Categorie: DILEME

Femeia din Apocalipsa 12

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

 Întrebare:

Despre care femeie se vorbeste in Apocalipsa capitolul 12-13?

În ce privește interpretarea capitolului 12 din Apocalipsa, părerile cercetătorilor Bibliei sunt împărțite. Unii cercetători sunt de părerea că femeia din acest capiltol o reprezintă pe Maria, mama Domnului Isus, alții sunt de părerea că este vorba despre Biserică, iar alții sunt de părerea că este vorba despre poporul Israel, din care s-a născut Domnul Isus după trup.

Vom analiza fiecare caz în parte, având în vedere niște reguli, care trebuiesc respectate la interpretarea Apocalipsei:

1. Cartea Apocalipsa este “Descoperirea Domnului Isus” (Apocalipsa 1:1). Deci, această carte are scopul să ne descopere tainele lui Dumnezeu și nu să ne încurce.

2. Domnul Isus a făcut cunoscut planul Său prin semne: expresia “le-a făcut cunoscut”, folosită în versetul Apocalipsa 1:1, potrivit cu dicționarul cuvintelor grecești,  are sensul de “a arăta prin semne”  (σημαίνω,v  {say-mah’-ee-no} – a da un semn, a indica, a face cunoscut). De exemplu:

– femeia din capitolul 17 reprezintă o cetate: “Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpînire peste împăraţii pămîntului.”(Apocalipsa 17:18),

–  cetatea Noul Ierusalim din capitolul 21 este Mireasa Mielului, adică Biserica: “Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis:,, Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului! Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer dela Dumnezeu…” (Apocalipsa 21:9-10).

Și autorul începe capitolul 12 cu specificarea: În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna supt picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.(Apocalipsa 12:1)

3. Interpretarea trebuie făcută în contextul Bibliei și nu abstract.

Pentru început să vedem ce informație ne dă Apocalipsa 12 despre personajele principale din acest text: femeia, copilul de parte bărbătească, balaurul și Mihail.

1. Femeia

– este învăluită în soare, cu luna la picioare, cu o cunună de douăsprezece stele pe cap, (Apocalipsa 12:1)
– era însărcinată, țipa în durerile nașterii și avea un mare chin să nască: în timpul acesta balaurul stătea înaintea ei ca să-i mănânce copilul, când avea să se nască. Motivul pentru care – era urmărită de balaur era copilul pe care urma să-L nască! (Apocalipsa 12:2)
– a născut un copil de parte bărbătească (Apocalipsa 12:5)
– a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute șase zeci de zile. (6). Când a fugit Femeia în pustie? Când balaurul este aruncat pe pământ. De ce a fugit femiea în pustie? Pentru că Balaurul văzându-se pe pământ a început s-o urmărească. Cum a fugit Femiea în pustie?Cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui. (Apocalipsa 12:13-14)
– când a fugit în pustie, balaurul a căutat să o nimicească, dar pământul a dat ajutor femeii și ea a reușit să fugă în pustie (Apocalipsa 12:15-16).
– când va fugi femeia în pustie, o rămășiță a seminței ei nu va reuși să fugă în pustie. Despre ei se spune că păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.

2. Copilul de parte bărbătească:

– născut de femeia urmărită de balaur: problema nu era în femeie, ci în copilul care urma să se nască!
– de parte bărbătească,
– el are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier.
– după ce s-a născut, a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie(Apocalipsa 12:5)

