Categorie: DILEME

Întrebare:

Bună ziua, eu sunt membră la biserica baptistă, sunt născută din nou și am o relație vie cu Dumnezeu. Am constatat că Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul proorociei. Acesta se manifestă diferit. Uneori văd pentru prima dată o persoană și în minte îmi apar versete de încurajare sau văd, simt greutatea pe care o are. În urma discuțiilor cu acea persoană, rămân surprinsă de tot ce am spus (eu nu puteam să cunosc din altă parte aceste lucruri decât prin Duhul Sfânt). Aș vrea să-mi explicați din punct de vedere biblic ce credeți despre acest dar. Mulțumesc anticipt.

Semnificația cuvântului PROOROC

În limba greacă (limba în care a fost scris Noul Testament) acesta este cuvântul  προφητης   și se referă la purtătorul de cuvânt al cuiva, dar cel mai des la purtătorul de cuvânt sau cel ce intepretează cuvintele divinității.

Mai are și sensul de văzător sau persoană trimisă și inspirată de Dumnezeu. În Biserica Creștină profetul este persoana care a primit darul de a expune adevărul divin, dar are și sensul de a spune dinainte lucrurile care se vor întâmpla în viitor. Cu părere de rău, și înainte și mai ales în zilele de azi oamenii limitează sensul cuvântului “proroc” doar la cel de prezicător al viitorului, ignorând primul și cel mai esențial sens.

Cum se manifestă darul proorociei? 

Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. (1 Corinteni 12:7)

Deci, dacă cineva are darul prorociei trebuie să știe că acesta i-a fost dat spre folosul altora și cei cărora le va aduce folos acest dar vor confirma prezența lui sau invers – absența, în cazul când nu aduce nici un folos, ci numai tulburare și supărare.  La începutul capitolului 14 apostolul Pavel vorbește despre vorbirea în alte limbi și apoi, prin contrast, spune că…

Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mângâiere. (1 Corinteni 14:3)

În următorul verset spune că nu doar persoane în parte vor beneficia de acest dar, ci întreaga biserică, pentru că “cine prorocește, zidește sufletește Biserica”.  Lucrul acesta este repetat și la versetele 5 și 12 ale capitolului 14.  Prorocia este un semn pentru toți credincioșii care ajung să-l audă pe cel ce are darul prorociei pentru că toți primesc zidire, sfătuire și mângâiere. Și cei necredincioși beneficiază de slujirea oamenilor care au darul prorociei pentru că atunci când se întâlnesc cu un proroc aud Cuvântul lui Dumnezeu și prin el sunt încredințați de adevărul lui Dumnezeu și judecați.

Ce nu este darul proorociei?

Vedeți, mesajul fiecărui proroc trebuia să fie verificat de restul prorocilor dacă este în concordanță și armonie cu tot mesajul Cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. Armonia aceasta între adevărații proroci călăuziți de Duhul Sfânt se va vedea și în următoarele:

Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteți să proorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați. Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor; căci Dumnzeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților. (1 Corinteni 14:30-33)

Și cu referire la același context în care unii se credeau prooroci sau insuflați de Dumnezeu și tulburau rânduiala bisericii, nesocotind pe ceilalți proroci, Apostolul Pavel a scris în continuare:

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvntul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea. Dacă voiec să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe de bărbații lor acasă; căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică. (1 Corinteni 14:34-35)

Este rușine și pentru o femeie, dar și pentru un bărbat să tulbure rânduiala din timpul închinării creștine. Nicidecum să nu credem că a avut aici Pavel ceva împotriva femeii sau că nicio femeie nu pot avea darul prorociei. Nicidecum. Același apostol Pavel, tot adresându-se Corintenilor, a scris:

Orice bărbat, care se roagă sau proorocește cu capul acoperit, își necinstește Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proorocește cu capul dezvelit, își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. (1 Corinteni 11:4-5)

