Categorie: EDITORIALE

Acum câteva luni, discutam cu o doamnă, care venise pentru probleme în căsnicie la consiliere. Relaţia cu soţul ajunsese în mare impas „tocmai când se realizaseră şi ei”. După o perioadă intensă de muncă, de afaceri, de investiţii, „când să se bucure şi ei doi de toate” nu mai avea cine. Relaţia pur şi simplu nu mai mergea. Problema era că, lăcomia, le-a distras atenţia de la relaţie, iar aceasta s-a erodat datorită neglijării ei. Nu s-au înşelat unul pe altul dar soţul nu o mai voia. Erau căsătoriţi doar pe acte şi el, care iniţial era foarte tandru şi romantic, devenise total apatic şi neimplicat. Investirea in bunurile materiale, în bunăstare, a ruinat tot ceea ce iniţial o atrăsese pe soţia sa la el. Tot ce era mai frumos din el, se stinsese şi din păcate nu am putut nici eu să mai ajut cu nimic. Acum trăiesc doar de convenienţă. Poate Dumnezeu va face un miracol în cazul acesta.

În cazul lor, lăcomia soţiei, dorinţa ei de a avea ca alţii, de a avea tot ce i-a lipsit în copilărie, de a realiza siguranţa întregii vieţi în câţiva ani, a dus la distrugere. În cele din urmă a realizat că: „mai bine rămâneam aşa cum am fost, era mult mai bine în sărăcie dar cu soţ, decât în bogăţie fără el”. Sărăcia însemnând o viaţă decentă în opinia mea. Teoretic, doamna a dorit ceva bun, un viitor sigur şi confortabil, însă dacă pentru asta, ajungi să neglijezi alte aspecte ale vieţii deja vorbim de lăcomie.

În Scriptură găsim câteva cazuri de lăcomie şi nu citim tocmai încurajator despre ele. Îmi aduc aminte de pasajul în care se relatează despre Nabal cum era ataşat de avuţiile lui şi asta a dus la distrugerea sa. Nu avea Dumnezeu probleme că avea, că deţinea, pentru că El le-a îngăduit. Problema era că Nabal le considera ale lui şi avea încrederea pusă în ele. Avuţiile erau siguranţa lui. Apoi îmi vine în minte exemplul lui Ahab, care deşi avea enorm de mult, a dorit şi via lui Nabot. Ştiţi ce a decurs de acolo? Tulburare, minciună, târârea poporului în tulburare, ucidere şi a culminat cu distrugerea  Izabelei şi smerirea lui Ahab. Un alt exemplu este cel al bogatului căruia i-a rodit ţarina, relatat în Luca şi care atinge dezideratul său de siguranţă şi securitate: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” apoi ajunge la distrugere. Citim de lăcomie şi la David, deşi era căsătorit a dorit nevasta lui Urie şi a păcătuit, finalitatea… tot crimă, conflict, lacrimi, durere.

Lăcomia este una din caracteristicile oamenilor din zilele din urmă. Găsim asta scris în Noul Testament şi frecvent suntem avertizaţi că, lăcomia este un păcat tot aşa de grav ca uciderea şi curvia. Nouă ni se pare că un curvar este mai vinovat decât un lacom de avere, dar cei doi sunt puşi în aceeaşi categorie de Apostolul Pavel în scrisoarea către Efeseni. Hmm… un curvar va fi condamnat fără ezitare şi stigmatizat, pe când un lacom de avere, se poate trezi chiar apreciat şi lăudat de creştini, dacă ştie să spoiască cu evlavie haina lăcomiei.

Lăcomia este chiar mai periculoasă decât curvia aş îndrăzni să spun. E mai periculoasă pentru că ni se pare nevinovată, ni se pare că nu e păcat, ni se pare că este controlabilă, şi poate fi îmbrăcată în haina religioasă repede. Ne putem trezi uşor păcătuind, dar ne putem adormi conştiinţa cu diferite pastile create special pentru asta: „e voia Domnului”, „doar dau zeciuială”, „ajut şi pe alţii”, „câştig cinstit” şi altele. Aici nu e vorba că unora le îngăduie Dumnezeu bogăţii, nu condamn sau invidiez pe cei cărora Dumnezeu le-a dat. Vreau să trag un semnal de alarmă pentru mine şi cei care riscăm să ne ruinăm viaţa, pentru bogăţiile materiale sau pentru plăcerile pământului acestuia. Dumnezeu unora le încredinţează pentru că sunt vrednici, dar alţii, uitându-se la ei, râvnesc ceva similar, deşi Dumnezeu nu le-a dat, atunci vorbim de lăcomie.

