Vreau să scriu câteva gânduri despre un subiect foarte delicat, cel care privește Duhul Sfânt, care ar trebui să locuiască în noi în fiecare. Nu voi scrie în calitate de specialist, pentru că nu sunt. Voi vorbi ca om simplu, din popor, care vede anumite lucruri și îi sunt descoperite, ca om care vede adesea extreme ale doctrinei despre Duhul Sfânt și care se confruntă cu aceste extreme. Des, mult prea des, văd, aud, simt, folosiri ale Duhului Sfânt ca scuză, diplomă, motive pentru păcat, dovezi când alții nu cred, modalități de împlinire a unor pofte păcătoase și aceste aspecte eu le numesc grozăvii. Avem nevoie de o doctrină sănătoasă asupra acestei chestiuni și mai ales avem nevoie de atenționări urgente, acolo unde păcătuim cel mai des. Ca cei de la protecția muncii care, te obligă să pui plăcuțe de avertizare oriunde este pericol, deși știi clar că e pericol.
În primul rând Duhul Sfânt este o persoană. Este o persoană a trinității, nu este un steroid pe care îl luăm pentru a crește ”masa musculară spirituală”, nu este un facilitator al ghicirii, nu este o diplomă pe perete, nu este o scuză, nu este obiect, suflare. Duhul Sfânt este o persoană a trinității, este Dumnezeu și are statut de Dumnezeu, nu poate fi separat de trinitate. Să ne păzim de curentele care ne învață altceva.
Apoi, Duhul Sfânt locuiește în noi, sau ar trebui să locuiască. Scriptura ne spune că trupurile noastre sunt templele în care locuiește Duhul Sfânt. În consecință, orice păcat asupra trupului meu este o ofensă împotriva lui Dumnezeu, este un atac asupra templului. Când spun asta nu mă refer doar la curvie ci și la filme nesănătoase, videoclipuri, mâncare, băutură, senzații și simțiri. Atâta vreme cât trupul este templu, ar trebui să avem un respect deosebit pentru el și să ne purtăm ca în templu. Nici prin ochi nu avem voie să aducem necurăție și păcat, nici prin capacitățile senzoriale, nici gândurile nu avem voie să le lăsăm să mediteze la păcat, nici mâinile nu au voie să atingă ce este interzis, nici organele sexuale nu au dreptul la ce ar pângări trupul, nici urechile nu au voie să găsească plăcere în a trimite către minte informații păcătoase, nici gura nu trebuie să vorbească ceva păcătos și dezonorant și nici pântecele nu ar trebui să se bucure de îmbuibare. Orice aduce atingere templului, atingere păcătoasă, care l-ar întina, trebuie eliminat din viața noastră.
Un alt aspect important – Duhul Sfânt este duh de înțelepciune, cum spune Isaia 11:2. Mă doare tare când vorbesc cu oameni care pretind că au plinătatea Duhului și au și botezul cu Duhul Sfânt, dar care au fost amăgiți de păcat precum niște copii. Dragii mei, vă rog înțelegeți, un om plin de Duhul Sfânt nu este naiv în ce privește păcatul, nu cochetează cu păcatul, nu este orb în ce privește păcatul. Duhul Sfânt nu este în noi dar ne lasă să fim prostiți. Când auzim expresia Duh de Înțelepciune, nu ne duce gândul la cineva pe care îl poți fraieri prin ”descoperiri” să facă păcate. Nu spun că oamenii aceștia nu pot fi ispitiți sau că nu pot cădea din neveghere, dar în nici un caz nu pot fi prostiți ușor.
Duhul Sfânt și vorbirea în limbi. Nu intru în polemici că nu îmi plac. Am discutat cu zeci de oameni disperați că nu au primit vorbirea în limbi, depresați, în prag de gesturi sau fapte necugetate. Oameni cărora li s-a spus greșit că vorbirea în limbi e o dovadă a mântuirii. Dragii mei, cei care fac consiliere știu cât rău face o astfel de învățătură. Vorbirea în limbi nu este dovada mântuirii, dovada mântuirii este prezența Duhului Sfânt care nu implică obligatoriu vorbirea în limbi. Dovada prezenței Duhului Sfânt este prezența roadelor sale: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Acestea dovedesc prezența Duhului Sfânt.
Să nu căutăm o credință ușoară. Mulți cred greșit că dacă vorbesc în limbi sunt absolviți de a rodi, nu se mai uită nimeni la existența roadelor. Oamenilor, le putem ”lua ochii” cu vorbirea în limbi, dar Dumnezeu nu va fi mai îngăduitor cu păcatele noastre din cauza asta. Nu va trece cu vederea faptele firii pământești dacă acestea există. Nu am absolut nimic împotriva vorbirii în limbi, dar trag un semnal de alarmă serios asupra pericolului învățăturilor rele, care ruinează vieți și care aruncă oameni în disperare. Vorbirea în limbi nu este condiție obligatorie a celor care sunt locuiți de Duhul Sfânt, ci roadele duhului sunt o condiție obligatorie.
Umplerea cu Duhul Sfânt. Este iarăși o zonă foarte periculoasă datorită învățăturilor sau a credințelor eronate care circulă astăzi. Mulți vor ca Duhul Sfânt să îi umple și nu e rea dorința deloc, o am și eu și aduc această dorință adesea înaintea lui Dumnezeu. Problema dureroasă este că, oamenii se așteaptă ca Duhul Sfânt să îi umple peste mizeriile, păcatele, plăcerile și patimile lor ascunse. Mă îndoiesc serios de o astfel de umplere, cu toate stăruințele vreunui om. Mă doare că găsim mai avantajos să stăruim nopți întregi pentru umplere, dar că nu stăruim deloc în golirea de firea pământească, nu stăruim în înfrânarea poftelor, nu ne punem bariere și piedici. Ce să umple Duhul Sfânt? Un vas plin, să se strecoare în spațiul rămas neocupat de poftele mele? Nicidecum, fără o golire nu poate exista o umplere. Vrem o cale mai ușoară, vrem o minune a lui Dumnezeu care să ne facă să devenim sfinți dintr-o dată, vrem o versiune a credinței care să nu ne coste înfrânare, neplăcere, durere, renunțare. Vrem o credință roză, dar viața de credință e una a bătăliilor. Am vrea noi să mergem la o bătălie corp la corp în costum de IronMan dar nu e așa. Bătălia e bătălie și Dumnezeu se angajează să fie cu noi, să ne avertizeze, să ne dea înțelepciune, lumină, tactică de luptă dacă avem Duhul Său, dar nu ne va scuti de luptă, de mizeria luptei, nu ne va da costume în care să fim invincibili, nu te rog să îi iei din lume ci te rog să îi păzești, ne pune la dispoziție o armură pe care nu am vrea să o purtăm că implică efort, cercetare, dedicare, renunțare. Noi vrem alt costum, unul de super credincioși. Ei bine, din astea nu are Dumnezeu. El nu schimbă regula pentru mine sau pentru tine. Dumnezeu este credincios și drept.
Eu cred cu toata inima si am afirmat si in alte imprejurari, ca viitorul bisericii este mult mai mare si glorios decat trecutul ei. Viitorul bisericii lui Dumnezeu este mai inaltator decat trecutul ei. Sa nu uitam ca ne asteapta ziua intalnirii cu Domnul. Dar si in expresia ei de pe pamant, biserica lui Dumnezeu are rezervate din partea Domnului multe binecuvantari. In seara asta as dori sa vorbim despre una dintre ele si anume puterea Duhului Sfant….
Umplerea cu Duhul Sfant – Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant, poate sa patrunda sufletul, sa penetreze sufletul, sa ajunga in ratiune, in sentimente, in vointa. Poate sa penetreze mintea, sa intre in mintea unui om, sa treaca asa cum lumina trece prin aer. Poate ca pe palierul acesta vom intelege mai bine conceptul de umplere cu Duhul Sfant.
