Categorie: FAMILIE

Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!” (Ps. 127:3-5).

Copiii noştri nu sunt „întâmplări”, nu sunt „accidente” ci binecuvântări, daruri divine care ne îmbogăţesc şi ne înfrumuseţează viaţa. Este interesantă şi foarte sugestivă comparaţia Scripturii dintre copil şi săgeată. Asemenea unei săgeţi, copilul trebuie să-şi atingă ţinta, acea ţintă pe care a stabilit-o Dumnezeu. Pentru ca o săgeată să-şi atingă ţinta, ea trebuie făcută dintr-un anume material şi să fie lansată din arc cu o traiectorie corectă.

Aşa şi copiii noştri au un material genetic moştenit, un suflet şi un trup care constituie materialul. Părinţilor le revine rolul de a prelucra acest material şi de a ajuta copiii astfel încât să aibă o traiectorie corectă.

Mediul familial în care copilul se dezvoltă fizic dar şi ca personalitate constituie „arcul” din care este lansată „săgeata” pentru a ajunge la destinaţia dorită de Dumnezeu (viaţa eternă). Bunicii şi părinţii trebuie să lase moşteniri spirituale şi emoţionale pozitive, constructive, copiilor lor.
„Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor lor” (Prov. 13-22).

Pe paginile Scripturii găsim exemple de părinţi care au avut un rol spiritual pozitiv asupra copiilor lor. Eunice şi Lois au conturat personalitatea lui Timotei astfel încât el a ajuns să fie un slujitor al lui Dumnezeu. Aceste două femei evlavioase, bunica şi mama, au imprimat valorile creştine, principiile Bibliei în mintea, inima şi conduita fiului şi nepotului lor.

Un alt părinte preocupat de starea spirituală a copiilor săi a fost Iov. Deşi era un tată foarte ocupat, având 10 copii, el era interesat de situaţia fiecăruia în parte. Iov mijlocea pentru fiecare copil înaintea lui Dumnezeu.

„Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor” (Iov 1:5).

Scriptura ne mai relatează: „Aşa avea Iov obicei să facă”. Rugăciunile lui de mijlocire pentru copii nu erau ocazionale ci o parte a timpului său devoţional zilnic. Trebuie să înţelegem, ca şi părinţi, că nu putem să ne creştem copiii într-o lume coruptă şi decăzută fără a mijloci pentru ei înaintea lui Dumnezeu.

Ana a ştiut să contribuie la formarea lui Samuel încredinţându-şi fiul Domnului şi lăsându-l să fie la dispoziţia Sa deşi inima ei de mama poate ar fi dorit să-l ţină lângă ea.

Familia lui Moise, în timpul copilăriei lui timpurii, a sădit în mintea şi inima viitorului lider, valorile şi legile Scripturii.

Ceea ce imprimăm în mintea şi sufletul copiilor în primii ani de viaţă va deveni baza pentru comportamentul şi personalitatea lor de mai târziu. Ei vor acţiona pe baza acestor principii, îşi vor dezvolta personalitatea în funcţie de valorile cu care au venit în contact în primii 5-6 ani. Dacă un copil învaţă acum că „Domnul este păstorul lui”, el va crede şi va trăi în lumina şi realitatea acestui adevăr!

Părinţii sunt răspunzători de ceea ce vor deveni copiii lor şi de traiectoria pe care o vor avea în viaţă, dacă-şi vor atinge ţinta sau nu. Rugăciunea de binecuvântare dată de pastor nu poate substitui marea responsabilitatea părinţilor în educarea şi formarea copilului lor în spiritul valorilor Scripturii! Părinţii vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de ceea ce au devenit copiii lor.

Ca părinţi, să nu uităm că avem datoria nu numai să aducem pe lume copii dar să le asigurăm şi o moştenire spirituală şi emoţională pozitivă care să le dea forţa de a ajunge să devină acei oameni pe care îi doreşte Dumnezeu! Noi, părinţii, deţinem cheile Împărăţiei pentru copiii noştri! Pentru a-i scuti de traume fizice, emoţionale, spirituale, ca mame şi taţi, în primul rând, avem datoria de a-i pune pe urmaşii noştri în lumina Adevărului. Dumnezeu ne porunceşte, aşa cum a poruncit odată părinţilor din poporul Israel:
„Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale”.

