Categorie: Consiliere

Nu gândi rău despre alţii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

dislike-button-facebook

Este drept că în societatea noastră contează fapta doar, ce gândeşti despre cineva nu poate fi condamnat, însă Scriptura vine cu un avertisment important în acest sens şi vreau să gândim puţin asupra lui. De ce ni se recomandă, prin înţeleptul Solomon: „Nu gândi împotriva aproapelui tău când locuieşte liniştit lângă tine”?

Îmi vine în minte situaţia în care era David cu Saul. David îi cânta lui Saul, îi făcea un serviciu, îl ajuta, era acolo pentru el şi într-un fel, se jertfea pentru el. În acest timp, Saul, avea gânduri rele despre David şi aceste gânduri rele, ajung să îl afecteze aşa de tare, încât pune mâna pe suliţă şi caută să îl omoare.  Tot Solomon ne spune în Proverbe 24:1-2  „Nu pizmui pe oamenii cei răi, şi nu dori să fii cu ei; căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri.”

Poate pare nevinovat, să gândeşti ce vrei despre cine vrei, însă sportul acesta este foarte periculos. Gândirea negativă şi rea, vine dintr-o inimă cu probleme sau dintr-o inimă rea. Gândirea rea, nu doar că vine din inima rea, ci duce la fapte rele sau nelegiuite. Iată câteva situaţii exemplificatoare în acest sens:

Nu pofti. „Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău” este una din poruncile importante alt Scripturii. Multi poftesc la partenerul altuia. Multe căsnicii se destramă, pentru că în mintea lor, oamenii au ales să aibă gânduri rele despre cel care locuia liniştit lângă ei. Mulţi bărbaţi şi multe femei, consumatori de pornografie, au gândurile pervertite şi dezbracă pe alţii în gândul lor, fie că sunt pe stradă acasă sau la biserică.

Să nu furi. Toţi cei care fură, au mai întâi gândul lăcomiei în mintea lor şi apoi gânduri rele despre aproapele lor. Nu poţi spune că furi „din greşeală”. Furtul se plănuieşte şi tot planul acela este pe baza gândirii rele, împotriva aproapelui.

Să nu curveşti. Se leagă tare de primul exemplu dat. Pentru a curvi, e nevoie de gânduri nepotrivite despre persoana pe care vrei să o înşeli şi despre persoana cu care vrei să înşeli. În momentul în care s-a întâmplat curvia, categoric există şi gânduri rele premergătoare acelei situaţii.

Să nu minţi. Nu încerci să păcăleşti pe cineva faţă de care ai gânduri bune. În general, e necesar să crezi că celălalt e mai prost decât tine şi că tu eşti mai inteligent sau mai versat şi „îl poţi duce”, ca să încerci să îl minţi. O gândire rea despre aproapele. Dacă nu te consideri mai grozav decât aproapele, atunci nu prea ai cum să emiţi minciuni, pe care să ai pretenţia ca el sau ea să le creadă.

Exemple mai putem da, sunt multe, dar situaţia e asemănătoare – gândurile rele duc la rău şi nu la bine, chiar dacă par nevinovate, pentru că sunt ascunse şi nu se văd. Noi credem greşit că, dacă e doar în mintea noastră nu se văd, dacă sunt doar în capul nostru, nu vor avea efect. Realitatea e că, gândurile, într-un fel sau altul, ne vor afecta comportamentele. Nu rămânem complet separaţi de gândurile noastre.

Dumnezeu acordă o importanţă deosebită gândurilor noastre şi asta, din cauza sfinţeniei Sale şi din cauză că, vrea binele nostru. Tot prin Solomon ne spune „Gândurile rele Sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase Sunt curate înaintea Lui.” Iar în Isaia 66 nu se spune: „Eu pedepsesc faptele şi gândurile lor!” deci pedeapsa este şi pentru gânduri, nu doar pentru fapte. Iată deci ce important e, să ne disciplinăm să gândim frumos şi corect, de fapt să gândim cu dragoste, aşa cum prin Apostolul Pavel, primim îndemn, în scrisoarea pe care o scrie celor din Corint, unde se spune printre altele că, dragostea nu se gândeşte la rău.

Gândurile rele ne afectează relaţia cu Dumnezeu dar şi calitatea vieţii noastre şi a apropiaţilor noştri pe pământul acesta. Dacă gândesc rău despre aproapele, primul afectat negativ voi fi eu. Va avea de suferit trupul meu, mintea mea, voi fi înveninate încet, încet şi voi ajunge să dau curs unor gânduri în faptele mele.

