Categorie: EDITORIALE

Biserica – izvor de sănătate al societății

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

vindecare

Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Matei 13:15 – 16

Că trăim într-o societate tot mai grav afectată de păcat, imoralitate și minciună nu mai este o noutate pentru nimeni. Nu trebuie să fii un bun cunoscător al moralei sau un om religios neapărat ca să vezi asta. Se vede foarte clar la TV, internet, reviste, paradele gay, concerte, afișe publicitare, îmbrăcămintea oamenilor și mai ales în vorbirea oamenilor. Pământul pe care trăim a fost infestat cu păcat de la primii oameni și se pare că lepra păcatului s-a extins pe fiecare om născut pe pământ. Societatea în care trăim e grav bolnavă, oamenii împreună cu care trăim sunt grav bolnavi și au nevoie de vindecare.

Mare har am avut să îl Întâlnesc pe Domnul Isus cel care m-a vindecat, m-a curățat și m-a făcut copilul Său dar în același timp trebuie să realizez că sunt chemat să am milă de cei bolnavi.

De ce spuneam că Biserica e un izvor de sănătate pentru societatea de azi? Pentru că din biserică a trebui să meargă în societate oameni vindecați cu mesajul vindecării divine. Mă gândesc acum la leprosul vindecat de Domnul Isus, primise poruncă să nu spună la nimeni de vindecare și totuși nu poate să tacă, mă gândesc și la orbul din naștere vindecat care spunea cu alte cuvinte, nu stiu cine e, cu ce putere dar sti că eram orb si acuma văd și mai sunt cazuri. Dragii mei suntem chemați să ducem vestea vindecării și soluția vindecării oamenilor din jurul nostru.

Biserica trebuie să devină un loc în care oamenii să găsească Leacul pentru boala lor. Biserica trebuie să devină locul în care oamenii să găsească ajutor pentru problemele lor, biserica trebuie să ofere alternativă sănătoasă stilului de viață bolnav al zilelor noastre. Membrii bisericii trebuie să fie preocupați de bolnavii de păcat, să le spună despre vindecare, să îi ajute să ajungă la Vindecătorul și să îi îngrijească până vor fi vindecați complet iar mai apoi să devină camarazi de slujbă.

Hai să privim din această perspectivă rolul bisericii azi. Ce binecuvântare ar fi ca noi să realizăm că putem contribui la însănătoșirea societății. Putem contribui la asta în primul rând trăind o viață sănătoasă guvernată deprincipiile lui Dumnezeu și coordonată de Duhul Sfânt apoi cu un astfel de trai răspândint vestea vindecării oamenilor din anturajul nostru. Dar nu umai atât ci slujindu-le oamenilor care vin in biserică bolnavi, e greu să simți păcatul , e creu să vorbești cu un alcoolic, cu un curvar, cu un homosexual, cu un criminal de regulă ne tragem într-o parte când întâlnim astfel de persoane dar dragii mei ei de noi au nevoie să le slujim, dacă noi nu suntem de ajutor pentru ei cine altcineva poate fi?

Doamne ajută-mă să fiu sensibil la rănile celorlalți, ajută-mă să chem oamenii la vindecare, să le pot arăta urmele vindecate al păcatului să pot fi mereu o mărturie a puterii Tale vindecătoare.

http://www.filedinjurnal.ro/

Sunt al Domnului sau ….

