Categorie: Adolescenţă

Ma iubeste -Nu ma iubeste?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Mă iubește, nu mă iubește? Ți-e suficient de cunoscută expresia? Când mă gândesc la vremea copilăriei și la bietele flori , nu pot să nu zâmbesc. Ce vremuri ! Noroc aveau florile cu puține petale. Nu ne erau de folos în horoscopul dragostei. Însă nu aceeași soartă o aveau și cele înzestrate de mama natură cu cât mai multe petale. Era atât de fascinant să rupi câte-o petală și să rostești Mă iubește, și încă o petală cu Nu mă iubește, și încă una… și tot așa, până când, cu răsuflarea la gură rosteam ultima sentință. Și dacă ghinionul făcea să pice pe ultima petală formula magică cu Nu mă iubește, aruncam imediat rămășița ce-a fost cândva o floare, și începeam de la capăt ritualul, bineînțeles , sacrificând o altă biată plăntuță . Și de cele mai multe ori, continuam așa până ultima petală ne spunea ceea ce căutam și ne doream să auzim : Mă iubește.

Și cu ochii pierduți în lumea misterioasă a imaginației, visam cu ochii mai mult sau mai puțin deschiși, la Făt-Frumos sau Zâna cea bună… zâmbind satisfăcuți și oftând ușor . Nici măcar nu reușesc să-mi dau seama ce transmitea oftatul acela. Un amestec de speranță și dezamăgire în același timp, judec eu cu mintea de acum.

Și vremea a trecut… și astăzi, ne jucăm la fel. Doar că am schimbat obiectul persecuției. Nu ne mai luăm de viața florilor, ci din contră, le lăsăm să-și ducă liniștite prestația lor scurtă de altfel. Acum am găsit un obiect de joacă mult mai interesant ( sau nu ?! ). O inimă. Umană. Și azi o iubim, și mâine nu o mai iubim. Dar poimâine revenim la sentimente mai bune, și o iubim din nou. Dar ne trezim în dimineața următoare că ne-a jefuit cineva sufletul, și-n jaful respectiv, ne-a luat și dragostea. Și tot așa. Și rupem petale din inima celuilalt cu fiecare zi ce apune. Un nou răsărit, o nouă petală. Iar când ajungem la ultima petală, de s-a nimerit să rostim Nu mă iubește, fără regrete, mergem mai departe. La o altă inimă. Unde din nou…ne-ncepem ritualul. Te întrebi până când? Doar până găsești o inimă care oricât ai împărți-o și oricât te-ai chinui s-o ciopârțești, e tot impară. Și asta pentru că, din oficiu se presupune că-ți începi jocul cu Mă iubește… Ghinionul inimilor care la împărțeală sunt pare, nu?

A trecut de mult vremea când dragostea se afla printr-un joc stupid de-a imparul și parul petalelor rupte. O inimă nu trebuie sfâșiată în petale pare sau impare. Prin natura ei, e una singură, adică impară. Și regula jocului începe cu Mă iubește.

http://neclintit.com/

La ce vârstă trebuie să ai prieten?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Cineva ne-a intrebat astăzi, cu o oarecare îngrijorare:

LA CE VÂRSTĂ TREBUIE SĂ AI PRIETEN?

Răspunsul poate că vă va descumpăni un pic, deşi nu este cazul:  la nici o vârstă nu TREBUIEsă ai un prieten; vorbim în sensul romantic al cuvântului, la care a făcut referire şi persoana ce a pus întrebarea. Societatea pune o mare presiune asupra noastră. După o vreme aproape simţim că este o ruşine, o formă de handicap, să NU avem prieten sau prietenă. Uneori poate că nici nu simţim nevoia, dar cei din jur ne presează complice, cu glume, apropouri, încurajări, miştouri. Pe măsură ce timpul trece, ne panicăm, chiar ne temem că nu vom mai putea găsi pe cineva. Lăsăm ştacheta, renunţăm la anumite aşteptări, uneori bune… Probabil vă amintiţi reclama aceea în care băiatul cel disperat nu reuşea să se apropie de nici o fată. Cam aşa se întâmplă cu noi. Pe măsură ce ne forţăm, suntem mai penibili. Începem să jucăm teatru, pentru a părea ceea ce nu suntem, să facem compromisuri şi aranjamente, uneori păguboase. Persoana care te va iubi, trebuie să te cunoască aşa cum eşti. Este greşit să intrăm într-o relaţie minţind.

