Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?


 

 

 

 

 

Întrebare: Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?


Răspuns: 
Biblia spune că avem la dispoziţie următoarele resurse pentru a birui asupra păcatului:

(1) Duhul Sfânt – Este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă (Biserica Sa) pentru a victorioşi în viaţa creştină. În Galateni 5:16-25, Dumnezeu arată prin contrast care sunt faptele firii pământeşti şi care sunt roadele Duhului. În acel pasaj, ni se cere să trăim prin Duhul Sfânt. „Toţi credincioşii au Duhul Sfânt, însă acest pasaj ne spune că avem nevoie să trăim prin Duhul Sfânt, supunându-ne controlului Lui. Aceasta înseamnă să alegem să răspundem îndemnurilor Duhului Sfânt în împrejurările vieţii şi nu să le urmăm pe cele ale firii pământeşti.

Diferenţa pe care Duhul Sfânt o poate face în viaţa credinciosului este demonstrata în viaţa lui Petru, care înainte de a fi umplut cu Duhul Sfânt s-a dezis de Iisus de trei ori, apoi a spus că Îl va urma pe Hristos până la moarte. După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, el a vorbit deschis şi cu putere evreilor despre Mântuitorul în ziua Cincizecimii.

O persoana trăieşte prin Duhul Sfânt în măsura în care nu pune oprelişti sau nu se împotriveşte îndemnurilor Duhului Sfânt („stingând Duhul” după cum se spune în 1 Tesaloniceni 5:19) ci dimpotrivă caută să fie umplut de Duhul Sfânt (Efeseni 5:18-21). Cum poate fi cineva umplut de Duhul Sfânt? În primul rând, acest lucru este supus alegerii lui Dumnezeu la fel cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. El a ales anumite persoane şi evenimente specifice în Vechiul Testament pentru a umple acele persoane alese de El pentru a realiza anumite lucrări ale Sale (Geneza 41:38; Exod 31:3; etc.). Cred că Efeseni 5:18-21 şi Coloseni 3:16 oferă dovezi în plus că Dumnezeu alege să îi umple cu Duh Sfânt pe aceia care se umplu ei înşişi de Cuvântul lui Dumnezeu, după cum este arătat prin aceea că rezultatul umplerii este similar în ambele texte menţionate. Astfel, ajungem la următoarea resursă.

(2) Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia – 2 Timotei 3:16-17 spune că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi echipaţi pentru orice faptă bună. El ne învaţă cum să trăim şi în ce să credem, ne descoperă când alegem căi greşite, ne ajută să revenim pe calea corectă, şi să rămânem pe ea. După cum se spune în Evrei 4:12, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere şi în măsură să pătrundă în inimile noastre în chiar rădăcina problemelor pe care, omeneşte vorbind, nu am putea să le depăşim. Psalmistul ne vorbeşte despre puterea care schimbă vieţi a Bibliei în Psalmul 119:9,11,105 precum şi în alte versete. Lui Iosua i s-a spus că aspectul cheie în învingerea inamicilor săi (o analogie la lupta noastră spirituală) era să nu uite de puterea acestei resurse ci să mediteze la ea în fiecare zi şi noapte astfel încât să ajungă să Îi fie supus. Şi el a procedat astfel, chiar şi atunci când ceea ce i-a poruncit Dumnezeu nu avea sens din punct de vedere militar, astfel că aceasta a fost cheia victoriei sale în lupta pentru Ţara Promisă.

Această resursă este una pe care obişnuim să o tratăm fără a-i acorda însemnătatea cuvenită. O slujim simbolic prin a lua Bibliile cu noi la serviciile Bisericii sau prin citirea unui devoţional zilnic sau a unui capitol pe zi, însă eşuăm în a învăţa versete din ea, în a medita asupra mesajului ei, în a căuta să o aplicăm în vieţile noastre, în a mărturisi păcatele pe care ni le descoperă, în a Îl lăuda pe Dumnezeu pentru darurile pe care ni le arată că le avem de la El. Adesea suntem leneşi sau chiar plictisiţi când vine timpul să studiem Biblia. Fie ne alimentăm doar cu cât credem că este necesar ca să supravieţuim spiritual până la a primi învăţătura din Cuvânt când mergem la Biserică (însă niciodată primind suficient pentru a fi creştini sănătoşi, roditori), fie vrem să ne hrănim adesea însă niciodată nu medităm suficient de mult pentru a primi hrana spirituală din ea.