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Sunt al Domnului

Știu că intru pe un teritoriu sensibil, dar se pare că mi-am făcut un obicei din a supăra oamenii înrădăcinați în anumite practici necercetate, ci doar aplicate, pe baza argumentului ”așa au făcut strămoșii”. Nu am intenția de a atinge pe cineva în mod special, dar mi-am propus, după cum vă spuneam, să citesc Scriptura fără ochelarii religiei, în măsura în care se poate. Această scriere face parte dintr-o asemenea abordare. Așadar:

Se transmite adesea mesajul, de diferiți oameni că ei sunt ai Domnului. Avem și cântări în care declarăm: ”Eu sunt al Tău, din Cuvânt o știu” și alte multe cântări cu mesaje asemănătoare. Mai mult predicăm sau ni se predică, apartenența noastră totală lui Dumnezeu și asta ne face să ne simțim bine. Cine nu s-ar simți bine, știind că este numit prietenul Domnului, robul Domnului, fiul Domnului. E un titlu onorant, cel mai onorant și oricui i-ar place, dar oare este realitate sau nu?

Al Domnului sau al meu?

Unul din drepturile la cere ținem foarte mult, cel puțin noi românii, este dreptul de proprietate. Noi avem cea mai mare rată de locuințe și terenuri pe care suntem proprietari, sunt ale noastre. Cu un asemenea spit al proprietății dezvolatat, întâmpinăm probleme și pe latură spirituală. Să spui că ești al Domnului, când în realitate tu nu poți ceda controlul, e o minciună. Uneori doar pretindem că suntem ai Lui, că realitatea de zi cu zi a vieții noastre demonstrează că 6 zile și ceva din săptămână, pentru noi trăim nu pentru El. A fi al Domnului ar însemna trăirea pentru El.

Unele din primele gesturi învățate ca și oameni este cel al strângerii degețelelor în jurul obiectelor ”noastre”. Una din primele expresii învățate de noi este ”al meu”. Primele riduri formate pe frunte sunt probabil, de la acea încruntare specifică a dezacordului, când cineva ne ia ceva. Aceste aspecte ne țin toată viața. Probabil nimic nu ne enervează mai tare ca încercarea cuiva de a ne lua ”ce este al nostru”. Suntem în stare să ”ne pierdem firea” repede și să facem prostii.

Declarativ acceptăm că suntem ai Domnului. De ce? Că așa am vrut noi, ne place să credem. Cu alte cuvinte am investit bine proprietatea. În realitate, ne supără orice pretenție de ascultare de Dumnezeu și încercăm să găsim scuze evlavioase dacă ”suntem ai Domnului” intră prea tare peste ”este al meu”. Oare sunt au al Domnului total? Dar tu?

Al Domnului sau al banului?

Dacă ați ști cât de tare doare chestia asta a banului și a lui Mamona… Mulți oameni care declară că sunt ai lui Dumnezeu, au o problemă cu închinarea și ascultarea de Mamona. Mulți se pretind robi ai lui Hristos, dar slujesc lui Mamona. Banul este un zeu modern foarte apreciat, slăvit și slujit. Mulți creștini trudesc pentru Mamona, dar pretind a fi ai Domnului.

Lucrurile sunt foarte sensibile și dureroase. Întrbări la care îți propun să meditezi: Te conduce cumva prin viață grija că nu vei avea bani? Ai plecat la muncă în afară, ca să ai bani sau că Dumnezeu ți-a cerut asta? Ce procent din viața ta aloci câștigării de bani? Câți din banii câștigați îi oferi Domnului? Cum reacționezi dacă ți se fură o sumă mare de bani, de exemplu salariul de pe o lună? Ești nervos și supărat că pensia e prea mică? Mai sunt și alte întrebări menite să arunce puțină lumină asupra proprietarului care are drept de poruncă asupra noastră. Ne robește grija zilei de mâine sau Dumnezeu?

Al Domnului sau al religiei?

Pe tema asta am mai scris și voi mai scrie. E prea mare confuzia provocată de punerea semnului egal între religie și Dumnezeu. Mulți oameni cred că, dacă frecventează biserica, de o anumită denominațiune, îl slujesc pe Dumnezeu și sunt ai Lui. Asta este o mare mare înșelăciune. Sunt oameni care fac chiar minuni și propovăduiesc și care nu vor fi recunoscuți ca fiind ai Lui. Mersul la biserică, nu ne face ”ai Lui” cum nici călătoritul cu avionul, nu ne face piloți sau cel cu mașina, șoferi.

