Unii din voi se gândesc la blestem ca la o formulă rostită, în care anumite cuvinte încărcate de ”urări” negative ies din gura unui om, având ca destinație un alt om. Ne închipuim adesea că a blestema, înseamnă ceva făcut cu intenție clară, cu dorință și care pornește din ură față de persoana blestemată. Ne închipuim blestemul ca pe ceva auzibil și ca pe ceva care are efect imediat în viața celui blestemat. În realitate vreau să vă arăt azi că lucrurile nu stau chiar așa și voi sublinia necesitatea schimbării de optică.
Blestemul, conform DEX-ului, dacă poate fi credibil în acest domeniu înseamnă: ”1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema” Dar ce ar spune Scriptura despre asta?
În Deuteronom ni se spune că binecuvântarea și blestemul sunt niște alegeri. Putem alege blestemul sau putem alege binecuvântarea. Asta înseamnă că, prin acțiunile noastre, putem intra sub blestem, nu este nevoie ca cineva să mai rostească unul, auzibil. Înseamnă că blestemul poate veni ca o urmare perfect naturală a unor acțiuni sau neacțiuni. Nu ne blesteamă cineva distinct pe noi, ci noi, voit, putem să intrăm sub incidența blestemului sau a binecuvântării după caz. Blestemul este o consecință naturală și firească a păcatului.
Dacă așa stau lucrurile situația devine foarte sensibilă. Putem binecuvânta sau blestema pe cei pe care îi avem în grijă, copii, soț, soție și mai departe nepoți și strănepoți dacă ieșim din ascultarea de Dumnezeu. Putem blestema urmașii prin acțiunea sau neacțiunea noastră. Dacă blestemul este urmare a unor alegeri, atunci orice părinte care face alegeri păcătoase, își blesteamă implicit copiii, pentru că blestemul e o urmare a unor alegeri care depășește individul după cum spune Dumnezeu ”Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”
Poate veți spune că e exagerat, că nu ni se potrivește, că nu ne blesteamă Dumnezeu copiii, că ar fi nedrept să îi pedepsească pe ei pentru noi, dar hai să vedem Scriptural și logic. Exemplul lui Acan e concludent. Acan păcătuiește, tot poporul e înfrânt, iar pedeapsa o primește el, soția sa care nu fusese la luptă, copii săi care nu erau vinovați. Toți stăteau în mijlocul unui popor cu pietre în mâini și copiii poate își întrebau insistent tata, de ce i-a blestemat. Luăm acum exemple logice din viaţa noastră, la început unul la extremă apoi unul uzual, mai din lumea pocăiților. Un tată alcoolic, care papă banii munciți sau pe cei din ajutoare sociale la crâșmă și păcănele, aduce blestem în casă? Aduce. Copiii au un model de tată greșit, modelul de bărbat e greșit. E tristețe, lipsă, violență, înjurături, frig, lipsa educației, lipsa valorilor etc. Pe viitor asta dă de cele mai multe ori niște adulți cu predispoziție spre consum de alcool, dezechilibrați emoțional, spiritual pe nicăieri, stigmatizați pe viață de cele mai multe ori. Este blestem? Este.
Am mai putea da exemple dar vreau să mergem ”in ograda noastră”, pentru că riscul nostru e să ne excludem implicit din categorie oamenilor care își blesteamă copiii. Orice acțiune sau faptă are consecințe. Unele imediate altele mai depărtate. De regulă nu facem păcate vizibile, mari, cum ar fi furt, curvie, crimă, blestem, închinare directă la idoli, dar avem altele considerate de noi mai sfinte, acceptabile, dar care în realitate tot sub incidența blestemului ne duc. Voi da câteva exemple pentru că lista e imensă. Invidia, gelozia, iubirea de bani, dorința de renume, activismul religios, bârfa, lenea spirituală, pofta, neiertarea și altele. Toate duc sub incidența blestemului.
Exemple practice: Tata și mama vor să țină pasul și chiar să depășească media în privința casei deținute. Ei nu sunt de condiție socială înaltă, dar se zbat din răsputeri să ajungă la fel cu ”lumea bună”. Am zice, faină treabă, omul e dator să își depășească condiția. În realitate soțul și soția muncesc până la epuizare, se blesteamă cu zile mizerabile, cu lipsa odihnei, cu stres, cu îmbolnăvire trupească și mai ales cu îmbolnăvire spirituală, pentru că nu mai au vreme de cele sfinte. În acest fel, cei doi ajung să dețină prin mari eforturi ceea ce au dorit, dar în puține cazuri mai are cine să se bucure de acele lucruri. Până aici e cum e situația, dar dacă introducem în ecuație și copiii, e dezastruos rezultatul. Tata și mama aparent vor să asigure viitorul copiilor, siguranța lor, în realitate îi blesteamă de cele mai multe ori. Lipsa părinților din viața copiilor e unul din cele mai mari blesteme. Dacă tata lipsește, dacă mama lipsește, nu are cum unul din ei sau părinții lor, să crească copii echilibrați, aceștia vor fi excepții. Copiii nu de banii lor au nevoie ci de ei. Ei nici nu știu ce vor săracii și noi ne mulțumim că le dăm tehnologie și considerăm că ar trebui să ne iubească pentru asta. Ăsta este blestem.
Blestemul constă în aducerea de consecințe negative în viața copiilor noștri, prin neimplicarea corectă în viața lor. Uneori le dăm si o imagine greșită despre bani, o imagine greșită despre tată, o imagine greșită despre mamă, o imagine greșită despre Dumnezeu și ne mirăm de ce nu pot avea căsnicii stabile, de ce nu se pocăiesc, de ce nu știu să prețuiască și să muncească banii etc. Pentru că sunt blestemați, blestemați de noi. Sună dramatic nu? Și e doar unul din exemple. Putem aduce exemple din lăcomie, gelozie, invidie, neiubire, neiertare etc. Toate aduc blestem în viața noastră și a copiilor, dar drama e că vor distruge generații întregi după noi dacă nu ne trezim.
Mâine intenționez să scriu despre cealaltă alternativă. Varianta ca eu să aduc binecuvântare generațiilor viitoare. Să vedem dacă Dumnezeu ne va lăsa cu viață.
Spuneam acum câteva zile că nu este normal să nu avem aşteptări de la partenerul de căsătorie. Fără să avem aşteptări nu ne-am putea căsători. Şi totuşi cele mai multe din aşteptările pe care le avem sunt irealiste şi dăunătoare. Cum putem face să avem aşteptări realiste, echilibrate şi benefice cuplului? Ce am putea face ca aşteptările pe care le avem să devină un factor de echilibru al căsătoriei nu unul de dezechilibru?
