Are Dumnezeu cont pe Facebook?


„Dacă Dumnezeu ar avea un frigider, poza ta ar fi prinsă cu un magnet de uşa lui. Dacă ar avea un scrin, fotografia ta ar fi cu siguranţă pe el. Dacă ar avea un portmoneu, ai ghicit, fotografia ta ar fi şi acolo! Dacă ar folosi un telefon mobil, ţi-ar trimite bip-uri ca să-ţi aducă aminte că se gândeşte la tine şi SMS-uri când eşti prea ocupat ca să-I vorbeşti.” (Anonim). Probabil că acesta ar fi unul dintre acele status-uri care ar atrage o serie întreagă de like-uri pe pagina ta de Facebook. Dacă aş fi căutat mai mult, poate aş fi găsit chiar o variantă adaptată pentru reţelele sociale. “Dacă Dumnezeu ar avea cont pe Facebook, chiar acum ai primi o cerere de prietenie de la El. Ar fi primul tău fan şi cel care dă primul like postărilor tale. Ar fi interesat chiar şi de pozele în care nu ai ieşit foarte bine şi primul care îţi urează La mulţi ani! Mai mult ca sigur ţi-ar trimite un mesaj de încurajare atunci când postezi piese şi mesaje de inimă albastră.”  Chiar dacă nu recunoaştem lucrul acesta foarte uşor, fiecăruia dintre noi îi place să ştie că undeva există Cineva care este interesat de noi în cele mai mici detalii, care este Fan-ul nostru numărul unu în zilele în care nici chiar nouă nu ne place de noi înşine.

“Dacă Dumnezeu ar avea o pagină de Facebook sau un cont de Twitter” l-ai adăuga, l-ai urmări? Ai răspunde cererii Lui de prietenie, pentru că bănuiesc că El ar trimite cererea înainte să observi prezenţa Lui acolo. Ar avea însă Dumnezeu pagină de Facebook? Şi-ar dori El să între într-o relaţie virtuală cu noi?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie, când stau pe Facebook, mi-este foarte uşor să dau like unei afirmaţii care îmi place pentru moment. S-ar putea însă ca peste cinci minute, după ce am mai dat like altor trei afirmaţii drăguţe, să nu mai îmi aduc aminte despre ce anume a fost vorba în prima afirmaţie. Am văzut multe albume cu fotografii ale copiilor colegilor mei, toţi cât se poate de drăgălaşi, dar nu aş putea spune că mi-a rămas clară în minte figura unuia. Dacă Dumnezeu ar avea un cont de Facebook şi aş fi prietenul Lui, nu mi-ar plăcea ca statusul meu să fie unul dintre cele 5.472 de status-uri cărora le-a dat like într-o singură zi. Nici nu aş dori ca fotografiile mele să fie unele din mulţime. Îmi doresc ca relaţia mea cu Dumnezeu să fie una reală, în care cuvintele mele sunt importante pentru El. Şi cuvintele Lui, importante pentru mine.

Sunt zile în care nu intru pe Facebook sau chiar dacă intru, s-ar putea să nu postez nimic. Prietenii mei virtuali ar putea spune că nici nu exist. Poate că dacă Dumnezeu ar avea cont pe Facebook, nu aş exista nici pentru El, dacă nu sunt acolo. Îmi doresc însă ca relaţia mea cu Dumnezeu să fie una care trece dincolo de cuvinte, să nu ţină de zilele în care mă simt on-line sau off-line. Toţi ne dorim să existăm pentru El chiar şi atunci când El nu prea există în vieţile noastre. E bine să ştii că există un loc unde te poţi întoarce întotdeauna.

Mă gândesc că, uneori, este foarte uşor să fii un creştin de tip Facebook. Ai întotdeauna la status gânduri înţelepte, dai share la melodii cuminţi sau chiar unei predici din când în când. Poate că nu ai nici măcar o poză cu tine la profil, pentru ca să nu spui cumva prea mult despre tine sau să te pui în vreun fel în evidenţă. Uneori însă, din păcate, creştinismul nostru se limitează la Facebook şi la melodii şi poze cuminţi. Uităm că dincolo de monitor, există oameni care au nevoie să audă cuvinte, să vadă oameni, să simtă căldura, dragostea şi chiar gustul unei pâini calde. Dacă Dumnezeu ar fi avut un cont pe Facebook I-ar fi fost foarte uşor să ne scrie că ne iubeşte, să ne posteze cele Zece Porunci, să ne spună Predica de pe Muntele Fericirilor în serial. Dar El a preferat să spună toate aceste lucruri pe viu. Să simtă cuiele în palme, dis-like-ul oamenilor, privirile acuzatoare, setea şi foamea. Crucificarea a fost un eveniment cât se poate de real şi nu s-a transmis pe nicăieri. Poate de aceea trebuie să se repete în inima fiecăruia dintre noi.

