Aniversare cor ”MARANATA” – Album foto


 

Serbarea corului – Mesajul organizatorilor


 

Z

“Preaiubiții mei frați și surori in Dl Isus, iubiți prieteni veterani ai corului Maranata incepând cu anii 1970, participanți ai marii sărbătoriri a semicentenarului nostru sub bagheta Maestrului Mircea Borlovan, doresc să vă adresez cele mai alese cuvinte de mulțumire și respect pentru sacrificiul pe care l-ați făcut de a veni din toate colțurile României cât și a întregii lumi.

Recunosc dăruirea voastră pentru acest eveniment și respectul pe care ați vrut să-l arătați lucrării cât și liderului nostru prin participarea voastră și doresc să vă mulțumesc din toată inima.

Mă rog ca Domnul să vă răsplătească cu multele Sale binecuvântări. Sucesul și prosperitatea Domnului să fie continuu în viața voastră, bucuria în Domnul să fie tăria voastră iar favoarea Lui să se odihnească continuu peste viețile voastre !!!

Mulțumesc de asemeni și celor ce nu au putut veni, dar ne-au susținut de departe și au trăit aceleași emoții alături de noi vizualizând transmisia directă sau înregistrarea serviciilor destinate sărbătoririi acestui semicentenar de lucrare în via Domnului. Domnul să vă binecuvînteze !!!

Nu vreau să las uitat nici suportul primit din partea conducerii Bisericii Maranata prin Fratele Păstor Filip Cazacu și toată echipa de administrare (care include și nu se limitează doar la aceștia) fratele Dumitru Ungur, Nelu și Lenuta Martian, familia Milășan, echipa de la pregătirea mâncărurilor și administrarea mesei etc…
Vă mulțumesc și mă rog ca Domnul să vă răsplătească cu cele mai alese binecuvântări !!!
Vă iubim mult !!!

Să fiți veșnic binecuvântati !!!
Cu respect și dragoste in Hristos Domnul,
Corneliu și Cornelia Telegaru

Serbarea corului MARANATA – Arc peste timp între generatii (P.M.)


Serbarea corului MARANATA – Arc peste timp între generatii (A.M.)


EVENIMENT – Sărbătorind trecutul, provocăm viitorul


 

Z

 

Locație: Biserica Penticostală ”MARANATA” Vulcan

Bulevardul Mihai Viteazu Nr. 49

Data: Duminică 9 Septembrie 2018

Orele: 09:00-12:00 și 18:00

 

Corul ”MARANATA” Vulcan
20 de ani de activitate și 30 de ani de la ”Generația 1968-1988” sub bagheta dirijorului Mircea Borlovan
Dorim să aducem la cunoștința tuturor celor interesați ,dorința de a organiza o întâlnire a tuturor celor ce au fost parte din corul sau orchestra Bisericii ”MARANATA” Vulcan, în perioada 1968-1988, sub bagheta dirijorului Mircea Borlovan
Întâlnirea este planificată pentru data de 9 Septembrie 2018,fiind inclusă în programul obișnuit al bisericii, începând de la orele 09:00 și continuând cu programul normal de duminică seara de la orele 18:00
Întregul EVENIMENT va fi precedat de trei(3) repetiții de cor, sub bagheta fr. dirijor Mircea Borlovan,începînd de joi 6 septembrie 2018 și continuând cu vineri 7 septembrie 2018 și sâmbătă 8 septembrie 2018 (Ora de începere a repetițiilor va fi anunțată mai târziu)
Deoarece participanții la aceste repetiții , intenționăm să fie o combinație a coriștilor ”VETERANI”plus participanții voluntari ai corului actual, invităm pe toți ”VETERANII”anilor 1968-1988, să ne anunțe participarea, pentru o corectă planificare a EVENIMENTULUI propus.
Solicităm pe toți cei care au poze din acea perioadă, să ni le trimită ,pentru a crea un album care va marca EVENIMENTUL, fiind dăruit Bisericii”MARANATA”Vulcan
Vă rugăm să folosiți adresele de Email: tcorneliu@hotmail.com sau nelumartian@yahoo.com
DORIM O MARE SERIOZITATE ÎN CONFIRMAREA PREZENȚEI, LA ACEST EVENIMENT

PLANUL DE PREGĂTIRE ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII EVENIMENTULUI
Deși vrem să fim organizatorii EVENIMENTULUI,prin aceasta luîndu-ne responsabilitatea de a invita și interacționa cu participanții,nu inteționăm să substituim conducerea bisericii,ci să fim o binecuvântare, lucrând împreună
Ne luăm de asemeni responsabilitatea,de a pregăti mesajul aferent întâlnirilor din biserică. Mesajul va fi referitor la respectul pe care, ca membrii ai bisericii cât și în trupul lui Cristos, îl avem pentru cei ce se ostenesc în lucrarea Domnului, în orice compartiment sau responsabilitate.
Sperăm ca acest mesaj să devină un punct de pornire în stabilirea unei culturi de respect și participare activă, alături de cei chemați în lucrare, ajutându-i astfel să facă lucrarea fără a suspina.
Vă binecuvântăm în Numele Domnului și așteptăm confirmarea cât mai urgent.
ORGANIZATORI:
CORNELIU TELEGARU – tcorneliu@hotmail.com
RADIO ”MARANATA”VULCAN – nelumartian@yahoo.com

Ne găsiți și pe.. Sărbătorind trecutul, provocăm viitorul