Categorie: EDITORIALE

Evanghelizarea – greutatea vorbelor trăite

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

evanghelizarea prin fapte

Scriam ieri, că avem o problemă în a vesti evanghelia oamenilor din jurul nostru. Cu toată strădania și efortul organizatoric, cu toată dorința de a vedea bisericile pline și oameni ridicând mâna, se pare că undeva pierdem, avem o gaură mare în rezervorul eficienței. În fața acestei situații ne-am resemnat cumva zicând că ”e timpul de pe urmă” și oamenii nu mai vor să audă de Dumnezeu. Prin asta aproape ne-am luat adio de la lupta pentru suflete și sperăm ca păstorul sau comitetul, să fie mai inspirați decât noi.

Vorbele noastre ajung să cântărească așa de puțin pentru semenii noștri, de aceea încercăm să mai adăugăm ceva greutate, prin folosirea unor expresii alambicate, prin adăugarea greutății unor nume vestite în predicare sau cântare sau prin inventarea și exagerarea de evenimente sau intâmplări din viața noastră sau a altcuiva. Totul, pentru a obține acele puține ridicări de mâini la finalul unei predici transpirăcioase. Ne punem toată speranța și nădejdea în meșteșugirea predicatorului de a vorbi, pe fondul sensibilizării emoționale realizate de cântări și sperăm că ”nu am adus degeaba” pe acel cineva la biserică.

În realitate, evanghelizarea nu trebuie să fie un eveniment, nici un spectacol, nici o șansă, nici o vânătoare, ci un stil de viață. Dacă ajungem să trăim evanghelia, rar va fi nevoie să o și vorbim. Și dacă totuși o vorbim, pe baza trăirii ei, vorbele vor cântări cât 10 predicatori de top, pentru sufletul care o vede trăită. Știu oameni care s-au pocăit din cauza vieții vecinului lor, nu din cauza predicilor și credința lor este exemplară pentru cei ”pocăiți de o viață”. Iată că evanghelizrea se face zi de zi, prin trăire curată și în ascultare de Scriptură. E evanghelizarea care nu dă rezultate numărabile aici și acum. La o astfel de evanghelizare efectele sunt pe termen lung și au impact în generații de oameni. Astfel de oameni nu se pocăiesc la emoție, ci din convingere.

Dar cum să vestești în acest fel evanghelia? Cum poți trăi în așa fel încât, cei din jurul tău să fie convinși de meritul diferenței. Și cum poți aștepta atât până se vor vedea rezultate, când accentul cade pe aici și acum? Ei bine, cred că în general depinde de scopul evanghelizării. Oare chiar vrem ca oamenii să se pocăiască pentru slava lui Dumnezeu și salvarea sufletelor lor? Sau vrem să ridice mâna doar pentru a măsura succesul unei evanghelizări, pentru a găsi satisfacția personală sau colectivă, a ”lucrului bine făcut”, pentru a ne umple biserica sau alte și alte motive conexe? Oare scopul evanghelizării noastre este glorificarea lui Dumnezeu? Oare ne-ar interesa și varianta în care facem evanghelizare, dar omul se predă într-o biserică de altă confesiune de exemplu?

Îmi e teamă că scopul nostru, de multe ori, e unul personal și nu divin și din această cauză îl dorim așa de mult pe ”aici și acum”. Ne-am îmbolnăvit de boala unor evangheliști de peste granițe care veneau ”la vânătoare” în România, predicau și la sfârșit pozau. Nu așa se face frații mei…

Evanghelizarea prin viața trăită, prin fapte dacă se înțelege mai bine, e mai puțin pompoasă, dar e mai eficientă și în același timp, șansa ca să fie făcută doar pentru plăcerea noastră scade. O astfel de investiție, care poate dura zeci de ani,  nu faci doar ca să ai tu satisfacția predării vecinului. Să trăiești o viață evanghelizatoare e ceva ce depășește moftul uman, e o viață motorizată de dragostea de Mântuitorul, nu de plăceri de o clipă. Întrebarea care vine inevitabil este: Cum să trăiesc o astfel de viață? Cum vor înțelege cei din jur evanghelia din viața mea?