Tu ce gândeşti despre aproapele tău? Ce gânduri ai în mintea ta despre soţul sau soţia ta, despre părinţii tăi, despre colega sau colegul de muncă sau de şcoală, despre fratele sau sora, despre vecini, despre şefi sau profesori? Ce este în mintea ta despre ei? Dacă sunt gânduri rele, va trebui să le recunoşti şi să vii cu ele la Hristos ca să te curăţească, trebuie să rezolvi problema gândurilor rele. Dacă gândurile tale sunt bune cu privire la oamenii de lângă tine, te felicit şi te îndemn să te rogi lui Dumnezeu să te păzească de gândurile rele.

http://www.filedinjurnal.ro/

Pacea şi speranţa din suflet

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, EDITORIALE

fii puternic

Zilele trecute am văzut un mesaj pe profilul Irinei şi m-a determinat să scriu iarăşi despre putinţa de a lupta şi despre dorinţa şi credinţa reuşitei. Îl redau mai jos aşa cum a fost el scris. Menţionez că Irina lucrează la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant:

„Ieri am primit o lecție de viață …și de moarte, de la o pacientă. O femeie frumoasă, tânără, cu părul negru, cu niște ochi negri incredibili, niște buze roșii ca cireșele. Probabil nu s-a machiat în viața ei … Nici nu ar fi avut de ce.

Am extubat-o (am scos-o de pe aparate, în limbaj nonmedical), și am întrebat-o cum a putut sta 57 de ore atât de liniștită, cu toate că manevrele noastre sunt destul de invazive, de dureroase. Mi-a răspuns ca s-a rugat încontinuu. Încontinuu !!

Să te rogi 57 de ore pentru viața ta, pentru sănătatea ta, pentru cei de acasă care te așteaptă …

Imaginați-vă cum ar fi să stați nemișcați 57 de ore în pat, iar mai multe persoane să vă înțepe, să vă aspire secrețiile din gât, să vă întoarcă de pe o parte pe alta, să vorbească despre starea dvs extrem de gravă, și să nu spuneți nimic, doar să vă rugați …

Femeia asta o să se facă bine, indiferent de medicația noastră, pentru că vrea să se facă bine, pentru copiii ei, pentru soțul ei, pentru viața ei care a fost de atâtea ori la granița cu moartea …”

Asta înseamnă credinţă. Credinţă puternică, speranţă atunci cânt toţi din jurul tău, inclusiv cei care ar mai putea să te facă bine, vorbesc în preajma ta deschis, despre starea ta extrem de gravă şi despre şansele mici de a te vindeca. Asta înseamnă încrederea pusă în Dumnezeu şi în puterea Sa.

Hmmmm… o asemenea mărturie mă face pe mine, şi cel mai probabil şi pe tine, să ne fie ruşine cu situaţiile noastre minore în care am zis că nu putem, că e greu, că nu se poate, că suntem nenorociţi, că viaţa nu merită trăită. Asta mă provoacă pe mine să prind curaj în bătăliile pe care le am.

De câte ori ai spus că e greu, că e imposibil, că te dai bătut? Poate de multe ori. Dar cât ai sperat? Cât te-ai rugat cu adevărat? Cât ai cerut ajutorul lui Dumnezeu? Cât ai privit la neputinţa ta şi cât ai cerut intervenţia Sa?

Te rog, mai citeşte odată mărturia acestei femei şi meditează la ea. Îţi garantez că altfel vei aborda problemele astăzi.

http://www.filedinjurnal.ro/

Criza de slujitori

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

lucratori

Nu  este deloc o noutate că bisericile locale neoprotestante din ţară duc lipsă de slujitori sau măcar sunt în deficit. E foarte cunoscut fenomenul „bisericile de pe sate” sau cel nepotrivit numit „misiunea de pe sate” dar chiar şi în bisericile mari cu excepţia oraşelor universitare şi a altor câteva,care au aflux de oameni tineri pentru studii sau muncă, au un deficit de lucrători şi mult mai greu ca înainte se „angajează” oamenii în lucrare. Cu alte cuvinte vrem sau nu vrem, avem de a face cu un deficit al oamenilor care să lucreze şi asta e o realitate care nu se poate contesta care are ca rezolvare câteva variante. Mă voi referi doar la unele din ele pe care le consider riscante datorită efectului pe care mai devreme sau mai târziu îl vor avea. Ce opţiuni are biserica în faţa crizei de oameni?