TEXT – Faptele Apostolilor 1:4-8
4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” 6 Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” 7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Biserica crestina este chemata sa fie un popor a lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu sa-Si proslaveasca Numele si sa-Si faca pe pamant, printre oamenii Sai, lucrarile Sale minunate. Domnul Isus, inainte de a pleca la cer, a lasat copiilor Sai fagaduinta, fagaduinta care a primit- de la Tatal, fagaduinta care anunta ca, nu dupa multe zile, Duhul Sfant se va cobori peste ucenici. Si in urma acestei lucrari Dumnezeiesti, ei, ucenicii, vor primi o putere, in urma careia, prin care vor fi capacitati sa fie martori pentru Domnul Isus in toata Iudeea, in Ierusalim, in Samaria si pana la marginile pamantului. Adevarul este ca cei 12 ucenici ai Domnului Isus, nu ar fi avut nici o sansa de succes in implinirea misiunii lor, daca nu ar fi venit peste ei puterea Duhului Sfant.
De fapt, biserica primara a fost insotita de Dumnezeu si binecuvantata de Dumnezeu prin aceasta putere. Marturia lor, miracolele care au fost savarsite, providenta divina care s-a exprimat printre ei, toate acestea erau reprezentari concrete ale puterii Duhului care opera in biserica. Biserica a inceput prin puterea Duhului, a continuat, a actionat prin puterea Duhului. Si asa a facut tot timpul cat a fost Duhul Sfant in mijlocul ei. Cand biserica a pierdut puterea, ea s-a ascuns, cum spunea un om a lui Dumnezeu, in transee- incercand cumva sa protejeze teritoriile cucerite. Biserica insa nu este chemata sa fie o entitate care sta in transee. Caracterul ofensiv al bisericii lui Dumnezeu este marturisit de Domnul Isus in multe locuri, mai ales atunci cand El spune ca portile locuintei mortilor nu vor birui biserica. Batalia dintre biserica si locuinta mortilor nu se da la usile bisericii, ci se da la usile locuintei mortilor.
Pe de alta parte, nu putem sa nu observam faptul ca in vremurile noastre, adunarile noastre trec printr-o criza de putere duhovniceasca, de putere spirituala. Se vede aceasta criza, nu doar in adunari, ci se vede si in familii. Se vede la fel de bine si in vietile crestinilor. O criza de putere, o lipsa de angajare duhovniceasca, care poate sa aiba la baza multe explicatii. Probabil ca in unele circumstante este vorba de indoiala, in altele de indiferenta, in altele, poate ca au aparut frustrari de un fel sau de altul. Sau, poate si mai rau, in loc s-au asezat surogate care sunt numite putere a lui Dumnezeu, dar de fapt nu sunt asa.
Eu cred cu toata inima si am afirmat si in alte imprejurari, ca viitorul bisericii este mult mai mare si glorios decat trecutul ei. Viitorul bisericii lui Dumnezeu este mai inaltator decat trecutul ei. Sa nu uitam ca ne asteapta ziua intalnirii cu Domnul. Dar si in expresia ei de pe pamant, biserica lui Dumnezeu are rezervate din partea Domnului multe binecuvantari. In seara asta as dori sa vorbim despre una dintre ele si anume puterea Duhului Sfant.
Puterea Duhului Sfant
Vorbind pe marginea acestui subiect si cu gandul la timpul de rugaciune care urmeaza sa-l avem peste o saptamana, in aceasta seara vom cauta raspunsla trei intrebari:
Cine este Duhul Sfant? Cu atat este mai relevanta aceasta intrebare, cu cat Isus a spus: “Voi veti primi o putere cand se va pogori Duhul Sfant peste voi.” Cine este de fapt Duhul? Cine urmeaza sa vina?
Ce este puterea Duhul Sfant? Care sunt valentele si expresiileacestei puteri? Domnul a zis: “Voi veti primi o putere.” Ce asteptam sa vina? Ca in final, sa mergem spre lucrurile concrete cautand raspunsul la intrebarea:
Cum se primeste aceasta putere? Si ce implica de fapt cautarea dupa ea?
Sigur ca, daca ar fi sa punem intrebarea: cati dintre noi cei prezenti suntem linistiti, multumiti, cu experientele noastre duhovnicesti si cu masura de putere pe care am primit-o de la Dumnezeu> Probabil ca n-ar fi printre noi niciunul care sa spuna: “Starea in care ma gasesc e buna si n-are cum sa cunoasca vreo imbunatatire pentru ca sunt deja pe culme.” Nu cred ca ar fi printre noi un asemenea om cu o asa indrazneala, cu o asa experienta, ca sa nu zic: cu o asa orbire. Haidem sa luam la rand aceste trei intrebari.
1. Cine este Duhul Sfant?
Sau, cine este Duhul? Cuvantul Duh vine din ebraicul Ruach, care inseamna vant sau miscare a aerului si cuvantul grecesc pneuma, care inseamna acelasi lucru. Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu, sau ‘duhul’, cum spunea un om a lui Dumnezeu numit Tozer, un mod de fiintare, un mod de existenta. Si aici, ne referim la duh in general. Dumnezeu care a creat tot ceea ce exista, a creat si a impartit lucrurile in doua mari realitati: Realitatea spirituala si realitatea materiala.
Cand e vorba de realitatea spirituala in aceasta componenta a existentei sunt ceea ce se numeste duhurile. Sunt duhuri de ingeri, duhuri rele care si-au pierdut demnitatea. N-au fost facute de la inceput rele. Ele au devenit rele in urma caderii in pacat. Sunt duhurile oamenilor, duhul nostru, fiecare are un duh al lui. Este Creatorul care este duh. Dumnezeu este Duh. In sanul Sfintei Treimi este aceasta persoana care se defineste pe Sine ca fiind Duhul Sfant.
Materia are un mod al ei de fiintare. Materia are greutate. Este supusa legii gravitatiei. Poate fi cantarita. Poate fi masurata. Poate fi prelucrata. Asa-i materia. Noi avem corp si din aceasta perspectiva suntem materie. Ne-am nascut in trup. Ne-am hranit cu lapte, care este materie. Am mancat paine, care-i materie. Ne-am imbracat cu haine, care sunt tot materie. Locuim in case care-s facute tot din materie. Aceasta componenta a existentei lumii materiale este o forma de existenta creeata de Dumnezeu. Dar mai exista o forma de existenta, o forma fiintiala creata tot de Dumnezeu si aceea se numeste duh.
Este duhul nostru, sunt duhurile ingerilor, sunt duhurile demonice. Dar deasupra acestor forme create de Dumnezeu, exista ceva suprem, insusi Dumnezeu care este duh. Daca materia are propietatile ei si Duhul are propietatile lui. Felul lui de fiinta, felul lui de existenta- el nu se poate cantari. E duh. Dimensiunile nu i se pot masura. E duh- nu poate fi incadrat in spatiu. Nu-i materie, e duh. Si ceea ce este foarte interesant de observat este ca duhul poate patrunde materia. Trece prin ea. O patrunde, daca am folosi expresia lui Tozer- “o penetreaza”. Trece prin ea. Asa cum lumina trece prin aer, e aer, e intuneric bezna. Se deschide un geam, se aprinde un bec. De-odata lumina intra prin aer. Asa, duhul trece prin materie. Zgomotul merge prin aer. Sunetul. Duhul are propietatea de a patrunde corpurile. De a patrunde lucrurile. De-a patrunde lumea materiala si de a influenta, de-a locui in ea.