Un mod de a ne manifesta dragostea faţă de copiii noştri e să le asigurăm un climat spiritual în care să se dezvolte.

Trebuie, de asemenea, să-i ajutăm să înţeleagă identitatea în Hristos. Când ajung la o astfel de maturitate emoţională şi spirituală, minciunile vrăjmaşului nu mai au putere asupra lor. Scutul Adevărului şi puterea Duhului Sfânt vor proteja fiinţele lor de atitudini negative, sentimente de inferioritate, subapreciere, depresii şi tendinţe păcătoase moştenite.

Acum, că am văzut cu ce traume se pot confrunta încă de mici, să vedem cum putem colabora noi cu Dumnezeu pentru a asigura copiilor noştri o viaţă de împlinire şi biruinţă.

Pe coperta unei celebre cărţi despre copii, „Puterea rugăciunii unui părinte”, autoarea S. O. Martian menţiona: „De ce să laşi la voia întâmplării viaţa copilului tău, când i-o poţi încredinţa lui Dumnezeu?” Chiar aşa, nu e prea riscant să laşi viaţa, atât de preţioasă a copilului tău la voia întâmplării? Cel mai bine ar fi să i-o încredinţezi lui Dumnezeu!

Să vedem cum putem să ne rugăm efectiv pentru copiii noştri.

Un prim pas ar fi să ne recunoaştem, ca părinţi, totala dependenţă de Dumnezeu. Să recunoaştem că nu putem creşte aceşti copii fără ajutorul Lui. Să-I cerem să se implice cu noi în procesul de modelare, de formare a caracterului, personalităţii acestor „săgeţi” ce urmează să pornească spre ţintă.

Un alt pas e să încredinţăm copiii în Mâna lui Dumnezeu în fiecare zi. E ca şi cum, cu ochii minţii, vedem cum aşezăm aceşti copii în braţele Tatălui Ceresc, prin credinţă. Acolo e singurul loc sigur din univers. În braţele Tatălui Ceresc, nici un râu nu-i poate atinge.

Trebuie să ne mai rugăm să putem înţelege identitatea şi valoarea fiecărui copil în parte. Copiii noştri sunt diferiţi, deci va trebui să ne raportăm la ei în funcţie de structura lor emoţională, temperament, mediul familial în care au crescut. Într-un fel te porţi cu un copil melancolic, altfel cu unul sangvin sau coleric.

O rugăciune ce nu trebuie să lipsească e rugăciunea pentru protecţie. E necesar să mijlocim ca micuţii noştri să fie protejaţi de influenţele negative, atacuri demonice, accidente, boli, abuzuri de orice fel. Să ne rugăm ca mintea, trupul, emoţiile lor să fie păzite. Să ne rugăm ca îngerii lui Dumnezeu să ne păzească copiii şi ei să nu iasă niciodată de sub umbrela ocrotirii divine.

O altă rugăciune importantă e ca aceşti copii să se simtă iubiţi şi acceptaţi. Nimic nu formează mai mult caracterul unui copil decât sentimentul că e iubit şi acceptat de familia sa. Ca părinţi, trebuie să învăţăm să arătăm iubirea noastră, nu să o mascăm. Dacă nu le vom mărturisi cât de mult îi iubim, dacă nu le vom arăta cât de importanţi sunt, ei nu vor şti niciodată. Copiii care se simt iubiţi sunt capabili, la rândul lor, să iubească. Ei devin nişte canale prin care dragostea lui Dumnezeu curge către ei şi dinspre ei spre alţii.

Rugăciunea sinceră a părinţilor e o investiţie în eternitate şi, cu siguranţă, va primi răspuns. Noi toţi ne dorim ca micuţii noştri să aibă un viitor veşnic cu Domnul. Dar pentru aceasta trebuie să mijlocim necurmat.

E imperativ să ne rugăm ca ei să-L aleagă pe Dumnezeu când vor avea capacitatea de a face această alegere, să-L recunoască ca Domn Suveran şi să umble pe Calea Lui. Trebuie să ne rugăm ca ei să facă doar voia divină şi să umble în neprihănire. Ce încurajare să ştim că lui Dumnezeu îi pasă de viitorul veşnic al copilului meu şi că e interesat în a-l ajuta să ajungă un moştenitor al cerului!