Să admită criza de slujitori şi să acţioneze în consecinţă.

Asta ar însemna o stare sinceră înaintea lui Dumnezeu cu această dilemă dar şi paşi practici în vederea conceperii de strategii cu privire la viitorii slujitori. Duhul lui Dumnezeu va lucra şi va da viziune celor care stau înaintea lui Dumnezeu pentru lumină în acest sens. O biserică fără strategie la acest capitol, chiar dacă efectele sale se vor vedea doar după mulţi ani, e condamnată la următoarele variante omeneşti sau la aşteptarea unui miracol din partea lui Dumnezeu, miracol pe care multe biserici îl aşteaptă şi nu mai vine, nu vine pentru că deşi Dumnezeu face minuni El ne vrea lucrători împreună cu El. Asta e varianta pozitivă, cea mai bună. Dar mai există încă minim trei variante „de urgenţă” care nu sunt tot aşa de fericite.

Să găsească o soluţie temporară echilibrată şi conformă.

Când eşti ca biserică în criză de lucrători, când ai lucrări „descoperite” poţi să faci două lucruri pe termen scurt. Fie desfiinţezi acea lucrare, fie cauţi cel mai bun om disponibil pentru acea lucrare. Omul potrivit dacă exista, probabil era pe lucrare deja, dar uneori se mai fac presiuni şi mai acceptă unele persoane considerate „potrivite” să preia temporar anumite responsabilităţi. Varianta a doua, deloc străină nouă, este renunţarea la anumite lucrări sau închiderea anumitor biserici considerate „prea mici” Odată ajunsă în această situaţie o biserică locală deja e foarte limitată la acţiune dar cred că Dumnezeu poate găsi oameni.

Să accepte oameni nepotriviţi.

Iar situaţie frecvent întâlnită. Singurii oameni care au acceptat să lucreze sunt unii care nu au lucrat, care atâta vreme cât au existat braţe de lucru au fost ocoliţi şi care dintr-o dată devin buni când nu mai are cine face treaba. Trimiterea lor e foarte riscantă. Principiul „decât nimeni mai bine ăsta” e tare păgubos şi va produce pagube mari mai devreme decât credem. Compromisul în lucrare nu este permis dar iarăşi nu ştiu ce e mai bine de făcut între compromisul acesta şi a lăsa lucrarea nefăcută. Cu toate acestea multe persoane nepotrivite acelei slujiri mişună prin biserici şi roadele acestui fapt nu se vor lăsa aşteptate.

Să încarce pe cei care lucrează deja.

Vorba românească zice: „În calul în care trage baţi la nevoie” şi se potriveşte perfect în biserici. Fiecare biserică are câţiva oameni destoinici, implicaţi, activi care fac treaba cât de bine pot, o fac cu drag şi pasiune şi uneori aceştia mai au şi darul de a se face plăcuţi. Astfel de oameni ajung uşor idealizaţi şi apreciaţi (pe merit zic eu) dar sunt şi primii cai care vor lua bătaie când e nevoie de implicare. Pe unul care ştii că niciodată nu s-a implicat nu te mai duci să-l presezi, te duci tot la cel care face ceva. Aşa se ajunge ca oamenii care sunt implicaţi să fie supraîncărcaţi şi asta nu temporar ci definitiv.

Pentru că e văzut bine, pentru că nu vrea să dezamăgească, pentru că nu vrea ca lucrarea să sufere, pentru că nu vrea să dezamăgească păstorul sau conducerea bisericii, acest fel de om va accepta provocări peste capacităţile sale deşi ştie, experimentează factorul nociv al acestora în fiecare zi.

În acest fel în biserică aprecierea pentru acel om creşte, dar el începe să consume foarte multe resurse pentru a face acele lucrări. Începe să sacrifice timpul personal cu Dumnezeu, începe să sacrifice soţia, începe să sacrifice copiii, începe să slăbească. Nimeni nu ia in calcul prăbuşirea sa, pentru că omul îşi face treaba sa şi pe a altora fără să comenteze. În plus nu are voie să spună că a obosit, ar produce dezamăgire aşa că singura variantă disponibilă pentru el e să tragă şi să facă treaba şi să caute satisfacţii, singurele care îi mai rămân, în aprecierile altora sau în speranţa că Dumnezeu va răsplăti.

