Categorie: DILEME

Cât de prietenă pot fi eu, fată, cu un băiat?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, DILEME

Subiecte ca și acestea sunt spinoase, pentru că nu poți da un ”diagnostic”…nu poți trasa o linie de demarcație ci doar poți enunța câteva principii!sau mai degrabă valorile pe care le ai îți vor determina o graniță…sau nu.

Unul din subiectele mult întâlnite în ultima vreme este chiar cel din titlu 😀 …

Cât de prietenă pot fi eu, fată cu un băiat? Cât de mult pot fi apropiată de cineva de sex opus? Cât de mult pot să mă atașez emoțional de el?… Vă mărturisesc că am avut de ”luptat” cu această problemă… Ce veți citi va fi și o expunere subiectivă dar vom privi și puncte de vedere obiective…

David și Ionatan sunt exemplul clasic de prietenie strânsă care poate implica și sacrificii. Extraordinar Ionatan… atașamentul lui față de David a fost fără prefăcătorie. Frumos. Așa ar fi de dorit să fie orice relație dintre doi prieteni: sinceră, strânsă și care poate depăși circumstanțele!

Am dat un exemplu din Biblie. Pentru că e un loc excelent de unde poți da exemple.

Am observat un lucru din prieteniile din Biblie: erau între persoane de ACELAȘI  gen: bărbat – bărbat, femeie – femeie (Rut și Naomi, Iov și prietenii lui, David și Ionatan, Maria și Elisabeta, etc.) Excepțiile apăreau atunci când familiile erau implicate împreună (cum era Moise, Aaron și Maria, Lazăr și surorile lui).

Acum, drept să vă mărturisesc, multe probleme am întalnit în ultimul timp tocmai din cauza prieteniilor băiat – fată. În cele mai multe dintre cazuri lucrurile au degenerat și au ajuns unde NU s-a dorit… Am să vă dau exemple reale dar fără nume ca să nu se simtă nimeni vizat 😀

Toate exemplele următoare sunt reale și cunosc personal personajele!

1. Un băiat și o fată. Prieteni extraordinar de buni. Mergeau împreună în multe locuri, se distrau, mâncau, cântau împreună cu alte cuvinte o prietenie curată până la un moment dat când între fată și băiat lucrurile au început să se complice. Au început să petreacă mai mult timp împreună, să stea mai aproape unul de celălalt, să doarmă unul lângă celălalt cu atenționarea clară că între ei NU se întâmplă nimic… Din nefericire, lucrurile degeneraseră deja așa că între cei doi au apărut emoții, dorințe de a fi mai intimi, de ”a se mângâia” prietenește până când lucrurile s-au complicat mult prea mult!

Finalul? Inimi rănite pe amândouă părți… sentimente de amărăciune cu greu depășite… judecată… neiertare și multă acuzare…

2. Un băiat și o fată. Fiecare dintre ei avea prieten ( iubit, respectiv iubită ) fiind implicați în relație de mai mulți ani cu partenerul. S-au împrietenit foarte mult din cauza unor proiecte comune. (lucru care de altfel e frumos…) Fiecare dintre ei e înzestrat cu calități extraordinare, carismă și mult fun. Încet, încet s-au trezit că sunt prieteni poate prea buni… L  El s-a despărțit de prietena lui din anumite motive iar ea nu sunt încă sigură…

Poate vă gândiți că exagerez… se poate! Nu mă dau înapoi în a primi astfel de remarci însă într-adevăr am prezentat o parte negativă a unor situații… doar ca și precauție…

E mai bine să cunoști toate fațetele unei situații apoi să poți avea o concluzie sănătoasă.

Mai este o situație care aduce probleme și confuzie în relația de amiciție fată – băiat: băiatul sau fata suuuuuper amabilă. Este foarte frumos ca și băiat să fii amabil! sau ca și fată.