Iarăși răspunsul e simplu, dar aplicarea e grea. Trăind precum Hristos. Singurul mod al oamenilor de a înțelege dragostea este jertfa. Domnul Isus, Mântuitorul, s-a jertfit pentru noi și acesta este mesajul evangheliei. Noi trebuie să ne jertfim pentru alții, pentru că trăim precum Mântuitorul și așa răspândim evanghelia. Să trăiești o viață de jertfă într-o lume egoistă e curată nebunie. Din păcate găsim sute de scuze pentru a fugi de pe crucea jertfei. Ne motivăm că avem copii, că nu avem daruri de evangheliști, că nu avem potența financiară, că nu pe noi ne cheamă Dumnezeu la asta și multe alte scuze. Să te jertfești pentru oameni care nu merită jertfa este dumnezeiesc și de aceea este foarte greu de realizat.

Cum diferă viața mea de a colegilor sau vecinilor mei? Mă străduiesc să fiu cât mai uniform cu ei sau principalul meu scop în viață este să fiu cât mai asemănător cu Hristos? Poate spune vecinul sau colegul meu, că sunt diferit de el și din alt motiv, decât că mă știe pocăit? Poate spune el că sunt om credincios și că umblu cu Dumnezeu? Poate spune că nu înțelege cum de renunț atâta? Nu înțelege cum de mă jertfesc așa? Nu înțelege de ce sunt așa de prost încât muncesc pentru aproapele? Cu ce mă deosebesc? Doar că merg la biserica pocăiților, nu e un motiv sufucient pentru evanghelizare.

Îmi e teamă că tocmai de aici s-a ușurat greutatea cuvintelor în evanghelizare. Trăim și noi pentru aici și acum. Investiția în cele de pe pământ e halucinantă în unele cazuri. Mai degrabă îi facem pe semeni invidioși pe avuțiile noastre, decât să se gândească la relația pe care o avem cu Dumnezeu. Ne place să fim vorbiți de bine pentru ingeniozitate, bogăție, avuții, hărnicie, religiozitate, dar oare putem fi vorbiți de bine pentru generozitate, jertfă, implicare voluntară, mijlocire, mediere, simplitate? Cred că de aici se trage puțina greutate a vorbelor și aici trebuie să lucrăm nițel. Despre asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi scrie mâine.

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/

Există Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în DILEME, EDITORIALE

Avatarul lui rodiagnus dei - english + romanian blog

Photo credit Photo credit http://www.everystudent.ro

Există dovezi ale existenţei lui Dumnezeu? Vei găsi mai jos câteva motive clare şi sincere care ne fac să credem că există Dumnezeu…

De Marilyn Adamson

Nu-i aşa că ţi-ar plăcea ca măcar o dată să vină cineva la tine şi să îţi arate clar dovezi ale existenţei lui Dumnezeu? Fără nici o forţare din partea nimănui. Fără afirmaţii de genul: „Trebuie să crezi şi gata.” Ei bine, iată, încerc aici să îţi ofer câteva motive care sugerează existenţa lui Dumnezeu.

Dar mai înainte aş vrea să te gândeşti puţin… Dacă cineva respinge până şi posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, atunci orice dovadă s-ar aduce, el o poate demonta, respingând-o printr-o explicaţie sau alta. Este ca atunci când cineva refuză din principiu să creadă că oamenii au ajuns pe Luna şi, oricâte informaţii ar primi, nu se va răzgândi. Fotografii ale astronauţilor în timp ce merg pe Lună…

Vezi articolul original 3.215 cuvinte mai mult

Diabetul sufletului – Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Photo credit

Ca limba unui bocanc stricat care nu-și mai găsește locul, așa e limba zvonistului de serviciu, care e mai abil la împrăștiat vitriol decât odicolon. Bârfitorul, căci de el este vorba, e încântat să relateze lucruri care-i plac despre persoane care nu-i plac! Can-can-ist de profesie, bârfitorul e facebook-ul diavolului: împrăștie tuturor știri cu interese oculte.