Scriptura ne îndeamnă să avem ci „să avem simţiri cumpătate despre noi” să fim oameni echilibraţi şi să fim realişti. Este adevărat că tot parcursul vieţii noastre a fost unul generator de aşteptări, unele pozitive altele nu tocmai. În adolescenţă ne doream pe cineva care să ne înţeleagă mai mult decât o fac părinţii, mai apoi ne doream pe cineva care să ne scape de singurătate sau pe cineva care să ne sporească imaginea de sine. O altă dorinţă era pentru cineva care să ofere apreciere, romantism, sex etc. Tot parcursul vieţii de la copilărie până la viaţa de adult contribuie la construirea acelei imagini a viitorului partener şi la adunarea unei tone de aşteptări. Asta nu prea avem cum să evităm pentru că de aceste aspecte devenim conştienţi destul de târziu. Ce ne facem cu acest „material” pe care îl avem în mintea noastră? Îl putem lăsa acolo? Îl putem ignora? Îl cerem de la partener?
Cred că e destul de dificilă abordarea aşteptărilor faţă de partener şi cred că nu se poate rezolva problema peste noapte dar iată câteva sugestii de care ar trebui să ţinem cont.
Şi celălalt are aşteptări. Aşa cum tu ai construit un tipar în care celălalt trebuie să intre aşa a făcut şi el. Aşa cum tu ai visat la soţul sau soţia ideală aşa a procedat şi partenerul tău. Nu uita că aşteptările a doi oameni se întâlnesc în căsătorie şi fie se for transforma în tone de stres, nervi, dureri de cap, nemulţumire, supărare (ca la Naaman) fie vor fi demontate cu maturitate şi iubire.
Aşteptările arată egoismul din noi. Iubirea adevărată oferă nu cere. Toate aşteptările pe care le avem sunt pentru că ne dorim să primim. Vreau să fie frumos ca să îmi placă mie, vreau să mă iubească, vreau să aibă o anumită poziţie socială tot pentru a beneficia eu de ea etc. Toate aşteptările sunt ale mele, pentru binele meu. Iubirea după modelul lui Dumnezeu se manifestă atunci când celălalt nu merită deci nu împlineşte niciuna din aşteptări.
Maturizarea este esenţială. Există foarte mulţi bărbaţi şi femei infantili la o vârstă înaintată. Oameni căsătoriţi care speră ca celălalt să facă pentru ei, oameni căsătoriţi care doresc ca să îi schimbe pe ceilalţi pentru a le împlini lor aşteptările, oameni care „se dau cu fundul de pământ” când soţul sau soţia nu la împlinesc aşteptările. Oameni care pleacă dintr-o relaţie la primul val mai mare şi fug la mama acasă. Căsătoria este o călătorie pe mare cu o corabie, uneori vine furtuna şi trebuie să fii pe fază, să lupţi iar alteori e cer senin şi te poţi bucura de o navigare liniştită. Nu ai cum să sari din corabie la primul vânt puternic şi că pleci la mama. Un om matur înfruntă vicisitudinile vieţii alături de partenerul său.
Schimbarea e necesară. Ştiu, dorinţa noastră este să îl schimbăm pe celălalt ca noi să nu trebuiască să enunţăm la visele noastre, ca pe noi să nu ne doară. Dar fără să ne schimbăm nu ne maturizăm, rămânem copii sau adolescenţi toată viaţa. Trebuie să progresăm, să învăţăm să ne schimbăm. Este spre binele nostru, spre binele partenerului nostru, spre binele relaţiei noastre şi spre binele dezvoltării noastre psihice şi spirituale.
Căsătoria înseamnă sacrificiu. Da, însemnă sacrificiu şi primul sacrificiu care trebuie adus sunt unele din visele noastre. Cele care aveau de a face cu copilării, cele care erau cel mai tare încărcate de egoism trebuiesc aduse ca jertfă pentru fundamentarea unei căsătorii trainice. Renunţarea la egoisme este una din condiţiile esenţiale rezistenţei căsătoriei. Trebuie să renunţăm la a transforma pe soţ în asemănarea cu tata, pe soţie în asemănarea cu mama, trebuie să renunţăm la pretenţiile egoiste şi la cele ce ţin de exterior de renume, de poziţie etc. Trebuie să renunţăm la mofturi copilăreşti şi să ne aşteptăm să ne ciocnim de dorinţele partenerului.
Aşteaptă-te să fii dezamăgit. Oameni suntem şi egoismul din noi ne face să ne rănim unul pe celălalt. CU toată iubirea pe care o porţi celuilalt ocazional îl vei răni. Oridecâte ori nu vei împlini una din aşteptările sale îl vei răni şi el va face la fel. Practic ne ajustăm unul pe celălalt, ne formăm şi ne transformăm în scopul de a ne potrivi şi mai bine. Aşteaptă-te să fii dezamăgit.
Ia de model iubirea divină. Dumnezeu ne dă ca model modul cel mai bun în care putem să iubim. Iubirea Domnului Isus Hristos e modelul de iubire supremă. A iubit până acolo că a dat tot, chiar şi viaţa Sa. Renunţare totală pentru cei care nu meritau să fie iubiţi şi ne cheamă ca şi niu să iubim la fel.
Fii echilibrat. Lumea în care trăim încurajează excesele, ne prezintă realităţi distorsionate, iubiri coapte la microunde na provoacă să avem aşteptări mari, ne provoacă la excese, ne păcăleşte că iubirea înseamnă o partidă de sex făcută undeva în maşină sau prin metrou. Echilibrul nu poate fi văzut în această lume dominată de mass-media. Echilibrul este dat de pacea interioară care este dobândită de o relaţie bună cu Dumnezeu.
Iubeşte. Iubeşte pe celălalt, iubeşte dincolo de sentimente. Sentimentele se vor topi după doi trei ani de căsătorie dar tu va trebui să iubeşti şi după aceea. Iubirea adevărată e cea care rezistă şi când sentimentele se topesc. Frumuseţea iubirii abia după aceea se vede. Iubirea e îndreptată spre celălalt nu spre sine.
