Relaţia de căsătorie a fost concepută de Dumnezeu ca un loc al oglindirii armoniei şi dragostei cereşti. Între soţ şi soţie ar trebui să existe, măcar la o scară mică, oglindită atmosfera din cer. Căsătoria, ar trebui să fie locul unde soţul, urmând exemplul Mântuitorului, îşi iubeşte soţia până la jertfă, locul unde soţia, motivată de dragostea necondiţionată şi totală a bărbatului ei, i se supune şi intră sub autoritatea şi protecţia sa. Căsătoria, ar trebui să fie locul unde cei doi comunică frumos şi armonios, unde problemele se depăşesc prin conlucrare şi respectarea principiilor, unde bucuriile sunt savurate împreună, unde nu există ascunzişuri sau secrete. Căsătoria ar trebui să fie „taina” celor doi, unde doar ei îşi cunosc intimităţile, pasiunile, ei se stimează şi se respectă unul pe altul, unde au loc relaţii sexuale satisfăcătoare şi împlinitoare pentru ambii soţi în deplină curăţie şi întotdeauna focalizate pe celălalt.
Realitatea este că puţine căsnicii ajung în această fază sau aproape de această fază a relaţiei. Motivele sunt variate. Unii nu ştiu sau nu vor să iubească precum Hristos, alţii nu ştiu câtă binecuvântare dă Dumnezeu în relaţiile care merg pe principiul divin, alţii cred că relaţia de căsătorie e pentru ei şi pentru împlinirea şi satisfacţia lor egoistă, alţii fac din ambiţiile lor personale, standardul căsniciei şi multe alte motive. Totuşi, unul din motivele căsniciilor ruinate este teamă de respingere şi despre asta vreau să scriu în dimineaţa asta.
Ce treabă are respingerea cu eşecul în căsnicie?
Teama de respingere te poate face să alegi un partener nepotrivit. Multe fete, mulţi băieţi s-au lăsat călăuzite/călăuziţi în alegerile partenerului de viaţă de teama de a nu rămâne singuri, de teama de a fi respinşi şi nu s-au lăsat călăuziţi de Dumnezeu în alegerea partenerului lor. Au preferat în felul acesta mai bine un partener nepotrivit decât singurătatea sau mai bine zis s-au grăbit „să-L ajute pe Dumnezeu” . Lucrul acesta are consecinţe grave. Când Dumnezeu a pregătit pe cineva „potrivit” şi tu te căsătoreşti cu cineva care nu e cel mai potrivit, e normal să nu funcţioneze perfect lucrurile. Şi cu partenerul potrivit ar fi fost greu, dar cu cel, hai să-i zicem, mai puţin potrivit. Aşadar, teama de respingere, poate pune probleme căsniciilor încă din faza de alegere. Asta nu înseamnă că mâine, deşi sunteţi căsătoriţi, vă duceţi să căutaţi partenerul potrivit.
Teama de respingere îi face pe soţi să se mintă unul pe altul. Multe minciuni se spun în căsnicie din păcate. Deşi e locul unde nu ar trebui să existe ascunzişuri, totuşi se minte mult în căsnicii. De la sumele de bani câştigate în salarii, la prieteniile avute, al relaţiilor anterioare în care au fost implicaţi, la mimarea plăcerii sexuale, la minţirea partenerului cu privire la satisfacţia vieţii, la simularea fericirii în public şi alte şi alte minciuni. De ce se minte? Pentru că ne este teamă de respingere. Ne este teamă de reacţia celuilalt, ne este teamă de cearta potenţială. Asta face să alegem să trăim în minciună şi respectiv în păcat şi nu putem experimenta libertatea.