3. Balaurul:

– mare, roșu, cu 7 capete, 10 coarne și 7 cununi împărătești pe capete (Apocalipsa 12:3)
– cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pămînt(Apocalipsa 12:4)
– stătea înaintea femeii ca să-i mănânce pruncul, când avea să-l nască (Apocalipsa 12:4),
– are îngeri (Apocalipsa 12:7)
– s-a luptat cu Mihail și îngerii lui, dar nu a putut birui și locul lor nu li s-a mai găsit în cer: până atunci se afla în cer (Apocalipsa 12:7),
– Balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana (Apocalipsa 12:9)
– înșeală lumea (Apocalipsa 12:9)
– a fost aruncat jos pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui(Apocalipsa 12:9),
– pârăște pe sfinți zi și noapte înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:10),
– în cer s-a făcut un război în care el și îngerii lui s-au luptat cu Mihail și îngerii săi, dar fiindcă nu au putut birui (balaurul și îngerii lui), locul lor nu s-a mai găsit în cer (Apocalipsa 7-8)
– a fost aruncat jos pe pământ (Apocalipsa 12:10)
– când a fost aruncat pe pământ, în cer s-a anunțat că a venit mântuirea, puterea și împărăția lui Dumnezeu și stăpânirea Hristosului Lui (Apocalipsa 12:10)
– a fost biruit prin sângele Mielului și prin mărturia sfinților (Apocalipsa 12:11)
– s-a coborât pe pământ cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că i-a rămas puțină vreme: deci, din moment ce este aruncat pe pământ, i-a rămas puțină vreme! (Apocalipsa 12:12)
– când s-a văzut pe pământ a început să urmărească femeia (Apocalipsa 12:13),
– a aruncat apă după femeie ca să o ia apele, dar pământul a dat ajutor femeii(Apocalipsa 12:15),
– maniat pe femeie s-a dus să facă război cu rămășița femeii care țin poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Hristos (Apocalipsa 12:17).

4. Mihail

– are îngeri (Apocalipsa 12:7)
– este în cer și se luptă cu balaurul și îngerii lui (Apocalipsa 12:7)
– nu a putut fi biruit de balaur și îngerii lui și, ca rezultat a luptei, balaurul și îngerii lui sunt aruncați pe pământ (Apocalipsa 7-10)

Acum că ne-am făcut o imagine de ansamblu a capitolului 12 din cartea Apocalipsa, să încercăm să analizăm fiecare teorie în parte:

 I. Femeia este Biserica

Argumentele principale în susținerea acestei teorii este că Biserica 1) este în continuă luptă cu balaurul (diavolul), 2) ea biruiește pe diavol și 3) ea continuu suferă durerile nașterii pentru fiecare suflet născut din nou.

Care sunt argumentele contra?

  • Din textul de la Apocalipsa nu vedem ca femeia să se lupte cu balaurul: cu balaurul se luptă Mihail și îngerii lui, iar protecția femeii vine din partea lui Dumnezeu, care o ajută să fugă într-un loc pregătit, departe de fața balaurului.
  • Biruința vine din jertfa Domnului Isus (Apocalipsa 12:11)
  • Durerile nașterii s-au soldat cu nașterea unui copil de parte bărbătească, care după naștere a fost luat la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie. Despre El se spune că va cârmui Neamurile cu un toiag de fier. Este evident că merge vorba despre Domnul Isus despre care la Apocalipsa 19:15 este scris: “Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier.” și la Apocalipsa 2:26-27 găsim o promisiune a Domnului Isus pentru biruitori: “Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu putere de la Tatăl Meu”

Concluzie: Femeia din Apocalipsa 12 nu poate fi Biserica, deoarece nu ea a născut pe Domnul Isus, ci Domnul Isus “a născut Biserica”.

II. Femeia este fecioara Maria, care a născut pe Domnul nostru Isus Hristos

Am demonstrat, deja, că pruncul născut din femeia din Apocalipsa 12 este Domnul Isus și, în ce privește trupul, Domnul Isus s-a născut din fecioara Maria, logodnica lui Iosif, din seminția lui David. Apare întrebarea: când Maria, mama Domnului Isus a fugit în pustie departe de fața balaurului? Este vorba despre fuga lui Iosif cu Maria și pruncul în Egipt (Matei 2:13-15)? Scripturile nu specifică cât timp s-au aflat ei în Egipt. Dar să vedem din Apocalipsa 12, când femeia fuge în pustie:

–       potrivit cu versetele 5 și 6, femeia fuge în pustie după ce copilul a fost răpit la Dumnezeu,

–       potrivit cu versetele 13 și 14, aceasta se întâmplă când balaurul este aruncat pe pământ.

