Categorie: EDITORIALE

Cine are de câştigat?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, EDITORIALE

”Poate că nu am înţeles ce e iubirea, poate că este ceva în neregulă cu mine sau poate că nu mă vrea nimeni” spun sute de tineri cu privirea în jos şi lăsându-şi greutatea de pe o parte pe alta. “Nu înţeleg de ce toţi au o relaţie şi eu nu” mai adaugă un băiat cu părul ciufulit şi ochii mari.

Şi uite aşa, merge pe stradă trist, cu mâinile în buzunar şi priveşte cu coada ochiului spre cuplul care trece pe lângă el. “Lasă, lasă, vă despărţiţi voi cândva” gândeşte înciudat tânărul. Are un gol în inimă pe care nu poate să-l umple. Şi a încercat aproape orice. Are zeci de prieteni, iese în oraş aproape în fiecare seară şi şi-a ocupat timpul cât de mult a putut. Dar parcă în zadar. Parcă încă strigă în urechile lui acel sinistru: eşti singur, singur de tot. Şi este pus în faţa unei situaţii complexă. Are de ales între două lucruri. Să aştepte sau să fie cu o fată, oricare, chiar dacă nu o iubeşte. Doar pentru a nu mai fi singur.

Să analizăm situaţia în care ar alege să fie cu o fată, doar pentru a nu mai fi singur. Ar avea o relaţie la început pasională pentru că atracţia fizică există. Există acea chimie dintre ei doi care-i îndeamnă spre apropiere intimă fizică. Şi asta nu ştiu cât poate dura. O lună, două, poate chiar un an. În cele mai fericite cazuri, dar foarte rare, se îndrăgostesc şi rămân împreună pentru tot restul vieţii. Numai că în general, lucruri nu sunt atât de roz. Tânărul nostru, ajunge după o perioadă să se certe zilnic cu fata respectivă, să nu mai vadă nimic frumos în ea şi să nu mai fie atras de ea. Şi atunci se produce despărţirea. Mai apoi, pentru a umple DIN NOU, golul din inima lui, care de această dată e ŞI MAI MARE, începe o nouă relaţie. Şi de această dată, mult mai repede şi fără ca nici măcar să ştie prea multe despre fata respectivă. Peste ani, ajunge căsătorit, îşi compară soţia cu toate fostele iubite, este nemulţumit de viaţa şi situaţia actuală şi este posibil ca încă să mai simtă acel gol din inimă. A început prin a avea o relaţie doar pentru a nu mai fi singur. Cum a sfârşit? Simţindu-se singur.

Să luăm în calcul şi situaţia în care tânărul ar aştepta să se îndrăgostească. Da, poate că la început ar fi ridicularizat de prietenii acestuia pentru că încă nu are o prietenă, că nu e în rând cu lumea, că nu e la modă. Dar în scurt timp, aceste lucruri vor înceta. Va începe să se obişnuiască şi cu întrebarea “Dar tu de ce nu ai o prietenă?” şi va folosi timpul pe care-l are la dispoziţie spre a se dezvolta personal. spiritual şi profesional. Într-un final, se va îndrăgosti şi va avea o relaţie fericită. Nu va fi ceva premeditar, nu va fi prea tânăr pentru a avea o relaţie serioasă şi nici nu va avea numeroase cicatrici şi aşteptări din relaţiile anterioare.