Teama de respingere aduce răceală în căsnicie. Când soţul şi soţia nu mai pot fi sinceri unul cu altul, când soţul şi soţia nu îşi mai pot spune unul altuia temerile şi bucuriile, plăcerile şi neplăcerile, neliniştea, dorinţele trăirii din spectrul relaţional, atunci căsnicia devine o închisoare din care nu poţi să mai scapi. Soţii nu mai comunică nevoile sexuale soţiilor lor, pentru că au fost respinşi de multe ori. Soţiile nu mai comunică nevoile emoţionale soţilor lor, pentru că le-au spus de multe ori şi a fost degeaba. Dorinţele personale, speranţele, visele rămân ca o bubă mare şi dureroasă undeva în mintea fiecăruia şi cei doi, de teama respingerii, nu mai au curajul sau forţa necesară să comunice deschis, să se implice în relaţie şi această atitudine devine în multe căsnicii cronică.
Tu cum îţi tratezi soţia? Cât din ceea ce spune ea despre sentimentele ei, despre dorinţele ei, despre temerile ei asculţi şi abordezi. Ai timp pentru nevoile ei? Scriptura spune că ea este un vas mai fragil, mai delicat. Ştii că trebuie să ai grijă la sentimentele şi trăirile ei şi că noi bărbaţii „din construcţie” ne purtăm mai bădăran. Ştii că trebuie să aloci o cantitate sporită de atenţie şi implicare? Ştii că soţia ta se poate simţi respinsă foarte uşor şi asta o poate duce la izolare, retragere, neimplicare?
Tu cum îţi tratezi soţul? Ştii că şi un bărbat se poate simţi respins? Ştii că de fiecare dată când refuzi relaţiile intime el simte o respingere profundă şi din el moare câte ceva la fiecare refuz? Ştii că emoţiile sexuale sunt cele mai puternice dintre emoţiile umane şi că fiind neatentă poţi ataca cea mai puternică dintre emoţii? Da şi bărbaţii simt respingerea şi nu doar de la refuzul de intimitate, ci şi de la altele. Simt respingerea când nu eşti supusă autorităţii lui, simt respingerea când apreciezi un alt bărbat, simt respingerea când iubeşti mai mult copiii decât pe el şi în multe alte cazuri.
Nu lăsaţi ca în căsnicia voastră respingerea să facă ravagii. Verificaţi-vă atitudinile, reacţiile, modul de a vorbi, pretenţiile personale şi ghidaţi-vă relaţia după Scriptură pentru că aşa nu puteţi da greş.
Deşi sunt un familist convins şi un luptător pentru promovarea familiei, aşa cum Dumnezeu a conceput-o. Deşi cred în reuşita unei societăţi în care familia este sănătoasă şi sunt unul din oamenii care luptă până la ultima clipă pentru salvarea căsniciilor celor care vin la consiliere cu probleme în dinamica familiei lor, consider dependenţa partenerilor unul de celălalt nesănătoasă pentru relaţie şi pentru copiii acelei familii şi implicit pentru societate.
Relaţiile de căsnicie în care soţia e dependentă de soţ sau soţul e dependent de soţie, sunt sortite nefericirii în cel mai bun caz. De regulă sunt sortite eşecului, divorţului şi sunt un mediu perfect pentru abuzuri de multe feluri. Relaţia de căsnicie, trebuie să funcţioneze ca un acord conştient între doi oameni care se iubesc şi respectă unul pe celălalt şi nu o relaţie, în care unul ştie de frica celuilalt sau în care unul e îngrozit de ce s-ar putea întâmpla dacă celălalt se supără.
O căsnicie care are alţi piloni decât: respectarea Cuvântului lui Dumnezeu, iubirea şi respectul e una nefericită. Din păcate sunt multe, foarte multe, nepermis de multe căsnicii, bazate pe dependenţa partenerilor şi aceste căsnicii „rezistă” nu datorită dragostei, iubirii sau de dragul voii lui Dumnezeu ci din cauza fricii de respingere. Frazele care îi leagă pe cei doi sunt „Ce o să fac singur, singură?”, „Ce va zice biserica?”, „Ce o să zică rudele?”, „Ce va zice lumea?” sau în alte cazuri, dacă nu îi leagă astfel de gândiri, îi leagă dependenţa emoţională, teama lăuntrică şi dorinţa profundă de acceptare.