Dacă Dumnezeu ar avea cont de Facebook, mi-ar plăcea totuşi să mă aibă şi pe frigiderul Lui, în portofelul Lui, în telefonul Lui, în gândurile Lui, în inima Lui, în ochii Lui. Mi-ar plăcea să fie Colegul meu cu care pot ieşi la plimbare cu bicicleta. Una dintre cele mai plăcute întâlniri ale mele cu Dumnezeu este legată de o plimbare cu bicicleta în cursul căreia am stat pur şi simplu de vorbă cu El. Mi-ar plăcea să fie Cel alături de care să pot bea o cană de ceai cald sau să ies la o vânătoare de fotografii în natură. Cele mai plăcute amintiri ale relaţiei mele cu Dumnezeu, şi cred că şi ale tale, ţin de mediul offline.

Dacă Dumnezeu îţi va trimite vreodată cerere de prietenie pe Facebook, Îi poţi da accept. Poţi da like postărilor Lui, poţi da share cântecelor Lui, Îl poţi tag-ui în albumul tău, dar înainte de toate nu uita să îi dai accept în inima ta. Şi să Îl faci cât se poate de real pentru prietenii tăi din lumea reală.

http://revistarespiro.ro/articole

Este Facebook motiv de divorț?


Ia zi mă, ai Feisbuc? Nu? Băă! Nu-mi vine să cred… Tre’ să-ți faci. E tare: gagici, distracție, e mișto!”…

Nu de mult am auzit discuția asta între doi puștani, prea mici, după părerea mea, pentru un cont pe celebra rețea de socializare. Atunci m-am dus cu gândul la faptul că genul acestea de unealtă (cum să-i spun altfel?)  sau de potențială alternativă la viața socială fizică, poate fi o binecuvântare sau un blestem pentru cei ce o utilizează, funcție de modul în care se raportează la ea, de timpul petrecut acolo, de discernământ și, de ce nu, de starea spirituală a utilizatorului.

Toată media de pe la noi vuiește, în ultimele zile, în urma unui studiu recent al Academiei Americane a Avocaţilor Matrimoniali, care arată că Facebook este cauza menţionată în 20% dintre divorţurile din SUA. De asemenea, mai mult de 80% dintre avocaţii de divorţuri spun că numărul celor care folosesc reţelele de socializare pentru a îşi înşela partenerul este în creştere. Probabil că fiece român responsabil se gândește în ce măsură un astfel de efect ar fi posibil și printre conaționalii noștri.

Treaba asta mă duce cu gândul la păcatul originar. Adam, întrebat fiind de Dumnezeu dacă a mâncat cumva din pomul din care El îi poruncise să nu mănânce (și apropo, nu era vorba de măr ci de pomul cunoştinţei binelui şi răului) dă vina pe femeie. Femeia, la rândul ei, arată către șarpe. Niciodată nu este vina noastră. Alții ne pun să o facem, alții ne înșeală. Realitatea e că pe Eva nu a obligat-o nimeni să ia și să mănânce. A avut de făcut o alegere. Pornirea adâncă din inima ei a împins-o la a asculta de șoapta celui rău. Bărbatul ei, pe de altă parte, era acolo. El a lăsat-o în plata Domnul, ba chiar, după aceea, a păpat și el din tentantele roade ale pomului.

Facebook nu este de vină pentru divorțurile și despărțirile noastre, la fel cum focul nu este de vină pentru incendiul creat de un piroman, sau cuțitul pentru crimele ucigașului. Folosit cu cap și cu măsură, site-ul de socializare ne poate fi de folos, chiar dacă nu și esențial vieții. Repet: cu măsură și fără a înlocui relațiile din viața reală cu cele virtuale.