Cine are de câştigat? Primul tânăr sau al doilea?

http://dragosteadevarata.wordpress.com/

LACRIMILE ROMÂNILOR vs. LACRIMILE LUI HRISTOS

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, STIRI

Astăzi este zi de doliu național. Doliu pricinuit de tragicul accident de circulație din Muntenegru, unde, duminică, 23 iunie a.c., și-au pierdut viața 18 români. Autocarul în care erau a căzut într-o prăpastie. Alți 29 de concetățeni de-ai noștri au fost răniți. Personal, sunt alături de familiile îndoliate din toată inima și transmit condoleanțele mele cele mai sincere, în cazul în care cineva din aceste familii citește acest articol. De asemenea, îmi exprim întreaga compasiune și pentru cei răniți și nădăjduiesc ca Domnul să se atingă de ei și să-i vindece. România întreagă este astăzi în lacrimi. Cel puțin așa îmi place să cred. Fiecare dintre noi trebuie să simțim compasiune pentru aproapele nostru. Iar aproapele nostru este orice om, indiferent de rasă, religie, sex sau alte chestiuni. Compasiunea nu este un lucru relativ și nu ar trebui (din punctul meu de vedere) să fie facultativă. Mai ales la noi, pocăiții. Fiecare dintre noi trebuie să simțim cu aproapele nostru și să iubim pe aproapele nostru chiar până la sacrificiu, dacă este nevoie. Apostolul Pavel spunea:

„15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. 16. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. (…) ” (Romani 12:15-16a, VDCC)

Așadar, nu cred că ar trebui ca noi să facem diferențe: că unul este într-un fel sau altul într-alt fel. Diferența este în mâna lui Dumnezeu. Noi trebuie să ÎMPLINIM cu toată dragostea și smerenia TOATĂ Scriptura, din care fac parte și versetele citate mai sus.

Este, însă, din punctul meu de vedere, legitim să ne punem o întrebare, iar această întrebare mi-am pus-o și eu: CÂȚI DINTRE CEI DECEDAȚI AU PĂRĂSIT LUMEA ACEASTA ÎMPĂCAȚI CU DUMNEZEU? CÂȚI DINTRE EI S-AU POCĂIT ÎNAINTE DE MOARTE? Este tragic momentul în care părăsești lumea aceasta fără să fii împăcat cu Dumnezeu! Dacă ai pierdut clipa întâlnirii cu Domnul Isus ca mântuitor, va veni clipa când Îl vei întâlni ca Mare Judecător. Ce vei spune atunci? Ce vei spune când îți va pune întrebarea: „CE-AI FĂCUT CU VIAȚA TA?”?

Am ascultat odată o predică a fratelui Luigi Mițoi. Și spunea fratele o pildă despre o familie de oameni înstăriți din Anglia. Așadar, la un sfârșit de săptămână cei doi au hotărât să plece în vacanță la o cabană pe care o aveau la munte. Au pus toate bagajele în trăsură și au pornit. La lăsarea serii au trecut printr-un sat. La un moment dat au auzit niște cântări foarte frumoase. Neștiind de unde vin cântările acelea măiestre, au urmat sunetele, vrând să vadă de unde vin. Așa au ajuns la o casă de adunare. Au asistat la slujbă, au ascultat cântările acelea minnuate prin care frații lăudau pe Domnul, iar la sfârșit pastorul a chemat în față pe cei care doresc să primească pe Domnul Isus în inima lor. Soția a spus soțului:

– Dragul meu, hai să mergem și noi în față și să-L primim pe Domnul!

Dar soțul, mai cerebral, așa cum de multe ori suntem noi, bărbații, a spus:

– Draga mea, tu vezi că noi acum suntem obosiți, prăfuiți de pe drum, mai bine mergem la cabană, ne odihnim, iar mâine, pentru că oricum este duminică, vom veni din nou aici și-L vom primi pe Domnul.

Zis și făcut. Au plecat spre cabană. Noapte. Au trecut cu trăsura pe lângă o prăpastie. Caii s-au speriat. Trăsura s-a răsturnat în prăpastie. Amândoi soții au murit în acea prăpastie. Nemântuiți. Neîmpăcați cu Domnul. Fără să mai aibă când se pocăi. Fără scăpare. Acum așteaptă judecata. Pentru că au irosit momentul potrivit. Biblia spune ASTĂZI, nu mâine! Mâine nu mai este al tău, dragul meu!