Dependenţa în relaţii nu se vede doar în relaţia de căsătorie, ci poate apărea în orice relaţie. În relaţiile dintre prieteni, în relaţiile dintre fraţi, în relaţiile dintre colegi, vecini şi chiar în relaţiile omului cu anumite instituţii. De fapt, cum spuneam şi ieri, noi intrăm în relaţii cu o dorinţă profundă de acceptare necondiţionată şi asta căutăm acolo, unii oameni însă, condiţionează conştient sau inconştient acceptarea, alţii sunt gata să facă concesii pentru a fi acceptaţi.
Aşa se explică de ce ajung unele fete să accepte sexul premarital, deşi cele mai multe declară că nu sunt tocmai „pornite” sau „excitate” când fac asta. Teama de a nu fi respinse sau abandonate, le trage spre a fi dependente de cineva. Şi dependenţa doare mult de tot. Oamenii care devin dominatori în relaţii nu arată respect faţă de cel care e dependent de el. Nu ştiu cine e mai vinovat într-un astfel de context, dominatorul sau dominatul.
Frica de respingere strică relaţiile, frica de respingere denaturează relaţiile. O relaţie pe care o plăteşti nu e o relaţie de iubire. O relaţie în care stai ca să primeşti nişte beneficii de la cineva care este dispus să le plătească pentru a nu te pierde, nu este o relaţie de iubire. Seamănă îngrozitor de mult cu ceea ce este prostituţia. Există bărbaţi care cumpără serviciile „damelor de companie”, în marile oraşe e o industrie asta. Omul, dacă are nevoie, cumpără pentru o zi, un weekend, un concediu, o doamnă care să îi ţină companie şi cu care să facă sex. Ambii sunt fericiţi, domnul că are companie şi sex, iar „dama” că va primi banii. E reciproc avantajos, dar nu putem numi asta iubire, chiar dacă de acolo se vor lega prietenii de cele mai multe ori. E altceva decât iubire, e comerţ. Cu asta seamănă orice relaţie în care soţul sau soţia ajung la dependenţă unul de celălalt.
Interesant e că, deşi la oficierea relaţiei de căsătorie jurământul se spune „de bună voie şi nesilit/ă de nimeni”, totuşi, în destul de multe cazuri acel „nimeni” nu spune nimic sau nu ia în calcul mirele sau mireasa, părinţii sau rudele. Acel nimeni nu ia în calcul, că jurămintele le fac uneori oameni setoşi de a primi iubire fără a anunţa că acea relaţie va fi pentru celălalt o permanentă dependenţă.
Acum te provoc să-ţi analizezi relaţiile. În câte din ele stai doar pentru că îţi pasă de alţii, doar pentru că nu vrei să fii condamnat, acuzat şi respins? Câte din relaţiile pe care le ai sunt sănătoase? E momentul să priveşti spre ele şi să iei atitudine. Nu spun prin asta că acele relaţii trebuie să înceteze, acesta ar fi ultimul şi cel mai dramatic pas. Spun că trebuie să nu trăieşti dependent/ă de celălalt. Fiecare om are propria sa viaţă. Fiind robul cuiva nu mai trăieşti viaţa ta, iar iubirea ce i-o porţi nu este una Cristică ci una a fricii, temerilor, îndoielilor şi are o finalitate nefericită.
Trebuie să ştii că dependenţa de oameni este păcat înaintea lui Dumnezeu. Singurul faţă de care trebuie să fim dependenţi este El. Nu te teme de respingere. Te va vizita mai des decât crezi, dar nu este o problemă asta. Oamenii oricum te vor judeca, acuza, îndepărta dacă nu le faci plăcerea lor. Astfel de oameni nici nu te merită şi nu e nevoie să îi ţii pe lângă tine prin milogire, umilire şi obedienţă. Dacă eşti în astfel de relaţii trebuie să îţi rezolvi ceva probleme.
