Categorie: EDITORIALE

Dan e un soț și un tată ca tine. Își iubește mult soția și copiii și face tot ce îi stă în putință pentru ei. Soția sa Dana tot așa. Au împreună doi copii unul de 3 altul de 5 ani și vor tot ce e mai bun pentru ei. Se zbat să așeze deja o viață lipsită de griji pentru ei. Seara când vin de la serviciu se uită peste copiii care de cele mai multe ori dorm deja și se roagă pentru ei ca Dumnezeu să îi binecuvânteze, apoi vorbesc cu persoana care a avut grijă de ei ca să vadă cum a fost acea zi și dacă totul este în regulă.

După ce pleacă acea femeie se uită unul la altul resemnați și cu toate că se iubesc și își declară asta, pică ambii „rupți” de oboseală în pat după pupicii de noapte bună. Ambii visează înainte de a adormi că viața asta agitată de acum se va termina și când își vor fi realizat scopul vor avea timp și de ei. Consideră că merită plătit prețul pentru binele copilașilor lor.

La prima „aruncare de privire” îți vine să zâmbești cu înțelegere și compătimire. Ce nu face un părinte pentru copii săi? Parcă deja te vezi pe tine în această ecuație și îți amintești unele detalii care sunt la fel. Poate ai tăi sunt deja mai mărișori și ai și anumite frustrări că ai făcut eforturi similare, dar apare lipsa de respect, contestarea, opoziția și aste manifestări care sunt parcă contrare efortului făcut de tine. Dar hai să nu mergem așa de departe, vreau mai întâi să privim la situația de acum a acestei familii.

De când este lumea, dragostea s-a declarat verbal de cel mai multe ori. Expresia „te iubesc” cu variantele sale internaționale e ca mai comună formă de arătare a iubirii. Din păcate „cele două cuvinte” au devenit atât de infantile și vulgare încât avem rezerve să le mai folosim. Totuși, declarațiile de dragoste faptice sunt cele care exprimă cu mult mai mare acuratețe iubirea pe care o purtăm cuiva. Și principiul este: dacă iubesc pe cineva fac pentru el/ea ceva, mă costă, mă sacrific. În fața unei astfel de declarații de dragoste nu prea se pot depune contestații pentru că este oricum mult mai clară decât rostirea „celor două cuvinte”.

Problema este că întotdeauna mintea noastră „pornită spre rău” va căuta satisfacția sa în relațiile de iubire. Adică, dacă avem un câștig iubim, dacă nu avem niciunul, nu prea mai avem chef. În cazul celor de mai sus poate nu găsim iubire de sine, dar este. Dorința de a fi apreciați ca părinți buni, dorința de a avea conștiința liniștită că au făcut tot ce au putut pentru copii lor, dorința de a ști că nu le-a lipsit nimic acelor copii, dorința de a avea o bătrânețe liniștită după aceea, dorința de a ști copii fericiți și altele. Unele din aceste dorințe sunt legitime. Ce e greșit în a îți ști copiii îndestulați nu? Nu e greșit dar poate fi greșit dacă devine un scop al vieții.

Știți, noi credem adesea că cea mai înaltă formă de arătare a iubirii pentru copii este să le asigurăm fondul de bani îndestulător din care să aibă parte de mâncare bună, haine de calitate, școlarizare bună și altele. Cădem în plasa societății de azi care ne transmite ideea că banii pot acoperi orice nevoi. Așa se explică de ce unii părinți își sacrifică viața la muncă pentru copii lor apoi se întreabă nedumeriți: ce le-a lipsit copiilor mei?

Hai să rezumăm puțin, să reducem tot calculul la elemente de baza. A face bani, a asigura cele necesare, a asigura confort înseamnă a munci, a munci înseamnă a cheltui energie și timp. În fond, modalitatea în care noi putem arăta dragostea eficient este să jertfim viața noastră, mai exact timpul nostru, pentru persoana iubită. Uneori noi suntem persoana iubită dar în orice caz, modul în care arătăm iubirea cel mai eficient este prin oferirea de timp pentru persoana iubită. Acest timp poate fi schimbat în bani, bunuri, posesiuni, dispozitive și alte „valute” pe care le considerăm tentante. În fond, nu e rău să cumpărăm acea valută care are eficiență la o anumită persoană, dar trebuie să ne asigurăm că schimbul valutar e corect și eficient. Deci, avem singura monedă disponibilă: timpul (pentru că emoțiile nu pot fi tranzacționate) pe care nu avem nici o garanție a disponibilității și totuși, jertfim acel timp pentru a arăta iubirea cuiva. Asta înseamnă iubire.