Dragii mei, România își plânge morții și e normal să se întâmple asta. Dar mai presus de asta, eu cred că Hristos plânge pentru cei care și-au pierdut, odată cu viața, veșnicia. Hristos plânge și pentru cei care până astăzi nu s-au hotărât pentru el. Drag suflet și scump înaintea lui Hristos, ce mai aștepți? Hristos te vrea pentru El ASTĂZI! Nu amâna! Nu întârzia! Nu pierde timpul! Nu-ți pierde veșnicia! Pocăiește-e ASTĂZI, cât mai este timp, cât Îl mai poți întâlni pe Hristos ca Mântuitor, înainte de a-L întâlni ca Mare Judecător! Ia astăzi decizia pentru Hristos!

Fii binecuvântat, suflet drag și foarte scump pentru Hristos!

AMIN!

Sursa fotografiei: http://www.realitatea.net

http://pucheadorel.wordpress.com/

Cum ar putea Biserica să îți „ucidă” familia?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE

„Știu că n-aș divorța de tine. Și cu siguranță nu te-aș ucide. Cu toate acestea, nu mă pot abține să cred că mie și copiilor ne-ar fi fost mai bine dacă nu mai erai în viață.” Acestea au fost afirmațiile unei soții de pastor, adresate soțului ei după 18 ani de slujire în biserică. Cu siguranță, ceva e complet neînregulă. Poate implicarea în viața Bisericii să distrugă familia?, se întreabă Cristianity Today.

 

Tendința de sacrificare a familiei în interesul bisericii reprezintă una dintre dilemele care persistă în discursul teologic și care poate afecta armonia vieții de cămin. Într-un articol scris pentru Christianity Today, un grup de pastori sesizează că este ceva în neregulă cu termenii în care este formulată această problemă.

 

Efectele slujirii în Biserică asupra căsniciei pastorului și efectele căsniciei pastorului asupra slujirii sunt rareori discutate, cu toate că ele se află într-o relație de interdependență, constată autorii articolului. Din discuțiile purtate cu alte familii implicate în mod activ în viața bisericii, ei au identificat două provocări principale cu care se pot confrunta familiile creștine.

 

Primul factor stresant: slujirea ca stil de viață

 

„Biserica nu este un loc de muncă. E un stil de viață. Însă, mă simt ca și cum mă prefac față de copii de mult timp”, afirmă un pastor, citat de către autori. După consumarea energiei în activități de consiliere și activitate spirituală, interesul și disponibilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viața celorlalți membri ai familiei sunt destul de reduse. Problema este că, în ciuda presiunii interioare, mulți dintre pastori continuă în același ritm, ignorând consecințele până în momentul în care apare o criză.

 

Una dintre soluțiile sugerate de către autorii articolului este ca cei care sunt implicați activ în slujire să își ia timp pentru exerciții fizice, vacanțe, concedii, hobby-uri. Nu în ultimul rând, trebuie să își impună limite ferme și să își implice familia în activitățile pe care ei le desfășoară, ceea ce ar putea crea multe beneficii.

 

Al doilea factor stresant: disputa de prioritate între biserică și familie

 

Presiunea de a fi disponibil în interesul bisericii creează un conflict de loialitate între aceasta și familie. Pastorii, preoții sau orice slujitor al bisericii poate fi preocupat de a „face lucrarea lui Dumnezeu” până la nivelul la care să își neglijeze viața de familie. Confruntate cu o asemenea situație, multe soții consideră că este de datoria lor să se sacrifice pe sine, inclusiv aspirațiile personale. În contrast cu această percepție, autorii o citează pe Diane Langberg, specialistă în psihologia familiilor creștine: „Multe soții de pastor adoptă o mentalitate de martir. Abandonul nu este o dovadă de spiritualitate în nicio circumstanță. Abandonarea soției este opusă intențiilor lui Dumnezeu. Sintagma «răstignirea eului» a acoperit o mulțime de păcate”, a afirmat psihologul american.