Luptă pentru căsătoria ta. Nimic valoros nu se obţine uşor, pentru chinezării nu e nevoie de efort prea mare dar dacă vrei o iubire autentică, o iubire de mare valoare şi cu potenţial uriaş luptă şi munceşte pentru iubirea ta. E uşor, infinit mai uşor să renunţi şi să treci prin zeci de iubiri ieftine, de mâna a doua, în viaţă decât să lupţi pentru iubirea ta să veghezi asupra ei, să o păzeşti dar beneficiile sunt necomparabile. Iubirile ieftine te vor rupe în bucăţi pe când lupta pentru iubirea autentică de va oţeli, te va întări, te va transforma într-un om puternic.
În consecinţă: Verifică ce aşteptări ai de la partenerul tău. Care dinele sunt realiste şi care irealiste? Ce trebuie să rămână şi ce nu? Care din aşteptări vă întăresc şi care vă dezbină relaţia? Verifică dacă eşti gata să sacrifici aşteptările în beneficiul relaţiei? Dumnezeu ne vrea transformaţi după modelul Său, tu cum eşti?
Căsătoria este foarte grea dar este foarte provocatoare, frumoasă şi se merită să lupţi pentru ea. Sper ca şi tu să bănuieşti. Doamne ajută-ne în acest demers.
Este mult de muncă pentru a ne descoperi aşteptările ascunse cu privire la partenerul de căsătorie. Unele le vedem şi este greu să renunţăm la ele dar există şi unele pe care nu le vedem sau dacă le vedem nu le recunoaştem ca fiind aşteptări. Astăzi vreau să meditez asupra aşteptărilor „de om mare”. Am vorbit despre cele „copilăreşti” despre cele „adolescentine” şi „tinereşti” acum vreau să merg puţin mai departe spre cele „de om mare”. Desigur că nu am putea să delimităm exact care şi de unde provin dar la un moment dat însă putem să le identificăm şi să le „scanăm” pentru a vedea cât de corecte sunt.
După ce trecem de perioada de mari bătălii hormonale aşteptările de la partenerul de viaţă sau de la posibilul partener în cazul în care nu ne-am căsătorit încă se modifică. Intră în joc parametri noi cum ar fi banii, posesiunile, renumele, stilul, clasa socială, funcţia etc. Toate aceste noi aspecte vin să completeze tabloul aşteptărilor de la partener şi cu cât omul înaintează în vârstă cu atât imaginea celui dorit de bărbat sau celei dorite ca femeie se clarifică tot mai tare dar şi probabilitatea ca acea persoană să facă concesii este mai mică şi rezultă şanse de căsătorire mai mici.
Greu am putea ignora poziţia socială a partenerului de căsătorie sau renumele sau partea financiară deşi în adolescenţă şi tinereţe nu erau deloc probleme cu acceptarea de abateri de la ele. Acum dorim ca aceste aspecte să fie profitabile. De obicei ne dorim pe cineva „mai bogat decât noi”, mai influent, mai bine văzut. Bineînţeles că părinţii ne influenţează aceşti parametri şi ar dori ca „să ne fie mai bine” să ne depăşim condiţia dacă se poate prin „înşfăcarea” unui partener care să “rupă gura satului” şi să ne ducă „cu turbo” într-o clasă socială superioară. În realitate trebuie să ne caracterizeze echilibrul şi orice exces este dăunător. Balanţa căsniciei este foarte precisă şi orice diferenţă culturală, religioasă, socială, intelectuală, financiară va fi uşor vizibilă şi va avea efect pe termen lung. Unii cred că în căsnicie poţi ţopăi mereu în sus şi în jos ca pe hintă dar asta ţine de acrobaţii. Căsnicia trebuie să aibă echilibru că de nu balanţa va sta înclinată sever într-o parte iar cei „cu greutate” vor stat tot jos iar cei „uşori” tot deasupra şi asta nu poate să dureze mult.
Maturizarea e o componentă esenţială a căsătoriei. Cu cât doza de infantilism e mai mare la unul din parteneri cu atât căsnicia va avea mai multe atacuri şi îi va slăbi rezistenţa. Dacă ar fi să privim în Biblie vom vedea uşor că Dumnezeu insistă ca să nu existe „combinaţii” dezechilibrate în căsătorie. Şi din cauză religioasă şi din cauză culturală. Dumnezeu recomandă celor din poporul Israel să nu meargă în alte popoare să se „încuscrească” cu acestea. O simplă privire la Samson ne arată cât de „costisitor” e un asemenea dezechilibru.
Mai mult, acum în perioada tinereţii târzii şi a începutului de viaţă de adult apar primele resemnări şi gânduri de renunţare la căsătorire. Acestea apar de regulă din cauza dificultăţii de a găsi partenerul potrivit cu imaginaţia acelei persoane dar nu numai. Există persoane care renunţă la a căuta un partener pentru că au trecut prin anumite traume sau au temeri majore din alte motive. E adevărat că aşteptările cu cât sunt mai multe cu atât ne îndepărtează de căsătorie sau dacă ne-am căsătorit şi avem multe ne vor face viaţa de căsnicie tare… zbuciumată. A renunţa la ideea căsătoririi nu e bine în afara cazurilor în care persoana are încredinţarea de la Dumnezeu că e bine să nu se căsătorească. A renunţa la căsătorie pentru a nu da rateuri în viaţă nu e o soluţie. Nu aş putea spune dacă suntem mai feriţi de necazuri singuri sau căsătoriţi. Cred totuşi că avem cam aceeaşi „doză” de încercări deci ne-căsătorirea nu ne scuteşte de ceva anume dar ne va lăsa să ne păstrăm „hachiţele” noastre şi nu ne va forţa la schimbare. Schimbarea e dureroasă şi mulţi oameni nu sunt dispuşi să plătească un asemenea preţ.
Aşteptările de la partenerul de viaţă pentru oamenii căsătoriţi suferă un alt parcurs. În funcţie de cine va fi „cocoşul” în casă unul din parteneri va renunţa la visele sale. Din cauza dezechilibrelor unul din soţi va fi „stăpânul” iar celălalt secund iar asta nu este deloc sănătos pentru relaţie şi nici biblic. O asemenea stare de lucruri va face ca secundul să fie forţat să renunţe la visele sale şi să devină frustrat, închis, necomunicativ, să fie mereu în umbră. El nu va lua decizii cu privire la familie ci va executa ordine. Situaţia asta rezistă o vreme dar de ceva timp datorită mass-mediei punctul de toleranţă e tot mai sus şi oamenii divorţează repede.