Dacă nu ţi-ai făcut încă un obicei din a studia Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi şi într-o manieră sănătoasă, inclusiv prin memorarea acelor pasaje cu care Duhul Sfânt îţi sensibilizează sufletul, este important să începi să îţi formezi acest obicei. Îţi sugerez de asemenea să începi un jurnal (chiar şi pe computer, dacă îl foloseşti mai repede decât să scrii) folosind un caiet. Fă-ţi un obicei din a nu încheia studierea Cuvântului până nu ţi-ai notat ceva specific. Eu scriu adesea rugăciunile mele către Dumnezeu prin care Îi cer să mă schimbe în domeniile vieţii mele despre care chiar El îmi vorbeşte prin Cuvântul Sau. Biblia este “instrumentul” pe care Duhul Sfânt îl utilizează în vieţile noastre şi ale celorlalţi (Efeseni 6:17), şi o parte esenţială a armurii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte pentru a ne servi în luptele noastre spirituale (Efeseni 6:12-18)!

(3) Rugăciunea – Aceasta este o altă resursă esenţială pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru lupta noastră cu păcatele. Ca şi celelalte, aceasta este o resursă pe care creştinii adesea o ignoră şi o folosesc foarte rar. Avem întâlniri de rugăciune, timp de rugăciune etc., însă nu folosim rugăciunea în felul în care Biserica primară ne-a oferit exemple pentru aceasta (Faptele Apostolilor 3:1; 4:31; 6:4;13:1-3, etc.). Apostolul Pavel arată în mod repetat cum să ne rugăm pentru cei cărora le mărturisim sau le slujim. Dacă nu utilizăm această resursă care ne este la îndemână, atunci facem lucrurile prin propriile noastre puteri. Dumnezeu a făcut promisiuni minunate în ceea ce priveşte răspunsul la rugăciuni (Matei 7:7-11; Luca 18:1-8; Ioan 6:23-27; 1 Ioan 5:14-15 etc.). În acest fel, apostolul Pavel include rugăciunea în scrierile sale despre cum să ne pregătim şi să ducem bătăliile spirituale (Efeseni 6:18)!

Cât de importantă este rugăciunea? Dacă te întorci la Petru, vei vedea cuvintele pe care I le-a adresat Hristos in Grădina Ghetsimani înainte de lepădarea lui Petru. Acolo, pe când Iisus se ruga, Petru dormea. Iisus l-a trezit şi i-a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41). Tu, ca şi Petru, vrei ceea ce este corect, însă nu cauţi tăria de a face aceasta. Avem nevoie să urmăm avertizarea lui Dumnezeu de a căuta, de a bate şi a cere întotdeauna … iar El ne va dărui puterea de care avem nevoie (Matei 7:7f.). Însă noi trebuie să trecem dincolo de simple vorbe în această privinţă.

Nu vreau să spun că rugăciunea este magică. Nu este. Dumnezeu este minunat. Rugăciunea este o recunoaştere a limitărilor noastre proprii şi a puterii fără limite a lui Dumnezeu şi o întoarcere către El pentru a cere tăria şi puterea de a face ceea ce EL doreşte (şi nu ceea ce NOI vrem să facem) (1 Ioan 5:14-15).

(4) Biserica – Această ultimă resursă este la fel una pe care noi tindem să o ignorăm. Când Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi, El le-a spus să meargă doi câte doi (Matei 10:1). Atunci când citim despre călătoriile misionare în Faptele Apostolilor, vedem că niciodată nu au mers câte unul, ci in grupuri de câte cel puţin două persoane. Iisus a spus că acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, acolo El este în mijlocul lor (Matei 18:20). El ne porunceşte să nu abandonăm niciodată strângerea împreună aşa cum era obiceiul unora ci să folosim acest timp pentru încurajare reciprocă în dragoste şi fapte bune (Evrei 10:24-25). El ne spune de asemenea să ne mărturisim unii altora greşelile (Iacov 5:16). În Vechiul Testament plin de înţelepciune, ni se spune că fierul ascute un alt fier, şi tot aşa relaţiile dintre oameni trebuie să se dezvolte armonios în reciprocitate (Proverbe 27:17) „Funia împletită în trei nu se rupe uşor”, spune în alt pasaj. Tăria stă în numărul celor care se aliază (Eclesiastul 4:11-12).