Duhul poate sa patrunda trupurile noastre. Nu doar duhul, ca Duh Sfant, si duhurile. De aceea vorbim despre duhuri demonice care locuiesc in trupuri de oameni. Un duh rau a intrat in cineva, spunea Scriptura intr-o imprejurare. Asa avem duhurile noastre, duhul care locuieste in noi, duhul nostru. Trup, suflet si duh suntem. Dar acel duh anima corpul. Il ia Dumnezeu? Cade fara viata corpul. De ce spun toate acestea? Noi vorbim despre locuirea Duhului Sfant in noi.
Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfant, poate sa patrunda sufletul, sa penetreze sufletul, sa ajunga in ratiune, in sentimente, in vointa. Poate sa penetreze mintea, sa intre in mintea unui om, sa treaca asa cum lumina trece prin aer. Poate ca pe palierul acesta vom intelege mai bine conceptul de umplere cu Duhul Sfant. Mai trebuie sa spunem ca Duhul lui Dumnezeu este cel care da viata, energizeaza. Nu trebuie sa intelegem Duhul ca fiind curajul pe care cineva s-ar putea sa-l aiba, adica: ‘Ii plin de duh’- ca ii curajos. Nu, Duhul da curaj. Dar, Duhul nu e curaj. Nici n-ar trebui sa intelegem ca Duhul este entuziasm sau ceea ce vine, asa, de odata peste noi, o bucurie, o stare de bucurie. Acestea sunt efecte ale Duhului. Duhul este ceva mult mai adanc.
Nu trebuie sa pierdem din vedere ca Duhul Sfant este viu. E persoana. El reprezinta o fiinta cu caracter personal, cu existenta personala. Aceasta fiinta care in natura ei, in substanta ei este Duh, ne patrunde in corpul tau, madularele, in oase, in vene, in muschii, in organele tale interne, in brate, in picioare, El patrunde in personalitatea ta. El poate patrunde personalitatea omului, structurile interne ale sufletului, ale spiritului. Acel izvor al vietii, inima omului, acolo intra Duhul. E persoana, si e Divina. E Dumnezeu. E Atotputernic, prezent pretutindeni, e vesnic, e neschimbator. Simte. Se bucura sau se intristeaza. Iubeste sau se manie. Actioneaza. Misca. Imputerniceste. Ridica, trimite, cheama, e dinamica in — Lui. aici gasim sensurile sau raspunsurile la intrebarea “Cine este Duhul”. Prin urmare, cand ne apropiem de Dumnezeu sau cand citim aici in acest Cuvant ca “Voi veti primi o putere cand se va pogori Duhul Sfant peste voi”, nu trebuie sa intelegem ca si cum ar veni peste noi o umbra. Nu trebuie sa intelegem ca si cum s-ar apropia de noi o influenta, cum ar bate un vant a carui adiere o simti peste tine.
Nu, e Duh si are propietatea de a penetra, a patrunde materia, sufletul, trupul, mintea, carnea, simtamintele, personalitatea. Si tu esti persoana. Iata cum Duhul Sfant intra intr-un om. Il patrunde si face din el locuinta- templu, casa. “Trupurile voastre,” spunea Pavel, “sunt temple ale Duhului Sfant.” Adica, a venit aceasta persoana care este Dumnezeu Duhul Sfant si efectiv s-a napustit, s-a aruncat, s-a coborat peste om si l-a patruns. Inchipuiti-va spatiul aceasta care-i plin cu aer, il respiram. S-a facut lumina. Lumina asta trece prin aer. Aerul e aer, lumina e lumina. Dar lumina e aici, a patruns prin aer, prin moleculele de aer a trecut. Aerul are greutate. E materie. Dar, lumina l-a penetrat. Tu esti trup, suflet si spirit. Duhul are propietatea de a patrunde materia, spiritul si Duhul si sufletul omului. Fiinta lui personala se aseaza peste persoana noastra si divinitatea, Dumnezeirea, in atotputernicia Sa, face din noi locuinta Sa. Asta a vrut sa spuna Domnul cand a spus cuvintele: “Se va pogori Duhul Sfant peste voi.”
Nu e numai asa, stiu eu, o emotie, o tresarire. Nu e o influenta venita din exterior. Este efectiv un mod de fiintare care se suprapune pe modul nostru de fiintare omenesc. E Duhul care intra in noi. Trebuie sa avem asta in minte. Asta face din crestini ceva unic. Pentru ca o persoana divina, Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu care impreuna cu Tatal si cu Fiul e slavit in veci – Dumnezeu Duhul Sfant, vine. Nu o putere, e acest Duh care se coboara, se aseaza si locuieste in acela in care si-a gasit placerea. Acuma, te intreb: E Duhul lui Dumnezeu in tine? E Duhul lui Dumnezeu in fiinta ta, a patruns fiinta ta? Cu asta sa mergem spre intrebarea:
2. Ce este puterea Duhului? Cum se cuantifica ea?
De observat este ca in cuvantul ‘putere’ – limba greaca este foarte complexa si cu multe nuante de sens. Limba romana nu are aceeasi bogatie. E cuvantul ‘dunamis’, care inseamna forta, putere. E energie acolo. E o forta dinamica. De aici, poate si cuvantul dinamita. Inchipuiti-va energia care se declanseaza prin explozie, se elibereaza prin explosie. Puterea Duhului este acea energie spirituala capabila sa transforme radical viata unui om. Cand vine, are capacitatea de a transforma radical viata unui om. Cand se aseaza, cand il patrunde, cand se aseaza in personalitatea lui, se aseaza in fiinta lui, in mintea lui, in sentimentele lui, in judecata lui, in vointa lui, in liberul lui arbitru, cand se pune acolo, rupe legaturile pacatului, desfiinteaza vechile obiceiuri si transforma efectivfiinta aceea. Asta-i puterea Duhului.
Noi nu putem asta. Nu putem nici lamuri pe cineva. Daca ar fi sa ne batem in vorbe doi, cel mai destept invinge pe cel mai putin destept. Vorba lui Petre Tutea: Cel cu scule mai multe il bate pe ala fara scule. Dar inima, nu i-o castigi niciodata. Exista insa ceva de la Dumnezeu. Cand acest Duh patrunde, cand intra efectiv in omul care aude cuvantul, cand prin vorbele vii rostite din Evanghelia lui Dumnezeu, Duhul care a agatat aceste vorbe si care a si creat aceste vorbe intra efectiv, patrunde ca lumina prin aer, asa intra in fiinta aceea, il schimba. Acolo-i putere de viata.
O discutie intre doi mineri: Amandoi betivi candva. De acuma, unul s-a intors la credinta. Si daca s-a intors la credinta, de pahar nu s-a mai tinut. S-a tinut de familie, s-a tinut de Evanghelie, s-a tinut de bierica si de munca. Dar, gata cu paharul. Colegii lui l-au luat peste picior si la bascalii. SI printre altele, i-au spus: “Auzi, Daca tot e rau sa bei vin, ia explica-ne si noua, cum a facut Hristos din apa vin?” La care, omul s-a uitat asa la el si a zis: “D-le, eu nu stiu multe lucruri N-as putea sa-ti explic cum a facut din apa vin. Dar, pot sa-ti explic ceva: Cum a facut din vin, ciorapi.” Au facut ochi: “Ce vorba-i asta?” “Iti explic. Cand eram cu voi la pahar si dupa ce luam salariu, nu ne mai trezeam trei zile. Mergeam acasa, faceam scandal, spargeam tot ce-i princ asa, imi bateam nevasta si copiii. Si, nu mai ramaneau bani nici de mancare, nici de taxa si nici de cele si imi trimiteam copiii, incalcati fara ciorapi, la scoala. S-au dus banii pe bautura. De-acuma, m-am intalnit cu Isus, copiii mei au ciorapi. Vezi cum a facut din vin, ciorapi?” E Duhul care schimba.Cand vine, trebuie sa faca aceasta schimbare, oameni buni. Schimbarea este o schimbare profunda, o schimbare care te transforma in martor.
