Categorie: Duhul Sfânt

Una din constantele lumii moderne este ”ÎNLOCUIREA”. Avem înlocuitori aproape pentru orice. De la zahărul, care poate fi înlocuit și este înlocuit cu aspartam sau altele, până la inimi care pot fi înlocuite cu mini-pompe. Aproape totul are și înlocuitori și cum lumea actuală e orientată spre profit mai mult da niciodată, există varietăți de înlocuitori în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia. Putem găsi înlocuitori pentru alimente, substanțe, electronice, piese, mașini, case etc. Mii de alternative, așa de multe, încât îți trebuiesc instrucţiuni de alegere a înlocuitorilor. Uneori se caută înlocuitori pentru că sunt mai ieftini decât originalul, alteori de nevoie, că originalul e defect sau în unele cazuri, din cauză că e nevoie de senzații tari.

Una din caracteristicile înlocuitorilor este că seamănă sau au efecte similare cu originalul. Dacă îmi este sete, pot cumpăra o sticlă de apă, dar am și varianta să cumpăr un suc ieftin. Un suc ieftin e mai avantajos la preţ decât o sticlă de apă și e tot îmbuteliat, e tot lichid, se poate bea, dar are ceva în plus și ceva în minus. Nu e apă, e ceva derivat din apă.

Acest fenomen vast, care merită analizat cu atenție, este găsit și în viața spirituală. Oamenii apelează la înlocuitori, pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul aferent unor stări sau pentru că vor să obțină ce Dumnezeu întârzie să le ofere sau pentru că vor să simtă ceva ce simt doar alții.

Duhul Sfânt trebuie să fie o constantă a vieții credincioșilor. Fără El suntem pierduți. E singurul semn după care suntem recunoscuți de Dumnezeu ca fiind ai Lui, ca fiind spălați în sângele Mielului. Duhul Sfânt e pecetea după care vom fi selectați la răpire și El este prezent în viața fiecărui om care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. De la acest adevăr pornind, credincioșii se împart în multe categorii. Nu ajunge promisiunea lui Dumnezeu, oamenii vor să simtă puteri, stări, senzații. Oamenii vor să dovedească celorlalți ceea ce dețin, vor să dețină o telecomandă a duhului prin care să îl activeze și să îl comande și pentru că Duhul Sfânt nu se conformează acestor dorințe, este înlocuit cu altceva. Unii din înlocuitori sunt răi din start, alții sunt doar folosiţi rău, în esență fiind buni la locul lor.

Așadar, Muzica – Înlocuitor pentru Duhul Sfânt. Momentele de închinare devin uneori adevărate ”beții spirituale”. Oamenii sunt în transă la anumite cântări, unii aproape de orgasm spiritual. Se caută senzații intense și plăcute. Se urmărește găsirea acelor stări intense de spiritualitate, ceva ce caută religiile care pun omul în centru și nu pe Hristos, ceva gen yoga, unde cel mai important e să simți plăcere până la urmă. În cazul acesta muzica este un înlocuitor super. Merg oamenii la biserică și cei de la ”laudă și închinare” le oferă momente de relaxare totală, momente de plăcere intensă. Când ies din biserică se simt, cum altcumva decât, ”extraordinar” crezând că Duhul Sfânt e cel ce le-a dat senzația.

E la modă să închizi ochii și să ridici mâinile, căutând febril senzația prin colțurile minții, căutând acel ”g-spot” spiritual și dacă ”echipa de laudă și închinare” se știe cu meseria, nici nu mai e nevoie de predică, plăcerea e garantată și omul poate ieși pe hol în timpul predicii , că oricum a atins plăcerea spirituală. Se caută înlocuitor pentru Duhul Sfânt și muzica e unul bun și acceptat. Nu? Ce e rău în muzica de închinare? Ce dacă repetă ca la incantații acel dute-vino halucinant, ritmic și senzitiv? Ce dacă ritmul sau melodia sunt împrumutate de la muzica demonică? Ce dacă sună mai degrabă a melodie pe care dansează cadânele? Dacă e spre slava Domnului, hai să ne bucurăm, că ne dă senzații plăcute.

