Categorie: FAMILIE

CONSOLIDEAZĂ-ŢI CĂSNICIA!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

– “Fiţi buni unii cu alţii, miloşi” (Efeseni 4:32) –
Secretul apropierii în căsnicie nu este conversaţia sclipitoare sau interesele comune sau relaţiile intime extraordinare. Oricât ar fi ele de bune, secretul este practicarea preocupării şi bunătăţii clare, faţă de celălalt. Sunt lucrurile pe care le învăţăm când suntem tineri şi pe care le uităm când suntem prea ocupaţi: lucruri precum respectul, sensibilitatea, atenţia şi grija. Dacă relaţia ta de căsnicie are nevoie de o consolidare, începe să faci următoarele patru lucruri. 
Primul, exersează “terapia îmbrăţişării”. Când sunteţi certaţi, nu uita: “Inimile simt la fel deşi minţile gândesc altfel”, îmbrăţişarea face minuni. Când ne atingem unii pe alţii în semn că ne pasă, corpurile noastre produc substanţe chimice care ne calmează emoţional şi ne ajută să creăm o legătură fizică. Dumnezeu ne-a conceput astfel.

 

 
 Al doilea, nu uita de lucrurile mărunte. Când în mod obişnuit faci fapte bune în căsnicia ta, ele vor fi o sursă de putere pe mai târziu; ele sunt ca banii depuşi la bancă şi pe care îi poţi extrage. Aşa că gândeşte în termeni personali, plini de bunătate, cum ar fi ajutorul la strânsul mesei după cină, facerea patului, aspiratul sau dusul gunoiului. 
 
Al treilea, ai grijă la maniere. Numai pentru că eşti căsătorit nu înseamnă că bunele maniere obişnuite s-au dus pe apa sâmbetei. Biblia spune: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi”. Asta înseamnă să asculţi fără să întrerupi şi să practici lucrurile de bază, cum ar fi să spui “te rog”, “mulţumesc” şi “iartă-mă”. Acestea nu sunt lucruri complexe, dar ele funcţionează! 
 

 

Al patrulea, faceţi-vă complimente unii altora. Partenerul tău nu este un cititor al gândurilor. De fiecare dacă când gândeşti ceva drăguţ despre celălalt, spune-i-o! Noi trăim într-o lume rece, o lume a competiţiei; să auzi că eşti iubit, că eşti deştept, atrăgător şi distractiv de la cineva a căror păreri le preţuim mult înseamnă totul.
Dan Sabou

 

Tradarea prin intermediul spatiilor virtuale

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE, FAMILIE

infidelitate(1)

Fiindca lumea aceasta e supusa influentei dezastruoase a celui rau, vine un moment cand unii dintre noi ajungem sa inselam asteptarile cuiva drag sau invers, la randul nostru, sa fim inselati. Tradarea face parte din jocul lumii acesteia, jocurile periculoase care aduc multa suferinta in inima partenerilor de viata.

Cei care-L cunosc pe Dumnezeu si voia Sa se roaga si stau departe de ispitele lumii acesteia, prin puterea lui Isus Hristos depasind momentele penibile pregatite cu mare subtilitate de cel rau care doreste sa distruga familia si relatiile frumoase, bazate pe respect, dragoste si incredere. Dusmanul comun este diavolul, cel care pregateste cu minutiozitate pierzarea noastra.

Prin diverse moduri, intoxicandu-ne cu informatii nefolositoare, prin intermediul internetului in care spatiile virtuale au ajuns un loc sigur chiar si pentru cei timizi care pana acum nu indrazneau sa-si probeze gandurile cele mai imorale. Acum au posiblitatea prin obscuritatea unor camere web, prin alegerea de identitati false care nu le permit identificarea, sa testeze cele mai dezgustatoare ipostaze,  imoralitatea in cea mai „pura” forma a ei.

O Sodoma si Gomora a zilelor noastre, de data aceasta la nivel virtual. Acolo nu te vede nimeni, poti accesa diverse pagini, poti interactiona cu persoane de oriunde si poti ajunge cu siguranta in bratele celui rau continuand asa.

E victoria celui rau, o victorie temporara care aduce moartea celui ce se deda la astfel de practici. Dar oare nu te vede nimeni in spatiile virtuale? E Dumnezeul cerurilor si al pamantului absent la aceste imagini si actiuni ale oamenilor? Cel in mana caruia sta intreg universul nu vede cand gandurile o iau razna? Diavolul lucreaza puternic acum in zilele din urma.

Sa ne pazim sufletele cu ajutorul lui Hristos, doar El da puterea spre biruinta. In nimeni altul nu exista scapare. Cum se simte un om tradat? As spune ca o metafora, ca un fluture cu aripile arse. Durerea din sufletul unui om tradat doar Hristos o poate alina. Acceptarea fatalista a realitatii ii da speranta fluturelui cu aripile deja arse o data, speranta ca va mai putea vreodata mima zborul. Desi nu va mai putea zbura niciodata la fel, va fi un surogat de aripi ce vor zbura in virtutea inertiei, fara adevarata minune a zborului curat.

In lumea aceasta, odata ce s-a rupt ceva, carpeala de cele mai multe ori nu reuseste sa suplineasca nici pe departe ceea ce a fost candva. Doar Hristos poate da aripi noi, care sa straluceasca mai frumos ca niciodata. Spatiile virtuale au dat posibilitatea intr-un flux de neoprit la astfel de interactiuni subtile, deranjante in cea mai mare masura.

Oamenii au luat-o razna, curiozitatile si dorinta de experimentare a unor lucruri noi, imorale, sub protectia anonimatului asigurata de diavol, aduc oamenii in stare de obsesie, de cautare continua, incurajandu-i la riscuri inutile pentru a-si satisface propriile ganduri neexperimentate pana la acel moment, riscand astfel relatii frumoase, curate pe relatii mentale iluzorii, traind intr-o lume proprie imaginativa in care totul este asa cum doresc ei.