La un moment dat, acei oameni faini se prăbuşesc sub greutate. Prăbuşirea lor poate veni din multe părţi, când ai o greutate de cărat pe un teren periculos şi mai eşti şi obosit şi o gâdilătură te poate face să te prăbuşeşti. Ştiaţi că din biserici lucrătorii sunt categoriile de oameni care intră cel mai frecvent în depresii? Ştiaţi că lucrătorii sunt cele mai expuse categorii de membri la ispită. Da oamenii pe care îi credeţi tari, care vă dau învăţătură, care vă slujesc, pentru are aveţi admiraţie, ei, oamenii aceia dacă sunt supra încărcaţi vor pica şi unii nu se vor mai ridica.

http://www.filedinjurnal.ro/criza-de-slujitori/

Necesitatea de a îţi păstra calmul

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

Jesus-sleeping-in-boat-at-peace-in-storm-500x348

Cel mai probabil este că nu au fost creştinii niciodată mai implicaţi în campanie electorală ca la aceste alegeri prezidenţiale. Nu îmi amintesc să fi văzut atâta susţinere ca la aceste alegeri înainte. Unii reuşesc să îşi păstreze calmul, dar cei mai mulţi sunt repede traşi de vârtejul discuţiilor şi ajung să discute precipitat, agitat, să acuze, să fie pătimaşi, să îşi piardă calmul şi să fie tulburaţi, de aceea vă propun să poposim puţin asupra nevoii de a privi echilibrat viaţa cu toate aspectele ei, în vederea păstrării liniştii interioare, acolo unde nu se impune neapărat agitaţie şi tulburare.

Noi oamenii, ne agităm atunci când ne simţim în pericol, când suntem nedreptăţiţi. Ne precipităm atunci când cineva nu ne respectă şi de multe ori, ne agităm atunci când cineva are o opinie contară cu a noastră. Nimănui nu îi este convenabil să se simtă ameninţat, nedreptăţit, nerespectat, dar chiar şi în aceste situaţii trebuie să ne păstrăm calmul, să evaluăm, să vorbim şi să acţionăm cu maxim de înţelepciune.

Când se duce pacea, când neliniştea, agitaţia, nervii, tensiunea, nerăbdarea şi pasiunea ne stăpânesc fiinţa, avem toate condiţiile întrunite pentru a acţiona impulsiv şi necugetat. De fapt, aceste stări sunt specifice situaţiilor limită, când viaţa ne este în pericol, când efectiv trebuie să „ţâşnim” pentru a scăpa de pericol. Atunci, în pericol iminent, singurul scop este să scapi de pericol şi acţionarea impulsivă este justificată. În alte situaţii, cum este campania electorală, suntem provocaţi să acţionăm aşa pentru că aşa, în stare de stres, teama, frică, suntem mai uşor de  manipulat.

Iată câteva idei dacă până acum te-ai agitat, certat, pierdut calmul şi liniştea în această campanie.

