Care este religia adevărată?


întrebare

Întrebare: Care este religia adevărată?

Răspuns: Religia poate fi definită ca fiind “credinţa în Dumnezeu sau dumnezei la care să te închini, de obicei exprimată prin efectuarea unor ritualuri” sau “orice sistem de credinţă, închinare, etc., adesea care implică un cod de etică”. Peste 90% din populaţia lumii aderă la o anumită formă de religie. Problema este că există atât de multe religii diferite. Care dintre ele este cea corectă? Care dintre ele este religia adevărată?

Două dintre cele mai obişnuite componente în religie sunt regulile şi ritualurile. Unele religii nu sunt altceva decât o listă de reguli, ce să faci şi ce nu, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată o adeptă a acelei religii, şi prin urmare, împăcată cu dumnezeul acelei religii. Două exemple de astfel de religii bazate pe reguli sunt Islamul şi Iudaismul. Islamul are cei “cinci stâlpi” care trebuie respectaţi. Iudaismul are sute de porunci şi tradiţii care trebuie ţinute. Ambele religii, până la un anumit nivel, susţin că prin supunerea faţă de acele reguli o persoană va fi considerată îndreptăţită înaintea lui Dumnezeu.

Celelalte religii se bazează pe efectuarea unor ritualuri în locul supunerii faţă de o listă de reguli. Prin oferirea unui anume sacrificiu, prin participarea la un anume serviciu, printr-o anumită dietă etc. o persoană devine curată înaintea lui Dumnezeu. Cel mai proeminent exemplu de religie care se bazează pe ritualuri este religia romano-catolică. Romano-Catolicismul susţine că prin a fi botezat de copil, prin participarea la Cină, prin mărturisirea păcatelor unui preot, prin rugăciune la sfinţi, prin a fi uns de către un preot înainte de moarte şi aşa mai departe, Dumnezeu va accepta o astfel de persoană în Cer după moarte. Budismul şi Hinduismul sunt religii bazate în primul rând pe ritualuri, dar pot fi considerate într-o mică măsură că se bazează şi pe un set de reguli.

Religia adevărată nu se bazează nici pe reguli, nici pe ritualuri. Religia adevărată presupune o relaţie cu Dumnezeu. Două lucruri pe care toate religiile le susţin sunt faptul că umanitatea este cumva separată de Dumnezeu şi că ea are nevoie să fie reconciliată cu El. Religiile false caută să rezolve această problemă a împăcarii cu Dumnezeu prin ţinerea unor reguli şi ritualuri. Religia adevărată rezolvă acestă problemă prin recunoaşterea că numai Dumnezeu ar putea repara această ruptură şi că El a făcut asta. Religia adevărată recunoaşte următoarele:

• Cu toţii am păcătuit şi de aceea suntem separaţi de Dumnezeu (Romani 3:23).

• Pedeapsa meritată pentru păcat este moartea şi separarea eternă de Dumnezeu după moarte (Romani 6:23).

• Dumnezeu a venit la noi în Persoana lui Iisus Hristos şi a murit în locul nostru, luând asupra Lui pedeapsa pe care noi o meritam şi a înviat din morţi demonstrând că moartea Sa este un sacrificiu suficient pentru iertarea păcatelor (Romani 5:8; 1 Corinteni 15:3-4; 2 Corinteni 5:21).

• Dacă Îl primim pe Iisus Hristos ca Mântuitor, încrezându-ne în jertfa Lui ca plată pentru păcatele noastre, suntem iertaţi, salvaţi, răscumpăraţi, împăcaţi şi justificaţi cu Dumnezeu (Ioan 3:16; Romani 10:9-10; Efeseni 2:8-9).