Diavolul este tatal minciunii. Si cum lucreaza cu putere, minciuna e la mare rang, minciuna aducand prejudicii celor apropiati si facand in cele din urma ca persoanele sa fie desconsiderate. Exista posibilitatea ca prin intermediul spatiilor virtuale diavolul sa puna stapanire pe mintile oamenilor. Nu sunt specialista, insa as raspunde cu tarie ca da. E un instrument al diavolului folosit cu mare usurinta si subtilitate.

Tradarea poate aparea si la nivel emotional, in lipsa apropierii fizice. Prieteniile pot deveni infidelitati emotionale atunci cand exista o intimitate emotionala, o tensiune intima, iar toate acestea sunt tinute departe de urechile partenerului. Ce ne spune Dumnezeu despre acesta tradare care ucide suflete si distruge familii zi de zi? Multi nu recunosc ca fac un lucru rau, tradarea si imoralitatea facand parte din tabloul obisnuit al lumii acesteia.

Dar ce spune Domnul Hristos? Ati auzit că s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a şi preacurvit cu ea in inima lui. Matei 5:27-28. In proverbe Dumnezeu ne avertizeaza: Fiule, ia aminte la intelepciunea mea, si pleaca urechea la invatatura mea, ca sa fii cu chibzuinta, si buzele tale sa aiba cunostinta. Caci buzele femeii straine strecoara miere, si cerul gurii ei este mai lunecos decat untdelemnul; Dar la urma este amara ca pelinul, ascutita ca o sabie cu doua taisuri. Picio

Picioarele ei pogoara la moarte, pasii ei dau in locuinta mortilor. (Proverbe 5:1-5) Bea apa din fantana ta, si din izvoarele putului tau. Ce, vrei sa ti se verse izvoarele afara? Si sa-ti curga raurile pe pietele de obste? Lasa-le sa fie numai pentru tine, si nu pentru strainii de langa tine. Izvorul tau sa fie binecuvantat, si bucura-te de nevasta tineretii tale. (Prov. 5:15-18)

Sa ne rugam bunului Dumnezeu sa ne ajute sa staruim in iubire fata de ceea ce avem, sa fim multumitori pentru ceea ce Dumnezeu a ingaduit in vietile noastre, sa nu facem jocul diavolului sa-i ranim pe cei care ne iubesc, sa nu fim tentati de lucruri trecatoare care ne aduc in final dezgustul si dezamagirea, sa staruim in iubirea lui Hristos, singurul care ne poate pazi de atacurile celui rau.

Cum sa prevenim sa facem rau celor apropiati? Doar prin Hristos. Natura noastra pacatoasa e predispusa spre rau, ca vrem sa recunoastem sau nu. Sa ne pazim sufletele, sa ne pazim familiie-mai ales copiii si pe toti cei dragi de influentele dezastruoase ale celui rau! Daca am fost vreodata tradati si ne-am simtit cu sufletele goale, scaparea e in Hristos. El ne cheama pe toti cei truditi si impovarati sa ne dea odihna (Matei 11:28). Si ne da leac spre vindecare totala. Daca am facut raul celui apropiat sa ne rugam lui Hristos sa ne dea pacea, sa ne elibereze constiinta, sa primim iertarea celuilalt.

Si cei tradati si cei care tradeaza au nevoie de iertare. Iertare pentru cel de langa noi care ne-a ranit si iertare pentru cei care au tradat si se simt descoperiti, vulnerabili – impacare cu sinele. Solutia spre vindecare este in a ierta si a iubi. Dragostea acopera totul. Toate prin puterea lui Hristos. Pot totul in Hristos care ma intareste (Filipeni 4:11).

Autor: Dana Dobre

Read more: http://afirmativ.com/2013/05/09/tradarea-prin-intermediul-spatiilor-virtuale/#ixzz3QNUeeAjS

5 otrăvuri ale limbii care-ţi întinează căsnicia

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

Otrăvurile intoxică, uneori chiar ucid, relaţiile. Cuvinte precum „te urăsc” sau „îmi doresc să nu te fi întâlnit niciodată” pot produce daune ireparabile. Mărturisesc aici că au existat prea multe momente când mi-au ieşit pe gură cuvinte dure, dăunătoare, îndreptate împotriva soţiei mele, Susan, a copiilor mei şi a altora. Mă îndurerează. Muncesc continuu din greu pentru a-mi alege cuvintele cu înţelepciune.

Iată cinci otrăvuri pe care trebuie să ne străduim din răsputeri să le evităm:

1. Cuvinte sarcastice: comentarii de genul „Gazonul nu se tunde singur.” Sau „Arăt eu de parcă ţi-aş fi slujitoare?” nu par a fi mare lucru la prima privire, nu? Dar cuvintele sarcastice sunt uneori doar simptome ale unei aşteptări ascunse neîmplinite care frustrează unul din parteneri de ceva vreme. Pot fi folosite drept un mod laş de a-l „săpa” pe soţul sau soţia ta… otrăvindu-i încet, dar sigur.

2. Cuvinte descurajatoare: Fiecare soţ şi fiecare soţie îşi doreşte să ştie că partenerul lor se află în colţul ringului, încurajându-i. Atunci când un partener de viaţă îţi spune: „Asta-i o idee prostească,” sau „Chiar crezi că poţi să faci asta?”… ceea ce spune el de fapt este „Nu cred în tine” sau „Nu sunt în echipa ta.” Acum, nu trebuie să spun că nu ar trebui să-i spui partenerului tău ceva de felul acesta atunci când crezi că ideea lui este cu adevărat una neînţeleaptă. Ci, în loc să spui „Asta a fost cea mai proastă idee pe care am auzit-o vreodată”, ai putea spune „Asta e o idee minunată, dar simt că ai face mai bine aşa…”. Încurajarea aspiraţiilor unul celuilalt este esenţială pentru o căsnicie fericită şi productivă. Ar trebui să fim fanii nr. 1 ai partenerilor noştri, nu cei mai mari critici ai lor.

3. Cuvinte nerespectuoase. Respectul nu este ceva care trebuie câştigat. Trebuie oferit necondiţionat în căsnicie. Comentarii lipsite de respect precum „Tu chiar nu-ţi poţi găsi o slujbă adevărată?”, „Nu-mi pasă de ce zici; oricum o să fac asta.” şi „Te-ai îngrăşat, nu glumă” sunt ofensatoare, jignitoare şi pot submina sentimentul valorii celuilalt.

