Categorie: Consiliere

Respectul în viaţa de zi cu zi a creştinilor

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

respect

Încep azi o nouă serie de meditări pornite din zbaterile inimii mele în încercarea de a trăi o viaţă de credincios autentic în privinţa relaţiei mele cu Dumnezeu şi în privinţa relaţiei mele cu oamenii din jur fie că sunt ei apropiaţi (rudenii, colegi, fraţi şi surori) fie că nu sunt din cercul apropiat. Orice om credincios are dorinţa aceasta de a „trăi în pace cu toţi oamenii” dar şi una mai profundă, mai divină „să iubească pe aproapele său”. În acest context se impune o anumită atitudine de respect a credinciosului faţă de anumite persoane dar nu numai. Respectul este datorat şi faţă de anumite instituţii, porunci, legi, faţă de anumiţi conducători, faţă de anumite stări de fapt. Asta face să nu pot epuiza într-o singură scriere ceea ce mintea mea vrea să clarifice.

Respectul este definit ca fiind „Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva” însă cred că definirea nu este una destul de cuprinzătoare deşi surprinde esenţialul. Cred că respectul include şi o doză de înţelepciune fără de care un om nu ştie să respecte valori, nu reuşeşte să facă diferenţe. Mai mult, respectul include şi o componentă culturală. Altfel nu se explică de ce unele instituţii erau demne de respect în trecut, cum ar fi instituţia căsătoriei, şi acum nu mai sunt „demne” de un respect aşa de mare.

Un lucru e clar pentru mine ca şi credincios. Scriptura îmi impune să fiu respectuos. În unele cazuri poruncile sunt directe cum ar fi respectul pe care îl datorez lui Dumnezeu, slujitorilor Lui, autorităţilor statului, oamenilor din jurul meu. Dar sunt şi zone în care trebuie să evaluez lucrurile conform principiilor Scripturii pentru că nu există porunci directe şi distincte cu privire la acele instituţii sau situaţii. De exemplu, cerinţa tot mai mare de respect faţă de drepturile minorităţilor sexuale. Scriptura îmi cere respect faţă de oameni nu faţă de ideologiile lor. Aşa că pe oameni am datoria să îi tratez cu respect dar conceptele promovate de ei trebuiesc evaluate distinct şi mai apoi decis dacă sunt demne de respectul meu.

Lipsa de respect este vizibilă tot mai mult în ţara noastră. Nu mai avem respect faţă de Dumnezeu în primul rând şi de aici decurge lipsa de respect faţă de oameni, instituţii, autorităţi etc. Ne permitem nu doar să vorbim oarecum despre preşedinte, premier, primari ci chiar să îi poreclim în direct la televiziuni, să măturăm cu ei pe jos, ne permitem să aducem injurii, acuze să folosim cuvinte de mahala sau mai josnice. La fel facem cu justiţia, care este o instituţie, cu armata, poliţia, biserica etc. Un lucru este clar, se vede fără eforturi prea mari că nu mai suntem respectuoşi şi asta nu e de bine deloc.

Unii vor spune că „peştele de la cap se împute” considerând că dacă ei între ei (cei de la vârf) îşi permit să nu se respecte şi să se „spurce” unul pe altul, noi… ce putem face altceva. Cred că suntem tare laşi noi românii. Abia aşteptăm să putem da vine pe altcineva. Da, din păcate cei din conducerea ţării arată o lipsă de respect monstruoasă unii faţă de alţii dar asta nu înseamnă că eu, copilul lui Dumnezeu, cetăţean într-un oraş aproape anonim din ţara asta, am dreptul să fac la fel, că doar vina mea e mai mică nefiind o persoană publică.

Trecând de la lipsa de respect faţă de oamenii care conduc şi faţă de instituţii ajungem la lipsa de respect faţă de oameni în general, faţă de părinţi, faţă de soţi, soţii, copii, profesori, vârstnici, poliţişti, slujitori bisericeşti, faţă de copii, faţă de căsătorie, faţă de istorie şi lista poate continua la nesfârşit. Cred că nu este nevoie să aduc exemple practice pentru că fiecare din voi poate aduce zeci sau sute.