La baza ruperii legământului sacru, despre care ni se spune: ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă, stau alegeri și practici care durează de mai multă vreme. Sunt decizii greșite și lucruri adunate peste timp, care crează un background propice separării. Din păcate, însă, general valabil este faptul că păcatul din viața noastră pune un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, făcând astfel tot mai greu ca principiile Lui să ne guverneze viața și afectându-ne relațiile pe orizontală.

Eu am cont pe Facebook, dar el nu îmi conduce viața și nu mă determină să mă însor cu vre-o fostă colegă de liceu. Atunci când mi-am regăsit prieteni(e) vechi, m-am bucurat… și atât; pentru că relațiile din familia noastră sunt dintre cele mai bune, pentru că noi doi comunicăm, petrecem timp și ne rugăm împreună; pentru că Cristos este centrul familiei noastre, iar  eu și soția mea suntem una. Iar dacă aș vedea cel mai mic pericol pentru unitatea acestui colț de rai și care să vină dinspre Facebook sau dinspre orice altceva, nimic nu m-ar opri să renunț la acel lucru, imediat și ireversibil!

Vă invit să citiți și articolul ”Tragedia divorțului – Te rog, bursucel, nu pleca” de pe blogul ”Cuplul Creștin” pentru a afla mai multe despre perspectiva divină asupra divorțului, despre cauzele și efectele lui dar și pentru câteva sfaturi practice ce ne pot fi utile fiecăruia dintre noi.

http://martzian.wordpress.com

Cum să scapi de banii deterioraţi


Există puţine persoane, probabil, care să nu fi lipit în viaţa lor o bancnotă, mai ales când banii erau din hârtie, şi să nu fi plecat cu ea la piaţă cu inima cât un purice de teamă că vânzătorul ar putea descoperi matrapazlâcul şi-i va refuza banii. Pentru a nu mai fi puşi în această situaţie, dar nici în situaţia în care trebuie să mergem la bancă pentru schimbarea unei bancnote, fie ea cu o valoare mai mare, cel mai bine este să fim atenţi la primirea banilor, indiferent de unde vin.
Dacă totuşi se întâmplă ca o astfel de bancnotă să se strecoare în portofel, posesorul poate merge la una din cele patru sucursale BNR care schimbă bancnote deteriorate.

Vânzătorul poate refuza bancnota suspectă

“Banca Naţională Română (BNR) primeşte bancnote deteriorate, rupte, vopsite, călcate din greşeală cu maşina de călcat, supuse din greşeală la diverse surse de căldură sau spălate. Cele rupte nu trebuie să aibă bucăţi mai mari de 40% lipsă din suprafaţă. De asemenea, bancnota trebuie să prezinte cel puţin un element de siguranţă pentru a putea fi schimbată. BNR nu reţine nici un comision la schimbarea banilor”, a spus pentru RTV.NET Mugur Şteţ, purtător de cuvânt al BNR.

Citeste mai mult pe RTV.NET.

Relatia la distanta .. povara sau binecuvantare?