Totuși trebuie trasată o linie de demarcație pentru a nu trezi alte ”sentimente”.

Avem un prieten (eu și soțul meu) foarte bun. Este un băiat extraordinar, talentat, deștept și foarte – super – extra – mega amabil cu toată lumea, mai ales cu fetele. Foarte amabil!

Dar vreau să vă spun că mereu am avut discuții datorită acestei ”amabilități”… mereu era câte o fată ”afectată” de amabilitatea lui. Ba că lui i se părea ca ei îi place de el, ba invers. Și au fost probleme serioase din nefericire.

Mai avem așa prieteni super – mega – extra – amabili care îi văd clar că se confruntă cu ”fane” …

Băieți!… fetelor nu le priește așa amabilitate! Nu spun să fim nepoliticoși sau să nu fim amabili… NICIDECUM! Dar să fim atenți!

Am întâlnit multe fete îndrăgostite fără speranță de astfel de feți frumoși iar ei habar nu aveau.

Un mic sfat: fiți amabili. Fiți drăguți. Zâmbiți. Dar nu lăsați să vă fie interpretate gesturile!

Ce-i de făcut? Să nu mai avem prieteni de gen opus? Nu am spus așa ceva. Și nici nu mă gândesc la asta! Vreau doar să te sfătuiesc să te gândești la ceea ce faci. Cât de mult sau cât de apropiat ești într-o astfel de relație?

Dacă ai fi căsătorit, i-ar place soțului sau soției tale să ai o astfel de relație? sau mai bine zis ți-ai permite o astfel de relație, un astfel de comportament, dacă ai fi căsătorit?

Și în funcție de răspunsul pe care ți-l dai la întrebarea asta, așa comportă-te!

Să nu uiți: chiar dacă nu ești căsătorit, într-o zi vei fi. Comportamentul tău de acum onorează sau nu pe viitorul tău partener!

Simona Ilioni-Loga

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Cât de prietenă pot fi eu, fată, cu un băiat?

De ce dragostea nu e întotdeauna reciprocă?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

Indiferent de vârstă, tinerii au o întrebare: „De ce dragostea nu e întotdeauna reciprocă?” Poate că una dintre cele mai mari frustrări în viața tânărului vine din dragoste. Se îndrăgostește până peste cap de cineva, iar drept răspuns… nimic. Dacă Dumnezeu e sursa dragostei, de ce nu e totul mai simplu? Cred că Dumnezeu poate să facă în așa fel încât celălalt să mă iubească pe mine măcar cât îl iubesc eu. Totuși, de ce nu o face?

Uneori, se întâmplă ca relația să se înfiripe, să crească până la un moment când totul se năruie ca un castel de nisip în fața celui mai mic val. Mai are rost să vorbesc de trauma din sufletul celui care a investit cel mai mult? Cred că fiecare a trecut pe aici. Și fără să ne dăm seama, devenim mai suspicioși, mai răutăcioși, mai nemultumiți, până într-o zi când… ni se pune pata pe altcineva. Și o luăm de la capăt. Nu era mai  bine să nu ne fi îndrăgostit niciodată până acum? Să fi fost totul mai simplu: te îndrăgostești o dată și dragostea e reciprocă.

De fapt, ce îl face pe un adolescent să se „îndrăgostească” la 14 ani? Chiar știe el ce e dragostea la vârsta asta? Nu cumva teama de a nu fi singur (de ziua îndrăgostiților) și presiunea celorlalți îl fac să se arunce într-o relație care cu siguranță nu va rezista? În loc să aștepte până când va dobândi o stabilitate sentimentală, el va avea tot mai multe relații care îl vor destabiliza emoțional.

Dacă adolescentul mai are de învățat la capitolul ăsta, un tânăr deja le știe pe toate. Urmarea? Va avea mai multe relații decât adolescentul. De ce? Pentru că nu știm de fapt ce e iubirea.