Aşteptările irealiste de la partenerul de căsătorie fac viaţa de căsătorie să nu mai fie „de dorit”. Tot mai mulţi oameni consideră „neprofitabilă” investiţie în căsătorie. Preferă să renunţe la visele lor sau să se mulţumească cu surogate. Industria jucăriilor sexuale a explodat. Foarte multe păpuşi gonflabile se vând şi la fel se vând foarte bine vibratoarele. Reţelele de socializare au devenit agenţii matrimoniale unde oamenii îşi aranjează întâlniri “fără obligaţii”. Mass-media oferă doza necesară de adrenalină prin producţii cu tot mai mult sex, romantism şi tot mai multe instigări la senzorial.
La polul opus nu se cere decât decenţă, aşteptări realiste, credincioşie şi curăţie. Dar oare cum să le mai avem? Când trăim în mijlocul unei societăţi bolnave ? Cum să mai avem curăţie când ochii noştri deja au văzut pornografie? Cum să mai fim echilibraţi când deja în mintea noastră de la naştere avem informaţii eronate? Cum să mai gândim curat când toată interacţiunea noastră socială are de a face cu necurăţie?
Cred că e nevoie de o inimă nouă, transformată, schimbată. Cred că nu putem ajunge la acel echilibru cu tot acel bagaj uriaş de informaţie adunată, neînţeleasă şi neprocesată, cu toate acele imagini negative despre căsătorie şi relaţii, e nevoie de o inimă schimbată şi de o dorinţă vie pentru dezvoltare personală şi autocunoaştere, de acceptarea limitelor şi de nevoia de Dumnezeu.
Am discutat până acum despre aşteptări de la partenerul de viaţă la modul general şi despre aşteptări generate de modelul parental. Fie că sunt aşteptări datorită unui model bun fie că sunt pe un model nedorit, modelul parental ne generează unele din aşteptările de la partenerul de viaţă. Astăzi mergem un pas mai departe şi vorbim de aşteptările formate în adolescenţă şi tinereţe.
Dacă facem o analiză cât mai aproape de realitate vom observa că aceste aşteptări sunt de fapt energie care ne împing să aşteptăm şi să dorim momentul căsătoriei. Că unele sunt realiste iar altele irealiste este un alt aspect, dar aşteptările cu privire la partener sunt forţa care „ne aruncă” în relaţii şi ne „forţează” să luăm decizia căsătoririi. Este adevărat că mai sunt şi sfinţi şi sfinte care pun altfel problema căsătoririi dar nu mă simt făcând parte dintre aceia. Recunosc că am avut aşteptări multe de la căsătorie iar acum… am şi mai multe.
După ce trecem prin perioada în care îl vrem de soţ pe tata sau de soţie pe mama, încet, încet intrăm în adolescenţă şi apoi în tinereţe. Hmmm, am zis încet, încet, dar cred că nu se mai potriveşte. Eu am intrat aşa, acum se pare că intrarea asta este tare furtunoasă. În fine, intrăm unii mai lent alţii mai repede în perioada cu mari turbulenţe cauzate de creştere. Ne dezvoltăm fizic, psihic şi emoţional iar unii şi spiritual. Dar în contextul în care discutăm noi aspectul major e dezvoltarea. Ei bine în perioada asta se declanşează adevărate furtuni hormonale. Apar mari contradicţii în interiorul omului şi schimbările sunt majore. Drept urmare se schimbă pe percepţia băieţilor asupra fetelor şi invers. Până atunci se jucau fete cu fete şi băieţi cu băieţi. Acum băieţii uită de băieţi şi ar vrea dacă se poate să stea mult în preajma fetelor. Iar fetele îşi caută de lucru în zona masculină a taberei.
Tot atunci apar complexele. Aspectul devine aproape brusc foarte foarte important iar dacă acesta nu corespunde omul se complexează. Complexele sunt un factor important în această ecuaţie a aşteptărilor de la partener pentru că ele dictează cât de multe aşteptări să îşi facă individul. Un om complexat va renunţa la a spera că o va cuceri pe „crăiasa cartierului” şi se orientează undeva mai jos deşi poate visa nestingherit la aceea.
Tot în această zonă auzim primele poveşti de dragoste şi primele experienţe sexuale iar unii îşi trăiesc aceste stări pe pielea lor. Când auzi poveşti de dragoste îţi doreşti şi tu. E natural, omul are o mare nevoie să se simtă iubit, acceptat, apreciat şi dacă auzi poveşti de dragoste, experienţele reuşite ale altora prinzi curaj şi îţi faci speranţe şi aşteptări. Mulţi tineri, adolescenţi si uneori copiii sar peste etape importante şi trec direct în relaţii sexuale care ar trebuie după aşteptările lor să fie dovezi de iubire. Implicarea în asemenea relaţii va modifica dramatic aşteptările de la partenerul de viaţă din perioada la care persoana se va căsători. O relaţie sexuală în perioada în care emoţional nu eşti matur te va amprenta „iremediabil” cred eu. Nu doar că vei avea în permanenţă cu cine să compari partenerul de viaţă dar amintirile fie că sunt plăcute sau dureroase nu se vor şterge niciodată iar efectul unui astfel de demers va fi pentru toată viaţa iar la unii şi pentru eternitate.
Nu doar relaţiile cu alti tineri sau cu alţi adolescenţi ne crează aşteptări de la partenerul de viaţă ci şi mass-media. În copilărie ne uitam la desene animate în care preponderent era violenţă iar acum ne uităm la filme „serioase”. Fetele privesc filme de dragoste şi romantice iar băieţii filme de acţiune. Acesti sunt factori care ne modifică iar dramatic aşteptările de la partenerul de viaţă. Vedem poveşti de dragoste cu impact emoţional uriaş. Filmele sunt făcute ca să ne schimbe, ele sunt făcute ca să genereze efecte şi unul din efecte este educarea. Educarea primită de la filme este că iubirea înseamnă sex şi sexul iubire. În filmele de dragoste oricât de romantice şi liniştite ar fi declaraţia supremă de iubire tot sexul rămâne. Cele mai multe promovează trăirea în afara căsătoriei şi aventurile şi schimbatul des al partenerului. Numai „o privire să aruncaţi în urmă” la telenovele şi înţelegeţi ce vreau să spun.
Mai mult, apare şi interesul crescut pentru filmele pornografice. Băieţii se uită pe furiş la pornografie, acum există calculatoare în fiecare casă şi accesul este liber la vizionarea de asemenea materiale. Fiecare secvenţă de film văzut crează aşteptări sau modifică aşteptările cu privire la partenerul de viaţă. Vom aştepta mai mult, mai bine. Vom cere performanţe mai mari iar acestea vor trebui să se întâmple cât mai curând. Filmele acestea efectiv ne „dau foc minţii” care deja este sub presiune din cauza „mişcărilor” hormonale naturale acelei perioade.
