felul cum priveşti şi femeile. Dacă te-ai alimentat mintea din surse care prezintă femeia ca şi „păpuşă de făcut sex” nu te poţi aştepta să vezi altceva în femei şi nu vei mai putea să le priveşti ca pe creatura lui Dumnezeu făcute după chipul şi asemănarea Lui.

Nu uita în ce fire trăieşti

Pentru că toţi noi trăim într-o fire păcătoasă, s-ar putea întâmpla uneori fără să-ţi fi alimentat mintea cu lucruri rele, să te pomeneşti că priveşti la o femeie ca s-o pofteşti în inima ta. În aşa caz, urmează pilda neprihănitului Iov care a fost ispitit în acelaşi fel şi a procedat astfel:

Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. (Iov 31:1)

Tocmai pentru a admira creatura lui Dumnezeu într-o femeie uneori trebuie să nu-ţi opreşti privirile asupra ei ca să nu te pomeneşti că o pofteşti în inima ta.

Nu te înşela

Dacă însă vei începe să te înşeli pe tine zicându-ţi că vei privi doar creatura lui Dumnezeu, vezi să nu se întâmple ceea ce spune Domnul Isus când zice:

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. (Matei 5:27-28)

Mai presus de toate însă, învaţă să fii doar bărbatul unei singure neveste şi să-ţi păstrezi toată dragostea, pasiunea şi admiraţia pentru soţia ta pe întreg parcursul vieţii

noteaza:moldovacrestina.