Nicolae Geanta Agnus DeiBârfa – acest viol al intimității, este “mica istorie de alcov, intriga de culise, raza care penetrează dincolo de măștile politeții cotidiene”, spunea eseistul  Christian Crăciun. E o obsesie față de imaginea celuilalt. Negativă. E judecata fără rost, care nu se scrie în cărți. Forța ireductibilă a oralității care se transformă rapid în mit. E “glonțul care ucide trei persoane deodată”, zicea Luigi Mițoi, pe cel bârfit, pe cel ce ascultă, dar și pe bârfitor! Când bârfim sufletul începe încet să moară.

În bârfă nu există demonstrații, ci doar axiome. Verdicte date de o curte supremă fără a accepta niciun drept de recurs. Bârfa nu deține tabu-uri. E folosită tot timpul pe ascuns, în “planul din spate”, în zona obscurului. E pikamer cu limbaj demolator. Dragostea zidește, dar bârfa dărâmă.

Prea multe bârfe se derulează în ultima vreme. Nu doar la colțuri, nu doar în cârciumi, nu doar pe lavițe în fața porții. Ci și-n biserici! Prea multe lecții de anatomie morală, prea multă expunere de ecorșee înegresc Mireasa lui Hristos, decredibilizează păstorii, cântăreții, slujitorii! Mai mult, odată cu ei murdărește chipul lui Dumnezeu!

De ce bârfesc oamenii? De fraieri. Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, zice Solomon (Proverbe 11:12). Cine nu are minte se apucă să mintă. Dar mai poate practica sportul ăsta dacă e singur? Cine ascultă bârfe e mai vinovat decât cel ce bârfește, spune o maximă arabă. Bârfitorii nu ajung în cer!

Fugiți de bârfitori! Cei ce bârfesc pe alții la dvs, vă va bârfi și pe dvs la ei! Dați spam bârfitorilor de pe Internet! Ei vor fi acolo atâta timp cât îi acceptați. Păstrați-vă mintea sănătoasă. Și hainele albe ale lui Hristos…

Știm, bârfa e o “prăjitură care alunecă până-n adâncul măruntaielor”, spune cartea Proverbelor (18:8). Atenție: dulciurile fac diabet!

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2015/03/diabetul-sufletului-de-nicolae-geanta.html

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Cum să cunosc voia lui Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

voia lui Dumnezeu Cum pot cunoaște și cum pot deosebi care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?  Aceasta este întrebarea care îi frământă pe cei mai mulţi oameni și cei mai mulţi sunt în căutarea voii lui Dumnezeu. Cum putem să aflăm care este voia lui Dumnezeu şi de unde ştiu că ceea ce fac este voia lui Dumnezeu?

Caută voia lui Dumnezeu prin studierea Sfintelor Scripturi

Studierea şi cunoaşterea Sfintelor Scripturi sunt temelia căutărilor şi deosebirii voii lui Dumnezeu. Atunci când suntem într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi avem o atitudine corectă faţă de Cuvântul Lui şi faţă de semenii noştri, vom fi gata să învăţăm care este voia Lui şi să o împlinim în viaţa noastră ca şi Samuel. În timp ce tânărul Samuel slujea înaintea Domnului, Dumnezeu a chemat pe Samuel şi i-a comunicat voia Sa.

Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”(1Sam. 3:10)

Dumnezeu a chemat pe Samuel să fie prooroc şi tot poporul Israel a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului. Dar pentru aceasta este nevoie de o atitudine de ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său.

Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. (1Sa 3:19)

Atunci când Dumnezeu te va chema să faci lucrarea Sa, oricare nu ar fi ea: misiune, evanghelizare, lucru de caritate etc, El va întări această lucrare şi va face să crească aşa cum a făcut cu Samuel a cărui cuvinte a avut autoritate înaintea poporului Israel.

Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului. (1 Sam. 3:21)

Samuel a cunoscut voia lui Dumnezeu, pentru că a căutat şi a rămas în învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci când vom căuta Cuvântul lui Dumnezeu, vom cunoaşte care este voia lui Dumnezeu în toate împrejurările vieţii noastre. Atunci când cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu, nu va fi necesar să ne punem întrebarea dacă să ne căsătorim cu o persoană necredincioasă sau nu, pentru că cunoaştem care este răspunsul lui Dumnezeu şi aşa pentru orice situaţie din viaţa noastră. De multe ori oamenii speculează cu fraza „voia lui Dumnezeu”, dar, de fapt, ei se ascund în spatele acestei fraze făcând ce le place lor. Voia lui Dumnezeu niciodată nu poate fi în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Caută voia lui Dumnezeu în rugăciune

Atunci când nu cunoaştem sau avem îndoieli în privinţa voii lui Dumnezeu, trebuie să-L căutăm în rugăciune aşa cum a făcut-o Manoah, tatăl lui Samson. Dumnezeu a binecuvântat pe soţia lui Manoah care era stearpă să nască un fiu care avea să izbăvească poporul Israel din mâna filistenilor. Acest copil avea să fie închinat Domnului din pântecele maicii sale. O dată cu această veste mama lui Samson a primit instrucţiuni clare de la Domnul pe care Manoah nu le-a înţeles, dar pentru că a vrut să împlinească voia lui Dumnezeu, a mers înaintea Lui şi L-a întrebat în rugăciune:

Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”(Jud.13:8) 

Atunci când ÎL căutăm pe Dumnezeu, El ne va răspunde şi nu ne va lăsa în necunoştinţă cu privire la ce avem de făcut.

Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie. (Jud. 13:9)

Dumnezeu a dat înţelepciune şi instrucţiuni părinţilor lui Samson care l-au crescut în frică de Domnul şi prin care Dumnezeu a izbăvit un popor din robia filistenilor. Asemenea părinţilor lui Samson, Dumnezeu ne va da direcţii clare şi specifice cu privire la viaţa noastră şi la orice domeniu al ei, atunci când suntem ascultători.

Caută voia lui Dumnezeu în sfatul celor ce te înconjoară sau împrejurări

Continui să rămâi într-o atitudine de rugăciune, iar Dumnezeu alege modalitatea prin care să-mi comunice voia Sa, fie printr-o împrejurare sau printr-o persoană duhovnicească, mentor, învățător, pastor, prieten, soț etc. Dumnezeu ne călăuzeşte adesea prin împrejurările exterioare. Dar aici avem nevoie de mult discernământ, pentru că împrejurările trebuie apreciate cu precauţie şi aceasta în dependenţă de cunoaşterea Scripturilor.

Acţionează potrivit cu voia lui Dumnezeu

Atunci când suntem chemaţi să împlinim voia lui Dumnezeu, vom avea convingerea Duhului Sfânt. Billy Graham atunci când a fost chemat să predice Evanghelia, a fost convins în duhul său că anume aceasta doreşte Dumnezeu de la el. În timp ce era student la „Bob Jones College”, Dumnezeu i-a descoperit care este voia Lui pentru el. El a înţeles că Dumnezeu îl cheamă să predice mesajul salvării Domnului Isus Hristos, ceea ce a făcut pentru tot restul vieţii sale. Mii şi sute de oameni L-au cunoscut pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor personal datorită dedicării, ascultării şi pasiunii unui om în împlinirea voii lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos S-a născut, a trăit şi murit împlinind voia lui Dumnezeu. Fiind în grădina Ghetsimani înainte ca să fie arestat, condamnat şi răstignit, Domnul Isus S-a rugat Tatălui ceresc:

S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” (Mat 26:42)

Domnul Isus a ales să facă voia lui Dumnezeu şi astăzi oricine cheamă Numele Lui este poate fi mântuit. Atunci când alegi să faci voia lui Dumnezeu, vei fi împlinit şi toţi cei din jur vor fi binecuvântaţi prin tine. Domnul să ne ajute mai întâi să căutăm să-L cunoaştem pe El şi să facem voia Lui.

Dumnezeu te-a creat pentru un anumit scop şi ţi-l descoperă 

Am fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui cu scopul de a oglindi slava și caracterul lui Dumnezeu.

„…pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit.” (Isaia 43:7)

Am fost creat să glorific pe Dumnezeu în viața mea și aceata este voia lui Dumnezeu. Tot ce fac în viață trebuie să arate o opinie și înțelegere corectă despre Dumnezeu.

Dumnezeu te ajută să-ţi realizezi scopul acesta 

  1. Comunicare. Moise a chemat pe Iosua şi i -a zis în faţa întregului Israel: ,,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le -o va da, şi tu îi vei pune în stăpînirea ei. Domnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!” (Deuteronom 31:7-8)
  2. Acţiune – vedem cum Dumnezeu în capitolul 1 din Iosua îi dă trecere, dar se cere din partea lui ca să acţioneze potrivitu cu Cuvântul lui Dumnezeu. Toată lumea face ce spune el.

Și dacă urmăm voia lui Dumnezeu cu încredere în Cel ce ne-a chemat, vom primi o răsplătire.

„Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:35-36) http://moldovacrestina.md/

Evanghelizarea – vorbe sau fapte?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

evanghelizare

Într-o discuție recentă cu oameni pe care ii respect mult, a fost atins și subiectul evanghelizării și mai ales al modului de a duce vestea bună celorlalți oameni. Discuţia a gravitat în jurul celor două modalități pe care le avem la dispoziție, respectiv vorbele și faptele. Trebuie să recunosc că am fost singurul de partea faptelor, ca metodă eficientă și pe termen lung de evanghelizare, dar discuția a fost benefică ”ambelor tabere”.

În realitate, evanghelizarea doar prin una din metode, e aproape imposibilă și nu este de preferat decât în condiții extreme. Să zicem că trenul gonește de la București spre Brașov și ai în față un om, față de care Dumnezeu ți-a deschis ”ușa de cuvânt”. Acolo nu ai timp de fapte, deși măcar gesturi tot au fost văzute de celălalt la tine. Este una din situațiile pe care eu le numesc extreme, alături de cazurile în care mergi la patul unui muribund sau ești invitat ca predicator la o evanghelizare.

Dacă o luăm după termenul folosit în Scriptură ”propovăduirea” la care sunt trimiși ucenicii Domnului Isus, are de a face cu verbalizarea unor concepte religioase, cu spunerea unei vești, cu transmiterea verbală. Așadar, cei mai mulți preferă să interpreteze așa termenul, pentru că e mai simplu. Nu? E mai simplu să vorbești evanghelia decât să o trăiești! Merge treaba asta dacă ieșim pe stradă într-un sat vecin, dacă ieșim pe stradă în oraș și nu ne cunoaște lumea. Dar ar putea fi un deserviciu adus evangheliei dacă facem acest mod de evanghelizare, în zone în care credincioșii trăiesc de ceva vreme și viața lor nu a fost o evanghelie.

Dacă evanghelizarea verbală vine să completeze pe cea a faptelor este situația perfectă aș spune. Dacă propovăduirea vine la ”un suflet nedreptățit”, atunci e foarte posibil să stârnim doar adversitate.

Hai să privim modul în care se desfășoară cele mai multe din evanghelizări azi.