Avem impresia că, dacă ne simțim bine la biserică e de la Duhul Sfânt. Dar impresia asta, poate fi falsă în cele mai multe cazuri. Nu găsim în Scripturi că Duhul Sfânt se angajează sau e trimis să ne ofere plăcere. Zac Poonen spunea într-un mesaj de acum câțiva ani, că unii folosesc biserica și muzica de acolo ca pe un bar. Se duc să își ”înece amarul” care îl au acasă sau în viață, se simt tare bine acolo, ”în prezența Duhului”, iar când se întorc acasă zbiară, țipă, se poartă urât cu cei dragi, consumă substanțe sau imagini, etc. Asta nu e lucrarea Duhului Sfânt, dacă ar fi, s-ar menține, pentru că El ne locuiește nu e doar la biserică.

Oare nu a ajuns muzica din biserici un înlocuitor al Duhului Sfânt pentru mulți? Ritm, bas, perfecțiune, lumini specifice din ce în ce mai des, repetiție obsedantă, apel la deconectare, urcare pe culmi. Cam seamănă cu acte sexuale, deși comparația s-ar putea să deranjeze pe mulți. Ce căutăm în închinarea de la biserică? Plăcerea noastră? Senzația noastră? Înlocuitori pentru ceva? Cine e beneficiarul închinării? Noi? Ce facem dacă ”grupa de închinare” nu ”se mișcă mai cu talent”… iată întrebări de meditat. Nu, nu am ceva cu închisul ochilor, cu ridicatul mâinilor, cu cântatul, ci cu folosirea lor pentru plăcerea personală și pentru a găsi senzații care să ne amăgească că suntem ce o cale bună.

Păna una alta, muzica nu va putea înlocui niciodată Duhul Sfânt, nici măcar la închinarea din biserici. Muzica are rostul, rolul și locul ei, nu poate fi folosită aiurea. Prea este folosită greșit, ca fundal sonor emoționant la seri de evanghelizare, ca momeală să chemăm oamenii ”la Domnul”, ca băutură care să ne ofere satisfacție prezenței Duhului Sfânt, ca motiv de frecventat biserica etc. Muzica poate fi un păcat, dacă nu e folosită adecvat, Duhul Sfânt nu poate fi înlocuit de muzică.

http://www.filedinjurnal.ro/

Una din poveștile care prinde tare la copii, dar care parcă se prinde bine și de adulții de mai târziu, din cauză că nu este uitată, este cea cu Aladin și lampa fermecată. Pentru cei ce nu știu, Aladin, personajul poveștii, găsește o lampă fermecată, din care, dacă o freacă, iese un duh atotputernic și îi împlinește dorințele. Unele din ele sunt mici, altele din ele sunt uriașe, dar toate sunt rezolvabile pentru că duhul lămpii, îl consideră pe Aladin stăpân, din cauză că el, a găsit lampa.

Ei, dacă ați ști voi câte tinichele sunt frecate și în ziua de azi ca să apareă vreo dihanie de duh puternic și servitor din ele… Dar hai să nu o lungim prea mult și să vorbim puțin de prea multele asemănări, între povestea asta și modul în care unii creștini îl văd pe Duhul Sfânt.

Unii din primii oameni care se așteptau ca Duhul Sfânt să se comporte aproximativ la fel ca duhul din lampă, au fost fiii lui Sceva. Au crezuc că pot utiliza formule megice, ca să invoce anumite puteri doar că, nefiind recunoscuți, Duhul Sfânt nu ”a executat ordinele”, în consecință demonul pe care voiau să îl scoată, i-a schingiuit. Mai este un exemplu, care nu s-a terminat bine, când un om a vrut să cumpere, puterea pe care o aveau ucenicii și iar nu a fost de bine.

În modernism, fenomenul lui Aladin e foarte răspândit. Creștinii își doresc tare mult lampa fermecată. Mulți oameni ar vrea să le fie Duhul Sfânt slujitor. Ar vrea ca Duhul Sfânt să mute munții, cum scrie Scriptura, ar vrea ca Duhul Sfânt să le dea puteri și daruri, cum scrie Scriptura, ar vrea ca Duhul Sfânt să îi scape de vicii și alte dorințe, unele din ele chiar năstrușnice. Accentul cade tot acolo, creștinii ar vrea ca Duhul Sfânt să iasă doar atunci când e chemat și să împlinească dorințele, apoi să se retragă discret iar în lampa fermecată. Trebuie să recunosc, zâmbesc cănd mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ar fi realitate fenomenul, toți ne-am bate în Duhul… dar mă cutremur imediat ce realizez, că în discuție e Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, iar Scriptura spune că hula împotriva Lui nu poate fi iertată.