Un lucru care aduce multă amărăciune în inima părinţilor e spiritul de neascultare şi răzvrătire al copiilor. Dumnezeu ne-a dat nouă, părinţilor, toată autoritatea de a ne împotrivi, în Numele lui Isus, oricărui duh de răzvrătire care ar vrea să-şi facă loc în viaţa copiilor noştri. Lumina Adevărului poate să ne ajute să vedem dacă răzvrătirea şi-a făcut întărituri în viaţa lor. Dacă acest lucru s-a întâmplat, noi avem toată puterea, toată autoritatea de la Dumnezeu de a ne împotrivi spiritului de neascultare şi răzvrătire şi de a mijloci pentru eliberarea copiilor. Noi trebuie să ţinem „piept împotriva uneltirilor diavolului”, să ne opunem idolatriei, neascultării şi lipsei de respect care s-au cuibărit în viaţa lor. În războiul spiritual pe care îl purtăm, să nu uităm că aceşti copii îi aparţin lui Dumnezeu şi că cel rău nu trebuie să aibă nici un câştig de cauză în ceea ce-i priveşte.

Când copiii ajung la vârsta critică a adolescenţei, mijlocirea noastră ar trebui să fie ca ei să aibă prieteni creştini şi modele demne de încredere. Desigur că profesorii creştini, pastorul, alţi lideri pot fi modele demne de urmat dar să nu uităm că primul model e cel primit în familie. Să ne rugăm ca preţioşii noştri adolescenţi să nu se însoţească cu nebunii, aşa cum spune Biblia ci să umble cu înţelepţii! Să ne rugăm ca ei să nu aibă în inima lor sentimente de subapreciere, singurătate care îi pot determina să caute relaţii de orice fel, doar pentru a fi acceptaţi. Să ne rugăm ca Domnul să-i înveţe ce înseamnă prietenia adevărată şi ca El să fie onorat prin fiecare relaţie de prietenie pe care ei o dezvoltă.

Să mijlocim ca Dumnezeu să sădească în fiinţa lor o dorinţă după lucrurile de sus, dorinţa de a alege adevărul, de a învăţa bine la şcoală, de a-şi descoperi darurile şi talentele naturale, de a trăi o viaţă fără frică, de a avea o minte sănătoasă şi un duh de chibzuinţă, de a trăi în libertatea iertării, de a creşte în credinţă, de a căuta înţelepciunea şi discernământul date de Stăpânul Ceresc.

Ajunşi adulţi tineri, noi părinţii, ne putem concentra rugăciunea ca Domnul să-i îndrume spre partenerul de viaţă potrivit, să fie păziţi de imoralitate, adulter sau divorţ. Ne putem ruga pentru nepoţii noştri acum, aşa cum ne-am rugat pentru copiii noştri când erau mici.

Ceea ce au mai făcut eroii din povestea noastră anterioară, a fost să se roage ca trăsăturile negative moştenite de la părinţii lor să nu se transmită copiilor lor. Având în vedere că acele trăsături negative trecuseră în familie din generaţie în generaţie şi produseseră atâta dezastru, cei doi, ajunşi părinţi, şi-au unit rugăciunile către Dumnezeu ca întăriturile celui rău să fie distruse şi acele trăsături moştenite, acele vicii să nu aibă nici o putere asupra copiilor lor. S-au pocăit de păcatele lor şi ale înaintaşilor lor şi au declarat victoria prin Sângele Mielului asupra oricăror întărituri moştenite de la părinţii şi bunicii lor. Au cerut putere de a rupe lanţurile robiei ce legau familiile lor de mai multe generaţii. Colaborând cu Dumnezeu şi mijlocind în rugăciune, acel pastor împreună cu soţia sa îşi creşte copiii într-un mediu sănătos, stabil emoţional, un mediu cu valori şi principii biblice, unde nici nu se pomeneşte de modul de viaţă dus de bunicii lor. Lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, rănile vechi au fost vindecate, totuşi se mai plăteşte un preţ pentru acţiunile păcătoase ale bunicilor, aceştia nu pot avea relaţii strânse, apropiate cu nepoţii lor.