Religia adevărată are reguli şi ritualuri, dar există o deosebire majoră. În religia adevărată, regulile şi ritualurile sunt făcute ca recunoştinţă faţă de mântuirea pe care Dumnezeu a oferit-o – şi NU ca un efort pentru a obţine această mântuire. Religia adevărată, care este creştinismul biblic, are reguli cărora trebuie să ne supunem (să nu ucizi, să nu comiţi adulter, să nu minţi etc.) şi ritualuri (botezul prin scufundarea în apă şi Cina Domnului). Ţinerea acestor reguli şi ritualuri nu fac ca o persoană să fie îndreptăţită înaintea lui Dumnezeu. Ci mai degrabă, aceste reguli şi ritualuri sunt REZULTATUL unei relaţii cu Dumnezeu, prin harul Său, prin credinţa în Iisus Hristos ca fiind singurul Mântuitor. Religiile false fac diverse lucruri (reguli şi ritualuri) încercând să obţină favoarea lui Dumnezeu. Religia adevărată este a-L primi pe Domnul Iisus ca Mântuitor şi astfel având o relaţie corectă cu Dumnezeu – şi apoi făcând fapte (reguli şi ritualuri) din dragoste pentru Dumnezeu şi din dorinţa de a te apropia mai mult de El.

Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul „Astăzi L-am primit pe Hristos”, de mai jos.

http://www.gotquestions.org/

Cum se măsoară maturitatea spirituală a unei persoane?


maturitatea spirituala

Întrebare:

Cum se măsoară maturitatea spirituală a unui om? Când poți spune despre o persoană că este matură spiritual și când nu? 

Fiecare creștin este chemat să crească în credință, înțelegere, sfințenie și angajament. Dumnezeu Tatăl prin Isus Hristos ne-a dat viață spirituală și așteaptă ca fiecare din noi să creștem la maturitatea despre care vorbește apostolul Pavel în Coloseni 1:9-12:

“De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, și să cerem vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți, cu totată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină.”

Rugăciunea și dorința apostolului Pavel pentru creștinii din Colose era să crească în cunoștința lui Dumnezeu și să se umple de cunoștința voii Lui așa ca să se poarte într-un chip vrednic de Domnul și ca să-I fie plăcuți în orice lucru. Maturitatea spirituală este văzută și dovedită în comportamentul vrednic de Domnul prin manifestarea credinței și a dragostei față de frați.

Maturitatea spirituală se măsoară prin dorința de a cunoaște pe Fiul lui Dumnezeu prin studierea Sfintelor Scripturi și aplicarea lor în viața personală. Aceasta trebuie să fie dorința și scopul fiecărui creștin: să ajungă la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos și tocmai despre aceasta vorbește apostolul Pavel în Efeseni 4:13-15:

“Până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu,la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”

Credincioși adevărului, vom crește în toate privințele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Să privim, însă, acum la câteva aspecte ale maturității spirituale pentru a putea identifica și măsura maturitatea spirituală a celor ce își spun creștini.

  1. Creșterea în harul și cunoașterea lui Hristos

“Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire, și ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat într-adevăr că bun este Domnul.” (1 Petru 2:1-3)

Primul aspect după care măsurăm maturitatea spirituală este dorința după laptele duhovnicesc și curat. Cu aceasta începe maturitatea spirituală și cu acesta continuă.

    2. Creșterea în credință și dragoste

“Trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voastră merge mereu crescând și dragostea fiecăruia din voi toți față de ceilalți se mărește tot mai mult.” (1 Tesaloniceni 1:3)

Dorința de a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu va duce la creșterea credinței tale care se va manifesta prin mărturisirea lui Hristos celor din jurul tău.

    3. Creșterea în înțelegere

“Fraților, nu fiți copii la minte, ci, la răutate, fiți prunci, iar la minte, fiți oameni mari.” (1 Corinteni 14:20)

Creștinul matur spiritual nu este controlat de motivele și dispoziția lui rea, ci în toate caută binele suprem al fratelui său. Acest lucru vine prin practicarea Cuvântului și controlul minții.

“Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul.” (Evrei 5:14)

    4. Creșterea în sfințenie și relații

“Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)

“Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: “Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” (1 Petru 1: 15-16)

    5. Creșterea în aducerea roadelor

Dovadă maturității spirituale sunt roadele aduse în ascultarea față de Hristos.

“Pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune. (Coloseni 1:10)

    6. Creșterea în atitudine

Atitudinea de mulțumire este una din cele mai importante. Este una din atitudinile ce arată starea inimii și un indiciu al maturității spirituale.

“Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)

Lista poate continua, însă cred că aspectele prezentate ne vor ajuta să identificăm dacă o persoană este matură spiritual sau un prunc în Hristos Isus. Aș vrea totuși să privim și la câteva exemple de oameni maturi spiritual ce le avem în Sfânta Scriptură.

  1. Exemplul lui Samuel

La vârsta de trei ani Samuel a fost adus în casa lui Dumnezeu și dat Domnului. Părinții l-au închinat Domnului pentru toată viața lui ca să fie în slujba lui Dumnezeu.

“Tânărul Samuel creștea mereu și era plăcut Domnului și oamenilor.” (1 Samuel 2:26)

Expresia “plăcut Domnului” se referă la comportamentul și atitudinea lui Samuel. Astfel, expresia “plăcut Domnului” înseamnă a fi corect moral, a fi bun, roditor în ce privește comportamentul. Samuel creștea în relația cu Dumnezeu și era corect din punct de vedere moral cu oamenii.

    2. Exemplul lui Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul a fost trimis ca să pregătească calea Domnului Isus Hristos. Iată ce găsim scris despre el în Evanghelia după Luca.

“Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.” (Luca 1:80)

Și aici expresia “se întărea în duh” se referă la dezvoltarea caracterului moral. Mai găsim, însă, expresia aceasta în Efeseni 3:16 care se referă la puterea ce vine prin Duhul lui Dumnezeu: “și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru.”

    3. Exemplul Domnului Isus Hristos

“Iar Pruncul creștea și se întărea, era plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El.” și “ Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Luca 2:40, 52)

Domnul Isus creștea în “statură” se referă la maturitate și dezvoltarea personală.

    4. Exemplul apostolului Pavel

Maturitatea spirituală ține de disciplinarea personală pe care trebuie s-o avem fiecare din noi în Hristos Isus așa cum a avut-o apostolul Pavel.

“Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor. 9:26-27)

Privind la aceste exemple și altele pe care le avem în Scriptură, știm bine cum să măsurăm maturitatea spirituală a unui om. Domnul să ne ajute ca să creștem în dragoste, să creștem în toate privințele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

http://moldovacrestina.md/

De ce unii oameni îşi schimbă religia sau confesiunea?


Întrebare:

De ce unii oameni îşi schimbă religia sau confesiunea?

schimbarea religiei si a confesiunii

Sunt două întrebări separate la care aş vrea să răspund pe rând. Să începem cu prima.

Schimbarea religiei

Sunt multe cazuri şi exemple când oameni din diferite religii au îmbrăţişat pe alta. De exemplu, un musulman s-a convertit la creştinism sau un “creştin” s-a convertit la islam etc. Indiferent din ce tabără nu ai pleca, acest schimb de cult sau religie demonstrează că persoana dată este în căutare de ceva ce nu a primit în religia sa.

Sufletul omului nu poate avea liniştea şi pacea adevărată până ce nu se întâlneşte cu Domnul Păcii, care este Domnul Isus Hristos. Aşa spune şi Scriptura când zice:

16 Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi! (2 Tesaloniceni 3:16)