Momentul în care vom avea un prieten, TREBUIE să ne găsească pregătiţi. Relaţiile romantice nu sunt o joacă. Cei mai mulţi dintre voi sunt convins că cei mai mulţi dintre noi am învăţat pe propria piele. Ele ne pot aduce multe satisfacţii şi ne pot pregăti pentru următorul pas, dar pot lăsa în urmă dezastre, adevărate cutremure în inima şi în viaţa noastră. Contează foarte mult să nu ne aruncăm cu capul înainte, să nu sărim mai multe trepte ale dezvoltării noastre, să nu ne grăbim.  Aşteptarea, credeţi-mă, merită. De cele mai multe ori, “Făt Frumos“  ori aleasa noastră va fi cineva aproape nebăgat în seamă, din grupul apropiat de prieteni, şi nu o experienţă la prima vedere, de tip WOW! Mă refer la relaţiile care ţin, în care alegem în deplină cunoştinţă de cauză.

Apoi, bine este ca, înainte de a face pasul într-o relaţie de genul “mai mult decât prietenie” să ne stabilim clar principii, să decidem ce urmărim în cadrul acelei relaţii, care sunt limitele, care sunt principiile, până unde vom merge în raport cu criterii cum ar fi vârsta, maturitatea, riscurile existente, etc. În egală măsură ne adresăm băieţilor şi fetelor. Pe lângă rănile emoţionale, boli cu transmitere sexuală, sarcini nedorite, pierderea respectului de sine sau alte afecţiuni date de faptul că organismul nostru încă este prea fraged pentru relaţii sexuale, un stil de viaţă neglijent, iresponsabil ne poate aduce multe necazuri. Nu în ultimul rând, pe cei care credeţi în Dumnezeu îi invităm să ia în calcul şi părerea Lui cu privire la asta.

Din păcate, vei descoperi că domeniul relaţiilor este unul în care cei mai mulţi dintre cei cu care vom sta de vorbă se consideră calificaţi în a oferi sfaturile. Caută o persoană matură (apropo, maturitatea nu se leagă doar de vârstă, deşi de cele mai multe ori vârsta şi experienţa contează), de încredere, faţă de care să vă puteţi deschide şi care să aibă deschiderea să vorbească deschis despre această problemă. Pe cât este de important să fim informaţi, pe atâta este de crucial să ne alegem cu grijă sursele. Sugestiile, care nu se pot aplica la toţi, ori mereu, sunt părinţii, un profesor, pastorul, preotul, psihologul şcolar, etc.

Încheiem. Dragostea e frumoasă, dar nu ne putem juca cu ea. După o anumită vârstă, când descoperim că există în lume şi persoane de sex opus, începem să simţim dorinţa de a o experimenta. După o vreme, ne vedem atraşi de cineva sau ne gândim că ar trebui să intrăm într-o relaţie. Nu trebuie să o facem pentru că trebuie. Nimeni nu trebuie să ne dicteze. Trebuie să fim bine informaţi şi să anticipăm riscurile şi beneficiile; să ne trasăm limitele şi să ne stabilim principii sănătoase, apelând la persoane mature care să ne ajute. Să fim gată chiar să renunţăm la o relaţie sau alta, de dragul principiilor, pentru că încălcarea lor ne poate aduce multă durere. În plus, va trebui să învăţăm să fim selectivi, să alegem. O persoană cu caracter nepotrivit e mai sănătos să nu primească acceptul de a intra în inima noastră, înainte de a fi prea târziu. Iar când ai ales şi ştii că ai făcut-o bine, ţine-te de principii şi bucură-te de vârsta frumoasă la care eşti şi pe care o ai… o singură dată. Mai multe, vom discuta, punctual, pe viitor.

Dacă ai întrebări sau doreşti să stăm de vorbă, nu ezita să ne scrii, pe site sau la adresa de mail adolescentzi@ymail.com.

http://adolescentzi.wordpress.com

Faci prea multe în locul copilului tău? Iată ce rişti

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă

Când copilul tău e suficient de mare să facă diverse “treburi gospodăreşti” de multe ori îţi e “milă” de el, te gândeşti că tu ai făcut destule când erai de vârsta lui, iar el trebuie să-şi trăiască copilăria. Apoi, timpul trece, iar copilului tău îi este din ce în ce mai greu să facă diverse lucruri fie pentru că nu ştie să le facă, fie pentru că i se pare normal să le faci tu. Iar când e adolescent e deja prea târziu. Mai mult, pentru a evita discuţiile în contradictoriu cu copilul tău, vei face, din nou, lucruri care ar fi fost în responsabilitatea lui.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre teme. Începând de la cele mai mici vârste, la cele mai mari. Este una să-l ajuţi, să-i explici, să-l îndrumi, să-i arăţi ce carte trebuie să citească pentru a ajunge la rezultatul dorit, şi alta să faci temele, compunerile, desenele etc. în locul copilului tău.