Aceşti părinţi tineri s-au cercetat în lumina Scripturii să vadă dacă nu cumva păstrează în inima lor vreo trăsătură de familie negativă moştenită pe linie parentală. Pocăindu-se şi dărâmând întăriturile vrăjmaşului din familia lor, ei au asigurat un climat propice creşterii a doi copii stabili emoţional şi care duc o viaţă de împlinire. La maturitate, aceşti copii vor fi nişte adulţi echilibraţi, siguri de sine, care vor trăi o viaţă cu scop şi-şi vor atinge ţinta şi asta pentru că au avut părinţi care le-au lăsat o moştenire spirituală şi emoţională pozitivă, constructivă.

Şi voi puteţi face la fel. Îi puteţi mulţumi lui Dumnezeu că trecutul vostru nu mai are nici o putere asupra voastră şi că nu va avea putere nici asupra copiilor voştri. Îi puteţi mulţumi că moştenirea actuală este „Împărăţia care a fost pregătită încă de la întemeierea lumii”, că cele vechi s-au dus şi că toate lucrurile s-au făcut noi…

„Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.” O ultimă întrebare acum, la final: este copilul tău o săgeată care şi-a atins ţinta? Eşti tu o mamă războinică, gata să te implici în războiul spiritual, de dragul copilului tău?

Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Autor: scriitoarea Mihaela Gheorghe Sursa: Stiri Crestine.ro

Ce este de făcut? Doresc să aștern câteva acțiuni care ar trebui făcute pentru ca familia să reziste acestui asediu:

1.Trebuie să privim cu mai multă atenție în Scriptură și să vedem începuturile ei; nu avem voie să stabilim noi acum conceptele despre familie, ele au fost stabilite! Cu cât suntem mai aproape de conceptul divin, cu atât viața de familie va cunoaște o împlinire mai mare. Ioan Gură de Aur spunea că “familia este singura rămășiță a Edenului pierdut”. Deci, trebuie să aprofundăm învățătura Scripturii despre familie prin consiliere, seminarii și conferințe pentru relațiile dintre soți și, de asemenea, pentru relațiile dintre părinți și copii și toate relațiile inter-familiale.

2.Familia trebuie susținută în rugăciune. Nu există rugăciune fără scriptură și scriptură fără rugăciune. Domnul Isus și apostolii au împletit tot timpul cercetarea Scripturilor cu rugăciunea. Prin rugăciune primim putere de la Duhul Sfânt să trăim o viață de dedicare și altruistă. Nici un soț nu trăiește pentru el însuși ci pentru celălalt – acest adevăr nu poate fi realizat decât prin puterea lui Dumnezeu.

3.Familia are nevoie de o Biserică locală unde să crească și să se consolideze spiritual. Biblia spune “cine se însoțește cu înțelepții devine înțelept…” O biserică ancorată în adevărurile lui Dumnezeu va ajuta o familie să se ancoreze corect. Pentru toate acestea și nu numai, familia are nevoie de ajutor! Parafrazez “dacă nu acum – când, dacă nu noi – cine”; este vremea potrivită și este timpul nostru!

Familia are nevoie de ajutor!!!

de Cusman Cionca

http://opiniisimarturiidefamilie.blogspot.ro/

Daca intrebi un tanar casatorit sau necasatorit cam cati copii si-ar dori sa aiba, iti spune cu hotarare ca unul, doi, s-au cel mult trei copii. Pe oricine ai lua la intrebari, nu ai sa gasesti un parinte sau viitor parinte care sa-si doreasca mai mult de trei copii, fie ca este credincios sau necredincios, fie ca este sarac sau bogat, sau in oricare alta situatie.

Filozofia nasterii copiilor este ca unul ar fi cel mai usor de crescut si fara sacrificii prea mari, doi insa este totusi mai bine decat unul deoarece ar creste copii mai frumos impreuna si, Doamne fereste, in caz ca te dezamageste unul din ei, sau iti moare inaintea ta, macar stii ca-l ai consolare pe celalalt. In schimb trei copii este deja dorinta unor inimi largi.

Dar sa vedem cum stau familiile de astazi cu mai mult de trei copii. Foarte putine, extrem de putine la numar fata de media generala a copiilor dintr-o familie, aceste familii se descurca in general mai modest din punct de vedere financiar, parintii nu au mofturi prea mari de la viata aceasta, ci isi doresc pentru copiii lor o scoala care sa-i scoata din stramtorari, si sa se capatuiasca si ei la casele lor.