Dar, va spune cineva: “Cum rămâne cu cei ce au fost creştini şi s-au convertit la Islam sau altă religie?” Aveţi dreptate, sunt şi din aceştia şi cu durere în inimă o spun că nu sunt puţini… Mă doare inima când aud pe unii, care au fost “creştini” şi s-au convertit la o altă religie, spunând: “Aici am găsit ceea ce căutam toată viaţa…” Aceasta este o expresie furată din creştinism şi ei ştiu bine de lucrul acesta… Chiar dacă unii din ei spun că trecând de la creştinism la islam(sau o altă religie) se simt împliniţi şi fericiţi, adânc în inima lor ei ştiu că nu este aşa… De fapt, aceasta demonstrează că ei niciodată nu au fost cu adevărat creştini. Nu poţi să fii copil al lui Dumnezeu, născut din nou, să ai Duhul Lui în tine şi apoi să te lepezi şi să îmbrăţişezi un necunoscut. Va spune cineva că este posibil, dar nu e aşa. Domnul Isus este tot de ce avem noi nevoie. Venind la El, noi am primit tot ce priveşte viaţa şi evlavia(2 Petru 1:3). Cum poţi acum să mai cauţi şi altceva, decât pe El ? Nimic nu poate fi mai mult. Apostolul Pavel, care a fost un creştin exemplar, a spus că dorinţa cea mai mare a lui era : “…să-L cunosc pe El(pe Hristos) şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Filipeni 3:10). Aceasta era dorinţa lui Pavel şi aceasta trebuie să fie dorinţa fiecărui creştin. Cunoscând pe El, doreşti zi de zi mai mult şi mai mult să-L cunoşti, să trăieşti cu El şi ca El, dar nu să te laşi de El.

Dragul meu, dacă şi tu te-ai prins că cauţi ceva, că îţi lipseşte ceva, întreabă-te dacă cu adevărat Hristos locuieşte în inima ta? Verifică-te şi vezi dacă nu cumva diavolul a început să semene îndoieli în inima ta? Nu-l lăsa să te înşele.

Şi totuşi mai există o întrebare…

Cum rămâne cu cei ce îşi schimbă confesiunea creştină ?

Aici nu este uşor de răspuns… Cunosc multe persoane care în timpul vieţii lor de creştini au trecut de la o confesiune la alta. De exemplu, persoane care de la confesiunea harizmată au trecut la cea baptistă. Ştiu şi din aceea care de la baptişti au trecut la penticostali sau la harizmaţi, adventişti, ortodocși etc. Şi ne întrebăm de ce? Răspunsul, cred eu, este legat cu cel anterior. Când persoana are simţământul că nu a găsit totul, că ceva lipseşte, el caută ceva care singur nu ştie ce. Niciun cult nu te poate satisface, dacă Isus Hristos nu a devenit esenţa vieţii tale. Atunci când El este totul, nu mai ai nevoie de nimic altceva care i-ar lua locul. Cu regret vorbesc, pentru unii, confesiunea poate deveni “dumnezeul” lor… Foarte mulţi cred că doar prin faptul că merg la Biserica Ortodoxă sau Baptistă, Penticostală etc, doar din acest considerent, au deja asigurată calea către cer. Dar slăvit să fie Dumnezeu, pentru că nu este aşa! În cer mergem nu pe bază de confesiune, ci pe bază de credinţă în Cel ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

Şi încă un gând la care aş vrea să medităm. Cunosc persoane care au schimbat confesiunea, bazându-şi decizia pe ceea ce au simţit ei că este mai drept. Aceasta este o mare greşeală. Adevărul nu stă în ceea ce simţim noi, ci în Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa nu este emoţie şi nici simţ, credinţa îşi are rădăcina în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu(Romani 10:17). Să pleci de la o confesiune la alta sau chiar de la o biserică la alta doar pentru că aşa simţi tu, poţi să te înşeli amarnic… Creştinul adevărat nu caută toată viaţa să se simtă bine, emoţiile să-i fie pe culmi, ci el cu toată inima sa şi cu tot cugetul său caută să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu.