În final, un exemplu pozitiv, exemplul unui om care a avut enorm de mult şi care nu şi-a lipit inima de ele. A trecut deci testul. Dacă Iov era lacom, îi crăpa inima în el, după atâtea veşti şocante despre pierderile sale, sau măcar înnebunea. Ei bine, Iov, deşi a trăit o durere imensă datorită pierderilor, totuşi a rezistat pentru că el avea încrederea că Dumnezeu e cel care ştie cel mai bine şi că de la El au venit toate.

Lăcomia duce la distrugere. Omul lacom deşi poate strânge enorm de mult, nu se poate bucura de ele.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Sunt interesante pornirile firii noastre umane pentru tot ce ţine de aici şi acum, pentru tot ce este mult şi scump, pentru adunat şi deţinut, pentru posedat şi păstrat. Într-un fel sau în altul, omul caută să îşi asigure ceva, caută să se protejeze prin ceea ce oferă acest pământ. O nesiguranţă cruntă şi profundă face pe oameni, să îşi adune bunuri, bani, valori şi tot ce pot pentru a se simţi ocrotiţi, pentru a se simţi la adăpost. Ei bine, această strângere permanentă depăşeşte limitele normalului dacă omul are de unde să adune. Vrem mai mult şi mai mult mereu. Este foarte uşor să devenim lacomi, când avem în faţă resurse multe. Adesea îi criticăm pe politicienii care au făcut tot felul de afaceri, ca să câştige de pe urma funcţiei lor, sunt criticaţi clericii, care odată cu biserica sau mănăstirea zidită şi-au înălţat şi lor o căsuţă, îi criticăm pe primarii care fac învârteli, ca să „se capete cu ceva” câtă vreme sunt primari, însă lăcomia nu are doar o astfel de componentă.

Lăcomia este mult mai prezentă şi mai subtilă decât ne imaginăm. Are o dimensiune mult mai intimă decât ceea ce se prezintă pe mass-media la ştiri. Pentru fiecare om, lăcomia are dimensiunea ei şi dacă nu vine DNA-ul să ne aresteze, nu înseamnă că nu suntem lacomi, ci că lăcomia nu a avut cum fi pusă în aplicare sau că aceasta nu afectează statul. Puţini oameni pot spune că au scăpat de lăcomie, pentru că siguranţa, e una din nevoile fundamentale ale fiinţei umane şi oamenii încearcă în fel şi chip, să îşi împlinească această nevoie, să se asigure, să le fie bine.

Dacă ar fi să-l scoatem pe Dumnezeu din ecuaţia asta, deşi e elementul esenţial pentru a o înţelege, vom descoperi că oamenii care „ştiu să se descurce”, sunt consideraţi deştepţi şi au aprecierea celor din jur. Să ştii să faci „şmecherii” devine o „artă”. Să ştii „să te învârţi” este considerat echivalent cu inteligenţa. Lăcomia caută să potolească setea de siguranţă, fără Dumnezeu şi asta aduce multă suferinţă semenilor dar şi omului lacom.

Acum trebuie să reintroducem pe Dumnezeu în ecuaţie, fără El, nu ne dau calculele. El, Dumnezeu, a văzut această nevoie fundamentală a noastră, la fel cum a văzut şi nevoia de dragoste, şi a venit în întâmpinarea şi împlinirea ei. Noi ne temem de rău, ne temem de vremuri rele, ne temem de foamete, ne temem de boli, ne temem de suferinţă, ne temem de oamenii lacomi, ne temem pentru trupul nostru, ne temem pentru siguranţa zilei de mâine şi Dumnezeu în înţelepciunea Sa, vine să împlinească şi această nevoie profundă a omului. De multe ori găsim în Scriptură asigurarea „nu te teme” sau „să nu te temi” sau „Eu sunt cu tine” şi multe alte asigurări menite să ne dea siguranţă.

Vedeţi, oamenii caută să potolească setea de dragoste, nevoia de a fi iubiţi, prin sex, prin pornografie, prostituţie şi alte surogate şi setea asta nu trece, nevoia asta nu este împlinită. Tot pe acelaşi tipar, căutăm să ne „asigurăm” prin lăcomie, şi nevoia nu poate fi acoperită, pentru că o astfel de nevoie poate fi împlinită doar de Dumnezeu. Fiecare din noi am vrea un salariu mult mai mare, dacă se poate, să primim cadou o moştenire considerabilă, să câştigăm ceva cu efort mic şi în momentul când dăm de vreo sursă mai bună de câştig, considerăm că Dumnezeu ne-a scos-o în cale şi că trebuie să mergem într-acolo. Ei bine, suntem destul de departe de ceea ce afirmă Scriptura: că ne este de ajuns dacă avem ce să mâncăm şi cu ce să ne îmbrăcăm. Suntem departe de recomandarea, de a nu ne îngrijora cu privire la ce vom mânca sau cu privire la îmbrăcăminte şi considerăm perfect normal, să învestim tot mai mult în confortul locuinţei noastre, în confortul personal, în siguranţa noastră.