Nici un copil care merge cu mașina și simulează alături de tata că are volan și comenzi, nu poate fi declarat șofer. Poate doar familia îl va numi ”șoferul lui tata”, dar el nu poate fi considerat șofer, decât la vârsta adecvată și după școlarizarea adecvată. Așa și cu creștinismul, nu poti fi considerat ”al Lui” dacă simulezi credința, dacă faci la fel ca și ceilalți credincioși.

Aproape totul poate fi simulat în domeniul religiei: daruri, puteri, frecvență, slujire, vorbe, lacrimi, rugăciuni, post, moarte. Poți simula că ești al lui Dumnenzeu toată viața, poți păcăli oamenii, dar nu pe Dumnezeu. Noi oamenii suntem adesea orbiți de ”fleșurile credinței” unora, dar Scriptura ne recomandă să ne uităm la fapte. Dacă tu sau eu mergem cu faza lungă pe drumul credinței, ca să orbim pe cei de lângă noi, ca să nu ni se vadă faptele, suntem vinovați și avem ceva de ascuns. Suntem religioși și nu credincioși. Avem o credință pentru oameni și pământ și Scriptura ne încadrează în grupa celor mai nenorociți dintre oameni.[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Slujind pe Domnul precum Hristos

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

slujind pe altii

Orice faceti, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. (Coloseni 3:23)

Da, slujirea lui Hristos înseamnă slujirea oamenilor. Domnul Isus Hristos spune: Ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neânsemnati, frati ai Mei, MIE mi le-ati facut. (Matei 25:40). Cu alte cuvinte, orice slujire practică a oamenilor, ca pentru Domnul, e o slujire a lui Hristos. Indiferent că vorbim de slujirea unui frate de credință sau a unui străin de pe stradă. Condiția e să o facem ca pentru Domnul.

Vedeți, nu suntem limitați de religie, deși în trup e mai lesne de lucrat. Totuși, aria e mult mai mare. Oamenii care fac misiune merg în teritorii aride, neprietenoase la slujit. Unele slujiri sunt legate de biserică, altele nu sunt legate. De exemplu chemarea la păstorirea turmei, nu se poate exercita în afara unei biserici, pe când a da un pahar cu apă sau o bucată de pâine, a vizita un bolnav sau un pușcăriaș, nu prea au neapărat de a face cu biserica.

Domnul Isus Hristos a slujit și la Templu (măcar cu biciul) și în sinagogă, dar cele mai multe lucrări le-a făcut pe stradă, în pustiu, în casele oamenilor. El a mers acolo unde era nevoie și rar a chemat oamenii într-un loc. Oamenii mergeau după El nechemați. El era acolo unde erau oameni de slujit. Oare de aici ce putem învăța? E ok să slujim frații și surorile în biserică, dar se impune și ieșirea în afara acesteia. De fapt, lucrarea de evanghelizare așa se face, arătând caracterul lui Isus oamenilor din jurul nostru, într-o manieră înțeleasă de ei, adică prin jertfă.

Dar oare îl slujim pe Hristos sau vrem slujirea Lui? Iacov și Ioan într-o zi îi spun Mântuitorului: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.” Ei aveau o pretenție să fie ”puși în cinste” cum zicea bunica. În acest context Mântuitorul le explică necesitatea slujirii pentru cei ce vor să ajungă lideri: ”Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”

Oare de câte ori nu auzim doar cereri de slujire în rugăciuni. Doamne vreau darul cutare. Doamne vreau putere să… Doamne mântuiește-mi copilul. Doamne fă dreptate. Și alte și alte cereri de slujire. Noi pretindem adesea, că slujim pe Dumnezeu, dar îi punem zeci de condiții. Asta nu e mentalitate de rob, ci de stăpân. Mă duc în slujire, dacă îmi dai darul vorbirii în limbi. Fac lucararea, dacă mă botezi cu Duhul Sfânt. Ajut pe oameni dacă îmi dai super-puteri. Asta e slujire? NU. Slujirea e atunci când în ascultare și încredere față de Stăpân, ne apucăm de treabă unde ne trimite. Darurile și uneltele neceseare lucrului, are Stăpânul înțelepciunea să le dea la momentul potrivit. Întrebarea este? Vreau să mă duc?

