Categorie: EDITORIALE

Victoria asupra mortii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

PastedGraphic-2

Ioan 11: 25,26 Isus i-a zis: „Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.  Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?

Când Domnul Isus a exclamat triumfător la cruce: „S-a isprăvit!“, a păşit ca Învingătorul de pe Golgota. Prin lucrarea Sa de pe cruce a biruit păcatul, lumea şi pe diavolul. Nimeni nu a înţeles acest lucru, când Mântuitorul a murit, a fost luat de pe cruce şi a fost pus într-un mormânt. Se părea că diavolul şi oamenii lui obţinuseră victoria.

Domnul Isus a înviat însă a treia zi şi astfel a ieşit la iveală toată biruinţa câştigată de El pe cruce. El a fost înviat prin slava Tatălui. Prin învierea Fiului Său, Dumnezeu a exprimat deplina Sa satisfacţie în legătură cu lucrarea Domnului Isus. El, care n-a făcut niciodată păcat, care a împlinit în totul voia lui Dumnezeu şi care a suferit şi a murit pentru păcatele altora, nu putea rămâne în mormânt. Dumnezeu L-a înviat.

Acum, toţi oamenii credincioşi sunt părtaşi ai acestei victorii. Ei nu trebuie să se teamă de moarte, nici nu sunt fără mângâiere, când un om iubit lor este luat de la ei prin moarte. Ei ştiu că Domnul Isus a nimicit pe acela „ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi izbăveşte pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor“. „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?“

http://afirmativ.com/

= DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinta dinaintea Biruintei! =

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

TATALUI, FIULUI, DUHULUI SFANT, 

Toata Gloria in Veci !!!  ​

DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinţă dinaintea Biruinţei !!!

 3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
  • 4 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
  • 5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:3-5).

 Dupa vreo 700 de ani, aceasta proorocie transmisa de DUMNEZEU prin proorocul Isaia, s-a implinit matematic, spre binele tuturor oamenilor care accepta jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS!

  • 11 Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba.
  • 12 Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?”
  • 13 Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!”
  • 14 „Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!”
  • 15 Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
  • 17 L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap.
  • 18 Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
  • 19 Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.
  • 33 La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
  • 34 Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
  • 37 Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.
  • 38 Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos.    ( Marcu 15, versetele mentionate ).
        In Exodul capitolul 12 ni se arata cum au fost instituite Pastele de catre DUMNEZEU, cand fiecare familie trebuia sa sacrifice ” un miel fara cusur, de parte barbateasca de un an “ , cu ocazia scoaterii Israelului din robia egipteana, de catre DUMNEZEU, prin Moise.
 
       Acest miel IL prefigura, cu 1500 de ani inainte, pe FIUL LUI DUMNEZEU, DOMNUL ISUS HRISTOS, ” Mielul Lui DUMNEZEU care ridica pacatul lumii! “(Ioan 1:29), pe care DUMNEZEU L-a sacrificat pentru a scoate din robia pacatului pe toti cei care vor accepta jertfa LUI, din intreaga omenire!

     Invierea Domnului ISUS HRISTOS, Pastele de azi, este o Sarbatoare a Bucuriei, si e normal sa fie asa, pentru ca e biruinta VIETII asupra mortii! E bine sa fim bucurosi la aceasta sarbatoare si mai ales e important ca motivul bucuriei noastre sa fie nu atat hainele noi, cadourile, etc. cat Invierea Domnului ISUS!

    Daca bucuria invierii Domnului Isus a fost mare atunci pentru ucenicii Sai si e mare si azi pentru cei care-L servesc pe El, tristetea si drama dinaintea invierii a fost pe masura! Pentru ca Invierea Domnului Isus presupune mai intai moartea Lui, iar inainte de moarte, marea Lui suferinta! Aceasta a avut semnificatii si implicatii deosebite.
    Toti cei patru evanghelisti (Matei, Marcu, Luca, Ioan), care descriu rastignirea, arata ca Domnul Isus inainte de a fi rastignit, a fost mai intii batjocorit, scuipat, batut, torturat. Batjocurile si torturile au fost manifestarea exterioara a urii din inimile celor care au dorit, si au indeplinit actul rastignirii Domnului. (Privind in lumea animalelor, vom observa ca ele nu au astfel de comportare).