Deşi la prima vedere pare că îl ajuţi, îl “fereşti” de munca grea şi istovitoare cu care tu ai fost obişnuit de mic, de fapt nu-l pregăteşti cu nimic pentru viaţă, este de părere Debbie Pincus, psihoterapeut cu o experienţă de peste 25 de ani, autoare a 7 cărţi de relaţii interpersonale. Nu va încerca să îşi rezolve singur problemele, nu va căuta soluţii, ci doar va aştepta ca cineva să vină şi să-l scoată din impas. Iar acel cineva e posibil ori să nu vină niciodată, ori să nu fie dispus să-l ajute.

Copilul tău ştie să-şi lege singur şireturile, şi cu toate astea i le legi tu pentru că le legi mai repede. Şi apoi devine un obicei. Sau ai un copil mai “uituc” şi de fiecare dată când lasă ceva acasă sau în altă parte, tu te dai fuga şi-i duci/aduci ce a lăsat în urmă.

A te pune în locul copilului tău pentru a-l înţelege, nu înseamnă a face lucruri în locul lui. Dacă faci mai multe decât trebuie pentru copilul tău, nu înseamnă că eşti special. De fapt rişti să creşti un copil care, la 23 de ani, de exemplu, nu merge nici la şcoală, nici la muncă, doarme toată ziua, iar noaptea pleacă cu prietenii în club, cerându-ţi, evident, bani de buzunar. Aştepţi de la el să fie cu picioarele pe pământ, mai responsabil. Dar oare, în toţi aceşti ani, l-ai învăţat să fie responsabil?

Indiferent câte eşti tentat să faci în locul copilului tău, gândeşte-te mai întâi că, la un moment dat, el va trebui să dea piept cu lumea. Şi cu cât faci tu mai multe în locul lui, cu atât îl laşi pe el fără apărare în acea lume. Nu va şti să reacţioneze la ea, nu va şti şi nu va putea să se comporte ca un adult. Va fi un neajutorat care se va uita disperat în stânga şi în dreapta în speranţa că va reuşi să se agaţe de cineva care îi va rezolva problemele şi îl va scoate la suprafaţa.

Statistic vorbind, copiii care au fost “cocoloşiţi” de către părinţi, la maturitate, se poartă iresponsabil, nu au abilitatea de a-şi manevra emoţiile, trec prin viaţa fără vreun ţel anume, se îmbolnăvesc des, devin dependenţi de alcool, droguri sau alte substanţe, cer sfaturi în stânga şi dreapta chiar şi pentru cele mai mici acţiuni, aşteaptă întotdeauna îndrumări de la alţii şi sunt incapabili să hotărască singuri pentru ei înşişi. Astfel de persoane nu îşi caută un partener de viaţă, ci pe cineva disponibil să ia locul părinţilor. Sunt, de asemenea, mulţi adulţi crescuţi în acest fel pentru care lumea este înfricoşătoare. Nu se aventurează în ea, preferând siguranţa căminului părintesc până la adânci bătrâneţi.

Cum să-ţi motivezi copilul să fie repsonsabil

În loc să-ţi mai aloci titlul de “Doamna/Domnul Aranjează tot!”, încearcă să îţi laşi copilul să decidă, să facă greşeli. Uită formula “Are nevoie de mine, nu-l pot dezamăgi”! Experienţa este mult mai importantă pentru el, nu i-o “fura”. Lasă-ţi copilul să facă lucrurile pe care le ştie şi pe care le poate face. Învaţă-l că succesul depinde de eforturile lui, nu de ale tale sau ale oricui altcineva.

Când copilul vine să te întrebe cum să rezolv problema X, nu da imediat soluţia, chiar dacă o ştii. Încearcă “Nu m-am gândit la asta! Tu ce soluţii crezi că ar putea fi? Hai să ne gândim împreună!”. Lasă-i copilului tău responsabilitea de a se zbate puţin până îşi va găsi răspunsurile şi soluţiile. Sau dacă vrei să-şi strângă de-acum singur lucrurile prin casă îi poţi spune “Ştiu că vrei să-ţi iau eu rufele murdare, cum făceam până acum, dar nu mai este treaba mea. Vreau să te ajut să devii un tânăr responsabil. Într-o zi va trebui să ai grijă de tine singur, iar eu să nu mai fiu lângă tine!”. Îi dai un dead-line, iar dacă nu-l respectă, se trece le consecinţe.