Întrebarea pe care o am în minte este: De ce nu mai avem respect? Unde s-a evaporat pentru că totuşi , în trecut, el exista? De ce ne permitem să nu respectăm?

Variantele mele de răspuns, pe care le voi relata in meditările viitoare, sunt:

  1. Nu mai suntem respectuoşi pentru că nu mai suntem credincioşi lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Dumnezeu ne îndepărtăm şi de respectul faţă de om şi faţă de legile lui Dumnezeu.
  2. Nu mai suntem respectuoşi pentru că nu avem o stimă de sine bună.
  3. Nu mai suntem respectuoşi pentru că suntem prea mult preocupaţi de material şi prea puţini ocupaţi de spiritual. Nu mai citim, nu mai conversăm, nu mai socializăm.
  4. Nu mai suntem respectuoşi pentru că nu mai preţuim viaţa. Avorturile se fac pe bandă, oamenii sunt ucişi în războaie pentru ideologii corporatiste şi politice etc.

Lista poate fi mai lungă dar aproape toate consider că decurg din lipsa credincioşiei faţă de Dumnezeu aşa că următoarea temă pe care o voi aborda va fi despre respectul faţă de Dumnezeu.

http://www.filedinjurnal.ro/

Să-ţi plângi de milă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, Consiliere

Poor_me__s_by_Pedro4Ba

Când a venit la consiliere, Daniela era cu ochii roşii şi faţa umflată de plâns. Băiatul care promisese că ea este unica femeie din lume pe care o va iubi, a găsit o altă femeie unică şi a şters cu buretele relaţia lor de 3 ani de până atunci. Daniela plângea întruna de 2 săptămâni şi cei din familie erau îngrijoraţi tare. Mulţi clienţi au plâns în cabinetul de consiliere dar ca fata asta niciunul, pur şi simplu nu se putea opri. Drama ei era aşa de intensă încât nu mai putea emite judecăţi, nu te puteai înţelege cu ea. Tot, absolut tot din fiinţa ei era legat de „prietenul ei” şi nu aveai cum să atingi ceva şi să nu fie rană acolo. În astfel de cazuri, consilierul tace şi lasă omul să se descarce încercând să empatizezi cât mai vizibil dar fiind atent să nu amplifice dramatismul situaţiei.

După a doua şedinţă am aflat cea mai mare întrebare a Danielei „Ce o să fac eu fără Vlad?” şi legat de ea celelalte inevitabile: „Cu ce am greşit?”, „De ce mă bate aşa de tare Dumnezeu?”, „Când se va termina suferinţa?” etc. Daniela îşi plângea de milă în hohote şi asta nu era prefăcătorie sau teatru ci o suferinţă reală. În minte îmi persista un citat interesant, dar cum să îl spui în asemenea momente: „Suferă oamenii pe front. Suferă în închisori şi în lagăre. Suferă de foame. Suferinţa din amor e un lux. Cella Serghi”

Dragii mei, viaţa asta e prin definiţie un timp în care suferim mult. Uneori suferinţele sunt din cauza noastră, din cauza deciziilor, faptelor sau atitudinilor noastre iar alteori suferim fără să avem vreo vină. Suferinţa e ceea ce omul a ales când a decis să nu asculte de Dumnezeu. Să te aştepţi să treci prin viaţă fără suferinţă este o „fantezie”. Să speri că vei suferi mult mai puţin decât ceilalţi fără să faci nimic pentru a preveni e iar utopic. Viaţa îşi are „doza” ei de suferinţă şi suferinţa este o realitate. Unii au suferinţe fizice, boli, accidente, handicapuri, alţii suferă în relaţii, pe alţii îi vedem suferind din cauză că mintea lor nu poate accepta realitatea care ne înconjoară şi oricum am întoarce viaţa are suferinţă pe toate părţile.