Ungerea Spirituala – Puterea Duhului este ungerea spirituala care da consistenta cereasca inchinarii noastre, inchinarii noastre in biserica, inchinarii noastre personala. E asa numita rugaciune prin Duhul. Exista o parte a inchinarii care tine de efortul nostru. Ne silim. Dar, peste efortul nostru vine ceva Dumnezeiesc. Cand acest Du vine si patrunde biserica, iata, ceva se intampla, simtim in aer. Am simtit azi dimineata. Asa-i? E ceva Dumnezeiesc care patrunde comunitatea. Merge printre randuri, ne atinge. Cei duhovnicesi o simt. Iar cei care nu sunt duhovnicesti se mira: Ce-i aici? Dar cand vine si peste ei, ei zic: Vai de mine! Aici e Dumnezeu. Taina inimii e data pe fata. Omul incepe sa-si vada pacatele. Incepe sa se caiasca, sa se intoarca la Dumnezeu si spune: Si eu vreau sa ma pocaiesc. E Duhul care intra in atmosfera bisericii. Dar si cand te rogi acasa. Cateodata rugaciunea e asa o povara, numai sa te rogi n-ai vrea. In schimb, cand vine Duhul si patrunde atmosfera aceea, intra peste tine, se aseaza in vorbele tale si iti curg din gura vorbe la care nu te-ai gandit. Ce sa mai vorbim, cand iti spune vorbe in alta limba? Dar, chiar si cele romanesti, simti cum din cosul pieptului tau, tasneste pentru lauda lui Dumnezeu rugaciunea. Ala-i Duhul. O, cum nu L-am dori si in cantarile si in rugaciunile si in toata atmosfera bisericii si in predici. Amin.
Aceasta putere a Duhului, cand vine si de ea avem nevoie si pe ea trebuie s-o cautam, acorda bisericii o trasatura- foarte interesanta trasatura. Trasatura care face din ea o marturie divina. Numai Duhul poate sa faca asta. Duhul lui Dumnezeu se coboara peste biserica si biserica nu-s peretii astia (fizici). Nu, nu, biserica sunteti/suntem noi, dvs., noi impreuna. Acei 2 sau 3 sau 200 sau 500 pusi impreuna in numele lui Isus, in adunarea lor, in comunitatea lor, in comuniunea lor, din ei, Duhul face o fiinta spirituala, un organism spiritual care-i comparat cu un corp. E folosita metafora trupului, care trup, are madulare ce-s legate intre ele si au un cap. Acolo-i unitate, e o legatura. Duhul, cand vine si se aseaza peste biserica, face ca in biserica sa fie bucurie, sa fie pace, sa fie putere, sa fie dulceata, sa fie har, sa fie semnificatie, sa-ti doresti, cum spunea astazi cineva, cu cat vine mai mult, cu atat te simti mai atras sa te duci la adunare.
Mai in urma cu ceva vreme am primit asa o observatie, un comentariu din partea unui membru din adunarea noastra. Stiti ce a zis ca-i place cel mai mult in adunare? Timpul de rugaciune. Ca acolo-i ceva. Si printre altele mi-a zis: “Nu stiu ce sa facem cu spectacolul.” Nici eu nu stiu. Intelege-ti? La un moment dat, deci, cand Duhul se retrage, ramane spectacolul, distractia. Daca-i de calitate sau nu. Te chinui sau te bucuri, depinde de calitatea spectacolului. Dar, cand e Duhul, acolo-i viata. Cantarea da viata. Trebuie sa cantam. Nimeni n-a zis sa nu cantam. Daca cineva a vazut ca este spectacol, inseamna ca a notat absenta Duhului. Roaga-te sa vina Duhul si toate o sa prinda viata. Ca biserica trebuie sa se roage, trebuie sa cante, trebuie sa citeasca si sa predice Evanghelia. Ce sa facem cand venim laolalta? Biliard? Astea le vom face pana Domnul va veni. Dar daca Duhul lipseste, ele raman doar un spectacol ieftin. Daca Duhul e prezent si opereaza prin acestea, toate-s vii si schimba. De asta avem nevoie. Si pentru asta, in aceste zile, postim si ne rugam. Si de maine intr-o saptamana, vom fi seara de seara sa staruim sa vina acel Duh, care sa dea bisericii Emanuel acel specific Dumnezeiesc, care sa-i convinga, fara sa-i spunem noi o vorba, pe oamenii care intra aici. Sa-i convinga si sa stie: Aici e Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute si sa aiba de noi mila.
Puterea Duhului Manifestata Prin Miracole – Puterea Duhului, cand Duhul lui Dumnezeu vine, El este acea forta, acea energie care produce minuni. El face minuni. Aduce raspuns la rugaciuni. Realizeaza miracole. Noi credem in minuni, vindecari supranaturale. Eliberari de puterea intunericului, dezlegari de patimi. Exorcizari. Interventii providentiale a lui Dumnezeu. Circumstante gandite, operate de el. Cand esti in mijlocul lor, ti se par fara noima. La doua, trei luni distanta, iti pui mana in cap s zici: “Slavit sa fi, Doamne, cum ai lucrat.” E opera Lui. Duhul lui Dumnezeu, cand vine, puterea Duhului cand vine intr-o comunitate, intr-o familie , intr-un om, el capaciteaza cu aceasta energie, cu aceasta putere, de-a fi miracole.
Puterea lui Dumnezeu se manifesta prin minuni, prin vindecari. Si adevarul este ca pe acest palier avem mult de cautat pe Dumnezeu. Ii multumim ca ne-a raspuns. Ne-a raspuns in multe feluri. Si ce mai stiu este ca Duhul lui Dumnezeu va face acele miracole ori de cate ori considera ca este necesar. E persoana, e Dumnezeu, noi sa-L cautam si Duhul va dirija si lucrurile acestea. Noi sa fim dependenti de El. Sa venim la El cu trupurile noastre, cu sufletele noastre, cu duhurile noastre, ca El sa intre prin noi cum lumina intra prin aer. Sa se salasuiasca in noi si apoi va stii El ce e de facut si cu minunile si cu vindecarile.
Vom fi echipati cu daruri, pentru ca aceasta putere a Duhului inseamna exprimarea potentelor, a darurilor Duhului, care sunt lasate dupa cum voieste El si si cui voieste. Este tot lucrarea Duhului.
Elanul Divin – Mai trebuie sa spunem ceva. Duhul lui Dumnezeu, puterea Duhului lui Dumnezeu, e reprezentata de acel elan divin. Nici nu stiu cum sa-mi gasesc cuvintele – acel elan divin pus peste cantaret. Adica, e ceva Dumnezeiesc ce vine peste el, il suprapune. Peste predicator- acel elan Dumnezeiesc care creeaza o convingere, care-l determina pe cel care aude Evanghelia ca sa zica: “Cred si ma pocaiesc.” Duhul va dovedi lumea vinovata. Trebuie sa cautam asta. Avem nevoie de asta. Fara aceasta putere a Duhului in mijlocul bisericii ne stingem, murim. Devenim robii sistemelor religioase, dirijate de oameni- fara Hristos, fara viata, fara mantuire.