Lăcomia are multe faţete şi poate îmbrăca inclusiv haina evlaviei şi vreau să vă spun că, îi stă foarte bine în această haină. Mulţi credincioşi îşi permit să fie lacomi, de fapt poate e formulat greşit. Mulţi credincioşi nu văd oferta lui Dumnezeu de împlinire a securităţii şi siguranţei, şi încearcă să îşi creeze singuri acoperire pentru aceste nevoi. Poate fiecare din noi am trecut printr-o asemenea stare în care am considerat că pentru pământul acesta e nevoie să devenim inteligenţi şi să profităm pentru a ne împlini nevoile.

Să vă dau câteva exemple: Am un telefon, e inteligent dar de generaţie mai veche. Văd la fratele meu unul cu ecranul mai mare şi îmi pare mult mai frumos. În mintea mea se naşte dorinţa de a schimba telefonul şi până la urmă, caut să o pun în practică. Dacă nu am nevoie de mai multe resurse, dacă nu am forţat limitele telefonului meu, deja pot vorbi de lăcomie. Pofta este vârful de lance al lăcomiei şi multe porunci din decalog fac referire la ea. Pofta este cea care face posibilă lăcomia. Asta se poate întâmpla cu maşina, casa, serviciul, hainele, electronicele, slujba din biserică, nevasta, bărbatul etc. Lăcomia adună, adună şi caută să construiască un turn propriu, în care să ne simţim în siguranţă dar în care vom deveni prizonieri ai propriei acţiuni.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/lacomia-calea-spre-distrugere-i/

Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. Nu Sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. 1 Impărați 5:11-12

Am încheiat o săptămână cu meditații privind slujirea în jurnalul meu de călătorie de anul acesta. Urmează o altă provocare ca temă de meditare: Biserica.

Gândul îmi fuge la Naaman cel care a fost vindecat de lepră. Când a venit la omul lui Dumnezeu se aștepta să fie tratat într-un anumit fel și chiar verbalizează asta și este consemnat el începe cu: Eu credeam că…. ei bine datorită faptului că nu s-a întâmplat ce credea el era să plece acasă cu lepra pe el dacă nu interveneau slujitorii lui.

De multe ori procedăm la fel, pentru că avem anumite așteptări când venim la Casa lui Dumnezeu se întâmplă să plecăm acasă cu aceleași probleme sau cu altele în plus. Avem așteptări greșite de multe ori când venim la biserică fie că sunt cu privire la preot sau păstor, cu privire la cor, cu privire la ceilalti membri, cu privire la programul copiilor sau al tinerilor cu privire la desfăsurarea programului din ziua aceea etc. Problema e că putem pleca acasă mai răi decât am venit spune scriptura, dacă nu luăm aminte și nu ne analizăm.

Din această cauză în această săptămână voi medita și voi și scrie despre Biserică. Mă voi referi în mod deosebit la biserica locală dar și la Biserica lui Hristos ca trup. Ce ar trebui să găsim acolo care ar trebui să ne fie atitudinea și aportul  și cum ar trebui să ne prezentăm acolo.

Dragilor, Dumnezeu ne-a făcut ființe sociale și dacă nu socializăm nu ne simțim bine, dacă nu ne sprijinim unii pe alții nu putem menține sănătatea societății. Egoismul zilelor noastre ne face ca și atunci când mergem la biserică să ne punem pe noi în centru. Trebuie să ne placă nouă, trebuie să fie cum gândeam noi, trebuie să ne simțim bine și din unghiul acesta privim de obicei lucrurile dar Domnul Isus Hristos ne arată prin viața Sa că împlinirea vieții nu stă în a fi noi centrul universului ci în a îi da cinste lui Dumnezeu prin slujirea altora. Asta trebuie să se vadă mai ales în biserică.

Doamne luminează-mi mintea să pricep Voia Ta cea bună, plăcută și desăvârșită și să o pot trăi pe pământul acesta. Ajută-mă te rog să am o înțelegere sănătoasă cu privire la biserica locală dar și cu privire la cea universală ca să pot astfel să onorez numele tău și să fiu de folos semenilor mei.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/biserica-asteptari/