Acum revenind la dorintele noastre vis-a-vis de nasterea copiilor, imi vine in gand intrebareaDe ce ne dorim doar unul, doi, maxim trei copii, cand bunicii si inaintasii nostri au avut cate 5,7,10 sau chiar 12 copii?!? De unde diferenta aceasta atat de mare intre ceea ce era un lucru practic si firesc pana acum 40-50 de ani, acela de a avea “multi” copii, fata de ceea ce ne dorim noi astazi, adica maxim 3? Care a fost schimbarea care a produs o asa diferenta si cum ne afecteaza?

O prima cauza ne-o confirma situatia curenta de degradare a familiei, adica utilizarea metodelor contraceptive la scara larga, prin ingradirea si impotrivirea fata de nasterea fireasca a copiilor. Datorita dezvoltarii tehnologice si a cresterii posibilitatii de consum in economie, acum toata lumea are acces la prezervative si anticonceptionale. Farmaciile colcaie de aceste blestematii. Blestematia si mai mare este ca se fac si avorturi. Adica, de 40-50 de ani incoace, mai mult ca oricand nu se lasa sa vina copiii la rand. Oare ceilalti frati ai nostri care trebuia sa fie printre noi, unde sunt acum? Intrebati parintii!

Deci, fie ca ne place sau nu, gandirea noastra in privinta numarului de copii doriti, este proiectia dezastrului spiritual si social din ultimii 50 de ani la care s-a facut autoare omenirea. Si cum sa-ti doresti mai mult de 3 copii cand la parintii nostri nu am vazut decat unul, doi sau maxim 3? Cum sa-ti doresti mai multi copii daca mama, soacra sau sora te invata sa avortezi din cauza “saraciei” sau pentru ca “nu este momentul”, sau te invata sa te impotrivesti nasterii de copii prin metode contraceptive? Si te invata nu numai parintii ci si doctorii, si mass-media, si chiar patronul de supermaket cu prezervativele puse ostentativ la fiecare casa de cumparaturi, sa nu-ti doresti copii dupa fire ci sa te feresti de a-i avea.

Dar mai mult decat atat, oare cati dintre noi au curajul sa arate plaga societatii imbolnavite de pacatul nezamislirii de copii dupa randuiala? De unde credem ca s-au inmultit atat de mult cazurile de cancer la san si cancer de col uterin in randul femeilor, si mai ales a acelora tinere? De unde atatea complicatii si boli ale aparatului sexual feminin, in ciuda tehnologiei atat de dezvolate si a igienei atat de ridicate fata de cea a intaintasilor nostri? Din pricina poluarii, si a E-urilor din alimente? NU, ci din pricina desfranarii si a pastrilelor contraceptive, ca sa nu mai zic de avorturi.

Si o a doua cauza pentru care ne dorim doar 1, 2 sau maxim 3 copii este multa iubirea de sine. Iubirea de sine a viitorilor parinti care nu vor sa se jertfeasca si sa rodeasca copii. Copiii sunt rodul dragostei dintre parinti, asa ca si simpla dorinta de a avea doar 1 sau 2 copii, arata cat de putin roditoare vrem sa fie dragostea famiilor noastre. Si mai arata ceva. Mai arata cat de mult s-au inmultit divorturile pentru ca nu au fost casniciile sudate de (mai multi) copii. Dar cum familia moderna nu prea vrea copii in colaborare cu Dumnezeu, vin si divorturile pe banda rulanta.

Adevarul este ca nu vrem sa avem mai multi copii pentru ca aceasta ar insemna aproape sigur ca vom avea un trai mai modest sau mai bine zis mai putin confortabil, va insemna nu numai ca nu vom mai avea posibilitatea sa mergem in excursie in strainatate, dar poate ca nici in tara nu vom lua vacanta, datorita sacrificiilor de a asigura cele necesare copiilor, va insemna ca nu o sa mai avem posibilitatea sa ne cumparam hainele dorite la discretie, ci sa ne imbracam copiii mai intai, va insemna sa renuntam la noi pentru copii nostri. Adica va insemna sa ne lepadam de noi si sa ne luam crucea. Ori noi iubim confortul.