Dacă ţi-ai obişnuit deja copilul să-i oferi totul pe tavă şi de-odată ai încetat acest comportament, aşteaptă-te la repercusiuni. Copilul, în special adolescenţii, vor testa tot arsenalul pentru a te face să te simţi vinovat de starea lor şi să te răzgândeşti. Adu-ţi aminte de fiecare dată când eşti tentat să renunţi că nu-i faci bine deloc. Cu cât ai tu mai multe responsabilităţi, cu atât are el mai puţine şi nu-l pregăteşti deloc pentru viaţă. E adevărat, nu-i uşor deloc. Nici pentru tine şi nici pentru el, dar, pe termen lung, copilul tău are de câştigat. Va putea să-şi ia viaţa în mâini, să ia decizii corecte, pe baza greşelilor pe care le face în copilărie. Cu cât faci mai multe greşeli când eşti copil, cu atât vei face mai puţine la maturitate.

Încurajează-l de fiecare dată să ia decizii şi susţine-l mai ales atunci când greşeşte. Fac şi greşelile parte din viaţă şi, mai mult, ele trebuie considerate experienţe. Şi cu cât ai mai multă experienţă, cu atât faci mai puţine greşeli. Îi poţi spune: “Ştiu că poţi să faci asta!”, “Trebuie să ai încredere în tine că poţi rezolva asta!”, “Sunt convins că poţi găsi soluţii la problema asta. Cred foarte mult în tine!”

Un alt lucru foarte important, dacă vei avea grijă te tine, te vei concentra asupra dezvoltării tale personale, îţi vei propune ţeluri pe care le vei atinge unul câte unul, te vei comporta responsabil, copilul tău te va “copia” fără doar şi poate. Şi atunci poţi fi sigur că vei fi o persoană importantă pentru el.

http://sfatulparintilor.ro/adolescenti/educatie-adolescenti

Relatia la distanta .. povara sau binecuvantare?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME, EDITORIALE

Astazi vreau sa scriu in articolul meu, despre relatiile dintre un baiat si o fata. Nu sunt experta, nici nu am ajuns sa pot spune ca am experienta in acest domeniu. Am crescut vazand in stanga si in dreapta tot felul de intamplari frumoase sau mai putin placute. Am privit la oamenii care spun ca sunt indragostiti si am vazut lucrul acesta in ochii lor, in faptele lor. Dar ce spuneti despre relatiile la distanta? Majoritatea sunt contra, dar v’ati gandit vreodata ca o relatie la distanta poate fi o mare binecuvantare? Nu este usor sa te vezi cu persoana iubita o data pe luna, cateva ore. Pur si simplu nu iti ajunge timpul sa’i spui tot ce ai vrea si nici sa va cunoasteti mai bine, timpul fiind cel mai mare dusman. Aici va vorbesc din propria experienta si sustin ca o relatie la distanta este o mare binecuvantare. Da, mi’as dori si eu sa am persoana iubita mai aproape, sa ne vedem zi de zi, sa iesim impreuna, sa facem diferite activitati impreuna cu prietenii nostri. M’am rugat mult pentru el si atunci cand am acceptat prietenia lui, am ales sa’I cer parerea lui Dumnezeu si sa’l implic pe El in tot ceea ce tine de relatia noastra. Recunosc in primul rand ca Dumnezeu mi’a dat ceva mai bun decat m’am rugat eu inainte sa’l cunosc pe baiatul care acum mi’e prieten. Pur si simplu el este darul meu de la Dumnezeu! Impreuna am intampinat greutati, am trecut prin fel si fel de incercari, distanta a fost inamicul nostru de multe ori si nu’l puteam intelege pe Dumnezeu de ce tocmai noi trebuie sa fim atat de departe unul de altul, de ce nu avem privilegiul ca si ceilalti indragostiti sa petrecem mai mult timp impreuna. Intr’o lume atat de pacatoasa ca aceasta, in care tinerii au un comportament tot mai imoral, nu le mai este rusine nici macar de parinti sau de ceilalti, pacatul sexualitatii s’a raspandit cu o viteza uimitoare. Daca nu ai intretinut relatii sexuale inainte de a te casatori esti considerat un MARE RATAT! Pentru ei, bucuria vietii este sa ajungi sa intretii relatii sexuale cu un numar cat mai mare de persoane, asta iti da experienta, dupa parerea lor. Sfintenie? Curatie? Nu mai exista de mult in mintea lor, in inima lor. Pacatul a ajuns a fi ceva normal, ceva obisnuit chiar sa nu mai fie numit pacat. Ne miram de ce tot mai multi tineri ajung distrusi, se refugiaza in tot felul de lucruri, ajung sa’si complice viata si sa faca din aceasta un mare iad. Se casatoresc si sunt nefericiti, divorteaza, copii ajung prin case de plasament, pe strada, cei mai nefericiti. Dumnezeu iubeste sfintenia, curatia, inimile curate si copii care fac Voia Lui. Nu’i de joaca cu ispitele acestea ale sexualitatii, sunt cele mai tentante si te fac sa incalci toate barierele.