4. Cuvinte de comparaţie: Atunci când spui lucruri de genul „Jonathan ar face asta pentru soţia lui.” Sau „De ce nu poţi să fi şi tu mai mult ca şi Karen?” ceea ce transmiţi de fapt este „Nu te ridici la înălţime… nu eşti suficient de bun” ca şi soţ sau soţie.

5. Cuvinte egoiste: „Nu-mi pasă cum te simţi, termină ce ai de făcut.” „Vreau rochia aceea nouă.” „Am nevoie de cineva care să-mi satisfacă cu adevărat nevoile”. Partenerii cărora le pasă mai mult de sine decât de partenerii lor de viaţă îşi încep adesea propoziţiile cu „eu.” Totul are mai multă legătură cu dorinţele şi nevoile lor decât cu cele ale partenerilor lor.

A fost căsnicia ta injectată cu una sau mai multe din aceste otrăvuri ale limbii? Dacă da, iată câtevaantidoturi pe care le poţi folosi pentru a le contracara efectele.

☼ Cere-ţi scuze faţă de partenerul tău pentru toate lucrurile otrăvitoare pe care i le-ai adresat de-a lungul anilor. Vindecarea nu poate începe decât după ce îndepărtezi otrava. Iar în cazul otrăvurilor verbale, relaţiile încep să funcţioneze de îndată ce partenerii îşi cer iertare unul altuia.

☼ Fii încet la vorbire. Există o vorbă străveche care spune că nu poţi regreta niciodată cuvintele pe care nu le-ai rostit. E în regulă să fii tăcut, rezervat şi gânditor cu privire la ceea ce-ţi iese pe gură, mai ales când eşti supărat.

☼ Fă un legământ personal ca nici un cuvânt otrăvitor să nu-ţi mai iasă pe gură. Pune-ţi un post-it lângă pat sau pe oglindă, care să-ţi servească drept aducere aminte pentru legământul pe care l-ai încheiat. Dă-i partenerului tău libertatea de a te informa când otrăvurile încep să-ţi curgă de pe limbă.

☼ Aceste 10 lucruri pe care un soţ doreşte să le audă de la soţia lui şi 10 lucruri pe care o soţie doreşte să le audă de la soţul ei vă pot oferi câteva idei asupra modului în care puteţi rosti cuvinte dătătoare de viaţă în viaţa partenerului vostru. Aţi fost creaţi spre a vă zidi unul pe celălalt, nu spre a vă dărâma.

Cu care din aceste cinci otrăvuri vă luptaţi mai des? Şi ce faci tu ca să nu rosteşti aceste cuvinte către partenerul tău de căsnicie? Mi-ar place să aud ideile voastre, lăsaţi un comentariu mai jos. 
www.amazon.com respectiv www.createspace.com

http://crestinismtrait.blogspot.ro/2013/11/5-otravuri-ale-limbii-care-ti-intineaza.html

Doi străini la aceeaşi adresă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE

În primii cinci ani de căsnicie, jumătate dintre noile cupluri căsătorite sunt pândite de eşec, spun statisticile. Aparenţa armoniei conjugale poate să ascundă, uneori, realitatea unei înstrăinări progresive. Întrucât aceasta poate fi preludiul unei despărţiri, se impune un răspuns imediat şi inteligent.

Cei doi arată foarte bine, dacă îi judeci după aparenţe. Sunt împreună de patru-cinci ani şi toate păreau foarte bune la început, dar ceea ce îi frământă acum este înstrăinarea apărută în ultima vreme în relaţia lor. Nimic nu mai este ca altădată, iar realitatea pare să nu se mai potrivească visului pe care şi l-au dorit împlinit, dorinţei ca întreaga lor viaţă să fie umplută de frumos şi bine.

Se uită pieziş unul la celălalt, ridicând neputincioşi din umeri. Nu-şi dau seama cum s-au răcit aşa de mult unul faţă de altul. A fost aşa de frumos cândva! Flori, zâmbete, amabilităţi, planuri şi promisiuni, aşteptări şi speranţe, voiaj de nuntă ca-n poveşti, zile de sărbătoare şi, mai ales, seri romantice. Acum sunt doar doi străini care locuiesc la aceeaşi adresă. Poate că dorm în aceeaşi cameră sau nici măcar atât. Cât de repede s-a prăbuşit castelul lor de cărţi, peste inimile încă nedumerite! Cei doi se confruntă serios cu neputinţa de a se elibera singuri de sub povara singurătăţii şi a tăcerii. Oare avea dreptate Cehov când scria că aceia care se tem de singurătate ar trebui să nu se căsătorească?

Era glaciară a vieţii de familie

Fără să-şi dea seama, cei doi au intrat deja în statistica celor care sunt pândiţi de divorţ. În ton cu statisticile aproape general acceptate, Mugur Ciumăgeanu afirma de curând într-un articol[1] că „50% dintre cupluri se pare că se despart în primii cinci ani de căsătorie”, fenomenul fiind asociat, în unele cazuri, cu singurătatea în cuplu, considerată de Ciumăgeanu „un fenomen foarte bizar”.

Sentimentul de singurătate este un amestec de multe alte simţăminte – dezorientare, izolare, nervozitate, depresie şi epuizare – dar sentimentul care le alimentează este anxietatea extremă.

Linda Berg-Cross

Scriitorul columbian Gabriel García Márquez s-a dovedit a fi un vizionar de primă mână atunci când, după mai multe ezitări şi căutări, şi-a intitulat romanul care avea să-i aducă premiul Nobel pentru Literatură, Un veac de singurătate. Este un roman despre solitudine şi durere trăite la adăpostul aparenţei de strălucire şi faimă. Cititorilor li se dezvăluie saga a şase generaţii ale familiei Buendia, fiind de fapt o alegorie a condiţiei umane. Aurelienii, una dintre ramurile familiei Buendia, dovedesc o nefirească înclinare spre tăcere, spre izolare şi solitudine. Fluturele galben al retragerii şi introvertirii îşi fâlfâie aripile moi şi pline de pulberea misterului nu numai deasupra oraşului legendar Macondo, din Columbia, şi a familiei seculare Buendia, mai ales desupra ramurei Aurelienilor, ci zborul său trist freamătă aerul întregii lumi, de mai bine de o sută de ani încoace. „Despre Un veac de singurătate s-au scris tone de hârtie” spunea Márquez, „dar nimeni nu a atins aspectul care m-a interesat cel mai mult atunci când am scos cartea, şi anume ideea că singurătatea este contrariul solidarităţii şi cred că aceasta este esenţa cărţii”.