Acum ne rămâne să clarificăm când balaurul sau diavolul este aruncat pe pământ! Potrivit cu Efeseni 6:12, diavolul și îngerii lui până acum se află în locurile cerești:

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.(Efeseni 6:12)

Concluzie: Femeia din Apocalipsa 12 nu poate fi fecioara Maria, fiindcă 1) ea a fugit în Egipt împreună cu Pruncul, înainte ca El (Domnul Isus) să fie luat la cer, 2) diavolul sau balaurul și îngerii lui până în prezent nu a fost încă aruncați din cer pe pământ.

III.  Femeia este Poporul Israel, din care s-a născut Domnul nostru Isus Hristos:

Personal sunt adeptă a acestei teorii. Iată argumentele:

1. Descrierea femeii, și anume, că era învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. (Apocalipsa 12:1), amintește  un eveniment din Geneza 37:9-10. Iosif, unul din cei 12 fii ai patriarhului Iacov (sau Israel) a avut un vis:

Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: “Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: ,,Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pămînt înaintea ta?”(Geneza 37:9-10)

Potrivit acestui text, soarele îl simbolizează pe Iacov (Israel), din care se trag cele douăsprezece seminții ale lui Israel, luna este mama și stele sunt frații lui Iosif, adică semințiile lui Israel, din care s-a ridicat poporul Israel.

2. Potrivit cu cronologia cărții Apocalipsa, diavolul este aruncat pe pământ la mijlocul săptămânii a șaptezecea rânduită de Dumnezeu pentru poporul Israel și pentru Ierusalim (Daniel 9:24-27), când poporul Israel, potrivit cu Matei 24:15-22, trebuie să fugă la munte, căci acolo va fi scăparea lor. De ce afirm că diavolul va fi aruncat pe pământ la mijlocul săptămânii a șaptezecea? Răspunsul îl găsim tot în cartea Apocalipsa. La Apocalipsa 11:15 găsim scris:

Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau:,, Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”

Aceasta s-a întâmplat după ce, potrivit cu Apocalipsa 11, cei doi proroci au înviat și noi știm că moartea lor marchiază mijlocul săptămânii: în prima jumătate a săptămânii (1260 zile) ei au prorocit la Ierusalim, iar în a doua jumătate a săptămânii (42 luni) urmează ca fiară sau Antihristul să domnească tot la Ierusalim, așezându-se în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:4).  

Iar la Apocalipsa 12:10 ni se spune motivul pentru care a venit împărăția lui Dumnezeu și de ce Domnul Isus începe anume atunci să împărățească:

Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: ,,Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea Hristosului Lui, pentrucă pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pîra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. (Apocalipsa 12:10)

Deci, diavolul este aruncat pe pământ înainte de trâmbița a șaptea, adică la mijlocul săptămânii. De altfel, din Apocalipsa 13, aflăm că diavolul lucrează cu toată puterea prin Fiară sau Antihristul, motiv pentru care și descrierea lor este aseamănătoare: șapte capete, 10 coarne (Balaurul din Apocalipsa 12 și Fiara din Apocalipsa 13 și 17). Diavolul a lucrat pe parcursul istoriei împotriva lui Isrel prin șapte imperii: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia (care în raport cu timpul în care a trait Ioan, autorul Apocalipsei, căzuseră /Apocalipsa 17:10/)Roma (care este), și imperiul, care nu a venit încă este imperiul Roman restabilit prin cei 10 împărați despre care scrie prorocul Daniel în Daniel 7 și despre care găsim scris și la Apocalipsa 17:12. Însăși Fiara este al optulea împărat (Apocalipsa 17:11-12), a cărui imperiu va fi din rândul celor șapte, menționate mai sus și anume din imperiul Roman. El este și  cornul cel mic din Daniel 7, prin care diavolul va lucra cu toată puterea: el va fi întruchiparea diavolului. Care sunt argumentele? La Apocalipsa 13 Fiara este descrisă în felul următor:

Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare. (Apocalipsa 13:2)

Descrierea acestei fiare amintește descrierea celor patru fiare din Daniel 7:

I. Cea dintîi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. (Daniel 7:4) – Imperiul Babilonului

II. Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s’a zis:,, Scoală- te, şi mănîncă multă carne! (Daniel 7:5) –Imperiul Medo-Persan

III. După aceea m’am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos (leopard), care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat stăpînire. (Daniel 7:6) – Imperiul Greciei

IV. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.  M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie. (Danile 7:7-8) – Imperiul Roman, din care urmează să se ridice 10 împărați și pe vremea lor trebuie să se ridice Antihristul căruia acești 10 împărați îi vor da toată puterea lor și vor lucra împreună cu el (Apocalipsa 17:12-13).

3. Un alt moment important este că diavolul va fi aruncat pe pământ de către Mihail și îngerii lui în rezultatul unui război, pe care diavolul nu l-a putut câștiga, în contextul urmăririi femeii.  La Daniel 12 ni se spune că la vremea sfârșitului, când Antihristul (sau împăratul de la miază-noapte, în Daniel 11) “îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfînt” (Daniel 11:45), se va scula voievodul Mihail, ocrotitorul poporului lui Daniel, adică a lui Israel, și va veni în ajutorul lor:

În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău (adică Israel) va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. (Daniel 12:1)

Vreau să menționez că Scriptura specifică clar “poporul tău”, adică a lui Daniel și aume poporul Israel,  și nu scrie “poporul sfinților”, adică Biserica, cum afirmă unii care cred că Dumnezeu a lepădat pe Israel și toate promisiunile făcute lui Israel sunt doar pentru Biserică.

Concluzie: Femeia din Apocalipsa 12 este poporul Israel, din care s-a născut Domnul Isus, și care la vremea sfârșitului va trece printr-un necaz mare cum nu a mai fost, motiv pentru care ei trebuie să fugă din Ierusalim și din Iudea departe de fața diavolului (balaurului). Balaurul sau diavolul a urmărit pe Israel prin imperiile care s-au ridicat pe rând pe pământ și anume: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma. Faptul că Israel a fost restabilit ca și stat, după aproape 2000 de ani, dovedește că Dumnezeu are un plan pentru poporul acesta și Dumnezeu nu a lepădat pe Israel, după cum scrie și apostolul Pavel, în mod special, în capitolul 11 din epistola sa către sfinții din Roma:

Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.  Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit,dupăcum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele. În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. Dupăcum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,  tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. (Romani 11:25-31)

http://www.moldovacrestina.net/profetii/femeia-din-apocalipsa-12/

LA CE-I FOLOSESTE BARBATULUI SA FIE FARA PRIHANA?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Te-ai săturat să fii un soț falimentar, un tată plin de regrete? Nu înțelegi cum să zidești relații frumoase cu soția ta sau cu copiii tăi? Nu știi ce standarde trebuie să respecți? Sunt persoane în viața ta care te critică pentru alegerile tale, sau pentru ceea ce nu ești?
Care sunt așteptările lui Dumnezeu de la bărbat? Ce a intenționat El ca să fii?
În articolele ce vor urma vreau să prezint caracterul unui bărbat după voia lui Dumnezeu. Dacă nu ești căsătorit trebuie să știi că nunta nu schimbă caracterul tău, cum ai fost înainte de căsătorie așa vei fi și după aceasta. Sunt unele aspecte în viața ta care nu corespund standardelor lui Dumnezeu? Îți recomand să citești acest articol.
În descrierea slujitorului creștin, Pavel menționează foarte des că trebuie să fie fără prihană. Ce înseamnă aceasta și de ce este o trăsătură indispensabilă a bărbatului?