E adevărat, există unele lucruri asemănătoare între cele două situații, dar sunt total diferite. Duhul lămpii din poveste este slujitorul proprietarului lămpii, dar Duhul Sfânt, nu este slujitorul nostru, ci poate al proprietarului nostru, al lui Dumnezeu, deși nici așa nu găsim dovezi Scripturale. Duhul Sfânt, nu este proprietatea cuiva, Duhul Sfânt este Dumnezeu. Ori dacă este Dumnezeu, îmi mai permit eu, să ”îl chem la raport” sau la împlinit dorințe fanteziste?

E adevărat că Duhul Sfânt locuiește în noi, dar noi nu suntem lampa fermecată, ci templul Său. Când e vorba de templul Duhului Sfânt, nu ne închipuim o lampă prăfuită și ruginită, ci o construcție măreață și curată. Nu putem avea un templu ruinat și dămblăgit, dar să pretindem ca Duhul Sfânt să iasă triumfător dintre ruine și să spulbere totul în calea noastră. Nici nu putemn avea pretenția să fim umpluți de Duhul Sfânt, iar templul Său să fie spart și dărâmat. Să nu uităm că Dumnezeu stă unde e curăție, ordine, intelepciune și nu ”se bagă” pe unde apucă, doar să seta la dos de ploaie.

Duhul Sfânt și lampa lui Aladin, nu au nimic în comun, chiar dacă unii credincioși lasă să se creadă asta. Recent mă întreba cineva: ”Nu ți se pare că tocmai cei care pretind a avea botezul cu Duhul Sfânt, strigă cel mai tare să fie umpluti? De ce or fi așa de disperați? Unde să mai intre Duh dacă sunt plini?” Avea dreptate, mulți oameni vor ca Duhul Sfânt să iasă din lampă, măcar ca să se arate celor din jur. Vrem un Duh Sfânt care să execute manevre ”sus-jos”, ”intră-ieși”, ”apari-dispari”, ori duhul sfânt nu e duhul lămpii și nici cățeluș dresat nu este.

Într-o discuție recentă la consiliere cineva declara: ”Frate Teo, mă rugam pentru Duhul Sfânt să mă umple, să fiu botezat și Dumnezeu nu răspundea. Până m-am prins eu că trupul meu nu e tocmai templu, eram gras de trebuia cantitatea aferentă a 4 oameni, ca să mă umple pe mine, îi lăsam pe altii fără duh.” E comică exprimarea, dar undeva e reală. Vrem umplerea, botezul, semnele, prezențe Duhului Sfânt, dar nu ne pregătim pentru el. Credem că totul e să ne rugăm și gata. Nu frații mei, Duhul Sfânt nu vrea să locuiască cu colegi de cameră. NU VREA.

Duhul Sfânt nu va ieși să execute ordinele noastre niciodată, el este acolo la ordinele lui Dumnezeu, el este acolo să mângîie, să fie blând, să încurajeze, să domnească. Nu e un câine de luptă, nu e nici medalie sau trofeu. Nu e nici câine de pază cu care să mergem de lesă pe stradă sau în biserică. E Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și în prezența Lui trebuie să ne închinăm, să ne proșternem. Vrem puteri, semne, piruiete și giumbușlucuri… ar fi bine să ne pocăim.

Oare știm cine ne locuiește? Oare avem respect pentru El și pentru Templul Său? Știm oare care e pedeapsa pentru stricarea templului Duhului Sfânt? Știm oare cu câtă grijă și respect trebuie să ne purtăm? Știm oare cât de ascultători trebuie să fim de Călăuzitorul? Doamne, luminează-ne!

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/

Ca să concluzionăm ce am scris în prima și a doua parte a acestei meditări, voi scrie și azi câteva rânduri pe acest subiect. Tot în calitate de om obișnuit, fără studii teologice de mare calibru. Scriu tot în calitate de slujitor al semenilor, din dragostea pentru aceștia care curge în mine din Hristos.

Îmi amintesc clar că la cursurile de consiliere făcute ultima dată, un capitol era dedicat ”Rolului Duhului Sfânt în consiliere” și poate că abia acum văd mai clar ce importanță avea acel capitol al cursului. Despre asta am mai scris AICI cu ceva vreme în urmă, dar acum cred că e insuficient ce scriam atunci, din cauză că nu am abordat raportarea greșită la Duhul Sfânt a consilierului și a clientului, amănunt care poate schimba situația pe dos. Dacă se întâmplă asta, dacă consilierul sau clientul înțeleg greșit doctrina Duhului Sfânt, ne putem trezi cu o înrăutățire a situației nu cu o îmbunătăţire a acesteia.