Dar uitati-va si vedeti Cine a fost batjocorit: FIUL LUI DUMNEZEU, PRINTUL

UNIVERSULUI! Biblia arata ​asta ​la Filipeni 2:9-11:
  • 9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
  • 10 pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
  • 11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
El e, asadar, Cel care a contribuit la crearea Universului si a omului (1 Cor. 8:6), adica chiar a fiintei care-L batjocorea! E parca incredibil, dar din nefericire, e adevarat! Ce groaznica scena!

   Locul unde a fost batjocorit si rastignit Isus Hristos, este Pamantul, o mica planeta din Sistemul Solar, Calea Lactee, o farama a Universului.

     Cine sunt, in fond, cei care L-au batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu?
 
     Vorbind la modul general, omul a fost in stare de asa ceva, adica fiinta creata de Dumnezeu sa-L serveasca pe El si sa-I aduca slava Lui si Fiului Lui. Creatura si-a batut joc de Creator! Un “nimic” s-a gasit sa-si bata joc de cel Atotputernic! Am vrut sa fac o comparatie cu ceva din lumea noastra, sau din universul cunoscut de noi, dar nu am gasit nimic care sa poata fi comparat cu acest eveniment.
 
    Specific vorbind, Biblia ne arata toate categoriile de oameni care s-au comportat intr-un mod incalificabil.  ​

 Ea ne spune ca si-au batut joc de El, trecatorii, cei carora Domnul Isus nu le facuse nici un rau, ba dimpotriva. (Poate ca printre ei au fost si din aceia pe care Domnul Isus i-a vindecat de boli, i-a hranit, i-a invatat, etc.). Oricum toti cei din jurul Lui primisera cel putin un lucru pretios de la El, si anume, viata. In loc sa-I multumeasca, ei Il scuipau, Il batjocoreau!

    Alta categorie de batjocoritori si tortionari au fost soldatii romani (Imperiul Roman se intindea atunci si peste Israel). Acestia erau pagani si nu aveau de-a face cu Dumnezeul adevarat. Ei parca ar avea o scuza, dar numai la prima vedere, pentru ca ei preferau sa se inchine unor lucruri facute de ei – zei din aur, argint, lemn, etc. -, in loc sa se inchine Dumnezeului adevarat si Domnului Isus de ale carui minuni ei au avut ocazia sa auda, sau poate chiar sa le vada!
 
     De asemenea, ne spune Cuvantul Sfant, ca isi bateau joc de El, oameni din poporul evreu – descendentii lui Avraam -, cei care purtau un nume minunat: oameni din “Poporul lui Dumnezeu”! Cind strainii isi bat joc de tine desigur ca te doare, dar cind ai tai, cind rudeniile, poate chiar cei din familia ta, te batjocoresc, atunci asta te doare mult mai mult. Biblia confirma asta cand spune: 
“A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. (Ioan 1:11).
     Printre cei ce si-au batut joc de Domnul Isus a fost si unul dintre cei doi talhari care au fost rastigniti alaturi de El. Ultimul om, pleava societatii, plaga societatii, s-a incumetat sa-L ironizeze pe Fiul lui Dumnezeu! Poate credeti ca nefiind “dus pe la biserica”, cum se spune, nu stia cine este Cel rastignit! Din dialogul celor doi talhari se vede clar ca ei au stiut cine era cel rastignit alaturi de ei (Luca 23: 39-42).
 
     La urma amintesc citeva grupuri de oameni care s-au facut vinovati in mai mare masura de evenimentele dinaintea rastignirii, si a rastignirii propriu zisa a Domnului Isus. Aceste categorii sunt:
 
    Fruntasii poporului evreu. Cei care erau in fruntea poporului, conducatorii, cei care ar fi trebuit sa conduca poporul in directia buna, au instigat, au directiont oamenii spre rau, spre crima (Luca 23:35).
 