Igor şi Ewa[2], personajele brazilianului Paulo Coelho, sunt făcuţi parcă unul pentru celălalt şi, totuşi, se trezesc aruncaţi dintr-odată în două lumi diferite. Înstrăinarea dintre ei s-a născut încet şi pe nesimţite, într-o epocă de plin avânt economic al propriei familii. Bărbatul se aruncă nebuneşte înainte, într-o luptă aproape cosmică, să-şi recupereze iubirea. Urmează un travaliu sumbru şi dureros al căutării după fericirea pierdută. Drumul este presărat cu vieţi şi lumi distruse şi călcate în picioare, dar învingătorul tot nu-şi poate recupera visul de fericire întrerupt atât de abrupt şi necruţător. El rămâne pentru totdeauna singur.

„Să fie singurătatea plaga omenirii?” se întreba Ines Possemayer[3] într-un articol plin de realităţi şi previziuni pesimiste cu privire la impactul singurătăţii. În 2010, în Statele Unite, numărul celor singuri aproape se va dubla, comparativ cu situaţia de acum 30 de ani. În alte ţări, incidenţa fenomenului singurătăţii este de patru ori mai mare decât în „ţara tuturor posibilităţilor”.

O durere submersibilă

Durerea înstrăinării în familie este cu atât mai mare cu cât singurătatea ascunsă în cămin nu este accesibilă cercetărilor sistematice şi, deci, greu de prins în statistici. Se pare că oamenii vorbesc mult mai uşor despre lipsurile lor materiale şi chiar despre dinamica vieţii intime, decât să admită o pătrundere a ochilor indiscreţi în lumea singurătăţii secrete de acasă. Glaciaţia conjugală nu este vizibilă cu ochiul liber. Ea se naşte şi se dezvoltă în taină. De cele mai multe ori, nici cei direct implicaţi nu sunt conştienţi de răul care a început să roadă rădăcina bucuriei şi a frumuseţilor de acasă.

Dinspre normalitate înspre avarie

Oricine poate fi de acord că nevoia de singurătate este legitimă şi binefăcătoare. Au fost ridicate, de-a lungul timpului, adevărate monumente întru proslăvirea singurătăţii. Înţelepţii, monahii şi sihaştrii s-au întrecut ridicând în slăvi valoarea morală şi roadele solitudinii şi ale contemplării, dar atunci când această retragere depăşeşte cota de normalitate, cei din jur încep să sufere, ca o certificare – uneori destul de târzie – că nu este bine ca omul să fie singur.

Semnalul de alarmă trebuie tras dacă într-un cuplu activităţile în doi devin tot mai puţine, iar timpul acordat comunicării şi interacţiunii se reduce tot mai mult, pe fondul tendinţei de a acorda mai mult spaţiu proiectelor personale. Singurătatea conjugală este pe punctul de a se înfiripa şi a lua sub stăpânire patrimoniul vieţii de acasă.

Nivelul scăzut de intensitate al momentelor de intimitate poate fi un alt indiciu al evoluţiei stării de izolare şi înstrăinare. Dacă există momente de confesiune, drăgălăşenie şi glume bune împreună, singurătatea este pusă la respect, dar când asemenea momente devin din ce în ce mai rare, este anticipat momentul unei necesare reaşezări. În timp ce partenerii caută diverse explicaţii şi raţionamente savante pentru lipsa bucuriei şi a farmecului de a fi împreună, fluxul acru al înstrăinării se umflă printre cuvinte. În timp ce cuplul se străduieşte să găsească şi să enumere avantajele singurătăţii excesive, răceala ei râncedă îmbâcseşte tot mai mult aerul căminului. Când soţul şi soţia privesc nostalgici la zilele bune de odinioară este clar că frumosul de atunci a fost deja pierdut. Este nevoie de o reacţie preventivă, înainte ca zilele bune să devină amintiri târzii şi fumegânde.

Riscurile meseriei şi chiar mai mult decât atât

Există profesii care absorb o mare cantitate de timp şi energie, joburi unde termenele de predare ale proiectelor creează o permanentă presiune psihică. Nu este de mirare că asemenea ocupaţii sunt dintre cele mai bine plătite, dar sumele obţinute suplimentar nu pot nici pe departe să compenseze pierderile suferite pe linia relaţiilor de familie. Este proverbială rata divorţurilor de până la 85% în rândul familiilor de marinari sau a şoferilor de cursă lungă. Şi nici familiile celor care lucrează contra cronometru în televiziune sau în presa scrisă nu o duc mai bine. Se întâmplă ca timpul liber pe care îl are unul dintre soţi să nu coincidă cu timpul liber al partenerului, astfel încât posibilitatea de a petrece timp împreună se diminuează dramatic. Uneori, copiii şi locuinţa sunt singurele lucruri pe care le mai au în comun cei doi. Practic, orice activitate sau ocupaţie care absoarbe timp şi energie mai mult decât ar fi normal afectează relaţiile conjugale, care sunt private de atenţia şi resursele necesare. Apare o concurenţă neloială, cu urmări grave privind calitatea pe termen lung a vieţii de familie.

Plictiseala, epuizarea, tăcerea: izvoare secrete ale singurătăţii

Plictiseala. Când trebuie să îndeplineşti zilnic aceleaşi operaţii de rutină şi, mai ales, când îţi lipseşte imaginaţia de a face acelaşi lucru altfel sau mai interesant, nu mai este mult până la pierderea interesului pentru propria ocupaţie. Când acest lucru se întâmplă la locul de muncă, serviciul poate fi schimbat. Când rutina se instalează însă între cei patru pereţi de acasă, lucrurile încep să se complice. Plictiseala tinde să se transmită de la un domeniu la altul şi, în curând, nimic nu va mai stârni entuziasmul vital care face viaţa să merite a fi trăită. Apatia urmează pas cu pas plictiseala cronică, sporind riscul de izolare şi refugiu în singurătate.