În procesul de consiliere, Duhul Sfânt face lucrări mari, dar mi-au ajuns la urechi multe cazuri în care consilierea s-a transformat în stăruință, ghicire, bârfă, proorocie etc. Asta nu e bine. Consilierea creștină e un domeniu separat de acestea, chiar dacă cei implicați ar putea avea diferite daruri spirituale. Consilierea este un proces clar, logic, cognitiv și se desfășoară sub cârmuirea consilierului de către Duhul Sfânt, căruia îi va descoperi când este nevoie, detalii ascunse ale cazului, soluții de urmat și alte aspecte necesare în ajutarea clientului. De la asta până la situații în care așa zișii consilieri ”au descoperiri” cum că clientul ”ar trebui să descrie în amănunt și să nu omită nimic din sexul extramarital care a avut loc” e cale lungă. ”Nu-mi ascunde nici un detaliu” e o pretenție de persoană obsedată de picanterii și aflat secretele altora, e o boală care se ia de la TV, nicidecum o cerere a Duhului Sfânt.

În cultele neoprotestante din România cel puțin, oamenii sunt la extreme diferite în problema Duhului Sfânt. Unii fac din El ceea ce nu este, se folosesc de Numele Lui pentru a impresiona, pentru a căpăta autoritate și credibilitate, alții nici nu prea discută problema. Nu generalizez, însă situația e tare sensibilă și asta ne obligă, indiferent de religia noastră, să studiem aspectul cu interes și obiectivitate și să ne pocăim de ce nu este corect.

Când trebuie să te pocăiești de atitudini sau idei greșite față de Duhul Sfânt?

• Când afirmi că ai Duhul Sfânt, dar ești confuz în privința deținerii Lui.
• Când afirmi că ai umplerea, dar nu știi ce înseamnă asta.
• Când vorbirea ta în limbi e nesigură și nu faci distincția intre vorbire în limbi și bolboroseală fără sens
• Când nu te interesează capitolul acesta
• Când știi că ai pretins că Duhul Sfânt ți-a descoperit, dar nu a fost așa
• Când ai stat în stăruință până ai început să ”aiurezi”, crezând că aceea e prezența Duhului
• Când ai stăruit pentru umplere din cauză că voiai să fii ca ceilalți sau mai tare
• Când ai vrut Duhul Sfânt, ca să îți mărești prestigiul sau valoarea în ochii celorlalți
• Când ai mințit în privința lucrărilor pe care le-ai făcut cu acesta
• Când te-ai folosit de Numele Său pentru a obține avantaje firești
• Când ai respins autoritatea Duhului Sfânt
• Când ai păcătuit împotriva Sa, pângărind templul trupului tău
• Când ai păcătuit împotriva Sa, pângărind templul Său din trupul soțului, soției sau a altei persoane

Iată câteva din situațiile posibil existente. Recunosc că lista e incompletă, am scris ce am întâlnit cel mai frecvent pentru a atrage atenția. Dragii mei, noi păcătuim adesea din cauza firii pământești, dar Duhul Sfânt e acela care nu ne dă liniște până nu ne cerem iertare. Dacă ai făcut asemenea fapte și totuși stai liniștit, înseamnă că Duhul este stins sau te-a părăsit. Trebuie pocăință.

Suntem chemați la discernământ, înțelepciune și la obiectivitate. Nu ne putem lăsa târâți încoace și încolo de orice vânt de învățătură. Duhul Sfânt este Dumnezeu!

http://www.filedinjurnal.ro/

În această parte a scrierii mele despre posibila înșelăciune a deținerii Duhului Sfânt, vreau să mă axez pe necesitatea verificării roadelor, ca și autenticitate a deținerii Duhului Sfânt. Fără a încerca să atac pe nimeni, cel mai sigur și mai corect mod de verificare a deținerii Duhului Sfânt va rămâne analizarea roadelor. Dacă roadele nu sunt duhovnicești ci drăcești, cu tot respectul, chiar dacă acel om vorbește în limbi, nu are Duhul Sfânt, ci e complet străin de El. Aș îndrăzni să spun că acei oameni hulesc împotriva Duhului Sfânt, pentru că ei pretind că lucrează prin Duhul, dar de fapt, sunt doar înșelați, ei lucrând cu alte puteri opuse lui Dumnezeu.