Problema mare apare la schimbul valutar pentru o valută foarte volatilă. Nu știm dacă mai putem cumpăra și următoarea tură valută pentru copii noștri. Nu știm dacă mâine ne aparține, așadar ar trebui să cheltuim cu mare eficiență ce avem azi. Noi credem că știm „valuta” de care au nevoie copii noștri, dar întrebarea este: de unde știm asta? Piața vrea să vândă, apar reclame luminoase, presa scrie despre cele mai avantajoase valute, clipurile publicitare prezintă copii fericiți că au primit haine, electronice, case, educație, mașini, excursii, bani și altele și e o mare zarvă și gălăgie. Oferta este uriașă, toți vor timpul nostru și promit să ne dea pentru copii noștri cele mai fantastice valute, cele mai iubite și apreciate dar oare de acele valute au nevoie ei? Oare nu pierdem mult la „schimbul valutar”?

Dan și Dana au timp pe care îl cheltuie până la ultima picătură pentru copii lor care sunt foarte mici. Ei vor să se asigure că au cumpărat multă valută pentru copii lor pentru ca aceștia, când vor crește, să aibă depozit astfel încât să o ducă bine. Dar oare valuta depozitată de ei îi va ajuta pe copii lor? Continuăm mâine dacă ajută Dumnezeu.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Dumnezeu nu are nevoie de postul nostru, noi avem nevoie de post pentru a ne putea depăşi limitările date de materie şi paternurile puse în mintea noastră de părinţi şi societate. Noi avem nevoie să descoperim prin post că există şi altceva şi acel altceva e mai bun decât materia, decât ceea ce se vede şi avem nevoie de antrenament pentru a putea vedea dincolo de ceea ce văd ochii, de ceea ce simţurile percep.

Când postim căutăm să depăşim normalul şi toţi cei care caută să cunoască pe Dumnezeu profund vor reuşi. Postul este una din practicile care ajută la asta, dar mai sunt si altele împletite cu el cum ar fi meditarea la cuvântul scris, supunerea faţă de autoritatea Duhului Sfânt, practicarea disciplinelor spirituale şi cultivarea unei inimi mulţumitoare. Dacă citiţi ultimile postări pe tema postului observaţi că despre toate am scris puţin, pentru că se leagă sau ar trebui să fie interconectate.

Dacă ieri scriam despre postul de la conectare si informare, azi merg într-o altă zonă şi vreau să scriu despre alte capitole în care e nevoie de post, capitole la care mulţi avem probleme şi avem nevoie de disciplina postului.

Postul de muncă

Am scris chiar din prima mea meditare pe tema asta că recomand solitudinea în ziua de post. Acum merg un pas mai departe spunând că adesea e nevoie să ţinem post de la muncă. De fapt e cât se poate de biblic dacă stăm să medităm la obligativitatea poporului Israel de a ţine anul sabatic. Nu doar pentru a se odihni pământul era acel an, ci şi pentru a se rupe omul de dragostea de materie, bani, avuţii, rezerve şi să înveţe practica încrederii în Dumnezeu care putea purta de grijă.

Mulţi din noi iubim munca, mai mult sau mai puţin. Am scris adesea că poicăiţii sunt şi harnici şi meseriaşi buni, dar cred în acelaşi timp că în prea multe cazuri suntem robii muncii. Să nu mai ai viaţă să fii plecat din zori în noapte şi să nu te mai vadă ai tăi decât când dormi e o dovadă a necesităţii postului. Munca trebuie să rămână la locul ei nu să devină stăpâna vieţii noastre. Dacă cumva ne oropseşte, ne biciuieşte, ne desparte de cei dragi atunci se impune post.