Spurgeon a zis ca daca n-ar fi Duhul in biserica sau daca nu-i Duhul in biserica, atunci, pe usa acelei biserici trebuie sa batem niste scanduri. Sa nu mai poata fi deschisa usa aia. Si ca sa inteleaga cineva de ce s-au batut scanduri in usa ei, sa se scrie acolo mare: AICI LOCUIESTE MOARTEA. NU INTRATI ACOLO. Dar daca-i Duhul, acolo-i viata. El face ca toate sa propaseasca, sa prospere, sa infloreasca. V-as intreba: Avem noi nevoie de Duhul Sfant sau n-avem noi nevoie? O, cati dintre noi traim ca si cum n-am avea nevoie. Ne-am gasit mersul nostru si fara sa ne mai punem multe intrebari, stim … In viata unui om, in viata unei familii, in viata unei biserici din care lipseste Duhul, totul este previzibil, predictibil, usor de anticipat, nu se intampla nimic, nu te abati din drum, totu-i cum stii.
Un frate, cu inima zdrobita, care mijlocea in rugaciune pentru trezire spirituala, l-au pus fratii sa se roage la deschiderea unei slujbe. S-a rugat printre altele zicand: “Doamne, fa azi ce n-avem in program.” Cand avem totul in program si nimic din afara programului nu se mai intampla, e bai mare. E bai mare. Sa vina in acea viata de la Dumnezeu peste noi, oameni buni. Sa aspiram catre Dumnezeu, sa tanjim dupa El, ca sa vina peste noi. Si atunci, ce vom face? Ma gandeam asa: Cum cantam noi alta data? Claudiu, iti aduci tu aminte cum cantam noi alta data – “E putere.. e putere..”? Cum cantam alta data? Tot cantam si acuma cantam. Da cum? Amintiti-va, va rog, de vremea aceea de cercetare, de bucuria aceea care s-a asezat ca ceva, ca un curent care a trecut prin noi. Conductorul e acolo, dar lipseste forta adusa de curent sa vina peste noi. Sa ne-o dorim. Sa o cautam.
Acum, mergand spre incheiere, n-as putea totusi sa trec la urmatorul gand cu incheierea fara sa fac o indoita observatie. Duhul lui Dumnezeu lucreaza in acord cu planul lui Dumnezeu. Nimeni nu-L poate manipula. Nimeni nu poate sa-L dirijeze, nu-L poate trimite. Nu-L poate lua, nu-L poate controla. El opereaza in acord cu planul lui Dumnezeu. E fiinta divina, e persoana divina, e Dumnezeu. Nu-L obligi sa faca minuni cand vrei tu. Nu. Nu. El e suveran. Au aparut facatori de minuni la comanda. Ei sunt siguri ca vor fi minunile si camerele de luat vederi le aduc. Ziaristii is de fata. Se vor intampla minuni. Poftim?
Si mai inca o observatie. Duhul lui Dumnezeu isi manifesta puterea in slabiciune. Adica, puterea Lui se face desavarsita, nu cand se uneste cu partile noastre tari! Ci atunci cand se intalneste cu slabiciunea noastra, care ne face sa strigam strigatul disperarii omului limitat. “Doamne, ai mila de noi!” Atunci vine Duhul. Pavel nu mai putea. Tepusul, suferinta: “I-al de la mine, Doamne. Nu-l mai pot duce.” De trei ori s-a rugat. Si Duhul i-a spus, Domnul i-a spus: “Puterea mea se face desavarsita in slabiciune.” Iar cand le scria Corintenilor, le vorbea despre felul lui de predicare. Avea asa un fel de predicare ap. Pavel, cel putin asa se descrie pe sine, in ep. 1 Corinteni. Nu stiu daca am avea placere mare sa-l ascultam vorbind. Ca orator stralucit nu l-am auzit. Mi-e teama sa fac comentarii. Citesc doar textul. Deduceti dvs.
1 Corinteni 2:1-
1 Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. 2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. 3 Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. 4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii,
Ati vrea sa ascultati un asemenea predicator? Auziti ce zice el:
ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, 5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Sa o aduca Dumnezeu peste noi. Puterea lui Dumnezeu se face desavarsita in acest fel de slabiciune.
3. Cum putem sa primim aceasta putere?
Acum, mergand spre a treia intrebare: Cum putem sa primim aceasta putere?
Intai, trebuie sa fii sigur ca poti sa fii umplut de Duhul Sfant. Trebuie sa fii sigur ca-i pentru tine, ca-i planul lui Dumnezeu pentru tine. Ca esti vizat, ca Duhul te poate patrunde. Trebuie sa fii sigur.
Apoi este foarte, foarte important sa fii sigur ca a fi umplut cu Duhul Sfant nu implica nimic ciudat, bizar, anormal, excentric, ceva de care trebuie sa fugi. Am inatlnit printre noi aceasta parere: “Vai, esti umplut cu Duhul Sfant, botezat cu Duhul Sfant. Ce patesti! Ce ti se intampla, te manifesti!” Ascultati-ma, astea sunt descurajari de la cel rau. Va trebui sa fii convins ca in aceasta opera Dumnezeiasca nu-i nimic bizar, nimic ciudat, nimic de care trebuie sa fugi. Este Dumnezeiesc. E de la El. Slavit sa fie numele Lui.
Apoi, trebuie sa doresti sa fii umplut cu Duhul Sfant. Trebuie sa-ti doresti asta. Vei spune: “Dar, eu imi doresc, frate.” Chiar esti sigur? Intelegi tu ce-ti doresti? Esti siur ca-ti doresti? De fapt, ce-ti doresti, cand iti doresti sa fii plin cu Duhul? Iti doresti ca aceasta fiinta suprema, numita Duhul Sfant, parte din Sfanta Treime, Dumnezeu adevarat, El e Duh, sa vina peste tine. Sa-ti patrunda oasele, muschii, venele, sistemul nervos. Sa intre in organele tale interne. Sa intre in sufletul tau. Sa-ti patrunda vointa, ratiunea, sentimentele. Sa intre in caracterul tau si sa intre in acele incaperi ale sufletului inc are nu-i lumina. Si apoi sa puna randuiala, sa-si aseze tronulin sufletul tau. Sa patrunda in constiinta ta si sa decida ce-i rau si ce-i bine. Sa faca reforma in personalitatea ta. Iti doresti asta? Sau, de fapt, n-ai chiar vrea? “El sa-mi conduca afacerea? Pai, am atatea lucruri planificate, prgramate, care trebuie sa se implineasca.” Ecouri din trecut. Curse, tot soiul. Sa le fac si pe astea. Relatii de cultivat. Promisiuni de implinit. Nu chiar e vremea sa vina Duhul sa faca revolutii din astea. Ne punem in randuiala intai.” Ce inseamna, de fapt, sa vina Duhul? A veni Duhul inseamna efectiv – sa fii stapanit de El. Gata cu libertatea. De fapt, asa gasesti adevarata libertate. Vorba fratelui Petru, la predica de dimineata: “Cine-i liber? Cine nu se poate lasa de fumat? Sau cine nu vrea sa se apuce de el?” Cine-i liber? Stim cine-i liber.
In final, ati dori sa fii plin de Duhul Sfant inseamna sa vrei sa fii stapanit de El. Sa-i predai Lui cheile sufletului. Sa te predai total si ireversibil. Sa accepti. Sa asculti. Cand zice El sa vii, te duci. Cand zice El sa pleci, pleci. Nu uita ca este persoana. Si plinatatea Duhului nu poate fi definita decat in termenii unei relatii interpersonale. Esti persoana, Duhul e persoana. A fi plin de Duh inseamna sa fii patruns de Duhul care sa te conduca din interior. Sa faca din tine un ucenic autentic al Domnului Isus. Vrei asta? Slavit sa fie Domnul daca vrei!