Aici e durerea și sensibilitatea problemei. Sunt oameni care se miră că viața lor e plină de păcat în fiecare zi și nu înțeleg atunci ce rol are umplerea lor. Ori Sfânta Scriptură spune că, Duhul nu ne va lăsa să fim nici leneși, nici neroditori. Cu alte cuvinte e metoda de control cea mai bună. Drag frate, dragă soră, te rog fii sincer cu tine și fă verificarea roadelor în permanență. Este necesar să te asiguri că produci roada Duhului.

Iată ce roade trebuiesc căutate în viața celor ce pretind că au Duhul Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Verificarea nu se face teoretic ci practic. Nu contează dacă tu declari că iubești, contează dacă iubești cu adevărat chiar și pe vrășmași. Nu contează doar bucuria din biserică sau de acasă, ci și bucuria din necazuri. Nu contează doar pacea pe care o ai în cămăruța ta citind Biblia, cât mai ales pacea pe care ți-o păstrezi, când discuți cu cineva în contradictoriu, când cauți să dai vina pe râvna pentru Casa Domnului, ca să îți motivezi izbucnirile. Răbdarea nu se verifică numai în sala de teste, ci mai ales când vii nervos acasă și nevasta ta sau copiii te sâcâie și ei. Facerea de bine nu se verifică doar din donațiile către biserică, cât mai ales din principiul ”nu știe stânga ce face dreapta”. Și exemplele pot continua cu toate roadele menționate în Scriptură.

Poate vi se pare deplasat avertismentul ce îl fac mai jos, dar mie mi se pare obiectiv pentru unii oameni. Niciodată Duhul Sfânt nu vă va pune să încălcați Scriptura. Scriptura e insuflată de Duhul Sfânt și El nu poate să vorbească contra Sa însuşi. Oricine ar veni cu idei, propuneri, acțiuni, excepții care nu au sprijin real în Scriptură, să fie Anatema. Nu primiți așa ceva, indiferent de cât de religios vi se pare omul.

Aud tot mai des de oameni înșelați de oameni ”cu Duhul”. Nu dați crezare nimănui, dacă spusele sale nu se verifică cu Scriptura. Și, DA, e nevoie de cunoașterea Scripturii, asta e în sine o metodă de umplere cu Duhul Sfânt. E și logic de altfel. Dacă Duhul Sfânt e cel ce a inspirat scriitorii Bibliei, înseamnă că una din metodele de umplere e tocmai cititul și înțelegerea Bibliei. Asta e reala umplere cu Duhul. Nu pot concepe nicicum, și acum intru într-o altă metodă de verificare a deținerii Duhului Sfânt, nu pot înțelege nicicum, de ce unii oameni pretind că au Duhul Sfânt dar ei nu au citit și nu cunosc Biblia, cu excepția a ceea ce au auzit de la predici.

Vrei să știi dacă ai Duhul Sfânt? Testul doi este Scriptura. Ai cu adevărat drag de ea? O cunoști? Îl poți verifica pe un tip care pretinde a îți vorbi din partea Duhului Sfânt cu Scriptura? Aici e un test fără greș iarăși. Nu poți pretinde că ai Duhul, dar să nu ai cunoștința Scripturii. Chiar zilele trecute mi-a fost dat să aud un om care pretindea a vorbi din partea Duhului Sfânt, dar nu din Biblie. Asta este imposibil. Duhul Sfânt nu te va pune să ocolești Scriptura niciodată, El nu va vorbi contrar principiilor Biblice niciodată. Trebuie să cunoaștem Scriptura pentru a deține Duhul Sfânt dar și pentru a verifica vorbele celor ce pretind că îl au.

Mă opresc aici. Nu vreau să plictisesc sau să supăr pe careva. Scrierile mele, și asta și cea de data trecută, au pornit din durerea vederii unor oameni înșelați în numele Duhului Sfânt. Din durerea de a vedea oameni, care nu știu semnele deținerii Duhului Sfânt. Da, doriți-vă și fiți plini de Duh, este bun  lucrul acesta, dar umplerea aceasta faceți-o citind Scriptura și golindu-vă de firea pământească. Doamne ajută-ne să ne lăsăm umpluți de Duhul Tău.

http://www.filedinjurnal.ro/