    Carturarii. Cei cu scoala, cei care cunosteau Scripturile, cei culti, care au stiut ca Mesia va veni, au facut pe ignorantii, au derutat cu buna stiinta pe oamenii simpli (Matei 27:41). 
     Batranii poporului. Barbatii cu parul alb, cei care ar fi trebuit sa fie intelepti, retinuti si echilibrati, un bun exemplu pentru popor, au fost tocmai cei care au induplecat poporul ca sa ceara lui Pilat sa-L condamne pe Isus Hristos la moarte. (Matei 27:20).

     Preotii cei mai de seama. Capii religiosi ai vremii, cei care slujeau in Templu (pe Dumnezeu, ziceau ei ca-L slujesc), cei care cunosteau Scripturile si astfel aveau menirea sa invete poporul frica de Dumnezeu si respectul pentru semeni, au fost cei mai inversunati,cei mai dornici sa-L vada pe Fiul lui Dumnezeu, mort.(Marcu 15:11)
 
    Cardasia celor patru grupe de oameni, a fost redata asa de clar de evanghelistul Marcu (15:1), care a scris: 
“Dimineata, preotii cei mai de seama au facut indata sfat cu batranii, carturarii si tot Soborul. Dupa ce au legat pe Isus, L-au dus si L-au dat in miinile lui Pilat “.
 
   Acestia sunt oamenii (daca-i putem numi asa) care L-au batjocorit, L-au scuipat, L-au batut si apoi L-au rastignit pe Fiul lui Dumnezeu- Domnul Isus Hristos -, pe Cel care nu a avut nici o vina. Istoria poporului Israel, confirma ca fapta lor josnica, precum si cuvintele usuratice spuse atunci de ei: 
 ​
“Singele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri” 
(Matei 27:25), a avut urmari si implicatii deosebit de grave de 2.000 de ani asupra acestui popor care purta cel mai frumos nume.
 
    Desigur consideram ca cei de atunci au fost oameni falsi, rai, josnici, calai, criminali.
 
   Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem fiecare din noi acum, este, daca nu cumva eu, care ma consider om religios – fie ca sunt preot ori simplu enorias, fie ca sunt un om in varsta sau tanar, ca sunt cu multa scoala sau cu mai putina, ca sunt fruntas al poporului sau om de rand (doar un simplu trecator prin viata aceasta) , iL batjocoresc pe Fiul lui Dumnezeu, pe urmasii Lui, sau pe semenii mei.
 
   Aceasta intrebare se impune pentru ca felul in care iL putem batjocori pe Isus Hristos imbraca o multime de forme si metode: de la simpla indiferenta fata de suferinta Lui, pana la vorbele urate la adresa Lui; de la injuraturi pina la fapte reprobabile, poate chiar crime.

    Daca ai facut asta pana acum, te indemn chiar in momentul in care citesti aceste rinduri, sa te opresti in a-L mai batjocori si rastigni a doua oara pe Isus Hristos, prin purtarea ta sau prin indiferenta ta, si sa vii cu credinta, pocainta si multumire inaintea Lui! Numai astfel te vei putea bucura de Invierea Domnului ISUS HRISTOS, si de Propria-TI Inviere la o viata noua, 

Ioan Burca – robul DOMNULUI​
      Doctor in Teologie
                                                                              
P.S.: Sublinierile din textele Biblice aparţin scriitorului articolului.
              “Cercetaţi toate lucrurile şi pastrati ce este bun”, adică BIBLIC.

Facebook or Facebible? (1). Comunicare pe “mute” – Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE

Mulţi spun „ne facem adresă de Facebook să socializăm domn’ profesor. Suntem tineri, cu problemele noastre, trebuie să socializăm, să vorbim unii cu alţii”…

Şi uite aşa ne găsim referate, smarthphone-uri, adidas-i, parfumuri… Unii găsesc etnobotanice. Alţii, se căsătoresc. Apoi se despart…

Omul doreşte să comunice. Aşa a fost făcut de Dumnezeu. Să discute, să-şi spună păsul, să încurajeze, să se descarce. Dar, nu în spatele unui desktop sau LCD, ci face-off. Dumnezeu a creat-o pe Eva să socializeze cu Adam. Dar nu prin SMS sau mail-uri. Nu le-a adus Dumnezeu un iPhone sau laptop, nici un TV şi nici atât Facebook. Ci, i-a adus pe cineva asemănător, care să roşească atunci când spune o minciună. Cum să roşească pe Net un tânăr de 1,60 m când se dă de 1,80 m, cu ochi albaştrii şi Ferrari? Sau o fată de 90 de kilorame, pe care Photoshop a făcut-o la 60 kg? Necunoscuta frumoasă.