„Adevărata iubire nu este patimă nestăpânită, înfocată și năvalnică. Dimpotrivă, ea este calmă și profundă prin natura ei. Ea are în vedere mai mult decât aparențele (cele exterioare) și este atrasă doar de calități. Este înțeleaptă și cu discernământ, iar devotamentul ei este real și de durată.”

Îmi place atunci când dragostea e calmă. Sunt în Biblie câteva exemple de tineri care, ajunși la momentul alegerii partenerului, au vrut să-I dea o mână de ajutor lui Dumnezeu. Cum au decurs viețile lor nu ne e ascuns, asta poate pentru a învăța lecții prețioase. Vezi și îți place! Crezi că e dragostea vieții tale și vei face orice pentru a o face fericită. Te rogi lui Dumnezeu să te ajute, fiind sigur că e providențial modul în care v-ați cunoscut. Uiți totuși să spui o frază:„totuși nu cum voiesc eu, ci cum voiești Tu”. Și dacă o spui, nici tu nu o crezi.

Un bun prieten îmi spunea că dacă Dumnezeu îmi va stabili întâlnirea în tren cu posibila viitoare soție, iar eu nu acționez rapid pe moment, atunci șansa unei căsnicii fericite a fost ratată cu brio. Nu cred într-un astfel de Dumnezeu, al unei singure ocazii. Cu atât mai mult când vine vorba de fericirea mea. Știi că Dumnezeu e mai interesat de fericirea ta decât tine însuți? Nu îți va da o șansă, reproșându-ți că ai pierdut-o, ci te va convinge pas cu pas că persoana de lângă tine e specială. O va face treptat și vei realiza că dragostea adevarată va crește pentru totdeauna.

Sincer să fiu, nu cred în dragoste la prima vedere. În primul rând, pentru că aparențele sunt înșelătoare. Foarte mulți apreciază o persoană după felul în care arată. Dar ce a făcut să arate așa? Nimic! Așa a creat-o Dumnezeu. De fapt, interiorul persoanei este partea care arată cine este. Descoperirea acestor lucruri ascunse care definesc o persoană e atât de captivantă pe cât e de importantă. Și, cu cât vei descoperi mai mult, cu atât vei iubi mai mult.

De ce nu face Dumnezeu ca „dragostea” să fie reciprocă? Pentru că de cele mai multe ori aceasta este doar pasiune nestăpânită sau obsesie. Nu pot decât să Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu mi-a ascultat toate rugăciunile la acest capitol. Sunt sigur că o va asculta pe aceea în care Îl rog să mă învețe ce e iubirea și cum pot avea parte de ea. Chiar am nevoie să învăț ce e iubirea.

Atunci când înveți că frumusețea e mai mult decât ce vezi la exterior și când faci totul ca să ai un caracter frumos, vei avea discernământul necesar să cauți iubirea acolo unde poate fi găsită; iar Dumnezeu o va face reciprocă.

Stoian Vali

© Revista Respiro

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » De ce dragostea nu e întotdeauna reciprocă?

Limitele într-o relaţie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

”LIMITA” este definită după DEX prin: 1.v.delimita. 2. v. mărgini. 3. v. localiza. 4.v.restrânge. 5. v. restrânge. 6.v. reduce. 7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)

De asemenea, din punct de vedere creştin limitele se referă la fizic, suflet şi duh.

Drept să vă spun, multă vreme reacţionam ca un arici când auzeam de limite. Mă zburleam şi vedeam în ele un inamic care trebuie doborât cu orice preţ…

M-am gândit foarte mult la limite. M-am luptat cu ele…

Ori de câte ori am participat la vreun seminar despre sexualitate, în general se vorbea despre asta: păstrează limita fizică, nu trece ”bariera”, nu…, nu…Şi totuşi cu toate aceste informaţii, sunt destui care nu reuşesc să păstreze aceste limite…

În acest punct m-am gândit că lipseşte ceva…cu siguranţă…

De ce să nu putem păstra o limită fizică?