Ce cauţi tu, dragul meu? Eşti mulţumit de credinţa şi confesiunea ta? Care este relaţia ta cu Domnul Isus? Vreau să vă recomand două cursuri de studiu biblic inductiv care mie personal mi-au schimbat viaţa: “Cum să ai o relaţie reală cu Dumnezeu? şi “Cum poți ști dacă Dumnezeu este Tatăl tău?” Aceste două cursuri te ajută să înţelegi cu adevărat cine eşti, nu cine ai vreai să crezi că eşti…

Dumnezeu să ne ajute să urmăm şi să trăim după Adevărul Său!

http://moldovacrestina.md/

Cu cine să voteze pocăiţii?


vot_26768300

Febra electorală, cuprinde încet, încet, cam toată România. Oamenii aud sau văd, vrând nevrând, despre candidaţii la preşedenţie. Unii din candidaţi sunt mai vocali, alţii mai prezenţi prin fotografii. Unii îşi trimit materialele de campanie prin poştă,odată cu pensia, alţii au spoturi pe radio. Unii au chiar posturi de televiziune la dispoziţie şi beneficiază de campanii favorabile pe ele, alţii fac vizite prin ţară, toţi dau pe la biserici în perioada asta şi câte şi mai câte acţiuni pentru a convinge oamenii că merită să fie votaţi.

În acest context electoral, se pune întrebarea, dacă noi, copiii lui Dumnezeu, trebuie să mergem la vot sau nu. Dacă trebuie să ne implicăm în asta sau nu. Nu voi insista pe un răspuns „academic”, adică documentat cu zeci sau sute de versete, pentru că e un jurnal personal şi nu o lucrare ştiinţifică. Cred totuşi, că avem datoria biblică, să ne implicăm în societatea în care trăim şi să o influenţăm în bine, prin acţiunile noastre şi aceste alegeri sunt o astfel de ocazie. Nu mă îndoiesc de necesitatea participării la aceste votări.

În aceste condiţii, se pune întrebarea logică: Dar noi cu cine să votăm? Care sunt criteriile de alegere? Cum ştim că am făcut cea mai bună alegere?

Pentru răspunsul la această întrebare vă invit să urmăriţi o dezbatere interesantă pe care am avut-o laRadio Samariteanul împreună cu Neluţu, Dani, Cosmin şi Adi vineri începând cu ora 20:00. Acolo, auziţi principii pe baza cărora facem alegerile politice şi respectiv, zbaterile unor oameni care vor să trăiască în voia lui Dumnezeu. De la această discuţie am primit „clic-ul” pentru această meditare. Care ar fi criteriile importante de urmărit în evaluarea unui candidat la preşedenţie? Unele din aceste principii le veţi auzi în emisiune abordate de Cosmin, altele sunt rezultatul întregii mele zbateri cu privire la acest subiect.

Principiul 1. Suntem chemaţi la responsabilitate şi seriozitate. Nu putem lăsa o chestiune importantă, fără o analiză serioasă. Nu putem vota un om despre care nu ştim nimic sau despre care am auzit bune, doar de la un anumit post TV. Trebuie să venim cu o astfel de problemă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi să cerem înţelepciune. De multe ori criticăm preşedintele şi de puţine ori ne rugăm pentru el sau alegerea sa.

Principiul 2. Nu voia mea, ci voia Ta să se facă. Nu este foarte important de cine ne place nouă, important este spre cine avem libertatea conform Scripturii. Poate sunteţi tentaţi să daţi votul cuiva, datorită unui cadou electoral, datorită vizitei în localitatea, biserica, firma la care lucraţi, a hainelor lor etc. Nu sunt criterii de evaluare obiective. Trebuie să ne asigurăm că şi această alegere o facem conform voii Sale.

Principiul 3. Care a atitudinea acelui candidat faţă de Dumnezeu. Clar, un om care se decalară ateu sau împotriva lui Dumnezeu, ar trebui să iasă din opţiunile noastre de vot. Mai mult, nici recentele vizite la biserici, nu pot fi luate în calcul. Trebuie luat în calcul ce atitudine are faţă de Dumnezeu.