Postul de la afaceri şi câştig

Da, creştinii sunt buni afacerişti. Unele religii ale lor deja pot fi numite afaceri, mediul religios fiind o bună piaţă de desfacere. Dar nu la asta mă refer neapărat. Mă refer la postul de la a trage sforile în avantajul nostru, la postul de la a fructifica orice ocazie de a câştiga, la postul de la a schimba telefonul, geamurile la casă, mobila, maşina şi altele.

De fapt, e vorba de postul de la satisfacţia personală a lucrului bine făcut de noi şi pentru noi. E vorba de la a posti de la satisfacţia oferită de bani sau posesiuni. Avem aşa de multe alegeri de făcut în viaţă şi suntem aşa de preocupaţi cu alegerile în toate capitolele că ne-am transformat în maşini eficiente de consum. Trebuie să alegem în materie mult şi bine şi nu ne mai rămâne timp pentru a alege în cele spirituale. Şi cumpărarea unei cutii de chibrituri implică o alegere şi o pierdere de timp, ca să nu mai vorbim de lucruri mai scumpe sau de mâncare.

Postul le acest capitol poate implica punerea capacităților personale în slujba altora mai incapabili, a societății în care trăim.

Postul de la confort.

Ei bine, de regulă în casele creştinilor e mare confort, în bisericile creştinilor e mare confort, tot mai mare, în viaţa creştinilor e mare confort şi trăm ca şi cum aici e totul. Declarăm prin cântări că vrem acasă dar în realitate puţini din creştini îşi doresc în acel moment lăsarea celor pământeşti pentru cele cereşti. Acasă la noi e bine, e foarte bine, avem de toate, nu ne lipseşte nimic aproape, nici să împrumutăm obiecte de la vecini nu avem nevoie că ne-am cumpărat tot ce trebuie, chiar dacă 364 de zile pe an stau nefolosite, dar avem satisfacţie că le avem.

Bisericile sunt aşa de confortabile în ultimul timp că şi uiţi de ce ai venit. Tapiţetii, aer condiţionat, sonorizare reglată, ambient plăcut, instrumental înainte, instrumental după, respect şi programe nederanjante. Păi cum să mai ieşim la lucru când toate condiţiile ne îndeamnă să stăm. Să tot fii membru în bisericile de azi, eşti tratat regeşte, nu te supără nimeni. Când a fost creştinismul mai confortabil ca azi?

Postul de la confort nu este uşor. Domnul Isus în pustie a postit, una din laturile atinse de această deplasare a fost postul la confort, la ceea ce atunci se numea confort. Să renunţi voit la cele cu care trupul e obişnuit, la ceea ce consideri cerinţe minime de trai. Să dormi pe o scândură nu pe pat, să nu mai ai hainele super confortabile şi parfumate de agenţii de ‚împufoşare’ să fie spălate doar cu apă. Cum vi se pare, o abatere mare de la ceea ce noi considerăm strict necesar nu?

Ei bine, postul de mâncare acum nu mai este ce a fost, e partea mai puţin grea din postire. Postul adevărat despre care vorbeşte Scriptura e cel al inimii. Nu ştiu ce vei decide dupăcitirea acestor rânduri despre post, poate să le consideri deplasate, dar data viitoare când vei ţine post va trebui să te gândeşti mai profund la această noţiune, dincolo de privarea de mâncare.

Dumnezeu nu pune deloc accent pe sufletul chinuit, El vrea de fapt ca la post să ne putem conecta eficient cu El renunţând la pornirile inimii care sunt îndreptate zilnic spre rău şi egoism. Putem posti zi de zi fără să murim şi e indicat să facem asta. Post de la egoism, răutate, materie, satisfacţii răutăcioase, mândrie şi compensare cu dragoste, înţelegere, iubire, dedicare, slujire etc. Atitudinea noastră poate face postul utin sau inutil. Dumnezeu să mă ajute.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/postul-util-sau-inutil-iv/

De ceva vreme am ajuns la concluzia că am postit o perioadă mare din viață inadecvat. Nu văd acea perioadă ca pe un eșec total, acele zile de post ca pe niște păcate pentru că sunt conștient că fără infantilitatea lor nu ajungeam să am azi o nouă înțelegere și sunt convins că după mai multă cugetare o să găsesc iar elemente pe care azi le fac și pot fi perfecționate. Problema nu e la vremurile de neștiință ci le cele de știință. Ce fac azi când știu câte ceva despre postul plăcut Domnului?