Unele dintre persoanele pe care le cunosc şi-au găsit fraţi şi surori în Hristos cu care comunică reciproc şi cu care se întâlnesc pentru a mărturisi reciproc despre felul cum îşi trăiesc viaţa de credinţă, dacă au avut probleme etc. şi se angajează să se roage reciproc şi să se sprijine în aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile şi relaţiile lor cu ceilalţi, etc.

Uneori schimbările vin repede. Alteori, in anumite domenii, ele vin mai greu. Însă Dumnezeu ne-a promis că pe măsură ce folosim resursele Sale, El va schimba vieţile noastre. Perseverează dar în a recunoaşte că El este credincios promisiunilor pe care le face!

http://www.gotquestions.org/

De ce cei doi drumeți nu L-au cunoscut pe Isus Hristos?


pe drumul Emausului

În Evanghelia după Luca 24:13 găsim scris că în prima zi a săptămânii, în ziua învierii Domnului Isus Hristos, doi ucenici, Petru și Cleopa, se duceau la un sat, numit Emaus, ce era la o depărtare de două ore de mers pe jos. Pe drum, fiind încă sub impresiile şi sub atmosfera celor întâmplate cu Domnul Isus în zilele ce trecuse, vorbeau între ei aşa cum le spusese El Însuşi: „Hristosul trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învieze”. Pe cînd vorbeau ei Domnul Isus S-a apropiat de ei şi mergea pe drum împreuna cu ei. Dar culmea culmilor, ei nu L-au cunoscut, ochii lor erau împiedicaţi. Cuvîntul împiedicaţi, din limba greacă, ecratunto, înseamnă a continua să fii închis pentru ceva, din context închişi pentru a-L cunoaşte pe Domnul Isus.

Oare de ce n-au fost în stare ucenicii Domnului Isus să-L recunoască pe Domnul Isusl? Însuși Domnul Isus menționează cauza și problema ucenicilor:

“Atunci Isus le-a zis: “O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, și să intre în slava Sa?”

Necredința, îngrijorarile si problemele noastre ne încurcă să-L vedem pe Domnul şi Mîntuitorul nostru. Și după ce le-a explicat Scripturile, ei tot n-au fost în stare să-L recunoască. Ce este frumos la Domnul Isus e că nu dă buzna în viața noastră, ci așteaptă să-L invităm noi.

“Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.”

O altă cauză de ce ucenicii nu au fost în stare să-L recunoască pe Domnul Isus este că înfățișarea feței Lui s-a schimbat ca atunci când S-a urcat pe munte cu ucenicii să se roage:

“Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu el pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, și S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I S-a schimbat înfățișarea feței și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.” (Luca 9:28-29)

Domnul Isus a murit și a înviat din morți ca să ne dea o viață nouă: “Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”

Dumnezeu să ne ajute să-L cunoaștem personal pe Domnul Isus Hristos și să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și care ne poate împiedica să-L vedem și cunoaștem pe Hristos.

http://moldovacrestina.md/

Supus sau nesupus autorității statului?


Unknown

Romani 13:1-7.

Apostolul Pavel scrie Epistola către Romani unei biserici nou formate, aflate sub persecuție Romani 8:33-39. Situația politică din vremea scrierii acestei epistole era suficient de explozivă pentru biserica proaspăt formată. Pavel oferă sfaturi practice pentru biserica aflată în Roma sub domnia lui Claudiu.

Epistola a fost scrisă în jurul anului 55 d.Hr. în timpul celei de-a treia călătorii misionare a lui Pavel, pe vremea lui Nero ( 54-58) stăpânire sub care au fost martirizați numeroși creștini. Scopul scrierii Epistolei către Romani, este aducerea neamurilor la ascultarea credinței.

Pavel definește credința ca pe o ascultare de Dumnezeu, ca pe o supunere a întregii noastre ființe lui Hristos, iar de-a lungul epistolei caută să îi învețe pe credincioși pricipiul ascultării. Într-un context social depravat din punct de vedere moral, apostolul Pavel caută să disciplineze credinciosul să fie supus autorității statului chiar și în context de prigoană. În Romani capitolul 13:1-7 apostolul Pavel ține să amintească acestor credincioși faptul că, Dumnezeu a pus o ordine în lumea creată și cei ce vor să îi placă lui Dumnezeu se vor supune acestei autorități.