Nu mai fi dependent de nimeni în afară de Dumnezeu, nu se merită oricât de seducătoare, severă, şantajistă sau plângăcioasă er fi acea persoană. Noi am fost eliberaţi de robie, suntem liberi.
Domnul mi-a pus pe inima un lucru si in seara asta pentru asta o sa ne rugam. Eu stiu ca voi va rugati la biserica si as dori sa mai facem inca odata rugaciunea astea si anume: spune in Psalmul 78:3-4 – Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
Vreau sa va provoc inca de la inceput seara asta, o sa facem o rugaciune pentru copiii nostri. Atatea probleme au copiii astia si eu care sunt profesor ii vad in scoli. Si-i vad copiii de pocaiti in scoli, atatea probleme cu care se confrunta. Cei care sunt adolescenti este perioada in care tinerii astia sunt pusi sub presiunea de-a fii ca altii si tot timpul cauta modele. Ei vin aici in biserica si uneori vad sau nu vad modelele. Si dvs. care sunteti in varsta sa nu uitati ce a spus Nicolae Iorga. A spus ca toti oamenii mari au fost candva copii, insa multi dintre ei au uitat lucrul asta. Sa nu uitati, copiii nu sunt ca noi, ca cei mari. Si cei care sunt tineri, pana la 13-14 ani, asa, si mai mici, sunt pusi sub o presiune fantastica din cauza nenorocitului de internet. , din cauza dracului, ca este in smartphone, ca de dimineata pana seara il butoneaza. Sunt pusi in presiune sa-si faca creste, sa se tunda nu stiu cum, sa se-mbrace nu stiu cum.
Ei au presiune continua, iar ce sunt putin mai mari, de varsta fetelor de aici sau altii, sunt pusi sub o alta presiune. Si presiunea aceea, stiti care este? “Mai adauga ceva pe langa dumnezeul tau. Il ai pe Dumnezeu, dar nu-i nicio problema sa iti faci niste unghii de 7 cm. Il ai pe Dumnezeu, canti in biserica, dar nu-i nicio problema ca ridici fusta doua palme peste genunchi. Il ai pe Dumnezeu, te rogi, postesti, dar nu-i nicio problema daca iti pierzi vremea pe Facebook sa dai likuri. Eu va zic de cateva lucruri cu care ei se confrunta si Dumnezeu sa ne ajute sa invatam de la ei. Si Dumnezeu sa ne ajute sa-i si admited, tinerii astia, generatia asta cea mai informata, generatia asta care nu sunteti biserica de maine; tinerii si copiii sunt biserica de azi. Amin. Problema este ca sunt foarte bombardati de diavolul. Vreau sa va spun in seara asta si cateva lucruri si sa ne si rugam pentru ei.
Spune ca intr-o seara a venit la un tata care statea la computer si scria ceva, baietelul lui de 8 ani.
A intrat pe usa si cu lacrimi in ochi a intrebat: “Tati, pot sa te intreb ceva?”
“Iesi afara, eu n-am timp.”
“Dar vreau sa te intreb numai o intrebare.”
El zice: “N-am timp acuma.”
“Hai, te rog frumos, o intrebare.” A zis: “Tata, cat castigi tu pe ora?”
Zice: “Castig $50.”
“Nu ai sa-mi dai si mie $35, ca mai am eu $15 si vreau sa cumpar o ora cu tine.”