Definiția cuvântului
Fără prihană înseamnă a avea un caracter moral ireproșabil.

Noe a fost neprihănit

„Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:9)

În același capitol cu câteva versete mai sus este descrisă starea omenirii:
„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”
Umblarea lui Noe cu Dumnezeu s-a văzut în viața lui, el a ales să nu fie afectat de răutatea oamenilor din jurul lui.
Atunci când Dumnezeu a poruncit lui Noe să facă un vas imens, sunt sigur că Noe a ales să asculte fără cârtire. A ales să fie ascutător de Dumnezeu, nu de oameni.  Posibil oamenii îl luau în bătaie de joc, posibil unii se arătau nemulțumiți de alegera lui, însă el nu se uita la ce spuneau oamenii.
Un bărbat neprihănit alege să fie ascultător de Dumnezeu indiferent de ce spun oamenii.
Poate te gândești că lui Noe îi era ușor: el s-a născut peste 50 de ani după moartea lui Adam și îi era bine cunoscut faptul că există un Dumnezeu, există o grădină Eden în care nu poți intra, nu mai există alți oameni decât descendenții lui Adam și Eva. Dumnezeu îți vorbește deslușit și îți spune voia Sa și-i spunea nu printr-o carte, ci într-un mod bine de înțeles…
Dar toți oamenii știau despre Dumnezeu, însă doar Noe a ales să asculte. Ascultarea lui Noe nu a avut ca rezultat o muncă ușoară – dimpotrivă, el a trebuit să muncească foarte mult asupra corabiei, a muncit un an, cât a durat potopul, să îngrijească de animale, apoi a trebuit să înceapă totul de la zero după potop.

Cum se vede neprihănirea?

Neprihnirea se vede în faptele bune. Neprihănirea este un rezultat al credinței în Dumnezeu, neprihănirea este vizibilă în relație cu oamenii. Iată ce spune Iacov.

„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.” (Iacov 2:21-24)

Ce înseamnă fapte bune?
Dacă ești soț – vei respecta jurământul dat în fața lui Dumnezeu în ziua cununiei și îți vei iubi soția, o vei ocroti și te vei îngriji de familia care ți-a dat-o Dumnezeu. Nu-ți vei permite să o înjosești și nu vei permite altora să o înjosească. Nu pentru aceasta ești în poziție de cap al familiei. Îți vei învăța copii și te vei îngriji de părinții tăi.

Ce spune Domnul Isus despre cel neprihănit?

În predica de pe munte Domnul Isus învață noroadele care erau împrejurul lui astfel:

„ Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5:6)

Cel neprihănit își va vedea starea sa și va dori să aibă o neprihănire care o dă Dumnezeu, el va pune preț pe relația sa cu Dumnezeu – o sete ce va căuta să o stingă.  Va fi o dorință puternică de a căuta voia lui Dumnezeu și de a face voia Sa. Și aceasta va fi un mod de viață. Nu va studia Scripturile accidental, săptămânal sau doar când se întâlnește cu credincioși, studierea Scripturii va fi o prioritate în viața lui.
Nu în zadar Pavel menționează în primul rând această caracteristică în 1 Timotei 3:1-3

„Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani.”

Viața unui bărbat neprihănit va o viață de rugăciune, o viață disciplinată de rugăciune.

Să fie imposibil să trăiești neprihănit?

Domnul Isus a rezolvat această problemă pentru tine – prin credință în El poți trăi neprihănit.

„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

Tu cu puterea ta nu poți fi plăcut înaintea lui Dumnezeu, doar cu ajutorul Celui ce a murit ca noi să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu, și aceasta e posibil doar în El, Isus Hristos.
Cartea Proverbe spune:„Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr.” (Proverbe 28:1).
Cel neprihănit îndrăznește să condamne păcatul, are acel curaj de a trăi viața frumos, să înfrunte pe cei ce îl condamnă. Noe, Avraam, Iov au fost oameni curajoși, ei au avut curajul să nu se conformeze gândirii acelei vremi, au ales să trăiască curat indiferent de preț.