Epuizarea. Consecinţa tragică a ruperii relaţiilor cu cei din jur este aproape o certitudine atunci când resursele de care dispunem nu au posibilitatea să se refacă în mod convenabil, pentru că nu ne acordăm timp suficient pentru odihnă şi recreaţie. Ne descoperim dintr-odată neputincioşi, incapabili de a face faţă cerinţelor şi solicitărilor, riscând să abandonăm lupta cu noi înşine şi lupta legitimă pentru afirmare şi supravieţuire decentă. Oboseala cronică nu numai că ne afectează sănătatea fizică şi psihică, dar contribuie la deteriorarea calităţii relaţiei de familie. Se acumulează şi se dezvoltă nemulţumiri de ambele părţi, până la izbucnirea unei crize majore nemaifiind decât un singur pas. De multe ori, partenerii care ajung la divorţ din cauza singurătăţii iau această decizie pentru că, în urma unei introspecţii şi analize a stării de fapt, ajung la concluzia că nu primesc atât cât au nevoie de la tovarăşul de viaţă.

Tăcerea. Cel mai grav aspect al singurătăţii în cuplu este lipsa de comunicare – verbală şi de orice alt fel. Tăcerea este mai grea şi mai nocivă decât cearta. Atunci când ne exprimăm dezacordul faţă de opinia celuilalt într-o manieră nepotrivită, urmările sunt de obicei aspre şi dureroase. Totuşi aceasta este o opţiune mai bună, pentru că nu permite bulgărelui de gheaţă să se formeze în jurul celui taciturn. Când unul dintre parteneri tace, celălalt nu ştie cum ar trebui să reacţioneze, nu înţelege ce se aşteaptă de la el. Părerea că soţul/soţia trebuie să ştie sau să intuiască ce are de făcut celălalt se dovedeşte, de cele mai multe ori, prost inspirată. Nu este nevoie decât de un dram de voinţă pentru a îndepărta demonul mut care încearcă să posede vorba atât de necesară echilibrului şi comunicării autentice din familie.

Eterna iubire care vindecă şi restaurează

Ceea ce aduce împreună doi oameni diferiţi, unindu-i în cele mai intime amănunte ale vieţii şi trezindu-le speranţa că totul va fi bine, este veşnica dragoste care umple golurile din suflete, activând cele mai tainice resurse de care dispune fiinţa umană. Suntem capabili să trăim această experienţă a bucuriei şi dăruirii într-o manieră la care nu ne-am gândit niciodată, dar acest lucru nu este o pură întâmplare sau un joc al destinului. Cât adevăr se regăseşte în versurile unui şlagăr vechi: Iubirea se cere păzită cu zel/ Cu săbii de-oţel/ De ea şi de el. Dragostea este ceea ce rămâne după dispariţia aurei de romantism şi de romanţă din începutul plin de prospeţime al fiecărui cuplu. Dragostea este aceea care poate ţine pluta întreagă atunci când se abat furtunile reci şi aspre ale egoismului şi delăsării. Ea găseşte căi şi resurse să facă pustiul să înflorească, atunci când nimeni nu mai spera să poată vedea vreo ieşire sau izbăvire. Iubirea adevărată nu se gândeşte la foloasele sau avantajele pe care le poate obţine de la celălalt, fiind mai degrabă dornică să-i facă acestuia bine, fără să ceară sau să aştepte ceva în schimb. Desigur că o asemenea filosofie de viaţă poate fi distorsionată prin abuz, dar are o mulţime de şanse să conducă la o viaţă de fericire în doi.

Chiar dacă se întâmplă adeseori ca dragostea să ajungă în impas, nu trebuie să rămânem ancoraţi în părerea că totul s-a sfârşit. Dragostea este capabilă să renască din propria-i cenuşă. Pentru aceasta este nevoie ca unul să facă un pas către celălalt. Surpriza paşilor care răspund din cealaltă parte poate apărea oricând, pentru că dragostea nu va pieri niciodată.

Ghid de prevenire a singurătăţii în familie

1. Organizaţi-vă viaţa astfel încât să puteţi petrece cât mai mult timp împreună.

2. Căutaţi să întreţineţi un dialog de calitate.

3. Povestiţi-vă întâmplările şi activităţile de peste zi.

4. Nu uitaţi să vă arătaţi prin cuvinte aprecierea pentru celălalt.

5. Când unul este indispus, celălalt să încerce să-l înveselească.

6. Programaţi-vă cât mai multe activităţi împreună.

7. Faceţi-vă surprize, cadouri şi atenţii pline de semnificaţie.

8. Folosiţi orice pretext sau ocazie pentru atingerea fizică.

9. Sărbătoriţi evenimentele, folosindu-vă farmecul şi imaginaţia.

10. Căutaţi noi modalităţi de a trăi plăcerea că sunteţi împreună.

http://semneletimpului.ro/

Aşteptările irealiste faţă de partenerul tău

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE

Vreau să vorbim astăzi despre unele din problemele comune care apar între partenerii familiei creştine. Care sunt unele soluţii practice pentru întâmpinarea lor şi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre acestea. Preocuparea mea în timpul puţin pe care-l avem la dispoziţie este să aflăm ce spune Dumnezeu despre aceste situaţii şi care sunt lucrurile practice ce trebuiesc întreprinse pentru rezolvarea problemelor. Întâlnirile noastre sunt rare şi de aceea vreau să aveţi soluţii practice.

De ce un astfel de subiect?
Deşi puteam să aleg alte subiecte, am crezut că acesta este unul care poate duce la reducerea tensiunilor dintr-o familie creştină ce apar uneori prin aplicarea unor presiuni improprii asupra soţului sau soţiei, de către celălalt partener.