Deci, când a spus că femeiea să tacă în adunări nu a avut în vedere să stea în muțenie, ci să respecte rânduiala din adunare și dacă se roagă sau prorocește, să o facă într-o bună rânduială bisericească.  În concluzie, Apostolul Pavel scrie:

Dacă crede cineva că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului. (1 Corinteni 14:37)

Acum, după ce am văzut ce spune Sfânta Scriptură, vă recomand să faceți următorii…

Pași pentru identificarea și folosirea darului proorociei

1. Verificați-vă în lumina celor văzute din Cuvântul lui Dumnezeu dacă ceea ce numiți și credeți că este dar al proorociei este cu adevărat așa.

2. Întrebați-vă ce zidire sufletească și folos primește Biserica sau oamenii cărora credeți că le-ați proorocit.

3. Dacă sunteți căsătorită, discutați cu soțul și vedeți ce spune și crede el cu privire la darul care presupuneți că îl aveți de la Duhul Sfânt.

5. Fiți gata să primiți Cuvântul pe care vi-l va vorbi Dumnezeu prin ceilalți prooroci (predicatori, pastor) și rămâneți în ascultare de Dumnezeu și de ei.

Așa să vă ajute Dumnezeu.

http://www.moldovacrestina.net/doctrina/identificare-darul-de-proorocita/

Întrebare:

Prietenul meu susține că anturajul nu ne influențează, eu susțin că da. Vreau referințe din Biblie. Ce părere are Dumnezeu despre anturaj? Ne influențează sau nu? El spune că, dacă ești puternic, nu te influențează. Eu spun că oricum ai fi, te influențează. 

Da, aveți perfectă dreptate în ceea ce i-ați spus prietenului. Anturajul ne influențează și trebuie să fim conștienți de aceasta. În Biblie se vorbește foarte mult despre efectul pe care îl poate avea anturajul asupra omului. Apostolul Pavel i-a avertizat pe creștinii din Corint în felul următor:

Nu vă înşelaţi: “Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15:33)

Cartea Psalmilor începe cu aceste cuvinte:

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! (Psalm 1:1)

Omul înțelept va evita anturajul care îl poate provoca la păcat. Înțeleptul Solomon a scris astfel în cartea Proverbelor:

Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. (Proverbe 13:20)

Când avertizează pe cititor cu privire la pericolul adulterului, autorul cărții Proverbelor spune astfel despre anturajul femeii stricate:

Căci casa ei pogoară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:  niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce, şi nu mai găseşte cărările vieţii. (Proverbe 2:18-19)

Nimeni să nu creadă că este puternic și că va merge doar o dată și apoi va putea să evite anturajul păcătos. Iată anturajul pe care trebuie să-l cauți:

De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine, şi să ţii cărările celor neprihăniţi! Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămînea în ea; dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea. (Proverbe 2:20-22)

Și apoi, dacă prietenul zice că este puternic ca să nu se lase influențat de anturaj, să fie puternic de la bun început ca să nu se lase atras să meargă acolo. Dacă însă este atât de slab și nepriceput la început, să nu se înșele crezând că va fi apoi mai ușor să se elibereze odată prins în patimile care sunt în acel anturaj.

Ceea ce spune prietenul cu privire la puterile lui proprii seamănă cu afirmația unui pește, care a văzut momeala din cârligul perscarului, este conștient că poate fi prins, dar totuși merge și mușcă, crezând că apoi își va putea singur elibera gura din cârlig. Dacă nu a avut putere de voință să nu muște, cu atât mai mult nu va avea putere să se elibereze. Să nu se lase înșelat de firea lui păcătoasă căci așa au pățit toți cei care au fost prinși în patimile beției, drogurilor, imoralității și orice altă patimă.