Ce ne mai impiedica de a vrea mai multi copii? Traiul de viata ridicat la care tindem sa accedem cu totii in lumea moderna. Am facut lucrurile din viata mai complicate si ne injuga mai tare la cele materiale. Ca sa pot creste astazi un singur copil trebuie sa-i asigur gradinita cu bani, la scoala trebuie bani pentru nenumarate rechizite, si activitati scolare, trebuie sa-l sustin financiar inclusiv la facultate, care si aceasta implica sacrificii. Trebuie sa-i asigur un calculator cu conexiune la internet care si aceasta costa bani. “Trebuie” sa-i cumpar si un telefon mobil pentru ca, lumea nu mai poate trai fara celular.

Multe de “trebuie” care ne descurajeaza de a ne dori mai multi copii. Asa ca, a avea mai mult de trei copii implica sacrificii si mai mari, iar mama va fi nevoita sa nu mai lucreze pentru a ingriji mai bine familia. Tatal va trebui si el sa munceasca din greu, pentru a sustine familia cu toate cele necesare traiului decent. Dar orice realizare mare implica un sacrificiu mare. Insa astfel de parinti sunt binecuvantati de Dumnezeu, iar batranetele lor au alinare din partea copiilor si a nepotilor.

Duceti-va in spitale sa vedeti cati parinti batrani zac bolnavi pe patul de spital si care nu primesc macar o singura vizita din partea unicului copil pe care il au. Sau intrebati intre rude cati parinti nu se pot bucura macar de un nepot, din cauza copilului care vrea ca si parintii lui un singur copil, dar mai incolo, cat mai incolo. Dar mai bine intrebati cati parinti vaduvi ajunsi la batranete sunt luptati cumplit de singuratate, pentru ca singurul copil pe care l-au crescut a uitat complet de ei. Nu au nepoti cu care sa-si mangaie batranetele, nu au nimic decat mila lui Dumnezeu si regretul ca poate daca faceau mai multi copii nu erau asa de urate batranetele.

Cu toate acestea, dorinta de a avea putini copii nu este rea in sine, insa rau este ca aceasta dorinta devine o hotarare pe care o luam adesea fara Dumnezeu. Rau este ca nu planificam nasterea de copii impreuna cu Dumnezeu ci ii planificam dupa stricaciunea vietii acesteia, singuri si egoisti, fara a-l introduce in gandul si inima de parinte trupesc si pe Creatorul Vietii. Rau este ca si copiii nostri vor face mai rau ca noi.

Dar in schimb ce este rau in a ne dori sa avem 4, 5 sau mai multi copii? Poate acei mai multi copii vor face mai putine necazuri decat doi copii indaratnici care-si au samanta indaratniciei lor izvorata din egoismul de a ne aroga doar noi dreptul de a da viata. Poate mai multi copii ne vor face batranetele mai frumoase si zilele mai senine. Poate ca prin cresterea acelor copii vom fi rasplatiti insutit in aceasta viata dar si mai mult in cealalta.

Planificati copiii cu rugaciunea, nu cu contraceptia!

via- cristianboariu.wordpress.com

1. Să nu-i spui niciodată celuilalt că-l iubeşti: celălalt ştie deja acest lucru.
2. Să păstrezi resentimente datorită greşelilor celuilalt şi să nu vrei să le ierţi.
3. Să priveşti doar înspre defectele celuilalt şi nu spre virtuţile lui.
4. Să te obişnuieşti cu compania celuilalt: ceva ce pare normal să fie aşa, ceva ce de fapt merităm.
5. Să te joci cu dragostea celuilalt, considerând că există lucruri mai importante: ieşiri frecvente singur(ă), discuţii intime cu alte persoane.
6. Relaţia de dragoste să devină mecanică, fără a fii preocupat de detalii.
7. Să nu râzi niciodată acasă, rezervând bucuria pentru relaţiile din afară.
8. Să nu-i spui niciodată celuilalt cât de bine face un lucru, pentru că oricum nu va crede.
9. Să-l ignori pe celălalt.
10. A refuza să ai copii deoarece aceştia aduc numai probleme .
11. Să te joci cu intenţiile celuilalt, interpretându-i gesturile şi cuvintele: „Ştiu de ce spui asta sau cealaltă … În fond tu întotdeauna …”.
12. Să joci rolul de mamă sau tată pentru celălalt. Să foloseşti metoda părinţilor cu soţul / soţia ta: „fă asta, nu face acel lucru, salută, zâmbeşte, mănâncă aşa, …”.
13. Să foloseşti ironia, sarcasmul, strigătul, ridiculizarea, sau dispreţul când îi vorbeşti celuilalt.
14. Să te îndoieşti, să nu ai încredere, să gândeşti rău întotdeauna, să o iei înaintea faptelor gândind negativ.
15. Să nu-l iubeşti pe celălalt aşa cum este el ci aşa cum ne-ar plăcea să fie.
16. Să fii pasiv, aşteptând ca celălalt să ia întotdeauna iniţiativa.
17. Să fii conformist (neschimbător).  Să crezi că dacă „suntem bine”, mai bine să nu facem schimbări care „complică viaţa”.
18. Să-l foloseşti pe celălalt.
19. Să pui bariere dialogului, închizând repetat şi pe durată lungă comunicarea.
20. Să fii infidel proiectului comun de familie, fără să înţelegem doar conotaţia sentimentală / sexuală, ci în totalitatea acestuia.