Principiul 4. Să fie sănătos la cap. Sunt şi de data aceasta oameni care fac declaraţii fără acoperire, unii din ei la o extremă periculoasă. Nu ştiu dacă au nevoie pentru alegeri şi de o vizită medicală, dar ar fi necesară. Nu votaţi un om cu probleme. Cum depistaţi? Ascultaţi discursurile. Dacă emit promisiuni fără acoperire, dacă promit ceea ce un preşedinte nu are în atribuţii, dacă promit că bagă al puşcărie întreaga clasă politică, atunci ceva nu e în regulă cu ei. Nu că nu ar fi bine, ci pentru că sunt emisii de oameni frustraţi, neechilibraţi şi instabili.

Principiul 5. Să fie curaţi. Desigur ca nu îi putem verifica noi. Nu avem pârghiile necesare sau mecanismele de cercetare dar se elimină obligatoriu cei care sunt condamnaţi şi îi privim „cu bănuială” şi le scădem puncte la cei cercetaţi sau la cei, despre care se vorbeşte că sunt pătaţi sau au un anturaj dubios.

Principiul 6. Să nu ne lăsăm cumpăraţi. A se elimina de pe listă cei care oferă mici, ulei, făină, zahăr, plase (de pe acuma). Nu luaţi în calcul pe cei care oferă ca material promoţional ceva consumabil. Ce e ok într-o campanie sunt fluturaşi, broşuri, pixuri şi alte obiecte „nemâncabile”.

Principiul 7. Precedentul. Ce a făcut omuleţul acela până acum. Este om care a clădit ceva la viaţa sa? A administrat eficient ceva? O firmă, o primărie, o echipă? Care sunt rezultatele sale de până acum. Nu vă bazaţi pe oameni fără experienţă. Nu luaţi în calcul oamenii care au apărut acum pe scenă şi despre a căror trecut nu ştiţi nimic.

Principiul 8. Cercetaţi toate lucrurile şi luaţi ce este bun. Verificaţi dacă „faptele de vitejie promise” de candidat au acoperire. Creşterea pensiei nu are acoperire, ar trebui noi împrumuturi pentru asta, deci, poveri mai mari pentru cei tineri, fie că sunt copii sau nepoţi. Dacă promit un număr de locuri de muncă, iar nu e de luat în calcul, pentru că nu poate preşedintele sa facă asta. Dacă promit salarii mai mari iar avem de a face cu promisiuni populiste. Nu au ei în buzunar banii. Se analizează perspectiva lor pe termen lung şi nu cea imediată.

Principiul 9. Starea familială. Pierd puncte, în optica mea, oamenii divorţaţi, cei recăsătoriţi, cei cu copiii problematici, cei cu familii cercetate pentru fapte de corupţie, furt, înşelăciune. Dacă nu ştie să chivernisească bine casa sa cum va „griji” de ţară?

Principiul 10. Anticipăm. Ce va ajunge peste 5 ani ţara asta, dacă eu îl votez pe „X-ulescu”? Va fi mai bine sau mai rău. Îmi inspiră încredere omul sau sunt emoţionat tare, pentru că sunt manipulat emoţional. Îmi transmite linişte sau e certăreţ, guraliv şi omniprezent pe la TV?

Cam astea sunt importante pentru mine. Probabil mai sunt şi mai aveţi şi voi. Le aştept la comentarii şi poate întregim lista până în alegeri.

Doamne dă înţelepciune!

Foto: PressAlert

http://www.filedinjurnal.ro/

De ce părăsesc tinerii biserica. Răspunsuri şi soluţii


???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Aproape două treimi dintre tinerii care au crescut într-o familie creştină şi care au primit educaţie religioasă pleacă din biserică până să împlinească 20 de ani. Aceasta este statistica seacă, ce dezvăluie un fenomen despre care s-au scris multe articole şi cărţi, precum „Sticky Faith”, „Soul Searching”, „Generation X-Christian” şi „Almost Christian”, pentru a enumera doar câteva.