Primul lucru care as vrea sa-l invatam in seara asta, inainte de-a ne ruga pentru ei, este sa va petreceti timpul cu ei. Pentru ca noi nu ne mai petrecem timpul cu copiii nostri. Pentru ca i-am lasat izbeliste si le-am bagat televizoare si le-am dat tot felul de computere si noi alergam ca nebunii de parca am stapani pamantul asta. Si va zic sincer ca timpul care-i acuma in copilarie nu se intoarce niciodata. Daca intram in casele romanilor, de dimineata pana seara, stiti ce gasim? Patul nefacut si masa nefacuta. Nu mai avem timp sa mancam cu ei. Nu mai avem timp as ne plimbam cu ei. Nu mai avem timp sa ne ducem prin parcuri cu ei. N-avem timp nici sa mai vedem luna pe cer cu ei. N-avem timp sa ne ducem cu sania, sa ne dam 2 m cu ei. Stiti de ce? Ca alergam cu tot felul de probleme ale noastre. Sa va faceti timp sa stati cu copiii dvs. Stiti de ce? Pentru ca spune ca sagetile unui arcas, in tolba cu sageti, sunt copiii facuti la tinerete. Si sageata pusa in arc, odata intinsa dupa ce i-ai dat drumul unde ai tras-o, acolo ramane. Daca ai intins arcul puternic, se duce departe. Daca arcul este mai slab intins, cade aproape. Si vreau sa va spun ca daca nu intindeti arcul acuma, cand ei sunt copii, dupa aceea poate sa fie prea tarziu. Sa va petreceti timp cu ei ca o multime de batrani in Romania stau cu nasul lipit de geam si le ingheata de geam, ca nu vine nimeni sa-i viziteze. Si stiti de ce? Pentru ca n-au avut o metamorfoza cu ei.
Mama mea m-a abandonat de inca cand eram mic si la 34 de ani niciodata nu m-a cautat. Niciodata nu mi-a dat, ce sa zic, cel mai ieftin creion care-l pot duce la scoala, niciodata. Si acuma, intr-una din zile, dupa ani de zile imi spunea: “O, nu ma suni.” Si i-am spus: “Nu ca nu te sun, dar vreau sa-ti spun un principiu. N-am avut noi o metamorfoza intre noi, pentru ca atunci cand am fost mic, nici nu ti-a pasat de mine.” Acuma, cand sunt mare si am ajuns ceva, normal e ca vrea si ea sa se si laude. Acuma, mama mea nu-i pocaita. Eu v-am mai spus aici acum un an ca am botezat pe mama mea care m-a crescut, nu mama mea care m-a nascut. Dar vreau sa va spun chestia asta, ca se vede, fratilor, si dupa aceea ne miram cand ajung tinerii nostri la o varsta de 18, 19 ani si nu mai stau cu noi. Stiti de ce? Ca noi nu ne-am facut timp cu ei. Sa va faceti timp cu ei cand sunt mici, ca ei isi vor face pentru dvs. cand veti fii batrani. Asta e o rugaciune pe care o sa o facem aici. Cei care aveti copii mici, o sa o facem pentru ei.
Si vreau sa va mai spun un principiu, ca tinerii nostri si copiii nostritrebuie sa fie incurajati, ca de multe ori am uitat sa-i incurajam. Stiti ce se aude in casele romanilor? Sper sa nu se auda si la pocaitii nostri: “Esti un natangtoc, mai. Nu esti in stare de nimic.”
Sau, zice: “O, ce tantalaie esti tu. Odata te-am pus in viata sa cureti cartofi prajiti si tu ti-ai taiat si degetul.”
“Dar nu vezi, fata, ca tricoul se calca asa, camasa o calci pe dos. Ce faci?”
Si neincurajati. “Pai, cand eram eu ca voi, vai de mine…” Dar cum eram noi cand eram ca ei? “Si voi, acuma, nu mai aveti nu stiu ce.” Neincurajati. Dumnezeu sa ne ajute sa ne incurajam tinerii.