Nicolae GeantaE adevărat oamenii au nevoie de comunicare. De la o jumate de an comunicăm. Ne place să vorbim , să ascultăm, să fim ascultaţi. Dar, faţă în faţă. Tatăl meu, până să moară, bolnav fiind s-a sculat din pat: „Vreau să merg la bufet!”, „Ce să cauţi acolo, nu poţi merge nici prin casă, dar să mai bei şi ceva”, i-am zis. „Nu, nu vreau să beau, ci să mai vorbesc şi eu cu unul, cu altul”. Vedeţi, e mai multă comunicare în cârciumi ca pe Facebook. Comunicarea asta virtuală fără strângere de mână nu e discuţie. Uitaţi-vă la societatea de azi, suntem din ce în ce mai mulţi, şi tot mai singuri. Tot închişi în case!

„Românul a stat mereu în codru. Şi azi la fel… Apropos, unde e cei mal des codru din România?”, a întrebat un călugăr un reporter ce dorea să-L intervieveze. „Codrii Vlăsiei?”. „Nu, Bucureştii, Clujul, Iaşul, Galaţii”, replică monahul, făcând aluzie la oraşe cu sute de mii de locuitori, dar tot mai singuri.

Pe vremuri bătrânii noştrii ieşeau pe laviţe să discute. Acum, tinerii stau în casă. Le e greu să se deplaseze. O fetiţă din faţa casei mele, o sună pe fiica mea cea mică pentru orice. Ar putea s-o strige!

Facebook e minunata lume a neieşitului din casă. A comunicării de pe scaun. E ca o mătuşă de-a mea care spală rufe stând în pat, sau ca o femeie din sat, care pune brazde de pe scaun. Şi nu e bolnavă! Decât de lene. Uitaţi-vă la tinerii de azi, vor să facă totul de pe scaun. Şi ora de Sport de la liceu.

Elevii vin acasă şi vorbesc cu ceilalţi prin e-mail. N-au vorbit destul la şcoală. Văd în maxi-taxi fete care butonează tot drumul. 1000 de mesaje nu le ajunge în câteva zile. Aceeaşi mătuşă de-a mea a crescut o fată, şi când a ajuns în clasa IX-a la liceu, butona toată noaptea sub plapumă. Acum are un băieţel de 2 ani! Şi tot VIII clase.

Spunea Natanael Costea, că în Australia, a văzut doi adolescenţi, care vizitându-se n-au scos o vorbă! Dar după ce-au schimbatID-urile, pe Net vorbeau mai bine cu degetele.

Generaţia mea, ne duceam toată ziua pe islazuri, vorbeam câte în lună şi stele, şi seara tot mai stăteam ore bune lângă tuciul de orez cu lapte pus la fiert. Şi analizam Luna. Stelele. Cerul întreg.

Ştiţi ce am văzut eu din această socializare pe Facebook? Tinerii noştrii nu mai au cuvinte să vorbească. Le dau elevilor câte 10-12 cuvinte să îmi facă un eseu şi nu reuşesc. Uitaţi-vă la bac’, se dau eseuri: la română, engleză, franceză, istorie, geografie… Scrisori de intenţie, scrisori către prieteni. Nu vă puteţi stăpâni de râs dacă sunteţi profesori corectori. Tinerii, nu au cuvinte.