Ce putem face cu suferinţa dacă ea tot există? Iată câteva atitudini posibile:

Să fugi de suferinţă. Da, există oameni care fug de suferinţă de le scapără picioarele. E adevărat că toţi o evităm, dar unii pur şi simplu gonesc prin viaţă sperând că suferinţa nu îi va atinge. Baiul e că şi suferinţa goneşte tare şi când te ajunge… Ştiţi, când eram copii, ne mai puneam piedică unul altuia, dacă mergeam doar nu ne loveam prea tare dar dacă eram în mare viteză şi cineva ne împiedica… rănile erau mult mai mari. Cam aşa e şi cu suferinţa, fugim noi de ea cât fugim dar la viteze mari suferinţa e pe măsură.

4946500666_4b34190cc4_zSă-ţi plângi de milă. Ei bine, cei din această categorie cum au parte de suferinţă, cred că s-a zis cu ei. Şi cel mai probabil fiecare din noi am trecut şi prin categoria celor care fug de suferinţă şi prin categoria celor care îşi plâng de milă. Există oameni care la suferinţă se văd cei mai suferinzi dintre pământeni, cei mai loviţi, cei mai nedreptăţiţi, cei mai atacaţi. Oamenii aceştia dramatizează şi văd lumea doar cu ochelarii suferinţei lor. Ei nu realizează că există suferinţe mai mari decât ale lor şi dacă le spui asta nu prea contează. Ei văd lumea catastrofic prin ochelarii incidentului sau situaţiei lor.

Realiştii. Da, o altă categorie este cea a oamenilor realişti. Ei ştiu că viaţa are doza ei de suferinţă. Ei ştiu că dacă nu există şi suferinţă nu poţi să te bucuri deplin de momentele liniştite ale vieţii. Aceşti oameni sunt prevăzători şi se aşteaptă ca viaţa lor să treacă din când în când şi prin văi adânci. În acest fel, deşi îi doare, deşi suferă, ei nu sunt „devastaţi” de suferinţă. Ei reuşesc să vadă viaţa în ansamblu şi nu prin ochelarii suferinţei lor de moment. Prin atitudinea lor, realiştii fugăresc suferinţa repede şi învaţă mult din întâlnirea cu ea. Ei ştiu că plânsul de milă e o fugă de responsabilitate şi aleg să evalueze viaţa realist şi acţionează pentru a ieşi din acea zonă în măsura în care se poate.

Suferinţa este una din constantele vieţii. Cine nu acceptă asta va trăi mult mai intens durerea suferinţei. Da, şi eu mi-am plâns uneori de milă, am dramatizat, m-am dat în ceasul morţii, m-am gândit la suicid, am considerat că viaţa e TOATĂ numai suferinţă. Acum însă văd că suferinţa în viaţa mea a fost doar în episoade. Acum văd că Ana, soţia mea avea dreptate când tot spunea „Lasă Teo că asta e doar pregătirea pentru suferinţe şi mai mari”. În viaţa aceasta toţi oamenii suferă. Unii trăiesc drame majore, alţii suferă de la începutul vieţii până la sfârşitul ei fără să aibă pauze şi atunci ce pot să spun eu? Ce atitudine să am?

Aş putea fugi de suferinţă… sau să îmi ling rănile şi să îmi plâng de milă… sau mai bine… aş putea să trăiesc bucurându-mă de tot ceea ce viaţa oferă, de tot ceea ce Dumnezeu a îngăduit în viaţa mea. Tu ce vei face cu episoadele de suferinţă? Cum te vei comporta? Ce decizii vei lua când vei trece prin vale?

Scris de: Teofil Gavril – www.filedinjurnal.ro

Războiul asupra minţii umane – Rolul televiziunii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

tevewc

Intuiesc deja că unora nu le pică bine ceea ce scriu astăzi, dar precizez de la început că nu scriu acuzativ, nu vreau să pretind nici că deţin singurul punct de vedere corect. Vreau doar să trag un semnal de alarmă important pentru cei care vor să ducă o viaţă cât mai sănătoasă mental şi implicit şi la celelalte capitole.