Spuneam că privarea de mâncare e inutilă și poate chiar dăunătoare dacă nu ținem postul după regulile lui Dumnezeu și eu personal am identificat pentru mine că la post e necesar să dedic acea zi lui Dumnezeu, ca să mă conectez cu El și în același timp trebuie să îi dau loc caracterului cristic să stăpânească mintea mea care tânjește să „țâșnească repede spre rău” pentru că asta e pornirea ei. Am recomandat și îmi susțin această recomandare, la post e bine să ne deconectăm de ceea ce înseamnă normal și obișnuit în viața noastră.

O deconectare de la normalul vieții în vederea punerii deoparte, pentru „prinderea frecvenței” divine cu mai mare acuratețe implică și alte acțiuni colaterale nu doar programarea postului sâmbăta sau duminica pentru a fi mai puțin ispitibili. La post, ispita nu încetează, ci se întețește dar ar trebui să eliminăm bruiajele, lucrurile mici în care putem fi ispitiți pentru a da piept cu cele profunde. Putem da bătălia pe lucruri uzuale sau pe aspecte profunde și e recomandat să ne maturizăm, lăsând, lepădând ce e copilăresc.

Postul de informare

Ce am face noi fără informare, televizor, radio, computer, telefon etc? Chiar așa, ce ne-am face? Să nu știi de războaie, de politică, de meciuri, de creștinii prigoniți sau alte subiecte „fierbinți” și s-ar părea o privare de ceva prețios care trebuie neapărat știut. Totuși, noi putem trăi fără aceste informări. La modul sincer, în cazul a 99% din noi, faptul că știm aceste aspecte nu aduce nimic bun, în afară poate de câteva rugăciuni mai mult sau mai puțin corecte.

Dar trebuie să mai fim toți de acord cu un lucru: cele mai multe știri, aș îndrăzni să spun că peste 80% din ele sunt negative. Se vorbește de prețuri mărite, taxe mari, infracțiuni, DNA, jafuri, violuri, vedete tâmpe, beții, război, lipsuri, arme, înșelăciuni etc. Nu că lucruri bune nu se întâmplă, dar nu sunt prezentate, mâncăm negativism în fiecare zi în cantități uriașe. Dar ne considerăm informați. Ei bine, ce ziceți de post de 40 de zile de la aceste aspecte? Cum vi se pare o astfel de perspectivă? Să ne angajăm ca 40 de zile să ne conectăm și să ascultăm doar „frecvența cerului” și să nu căutăm nici o informație pământească. Să schimbăm sursa de informare pentru a vedea cum Dumnezeu „se ocupă de noi” și de fiecare dată în locul ascultării radioului, citirii ziarului, vizionării la televizor sau calculator să deschidem Biblia, cărți bune sau să ascultăm mesaje biblice.

Postul de la conectare

Ni se pare alarmant să nu avem semnal la telefon sau conexiune de internet. Mai ales celor care sunt mai tineri și nu au prins telefoanele prin centrală. Considerăm perfect normal, civilizat și chiar ca făcând parte din condițiile minime de trai dreptul la a fi conectați. Avem mii de minute în abonamente și zeci de gigabiți de date, pentru a ne conecta. Se pare că cineva chiar vrea să fim conectați cu rețeaua, cu sistemul în orice clipă a vieții. Am fost educați să credem că fără conectarea la rețea suntem pierduți, neajutorați, în pericol. Nu mai credem că Dumnezeu ne poate ajuta, inspira și călăuzi, ne pierdem abilitățile de a sta în solitudine și ne temem să fim deconectați de la rețea.