Comunicarea asta virtuală, a mai făcut o rană: tinerii vorbesc cât mai scurt. De fapt generaţia Facebook, înseamnă „faţă de carte”. Copertă. Cum să cunoşti o carte dacă nu o citeşti? Cum să scri un eseu, dacă dai numai SMS-uri. Tinerii de azi, vor totul SMS, fast-food: vor să li se predea SMS la liceu, să scrie puţin, să citească puţin, să fie ascultaţi SMS. Ce performanţă să faci? Ei scriu puţin, profii predau puţin… Şi să iubească, tot SMS vor. Se căsătoresc SMS, de Valentine’s… Nici măcar de 1 Martie nu-s în stare să scrie o felicitare. Intră imediat pe Net. Şi pocăiţii fac la fel. Dau Google, să facă o declaraţie cuiva. Nu stau să compună, să gândească ei. Ideile sunt furate, nu reprezintă ce simt. Ce comunicare! Mi-e frică deja…

Vorba fratelui Vladimir Pustan: „cine mai aşteaptă azi poştaşul cu scrisoarea ce trebuie musai ţinută sub pernă?”. Că miroase a parfum. E scris îngrijit, coala e albă ca zăpadă…
Faptul că scriu cu k, tz, ts, nush, apls, waw, oops, le-a deteriorat corectitudinea gramaticală. Eu corectez sute de lucrări, şi România e cu r, oraşele sau fluviile cu litere mici, iar denumirile se scriu cum se aud – deşi sunt în engleză sau spaniolă. Nu mă mir dacă vor apare şi emoticone! Sau buzz, sau poke (ciupeşte). Le spun uneori: „v-am scris testele încet, pentru că nu le puteţi citi repede!”.
Un alt lucru degradant, e că tinerii scriu oribil. Caligrafia lor e parcă trasă la maşina de cusut, parcă scriu cu aparatul de sudură!
Am văzut că şi pocăiţii scriu pe Net, d-zeu, despărţit cu d mic, isus cu i mic, fără fraze. Sicer. E blasfemie. Ăsta e rezultatul facebook. Şi comunicarea de acolo.
Iubiţilor, comunicarea pe Facebook e tot singurătate. Ştiţi de ce-s aşa sigur? Pentru că 75 % dintre divorţaţi, de aici vin! Cine nu comunică face-off înainte de nuntă, după aceea…
(va urma)

BISERICI ÎMPINSE Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Jeepul bătrânului misionar Jackson, un diesel nezgâriat, cu mulţi cai, fără pic de ruginitură şi cu consum modest, urca fără pufăieli îndoilenice orice versant spre verticală şi alerga transpirând sub pneuri câmpurile neregularizate. Însă, oriunde-ar fi poposit, bătrânul era obligat să-şi lase automobilul fie pornit, fie în pantă. Altminteri, oricât de mult ar fi sucit cheile în contact, maşina nu scotea nici un smiorcăit. Nici măcar cu declaraţii solemne. Într-una din zile bătrânul a avut misiune la o şcoală rurală. Şi, fiindcă a uitat să lase bolidul pornit – iar pe deasupra şi trama stradală era cvasiorizontală, la plecare misionarul a rugat copiii să-l împingă. După 3 ani de chin şi jale, la misiune apăru un tânăr să preia ştafeta. Sufocat de lamentările jacksoniene, flăcăul a deschis capota şi în câteva secunde a rezolvat necunoascuta: borna era scoasă de la baterie!

Cu asemeni maşini, e obişnuit cotidianul din România. Hardughiile-s împinse pe bulevarde sau uliţe de mecanici în şalopete, de copii cu ghiozdanele în spate, de bătrâne cu plasa de cartofi în mână, de cărăuşi cu biciul la cizmă, de femei pe tocuri de 10 cm. Ba chiar şi bolnavii împing uneori la Salvare. Ne-mpinse, deşi sunt vehicule, mobilitatea lor e să rămână pe loc.

Privind pe uliţa bisericilor, ambulanţele ce salvează sufletele de iad sunt văzute cel mai ades că nu pornesc decât… împinse. Ca să pună umărul la construcţii, fraţii locali trebuie să primească mai întâi fonduri din diaspora. Apoi de la Stat, de la Culte. Calendarele creştine, bibliile sau broşurile sunt bine primite dacă sunt gratuite. Leviţii moderni cântă fără greşeli, dacă memoria le e upgradată de retroproiectoare. Dărnicia nu e uitată dacă diaconii duc punga direct sub nas la dăruitori. În serile de rugăciune, părinţii trebuie să-şi îmbrâncească odraslele spre biserică. Evanghelizările nu au magnet fără predicatori brănduiţi, veniţi de departe. Ei pot să predice cu vorbe, localnici însă nu mai au fapte.
Voluntariatul pentru societate, pentru orfelinate, pentru azilele cu bătrâni, pentru mediu, nu se pune în mişcare fără străinii ce-şi iau concediu fără plată ca să slujească-n România.