Tu ce alegi?

http://neclintit.com

Credincioşi sau creduli

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. 1 Tesaloniceni 5:21-22

Nu scriu meditaţia de azi ca o critică la adresa cuiva ci ca o reacţie la ce am observat frecvent în ultima vreme inclusiv la mine. Românii afirmă că sunt un popor credincios, de creştini. Credinţa asta însă prea puţini dintre români o verifică dar şi mai puţini o validează prin purtarea lor. Aşa e că eu pot pretinde că sunt pilot de formula 1 că e fain, m-ar aprecia lumea, aş stârni admiraţia fetelor, tinerilor, adolescenţilor etc dar la momentul când să dovedesc afirmaţia nu aş avea cu ce. Cam aşa se întâmplă cu credinţa multora. Scriptura spune: Credinţa fără fapte este moartă, apoi: Faceţi fapte vrednice de pocăinţa voastră.

Pentru prea mulţi oameni credinţa e doar o poziţionare într-un cult sau altul. Omul afirmă că e credincios pentru că merge la o biserică. Aşa apar termenele de: credincios ortodox, credincios catolic, credincios baptist, credincios adventist etc. În realitate ceea ce se întâmplă e doar o înşelare conştientă sau inconştientă în cele mai multe cazuri. Faptul că mergem la o anumită biserică nu ne face credincioşi cum nici mersul cu avionul nu ne face piloţi.

Ei bine multă lume confundă credulitatea cu credinţa şi de aici avem mari probleme. Asta ne afectează pe fiecare în parte ca indivizi dar afectează şi pe ceilalţi. Până la urmă ce este credinţa şi ce este credulitatea? Cum ajungem să le confundăm? Au asemănări? Dar deosebiri?

Credinţa. De regulă oamenii confundă credinţa cu o informaţie. Faptul că ştiu că există Dumnezeu este considerat credinţă. Şi eu ştiu că există aviatori dar asta nu mă înscrie automat în clubul aviatorilor profesionişti. Credinţa în Biblie este ceva diferit de conceptul acesta atât de răspândit: Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Nu ştiu dacă puteţi pătrunde în profunzime în această afirmaţie ca să vedeţi că nu are de a face deloc cu prostia, cu lipsa logicii şi raţiunii, cu credulitatea. Credinţa e o încredinţare puternică despre ceea ce nu se vede şi care totuşi e afirmat de Dumnezeu, nu e deloc doar o luare la cunoştinţă, nu e deloc o ascultare bleagă fără viaţă, nu este deloc ceea ce oamenii pretind azi. Credinţa înseamnă  putere, vigoare, nădejde, speranţă, viaţă. Credinţa poate motoriza şi energiza viaţa atunci când nu mai există nici o speranţă dar şi atunci când lucrurile merg bine. Se poate scrie mult despre credinţă dar nu doresc să fac teologie ci o simplă meditaţie.

Credulitatea. Este o imitare slabă a credinţei. De aceea unii oameni când aud despre credinţa în Isus se delimitează de aceasta pentru că o confundă cu credulitatea. Mulţi oameni care afirmă că sunt credincioşi sunt de fapt creduli şi cei care încă nu au auzit de Dumnezeu şi mântuire sunt afectaţi de asta. Nu auzim oare des afirmaţia: Decât credincios ca ăla….

Credulitatea este foarte periculoasă şi de aceea Scriptura ne îndeamnă să cercetăm toate lucrurile. Credinţa nu acceptă orice, nu în asta constă, asta e credulitate. Suntem avertizaţi de altfel de pericolul credulităţii de Pavel care spune:  să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire ; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Nu doar că e o imitaţie a credinţei credulitatea dar este un duşman al acesteia. Să înghiţi orice nu înseamnă credinţă, să te laşi păcălit nu înseamnă credinţă. Un credincios nu este nicidecum fraier sau credul. Mulţi simulează credinţa printr-o evlavie exagerată. Cred că dacă se poartă într-un anumit fel specific credincioşilor sunt automat credincioşi. Asta e ca şi cum aş umbla cu capacul de la cratiţă prin curte făcând zgomote asemănătoare motorului şi crezându-mă şofer de curse.