Hai să facem post de la conectare 40 de zile. Cum vi se pare? Să nu poți da de nimeni sau nimeni să nu poată da de tine 40 de zile decât dacă vine acasă la tine sau tu te duci la el? În același timp să cauți să te conectezi cu cerul. Hmmm… cred că vei avea surprize plăcute cu un astfel de post. Noi ne privăm adesea de mâncare crezând că acesta e postul plăcut Domnului, dar avem alte zone din viață mai legate, mult mai legate decât aceasta.

Postul de biserică

Ups, aici știu că veți zice… asta e prea de tot, cu biserica ce mai ai? Nu am nimic, da zic așa că e necesar postul de la frecventarea bisericii uneori. Să ții post de la dependența de tradiții și obiceiuri religioase. Să ții post de la a încredința altora datoria creșterii tale spirituale. Să ții post de la a considera pe alții răspunzători să te hrănească din Scriptură. Să ții post de la a critica tot ce mișcă la biserică. Să ții post de la propria ta neprihănire. Să ții post de la nevoia ta de apreciere pentru slujire. Să ții post de la nevoia ta de „amin-uri”. Să ții post de la confortul tău psihic că ai făcut tot ce trebuie pentru viața spirituală mergând la biserică. Ce zici de un astfel de post? Mă întreb uneori și eu de ce Domnul Isus nu a fost dus în sinagogă sau templu să postească și să dea bătăliile spirituale?

În fine, te-am tulburat destul și nu vreau să scriu doar de dragul de a impresiona. Aș vrea să te provoc, pentru că așa am fost și eu provocat de Duhul Sfânt să gândim corect și să nu ne amăgim. AM sperat că pot încheia azi seria, dar mai e nevoie de o scriere, dacă ajută Dumnezeu, mâine.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/postul-util-sau-inutil-iii/

Așa cum scriam ieri, consider că privarea de mâncare într-o zi pusă deoparte pentru Dumnezeu este nu un chin, nu o pedeapsă a corpului, nu o disciplinare ci o acțiune care ajută, chiar dacă corpul are de îndurat o abatere de la ceea ce el consideră a fi normal.

Postirea centrată pe privarea de mâncare e mai degrabă prostire, dacă doar atât am realizat postind e inutil. La fel și postul ținut pentru palmares, cel ținut de ochii altora, cel ținut pentru a scăpa de sexul cu soțul și altele. Să nu ne înșelăm singuri, acesta nu este post. E vital „să-l ținem” ca la carte. Biblia ne spune clar cum trebuie să postim și așa ar trebui să procedăm dacă vrem să aibă vreo eficiență. Postul în care elementul central si unic e privarea de mâncare e inutil, ba chiar dăunător fizic și spiritual.

Ziua de post trebuie să fie una a bunătății și dragostei

Dacă țin post și eu nu „dezleg lanțurile răutății” dacă țin post și nu iubesc, dacă țin post și nu îl caut pe Dumnezeu ceva nu este în regulă. De obicei „la post” devenim mai acri cu ceilalți, vrem să fim lăsați în pace și avem nevoie de clemență pentru acea zi. De fapt, undeva este normală o astfel de reacție și de aceea în ce scriam ieri recomandam ca acea zi să fie pusă deoparte pentru Dumnezeu în întregime. Inima e nespus de înșelătoare și va „pedepsi” pe cei din jur pentru privarea de satisfacții la care o supunem.

Un om conectat cu Dumnezeu, cunoscător de Dumnezeu va ști sau va fi dispus să învețe că postul plăcut este unul în care se manifestă dragostea, mila, bunătatea și ascultarea. Pentru un astfel de post doar uneori e nevoie de privare de mâncare. Cei ce practică aceste lucruri, conform Scripturii sunt într-o stare permanentă de post. Postul de a lăsa inima să urmeze pornirile ei rele, post de la egoism, post de la aroganță, post de la ură, invidie și duritate față de alții.

Nou ne închipuim adesea că postul egal lipsa de mâncare și eventual de sex. În realitate aceste două acțiuni sunt semnalul pentru corpul nostru că noi deținem controlul nu instinctele și că noi am decis să ne conformăm Scripturii. E zona pe care putem să o controlăm mai ușor pentru a dobândi deprinderea de a controla și zonele cu adevărat problematice și anume „pornirile inimii” despre care Scriptura ne spune că sunt spre rău. Așadar, postul adevărat e cel în care bunătatea și dragostea triumfă.