Toate aceste aspecte generează aşteptări de la partener. Acum aşteptările se concentrează în zona afecţiunii şi a sexului. A romantismului şi a iubirii. Unii construiesc adevărate edificii în aşteptările lor şi acestea vor genera mari frustrări în familia de mai târziu.
Solomon spune că fiecare lucru îşi are vremea lui şi această vreme trebuie respectată iar unul din aspectele menţionate de el este că şi însuratul şi măritatul îşi au vremea lor. Tot Solomon insistă de multe ori în Cântarea Cântărilor să nu trezim, să nu stârnim dragostea până nu vine ea. Tare important este să fie aşa. Câtă linişte am avea în adolescenţă şi tinereţe, cât de echilibrate ar fi căsătoriile de după o aşteptare corectă a acestora. Dar îmi este teamă că aşteptarea asta nu mai este realizabilă, nu în cultura în care trăim.
TU cum stai? Ai cu cine compara soţul/soţia? Ce aşteptări ai de la partener? Ce aşteptări ţi-ai construit în tinereţe şi adolescenţă şi acum îţi generează frustrare şi tensiune? Ce aşteptări ai de la relaţiile sexuale dintre voi? Nu cumva seamănă uneori viaţa voastră cu o telenovelă?
Dumnezeu ne poate vindeca de aşteptările irealiste. Nu ne poate şterge din minte ceea ce s-a întâmplat, nu vrea să facă asta dar ne poate vindeca de aşteptări irealiste şi vă voi arăta cum, la sfârşitul acestei serii.
Nu putem construi noi o viata de familie, fara sa-L chemam pe Domnul sa fie centrul vietii noastre.
Dumnezeu ne-a vorbit si ne-a dat intelepciunea de-a intelege ca nu este indeajuns ca doi oameni sa fie impreuna, pur si simplu. Ca in momentul cand aduci doua firi pamantesti impreuna, oricat de credinciosi, oricat de bine intentionati ar fi cei doi, cele doua firi pamantesti se intalnesc si de acolo nu poate iesi decat rau. Oricare doua fiinte umane se pot certa. Oricare doua fiinte umane pot intra in conflict. ‘In pacat m-a zamislit mama mea’, spune Psalmistul. Asa ca, daca aduci o fire pamanteasca neconvertita si o alta fire pamanteasca neconvertita este o combinatie exploziva. Si daca aduci doi oameni pocaiti, care nu raman langa principiile Scripturii, de asemenea, pot iesi probleme.
TEXT Psalmul 78:1-8
1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! 2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. 3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, 4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. 5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
As vrea sa va povestesc cate ceva, ce s-a intamplat cu familia noastra in acesti 23 de ani de cand suntem casatoriti. Sunt multe regrete pe care le am ca sot si ca si tata si nu va voi impartasi regretele. Sunt unele lucruri pe care nu le regret, nu-mi pare rau ca le-am facut si pe acelea vreau sa vi le impartasesc. Poate cuiva in aceasta seara, poate unui cuplu ii este de folos, poate unei familii, poate unor copii care doresc sa se casatoreasca in curand, le va fi de folos cele spuse in aceasta seara.
Am crescut intr-o casa de pastor. Am fost dus de mic la biserica si stiu ce inseamna sa fii crescut in biserica. Stiu ce inseamna sa fii copil de pastor; copiii de pastori sunt foarte alintati. Cel putin erau, nu stiu cum sunt acuma; dar atunci, toata lumea ne lua in brate, ne purta pe umeri, ne razgaia in toate felurile. Asa ca am crescut cu atentie speciala, pana in un moment. In 1975 in 17 decembrie, la ora 17:30, tatal meu a fost asasinat de fosta Securitate si mama a ramas vaduva la 27 de ani. Copii, greutati, nu s-a mai recasatorit niciodata. Si dintr-o data, la varsta de 5 ani, m-am trezit in casa cu o vaduva plangand, Mama era intr-o anestezie emotionala. Statea cu privirea in gol, pana cand o sora din biserica din Ploiesti a luat-o de umeri, a ridicat-o in picioare, i-a facut cu mana pe dinaintea ochilor si a spus: “Lenuto, ai copii de crescut. Trezeste-te! Radu-i in pamant (tatal meu), Dumnezeu ii sus si Dumnezeu a spus ca este aparatorul vaduvelor si tatal orfanilor. Asa ca, trezeste-te! Ai de lucru.”
A fost foarte terapeutic, pentru mama mea, acel soc. S-a trezit si intr-adevar a mers ca un tanc prin viata, crescandu-ne, fiindu-ne si mama si tata. Dar am crescut intr-o familie disfunctionala. M-am apropiat de varsta adolescentei si Domnul a lucrat in viata mea. In 1 septembrie 1975 l-am marturisit pe Domnul in apa botezului, la varsta de 14 ani si i-am cerut Domnului inca din momentul convertirii doua lucruri. Si in amandoua m-a ascultat. I-am cerut ca sa nu fac o meserie care sa nu-mi placa. Sa fac ce-mi place si sa mai fiu si platit pentru asta. A fost un moft pe care Dumnezeu mi l-a facut, pentru ca nu e obligat Dumnezeu sa ne dea asemenea binecuvantari. Al doilea lucru pe care l-am cerut, i-am cerut lui Dumnezeu o familie dupa voia Lui. In putin timp dupa aceea am cunoscut-o pe actuala mea sotie, Natalia. Intr-o familie de 10 copii, ea era a doua. Cei care ati crescut in familii mari, mama mea vine dintr-o familie mare de 12 copii, au trait doar 9. Sotia mea vine din familie de 10 copii. Eu n-am vazut pana acuma familii numeroase, credincioase si nefericite.