În primul rând ţin să afirm că nu văd televizorul ca pe ceva diabolic, rău în sine, nici nu văd „drăcuşori la fiecare buton de pe telecomandă” cum spunea cineva. Văd televizorul ca pe o piesă electronică de mare fineţe, de tot mai mare fineţe, care era cât pe ce să reprezinte un pas spre evoluţie dar nu a fost să fie. De altfel televizorul este un instrument , dispozitiv sau cum vreţi să îl numim, care ne poate îmbunătăţi calitatea vieţii în anumite situaţii.

Apoi vreau să specific că, văd televizorul ca pe unul din cele mai mare pericole când discutăm de războiul asupra minţii umane. Îl văd aşa pentru că este folosit incorect, iraţional, fără ca măcar majoritatea oamenilor să bănuiască că de acolo le poate veni nenorocirea.  Pentru cei care vor să afle în detaliu ce pericole se ascund in spatele televiziunii le recomand cu încredere cartea doctorului Virgiliu Gheorghe – Efectele televiziunii asupra mintii umane care se găseşte uşor de cumpărat la o căutare pe internet. O carte scrisă foarte bine de un om temător de Dumnezeu, fără extremisme religioase ci echilibrat şi ştiinţific.

Pericolul nu stă în aparat ci în transmisiunile care pot fi recepţionate cu acele aparate. Cei care conduc astfel de imperii mediatice au astfel în mână puteri extraordinare. Societatea este efectiv modelată prin aceste mijloace. Ca exemplu vă dau folosirea lor in scop comercial unde oamenii sunt convinşi să cumpere diferite produse. Aparent, este o piaţă a reclamei şi nimeni nu te obligă să cumperi ceva. Dacă un om matur priveşte o reclamă poate alege să cumpere sau nu acel produs. Deşi în reclame se foloseşte foarte multă psihologie (la crearea lor) şi intenţia comerciantului este de a te convinge să achiziţionezi de la el trebuie să admitem că un om matur poate alege încă. Asta e valabil pentru reclama convenţională, în care aceasta e făcută cu respectarea anumitor reguli. Însă condiţia este ca privitorii să fie maturi şi echilibraţi (ceea ce nu e prea convenabil pentru televiziuni). Lucrurile se schimbă însă când e vorba de oameni inculţi, copiii, categorii de oameni imaturi etc. Dacă priveşte spre exemplu un copil reclama pentru ciocolata „x” atunci lucrurile se schimbă, mintea lui nu are capacitatea să ia o decizie corectă. Dacă priveşte reclama de la bere un alcoolic iar situaţia e dramatică, mintea lui nu e capabilă de decizii echilibrate.

Mai mult, tot comercial discutăm, despre reclamele care nu sunt „convenţionale”. Tot mai multe corporaţii plătesc sponsorizare diferitor filme. Pe gratis nu o fac, la un moment dat, un moment de maximă încărcătură psihică, va apărea acolo detaliul care le poate creşte vânzările serios. Asta e reclamă neconvenţională. Exemplu: Film western, acţiune prelungită, arşiţă, secetă, nisip, soare, împuşcături, buze uscate, decolteuri, sânge şi după ce se termină de împuşcat, eroul ia o sticlă de o anumită băutură (răcoritoare sau alcoolică) de pe care curg picături de apă, că e de la rece, şi o dă cu o sete şi o poftă nedescrisă pe gât. Efectul e garantat. Asta e reclamă neconvenţională.

Dincolo de partea comercială, convenţională sau nu mai există şi partea manipulativă. Televiziunea transmite principii şi valori în funcţie de scopurile fiecărui trust de presă. Priviţi la consumatorii de televiziune şi veţi reuşi repede să le identificaţi valorile în funcţie de porturile TV preferate. Televiziunea reuşeşte să schimbe mintea umană pentru că tehnic e la îndemână. S-au făcut sute de experimente pe acest subiect, validate ştiinţific, care dovedesc că suntem „dramatic” influenţaţi de televiziune. Da, chiar şi de televiziuni care sunt considerate „ştiinţifice” sau despre ştiinţă. Întrebarea este : ce informaţie ne transmit? Ce vor să ne înveţe?