Ziua de post trebuie să fie una  a transformării

Dacă țin o zi de post și din acel punct mai departe sunt mai sfânt, mai stăpân pe mine, mă controlez mai bine mă supun voii lui Dumnezeu mai eficient, atunci am ținut o zi de post cu folos. Dacă însă în urma zilei de post am devenit mai mândru, mai arogant, mai lăudăros sau poate mai dezamăgit că nu mi-a răspuns Dumnezeu la rugăciuni sau mai depresat, atunci postul nu a fost cu folos.

Ziua de post nu trebuie să fie o insulă izolată în mare, ci trebuie să fie parte dintr-un proces de devenire. Ziua de post ar trebui să fie o zi de jertfă pentru Dumnezeu nu pentru mine. Pentru că fiind pentru mine îmi alimentez egoismul și dorința de satisfacție, dar fiind pentru Dumnezeu mintea mea știe că trebuie să se supună regulilor Dumnezeiești știe că treptat va trebui să se alinieze nu impulsurilor naturale, ci voii Duhului Sfânt. Va învăța că în permanență trebuie să își valideze impulsurile în altceva, într-o autoritate superioară care este Dumnezeu. Asta înseamnă transformare. Așa învăț că nu mai sunt eu stăpânul, nici mintea mea, nici inima mea ci toate sunt puse sub autoritatea Duhului Sfânt care știe infinit mai bine cum și când se procedează.

Da, voi recomanda ca zilele de post să fie „ținute” în solitudine deși asta nu e neapărat o regulă e o recomandare care să ne fie de sprijin nouă. Voi recomanda ca zilele de post să fie ținute în alte zile decât cele cruciale ale examenelor, operațiilor, termenelor limită, nunții etc. Noi nu suntem în necunoștință de planurile dușmanului și recomand să le dejucăm. Nu vă complicați singuri, căutați să țineți cu voi.

Pentru post recomand să vă retrageți din activitățile uzuale ale zilei, recomand să îl țineți în acea zi în care interacțiunea socială e mică, în care efortul fizic e mic sau cel puțin nu implică răspundere în fața altora. Mai mult recomand să țineți post de mâncare doar când e nevoie și să țineți post la răutate, aroganță, mândrie, egoism cât de des se poate. Un astfel de post e foarte eficient și face ca postul cu privarea de mâncare să fie chiar simplu. Când pui inima la astfel de restricții, privarea de mâncare e elementul cel mai neînsemnat de acolo.

Mâine dacă ajută Dumnezeu vom vedea câteva aspecte despre postul de televizor, de internet, de telefon, de biserică, de muncă, de afaceri și de confort. Doamne dă izbândă.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/postul-util-sau-inutil-ii/

 

Scriu aceste rânduri pentru cei care vor accepta să recunoască, așa cum eu am fost nevoit să admit, că au procedat sau procedează greșit în privința postului. Scenariul următor poate vă este cunoscut: ”Azi postesc, nu mănânc de dimineață nimic, renunț până și la cafeaua preferată ba chiar nici apă nu beau. Am pus o zi deoparte pentru Domnul. Voi mânca doar la 4 când ajung acasă și închei ziua de post.” Eu recunosc că am ținut multe astfel de zile de post și la fel recunosc că nu am văzut mari progrese în urma lor.

Un lucru interesant e că, în astfel de zile, soția sau soțul te enervează cumplit, copii sunt neascultători, șeful are pretenții aiurite, oamenii din trafic sunt de-a dreptul nesimțiți, colegii de muncă numai despre sex vorbesc și mai uiți ceva acasă de trebuie să te întorci. Concluzia infantilă pe care o tragem este că, cel rău se opune postului nostru. Păi normal, se opune, dar noi care pricepem, de ce nu îi dejucăm planurile?