Am cunoscut-o pe Natalia si lucrul care m-a impresionat cel mai mult, in ceea ce am vazut acolo in familia lor, era atmosfera, atmosfera din familie. Tatal, cu o pozitie foarte autoritara si blanda in acelasi timp. Un om care a muncit din greu, petrolist fiind, tamplar, apicultor. A trecut la Domnul in acest an si l-am pierdut. L-am pierdut cu greu fiindca l-am iubit. Mi-am iubit amandoi parintii din partea sotiei, intotdeauna am spus la nunti, sa nu cumva sa faceti glume cu soacra si socrii, pentru ca odata este necrestineste, nepoliticos si daca sunt credinciosi, oamenii acestia pot sa aiba mari beneficii pentru viata ginerilor si a nurorilor. L-am vazut traind alaturi de Domnul in simplitate si aducand binecuvantare in casa, prin felul in care se purta in casa. Si in mintea mea s-a nascut acest gand: vreau sa fiu ca el. Ne-am casatorit in anul 1991 si am rugat-o pe sotia mea urmatorul lucru. Imediat dupa ce am fost singuri, am zis: “Draga mea, uite, ce te rog. Eu am crescut intr-o familie disfunctionala. Eu n-am vazut cum se comporta un barbat in casa. Eu nu stiu, barbatii trebuie sa duca gunoiul sau nu? Trebuie sa spele vasele sau nu? Care ar trebui sa fie atributiile unuia si altuia. Asa ca te rog, pana Dumnezeu ne daruieste primul copil, sa ma inveti biblic, in discretie si uitandu-ne amandoi in Scripturi, ce inseamna sa fiu sot bun si tata bun?”
Cei care o cunoasteti pe sotia mea, stiti ca este foarte discreta, foarte tacuta si nu are o personalitate din asta histrionica, sa iasa la iveala. Si in discretie am facut scoala amandoi. Ne-am uitat in Scripturi si am incercat sa intelegem impreuna ce inseamna sa fim soti buni (sot, sotie buni) si parinti buni. Scriptura ne-a fost ghid, manual, busola si harta in acelasi timp. In acel prim an de casnicie, pana s-a nascut Neria fetita noastra, primul nostru copil. Am stabilit niste lucruri. Dumnezeu ne-a vorbit si ne-a dat intelepciunea de-a intelege ca nu este indeajuns ca doi oameni sa fie impreuna, pur si simplu. Ca in momentul cand aduci doua firi pamantesti impreuna, oricat de credinciosi, oricat de bine intentionati ar fi cei doi, cele doua firi pamantesti se intalnesc si de acolo nu poate iesi decat rau. Oricare doua fiinte umane se pot certa. Oricare doua fiinte umane pot intra in conflict. ‘In pacat m-a zamislit mama mea’, spune Psalmistul. Asa ca, daca aduci o fire pamanteasca neconvertita si o alta fire pamanteasca neconvertita este o combinatie exploziva. Si daca aduci doi oameni pocaiti, care nu raman langa principiile Scripturii, de asemenea pot iesi probleme.
In primul an de casnicie am incercat sa ne construim piramida lucrurilor pe care le vom da mai departe copiilor nostri. Ne-am dat foarte curand seama ca una suntem cand iesim in public si alta este cand suntem noi, numai de noi, in casa. Ca viata are doua aspecte. Are o parte vizibila si o parte nevazuta. Ca putem face foarte frumos cand mergem la biserica, ca putem sa parem foarte fericiti in public. Putem sa pozam un cuplu perfect, dar in viata nevazuta, de sub valuri, de sub apa, poate sa fie foarte mari probleme, pot sa fie foarte mari complicatii. Si-am asemanat viata de casnicie cu un aisberg. Trebuie sa fie o parte nevazuta, foarte consistenta, ca partea vazuta sa fie spectaculoasa. Si cu cat este mai grea partea de jos nevazuta, cu atata se ridica mai sus si este mai usor sa pluteasca ceea ce se vede deasupra. Asa ca ne-am uitat in Scripturi si am descoperit in Genesa 39:9 un pasaj in care un tanar este ispitit. Si intrebarea noastra a fost: Cum oare, un adolescent, care pleaca din casa lui, trece printr-o drama personala, este vandut de fratii lui, este facut rob si la un moment dat sta in fata unei ispite extrem de tentante pentru a ceda si spune, da urmatorul raspuns. Iosif, vorbeste despre stapanul sau in casa aceasta, in Genesa 39:9: El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Dintr-o data, vezi ca Iosif se ancoreaza in cu totul altceva decat relatiile pe care tocmai le-a invocat. Esti tu ispititoarea; e el cel care m-a incredintat. Putem fi prinsi, sunt ceilalti robi…
Si dintr-o data, vezi ca toata motivatia lui Iosif se ancoreaza in cu totul alta parte, in relatia lui cu Dumnezeu. Iosif are principii. Ne uitam in Scriptura, in alta parte. Ne uitam in Daniel 6:10. Intre Iosif si Daniel este o asemanare. Amandoi au fost rapiti din familiile lor inca de cand erau adolescenti. Amandoi au fost sub presiune extrem de mare din partea celorlati. Amandoi au fost emigranti, traind in culturi diferite decat cultura lor, imbracati diferit, pusi sa manance diferit, presati de o cultura care avea obiceiuri cu totul diferite, presati sa se inchine diferit. Iata ce face Daniel – Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Multe s-au schimbat in viata lui Daniel si a lui Iosif:
au capatat nume de imprumut
le-au schimbat buletinul
le-au schimbat imbracamintea si coafura
N-au putut sa le schimbe ceva fundamental: principiile.
Dragii mei, prima mea experienta de munca n-a fost la birou. Am o munca de birou si am o munca de catedra. Prima mea experienta de munca, la 14 ani, plecat de acasa si m-am dus, am spus mamei mele: “Mama, ma duc sa-mi adun si eu bani. Acuma, daca tu n-ai barbat, vreau si eu sa fiu barbat in casa, sa aducem bani, sa-i vedem, sa-i cheltuim impreuna. Sa vedem cum putem sprijini familia. Si daca adun destul de multi, imi cumpar un Mobra Hoinar (motoreta).” Mama, cand a auzit, a inceput sa se roage sa nu castig atat de multi bani, sa-mi ramana in urma. M-am dus si prima mea angajare a fost pe un santier unde se construia , tocmai se turnau stalpi, centura si placa. Deci, munca la ciment. Asa ca, maiestru mi-a dat sa torn la ciment. Atunci am invatat primele mele lectii despre constructie. Si una dintre lectiile importante au fost ca, in momentul cand este crapata temelia, orice ai zidi deasupra se va crapa. Temelia trebuie sa fie intacta. Si o sa revin la acest lucru.