Înţepenite parcă pe trotuarul vremii, basilicile nu mai expansionează. Staţionând sub programe şablonate, ele alunecă spre cer doar din inerţie. Bătrânii împing ascendenţa cu pârghia istoriei, tinerii o frânează cu libertinismul. Pentru unii adulţi dealul e greu de urcat, pentru alţii panta e prea alunecoasă. Predicatorii strigă ca anahoreţii în deşert, dar tot ca acolo le răspunde numai isihia. Poporul nu mai traversează pustiul vieţii decât remorcat de religie. Şi mai mult, de tradiţii.

Dorim să atingem piscurile înalte nu prin căţărâre de la bază, ci prin catapultare directă sau aterizare forţată. Speriaţi că nu mai porneşte Biserica, ne străduim cu suciturile de chei în contacte, cu eforturile venite din pante omeneşti. Uităm că Hristos Domnul ne-a prevenit că jugul Său e greu de dus fără El, dar şi că Duhul Sfânt nu se-nvârte cu vieţi dezlipite de la borna divină.

Unii pot spune că maşina lui Jackson era românească. Pentru că la vale mergea foarte bine, chiar fără carburant. Dar la deal era musai s-o împingi. Alţii vor spune că era penticostală. Pentru că nu pornea decât prin punerea mâinilor. Eu însă cred că era cesaţionistă (nu credea în daruri). Pentru că deşi avea baterie, n-o folosea.

Fără duh suntem lipiţi de trupul de moarte, dar cu El în noi, învingem inerţia. Se poate. A făcut-o Hristos. El a intrat în lumea noastră, scria Max Lucado, pentru ca noi să întrăm în lumea Lui.

Nicolae.Geantă

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2010/11/biserici-impinse.html

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Avortul în bisericile noastre

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

54331 Este o tradiție deja împământenită în România și la români – în martie al fiecărui an, de mai mulți ani încoace, în sâmbătă care precede Martie 25, se țin marșuri pentru viață în toată țara. La început au fost doar în București și Timișoara, dar în doar cîțiva puțini ani marșurile s-au multiplicat și au ajuns să fie ținute în toată România. Anul acsta se vor ține în aproape 70 de orașe ale României. Un număr record. Un număr extraordinar. Un număr care exemplifica interesul crescînd al oamenilor de rînd ai României pentru soartă copiilor lor nenăscuți, pentru viitorul demografic al României și pentru supraviețuirea biologică a națiunii noastre.

Un lucru despre care, însă, nu am scris până acuma, este practica avortului în bisericile noastre. Este un subiect tabu. Un subiect care, acolo unde este adus în discuții, cauzează consternare și chiar dispreț față de cei care menționează subiectul. Dar este un subiect pe care trebuie să-l confruntăm din plin, pe față, mai devreme ori mai târziu. Ar fi nepotrivit să discutăm subiectul doar în abstract, în termeni generali, fără a accentuă necesitatea stopării acestui genocid începând din familiile noastre, parohiile noastre și bisericile noastre. Învățam din Scriptură că Judecată lui Dumnezeu începe din Biserică. Pentru a birui păcatul avortului la nivel național, trebuie să-l biruim mai întâi la nivel individual, familie și Biserică. Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile dacă noi continuăm să practicăm păcatul avortului. Cu aceste gânduri scriem materialul de astăzi. Nu cu gîndul de a judecă pe nimeni. Subiectul ne-a fost adus în atenție de un articol publicat pe 25 februarie exact pe această temă într-o publicație creștină americană. O cincime, sau 20% din toate avorturile care se fac în America, sunt făcute de femei creștine. Asta înseamnă că 200.000 din cei un milion de copii care sunt avortați anual în America sunt avortați de femei creștine. Aspectul pozitiv, însă, este că femeile americane nu rămîn indiferente față de aceste data statistice îngrijorătoare. Se implică. Au organizat o rețea de femei care consiliază femeile creștine care vor să facă avort ori au făcut avort. Țin conferințe, seminarii și cursuri cu femeile tinere să le atenționeze asupra seriozității avortului și efectelor lui în viață femeilor care avortează. Articolul cu pricină îl publicăm astăzi în traducere românească, în joia dinaintea marșurilor pentru viață de sâmbătă.