Generaţiile actuale sunt din ce în ce mai „alterate” de televiziune. Generaţii crescute cu desene de la vârste fragede, desene animate care sunt preponderent violente, monstruoase, demonice. Priviţi la jucăriile care există, la figurinele pe care le preferă copiii, la jocurile pe care le preferă. Nu se mai caută jocuri de echipă, de mişcare, unde câştigă personajul pozitiv. Se caută cele cu monştri, sânge, drăcuşori de toate felurile, unde cel rău este câştigătorul, unde se omoară, împuşcă, taie unde se folosesc puteri supranaturale etc.

Priviţi la cât de mult a educat „episodul telenovele” generaţia de azi.Cum stăm la divorţuri şi cum în foarte multe familii se trăiesc telenovelele vizionate după revoluţie la ceva vreme. E dezastru, e produsul educării prin televiziune. S-a transmis un mod de a fi, o variantă la trăirea corectă. Am fost educaţi să trişăm, să acceptăm curvia, să ne mulţumim că ne putem despărţi uşor, să facem avorturi, să facem excese etc.

http://www.filedinjurnal.ro/

Războiul asupra minţii umane – Cine deține controlul?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

controlul mintii

E de departe cel mai vechi război în care este implicat şi omul. De la puţin timp după crearea sa a început acest război şi iată că va ţine până la încetarea din viaţa aceasta. E vorba de atacuri permanente, de asedii prelungite, de vicleşuguri, de învăluiri, de arme puternice. Este vorba de un război în care duşmanul omului va folosi orice armă, oricât de neconvenţională ar fi. Bătălia asupra minţii este în toi şi mintea ta este şi ea asaltată.

În Biblie se vorbeşte mult despre minte, uneori direct alteori folosindu-se termenul de „inimă” cum ar fi versetul din Proverbe „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” Şi altele ca acesta. Dumnezeu se preocupă de mintea omului pentru că este foarte importantă. Cine este stăpânul minţii acela este stăpânul acelui om.

Oricum am gândi, descoperim că bătălia asupra minţii oamenilor este imensă. Această bătălie implică multe aspecte şi strategii, unele din ele de-a dreptul pioase şi religioase. Multe „entităţi” vor să controleze minţile oamenilor. Printre ele: biserici, corporaţii, guverne, sisteme, companii, formatori de opinii, politicieni, imperii mediatice, şi mulţi bogaţi ai lumii cu interese asupra celorlalţi. Efectul este previzibil, oamenii cedează repede teritoriu şi alţii controlează viaţa lor controlând mintea lor. Iată câteva exemple:

Oamenii religioşi. Sunt oameni cu care nu ai ce discuta, nu le poţi cere să discute logic cu tine despre credinţa lor, nu ţi-o pot dovedi, nu sunt în stare să îşi exprime credinţa sau să o arate dar ţin cu habotnicie de îndoctrinările pe care alţii le-au plantat în mintea lor. Spre deosebire de oamenii credincioşi, care au o relaţie cu Dumnezeu, care pot verbaliza credinţa lor şi pot arăta roadele acestei credinţe, religioşii sunt fanatici într-o măsură mai mică sau mai mare şi sunt în stare să îţi dea în cap dacă îndrăzneşti să le pui la îndoială încredinţările. Ei apără ceea ce „au” cu bâta dacă e nevoie. Aşa se explică de ce unii omoară pentru credinţa lor, de ce se fac atentate în numele religiei, de ce se fac îndoctrinări cu forţa. Oameni care au mintea controlată de lideri religioşi, de curente religioase şi nu de Dumnezeu.

”Televizioniștii”. Ei bine, această categorie de oameni au mintea controlată de postul lor preferat de televiziune. În România îi putem împărți lejer în câteva categorii: ”Antenagiii”, ”OTV-iștii”, ”PRO-TV-iștii” și așa mai departe. Ei bine, oamenii aceștia sunt convinși că postul lor favorit, spune doar adevărul, că ceea ce se zice acolo e demn de luat, de crezut şi de aplicat așa că ai face bine să nu te pui la contrazis cu ”televizioniștii” dacă nu îți arde și de o bătaie. Ei au mintea controlată de anumite posturi TV și greu pot lua în calcul și alte opinii emise de alte persoane.