1. Spune-i în fiecare zi că-l iubeşti / că o iubeşti: îi place să audă asta chiar dacă o ştie deja.
2. Învaţă să-i iertaţi şi să-i uiţi greşelile.
3. Priveşte-i virtuţile. Gândeşte-te că şi tu însuţi ai defectele tale.
4. Mulţumeşte-i în fiecare zi că îl ai / o ai aproape, nu te obişnui cu asta.
5. Protejează lucrul cel mai important pe care îl ai, dragostea celuilalt. Nu o pune în primejdie ci îngrijeşte-o cu toată puterea.
6. Bucuraţi-vă împreună de fiecare detaliu şi daţi-vă interesul de a avea noi detalii de dragoste în fiecare zi.
7. Contagiaţi-vă de bucurie. Renunţaţi la negativisme şi căutaţi lucrurile pozitive care unesc persoanele şi lucrurile, fiţi optimişti, înţelegeţi umorul şi învăţaţi să râdeţi.
8. Admiră-l şi respectă-l pe celălalt. Când unul îl iubeşte pe celălalt este important ce ne place şi ce valorăm la el, întotdeauna de pe o poziţie de sinceritate şi onestitate şi niciodată pentru a-l manipula sau pentru a obţine ceea ce dorim.
9. Ascultă-l /ascultă-o. Să te simţi ascultat este foarte reconfortant.
10. Fiţi loiali şi menţineţi-vă fideli legământului încheiat, muncind zi de zi pentru a înflăcăra proiectul vostru comun, încercând ca visele de la început, acea dragoste aprinsă, să crească, sau cel puţin să se menţină şi viaţa va deveni mulţumitoare pentru amândoi.
11. Fiţi deschişi să daţi viaţă şi îngrijiţi-vă copiii. Munca şi divertismentul să nu fie primele.
12. Nu judecaţi. Nu este nimic mai periculos decât a face judecăţi pripite.
13. Respectă-l pe celălalt. – este o persoană adultă şi responsabilă. Nu are nevoie ca cineva să-i spună ce să facă, cum să facă şi când să o facă.
14. Iubeşte-l / iubeşte-o aşa cum este.
15. Respectaţi formalismele: acestea contează mult. Familiaritatea un trebuie să se transforme în rutină, insensibilitate, lipsă de respect sau vulgaritate.
16. Încrederea este fundamentală. Relaţia conjugală trebuie să fie întotdeauna bazată pe încredere, adică să ai siguranţa că poţi să te încrezi în soţul /soţia ta şi că întotdeauna îl vom găsi / o vom găsi, de partea noastră.
17. Luaţi iniţiativa, fiţi creativi. Fiecare soţ trebuie să-şi asume deplina responsabilitate de a îmbunătăţi relaţia. Familia nu este doar o persoană, sunt două.
18. Acceptaţi schimbările şi înţelegeţi că relaţia este dinamică, că atât unul cât şi celălalt se schimbă cu timpul şi că amândoi trebuie să se adapteze la aceste schimbări.
19. Sprijină-l pe celălalt, respectă-i libertatea şi oferă-i deplina dezvoltare personală.
20. Vorbiţi între voi. Tăcerea şi lipsa comunicării sunt cei mai mari duşmani ai familiei.