Secretul rusinos al avortului marturisit in Biserica: O discutie publica despre avort aduce vindecare de Julie Roys 

Cand Jackie a trimis un mail bisericii ei pentru a intreba despre grupul de recuperare pentru avort, a folosit un pseudonim si a creat un nou grup pentru a-si ascunde identitatea.  Chiar si acum, la 11 ani dupa avort si dupa marturisirea povestirii ei la zeci de alte femei, Jackie mi-a cerut sa nu ii folosesc numele sau real. Inca nu-i spusese fiicei ei si multor persoane din biserica ca avusese un avort. “Este un secret atat de rusinos,”mi-a spus ea. 

Avortul este un subiect dificil de discutat pentru aproape orice femeie care a trecut prin experienta aceasta. Persoanele care sunt de acord cu avortul incearca sa elimine aceasta rusine si sa-l apere, spunand ca bebelusii nenascuti nu sunt fiinite umane sau incearca sa convinga femeile ca avortul le-a adus lor si societatii o favoare.  

Cu toate acestea, in biserica ne confruntam cu provocarea de a sustine sfintenia, in timp ce incercam sa ajutam femeile care simt o rusine coplesitoare cu privire la avorturile lor. Raspunsul nostru nu este de a nega pacatul si moarea inerente avortului. In schimb, aratam femeilor calea spre vindecarea ce se gaseste intr-o comunitate centrata in jurul valorii Celui care ne rascumpara pe toti de orice pacat. 

Potrivit Institutului Guttmacher, una din cinci femei care avorteaza se declara crestina, evanghelica, carismatica, sau catolica. Avand in vedere ca mai mult de 1 milion de femei avorteaza in fiecare an in Statele Unite, aceasta inseamna o cifra uimitoare de 200.000 de crestine care cred in Biblie dar care avorteaza anual. Si potrivit misiunilor crestine care lucreaza cu acest grup de femei, marea majoritate dintre ele nu vor dezvalui niciodata secretul lor. In interviuri avute cu aproximativ zeci de femei crestine dupa ce au avortat, auzeam cum fiecare spunea ca regreta profound avortul, si experienta emotionala si spirituala profunda ca rezultat al acestei traume. Fara existenta unui loc de marturisire si cautarea vindecarii, femeile care au trecut prin avort raman incatusate de frica, durere si vinovatie.  

“Aceste femei nu au nici o idée cum aceasta afecteaza fiecare aspect al vietii lor – relatiile cu sotii lor, cu copiii” a declarat Kathy Rutledge, care conduce un studiu “Predarea secretului” intr-o biserica neconfesionala din Kentucky. Rutledge a spus ca rusinea ei a impiedicat-o sa faca voluntariat la biserica si a facut-o sa se teama de pedeapsa lui Dumnezeu pentru alegerea ei din trecut. “Am fost…convinsa ca Dumnezeu avea de gand sa-mi i-a copiii,” a spus ea. Jackie, care, dupa ani de tacere a cautat vindecare intr-un grup de recuperare, compara tacerea femeilor cu privire la avorturi ca o aschie in carnea lor. “Pana nu o scoti afara” spunea ea “vindecarea nu poate incepe cu adevarat. Doar continua sa se agraveze.” 

Cu siguranta, biserica a crescut in abilitatea de a ajuta aceste femei. In ultimii 20 de ani, grupurile de recuperare pentru avort s-au inmultit in biserici la nivel national. Organizatia “Predarea secretului” a instruit aproximativ 2500 de lideri in biserici si centre de recuperare. Un alt centru de recuperare gazduieste aproximativ 1000 de conferinte si intruniri anuale in 48 de state ale SUA si in 57 de alte tari. Totusi, aceste statistici palesc in comparatie cu numarul de femei din bisrica care au avortat (sa nu mai vorbim de barbatii care poarta regretul pentru avortul sotiilor sau prietenelor). Liderii din centrele de recuperare a avortului afirma ca bisericile raman reticente in a face fata pe deplin la impactul avortului in cadrul propriilor lor congregatii.  