A sluji în biserică mai are un avantaj: Aprecierea. Vine un frate, o soră și te încurajează, îți mulțumește, poate te mai și laudă careva. E mult mai ușor așa, ai confirmarea că ești util, că ești de ajutor. Dar când te duci în afara bisericii să slujești e posibil să nu fie așa. E mult mai greu de slujit. Dar și răsplata este mai mare. E bună slujirea în biserică, dar în afara ei este mult mai mult de lucru. În interior suntem ca un trup, unde fiecare ne aducem aportul, dar în afară, există oameni care pot fi parte din trup într-o zi. Slujirea lui Hristos are și componenta din trup și cea a slujirii afară din trup.

Acum, fiecare să hotărască în dreptul lui, dacă vrea să slujească Domnului sau nu. Fiecare să hotărască dacă mai întâi are pretenții de la Dumnezeu și pune condiții. Fiecare să decidă dacă vrea extra-invitații și onoruri pentru a sluji. Iosua spunea: ”cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”. Ce spui tu? Ești supărat ”că nu te pune nimeni la nimic”? Îți permiți să stai și să aștepți, doar ceva de lucru prin biserica locală? Așteaptă, dar să știi că de lucru este, de slujit suntem chemați să slujim prin toată viața noastră oriunde ne vom afla.

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/slujind-pe-domnul-precum-hristos/

Cum să faci din studiul Bibliei o prioritate

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Între cele mai frecvente rezoluţii pe care şi le pun creştinii la începutul anului este şi studiul regulat şi aprofundat al Bibliei. Dar din lipsa entuziasmului sau a unei planificări suficient de bune, totul se năruie. Însă nu trebuie să fie aşa.

Pentru ca studiul Bibliei să devină un obicei şi să poată să aducă beneficiile aşteptate, este necesar să ne asigurăm că îndeplinim câteva condiţii.

Prima dintre acestea este folosirea unui studiu biblic care să fie tradus într-un limbaj ușor de înțeles. Uneori, expresiile arhaice sau topica din traducerile mai vechi pot mai degrabă îngreuna decât lămuri înţelegerea textului. De asemenea, studiul Bibliei poate fi îmbunătăţit şi prin folosirea mai multor traduceri, fie în varianta printată, fie în varianta online, uşor accesibilă pe internet.

A doua condiţie pentru ca studiul Bibliei să poată să devină plăcut şi o prioritate în fiecare zi este folosirea unui îndrumar, fie că acesta conţine comentarii ale versetelor, fie trimiteri şi explicaţii sau alte informaţii suplimentare. Folosirea uneltelor potrivite pentru studiu este un pas extrem de important în ceea ce ţine de îndeplinirea dorinţei de a studia orice carte, dar în mod special Biblia, afirmă scriitoarea creştină Mary Fairchild.

Desigur că planificarea este importantă. Un studiu eficient pe termen lung are la bază un plan de studiere. Acesta poate fi unul tematic, fie Biblia la rând timp de 6 luni sau un an, fie câte o carte a Bibliei până la înţelegerea ei sau orice alt plan de studiu care presupune studierea constantă şi consecventă a Bibliei.