Dumnezeu sa ne ajute sa incurajam si pe ceilalti care-s mai slabi, ca noi de multe ori ii accesam numai pe aia care-s mai buni. Si eu am facut o greseala colosala acum, de curand, cand a fost ziua fetei mele mai mari, pentru ca am scris un email si a vazut si fata cea mai mica si dupa aceea s-a suparat. Sa-i incurajam si pe aia care-s mai razvratiti, ca stiti cine s-a intors acasa si l-a iubit pe tata? Fiul risipitor. Sa-i incurajati si sa le spuneti: “Puteti mai mult. Da, puteti mai mult. Te ajut.” Si Domnul sa ne ajute la asta
Si al treilea lucru pe care vi-l spuns, ca indemn de rugaciune: cand plecati acasa, stati cu ei, va faceti timp fratilor, ca daca nu, s-a putea sa-i pierdeti. Va mai zic ceva: timpul asta nu se mai intoarce niciodata inapoi. E drept ce va spun eu? Am fost 5 ani in Bucuresti si fata mea cea mai mare cand avea 5 ani, nu i-a trait cu mine si niciodata nu are sa se mai intoarca timpul ala inapoi. Cand era in clasa a I-a si a facut prima litera, cand avea nevoie de nu stiu ce protectie, cand trebuia s-o invat sa citeasca pe Biblie sau se roage, nu se mai intoarce timpul ala inapoi.
Si vreau sa va mai spun, apropo de chestia aceasta cu incurajarea. Stiti, incurajati-i si pe cei care sunt mai rai. Incurajati-i, nu tot timpul numai cei care sunt buni. Comparam si Dumnezeu sa ne ierte si rugati-va pentru ei. Spune in Biblie in Marcu 9 ca a venit la Domnul Isus un tata cu baiatul lui si a spus: “Doamne, se tavaleste pe jos, a cazut in foc, e epileptic, e indracit. Asta face spume la gura, asta mi-a intors viata pe dos. Nu stiu ce sa ma mai fac. Si stiti ce-l intreaba Domnul Isus?
“De cand faec asa?”
“Din copilaria lui.”
“Ah, si acuma vii cu el la mine?”
“Acuma vii cu el la mine, dupa ce a ajuns in inchisoare?”
“Acuma vii cu el la mine, dupa ce s-a prostituat?” :
Il aduci [copilul] inaintea mea dupa ce nu mai poate sa vina in biserica cu haina de mireasa, ca haina-i patata?”
“Acuma vii cu baiatul asta, dupa ce a batut pe nu stiu cine? Ia dat o capatana in gura unuia la scoala?”
“Acuma vii, dupa ce s-a rafuit la politie?”
“Acuma vii cu el la mine, dupa ce ai avut accident?”
“Acuma vii cu el la mine?”
“Da,” zice.
Si spune: “Doamne, rogu-te, daca poti…”
Si Domnul spune: “Daca pot?”
Si dupa aceea omul a inteles de fapt care-i problema.
Poate Dumnezeu sa ne schimbe copiii, fratilor? Poate Dumnezeu sa ne binecuvanteze copiii? Si in seara asta o sa ne rugam si rugati-va pentru copiii dvs. si stati, faceti-va timp cu ei. Incurajati-i cu dragoste si cand ii bateti sa le aratam tot dragoste.
In momentul in care a spus omul asta: “Doamne, ajuta-ma credintei mele.”
De fapt, asta a fost rezultatul. De ce-s copiii, de ce-i copilul tau asa? Din cauza necredintei mele. Sa stiti, copiii nostri se departeaza de biserica, nu-i slujesc lui Hristos si din cauza necredintei noastre. Eu nu pot sa spun ca un parinte care s-a purtat 100% pocait si i-a luat-o un copil razna, din 3, din 5, din 14, noi asa avem pocaitii multi copii. Nu pot sa spun ca ar fii parintele ala vinovat. Dar majoritatea copiilor o iau razna din cauza noastra, a parintilor.