Dar, trebuie sa stii pretul, ca s-ar putea ca unii oameni sa nu primeasca raspuns cand se roaga, pentru ca ei doresc doar beneficiile, doar statutul, care deriva din ce inseamna plinatatea Duhului. Nu vor ascultarea. Si Dumnezeu nici nu le da. Ce sa le dea? Ca nue Duhul Sfant si botezul Duhului Sfant un trofeu cu care sa ne impodobim si sa ne aratam intre ceilalti mai grozavi. Trebuie ascultare totala. De fapt, asta a spus Petru, cu cuvintele: Dumnezeu a dat Duhul Sfant celor ce asculta de El. Apoi, trebuie sa fii sigur ca ai nevoie sa fii botezat, sa fii umplut. Trebuie as fii sigur ca ai nevoie. E foarte posibil ca unii dintre noi sa nu fie atat de siguri. E foarte posibil sa ne fii gasit felul nostru independent de supravietuire. Putem depasi marea si in barca gaurita. Mai scoatem apa, mai vedem noi. Rezolvam noi cumva. Exista oare acea disperare pe care a avut-o Petru, nu in barca, a fost si acolo disperat, dar stia ca e in barca. Disperarea omului aceluia care s-a pornit sa umble pe mare si incepe sa se scufunde. Strigatul acela: “Doamne, scapa-ma!” No, acolo a fost exprimata in mod autentic nevoia. Si acolo a dat Dumnezeu. Dar, cand zici [simplu]: “Doamne, scapa-ma,” dar am planul B, C, D, E… nu mai functioneaza.
Mai e ceva. Ceva foarte, foarte important. Va trebui sa-ti aduci trupul inaintea lui Dumnezeu. Cum scrie la Pavel: “Aduceti dar trupurile voastre ca o jertfa vie.” “Doamne, aici sunt.” Stiti ce inseamna asta, practic? Sa vii la rugaciune. Si cu fiinta ta, cu tot ce e, sa te pui in fata lui Dumnezeu si sa zici: “Doamne, acum coboara-te peste mine si fa din mine locuinta Ta. Schimba-ma. Transforma-ma. Innoieste-ma. Locuieste-ma, patrunde-ma prin trupul meu, sufletul meu, duhul meu. Fa din mine casa Ta, Templul Tau.” Roaga-te asa. Isus a zis ca Tatal v-a da Duhul Sfant celor ce Il cer. Si crede ca Dumnezeu iti va raspunde. Ca va face. Slavit sa fie Domnul.
În versetele 28-30 din acelaşi capitol 12 din 1 Corinteni, apostolul Pavel menţionează din nou câteva dintre cele nouă daruri spirituale enumerate la începutul capitolului, împreună cu alte câteva slujbe duhovniceşti cum ar fi apostolia, slujba de prooroc şi cea de învăţător. Mai sunt menţionate două daruri care nu apar la începutul capitolului, şi anume, darul ajutorărilor şi darul cârmuirilor. Această enumerare împreună a darurilor şi a slujbelor face parte din argumentul lui Pavel pentru unitate în diversitate. El arată că diversele daruri şi slujbe care există în biserică trebuie să contribuie la unitatea acesteia, după modelul conlucrării mădularelor unui trup omenesc.
Darul cârmuirilor este exprimat în greacă printr-un substantiv la plural, „cârmuiri”, plural care exprimă o varietate de aptitudini care sunt necesare în conducere sau administraţie. Un substantiv înrudit cu acesta apare în Fapte 27:11 şi înseamnă „cârmaci” al unei corăbii. în afara Noului Testament, substantivul mai înseamnă şi „sfătuire.” Deducem, aşadar, că, în contextul bisericii creştine, termenul se poate referi atât la aspectul administrativ al conducerii, cât şi la cel spiritual. Pluralul mai poate fi un indiciu că darul cârmuirilor este disponibil mai multor slujbe de conducere eclesială, cum ar fi cele de apostol, învăţător, prezbiter, episcop etc. Apostolul face referire la darul cârmuirilor şi în Epistola către Romani 12:8.
Darul ajutorărilor apare la plural („ajutorări”) ca şi darul cârmuirilor, sugerând varietatea modurilor în care un credincios este inspirat de Duhul Sfânt să-i ajute pe semeni. Cuvântul grecesc apare numai aici în Noul Testament, cu toate că apare în formă verbală în Septuaginta, cu sensul de „a ajuta” sau „a asista” pe cineva la nevoie. Este posibil ca apostolul să fi făcut referire la acelaşi dar pe care îl menţionează şi în lista din Romani 12:8 sub trei forme, a îmbărbăta, a da şi a face milostenie. Acesta este darul care îi este necesar prin excelenţă unui diacon. Aşa cum găsim şi în capitalul 6 din Faptele Apostolilor, pentru a beneficia de acest dar, credinciosul trebuie să fie plin de Duhul Sfânt şi de înţelepciune (6:3).
Al treilea pasaj în epistolele pauline care enumera darurile spirituale se găseşte în Romani 12:6-8: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul proorociei să-i întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. ” Ca şi în 1 Corinteni 12:28- 30, şi aici avem acelaşi amestec de daruri şi slujbe. în opinia noastră, chiar dacă se poate face o diferenţiere între cele două, slujbele sunt privite de apostol ca nişte daruri (charismata) ale Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, numai un credincios care are astfel de daruri din partea Duhului Sfânt poate îndeplini o slujbă în biserică. Darurile din Romani 12:6-8 diferă de cele enumerate în 1 Corinteni 12:8-10 prin faptul că nu sunt daruri supranaturale, ci înzestrări naturale, nuanţate de către Duhul Sfânt în măsura în care fiecare credincios se lasă călăuzit de Duhul.
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
(1) Darul proorociei. Dintre toate harismele, darul proorociei este menţionat cel mai des în Noul Testament. în scrierile pauline, apare în 1 Tes. 5:20; 1 Cor. 11:4-5; 12:10-14:40; Rom. 12:6; Efes. 2:20; 3:5; 4:11; 1 Tim. 1:18; 4:14. Probabil că tot la proorocie face apostolul Pavel referire când scrie tesalonicenilor: „să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh” (2 Tes. 2:2).
Ideea de proorocie este foarte comună în cultura grecească, dar înţelegerea ei de către Pavel este determinată de conceptul iudaic despre proorocie: Proorocul vorbeşte poporului lui Dumnezeu inspirat de Duhul. El rosteşte spontan mesaje inteligibile, în prezenta unei adunări a poporului, pentru edificare, încurajare, mustrare şi chiar anunţarea pedepsei. Deseori mesajul profetic al proorocilor vechitestamentali a avut un element de prezicere, dar acesta nu a fost elementul predominant. Proorocii Vechiului Testament au recurs uneori la gesturi simbolice pe care apoi le interpretau, oferind în felul acesta o reprezentare grafică a mesajului pentru o mai bună înţelegere a lui (de ex, Osea 1:2; 3:1), dar nici acesta nu a fost un element predominant. în ce priveşte starea profetului în momentul în care transmitea profeţia, este necesar să precizăm că „extazul” nu a caracterizat profeţia Vechiului Testament. Chiar dacă găsim uneori situaţii de „extaz” sau „transă” (de ex, Saul în 1 Sam. 19:19-24), de cele mai multe ori, profeţii au transmis mesajele într-o stare de deplină conştienţă. în ceea ce urmează vom sublinia câteva aspecte ale darului profetic, aşa cum este el înţeles de apostolul Pavel.
a) Din modul în care tratează darul profetic în 1 Corinteni, reiese că apostolul Pavel este familiarizat cu caracteristicile profeţiei vechitestamentale şi a conceptului iudaic despre profeţie. El respinge orice formă de manifestare care include starea de extaz sau transă. Cu toate că spontaneitatea mesajelor este evidenţiată (1 Cor. 14:20-32), cei care proorocesc deţin controlul asupra facultăţilor lor mintale (1 Cor. 14:23-25, 30-32).