Nesupunerea față de autoritățile guvernamentale este în ultimă instanță nesupunere față de porunca lui Dumnezeu. Atunci când apostolul Pavel declară Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; (Romani 13:1) fără să menajeze nici o categorie socială. Bogați, săraci, liberi, robi, copii, părinții etc., au datoria morală față de Dumnezeu să se supănă ordinii lăsate de El. Prin stăpânirile cele mai mari,  apostolul Pavel face trimitere nu numai la magistratura supremă, ci și la toate instituțiile care au autoritate asupra noastră. Cuvântul stăpânire (autoritate) (exousia) este folosit pentru cei investiți cu putere, iar mai mare (huperechon) face trimitere la orice altă autoriatate ce este deasupra noastră. Chiar și Mântuitorul Isus a recunoscut autoritatea statului în momentul în care a declarat: dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu  Matei 22:21.

Totuși în cartea Faptele Apostolilor 5:28, 29 găsim scris  Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Răspunsul acestora vine în urma interdicției pe care mai marii Iudeilor le-o pusese, de-a nu mai predica în Numele lui Isus Hristos. În opinia mea consider că un credincios se poate supune autorității statului până acolo unde intervine imoralitatea impusă de stat. Există o ascultare limitată față de această autoritate, iar ea este condiționată de ceea ce ni se impune. Un credincios are datoria de a rezista în fața faptelor imorale, unde etica promovată de Scriptură este călcată în picioare. Credinciosul nu trebuie să cadă în extrema comiterii imoralității numai pentru că statul o cere.

În versetul 2 din Romani 13 Apostolul Pavel spune: cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Stăpânirea este de sorginte divină, iar ea trebuie respectată și ascultată din motivul enunțat mai sus și anume: rândială pusă de Dumnezeu.  Pedeapsa pe care Dumnezeu o aplică, este venită ca o consecință a neascultării față de autoritatea statului în etica și limita cuvântului lui Dumnezeu.  Refuzarea recunoașterii autorității lăsate de Dumnezeu atrage osânda, (condamnarea) așa cum traduce Cornilescu.

Termenul pentru slujitorul lui Dumnezeu din acest pasaj, folosit în limba greacă este: ,,diakonos’’. Pavel folosește acest termen vorbind despre capacitatea unui credincios de-a se supune, ca slujitor, sau lucrător lui Hristos sau altor credincioși. Guvernarea este diaconat pentru Dumnezeu, iar așa pentru diaconie se cere smerenie și umilință. Statul este slujitorul lui Dumnezeu să facă bine vs 4 pentru binele tău, iar o țară fără autoritate   se încadrează în categoria lui Israel despre care se spune ,,când în țară un era împărat și fiecare făcea ce îi plăcea.’’Judecători 17:6. Slujba pe care o are de îndeplinit statul, este poruncită de Dumnezeu, care îi pune în mână autoritatea de oferii sentințe pentru cei ce trăiesc în dezacord cu legile morale ale statului.

Statul are o slujbă sau mai exact o responsabilitate, el este lăsat pentru a ne forma comportamentul social și de a înfăptui dreptatea civilă, pentru a ne împăca unul cu celălalt, pentru a promova pacea generală și liniștea. Sfera guvernării civile cuprinde protejarea, păstrarea și promovarea dreptății, ordinii și păcii.O societate fără autoritate care reglementează ordinea și dreptatea este condamnată la haos și autodistrugere. Statul este în măsură să aplice dreptatea și să păstreze o conduită morală și legală impecabilă. Asta un este neapărat o utopie. Funcțiile statului sunt promovarea și răsplătirea binelui și limitarea și pedepsirea răului. Restrângerea și pedepsirea răului sunt recunoscute în general ca responsabilități primare ale statului.

Responsabilitatea credinciosului este și de a plăti ce este dator față de stat –Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile, căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.  Plătirea taxelor este o confirmare a ascultării de porunca de-a ne sunpune autorității statului. Așadar plata taxelor devine o responsabilitate a credincioșilor față de Dumnezeu însuși.