Când vorbim despre limite într-o relaţie, în general ne gândim la limitele fizice. Şi pare oarecum justificată  îndreptarea spre un subiect care acaparează atenţia.

În primul rând, apropierea fizică este generată de dorinţa de a manifesta afecţiune. Este cel mai simplu mod de a ne arăta dragostea: o îmbrăţişare, sărut, mângâieri, etc. Însă depăşirea limitei duce la alte probleme.

Deci…apropierea fizică are de a face cu ceva mai mult decât simpla dorinţă de a atinge?

Ordinea Lui Dumnezeu în care am fost creaţi să funcţionăm este aceasta: cunoaştere la nivel duhovnicesc, sufletesc apoi abia apropiere fizică.

Dacă ne uităm în grădina Edenului, când Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, prima acţiune a lui Dumnezeu a fost la nivel duvonicesc şi sufletesc ( Genesa 2:7, 18). Abia apoi a urmat cunoaşterea fizică.

Ce vreau să zic cu toate acestea?

Ca să nu ajungi să trebuiască să tratezi trebuie să previi!

Felul în care porneşte o relaţie determină modul în care ea va funcţiona. Şi poate determina chiar şi modul în care va sfârşi.

Este important să ştii clar ce fel de relaţie vrei să ai! Una care să ai pe cineva, fără obligaţii, etc?

Sau vrei să ai ceva de calitate? O relaţie în primul rând dumnezeiască?

Dacă eşti implicat într-o relaţie care nu prea are de a face cu Dumnezeu, cu valorile Sale, cu sfinţenia…atunci nu ai nevoie de limite…

Vorbeam mai devreme despre o anumită ordine în care am fost creaţi să funcţionăm: duhovnicesc, sufletesc, fizic.

Cum se pot aplica lucrurile acestea într-o relaţie? Ce legătură au cu limitele?

Limitele au datoria de a ne proteja. Ne protejează în primul rând de orice este legat de curvie, de orice fel de abuz, sau rănire de orice fel…

Este important de ştiut că limitele nu sunt un duşman ci sunt ca un pod care ne protejează să nu cădem sau să alunecăm.

Să cunoaştem modul în care am fost creaţi să funcţionăm determină modul în care funcţionăm şi într-o relaţie.

Aşa că pentru succes maxim într-o relaţie este necesar să funcţionăm în modul în care Dumnezeu ne-a proiectat:

– Duhovnicesc ( ceea ce înseamnă să te închini aceluiaşi Dumnezeu, să ai aceaşi credinţă. Cred că unirea la nivel de duh este cea care „sudează” relaţia. Aici se clădeşte dragostea „Agape”, cea care rămâne când sentimentele pot fi tulburi…)

– Sufletesc ( aici intervine deja partea emoţională, sentimente, dorinţa de apartenenţă şi în final sentimentul de a iubi ;) )

– Fizic ( partea totală fiind consumată în cadrul căsătoriei ).

Implicarea în cunoaştere duhovnicească presupune parteneriat cu Dumnezeu în relaţie. Parteneriatul cu Dumnezeu ne va feri, ne va limita la a împinge cunoaşterea la nivel fizic. Asta ne va salva de la dezamăgiri, etc.

Nu sunt în măsură să stabilesc limitele unei relaţii: dacă să ţii de mână sau nu, dacă să săruţi sau nu, dacă să dormi împreună sau nu, etc…

Însă am văzut cu siguranţă că setarea relaţiei pe Dumnezeu este tot secretul.El îţi va pune în inimă limitele pe care trebuie să le păstrezi.

Ne întoarcem la sursă, la secretul unei relaţii: Relaţia ta cu Dumnezeu!

Sursa:flacarainchinarii

“Ce este căsătoria în concepţia ta?”