  • Când simţi că te agiţi, că îţi pierzi calmul ieşi din contextul generator. Dacă eşti la o discuţie retrage-te la timp, dacă te uiţi la televizor închide-l. Nu sunt chestiuni de viaţă şi de moarte, ca să nu poţi să te sustragi. Nu se merită să-ţi pierzi pacea, pentru oameni care nu merită sau pentru situaţii în care nu poţi schimba ceva imediat. Unii candidaţi au „darul” acesta al agitării oamenilor şi pe asta îşi bazează campania, nu te lăsa tras în jocurile astea periculoase, pentru că ele pot să te coste nu doar pacea de moment ci şi pe termen lung.
  • Aminteşte-ţi că Dumnezeu este Domnul tău. Oricine ar fi preşedintele României, va fi sub puterea de control a lui Dumnezeu. Poate fi un preşedinte rău, poate fi unul bun, dar Dumnezeu este cel care va guverna deasupra autorităţilor omeneşti,chiar dacă nouă ne displace maniera Sa de lucru. El poate lăsa ca un preşedinte rău să fie ales, tocmai pentru a trezi poporul la realitate şi pentru a dovedi oamenilor religioşi că religia e o invenţie omenească, o formă de manipulare şi că în realitate au nevoie de relaţie personală cu El.
  • Roagă-te. Tu, eu, candidaţii, oamenii din România, fraţii şi surorile, avem nevoie de intervenţia lui Dumnezeu. O rugăciune este mult mai de preţ şi de efect decât ore de dezbateri aprinse din trei motive măcar. Unul e că aduce pace în suflet şi în minte, altul e că nu agităm oamenii din jurul nostru şi nici nu ne certăm şi încă unul e că, oricum Dumnezeu poate face mai mult decât suntem noi în stare, cu toate bunele noastre intenţii.
  • Gândeşte de două ori înainte de a vorbi. E foarte posibil ca la stres să vorbeşti ce nu trebuie. La agitaţie să dai drumul gurii la prostii. Înainte de a deschide gura asigură-te că e pornit creierul spunea cineva. E vital, e necesar ca noi, cei care suntem călăuziţi de Duhul Sfânt, să ne verificăm cu atenţie vorbele care le rostim. E foarte uşor să rănim, să acuzăm, să producem agitaţie şi nu suntem chemaţi la asta.
  • Fii realist. Nu poţi schimba tu gândirea întregii ţări, nici nu eşti chemat la asta. Nu poţi schimba nici gândirea celor de lângă tine, mai ales la agitaţie şi stres, aşa că analizează la rece orice situaţie şi nu te complica inutil. Da, putem contribui la îmbunătăţirea locului în care ne aflăm prin votul nostru, dar situaţia economică a ţării nu ne stă în puterea noastră şi nici nu ni se cere să o rezolvăm noi. În realitate, Scriptura ne spune, vor veni vremuri grele.
  • Nu te teme. Da, din teamă vorbim de multe ori. Din teama că vom fi furaţi, din teama că vom fi robi, din teama că ni se vor lua drepturi, din teama că viaţa şi confortul actual ne sunt puse în pericol. Nu zic că nu sunt bune acestea, dar teama nu ne va face mai înţelepţi. Ne face mai degrabă să părem nişte disperaţi, ancoraţi în confortul şi siguranţa pământului acestuia şi nu în Dumnezeu. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”

Dragilor, avem nare nevoie să ne păstrăm calmul în aceste vremuri agitate. Avem mare nevoie să vorbim şi să acţionăm cu linişte şi pace interioară. Asta va dovedi că ne călăuzeşte Duhul Sfânt şi nu manipularea la care suntem supuşi. Este nevoie de oameni echilibraţi, calmi care au pace în suflet şi care radiază pace în jurul lor. Trebuie să ne deosebim de ceilalţi la capitolul acesta, trebuie să fim total dependenţi de Dumnezeu şi să nu ne fie frică şi să acţionăm din frica de oameni.

Vă provoc la calm, linişte, echilibru şi pace. Va fi nevoie mare în perioada următoare.

Pacea Domnului! (parcă deja are alt sens urarea aceasta)

http://www.filedinjurnal.ro/

Credinţa de care şi românii au nevoie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere

large-Happy Birthday Jesus Poinsettia Ornament

Prin definiţie poporul român se autointitulează – popor creştin – şi asta mă bucură dar mă şi dezamăgeşte. Nu pentru că nu e bine să fii creştin ci pentru că dincolo de numele frumos, nu prea găsim elementul esenţial al creştinătăţii şi anume  credinţa. De fapt găsim şi credinţă dar nu în Hristos, mai degrabă găsim credinţă în slujitori ai Domnului, în politicieni, în magie, în vrăji şi în tot felul de superstiţii. De aceea am ales să scriu astăzi despre credinţă, despre credinţa de care are nevoie poporul român.Sunt sigur că mulţi mă vor numi „pocăit habotnic” dar totuşi am rugămintea să citiţi până la capăt aceste rânduri.

În primul rând specific că nici o religie nu are capacitatea de a mântui oamenii şi afirmaţia asta o să doară, dar biblic la vremea Domnului Isus niciuna din religiile creştine existente astăzi nu exista și nu a fost mandatată să mântuiască, toate s-au format după aceea şi mai mult Biblia ne spune că doar Domnul Isus Hristos este singura cale de mântuire a oamenilor. Aşa că orice religie care pretinde că are exclusivitate, că este singura adevărată, se exclude singură de la validitate, nu contează numele pe care îl poartă.

Dacă nici o religie nu e autoritatea lui Dumnezeu în materie, ce ar trebui să facem noi totuşi? Tot Biblia, indiferent de culoare coperţilor, formă sau religie ne spune că o credinţă personală în Isus Hristos ne mântuieşte şi că nu există nici o altă variantă, deci nici una a unei religii. Fapte 4:12  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”  Aşadar se impune neapărat o evaluare a credinţei pe care o avem în Isus Hristos. Este foarte importantă şi religia în vieţuirea pe pământul acesta, grupul religios din care facem parte ar trebui să fie mediul propice unde credinţa noastră să crească şi să se maturizeze, dar esenţialul e credinţa personală în Mântuitorul, pe care în această perioadă îl cântă multă lume sau măcar ascultă colinde despre El.