Imi doresc o familie binecuvantata, de care sa ma bucur si stiu ca pentru asta trebuie sa ma pastrez curata! Sa fac in toate Voia lui Dumnezeu si sa ma alipesc tot mai mult de El. Sa caut sa’I fiu placuta! Relatia la distanta este o binecuvantare tocmai de aceea, pentru ca ispitele sexualitatii nu sunt atat de puternice, iar dragostea devine mai puternica cu distanta, cu timpul, cu incercarile prin care treci. Daca doua persoane reusesc sa comunice de la distanta, sa aiba incredere unul in altul, sa fie sinceri, cu atat mai usor le va fi cand vor fi impreuna si vor putea pasi pe drumul casatoriei cu o temelie solida.

Tu ce crezi despre relatia la distanta?

http://neclintit.com

Dragoste la prima vedere

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă

Începuturile relației vin la pachet, cel mai adesea, cu pericole și riscuri greu de sesizat de pe tărâmul acesta romantic. De foarte multe ori dragostea la care am visat de mici copii poate fi simulată de infatuare. Ea este, astfel, înlocuită de aceasta, falsificată fin, și, aparent, veritabil. Infatuarea poate fi definită (Sexton, 1980) ca răspunsul emoțional imatur față de o persoană de sex opus, pe baza unor caracteristici superficiale sau idealizate, mai degrabă decât pe abordarea celeilalte persoanei ca și un întreg. O persoană infatuată tinde să se relaționeze la celălalt ca la un obiect de manipulat, de controlat, sau de folosit, întrucât cel îndrăgostit tinde să se identifice cu celălalt.

“Stai bre, hoo, că ne-ai pierdut”, veți spune. “Ce vrei să zici cu asta?”

Well, să fiu sincer, nu doream decât să vă atrag atenția.  Asupra a ce? Veți afla imediat.

Pe când mă aflam la frumoasa vârstă a coșurilor care nu mai trec, la o ieșeală cu prietenii, m-am… îndrăgostit, până peste urechi și, aparent, iremediabil! Simțeam că zbor, eram într-o stare de permanentă visare și fiecare secundă departe de EA mi se părea o dramă. Am plâns, m-am convertit la poezie, am cântat, am visat, am făcut planuri. Am spus… ”O IUBESC” și ”MOR” încă din prima seară. Ea nu știa încă, dar avea să afle, ceva mai târziu.

Întrebat fiind cum de mi s-a întâmplat una ca asta, am răspuns ca în transă:

“Am văzut-o… O, era atât de frumoasă! Mi-a rămas inima la ea. Cred că a fost dragoste la prima vedere…”

”Dragoste la prima vedere, cine-ar fi crezut, să iubești cu-atâta putere, ca la început”, spune unul dintre binecunoscutele cântece ale românilor. Media, societatea, literatura, prietenii ori familia, o lume întragă ne transmite, încă de când suntem foarte fragezi, că dragostea la prima vedere este cel mai frumos lucru ce ți se poate întâmpla, începutul dragostei.

Acum, după aproape 20 de ani, pot spune însă, cu mâna pe inimă, că… nu a fost dragoste! Cel puțin nu a fost acea dragoste divină care ar trebui să stea la baza oricărei căsnicii de durată. A trecut… mai repede decât aș fi jurat în prima seară, emoțiile rămase contrastând jalnic cu tumultul care m-a bulversat timp de mai multe săptămâni. A fost o atracție… normală a unui băiat față de o fată, în nici un caz o decizie care să dureze pentru tot restul vieții. Cineva îmi atrăgea atenția să nu omit a aminti de cele 4 feluri de a iubi, așa cum se regăsesc ele în scrierile și viețile noastre, anume Agape, Fileo, Storge și Eros. La baza oricărei relații de durată și care să le genereze constant pe toate celelalte trebuie să stea, însă, modelul de dragoste primit în Scriptură,  cel cu care însuși Dumnezeu ne-a iubit, și anume Agape.