Dar poate prietenul despre care ați scris va obiecta spunând că, uite, și Daniel, și Iosif, și alți oameni ai lui Dumnezeu au fost pentru anumite perioade ale vieții lor în anturaj păcătos, dar totuși au rămas credincioși lui Dumnezeu și s-au păstrat curați. Da, este adevărat, dar nimeni din acei oameni nu a mers conștient și benevol în acel anturaj. Și unul și altul au fost vânduți ca și robi. Dacă ar fi fost alegerea lor nu ar fi mers niciodată în țările în care au ajuns să fie robi și în care odată ajunși, i-au rămas credincioși lui Dumnezeu.  Voi încheia cu cuvintele înțeleptului Solomon care a mai spus:

Încrede- te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte- L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău, şi răcorire oaselor tale. ( Proverbe 3:5-8)

http://www.moldovacrestina.net/sfaturi-practice/crestinul-influentat-de-anturaj/

Întrebare:

Bună ziua. În calitate de părinte, consider că ceea ce se predă acum în școli este o greșeală cu repercusiuni grave în ceea ce privește percepția și educația copiilor.Voi enumera câteva din aspectele la care nu găsesc nimic concret pentru educație:

1. Nu înțeleg de ce se începe această disciplină (Religia) cu caracter obligatoriu de la o vârstă așa fragedă – rolul de dascăl religios ar fi fost mult mai acceptat pentru un părinte, în sânul familiei și nu cerința obligatorie în școli- este o nouă formă a inchiziției?

2. De ce nu se începe cu istoria religiilor – câte sunt etc.;

 3. De ce ortodoxismul ar fi religia adevărată și celelalte considerate secte (vă imaginați ce discuțiile am cu fiul meu care pune întrebări, fiind destul de nelămurit și de multe ori speriat de dogmele religioase creștine); 

4. Orice religie dezvoltă o latură a fanatismului; cunoaștem că majoritatea războaielor au fost duse în numele religiei. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici cu un apel către ceilalți părinți care au aceeași certitudine:- lăsați-ne libertatea de a alege; permiteți ca această disciplină să fie opțională,  dacă vreți să avem copii sănătoși. Fără nici o îndoială se dorește ca din copiii noștri să se formeze o nouă generație de  obedienți ca masă de manevră ușoară. În ceea ce mă privește, voi fi adeptul unei singure credințe: a libertății. “Democrația nu înseamnă să faci ce vrei, dar mai presus de toate, înseamnă SĂ NU FACI CEEA CE NU VREI”.

Pentru că mesajul dumneavoastră conține mai multe întrebări, voi încerca să răspund la ele pe rând, așa cum au fost formulate mai sus.

1. Nu înțeleg de ce se începe această disciplină(Religia) cu caracter obligatoriu de la o vârstă așa fragedă – rolul de dascăl religios ar fi fost mult mai acceptat pentru un părinte, în sânul familiei și nu cerința obligatorie în școli- este o nouă formă a inchiziției?

Probabil nu sunteți din Republica Moldova, căci aici deja se împlinesc 3 ani de când  Guvernul a decis să fie introdusă disciplina Religia ca fiind una opțională și nu obligatorie. În ceea ce privește educația religioasă în familie, este adevărat că Dumnezeu a lăsat în Cuvântul Său ca principala responsabilitate a părinților față de copii să fie învățarea Sfintele Scripturi. Despre aceasta este scris în cartea Deuteronom, cap.6:6-7:

Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.

De aici vedem că părinții trebuie să-i învețe pe copii poruncile lui Dumnezeu, folosind orice ocazie și în orice timp, încât acestea să fie întipărite în mintea copiilor.

În cartea Proverbelor, găsim scris:

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (22:6).

Aceasta înseamnă că copilul trebuie să fie învățat de mic calea lui Dumnezeu, de mic trebuie să învețe care sunt direcțiile corecte cerute de Dumnezeu pentru o viață trăită în ascultare și aceasta îi va oferi posibilitatea ca atunci când va crește mare să se țină de ea.  Statistica demonstrează că copiii rețin foarte bine când sunt la o vârstă fragedă și adevărurile pe care le-au învățat în copilărie le vor ține minte pentru toată viața.