Credinţa formală este unul din cele mai mari pericole ale creştinismului. „Să crezi că crezi” e o capcană în care zac mulţi oameni fără şanse de a fi salvaţi. E un fel de autoamăgire că totul este şi va fi în regulă, fie din cauză că odată ai ridicat mâna şi „te-ai predat”, fie din cauză că „ai fost creştinat” de mic, ori din cauză că doar mergi la biserică, ori din cauză că faci milă. Oamenii cred că fiind morali sunt şi mântuiţi ceea ce devine capcană pentru ei. Trebuie să recunosc că există oameni mult mai morali decât creştinii şi totuşi nu sunt mântuiţi. Dacă ar fi să privim la religiile musulmane de exemplu, trăiesc mult mai echilibrat decât creştinii europeni. Au o poziţie morală şi îşi respectă credinţa lor mult mai mult decât creştinii. Numai să cercetaţi să vedeţi ce poziţie au faţă de avort, alcool, curvie, furt şi observaţi că la ei abaterile sunt minore şi drastic sancţionate pe când în „ţările creştine” „le face toată lumea”. Aşa că dacă moralitatea ar fi mântuitoare cu siguranţă oamenii din acele religii ar fi mântuiţi mult înaintea noastră care ne pretindem civilizaţi şi „încreştinaţi”. Pericolul unei credinţe formale este foarte mare, ţine omul adormit, fără şanse de trezire la realitate, din motive variate.

Credinţa formală este acea stare de căldicel la care face referire cartea Apocalipsei, oameni care se amăgesc singuri că e bine cu veşnicia lor sau care se amăgesc că dacă toată lumea merge într-o direcţie e musai să fie bună. Mai mult, credinţa formală este ciclică. Ştiţi probabil sintagma „la Paşti şi la Crăciun”, este foarte reală. Numai priviţi zilele astea să vedeţi ce credincioşi devin aproape toţi românii, cum îşi amintesc ei de „naşterea pruncului” dar cum se feresc de bine să-i pronunţe numele. Priviţi cum Isus este înăduşit de cadouri, brazi, porci, beculeţe, betele, ghirlande, fulgi artificiali, super oferte, spiriduși, reni, moși şi colinde și cât de des devenim patetici, uneori deraiem sever de la adevăr. Şi totuşi dacă întrebi oamenii pretind că Îl sărbătoresc pe Isus. Uite de asta am renunţat la a sărbători Crăciunul. Nu merg şi nu primesc cu colinda, nu ne facem cadouri, nu ascultăm colindele siropoase şi nici măcar nu-i spunem „La mulţi ani” pruncului :). Ştiu că sunt ciudat pentru mulţi, pentru alţii încăpăţânat, dar tot nu înţeleg ce are a face Crăciunul cu Isus şi de aceea deocamdată mă abţin dar fără a critica sau desconsidera pe cei care au o altă încredinţare decât mine. Totuşi, dacă tot ţineţi Crăciunul, invitaţi-l şi pe Isus la „ziua Sa”.

Credinţa de care au nevoie românii este credinţa reală în Isus Hristos Mântuitorul. Românii, ca orice altă naţie, vor avea intrare slobodă la Tatăl, doar dacă îl acceptă ca Domn al vieţii lor pe Isus Hristos. Altă cale nu există, nici o tradiţie, nici o pomană, nici un botez, nici o ridicare de mână, nici o declaraţie, nici chiar martirajul nu pot fi valide dacă nu există credinţă în sus Hristos şi acceptarea jertfei Sale pentru mântuire.

Provocarea care o fac este de a ne evalua credinţa. În ce credem? În cine credem? Sau mai bine zis ce facem cu acest Isus pe care, măcar teoretic, îl sărbătorim? Fie ca El să devină Domnul inimii tuturor românilor şi în acest fel indiferent de religie, românii vor deveni o naţie puternică şi ocrotită de Dumnezeu şi viaţa fiecărui individ şi a fiecărei familii va fi una de pace, armonie, înţelegere şi iubire. Cine nu-şi doreşte astea?

http://www.filedinjurnal.ro/credinta-de-care-si-romanii-au-nevoie/