Stiti cu ce veti merge in cer si dvs. si eu? Cu casele, cu biserica, cu pastorul, cu fratii? Cu ce veti merge in cer? Singurul lucru pe care-l ia un pocait de pe pamant in ceruri e copiii lui. Si cum sa traiesti o vesnicie intreaga si sa regreti faptul ca copiii n-au fost ascultatori si n-au fost in biserica? Dumnezeu sa va ajute sa-i aveti in biserica. Sa-i aduceti inaintea lui Dumnezeu si pe Dumnezeu inaintea lor.
Sa faceti ca o fetita care era in clasa I-a si intr-o dimineata si la scoala a intrebat doamna: “Puteti sa dati o definitia sufrageriei?”
A venit un baiat si a zis: “Doamna, sufrageria este locul unde toata familia mea se intalneste de Craciun si de Pasti si mancam.
Altul a venit si a spus: “Sufrageria este locul unde noi primim musafirii si noi nu putem sa intram niciodata decat cu musafirii.”
Altul a venit si a spus: “Sufrageria este locul unde ne uitam la televizor la film.”
Si a venit o fetita mai simpla, asa, cu haine mai folosite, si a spus: “Sufrageria este locul in care in fiecare seara tata sta cu noi la rugaciune.”
Dumnezeu sa va ajute sa va rugati cu ei. Ne rugam ca Dumnezeu sa ii fereasca. Sunt atatea fete, vedeti, pocaitii au fete frumoase si sunt atatia smecheri pe margini care vor sa intre cu bocancii in viata lor. Sa le fereasca Dumnezeu pe cele care sunt mai mari. Dar sa-i fereasca si pe cei tineri, sa-i fereasca de Facebookul asta, sa-i fereasca Dumnezeu de necazuri, sa fie in biserica si sa fie alaturi de noi. Sa va duceti acasa, sa petreceti timp cu ei. Intr-o zi le-am vorbit parintilor la sedinta, au venit parintii si cand le-am vorbit despre relatia asta si dimineata a venit si a alergat una dintre fete si drept in bratele mele a sarit. A zis: “Lasati-ma sa va pup. Ce ati facut lui mama aseara la sedinta.”
“Pai,” zic, “De ce?”
Zice: “Cand a venit acasa, prima data in viata mea,” era in clasa XII-a, “s-a rugat cu mine in pat si 3 1/2 ore a stat sa-mi povesteasca. Niciodata nu mi-a vorbit pana aseara.”
Sa va duceti acuma acasa, cand va bagati cu ei in pat si mai stati de vorba cu ei. Vedeti problemele lor, fratilor. Noi le luam jucarii, le luam telefoane. Dar stiti de ce au nevoie? De dragoste si de afectiune. Sa-i incurajati si sa va rugati tot timpul pentru ei. Amin.
1. nu fiți (niciodată) supărați amîndoi în același moment.
2. nu strigați unul la altul, decât dacă ia foc casa!
3. atunci când aveți o discuție mai aprinsă, lăsați înotdeauna pe celălat să câștige.
4. dacă aveți ceva de criticat, nu uitați s-o faceți totdeauna cu dragoste!
5. nu amintiți niciodată greșelile trecutului.
6. nu mergeți niciodată la culcare certați!
7. spuneți-vă un compliment unul altuia măcar odată pe zi!
8. cereți-vă iertare ori de câte ori ați greșit.
9. o ceartă cere două persoane, și de obicei cel cu gura mai mare e cel ce-a greșit.
10. nimic să nu prețuiască mai mult ca legătura voastră cu Dumnezeu!
De cele mai multe ori, părinţii au anumite aşteptări de la copiii lor care sunt peste posibilităţile acestora, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea personală a celor mici.