Maestru a zis: “Mai baiete, poti sa ridici tu o roaba pana sus?” Era o rampa pe care se urca pana la 2.4 metri. Zice: “Iti faci vant cu roaba si duci sus cimentul.” Zis si facut. Eu? Sportiv, atlet, nicio problema. Ca sa impresionez colegii mai in varsta de munca si pe maestru deopotriva, am umplut cu varf roaba. Am vazut ca se clatina. Mi-am facut vant cu tot cu roaba. Am ajuns pe la mijlocul rampei si rampa a inceput sa vibreze. M-a aruncat pe mine intr-o parte, slava Domnului. Roaba in cealalta parte s-a rasturnat. Intotdeauna cu fata in jos se rastoarna o roaba si s-a varsat totul acolo. Atunci am invatat ca si pe santier injuraturile tin loc de punct si virgula. M-a fugarit un pic maestru prin jurul ispravei mele. Am salvat totusi cimentul ala, am pus niste placi din astea pe care se calca, dar in perioada aceea am invatat cateva lucruri despre structuri.
Dragii mei, oricat de pocaiti am fi si oricat de mult am vrea noi emotional sa fim aproape de Domnul si unul fata de altul, oricat de romantica ar incepe o casnicie , o casnicie fara sa aiba un fundament solid, o structura solida, stalpi si centura solida, nu poate rezista. De aceea, la baza casniciei si cel mai profund strat al ceea ce ne tine casnicia la suprafata sunt principii foarte clare.
Construind peste temelie – Primul Strat: Principiile
Ce sunt principiile? Principiile pe care le-am pus impreuna in urma cu 23 de ani, impreuna cu sotia mea au fost cateva fraze. La inceput au fost 5. Cinci fraze care aveau unul dintre cele doua adverbe: niciodata si intotdeauna.
Niciodata, resursele noastre nu vor fi ancorate in alta parte decat in Dumnezeu insusi.
Intotdeauna, centru inchinarii noastre, centru de gravitatie in inchinarea noastra va fi Dumnezeu insusi.
As vrea sa va provoc la o tema de casa. Indiferent de cati ani de casnicie veti fi avut fiecare, chiar daca sunteti prieteni/prietene si in relatii de curtare sau chiar daca sunt printre noi tinerei din acestia nu au prieteni si prietena, ce-ar fi sa faceti acest exercitiu cand ajungeti acasa si pe o foicica de hartie sa puneti 5 fraze care sa fie de necalcat si de nenegociat. Niciodata- (cuvantul) trebuie sa fie acolo intr-o fraza. Intotdeauna- trebuie sa fie in cealalta fraza. Niciodata si intotdeauna, care sunt acele niciodata ale tale, ca-n viata lui Iosif si a lui Daniel? Care sunt acele lucruri pe care nu le vei negocia cu orice pret? Care sunt lucrurile pentru care odata, daca va trebui, esti gata sa stai in fata unei macete, sa te tina cineva de scalp si sa-ti taie jugulara? Cum se intampla acuma cu crestinii din Irak si din alte parti ale lumii. Pentru ce esti gata sa mori? Pentru ce esti gata sa intri 14 ani in puscarie? Pentru ce esti gata sa suporti o nedreptate? Pentru ce esti gata sa fii dus la groapa cu lei? Acestea sunt intrebarile fundamentale.
Mark Twain citea un politician care spunea cam asa: “Eu am un set de principii. Daca nu-s bune, mai am si altele,” modelandu-si fundamentul ca plastelina dupa orice relief pe care-l intalnesti . Dragii mei, unul din lucrurile pe care le-am invatat de la inaintasii nostri si de la batranii nostri este ca au avut acel gen de drum drept si au putut sa spuna si ei in urma ap. Pavel: “Calcati pe urmele noastre ca si noi calcam pe urmele Domnului.” Si cand m-am uitat in viata credinciosilor in varsta am vazut o linie dreapta pe care poti s-o urmezi, usor de urmarit. Va provoc sa va ganditi, totusi: care sunt principiile din viata noastra? Care sunt lucrurile nenegociabile din vietile noastre? Iosif si Daniel au rezistat. Si daca va uitati in Scripturi, Iosif si Daniel sunt doua personaje care au dosarele de caderi extrem de subtiri. Daca va uitati la Moise, daca va uitati la David, au caderile lor. Dar Iosif si Daniel sunt cu dosare curate. Pentru ca a avut Iosif: “Niciodata nu voi face asa ceva lui Dumnezeu.” Si Daniel: “Intotdeauna ma voi inchina, indiferent de regimul politic, indiferent de circumstante.
Construind peste temelie – Al Doilea Strat: Valorile
Al doilea strat peste care construim peste temelie sunt valorile. Valorile sunt acele lucruri pe care le pretuim. Non-valorile sunt acele lucruri pe care le dispretuim. Exista lucruri pe care un credincios trebuie sa le dispretuiasca? Sigur ca da, exista la un moment dat in Scripturi, un text care spune: ,,El dispretuieste pe cel care este vrednic de dispretuit.” Exista lucruri pe care trebuie sa le dispretuiesti. Trebuie sa dispretuiesti arivismul, trebuie sa dispretuiesti lacomia, trebuie sa dispretuiesti lipsa de caracter, trebuie sa dispretuiesti minciuna pentru ca il are ca tata pe diavolul. Care sunt lucrurile pe care le pretuiesti? As putea sa va dau cateva idei? Trebuie sa pretuiesti:
onestitatea
prietenia
ospitalitatea…
Vedeti? Valorile sunt niste cuvinte. Daca principiile sunt niste fraze, valorile sunt niste cuvinte care arata sistemul tau de comori launtrice pe care le impartasim impreuna. Imaginati-va ca sotul si sotia au valori diferite. Ce sa mai vorbim de principii diferite care fractureaza temelia casei? Dar unul pretuieste ceva, altul pretuieste altceva. Eu i-as sfatui pe tineri, de asemenea, sa discute despre aceste lucruri si s-ar putea, daca ne deschidem gura si petrecem timp discutand despre aceste lucruri, sa-ti dai seama ca setul de valori care vin dintr-o parte in alta si alta a familiilor celor doua sunt cu totul diferite. De ce sa descoperi asa de tarziu? Va provoc de asemenea la tema de casa, oricati ani de casnicie veti fi avand si o sa ziceti unii dintre dvs.: “Eh, daca stiam lucrurile astea in urma cu 25 de ani, frate. Acuma, lasa. A trecut. Am inceput sa ne plictisim impreuna deja, lasa. Bine ca ne mai tin copiii impreuna.”
Exista pana la un moment dat in casnicie, cand poti sa spui: Niciodata nu-i prea tarziu. Exista un prea tarziu in casnicie. Prea tarziu este cand stai langa sicriul celui iubit. Si am vazut soti care-si smulg parul din cap langa sicriul sotiei pentru ca n-au pretuit-o, n-au fost iubitori, n-au fost amabili. Dragii mei, exista un prea tarziu. Dar mai exista inca sanse :
Ca Dumnezeu sa recupereze ceea ce vi se pare imposibil de recuperat.