Avertisment: Credulitatea dăunează grav credinţei!!!

Aşa e că de multe ori picăm de creduli? Numai ieri mulţi oameni de pe Facebook au distribuit două posturi numite hoax-uri (vezi aici ce sunt hoaxurile) cu un tip zâmbitor cu ştreangul la gât pe poza căruia scria: Sunt mândru că sunt creştin dar omul de fapt era un criminal puţin dus, nu era pastorul acela ucis pentru credinţa sa. Sau o altă postare distribuită în masă cu nişte copii sărmani pe un pat murdar care avea pretenţia că odată distribuită le aduce nefericitilor 5 cenţi. Mai apar foarte, foarte frecvent like-uri si share la postări prin care câştigi telefoane de ultimă generaţie sau alte accesorii scumpe.

De ce se răspândesc astea în milioane de exemplare? Pentru că suntem creduli. E incredibil cât de uşor suntem de păcălit. Nu e normal, un credincios trebuie să cerceteze toate lucrurile.

Cum eşti: Credincios sau credul?

http://www.filedinjurnal.ro/credinciosi-sau-creduli/

Îşi necinsteşte părinţii cel ce alege să fie ucenicul lui Hristos contrar voinţei lor?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME

Întrebare:

După ce am citit Biblia, am văzut că creştinismul din Biblie se deosebeşte radical de ceea ce se crede azi în general că este creştinism. Am văzut că primii creştini erau ucenici ai lui Hristos şi am ales să fiu şi eu un ucenic şi să ascult în totalitate de Domnul Isus. Părinţii mei sunt foarte necăjiţi şi îmi spun că m-am smintit, că nu ascult de ei şi că aceasta este împotriva poruncii lui Dumnezeu care spune să-i cinsteşti părinţii. Cum să procedez în această situaţie?

Mă bucur că ai citit Sfintele Scripturi şi că ai ales să fii un adevărat ucenic al Domnului Isus Hristos şi să păzeşti tot ce a poruncit El. Cu părere de rău, azi sunt foarte mulţi care pretind că sunt creştini, dar care nu vor să fie şi ucenici ai Domnului Isus Hristos şi nu le pasă de învăţătura Lui. Biblia spune că:

Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. (Faptele apostolilor 11:26)

Creştinii erau ucenici şi dacă cineva nu vrea să fie un ucenic al Domnului Isus să nu se mai numească creştin. El doar face de ocară frumosul nume pe care zice că îl poartă. Iar un ucenic adevărat al Domnului Isus Hristos va dori să păzească tot ce a poruncit Domnul şi de aceea va studia cu multă dedicare Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament şi va trăi potrivit cu învăţătura Mântuitorului.

Nu este un lucru nou sub soare conflictul care îl ai cu părinţii şi nu trebuie să te mire. Domnul Isus, încă fiind cu ucenicii Săi pe pământ, a spus:

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Matei 10:34-37)

Apoi a mai spus că din pricina credinţei în El:

Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Matei 10:21-22)

Iată cum a comentat Ioan Gură de Aur asupra acestui conflict între părinţi şi copii din pricina lui Isus:

Să nu te miri, apoi, dacă Pavel dă multe porunci şi copiilor şi părinţilor şi că porunceşte copiilor să se supună părinţilor; dar le porunceşte să se supună în acelea care nu vatămă credinţa; în toate celelalte bine să le dea toată cinstea; dar dacă părinţii le-ar cere mai mult decît le datorează, nu trebuie să li se supună. De aceea spune Domnul la Luca: “Dacă cineva vine la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa şi pe femeia sa şi pe copiii săi şi pe fraţii săi, ba încă şi sufletul său, nu poate fi ucenic al Meu”. Nu ne porunceşte să-i urîm fără pricină – asta ar fi o mare nelegiuire! – ci: „Cînd tatăl tău, mama ta, femeia ta, copiii tăi, spune Domnul, vor să-i iubeşti mai mult decît pe Mine, atunci, tocmai pentru aceasta, urăşte-i; că o dragoste ca aceasta pierde şi pe cel iubit şi pe cel ce iubeşte.”