Este cineva prezent aici care crede că s-a căsătorit (sau se va căsători!) cu „d-l Perfect” sau cu „d-na Perfecta”? Dacă, da atunci studiul nu este pentru aceştia!! Pot să plece! Dar, dacă nu, atunci vreau să vă vorbesc despre o problemă, care deşi poate este mai subtilă, este cu toate acestea foarte supărătoare şi devine recurentă peste ani:

Aşteptările irealiste faţă de partenerul tău

Care sunt câteva dintre aşteptările tale irealiste faţă de soţul/soţia ta? De cât le „ţii împotriva” soţului/soţiei tale?

Scenariul Donnei şi a lui Steve:

– soţia, foarte sociabilă
– soţul, foarte retras şi rezervat

Din această cauză au avut numeroase necazuri încă de la începutul căsătoriei lor. Ea a dorit ca soţul ei să se implice mai mult în activităţi sociale. Soţia a insistat atât (supărător de mult!!) de mult ca el să se implice încât el a devenit plin de resentimente, refuzând în cele din urmă să se mai implice în relaţia lor. De cealaltă parte, ea a devenit foarte frustrată şi a ajuns în punctul în care să renunţe să mai lupte pentru conservarea căsniciei lor.

„De ce nu poate să se apropie de oameni ca şi mine? De ce nu se implică şi el? Nu înseamnă că nu-i pasă de căsnicia noastră!! M-am săturat să aştept să se schimbe. Vreau să se încheie chinul acesta!”acestea au fost unele din expresiile ei de frustrare cu soţul ei. Mariajul lor ajunsese acum într-un punct de criză. Chiar ameninţa să se destrame!

Acum se aflau împreună în faţa pastorului lor pentru consiliere spirituală. Ascultându-le povestea, pastorul a realizat că aveau probleme grave…

În ciuda defectelor (cusururilor, lipsurilor) soţului…totuşi soţia era cea care avea aşteptări irealiste faţă de soţul ei. Aceste aşteptări necuvenite se aflau la baza conflictului lor marital. Cu toate acestea, soţului îi păsa de căsnicia lor şi ar fi dorit schimbarea situaţiei. O iubea, dar hărţuiala constantă şi critica ei necontenită l-a dezgustat enorm. Insistenţa soţiei şi aşteptările ei l-au adus acum în pragul disperării.

El spunea că, „ea nu va fi mulţumită de mine şi nu putea fi fericită cu mine până ce nu deveneam ca ea. Până când nu mă schimbam conform dorinţei ei, nu putea fi satisfăcută de mine. Aşa că am renunţat să mai încerc”.

Care au fost problemele care au stat la baza conflictului lor marital? De ce nu se mai înţelegeau acum, deşi fiecare avea sentimente propice continuării căsniciei lor, plus aveau un jurământ de credinţă înaintea lui Dumnezeu pe care doreau să-l respecte?

Pastorul a trebuit să le explice atunci care sunt aşteptările realiste pe care ar trebui să le aibe (soţul şi soţia) partenerii creştini ai unei căsnicii creştine care să ducă la producerea unei schimbări în căsnicia lor.

Deşi soţia cunoştea acest adevăr, ea nu a renunţat la aşteptările ei irealiste, insistând asupra atingerii lor de către soţul ei, fapt care a mărit prăpastia dintre ei şi care, din păcate, a dus în cele din urmă la separarea lor prin divorţ.

Evident aceste un scenariu de groază care nu trebuie să se repete. Tocmai de aceea vreau să studiem puţin cum se pot evita aceste crize cauzate de aşteptările irealiste ale unui partener faţă de celălalt.

În cazul descris, soţul trebuia într-adevăr să se schimbe, dar soţia era cea nu trebuia să ia rolul lui Dumnezeu în viaţa soţului ei, deşi nici chiar Dumnezeu nu avea astfel de aşteptări faţă de el, şi tocmai acesta era faptul care făcea ca atitudinea soţiei să fie atât de greşită din punct de vedere biblic. Soţul a greşit, la rândul lui, din cauza resentimentelor pe care le-a avut în inimă, pentru că a reacţionat greşit şi pentru că a abandonat mariajul lor, fără să mai încerce să contribuie la reconcilierea relaţiei. Reacţiile greşite reciproc au distrus în final unitatea şi părtăşia căminului lor, şi i-au separat.

Aveţi voi asemenea aşteptări irealiste faţă de soţul, soţia voastră? Credeţi că sunt foarte justificate, chiar sprijinite de Biblie, dar cu toate acestea nu ştiţi ce nu merge, de ce nu se vede schimbarea „aşteptată” (dorită) la partenerul vostru? Nu ştiţi de ce? Cum puteţi determina dacă aveţi astfel de aşteptări?

Aşteptările irealiste faţă de celălalt partener constituie una dintre cele mai serioase probleme care pot interveni într-o căsnicie creştină, şi care pot produce unele dintre cele mai îndelungate şi mai adânci frustrări care încet să distrugă armonia şi legătura familială. Cu toate acestea, fiind o problemă care se dezvoltă în timp, care se află undeva sub suprafaţa altor conflicte şi nu este întotdeauna vizibilă (Un adevărat aisberg – cea mai mare parte a gheţarului se găseşte în apă!!), de cele mai multe ori „aşteptarea irealistă” nu este percepută de partenerii unei familii. Din contră, uneori acestea sunt considerate justificate şi cel ce le susţine crede că este perfect bine intenţionat.

Cu toate acestea, schimbarea „dorită” la partenerul tău nu este conformă modelului biblic al schimbării spirituale şi mai ales, sursa presiunii la care este supus partenerul tău, nu este Duhul Sfânt, ci nerăbdarea ta. Necooperativitatea ta. De cele mai multe ori acesta este chiar motivul pentru care nu vezi schimbarea dorită la partenerul tău, fiindcă aceasta nu este în conformitate cu realitatea sau cu definirea biblică a schimbării.

„Un copac falnic se gasea pe marginea unei prapastii, la munte. Au venit vânturile, frigul, zapezile, cutremurele, etc. si a rezistat. Totusi în cele din urma s-a prabusit pentru ca a fost atacat de carii. La fel pot sta lucrurile si cu asteptarile irealiste partenerilor unei casnicii. Casnicia lor rezista certurilor – furtunilor – nenorocirilor unul alaturi de celalalt, dar când s-au supus presiunilor asteptarilor nu au mai rezistat alaturi pentru ca s-au distrus din interior.”