Astazi vreau sa scriu in articolul meu, despre relatiile dintre un baiat si o fata. Nu sunt experta, nici nu am ajuns sa pot spune ca am experienta in acest domeniu. Am crescut vazand in stanga si in dreapta tot felul de intamplari frumoase sau mai putin placute. Am privit la oamenii care spun ca sunt indragostiti si am vazut lucrul acesta in ochii lor, in faptele lor. Dar ce spuneti despre relatiile la distanta? Majoritatea sunt contra, dar v’ati gandit vreodata ca o relatie la distanta poate fi o mare binecuvantare? Nu este usor sa te vezi cu persoana iubita o data pe luna, cateva ore. Pur si simplu nu iti ajunge timpul sa’i spui tot ce ai vrea si nici sa va cunoasteti mai bine, timpul fiind cel mai mare dusman. Aici va vorbesc din propria experienta si sustin ca o relatie la distanta este o mare binecuvantare. Da, mi’as dori si eu sa am persoana iubita mai aproape, sa ne vedem zi de zi, sa iesim impreuna, sa facem diferite activitati impreuna cu prietenii nostri. M’am rugat mult pentru el si atunci cand am acceptat prietenia lui, am ales sa’I cer parerea lui Dumnezeu si sa’l implic pe El in tot ceea ce tine de relatia noastra. Recunosc in primul rand ca Dumnezeu mi’a dat ceva mai bun decat m’am rugat eu inainte sa’l cunosc pe baiatul care acum mi’e prieten. Pur si simplu el este darul meu de la Dumnezeu! Impreuna am intampinat greutati, am trecut prin fel si fel de incercari, distanta a fost inamicul nostru de multe ori si nu’l puteam intelege pe Dumnezeu de ce tocmai noi trebuie sa fim atat de departe unul de altul, de ce nu avem privilegiul ca si ceilalti indragostiti sa petrecem mai mult timp impreuna. Intr’o lume atat de pacatoasa ca aceasta, in care tinerii au un comportament tot mai imoral, nu le mai este rusine nici macar de parinti sau de ceilalti, pacatul sexualitatii s’a raspandit cu o viteza uimitoare. Daca nu ai intretinut relatii sexuale inainte de a te casatori esti considerat un MARE RATAT! Pentru ei, bucuria vietii este sa ajungi sa intretii relatii sexuale cu un numar cat mai mare de persoane, asta iti da experienta, dupa parerea lor. Sfintenie? Curatie? Nu mai exista de mult in mintea lor, in inima lor. Pacatul a ajuns a fi ceva normal, ceva obisnuit chiar sa nu mai fie numit pacat. Ne miram de ce tot mai multi tineri ajung distrusi, se refugiaza in tot felul de lucruri, ajung sa’si complice viata si sa faca din aceasta un mare iad. Se casatoresc si sunt nefericiti, divorteaza, copii ajung prin case de plasament, pe strada, cei mai nefericiti. Dumnezeu iubeste sfintenia, curatia, inimile curate si copii care fac Voia Lui. Nu’i de joaca cu ispitele acestea ale sexualitatii, sunt cele mai tentante si te fac sa incalci toate barierele.

Imi doresc o familie binecuvantata, de care sa ma bucur si stiu ca pentru asta trebuie sa ma pastrez curata! Sa fac in toate Voia lui Dumnezeu si sa ma alipesc tot mai mult de El. Sa caut sa’I fiu placuta! Relatia la distanta este o binecuvantare tocmai de aceea, pentru ca ispitele sexualitatii nu sunt atat de puternice, iar dragostea devine mai puternica cu distanta, cu timpul, cu incercarile prin care treci. Daca doua persoane reusesc sa comunice de la distanta, sa aiba incredere unul in altul, sa fie sinceri, cu atat mai usor le va fi cand vor fi impreuna si vor putea pasi pe drumul casatoriei cu o temelie solida.

Tu ce crezi despre relatia la distanta?

http://neclintit.com

De ce ajungem aici? (partea a doua)


M-am gândit să trecem mai adânc printr-una din cauzele ajungerii ” aici ” şi să vorbim despre RESPINGERE…

Ce simţi când doar ajungi cuvântul ” respingere ” ? Te tulbură? Nu-ţi place? Îţi aduce la suprafaţă amintiri care te dor? …

Mie… sincer… nu-mi place cuvântul acesta… nu îmi place cuvântul pentru că tot ceea ce cuprinde el m-a făcut să-i simt profund însemnătatea…

Conform DEXului, cuvântul ” respingere ” înseamnă  1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

Să privim ” respingerea ” chiar de la ” începuturile ” ei… Să vedem rădăcinile care au otrăvit omenirea.

► Satan este prima fiinţă respinsă. Din cauza răzvrătirii lui, a fost aruncat afară din Rai. ( Luca 10:18 )

► Adam şi Eva au păcătuit împotriva Lui Dumnezeu au suferit ca şi consecinţă a neascultării lor, respingerea, alungarea din Rai. Din prezenţa Lui Dumnezeu.  ( Geneza 3:1-6)

► Adam o respinge pe Eva ( Geneza 3:12 )

► Acceptarea Lui Dumnezeu  este retrasă. În locul ei a rămas respingerea! ( Isaia 59:2 )

Respingerea este ca un blestem. Ea s-a răsfrânt asupra primilor oameni iar ei au transmis-o generaţional până în ziua de azi.

Aceste consecinţe ale respingerii lucrează şi acum degradare în rasa umană, în prezent.

Această respingere din partea Lui Dumnezeu a fost rezolvată prin jertfa Lui Isus. Însă trebuie să ştim să ajungem la restaurare, adică să avem revelaţia acceptării Lui Dumnezeu.

Restaurarea totală  va avea loc doar atunci când întreaga noastră fiinţă va fi răscumpărată , la revenirea Domnului Isus.