 

Confuzia fatală

 

Mulți creștini răspund, fără să ezite, „Dumnezeu” atunci când sunt întrebați care ar trebui să fie prima prioritate în viață. Și, desigur, răspunsul este corect. Însă, aceasta poate constitui o provocare deosebită pentru cei implicați în slujirea religioasă pentru că există tendința de a-L confunda pe Dumnezeu cu Biserica, susține Ministry Today. Aceasta nu este o simplă eroare, ci este expresia unei înțelegeri greșite a priorităților spirituale, ce poate avea consecințe negative, consideră analiștii revistei americane.

 

Pentru a genera echilibru, slujitorii Bisericii trebuie să își dezvolte abilitatea de a rămâne disponibili nevoilor enoriașilor, dar nu de a-și modela atitudinile și comportamentele în funcție de aceștia. Aici trebuie exercitată o negociere eficientă de care ambele părți trebuie să fi conștiente. O ierarhizare adecvată a rolurilor spirituale și o percepție corectă a implicațiilor acestora poate regenera viața de familie, astfel încât slujirea față de Biserică să devină un ideal marcat de perspectiva echilibrului.

http://www.semneletimpului.ro

Consumerismul creștin și turistul de biserică

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, STIRI

Consumerismul s-a furișat în biserică. Drept urmare, mulți creștini văd serviciile divine ca un spectacol, nu ca o comunitate. Când spectacolul nu mai place, publicul caută alt show. Așa a apărut un cunoscut efect secundar al consumerismului creștin: „turistul” de biserică.

Pastorul Duke Taber povestește într-un editorial pe Christian Post că, acum ceva vreme, circula pe internet o știre falsă, potrivit căreia o mega-biserică americană a trimis o scrisoare membrilor ei, anunțându-i că, pentru a putea continua să funcționeze, avea nevoie de donații în bani și voluntariat. Intrigat de potențialul acestei știri, pastorul a dorit să o testeze pe proprii enoriași. Etică sau nu, această mișcare a dat rezultate grăitoare: cei mai mulți dintre cei care au văzut știrea pe pagina Facebook a pastorului au fost revoltați. Nu puteau conceptualiza ideea că biserica ar putea cere ceva de la membrii ei. Comentariul unei persoane care a explicat că oamenii nu au banii, timpul sau abilitățile necesare funcționării unei biserici i-a oferit pastorului un pretext pentru a inventaria motivele pentru care aceste trei argumente sunt, de fapt, doar scuze în detașarea față de responsabilitățile pe care le implică o biserică.

Lipsa banilor și a timpului nu este un argument solid, câtă vreme cei mai mulți dintre credincioși își permit cheltuieli personale din ambele resurse (vezi ieșitul la suc, vizionare de programe TV). Ceea ce îi reține să ofere din acestea bisericii căreia îi aparțin este faptul că nu fac din dăruire o prioritate. În privința abilității de a sluji, pastorul Duke evidențiază rolul egoismului: „cum adică nu ai abilități? Nu poți să dai cu aspiratorul? Nu ai stat niciodată cu un copil?” Tabloul se completează mai convingător atunci când pastorul spune că astfel de oameni se bazează pe ideea că altcineva va da cu aspiratorul, altcineva va sta cu copiii în timpul serviciului divin, pentru ca adulții să se poată închina în liniște.

Pastorul merge mai departe, relevând trei efecte negative pe care consumerismul le are asupra bisericilor creștine.

Consumerismul transformă biserica din comunitate în spectacol. Consumeriștii creștini caută mereu cel mai elocvent predicator, cea mai bună muzică, cel mai bun program pentru copii, laudă acele biserici care le oferă „factorul wow” și le trec cu vederea pe cele care ar fi cel mai mult în nevoie. „Ne alegem biserica în funcție de ceea ce credem că avem noi nevoie, fără să ne gândim unde ar avea Dumnezeu nevoie de noi.”