Privarea de mâncare cred că e doar o componentă a postului și nicidecum cea mai însemnată, deși așa cred cei mai mulți oameni. Despre postul plăcut Domnului avem referințe clare în Sfânta Scriptură și puține din ele fac referire la privarea de mâncare. De fapt întrebarea Scripturii sau întrebările privitoare la un astfel de post sunt mai mult decât concludente: Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig, și să se culce pe sac și cenușă? Acesta numești tu post și zi plăcută Domnului? Cred că oamenii care procedează cum și eu am procedat în trecut își chinuie sufletul pe degeaba. Să te privezi de mâncare o zi sau două pe care le începi normal cu o rugăciune și le închei la fel dar să continui fără nici o altă schimbare acea zi.

Ziua de post trebuie să fie una dedicată lui Dumnezeu

Recomandare mea este ca în ziua de post să nu te duci la activitățile normale ale acelei zile. Să nu ții post lunea când te duci la muncă. Postul înseamnă să pui deoparte o zi pentru Domnul, dar nu doar stomacul e al Domnului, ci tot trupul și toată mintea. Eu cred că e în avantajul nostru să dejucăm planurile dușmanului prin care caută să ne zădărnicească eforturile. Dacă ții pot, planifică treaba asta într-o zi pe care o poți pune întreagă deoparte pentru Dumnezeu într-un mod cât mai complet.

Să nu ținem post în ziua de examen, în cea în care avem audiență, în cea în care se operează soțul sau soția, în cea în care avem de făcut o treabă grea. În astfel de zile avem nevoie de energie și de o funcționalitate bună a trupului și minții. Postul într-o astfel de zi este un demers inutil întrucât mintea nu ne va sta la Domnul ci la noi și problema noastră, ziua aceea nu e pentru Domnul ci pentru noi. E normal să ceri ajutorul și chiar să postești pentru astfel de evenimente dar nu în acea zi, ci în una pe care o putem dedica Domnului.

Dacă privim puțin la ce se întâmpla în vechime vedem că ziua de post era ținută altfel. Omul postea de multe ori îmbrăcat în sac și cenușă, asta înseamnă o renunțare completă la sine și satisfacțiile sale. O dedicare totală a acelei zile lui Dumnezeu. Mai mult vedem situații în care și animalele de pe lângă casa omului sufereau din cauza acelui post, deci oamenii nu mai făceau lucrul obișnuit, se dedicau lui Dumnezeu în întregime.

Fă din ziua de post una a Lui nu una  a ta. Dacă tot ții post și îți chinui sufletul asigură-te că ești eficient, că tot scriam despre eficiență zilele trecute.

Ziua de post trebuie să fie una a conectării cu Dumnezeu

Nu doar că trebuie să fie dedicată lui Dumnezeu acea zi ci trebuie să te asiguri că te conectezi mult mai eficient cu Dumnezeu într-o astfel de zi. De fapt, privarea de mâncare la asta ar trebui să ajute. Nu cred că Dumnezeu are o problemă cu mâncarea și privarea de ea ar fi un fel de chinuială. Privarea de mâncare ține mintea omului ageră și îl ajută în momente de mare concentrare, cum sunt cele în care vrea să se conecteze cu Dumnezeu. Când mâncăm trupul alocă energie și resurse procesării mâncării, tinde spre relaxare pentru că unele organe cum ar fi mâinile, picioarele, creierul nu mai primesc aceleași resurse. Când privăm trupul de mâncare puterea de concentrare crește, agerimea minții este alta, auzul se ascute și multe alte avantaje.

Pentru un om care vrea să audă vocea lui Dumnezeu, privarea de mâncare nu trebuie să fie un chin ci o măsură ajutătoare luată. Citirea Scripturii la post ne oferă o înțelegere deosebită. Rugăciunile sună altfel, înțelegerea vorbirii lui Dumnezeu e alta.

Dacă vrei să te conectezi cu Dumnezeu mai puternic decât în zilele normale are rost postul, dacă vrei doar să primești ceva de la El nu știu dacă are rost. Dumnezeu așteaptă să ne vadă dorința de conectare cu el. De la păcatul din Eden El tot caută să vorbească cu omul, dar omul și la zilele de post fuge la ale lui. Ziua de post trebuie să fie una a conectării cu El.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/