În Noul Testament, de asemenea, găsim scris :

Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.(Efeseni 6:4)

Așadar, părinții au obligativitatea înaintea lui Dumnezeu să-i învețe pe copii calea pe care trebuie să o urmeze în relația lor cu Dumnezeu.

Pe de altă parte, nu este nimic grav dacă copiii sunt învățați și în școală această disciplină chiar de la o vârstă fragedă, pentru că cunosc multe cazuri când părinții nu cunosc ei Sfintele Scripturi și din acest motiv nu pot să-i învețe acasă.

2. De ce nu se începe cu istoria religiilor – câte sunt etc?

Credeți că copilul de la o vârstă fragedă are nevoie de istoria religiilor, când el are mult mai mare nevoie să învețe cum să fie ascultător de părinți, cum să se poarte cu cei din jurul său, cum să-i respecte pe cei  ce-l învață, pe cei ce se îngrijesc de ei etc? Pentru ca să creștem și să educăm în spirit creștinesc tânăra generație nu avem nevoie de istoria religiilor sau altceva din acest domeniu, ci de adevărurile valoroase din Sfintele Scripturi, care pot să-i dea mântuire doar prin credință în Isus, iar apoi, dacă dorește, poate să studieze și istoria religiilor.

 3. De ce ortodoxismul ar fi religia adevărată și celelalte considerate secte (vă imaginați că discuțiile le am cu fiul meu care pune întrebări, fiind destul de nelămurit și de multe ori speriat de dogmele religioase creștine); 

Iată acesta este încă un motiv ca copilul să fie învățat sistematic Sfintele Scripturi ca să poată face singur alegerea, să aibă discernământul necesar ca să înțeleagă care este religia adevărată și care sunt secte. Atunci va înțelege ce este o sectă și cum să recunoască un creștin adevărat de unul formal.

 4. Orice religie dezvoltă o latură a fanatismului; cunoaștem că majoritatea războaielor au fost duse în numele religiei. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici cu un apel către ceilalți părinți care au aceeași certitudine:- lăsați-ne libertatea de a alege; permiteți ca această disciplină să fie opțională,  dacă vreți să avem copii sănătoși. Fără nici o îndoială se dorește ca din copiii noștri să se formeze o nouă generație de  obedienți ca masă de manevră ușoară. În ceea ce mă privește, voi fi adeptul unei singure credințe: a libertății. “Democrația nu înseamnă să faci ce vrei, dar mai presus de toate, înseamnă SĂ NU FACI CEEA CE NU VREI”.

Una din cele mai mari porunci sună așa:

    Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. (Deuteronom 6:5)

Această dragoste înseamnă ascultare totală de Cuvântul lui Dumnezeu și devotament față de voia Lui. A doua poruncă, nu mai puțin importantă, este să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Deci,  cel care-și iubește aproapele nu va veni cu război împotriva acestuia, ci va căuta întotdeauna binele lui. Studierea Sfintelor Scripturi la orele de Religie îl face pe copil să-L cunoască pe Dumnezeu și caracterul Lui, planul Lui cu privire la omenire, îl va ajuta să aleagă benevol să fie ascultător de El, nu manevrat și forțat de cineva și să acționeze potrivit cu învățătura sănătoasă din Cuvântul Său.

De aceea, noi ca și creștini, predăm la orele de Religie Cuvântul lui Dumnezeu și nu doctrina unei confesiuni anume,  promovăm dragostea față de Dumnezeu și față de oameni, iar aceasta nu va dăuna niciodată copilului, nu este o greșeală cu consecințe grave, ci, dimpotrivă,  va aduce multe beneficii educației copiilor și întregii societăți.

Dumnezeu să ne ajute pe fiecare ca să educăm tânăra generație în învățătura Domnului Isus!

http://www.moldovacrestina.net/scoala/religiacurriculum-ortodox/religia-scoala-educarea-copiilor/