Ca Dumnezeu sa lege ceea ce vi se pare imposibil de legat.
Ca Dumnezeu sa reaprinda o flacara pe care n-ati experimentat-o niciodata.
..pentru ca spune Scriptura ca dragostea este o flacara a cui? Crezi ca o aprinzi tu? Crezi ca depinde de tine? Crezi ca stai si strangi din pumni si din dinti si spui: “Vreau sa ma indragostesc de cutare?” Nu. Este o flacara a Domnului. Lasati-L pe Domnul sa reaprinda flacara dragostei si se poate folosi si de aceste chibritele: principii, valori si…, si urmatorul lucru sunt prioritatile.
Construind peste temelie – Al Treilea Strat: Prioritatile
Dificil lucru, prioritatile. Era un joc cu totul lipsit de minte si de sens. Sper ca nu se mai joaca la revelioanele tinerilor, dar il jucau tinerii din vremea noastra, in urma cu vreo 25 de ani. Jocul sinceritatii se numea. Il deconspir acum ca sa nu-l mai jucati niciodata. Asa ca sper sa nu mai fie nimeni care sa mai treaca prin capsa, ca am vazut aproape tragedii in urma acestui joc. Ieseau aia care nu stiau afara, si ramaneau astia care stiau despre ce-i vorba. Invitau pe cate unu si ziceau: “Uite, noi jucam aicea un joc al sinceritatii. Trebuie sa ne raspunzi absolut sincer, Dumnezeu ii sus, absolut sincer sa ne raspunzi la orice intrebare.” Si se asezau pe scaun cei care nu stiau si erau intrebati:
“Unde locuiesti?”
“Strada Vitejilor 23.”
“Bun. Sincer. In ce clasa esti?”
“Clasa 11-a.”
“Bun. Sincer. Ei, acuma vine o intrebare mai dificila. Spune-mi pe cine iubesti.”
Dintr-o data, tinerii se inroseau. Se framantau. Se uitau in stanga, se uitau in dreapta.”
Dragii mei, este dificil pentru ca unii se scapau. Spuneau: “Pe Gicu.” Sau: “Pe Lenuta.” Si Lenuta era de fata si ieseau curate tragedii de-acolo. Plans!
Dar, erau cei mai rapizi, asa ca mine: “Pe Domnul Isus.” Si ai scapat. Cand jucam jocul acesta al prioritatilor, intotdeauna cand noi ne gandim, spunem- pe cine iubesti? Pe Domnul Isus! Cine-i prioritatea nr. 1 in viata ta? Domnul Isus! Va propun un exercitiu foarte simplu, ca sa va dati seama cu adevarat care sunt prioritatile din viata dvs. :
Luati o foaie de hartie
Impartiti in 24 de casute pe verticala, 7 casute pe orizontala. Va ies 168 de casute. Astea reprezinta tezaurul de timp pe care-l avem in mod democratic fiecare dintre noi – 168 de ore din saptamana. Dintre care, majoritatea dintre noi le dormim 56 dintre ele. Mai raman 112.
Si incepi, pentru 3 saptamani, si pentru cei care vor sa faca acest exercitiu, este realmente un bun test de sinceritate si de onestitate inaintea Domnului si a dvs. insiva. Luni, bifati asa, de la 1 noaptea pana la 7 dimineata – dormit, igiena personala, timp de partasie cu Dumnezeu, drum – 1/2 ora pana la servici, servici, servici, servici (8 ore), venit acasa, masa, suparata cu familia. Dupa aia, TV, TV, TV, TV, TV, TV, somn. Si mai departe.
In paranteza fie zis: unul dintre lucrurile pe care le inteleg foarte greu este genul de barbati care stau si clocesc fotoliile cu telecomanda in mana, dupa ce vin si spun: “Da, e o valoare importanta pentru mine si o prioritate pentru mine este familia. Nu este dragul meu; nu este familia pentru tine. Sunt alte lucruri pentru ca imaginea corecta a prioritatilor tale va fi, la sfarsitul saptamanii si daca esti un bun utilizator de escel, vorbesc mai ales pentru tineri, vei putea sa-ti construiesti un grafic de genul acela pi graphic, prin care vei vedea exact cate ore ai petrecut si unde le-ai petrecut. Si aceea va fi imaginea prioritatilor din viata ta. Acestea sunt lucruri mai greu de vizualizat in viata noastra.
Care sunt prioritatile din viata ta? Da, Dumnezeu ar trebui sa fie pe primul loc. Dupa aia, probabil familia. Si dupa aia, probabil lucrarea Domnului si nu invers, pentru ca familia este ceea care legitimeaza pentru lucrarea Domnului. Dupa aceea sa fie celelalte lucruri din viata ta: prietenii crestini, prietenii necrestini, undeva pe acolo trebuie sa se strecoare profesia, ca o prioritate importanta. Tu stii mai bine. V-as putea da inca o tema de casa? Sa mergeti acasa si impreuna cu sotul si sotia sa stabiliti care este ordinea prioritatilor.
Exemple practice: Tata și mama vor să țină pasul și chiar să depășească media în privința casei deținute. Ei nu sunt de condiție socială înaltă, dar se zbat din răsputeri să ajungă la fel cu ”lumea bună”. Am zice, faină treabă, omul e dator să își depășească condiția. În realitate soțul și soția muncesc până la epuizare, se blesteamă cu zile mizerabile, cu lipsa odihnei, cu stres, cu îmbolnăvire trupească și mai ales cu îmbolnăvire spirituală, pentru că nu mai au vreme de cele sfinte. În acest fel, cei doi ajung să dețină prin mari eforturi ceea ce au dorit, dar în puține cazuri mai are cine să se bucure de acele lucruri. Până aici e cum e situația, dar dacă introducem în ecuație și copiii, e dezastruos rezultatul. Tata și mama aparent vor să asigure viitorul copiilor, siguranța lor, în realitate îi blesteamă de cele mai multe ori. Lipsa părinților din viața copiilor e unul din cele mai mari blesteme. Dacă tata lipsește, dacă mama lipsește, nu are cum unul din ei sau părinții lor, să crească copii echilibrați, aceștia vor fi excepții. Copiii nu de banii lor au nevoie ci de ei. Ei nici nu știu ce vor săracii și noi ne mulțumim că le dăm tehnologie și considerăm că ar trebui să ne iubească pentru asta. Ăsta este blestem.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 