Conspiraționiștii. O altă categorie foarte răspândită azi este cea a oamenilor care văd o conspirație în tot ceea ce mișcă. Ei, se uită la orice știre, măsură, acord, mișcare politică sau militară să afle ”cutremurătorul adevăr” din spatele ei. Această categorie de oameni este una tare nefericită pentru că mintea le este stăpânită de un curent care nu e foarte vechi dar care se propagă tot mai mult. E vorba de o frică teribilă care pune stăpânire pe mulți oameni. Teamă de catastrofe, ucideri în masă, exterminări, viruși ucigași, explozii nucleare și altele. Nu înseamnă că acestea sunt excluse dar dacă mintea este controlată de aceste stări… adio viață, ne apucăm de construit buncăre.

Corporatiștii. Ei bine, nu am crezut că există o asemenea categorie dar există. Oameni care se bat să demonstreze că o companie sau o corporaţie e cea mai tare, merită apreciere și respect și că acea corporație este ”binele întruchipat” Mai mult, unii dintre ei își și jertfesc viața pe altarele corporaţiilor. Nici măcar nu realizează că se aduc ca jertfă pe acele altare. Discutam acum două luni cu o persoană care se stingea încet pe un astfel de altar și totuși credea, visa, spera la o poziție de top în compania în care lucra. Nu realiza că acea companie îl va arunca la gunoi imediat ce va stoarce de la el tot ce se poate stoarce. El era convins că acea firmă îi oferă șansa pe care nu o are nimeni de promova și de a se realiza în viață. El nu vedea distrugerea lui, a familiei lui, a vieţii lui, el vedea doar măreața ofertă a acelei companii de realizare profesională.

Ca să nu mai vorbim de cei a căror minte este controlată de mode lansate fie că se referă la haine, credinţe, sexualitate, stiluri etc. Apoi cei controlați de pornografie, de muzică, de prostie etc. Mintea omului este un teren pe care multe persoane sau entități îl pot controla dacă nu este stăpânită de Dumnezeu. În acest fel se explică de ce oamenii acţionează pe efectul de turmă, așa se explică de ce îndemnul unui om poate declanșa bătălii adevărate, așa se explică de ce poți câștiga alegeri doar apărând la ce posturi TV trebuie, așa se explică de ce oamenii nu mai trăiesc viața lor ci una impusă, de robie cruntă. Mintea câştigată de oricine altcineva decât Dumnezeu va duce pe omul acela în robii crunte.

http://www.filedinjurnal.ro/

Când mintea îţi otrăveşte viaţa

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, Consiliere

minte otravita

Ai văzut vreodată oameni trişti tot timpul? Dar nemulţumiţi? Dar depresivi? Dar oameni care bârfesc non-stop? Dar oameni imaturi? Mai mult ca sigur ai văzut, poate chiar tu ai fost în unele din aceste stări. Eu de exemplu mă surprind uneori cuprins de întristare deşi sunt sănătos, am binecuvântări, copiii sunt sănătoşi (aproape), am o soţie iubitoare, pot munci şi totuşi am perioade în care tristeţea mă copleşeşte.

Acum câteva săptămâni unul din clienţii pe care îi am la consiliere a încercat să se sinucidă. Cunoştinţele sale au persistent în minte o întrebare: De ce dacă avea tot ce îşi dorea? Copiii aranjaţi, casă avea, rate nu, sănătos era, soţie gospodină, maşină, venit frumuşel etc. De ce a încercat să-şi  ia zilele? Poate e un caz extrem aşa că vă voi prezenta unul mai comun.

Marius e membru al unei biserici bune unde mulţi îşi doresc să fie membri pentru că se predică Cuvântul nealterat şi găseşti lejer hrană tare. Per ansamblu comunitatea aceea e caracterizată de credincioşie, respect, dragoste, maturizare şi chiar reuşesc să se bucure la părtăşie. Marius în schimb e nemulţumit total din cauză că fetele nemăritate nu poartă batic, din cauză că, „oamenii nu se iubesc”, din cauză că „nu se posteşte destul”, din cauză că „nu se face misiune mai mult” etc. Marius e mereu nemulţumit, e mereu contra, e mereu trist de „starea bisericii”. Poate un asemenea caz vă este mai cunoscut.