Comitetul bisericii sau păstorul, decide că e timpul de o nouă evanghelizare. Se dă de știre în biserică sau chiar se vorbește mai întâi cu ”invitatul”. Între timp, oamenii, enoriașii, trebuie să ”facă rost” de ascultători pentru vorbele invitatului sau ale invitaților. Pentru asta, cei mai mulți aleargă prin vecini, în speranţa să îi convingă. În această muncă de convingere, se aduce ca argument ”greutatea invitaților”, ”prestigiul cântăreților”, ”măreția programului” și alte argumente externe celui care invită. Din păcate, răspunsul la aceste invitări este tot mai slab. Ajung cel mai adesea la evanghelizare bătrânici la care le-au mai ajutat copiii noștri și cărora le e rușine să refuze, atâta vreme cât ar mai avea nevoie de ajutor. Ajung oamenii care mai cer una sau alta de pe la noi sau colegi cărora le mai împrumutăm bani până la salar. Nu zic că nu sunt suflete și că nu sunt importanţi. Spun doar că avem o problemă în a atinge omul de pe linia medie, unde de altfel e marea majoritate. În fața lui nu avem șanse se pare. Așa se face că după ”evanghelizare” începe critica că nu ne-am străduit, că s-au investit resurse și nu au fost invitați oameni, că formația sau grupul au venit degeaba și pentru a evita asta s-a dezvoltat o practică nouă. Dacă e evanghelizare la baptişti vin și penticostalii și creștinii după evanghelie și tot așa prin rotație. Că deh, nu toată ziua vine un nume mare prin oraș sau o formație bună. Și uite cum avem sala plină, dar nu ridică nimeni mâna, că doar ăștia au ridicat-o măcar odată.

E clar că undeva există o problemă mare. Și opinia mea subiectivă este că, această problemă e legată de fapte, de stilul de viață. De ce ar veni oamenii, dacă viața noastră nu diferă de a lor? De ce ar veni dacă faptele noastre nu spun despre Dumnezeul nostru? La ce? Cluburi există destule. Ca să îi ispitești trebuie să le promiți beneficii și din păcate, sau fericire, faza cu ajutoarele s-a cam dus. Oamenii nu mai sunt mișcați de afișul sau invitația pe care scrie mare ”EVANGHELIZARE”, e un termen ce a devenit deranjant și irelevant pentru ei, din cauza noastră.

Pe de altă parte, evanghelizarea prin viața trăită, are imense avantaje despre care voi scrie mâine dacă ajută Dumnezeu. Scriptura vorbește despre asemănarea între noi și sare, despre asemănarea dintre noi și lumină, cu alte cuvinte, despre modul nostru de viață exemplar printre oameni. Nu exemplar în a trăi în conformitate cu chipul veacului, ci exemplar în a trăi în deplină dependență de Dumnezeu și Cuvântul Său. Mai multe porunci găsim în Scriptură privitor la un trai exemplar, decât de a vorbi evanghelia. Viața trăită este o evanghelizare pe termen lung, cu impact în viața întregului bloc sau cartier, pe când vorba fără fapte e de impact pe moment, în cel mai bun caz.

Poate te-ai frământat mereu cu zbaterea de a vesti evanghelia și cu lipsa curajului necesar unei asemenea acțiuni. Poate ești îngrijorat că tu încă nu ai avut curajul de a invita pe nimeni la evanghelizare sau să evanghelizezi cu gura ta. Poate chiar ți se reproșează că tu nu ai spus nimănui despre evanghelie, dar vreau să te întreb altceva, ceva ce necesită trai nu vorbă. Viața ta e o evanghelie? Pentru asta nu ai nevoie de talente oratorice, de curaj de a vorbi. Ai nevoie doar să te lași stăpânit și călăuzit de Duhul Sfânt. Sunt eu o evanghelie vie acolo unde trăiesc și acționez?

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/