Plata vămilor și a birurilor un sunt singurele expresii ale supunerii noastre, ci una din expresiile ei. Datoria noastră ca oameni ai lui Dumnezeu este să cooperăm la buna funcționare a statului. Nu putem fugii de responsabilitatea achitării datoriilor noastre față de stat. Contribuția noastră trebuie să fie atât cât cere statul. Mântuitorul Isus a răspuns afirmativ la întrebarea dacă este bine  să plătim bir Cezarului. Răspunsul Său a fost acesta: dați, dar Cezarului ce este al Cezarului.Matei 22:21. Hristos nu neagă autoritatea, nu contestă plătirea birului ci dimpotrivă, le încurajează. În lumea creată de Dumnezeu există autoritate impusă, exercitată, dar de ea nu trebuie abuzat.

În concluzie, se ridică o întrebare: de cine să ascultăm mai mult de Dumnezeu sau de Stat? Există situații în care statul nu ascultă de Dumnezeu. Legalizarea prostituției și a drogurilor, legalizarea avortului și a homosexualității sunt semne clare că statul și-a pierdut din moralitate și frică de Dumnezeu. Dumnezeu prin Cezar își exercită autoritatea, dar omul are libertatea de a alege să se supună sau nu, să aplice corect justiția sau nu, să respecte principiile morale ale Scripturii sau nu. Cei ce ne guvernează vor răspunde unei autorități superioare. Hristos descrie sursa puterii statale ca fiind de sus.  Această realitate reiese din cuvântul Domnului Isus pentru Pilat: n-ai avea nici o putere asupra mea dacă nu ți-ar fi dată de sus. Dacă de susvine puterea, tot sus trebuie justificat ce s-a făcut cu ea.

Statul are o putere limitată nu absolută, iar în momentul în care greșește din punct de vedere moral și comite abuzuri, credincioșii au datoria de a-i aminti limitele clare ale puterii sale. Trăim într-o lume imperfectă, afectată de păcat. Guvernarea statului nu este de cele mai multe ori așa cum cere Scriptura, dar asta nu trebuie să ne descurajeze. Domnia lui Hristos va fi desăvârșită odată cu revenirea Sa glorioasă. Așadar statul are o responsabilitate, dar și biserica. Responsabilitatea lor este să fie slujitori ai lui Dumnezeu fără să se producă o fuziune între cele două. În istoria bisericii cunoaștem abuzurile pe care aceasta le-a făcut sub sceptrul statului neglijându-și datoria și responsabilitatea (evul mediu, etc).

Statul are datoria și responsabilitatea sa. Biserica are datoria și responsabilitatea și misiunea sa, ideal ar fi ca nici unu din cele două, enunțate mai sus, să nu-și piardă identitatea și scopul. Dumnezeu a lăsat statului responsabilitatea păstrării ordinii și bunei funcționării a unei țări. Credinciosul are responsabilitatea de a se supune nu cu sens de închinare, ci de ascultare față de legile morale pe care statul le impune.

http://alexivan89.wordpress.com/

Ce ar trebui să știe bisericile despre cei care le părăsesc


„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credință. Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulții care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.

Un studiu efectuat de Grupul Barna în Statele Unite indică faptul că în timp ce bisericile se concentrează pe atragerea oamenilor care nu mai participă la slujbe, este posibil ca cei pe care liderii comunităților de cult doresc să îi recâștige să fie mult mai diferiți decât cred.„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credință. Sondajul aplicat de Barna arată că 61% din adulții care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini. Aproximativ 68% dintre respondenți cred că Dumnezeu este atotștiutor, creatorul atotputernic al Universului, pe care îl conduce până în prezent. O treime (35%) consideră că Biblia are dreptate în ceea ce învață. Unul din 7 respondenți spune că religia este foarte importantă în viața lui. Tot atâția spun că au un orizont clar al sensului vieții.Nu mai puțin de 53% dintre cei care nu participă la viața bisericii s-au distanțat de biserică după ce o vreme au fost activi în cadrul ei. Aceasta înseamnă că majoritatea celor care nu merg la biserică nu sunt totuși străini de cultura ei. Mai mult de o treime dintre cei intervievați spun că au renunțat să mai frecventeze biserica după ce au trecut prin experiențe dureroase în cadrul acesteia. Aproape 4 din 10 americani care nu mai frecventează serviciile divine ale unei biserici au renunțat din pricina experiențelor negative cu membrii bisericii, reiese din sondajul Barna.