În condiţiile în care fenomenul a căpătat o asemenea amploare, cei care au fost preocupaţi de subiect au încercat să descopere motivele care îl determină pe un tânăr să schimbe direcţia pe care a pornit şi să se îndepărteze de ceea ce a învăţat.

Cele 4 motive

Brian Housman, conferenţiar american specializat în cultura tinerilor şi autor al cărţii „Engaging your teen’s world”, a analizat cele patru cărţi menţionate mai sus şi a redus motivele părăsirii bisericii la 4 puncte esenţiale. În opinia lui Housman, acestea sunt aceleaşi motive care îl determină şi pe adulţi să părăsească biserica.

Primul motiv este o credinţă superficială. Aşa cum apreciază autoarea Kenda Creasy Dean în „Almost Christian”, biserica nu oferă uneori decât un deism terapeutic şi moralist, în care Dumnezeu există doar pentru a ne da pacea interioară, prosperitate şi pentru a ne ajuta „să fim buni”. Dezavantajul acestei perspective este că un asemenea sistem superficial de credinţă nu reuşeşte să dea răspunsuri în situaţia unor provocări intelectuale.

Al doilea motiv este lipsa răspunsurilor satisfăcătoare. Adolescenţa este, prin excelenţă, o perioadă a cercetării, a căutării şi a întrebărilor. Tinerii care au plecat din biserică afirmă că au avut întrebări care au fost ignorate, iar întrebările au venit din diferite domenii. Acestea au fost fie îndoieli intelectuale (de ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?) sau îndoieli emoţionale (dacă Dumnezeu mă iubeşte, de ce sunt atât de singur/trist etc.?)

Al treilea motiv este exclusivismul credinţei. Într-o cultură a toleranţei, o credinţă care are în centru doar pe Iisus Christos şi în care mântuirea vine printr-un singur mijloc, biserica nu beneficiază de prea multă popularitate. De aceea, imaginea pe care o are creştinismul este creionată în culori sumbre, precum bigotism, rasism, homofobie, componente care nu sunt pe placul tinerilor.

Al patrulea motiv este lipsa reacţiei faţă de cei care manifestă opoziţie. Din primul şi al doilea motiv derivă creştini care nu sunt pregătiţi pentru a oferi dovezi şi explicaţii logice, coerente, puternice pentru a-şi argumenta credinţa în faţa criticilor din sala de clasă sau din cercul de prieteni.

Ce este de făcut?

Urmărind modelul copiilor şi tinerilor care rămân, Housman propune 3 soluţii, care s-au dovedit cele mai eficiente în timp.

  1. O primă soluţie este educarea într-un mediu care pune accentul pe relaţia cu Dumnezeu, nu pe acceptarea unui set de doctrine. Pentru aceasta, părinţii şi educatorii trebuie să se analizeze pentru a vedea dacă sunt exemplul cel mai bun al unei relaţii autentice cu Dumnezeu. Apoi, ei trebuie să descopere când este momentul cel mai prielnic pentru a pune accentul pe elementele doctrinare.

  2. A doua soluţie este necesitatea ca tinerii să facă parte dintr-un grup multi-generaţional. O serie de cercetări prezentate în cartea „Sticky Faith” au arătat că tinerii care sunt izolaţi şi îşi petrec timpul doar între persoane de vârsta lor au devenit introvertiţi în a-şi manifesta credinţa şi nu au fost consecvenţi în trăirea unei vieţi morale. În acest sens, tinerii trebuie încurajaţi să poarte un dialog cu persoane de alte vârste şi cu o experienţă mai mare în credinţă .

  3. A treia soluţie şi ultima se referă la contribuţia părintelui în creşterea spirituală a copilului. Tinerii care au rămas în biserică au avut părinţi care le-au spus ce trebuie să facă, dar au şi aplicat ceea ce declarau. Psihologii citaţi în cartea „Sticky faith” au confirmat că un model bun de urmat este cel mai important factor în păstrarea tinerilor în biserică.

  4. http://semneletimpului.ro/