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, DILEME

În ce priveşte căsătoria, am cele mai frumoase sentimente, dar şi cele mai mari temeri. De la bucuria de a fi cu cel iubit tot timpul la teama că eu sau el am putea să nu mai avem aceleaşi sentimente atât de intense cu trecerea timpului, şi atunci alegerea noastră s-ar dovedi nu atât de bună cum am crezut … In ciuda temerilor, dacă Dumnezeu primează în vieţile noastre, sunt convinsă că El poate face ca relaţia noastră să funcţioneze, iar dragostea să crească tot mai mult.

Violeta, 19 ani

Căsătoria este locul în care ar trebui să te afli cel mai în siguranţă. Doar in căsătorie poţi beneficia de bucuria deplină a dragostei. În altă parte decât aici nu ai voie nici măcar să te gândeşti.

Benny, 22 ani

După părerea mea, căsătoria este un legământ între el, ea şi Dumnezeu… aceasta e perspectiva crestina. Din perspectiva socială, este legalizarea unei relaţii între 2 persoane de sex diferit.

Căsătoria înseamnă începerea unei relaţii permanente, durabile şi stabile. Şi cu siguranţă  implică asumarea unor responsabilităţi neasumate până atunci.

Andrei, 23 ani

Căsătoria este împlinirea iubirii sub binecuvantarea Cerului, o unire pentru toată viaţa cu cel pe care îl iubeşti. Iar dacă iubirea este în temere de Dumnezeu, ea va rămâne puternică, în ciuda tuturor obstacolelor.

Denisa, 21 ani

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Întrebare: “Ce este căsătoria în concepţia ta?”

Baticul: acoperământ sau accesoriu religios?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

În cadrul bisericilor evanghelice, baticul este unul dintre subiectele controversate. În zilele noastre, parcă ne-am obişnuit cu o pocăinţă ieftină, în care Domnul ne primeşte aşa cum suntem. Sau… ascultăm de unele păreri care nu sunt tocmai în conformitate cu învăţătura biblică. Prin acest material nu doresc să judec vreo biserică ce nu are la bază învăţătura acoperirii capului femeii în biserică. Probabil de multe ori fetele au auzit expresia „contează să ai ceva pe cap în biserică”. Hmm… oare totul se rezumă la „a avea ceva pe cap”?

Cred că tot mai multe biserici din ziua de azi nu mai ascultă de învăţătura dată de Pavel: „Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.” Aşadar, doresc să adresez o întrebare: o bentiţă de 3-5 cm poate acoperi capul întreg? De ce ne-am obişnuit să transformăm mersul la biserică într-un obicei? De ce, fără să ne dăm seama, lăsăm deoparte învăţătura care nu ne place, dar continuăm să spunem „Dumnezeu este cu noi”?

Dragă cititoare, nu doresc să te simţi jignită prin ceea ce am scris mai sus. Ştiu că anturajul din biserică are foarte mare influenţă asupra ta, iar un simplu gest de smerenie este rapid etichetat ca fiind „fanatism”. Hai să ne trezim din starea de indiferenţă, să cercetăm Scriptura, iar abia apoi să comparăm învăţătura dată de alţii cu ce stă scris în Biblie.

Doresc să te fac să înţelegi că a-ţi acoperi capul nu înseamnă a te împovăra. Într-adevăr, uneori conducerea unei biserici poate tolera comportamentul doar ca noi să rămânem în biserică. Doresc să-ţi spun că a avea capul acoperit în biserică nu este un accesoriu, un obicei religios formal. Bentiţa este o minciună. Da, sună foarte şocant!

Cu mult respect îţi spun: hai să nu ne mai jucăm cu păcatul, să nu ne mai amăgim pe noi însene, ci să cerem Domnului înţelepciune. El să ne arate drumul pe calea strâmtă şi să ne conştientizeze că pocăinţa nu este un lucru uşor de apucat.

http://totalschimbat.ro