Cu toate acestea, un sondaj al organizației Tearfund, de data aceasta vizând populația Marii Britanii, arată că nu mai puțin de 3 milioane dintre persoanele care nu mai merg la biserică, ar veni totuși dacă ar fi invitate. Cercetătorii Tearfund au evidențiat că factorul personal joacă un rol extrem de important în revenirea la biserică. Invitația din partea unui prieten, sau influența unui membru al famiiei care participă regulat la întâlnirile religioase pot fi convingătoare, la fel ca și necazurile personale, notează cercetătorii Tearfund.

Începând din anul 2004, bisericile din Anglia organizează anual o campanie intitulată „Back to Church Sunday” („Duminica de întors la biserică” t.r. – un joc de cuvinte pornind de la „back to school monday” – lunea în care elevii se întorc la școală după vacanță). Această campanie, prin care membrii activi ai congregațiilor sunt încurajați să își invite prietenii care nu mai vin la biserică, să participe la slujbele religioase dintr-o dumincă anume s-a bucurat de un real succes. În 2009, nu mai puțin de 4650 de biserici s-au implicat în campanie și au reușit să aducă la biserică, în duminica stabilită, aproximativ 80 000 de oameni care în mod obișnuit nu ar fi venit la slujbă. Anul acesta, „Back to Church Sunday” a fost stabilit pentru 26 septembrie.

http://semneletimpului.ro/

Mai vindecă Dumnezeu astăzi?


h

Dumnezeu face minuni. Aceasta este credința pe care și-au exprimat-o 240 de medici creştini şi lucrători în domeniul sănătăţii din 38 de ţări, cu ocazia celei de-a 11 întâlniri anuale World Christian Doctors Network (WCDN). În perioada 9-10 mai 2014, aceștia s-au întâlnit la Sofia, în Bulgaria, să discute despre medicină, ştiinţă şi spiritualitate, noteazăThe Christian Post.

Aceşti medici susţin că medicina singură nu poate trata unele dintre cele mai grave boli ale secolului nostru, motiv pentru care „vindecarea spirituală” ajută în acest sens. De asemenea, ei cred că nu orice vindecare pe care nu și-o pot explica este minune și că o astfel de concluzie nu trebuie să fie hazardată. De aceea, cu ocazia conferinţei, câţiva medici au prezentat câteva cazuri miraculoase, însoţite de dovezi pertinente pentru lipsa unor factori umani sau științifici care să fi dus la vindecare. După prezentarea lor, participanţii au avut ocazia să le pună întrebări.

Printre cazurile prezentate a fost şi cel al Dr. Mieke Kuiper, medic în Brisbane, Australia, care în ciuda faptului că a pierdut un ochi în lupta cu cancerul, continuă să creadă că Dumnezeu poate da vindecare, dacă acest lucru e spre binele nostru. Ea povestea cum, atunci când i-a fost diagnosticată boala, şi-a pus toată încrederea în Dumnezeu, dispusă să accepte orice urma să i se întâmple. A trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi printr-un proces de vindecare destul de greu, dar cu linişte în suflet.

Am pace în mijlocul acestor probleme. Uneori, nu este totul despre rezolvarea problemei de către Dumnezeu așa cum te-ai gândit tu. Este vorba despre predarea vieții.

Dr. Mieke Kuiper

La întâlnire a fost prezentă şi Prinţesa Ugandei, care a vorbit despre vindecarea sufletului. Tatăl ei a fost regele Regatului Uganda, din 1939 până în momentul în care a murit în mod suspect, la Londra, pe data de 21 noiembrie 1969. Mult timp prinţesa nu i-a putut ierta pe asasinii tatălui ei, însă datorită mesajului auzit în Manmin Central Church din Seul, viaţa ei a fost schimbată. Din acel moment, a simţit cum sufletul i-a fost vindecat şi eliberat de ura pentru cei care făcuseră atâta rău familiei ei. Ea declara că este fericită acum şi că în sfârşit a putut să ierte.

Întâlnirea de la Sofia a fost o ocazie inedită de a împărtăşi experienţele şi credinţa într-un Dumnezeu care vindecă. În timp ce pentru unii minunile sunt doar niște închipuiri, pentru alții vindecarea spirituală pe care o dă Dumnezeu, în momente de boală, de criză sau de durere sufletească este un lucru de necontestat.

http://semneletimpului.ro/