Nu vă lăsați păcăliți: dragostea adevărată implică cunoaștere. Nu poți iubi ceea ce nu cunoști. Dacă gândul cu care dorești să pășești într-o relație romantică este orientat către căsătorie, atunci nu-ți poți permite a confunda dragostea adevărată, cea care ne va ține uniți până la capăt, cu dragostea la prima vedere, cu infatuarea. Așa cum spuneam în trecut,atracția față de sexul opus este absolut normală. Celor mai mulți dintre noi le zboară mintea în felul acesta, cel puțin o dată în viață. Dar minciuna cu care ea se pretinde a fi dragoste trebuie descurajată, mai ales atunci când vine vorba de a lua decizii ce ne pot afecta viitorul. Nu vă spun că trebuie ca, atunci când ni se întâmplă, să fugim ca sălbaticii, ci doar că trebuie să fim conștienți de faptul că, dincolo de aparențe, este doar un început. E drept, unul vulcanic și de nestăpânit, mai ales la anumite vârste. Dar perioada aceasta, hai să-i spunem, fizică și plină de aparențe, va trece. Vom ajunge să ne cunoaștem mai bine. Surprize uimitoare, plăcute sau nu, vor apărea. Iar de va fi să rămânem împreună, trebuie să știți că vom fi capabili de a iubi și de a fi iubiți mult mai puternic și mai stabil decât o facem astăzi.

Din punct de vedere biologic, dragostea la prima vedere este cauzată de secreția în creier a unei anumite substanțe, numite fenetilamină. Aceasta va cauza ca organismul nostru să experimenteze un soi de extaz înveselitor, foarte similar cu cel oferit de drogul ecstasy. Într-o măsură similară dependenței de droguri, vă vine să credeți sau nu, creierul nostru poate fi dependent de asemenea substanțe. Atunci când substanța nu mai își face efectul, experimentăm un sentiment de pierdere, de retragere. De aceea, cel mai adesea îi veți auzi pe cei îndrăgostiți la prima vedere zicând: ”nu pot trăi fără el / ea”…

Motivul care stă la baza secreției fenetilaminei este destul de evident. Oamenii sunt creați ca organisme menite să supraviețuiască și să se reproducă. Cu alte cuvinte, Creatorul a știut că este necesar  să asigure continuitatea speciei noastre. Ați auzit pe cineva zicând: ”Vai, a fost așa o legătură puternică la prima noastră întâlnire”? Aceasta este infatuarea, atracţia, efectul secreției substanței de care vă spuneam.

Dragostea adevărată însă nu este efect al unei substanțe chimice şi merge dincolo de simpla atracție sexuală. Ea asigură o legătură de ”suflet” în care ambii parteneri sunt capabili de a comunica la un nivel mai profund, fiind generate legături în și din ambele sensuri. Atunci când ești îndrăgostit la prima vedere vei vedea doar părțile bune ale  celeilalte persoane, având tendința de a o idealiza. În realitate însă, nimeni nu este perfect. Dacă vei ajunge să îl cunoști cu adevărat pe celălalt, iar după aceea să îl accepți cu bune și cu mai puțin bune (defecte, slăbiciuni) abia atunci sentimentul dragostei adevărate va începe să prindă contur.

Dragostea adevărată, cea care ar trebui să stea la baza oricărei relații durabile, inlcusiv cea de soț soție sau om-Creator, ne este descrisă fidel în Biblie, în Sfânta Scriptură. Atunci când am găsit prima dată pasajul de mai jos, pe la 17 ani, am strigat de bucurie:”Dumnezeu este un romantic… înțelept!” Mulții ani de adâncire în operele filozofice din toate timpurile nu au reușit, toate împreună, să îmi dea o asemenea înțelegere asupra a ceea ce este dragostea. Pasajul se găsește în Prima Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni,  la capitolul 13 și vă invit să îl parcurgem împreună:

(4). Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

(5). nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

(6). nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

(7). acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

(8). Dragostea nu va pieri niciodată.

Tu ce vei face? Te vei mulțumi cu dragostea la prima vedere sau vei face pasul către dragostea care nu va trece niciodată?

http://cuplulcrestin.wordpress.com