Deşi exemplul este extrem (situaţia soţiei creştine, însă a soţului neconvertit) iată cum se pot manifesta corect şi justificat biblic un acest fel de „aşteptări”.

Deci, să pornim de la cea mai justificată dorinţă de schimbare a partenerului. Aceea a aşteptării.

1Petru 3:1-2 „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere…”

În acelaşi timp se spune şi soţilor cum să-şi exprime aşteptările faţă de soţiile lor, accentul punându-se pe atitudine:

1Petru 3:7-8 „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi”.

Dacă nu se aplică aceste sfaturi inspirate ale Bibliei, aşteptările irealiste pot conduce la frustrare, nemulţumire care să distrugă armonia soţilor şi să ameninţe stabilitatea căminului lor.

Iată acum un exemplu al unui personaj care deşi necăsătorit a renunţat în mod cuvenit la aşteptările sale irealiste:

1 Regi 5:1..9-14

9) Naaman a venit cu caii şi cu carul lui, şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.

10) Elisei a trimes să-i spună printr-un sol: ,,Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă, şi vei fi curat.”

11) Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: ,,Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. (Aşteptarea)

12) Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.

13) Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească, şi au zis: ,,Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ,,Scaldă-te, şi vei fi curat.”

14) (Renunţarea la aşteptare) S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit.

Deducţie: Nu putem să nu observăm procesul implicat: Umilinţă, smerenie, renunţare la mândrie, ascultare de voia Lui Dumnezeu (în acest caz exprimată prin profetul Elisei).

Acesta este un bun exemplu al unui om care a renunţat la aşteptările sale irealiste care i-au provocat frustrare şi mânie. Cu toate acestea, Naaman nu s-a lăsat aruncat în deznădejde deoarece el a înţeles că aşteptările sale erau irealiste şi a în mod corect a renunţat la ele, atitudine i-a adus vindecarea şi binecuvântarea. Povestea lui se putea sfârşi în mod foarte tragic dacă el nu ar fi avut discernământ şi nu şi-ar fi identificat aceste aşteptări irealiste.

La fel povestea soţilor menţionaţi la început, s-ar fi sfârşit şi ea într-o notă pozitivă dacă ea ar fi identificat (şi-ar fi recunoscut!) propriile aşteptări irealiste şi le-ar fi corectat asemenea generalului sirian Naaman. Ambii soţi puteau să se smerească înaintea lui Dumnezeu şi fiecare să-şi fi conformat viaţa aşteptărilor lui Dumnezeu.

Acum, dacă cineva spune: „Ce este irealist în a vrea ca soţul/soţia să fie mai evlavios/evlavioasă?” „Cu ce greşesc dacă exprim aceste idealuri pe care le vreau în căsnicia noastră, mai ales că soţul/soţia este creştin/creştină?” aş răspunde că uneori cu forma în care sunt exprimate, culipsa de răbdare arătată faţă de partenerul din căsnicie, cu insistenţa şi cuintoleranţa cu care sunt exprimate. Prin neiertarea şi dispreţul intervenit uneori faţă de respectivul, prin dezamăgirea pe care o arăţi faţă de el, uneori prin lipsa de cooperare, sau prin minimalizarea rolului celuilalt în căsnicie doar pentru că în unele aspecte ale vieţii sale nu vrea să se schimbe, sau întârzie să o facă!! Şi mai ales, cred că a avea astfel de aşteptări este greşit pentru că presiunile acestea nu vin din partea lui Dumnezeu. Poate că vin într-adevăr din partea unui om al lui Dumnezeu, dar nu când vrea El şi nu când este Duhul lui asupra acelui om.

În plus, în ochii lui Dumnezeu, soţul şi soţia sunt unul singur – o singură unitate, entitate, formează împreună un trup. Când aţi văzut vreodată o mână spunându-i capului că nu ştie ce face? Sau, când aţi văzut un picior spunându-i celuilalt că este împiedicat? Sau, aţi văzut rinichiul spunându-i ficatului că nu ştie ce face? Aţi văzut vreodată o mână să „se sature” să mai conlucreze cu cealaltă? Sau, un picior să nu mai vrea să iasă la plimbare cu celălalt? NU!!

Soţii sau soţiile, nu ar trebui supuşi ca şi parteneri ai căsniciei creştine la presiuni mai mari, în vederea schimbării purtării, decât aceştia în mod individual sunt supuşi presiunii să se schimbe ca membrii ai Bisericii, de către capul ei, Isus Hristos. La fel cum tu nu ai vrea ca cineva din biserică să te întrebe toată ziua de ce nu faci aşa şi de ce nu eşti aşa, la fel nu ar trebui ca tu, ca soţ sau soţie, să soliciţi necontenit ca partenerul tău să se schimbe, fără să ai răbdare cu el, iar dacă nu se schimbă să degradezi relaţia cu acesta.

Există alte forme prin care să comunicăm aceste aşteptări de a vedea schimbarea la partenerii noştri? Care sunt acestea?

Un plan de schimbare

Luptă-te ca un creştin, ca o creştină, (nu ca soţ, sau ca soţie – crezând că beneficiezi de un avantaj faţă de Dumnezeu în ce-l priveşte pe cel de lângă tine fiindcă te-ai căsătorit cu el; la urma urmei şi D-zeu este căsătorit cu noi!!) crezând că de datoria ta nu este să-ţi schimbi partenerul, ci să te schimbi pe tine! Nu să pretinzi schimbare, ci să arăţi schimbare. Nu să ceri să fie mai bun, ci să arăţi că eşti mai bun, mai bună.

Francis de Assisi a spus: De acum încolo, „vreau, nu să fiu înţeles, ci să înţeleg; vreau nu să fiu iubit, ci să iubesc”. Acest crez de viaţă al lui Assisi ar trebui să ne motiveze şi pe noi, soţii şi soţiile creştine.

Luptă ca un creştin/creştină.