Consumerismul generează turism bisericesc. Ideea de a căuta „cel mai bun trup al lui Christos” este străină de modul în care Domnul Iisus Își privea biserica. „Nu Îl poți iubi pe Iisus care este capul bisericii, dacă nu Îi iubești și urmașii, care alcătuiesc trupul lui”, scrie pastorul Duke.

Consumerismul promovează mentalitatea de tip „am dreptul”. Oamenii care simt că „au dreptul” la anumite lucruri nu prea valorizează acel lucru. Atunci când creștinii simt că au dreptul la orice are biserica de dat, ei tind să nu prețuiască ceea ce biserica are cu adevărat de oferit, scrie pastorul.

Editorialul se încheie cu un verset care reașează „purtarea crucii” în capul listei de priorități a unui creștin autentic. Luca 9:23: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

http://www.semneletimpului.ro/stiri

PLINATATEA DUHULUI SFANT

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE

*Atunci Petru si Ioan au pus miinile peste ei,si acestia au primit Duhul Sfant (Fapte.8:17).

Intrebarea se pune,ca dupa  ce am primit Duhul Sfant mai trebuie sa staruim sau nu?La Efeseni 5:18,Pavel scrie :”Fiti plini de Duh”. Totdeauna umplerea vine in urma botezului cu Duhul Sfant.La Rusalii ucenicii au fost umpluti de Duhul Sfant(Fapte.2:4;4:8) si cu toate acestea,dupa cateva zile au fost din nou umpluti (Fapte 4:8;13:32;4:31).Cineva care continua sa traieasca si   sa  umble in Duhul este umplut cu toata plinatatea Dumnezeirii cu scopul de a mentine starea avuta la primirea botezului cu Duhul Sfant (Efeseni.3:16-19).

Crestini care au fost botezati cu Duhul Sfant,au experimentat de-a lungul anilor noi revarsari (umpleri) pentru a pastra plinatatea (Fapte.4:31),in rugaciune pentru a improspata mereu umplerea sa cu putere de sus.In primul rand viata crestinului trebuie sa fie o continua pocainta si umplere cu Duhul Sfant.Plinatatea cu Duhul Sfant este foarte importanta,continua mentinerea crestinului tot mai aproape de Dumnezeu. Peste noi vin avalanse de ispite si toate au un singur scop:daramarea noastra.Crestinul are nevoie sa fie totdeauna sub calauzirea Duhului Sfant. In mesajul adresat Bisericii din Laodicea Domnul spune:”Dar findca esti caldicel,nici rece nici in clocot,am sa te vars din gura Mea” (Apoc.3:16).Aceasta este tot una cu pierderea binecuvantarii ,de a fi rapit,fagaduinta facuta Bisericii din Filadelfia (Apoc.3:10).

In al doilea rand Domnul Isus rezolva peoblemele noastre in cer iar Duhul Sfant rezolva problemele in viata noastra de pe pamant.Ori de cate ori ne indepartam de Domnul avem nevoie de plinatatea Duhului Sfant si de cat mai des experiente ale acestei plinatati.

Se pune insa problema cum se rezolva aceasta plinatate:

1.Aceasta este in stransa legatura cu sfintirea noastra. Ea nu poate fi separate de aceasta operatiune a Duhului Sfant.

2. Ea este un rezultat al vietii de rugaciune.Rugaciunile ferbinti rostite cu credinta atrag dupa sine astfel de umpleri:”Dupa  ce s-au rugat ei,s-a cutremurat locul unde erau adunati,toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala”(Fapte.3:31)

3.(Atentie) Duhul Sfant se retrage din viata celor ce nu se roaga,la fel si din viata celor ce-L intristeaza prin pacate premeditare si cu buna stiinta.

La incheiera as dori ca Duhul Sfant sa umple viata noastra putand astfel sa ducem sfintirea noastra pana la capat.  Amin                         (pastor Augustin Costea)

http://strainisicalatori.wordpress.com