b)Dacă în Vechiul Testament proorocia a fost accesibilă unui număr restrâns de persoane alese de Dumnezeu pentru oficiul profetic, în Noul Testament, chiar dacă unii credincioşi sunt numiţi prooroci, darul este la îndemâna fiecărui credincios, cel puţin ca potenţial (1 Cor. 14:24-25, 30-31). Accesul pe scară largă a credincioşilor la acest dar a fost prezis prin profeţia lui Ioel („fiii şi fiicele voastre vor prooroci”, Ioel 2:28-30) şi a devenit o realitate o dată cu coborârea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii (Fapte 2:17-18). Epistolele pauline reflectă larga răspândire a fenomenului profetic (1 Tes. 5:19-22; 2 Tes. 2:2; Rom.12:6 etc), iar exersarea acestui dar este nu numai evidenţiată de apostolul Pavel, ci şi recomandată (1 Cor. 14:1).
c) în gândirea paulină, proorocia nu este nicidecum infailibilă. Ea trebuie evaluată de comunitatea creştină (1 Tes. 5:21-22). Aceasta pare să fie cea dintâi atribuţie a celor care au darul deosebirii duhurilor (1 Cor. 12:10), întrucât verbul pentru „a deosebi” apare şi în 1 Corinteni 14:29, pentru „a judeca” („a evalua”) proorociile. Necesitatea de a „judeca” un mesaj profetic pare să facă trimitere la caracterul spontan al acestuia. în gândirea lui Pavel, o proorocie este un mesaj primit ad hoc şi nu poate niciodată să aibă autoritatea unui „text inspirat.”
d) Ca o proorocie să aibă loc este nevoie de două elemente: o descoperire de la Duhul Sfânt, care este sursa proorociei, şi o relatare publică a acestei revelaţii, care este proorocia însăşi. Fără aceste două elemente nu există proorocie. Descoperirile care nu sunt transmise şi cele care nu sunt menite pentru a fi transmise nu sunt proorocii.
e)Un aspect important care trebuie reţinut este că în epistolele pauline nu găsim fenomenul „proorociei personale”, când cineva prooroceşte despre un altul în chestiuni ce ţin strict de viaţa acestuia. Profeţiile făcute cu privire la alegerea lui Timotei (1 Tim. 1:18; 4:14) au fost de interes comunitar şi au fost testate şi aprobate de comunitatea creştină prin punerea mâinilor.
În ce priveşte funcţiunea proorociei noutestamentale, aceasta este multiplă. Iată câteva dintre scopurile pe care le poate avea un mesaj profetic: 1) De a indica alegerea pe care o face Dumnezeu unor oameni pentru lucrare (Fapte 13:1-3; Gal. 2:2; 1 Tim. 1:18, 4:14); b) de a aduce aminte comunităţii creştine de cuvintele lui Isus că în zilele din urmă răul va spori (1 Tim. 4:1); c) de a aduce Bisericii încurajare şi zidire bisericii şi mângâiere (1 Cor. 14:3); d) de a aduce învăţătură (1 Cor. 14:31).
(2) Darul feluritelor limbi. Se pare că întregul argument al capitolului 14 din 1 Corinteni este dictat de preferinţa unilaterală a corintenilor pentru acest dar. Insistenţa apostolului asupra acestui dar spiritual, prin reglementările pe care le aduce cu privire la manifestarea lui, indică pe de-o parte faptul că biserica din Corint nu a înţeles rolul darului şi că I-a folosit greşit, iar pe de altă parte importanţa mare a acestui dar în biserică.
Câteva aspecte clare cu privire la vorbirea în limbi, care reies din lecturarea capitolelor 12 şi 14 din 1 Corinteni, sunt:
a) Ca şi celelalte daruri, vorbirea în limbi este un dar inspirat de Duhul (12:7, 11);
b) Regulile pe care le impune Pavel în capitolul 14 arată că cel care vorbeşte într-o altă limbă prin Duhul nu este în transă, ci deţine controlul asupra facultăţilor sale mintale. Dacă ar fi fost altfel, cerinţa apostolului ca cei care vorbesc în limbi să vorbească pe rând şi să tacă în cazul în care nu este cine să tălmăcească este de prisos;
c) Vorbirea în limbi este necunoscută atât pentru cel care vorbeşte (14:14) cât şi pentru cei care aud manifestarea darului (14:16);
d) Spre deosebire de fenomenul vorbirii în limbi care a avut loc în Ziua Cincizecimii, unde limbile vorbite au fost cunoscute de cei care erau prezenţi {xenolalia), în Corint vorbirea în limbi {glossolalia) trebuie tălmăcită. Folosirea limbilor omeneşti ca analogie în 14:10-12 denotă că vorbirea în alte limbi pe care o tratează apostolul în acest capitol nu se referă la limbi omeneşti. Posibil ca Pavel să fi socotit că glossolalia este o vorbire în „limbi îngereşti” (cf. 13:1), având în vedere că sursa lor este Duhul. în orice caz, nu este vorba despre o „bolboroseală extaziată”, aşa cum o numesc cei care nu agreează ideea vorbirii în limbi, ci este o vorbire în limbi neînţelese de oameni, dar înţelese de Dumnezeu, căruia I Se adresează de fapt mesajul;
e) Dacă în Ziua Cincizecimii limbile vorbite erau un semn supranatural, dar inteligibil, pentru cei adunaţi, în Corint limbile sunt un dar prin care cel abilitat de Duhul rosteşte „taine” care nu pot fi altfel rostite cu înţelepciunea omenească (14:2, 14-15, 28). Aşadar, când darul vorbirii în altă limbă este tălmăcit, se tălmăceşte nu o vorbire menită să aducă un mesaj celorlalţi, ci „tainele” pe care credinciosul le spune lui Dumnezeu.
O întrebare legitimă care se pune frecvent de către penticostali sau de alţi creştini interesaţi în fenomenul vorbirii în limbi este dacă un credincios botezat cu Duhul Sfânt trebuie să vorbească în mod constant în limbi. Răspunsul la această întrebare îl dă apostolul Pavel însuşi. El arată că şi acest dar, împreună cu toate celelalte, este împărţit după cum Duhul voieşte să îl împartă. întrebarea retorică din ICorinteni 12:30 – „Toţi vorbesc în alte limbi?” – cere un răspuns negativ. Insistenţa unor penticostali că vorbirea în limbi trebuie să fie practicată de toţi cei care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt nu are suport biblic. Totuşi, apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să caute darurile spirituale. Dacă un credincios din zilele noastre manifestă interes pentru darul vorbirii în alte limbi, face dovada credinţei şi se lasă condus de Duhul Sfânt, aşa cum a făcut atunci când a ” avut experienţa pneumatică iniţială, el poate beneficia din nou de vorbirea în limbi. întrucât acest dar este în primul rând pentru zidirea personală, noi credem că Dumnezeu însuşi doreşte ca fiecare credincios să ceară acest dar.
În ceea ce urmează vom prezenta o scurtă trecere în revistă a reglementărilor impuse de apostolul Pavel bisericii din Corint, cu privire la practicarea darului vorbirii în alte limbi:
Versetul 1: Credincioşii sunt îndemnaţi să caute darurile spirituale, printre acestea fiind şi vorbirea în alte limbi.
Versetele 2-4: Vorbirea în limbi zideşte pe cel care are darul, dar proorocia, care este f o rostire inspirată într-o limbă cunoscută, îi zideşte pe ceilalţi.
Versetul 5: Apostolul Pavel a dorit ca fiecare credincios să vorbească în alte limbi, dar a recomandat corintenilor să caute mai degrabă să proorocească. La întâlnirile publice ale bisericii, profeţia este mai importantă decât vorbirea în limbi, cu excepţia cazului când limbile necunoscute sunt tălmăcite.
Versetele 6-11: Fără tălmăcire, vorbirea în limbi într-un cadru public nu este de folos bisericii.