Este normal ca orice părinte să aibă anumite aşteptări de la copilul său, însă este bine ca acesta să analizeze dacă ele pot fi îndeplinite de copil. Atunci când părintele are aşteptări nerealiste de la copil, dezvoltarea personală a acestuia poate fi grav afectată, poate apărea un conflict şi chiar abuzul emoţional, potrivit salvaticopiii.ro. În timp ce aşteptările realiste, sănătoase pot clădi sau încuraja succesul copiilor, cele nerealiste îi pot duce către descurajare, anxietate sau eşec. Aceasta nu înseamnă că părinţii nu trebuie să aibă aşteptări prea mari de la copiii lor, de teama de a nu le cere prea mult, pentru că atunci ei nu vor reuşi să-şi descopere întregul potenţial.
De unde provin aşteptările nerealiste?
De cele mai multe ori, tendinţa de a avea aşteptări nerealiste provine din tiparul propriei copilării. Mulţi părinţi aşteaptă ca neîmplinirile lor să fie compensate de realizările copiilor. Aceste aşteptări se bazează mai mult pe experienţele părinţilor decât pe nevoile copiilor, neluând în calcul faptul că aceştia au un alt potenţial şi alte puncte forte decât ei.
Iată câteva dintre aşteptările nerealiste ale unui părinte pentru copii, potrivit Huffington Post:
Să fie binedispuşi tot timpul. Unii părinţi consideră că, atunci când vin acasă, după o zi de lucru, copiii nu au voie să fie supăraţi sau posomorâţi, pentru că, din punctul lor de vedere, nu au motive. Însă acest lucru se întâmplă, pentru că şi copiii au zile proaste.
Să aibe rezultate extraordinare la învăţătură. Este firesc ca părinţii să-şi dorească un copil premiant sau printre primii din clasă, însă realitatea demonstrează că nu se întâmplă mereu acest lucru. Părinţii trebuie să înţeleagă faptul că nu toţi copiii sunt la fel, nu au aceleaşi capacităţi intelectuale sau aceleaşi înclinaţii şi, mai ales, că nu sunt perfecţi.
Să nu facă ceea ce văd. Copiii învaţă mai mult decât şi-ar putea cineva imagina din comportamentul părinţilor şi nu din vorbele lor. Un psiholog renumit spunea că educăm mai mult prin ceea ce suntem decât prin ceea ce spunem. Părinţii care ţipă unul la altul atunci când apare un conflict, care se jignesc sau care se critică nu pot pretinde de la copiii lor să se comporte diferit decât ceea ce au văzut la ei.
Să ierte întotdeauna. Părinţii nu-şi pot permite să se poarte oricum cu cei mici sau să nu le ofere suficientă atenţie şi afecţiune, deoarece au şi aceştia o limită. Nu pot comite greşeli şi nedreptăţi faţă de ei, aşteptând ca aceştia să ierte şi să uite, pentru că nu se poate abuza de răbdarea lor. Părinţii trebuie să îndrepte acel comportament şi chiar să-şi ceară iertare faţă de copii; acesta ar fi un un exemplu şi o lecţie de viaţă valoroasă.
Pentru ca aşteptările să aibă rezultate pozitive, părinţii trebuie să observe potenţialul şi capacităţile copiilor şi să le adapteze în funcţie de acestea şi de vârsta lor. Astfel, copiii îşi vor dezvolta o imagine sănătoasă despre propria persoană, încredere în ei înşişi, optimism şi o strânsă legătură cu părinţii.
Tu cum îţi tratezi soţia? Cât din ceea ce spune ea despre sentimentele ei, despre dorinţele ei, despre temerile ei asculţi şi abordezi. Ai timp pentru nevoile ei? Scriptura spune că ea este un vas mai fragil, mai delicat. Ştii că trebuie să ai grijă la sentimentele şi trăirile ei şi că noi bărbaţii „din construcţie” ne purtăm mai bădăran. Ştii că trebuie să aloci o cantitate sporită de atenţie şi implicare? Ştii că soţia ta se poate simţi respinsă foarte uşor şi asta o poate duce la izolare, retragere, neimplicare?
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 