Un obiectiv bun de avut în minte este înţelegerea studiului avându-L permanent în minte pe Iisus, personajul central al Bibliei şi al istoriei. Întreaga Biblie gravitează în jurul persoanei Domnului Iisus şi Biblia în ansamblul ei poate fi înţeleasă foarte bine avându-L în minte pe El. Un începător poate studia la început cele patru evanghelii care istorisesc viaţa lui Iisus şi conţin cuvintele Lui, explică J. Lee Grady, director la themordecaiproject.org, o organizaţie creştină care pledează pentru drepturile femeilor abuzate.

A cincea condiţie este intenţia de a descoperi „pietre preţioase”. Atunci când eşti atent la ceea ce studiezi, atenţia poate să fie îndreptată către o anumită temă sau aspect, ceea ce poate să releve lucruri necunoscute sau trecute cu vederea până atunci. De aceea, a studia de mai multe ori acelaşi pasaj, având în mine diferite teme şi diferite perspective se poate dovedi un exerciţiu foarte util pentru o înţelegere aprofundată.

În cele din urmă, un instrument util este notarea ideilor obţinute în urma studiului, ca urmare a meditaţiei asupra celor citite sau a conexiunilor făcute cu alte texte. Notiţele se pot dovedi foarte utile atunci când revenim asupra aceloraşi pasaje, după o perioadă de timp, pentru a verifica noua înţelegere a pasajului respectiv.

După cum spunea predicatorul creştin Charles Spurgeon,  „o Biblie uzată de mult citit e semnul unui suflet bine hrănit”. Şi, cu siguranţă, a unui suflet care a făcut din Biblie o prioritate nu doar într-un an, ci întreaga viaţă.

http://semneletimpului.ro/religie/teologie/biblia/cum-sa-faci-din-studiul-bibliei-o-prioritate.html

Evanghelizarea – stil de viață

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

evanghelizarea un stil de viata

Uneori încercăm să adoptăm diferite stiluri vestimentare, diferite obiceiuri, moduri de a vorbi, maniere sau chiar accesorii, care să ne ajute să fim relevanți și semnificativi, acceptați și apreciați, în zona socială în care trăim. Ca oameni, una din marile noastre nevoi, pusă în noi de Dumnezeu, este nevoia de semnificație. Pentru a împlini această nevoie, se întâmplă adesea să adoptăm diferite stiluri de viață și numim asta adaptare.

De exemplu, eu am aproape 10 ani de când am venit în Mediaș. La început, trebuia doar să scot câteva vorbe, ca să își dea seama cei din jur că sunt moldovean. Accentul era clar unul moldovenesc. Cu timpul m-am adaptat. Doar puține persoane își mai pot da seama din felul meu de vorbire, că nu sunt 100% ardelean, ci sunt doar adoptat în Ardeal. E un exemplu mic, dar asta se întâmplă în multe sectoare ele vieții. Așa se pot întâmpla și rele și bune în viața noastră, pentru că dorința de a fi semnificativi e destul de mare.

Să adoptăm un stil de viață evanghelizator e dificil. Nu se mai pretează la contextul social în care trăim. Acum accentul cade pe a fi ”la fel ca ceilalți”, nu diferit. Munca grea este să devenim ca ceilalți, nu să ne deosebim de ei. Un om care alege să trăiască precum Hristos, va fi clar unul văzut de ceilalți și va cădea în disgrațiile lumii bune. La fel cum Isus a fost ”penalizat” de marii preoți, de farisei, de liderii de atunci, de lumea bună, la fel și noi, dacă Îi urmăm exemplul, vom fi penalizați. Un astfel de stil de viață e riscant și puțini sunt gata să și-l asume.

Probabil, de aici și lipsa de eficiență a evanghelizării personale. Cu ce pot convinge un om să vină la religia mea, dacă eu nu mă deosebesc deloc de el? Dacă Isus nu se vede clar, distinct, scandalos de proeminent în mine, de ce ar veni el să lase religia sa. La drept vorbind, religiile vechi majoritare in țara aceasta, au un trecut impunător. Dacă e să aducem argumentul religiei, care e mai valoroasă, care e mai bună, luăm bătaie. Nu pot convinge pe cineva decât cu mare greutate, dacă acceptă atâtea dezbateri, că religia mea e cea ok.