Planul Lui Dumnezeu este de a oferi dragoste şi acceptare în mod necondiţionat.

Respingerea lucrează în duhul uman. În cel mai intim loc al fiinţei noastre. Ne naştem cu această sămânţă a respingerii în duhul nostru.

Ea îşi face simţită apariţia ( în unele cazuri ) încă dinaintea conceperii fătului în pântec. ( …cum ar fi  faptul că viitoarea mamă ” respinge ” sarcina dacă – de exemplu – copilul a venit într-un moment ” nepotrivit”, sau dacă află că sexul copilul este altul decât ceea ce ar fi aşteptat, sau dacă deja sunt prea mulţi copii şi cel din urmă sosit deja a făcut să crească greutăţile familiei, etc.

Toate acestea sunt ca un fundament. Ca o linie care se continuă.

Pe acest ” fundament ”ne începem viaţa pământească.

Familia este mediu în care ne dezvoltăm, mediul în care ni se modelează personalitatea. Aici ni se formează caracterul, ne interiorizăm credinţele.

În aceste condiţii este imperios necesar ca, copilul să aibă un mediu sănătos care să prmită o dezvoltare armonioasă.

Dacă familia oferă copilului un mediu sănătos, atunci copilul va creşte ca un om normal, fără tulburări în personalitate, cu o puternică personalitate…

Pe partea opusă avem familia disfuncţională. Unde rolurile părinţilor nu sunt respectate. Unde poate există confuzie în privinţa identităţii proprii.

Aceste situaţii sunt descrise în linii mari.

Sunt sigură că fiecare cunoaştem cazuri care se înscriu şi într-o parte şi în alta…

Toate aceste lucruri sunt ca un tablou care e mult mai complex dacă-l priveşti îndeaproape.

Să poposim puţin deasupra tabloului unde familia este disfuncţională.

Cum ar fi putut să afecteze viaţa noastră în prezent?

► În primul rând momentul conceperii este startul care dă tonul vieţii fiinţei care este concepută.

Atitudinea părinţilor, mediul în care este conceput ( în cadrul undei căsătorii binecuvântată sau într-o relaţie de curvie, etc. ), atitudinea pe timpul sarcinii…toate se impregnează adânc în duhul copilului.

Cuvântul Lui Dumnezeu în Deuteronom 23:2 spune clar că cei concepuţi în curvie sunt respinşi. Nu pot avea acces la Templu, nici chiar a zecea generaţia a acelui om nu poate avea parte în a intra în Casa Lui Dumnezeu.

► Felul în  care este primit copilul la naştere…cu dragoste sau nu…cu acceptare sau dezinteres?! Acest „ start ” contribuie la consolidarea sentimentului de acceptare şi apartenenţă.

► Acceptarea identităţii sexuale.

Am întâlnit cazuri în care părinţii şi-au respins propriul copil doar pentru că era băiat iar ei şi-au dorit fetiţă.

Chiar dacă ulterior părinţii şi-au acceptat copilul, s-a putut vedea dezvoltându-se în copil o dorinţă de a fi  băiat…Neacceptarea identităţii sexuale duce la o deformare a personalităţii.

► Modelarea vieţii, viitorului copilului după dorinţele părinţilor. Astfel este înfrânată creativitatea şi ” eliberarea ” caracterului în vederea dezvoltării proprii. Părinţii fiind îndrumători atenţi dar iubitori.

Exemplu: Faci cutare şcoală sau să înveţi cutare meserie! Eu ştiu ce e mai bine pt. Tine…tu nu ştii…etc. Nu eşti bun de nimic, eu trebuie să aleg mereu pentru tine…

► Acceptarea felului în care arătăm.

De multe ori, respingerea vine din respingerea pe care o întâmpinăm din partea colegilor, prietenilor , porecle care jignesc.

► Divorţul / separarea / moartea  produce un dezechilibru în viaţa copilului. Şi cel mai adesea aduce condamanare peste copil, acesta autoînvinovăţându-se pentru situaţia în care se află părinţii.

► Adopţia – aduce un sentiment de înstrăinare, de abandon.

Acestea sunt doar câteva din cazurile care afectează viaţa noastră ca şi copil. Ele rămân adânc în duhul nostru.

Ele trebuiesc aduse Domnului pentru a ne fii vindecată întreaga fiinţă.

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » De ce ajungem aici?