În unele din aceste cazuri nu cred că „comunicare” (această salutată cheie), este soluţia salvatoare! Ba, chiar cred că are loc prea multă comunicare în astfel de situaţii a aşteptărilor faţă de celălalt. Luptă cu tine însuţi după modelul biblic de renunţare la sine, după modelul biblic de dragoste agape. Luptă cu firea ta, cu aşteptările tale, chiar dacă îţi par atât de justificate biblic! Luptă cu nerecunoştinţa ta faţă de Dumnezeu că ţi-a dat un partener creştin. Nerecunoştinţa sau nemulţumirea ta este mult mai gravă decât imperfecţiunile partenerului tău. Acesta fiind creştin, se află deja pe calea neprihănirii şi a desăvârşirii, iar Dumnezeu posedă deja controlul inimii lui şi are acces la spiritul lui. Ai încredere în El pentru schimbarea lui/ei!!! Cu aceste trăsături ale caracterului tău trebuie luptat, nu cu el sau cu ea!!

Poate puţin Romani 14 ar trebui aplicat în cazurile de nemulţumire, nerăbdare faţă de lipsa de schimbare a partenerului tău!

Sau,

Efes.4:1-3 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.

Sau,

Efes.4:30-32 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

Atenţie la înverşunarea, amărăciunea sau resentimentele care se pot naşte şi adăposti în inima ta pentru mult timp, aspecte care pot să-ţi afecteze grav relaţia ta sinceră cu soţul/soţia.

O reţetă!?

Nu cred că soţul tău poate, ca şi creştin, fii atât de nesimţit încât atunci când intră în dormitor şi te vede rugându-te, intrată profund în prezenţa lui Dumnezeu, să te întrerupă grosolan pentru a-şi cere drepturile sexuale! Dacă nu ar fi creştin, ar face asta, dar ca şi creştin cred că s-ar simţi mustrat de prezenţa lui Dumnezeu, de propria lui conştiinţă regenerată.

La oglindă cu ele!!

Poate cu aceste aşteptări ar trebui să faci exact ceea ce a sugerat autorul unei cărţii!! Să le scrii pe o bucată de hârtie, să mergi în faţa oglindă şi să ţi le reciţi cu voce tare, pretinzându-ţi să satisfaci fiecare din acele cerinţe, apoi să rupi hârtia!!

Cu toate acestea sunt unele lucruri pe care trebuie să le facă împreună.

Dar cum relaţia soţilor creştini este întemeiată întâi pe Hristos, tot de la acesta ar trebui să se pornească şi la „schimbarea” partenerilor noştri, dacă putem spune aşa.

Nouă să ne placă

De cele mai multe ori aceste intenţii de a vedea schimbare la partenerii noştri este izvorâtă nu din dorinţa de a-i vedea pe aceştia că devin mai plăcuţi lui Dumnezeu, ci mai plăcuţi nouă. Desigur şi acea dorinţă poate să existe, dar este depăşită de a noastră. La bază se găseşte dorinţa ca ei să ne placă nouă, de a ne oferi nouă, încurajare, sprijin, dragoste, înţelegere, timp, etc. şi deşi eşti îndreptăţit(ă) să le primeşti, totuşi nu le ceri de la persoana potrivită.

Ca şi credincios/credincioasă se presupunesă-ţi stimezi partenerul mai presus de tine însuţi:

Filip.2:3-4 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

Iar ca şi rezultat să se intervină aceea armonie şi unitate despre care se vorbeşte în versetele următoare şi care-şi au locul mai mult ca oriunde între un soţ creştin şi o soţie creştină:

Filip.2:1-2 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

Arată recunoştinţă lui Dumnezeu pentru Fiul Său, iubindu-l pe El mai întâi, apoi arătând într-o manieră biblică dragoste şi celuilalt: cel mai aproape al tău, poate fi soţul sau soţia!

Matei 22:37-40 Isus i-a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” ,,Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.

Încurajaţi-vă unii pe alţii

Evrei 10:24-25

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

Col 1:10 pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu:

1Ti 2:10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sunt evlavioase.

1Ti 6:18 Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,

Tit 2:7 şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,

Tit 2:14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Tit 3:8 Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

Tit 3:14 Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori.

Iată câteva dintre aşteptările realiste, îndreptăţite (biblice) pe care le putem avea ca parteneri creştin dintr-o căsnicie creştină:

1) Să aştepţi ca soţul/soţia să asculte de Hristos (dacă nu o fac încă, să o facă; dacă au făcut-o, să continue să o facă) :

Efes.5: 21 Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

2) Să aştepţi ca soţul/soţia să se lepede de sine :

Mat.16:24 ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze

3) Să aştepţi ca soţul/soţia să caute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu :

Mat.6:33-34 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

4) Să aştepţi ca soţul/soţia să fie dispuşi să se schimbe, să se apropie mai mult de Dumnezeu :

2Cor.3:18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

5) Să aştepţi ca soţul/soţia să te iubească aşa cum Hristos şi-a iubit Biserica :

Efes.5:25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea

6) Să aştepţi ca soţul/soţia să te trateze şi să-ţi vorbească cu respect :

Efes.4:29 Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

7) Să aştepţi ca soţul/soţia să fie în mod individual generos/generoasă :

1Ioan 3:16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.

8) Să aştepţi ca soţul/soţia să ierte :

Mat.1821-22 Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: ,,Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: ,,Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

Mat.6:12 …şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.)

Cine este responsabil de schimbarea partenerilor noştri? Cine spune Biblia că se ocupă? Noi sau Dumnezeu?

Filip.1:6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

Noi nu am spus la jurăminte în aceea zi: „Mă angajez să te schimb şi să nu te cruţ!!”

Concluzie: După ce aţi auzit care sunt aşteptările realiste, să nu uitaţi că partenerul vostru, soţul/soţia vor aştepta la rândul lor ca voi să întreprindeţi aceleaşi acţiuni în ce vă priveşte. Aşteptările realiste ale unor creştini căsătoriţi sunt o stradă cu două sensuri, nu cu sens unic! Dacă aştepţi ca soţul/soţia ta să fie aşa atunci ai face bine să te asiguri că în primul rând tu eşti aşa!!

http://www.rcrwebsite.com/