Rutledge spunea ca odata si-a marturisit avortul la un grup de femei dintr-o megabiserica din Sudul Statelor Unite, si ca la sfarsit, cateva femei erau “practic uluite”. Cu toate acestea, cand Rutledge a cerut sa continue, liderul grupului a spus : “Niciuna dintre aceste femei nu a avortat…si chiar daca au facut asta, ele nu trebuie sa vorbeasca despre aceasta.”  

Nancy Kruezer, Coordonatoare la centrul regional “Stop tacerii” din Chicago, a declarat ca unii pastori au temeri cu privire la discutia despre avort, pentru ca asta ar “deschide portile” si vor fi coplesiti de ranile femeilor. Altii se opun deoarece considera ca subiectul este politic – sau cred ca discutarea avortului l-ar putea face de fapt mai acceptabil. Dar Kreuzer spunea ca aceste temeri sunt nefondate si ca femeile au nevoie cu disperare sa vorbeasca despre subiectul acesta. Ca rezultat al unui avort facut acum 22 de ani, Kreuzer spunea ca a suferit o coplesitoare frica, anxietate si avea cosmaruri. Aceste probleme au persistat timp de aproximativ 15 ani pana cand Kreuzer in cele din urma si-a marturisit avortul unui grup restrans. “Ele s-au rugat pentru mine,” spunea Kreuzer, si “prin ele am experimentat mila lui Dumnezeu.” Ea si-a marturisit de asemenea avortul si pastorului. “A fost in marturisire,” spune Kreuzer, “cand am ajuns sa inteleg ca Isus a avenit cu adevarat pentru mine – nu pentru cea perfecta sau neprihanita, el a venit pentru mine, pacatoasa, ranita”. Povestiri ca a ei, cand sunt impartasite public in biserica, le pot conduce si pe alte femei crestine sa-si recunoasca avorturile si sa caute vindecare pentru prima data. De asemenea, cei care se gandesc la avort aud un avertisment puternic – cum ca avortul nu ne rezolva problemele, dar ii devasteaza pe cei care il comit. “Tacerea este o arma puternica a inamicului” a spus Kreuzer.”Adevarul ramane ascuns in tacere si tot in tacere infloresc minciunile…minciuni care justifica uciderea copiilor nenascuti, minciuni care spun ca avortul nu raneste oamenii.”  

Jackie isi aminteste perfect cand Catherine Walker, o femeie care conduce un centru de recuperare pentru avort numit “Viata dupa decizie”, si-a impartasit marturia in fata bisericii unde se afla si Jackie. Walker a spus congregatiei ca avusese 3 avorturi inainte de a deveni credincioasa si unul dupa ce s-a intors la Hristos. Al 4-lea avort al ei s-a intamplat cand de abea s-a convertit, necasatorita fiind si nesigura daca era pregatita sa aiba un copil. “Am fost atat de socata” isi aminteste Jackie.”Nu as fi ghicit niciodata ca altcineva care parea un credincios practicant a avut de asemenea un avort.” 

Avortul lui Jackie a avut loc cu 9 ani in urma, atunci cand ea se afla intr-o perioada de razvratire in viata ei. Desi a crescut in biserica, ea isi revenea dupa un divort si se angajase in relatii sexuale ocazionale. “Pur si simplu am pasit in acest loc devastator, intunecat” isi amintea ea. “Cu greu puteam crede ca eu eram persoana aceea speriata de moarte. Am crescut intr-o familie (unde) nimeni nu a avut un copil in afara casatoriei. Nu mi-am putut imagina spunandu-le ca sunt gravida.” Dupa un an de la avort, Jackie s-a intors la Dumnezeu dar a pastrat tacerea despre avortul ei ani de zile. Dupa ce a auzit-o pe Walker ea a avut curajul sa se alature unui grup de recuperare. “Indiferent de motiv,”  spune Jackie, “o parte din vindecare este pur si simplu a spune totul si sa te simti in siguranta ca ai avut curajul sa marturisesti.”

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Avortul în bisericile noastre