Cele mai multe din tristeţile şi supărările noastre sunt fabricate de mintea noastră şi sunt o otravă pentru fiinţa noastră. Aproape toate fricile pe care le avem sunt tot produsul minţii noastre şi nu sunt în avantajul  nostru. Toate invidiile, nemulţumirile şi criticile la adresa altora sunt o otravă a minţii noastre şi nu face deloc bine nici nouă nici celor din jurul nostru. Este posibil să fii realizat social, personal şi financiar, să ai toate motivele să fii bucuros, dar otrava să îţi anuleze bucuria şi mulţumirea.

Nu cumva te afli într-o asemenea situaţie?

Trage o linie verticală pe jumătatea unei coli de hârtie şi scrie pe o parte toate lucrurile bune din viaţa ta, da toate, şi pe partea cealaltă lipsurile şi dezavantajele. Nu te grăbi, lasă mintea să îţi ofere răspunsuri, să caute răspunsuri, continuă să scrii pe cele două liste tot ce îţi vine în minte pe parcursul întregii zile. Apoi, a doua zi dimineaţă, cu fereastra deschisă, cu o cană de ceai sau cafea în faţă, cu răcoarea dimineţii atingându-ţi faţa, citeşte lista aceea şi concluzionează care parte din ea are mai multe poziţii şi realizează cât de mult acele puţine neajunsuri fac să vezi în negru toată lista lungă de avantaje.

Un profesor, ca să dovedească negativismul din noi, a luat o coală de hârtie de scris, a făcut pe ea un punct cu stiloul şi a arătat-o studenţilor săi întrebându-i ce văd. Toţi au răspuns la fel: „Văd un punct făcut cu stiloul” apoi calm le-a explicat cum niciunul din ei nu  a văzut coala albă care era imens mai mare decât punctul desenat pe ea. Ei ripostat că „am văzut-o”  şi aşa era, o văzuseră cu toţii dar privirea le-a fost atrasă de punctul de cerneală.

Aproximativ aşa se întâmplă cu noi. În mintea noastră apare „un punct” sau mai multe pe care ne focalizăm atât de tare încât nu mai vedem restul vieţii, nu mai vedem binecuvântările, pacea, sănătatea, avantajele. Totul devine întunecat, trist, jalnic pentru că un punct de neajuns, supărare, tristeţe, apare undeva. Mintea noastră ne poate păcăli uşor şi ne poate fura bucuria, pacea, mulţumirea. Ne poate face să credem că suntem cei mai nenorociţi dintre oameni, ne face să credem uneori că nu mai merită să mai trăim, că nu mai are rost viaţa. Ştiaţi că se sinucid mai mulţi oameni care au motive să trăiască decât cei cu adevărat disperaţi? Ştiaţi că oamenii care chinuiesc luni sau ani prin spitale îşi doresc să trăiască şi cele mai multe cazuri de suicid se înregistrează din cauza unei gândiri otrăvitoare?

Ce produce mintea ta? Pe ce se focalizează? Ce îţi aduce în faţă mereu? Ce ochelari îţi pune ca să vezi viaţa? Laşi cumva mintea ta să se focalizeze pe lucruri negative? Nu uitaţi, nu tot ce gândeşte mintea noastră este în avantajul nostru şi de aceea mintea nu trebuie să fie un „ogor neprăşit” ci un loc îngrijit, din care trebuie să smulgem „buruiana” şi „orice vlăstar de amărăciune”. Nu uita că mintea ta este un „teren” care trebuie lucrat. Nu uita că nu doar casa ta trebuie curăţită şi îngrijită, nu doar trupul tău trebuie să arate bine, nu doar viaţa   ta socială trebuie aranjată ci în primul rând mintea ta. Nu lăsa să „crească buruiana acolo”

Ce alegi să vezi astăzi, punctul sau foaia albă de hârtie? Ce alegi să vezi astăzi, lipsa sau restul vieţii binecuvântate?

http://www.filedinjurnal.ro/cand-mintea-iti-otraveste-viata/