Ce rămâne deci? Cu ce mai pot evangheliza eu oamenii? Doar cu un stil de viață diferit de al lor. Dar nu diferit de dragul diferenței, diferit de dragul lui Hristos. Despre Iov, Dumnezeu spune: l-ai văzut pe robul meu Iov? Nu e nimeni ca el. Era clar diferit, vizibil, deranjant de diferit pentru dușmanul sufletului său. Stilul său de viață era aparte, era special, era unic, era vizibil clar față de al altor oameni. Oare stilul meu de viață cum este? Stilul tău? Pare o nebunie să adoptăm azi o viață de renunțare, de jertfire pentru semeni, de investire în oameni de dragul lui Isus.

Citeam acum câțiva ani despre un misionar care nu a avut ”succes” în anii vieții sale de misiune și a murit fără să vadă rodul evanghelizării sale, dar în urma sa, noii misionari, când l-au prezentat pe Isus, au aflat cu stupoare că acesta ”fusese pe acolo”. Modul său de viață îl arătase pe Isus. El trăise ca Isus o viață întreagă, fără să vadă oameni convertiți. Nu îmi amintesc numele misionarului acestuia acum, probabil unii din voi știu despre aceasta. O viață întreagă să trăiești ca Isus. Viață de jertfă, viață de dedicare pentru alții, viață de evanghelizare, fără ca să vezi un rod direct e un exemplu extrem dar motivator. Oare ce s-ar intâmpla dacă eu și tu, am trăi măcar pe un sfert astfel de vieți? Oare ar mai fi nevoie de mega-evanghelizări, de mega-păstori-predicatori, de mega-organizare, de mega-formații? Poate doar ca să hrănească mega-bisericile, dar nu ca să convingă oameni de beneficiul mântuirii.

Dacă alegi astăzi să trăiești o viață de evanghelist acolo unde ești pus să trăiești, cel mai probabil, primii tăi prigonitori vor fi cei din casă și biserica din care faci parte. Vei fi considerat țâcnit de ai tăi și căpos de cei din biserică. Se vor rușina de tine și îți vor cere să nu îi faci de rușine. Viața în stilul acesta e deranjantă și vizibilă. Se vor dezice repede de tine, de aceea trebuie să începi progresiv aceste schimbări. Un stil de viață ca al Mântuitorului este ofensator pentru bisericile super-organizate şi disciplinate, unde totul se desfășoară la minut și ținând cont de imaginea acelei instituții în societate. Brandul devine mai important decât trăirea.

Da, asta e forma cea mai corectă de evanghelizare. Trăiește evanghelia și când e nevoie fii gata să o propovăduiești. Traiul ei, îți va aduce și necesitatea mărturisirii ei. Doar dacă suntem cu adevărat diferiți, vom fi întrebați de nădejdea care este în noi și va trebui să fim în stare să dăm socoteală de ea. Îți pui nădejdea în evanghelizările organizate de pastorul sau comitetul bisericii la care mergi? Ei bine, nu e tocmai bine? Viața ta trebuie să fie cea care duce vestea evangheliei. Dacă nu trăiești evanghelia nici să inviți oameni la evanghelizare nu vei avea de unde.

Evanghelia trebuie trăită. Eu și tu, trebuie să fim sare și lumină. Lumina e cea care se vede, care e folositoare, care e utilă, care nu e ascunsă, care are impact și se răsfrânge asupra tuturor celor prezenți. Sarea aduce gust, ne face să spunem despre o mâncare că e bună, păstrează și conservă. La asta sunt chemat eu. Evanghelia trebuie să fie stilul meu de viață, ca să pot avea impact în viața celor din jurul meu.

[Read more…]

 

http://www.filedinjurnal.ro/