Versetele 12-14: Credincioşii trebuie să facă uz de darurile spirituale numai în folosul întregii biserici.
Versetele 15-19: Apostolul Pavel s-a rugat şi a cântat atât prin Duhul (aluzia fiind aproape sigur la cântarea în altă limbă), cât şi într-o limbă cunoscută. Rugăciunea publică trebuie făcută într-o limbă înţeleasă de public. Personal, Pavel a vorbit în limbi mai mult decât oricare dintre creştinii din Corint, dar în public a preferat să vorbească într-o limbă cunoscută, aşa încât ceilalţi să beneficieze.
Versetul 20: Credincioşilor li se cere să fie maturi şi să ştie când este potrivit şi când nu este potrivit să dea curs darului vorbirii în alte limbi.
Versetele 21-22: Vorbirea în limbi este un semn pentru necredincioşi, în timp ce profeţia este pentru credincioşi. Cu alte cuvinte, darul vorbirii în alte limbi are menirea de a atrage atenţia asupra fenomenului miraculos şi, astfel, de a inspira credinţă în cei care aud, aşa cum s-a întâmplat în Ziua Cincizecimii. După convertirea acestora, însă, ei trebuie să primească, în limba lor, învăţătură şi descoperire.
Versetele 23-25: Dacă cineva vorbeşte în continuu în limbi, în biserică, va părea în ochii celor necredincioşi ca un nebun. Dacă, pe de altă parte, cineva prooroceşte în limba pe care o înţelege întreaga adunare, ascultătorii vor fi zidiţi şi îndrumaţi spre Dumnezeu. Chiar dacă, iniţial, vorbirea în limbi atrage atenţia ascultătorilor, nu le slujeşte nici credincioşilor nici necredincioşilor dacă întregul serviciu divin este consumat cu vorbirea în limbi.
Versetele 26-31: Aceste versete conţin concluziile cu privire la ordinea care trebuie păstrată în întâlnirile publice ale bisericii. în condiţii normale, un serviciu divin ar trebui să includă cântări de laudă, învăţătură, vorbirea în limbi, descoperiri (revelarea unor adevăruri spirituale într-o limbă cunoscută) şi tălmăcirea limbilor. Toate acestea, însă, trebuie să aibă loc spre folosul întregii adunări.
(3) Darul tălmăcirii limbilor. Darul tălmăcirii limbilor este îngemănat cu darul vorbirii în limbi, întrucât existenţa lui este dictată de caracterul neinteligibil al vorbirii în alte limbi. Verbul grecesc hermeneuo este tradus de obicei prin „a traduce” sau „a interpreta” dar poate însemna şi „a pune în cuvinte.” Evident, în contextul discuţiei de faţă, verbul înseamnă a pune mesajul într-o limbă înţeleasă de comunitate. Dacă este vorba despre o traducere cuvânt cu cuvânt sau doar de o interpretare a ideilor principale conţinute în mesaj contează mai puţin. Oricum, întrucât şi vorbirea în limbi şi tălmăcirea limbilor este activitatea Duhului, este dificil, dacă nu imposibil, să ne pronunţăm dacă tălmăcirea înseamnă traducere sau interpretare. Chiar în cazul traducerii dintr-o limbă omenească în alta, traducerea şi interpretarea se întrepătrund în sensul că unele cuvinte trebuie explicate chiar în procesul traducerii. Din afirmaţiile apostolului Pavel în 12:11 şi în 14:5, 13, 27-28, reiese că acesta este un dar inspirat de Duhul. Cel care tălmăceşte vorbirea în limbi nu cunoaşte limba respectivă, tălmăcirea fiind completamente activitatea Duhului. Tălmăcirea limbilor este un miracol tot atât de mare ca şi vorbirea în limbi. Mai reiese din pasajele indicate mai sus că darul tălmăcirii poate fi dat atât celui care vorbeşte într-o altă limbă cât şi altuia.
Darul credinţei. Acest dar nu se referă la credinţa care duce la mântuire, cu toate că este posibil ca şi aceasta să fie considerată de apostolul Pavel ca fiind tot o lucrare a Duhului Sfânt (cf. 2 Cor. 4:13). Credinţa la care se referă aici apostolul este credinţa aceea deplină care „mută munţii” (1 Cor. 13:2) sau o credinţă asemănătoare cu cea a „eroilor credinţei” din Evrei 11. Este evident că Pavel are în vedere aici un dar supranatural care operează prin anumiţi credincioşi şi care este pus în evidenţă prin manifestări supranaturale ca vindecări, semne şi minuni. Darul nu se referă, însă, la efectele lui, ci la convingerea supranaturală a credinciosului că Dumnezeu va lucra, în pofida tuturor circumstanţelor nefavorabile. Totuşi, nu este uşor să diferenţiem între darul credinţei şi efectele lui, efecte care sunt substanţa următoarelor două daruri – darul tămăduirilor şi darul minunilor. Există un sens în care aceste două daruri conlucrează cu darul credinţei. De exemplu, credinţa care „mută munţii” poate fi identificată în mod legitim ca „darul minunilor”.
Darurile de tămăduire. Fenomenul vindecărilor a fost bine cunoscut în Biserica Primară fiind considerat ca o împlinire a proorociilor vechitestamentare în conformitate cu care, în epoca mesianică, Dumnezeu va vindeca pe poporul Său nu numai din punct de vedere spiritual, ci şi trupeşte. De exemplu, proorocia lui Isaia, „prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (53:4), a fost interpretată de Matei în sensul vindecării trupeşti (8:17). în Faptele Apostolilor, Luca precizează că puterea cu care Isus a vindecat pe bolnavi şi a scos demonii s-a datorat ungerii Duhului Sfânt care L-a însoţit (10:38). Apostolul Pavel însuşi a fost folosit de Dumnezeu ca instrument prin care să opereze acest dar.Probabil că la „darurile de
tămăduire” se referă el când vorbeşte despre „semnele unui apostol” care s-au manifestat prin „semne, puteri şi minuni” făcute în mijlocul bisericii din Corint (2 Cor.12.12) şi în alte părţi (cf. Rom. 15: 19).
Este de remarcat faptul că apostolul Pavel foloseşte în 1 Corinteni 12 un plural — „darurile tămăduirilor”, expresie care se repetă de două ori în acelaşi capitol (v. 28, 30). Acest plural (charismata) sugerează că darul nu are un caracter permanent, în sensul că este dat unui credincios o dată pentru totdeauna, ci că fiecare manifestare a lui este un „dar” separat. Apoi, pluralul mai indică şi diversitatea manifestărilor acestui dar, atât în ce priveşte metodele folosite pentru vindecare cât şi efectele lui.
Darurile minunilor. Apostolul Pavel listează separat „darurile de vindecare”, cu toate că este posibil ca el să le fi inclus în „darurile minunilor” sau „darurile [săvârşirii] minunilor”. Acest „dar” sau „manifestare” a Duhului, pare să includă toate celelalte activităţi supranaturale ale Duhului care pot fi descrise ca „manifestări de putere.” în limba greacă, cuvântul tradus în limba română prin „minuni” este cuvântul obişnuit pentru „putere”. În iudaismul contemporan lui Isus, conceptul de „putere” a fost asociat cu activitatea Duhului lui Dumnezeu. Dacă unii autori consideră că termenul „minuni” se referă aici la activitatea de exorcizare, în opinia noastră, termenul include o gamă largă de activităţi supranaturale
care pot fi descrise ca miraculoase. în versetele 28-30 unde apostolul repetă lista darurilor, termenul mai apare de două ori la plural. Aşa cum reiese şi din Galateni 3:5 („Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi”), miracolele au fost un fenomen obişnuit în bisericile pauline şi au fost asociate de regulă cu activitatea Duhului.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 