Hristos a spus acestea ca să-i facă mai curajoşi şi pe copii, dar mai blînzi şi pe părinţii care ar avea de gînd să împiedice pe copii să îmbrăţişeze credinţa. Cînd părinţii vor vedea că Hristos are atîta putere şi tărie încît să-i despartă pe copii de ei, părinţii vor ceda, pentru că văd că încearcă lucruri imposibile. De aceea Hristos îi lasă pe părinţi şi se adresează copiilor, învăţîndu-i pe părinţi să nu încerce nimic, pentru că sînt zadarnice încercările lor. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, Partea a treia, Bucureşti 1994, pag. 433)

Dumnezeu să ajute toţi creştinii să stea tari în credinţă, chiar dacă vor ajunge să fie faţa morţii.

http://www.moldovacrestina.net/doctrina/ascultare-de-parinti-sau-de-isus-hristos/

Este potrivit pentru o fată de 15 ani să se căsătorească?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Întrebare:

În ultima vreme, la noi la școală, fetele, mai ales acele rome, se căsătoresc înainte să termine gimnaziul, asta ar însemna 15-16 ani. Asta nu ține numai de  fetele rome (majoritatea sunt impuse de către părinți să se căsătorească la așa o vârstă fragedă) însă sunt și fete dintre noi care deja au și copii la 17 ani. Vreau să știu ce spune Biblia cu privire la astfel de căsătorii și dacă sunt ele permise în Biblie sau măcar care este perspectiva lui Dumnezeu cu privire la aceasta?

Anterior am scris articolul “Care este vârsta potrivită să te căsătorești?“  în care am răspuns unui băiat la această întrebare. În mare parte, răspunsul la întrebare se conține în articolul menționat, dar pentru că întrebarea vine de la o fată acum, mai am să adaug câteva lucruri importante.

Nu știu care este motivul pentru care părinții se grăbesc să căsătorească fetele mai devreme. Știu că în comunitatea romilor este până acum prețuită înalt virginitatea fetelor până la căsătorie și, poate privind la contextul imoral care domnește în jur, părinții doresc să fie siguri că, prin intrarea în căsătorie, le vor ajuta pe fiicile lor să-și păstreze integritatea morală și, astfel, fericirea în cămin. Totuși, este important pentru fetele care se căsătoresc la această vârstă să fie în stare a face față responsabilităților care le vor reveni odată cu intrarea în căsătorie. Aceasta îi privește și pe băieți.

Mai menționez o dată că în Biblie nu este stabilită o vârstă anume de la care se poate căsători cineva, dar conform legilor statului în care trăim vârsta căsătoriei pentru băieți este de 18 ani și pentru fete de 17. Această vârstă este stabilită tocmai pentru a le cere un nivel minim de maturitate celor ce intra în căsătorie. Trist este că unii nici la vârstă inaintată nu dau dovadă de acest nivel minim de maturitate.

Cred că este binevenit să spun că am cunoscut un tânăr care era îndrăgostit de o fată ce  învăța în ultimul an la liceu și a dorit să o ceară atunci în căsătorie. L-am sfătuit să mai aștepte cel puțin până ea va absolvi liceul și atunci să-i ceară mâina. El a fost înțelept și a ascultat sfatul meu pentru că între timp au ieșit la iveală lucruri care aveau să-l facă nefecirit în cazul când avea să intre în acea căsătorie.

http://www.moldovacrestina.net/tineri/casatorie