Inamicul numarul unu


Era transfigurata de fericire. Se cunoscuse prin internet. Au corespondat opt luni si acum sosise timpul sa se intalneasca. Prima casnicie esuase, dar spera cu toata fiinta dupa o reformulare fericita. Urmatoarea va fi ultima si cu siguranta: „colt de rai”! Cu biletul de avion in poseta visa la momentul romantic al intalnirii.

ii schitase si zambetul lui de fericire, inaltimea, trasaturile si timbrul vocii. Portretul robot era de mult gata si astepta confruntarea cu realitatea. El nu i-a trimis nici o fotografie, dar dupa cuvintele atat de reusite si tandre pe care le trimitea, nobletea lui se impunea. Desi i-a trimis suficiente fotografii ca sa fie recunoscuta a mai adaugat un semnalment: „Ma vei cunoaste dupa pachetul albastru de biscuti pe care il voi tine in mana.”

Totul era incarcat de mister si freamat de incantare. Se prefigura un inceput de drum cu sens, pentru o viata veritabila si implinita. Nici nu l-a luat in seama pe barbatul elegant si cu fata in sarbatoare care s-a asezat la un scaun de ea. O privea din cand in cand zambind si parea ca are un semnal pentru ea. Ea l-a fulgerat in treacat si a trecut din nou in peisajul visului ei. Nimic n-o putea distrage, decat un fosnet. Privirea se arunca grabita in directia sursei de zgomot. Respiratia i se gatui brusc. Ochii i se mari de uimire si revolta. O lupta incepu in ea pe neveste si filmul ei fericit se rupse violent. Nu este posibil! Domnul cel amabil si imbracat elegant, cu zambetul lui provocator, printr-un gest marunt, dar important pentru ea, sfida cele mai elementare norme de conduita si atitudine. Si o jignea in mod direct. Cu riscul de a-si pierde stralucirea bucuriei, isi congestiona fata intr-un gest de indignare si repulsie si mesajul ei nonverbal putea fi decodat cu usurinta in expresia: „nu ti-e rusine!”

Istorie in haine de glorie Viata este o continua lupta si inca una apriga. Casnicia este consecinta unor batalii pe viata si pe moarte. Chiar asa? Dar cand lupta este dusa dupa principii viata castiga orizonturi de speranta si fericire in progresie neintrerupta. Tocmai procesul acesta de cucerire a noi teritorii in relatia de cuplu, aduce satisfactie maritala, bucurie si dragoste contagioasa, care iese din casa si socializeaza inimi descurajate. Si aceasta bogatie vine toata prin lupta. Dar una buna. Va aduceti aminte de Valea Terebintilor? De David si Goliat? Oricine trece prin aceasta viata trebuie sa citeasca din Biblie lupta celor doi. O sursa sigura de a procura directii de viata dupa normele cerului. Nu doar ca te captiveaza, dar iti asigura provizii pentru bataliile tale personale in care esti interesat sa castigi. Vom vedea si pentru care ratiune ne aruncam intr-o confruntare inegala, in fata unui dusman mai echipat ca noi si disproportionat.

Putina evocare nu strica: Deci David este trimis de tatal sau la fratii lui mai mari care se luptau cu filistenii. Pentru ca n-a fost evaluat ca un luptator confirmat, el a fost lasat la oi. Cel mult sa fie cu aprovizionarea si tot e ceva. Avea cu el paini si cas. Era chiar incantat de rolul lui. Dar indignarea il cuprinse la vederea unei scene tulburatoare. Un luptator filistean, care iesea din tiparele normale ale staturii, inainta in fiecare zi si batjocurea poporul Israel si Dumnezeul lui. „Dati-mi un om care sa se lupte cu mine”, striga el si groaza care o arunca ii facea pe evrei sa fuga din fata lui. „Dar cum este posibil ca un astfel de om sa insulte Majestatea cerului?” se intreba David, revoltat de incumetarea uriasului. „Ce daca are peste trei metri? Eu ma duc sa ma lupt cu el”.

Normal ca a starnit zambete si ironii. Chiar si fratii lui l-au gratulat cu astfel de reactii. Cu un curaj care scapa ratiunii, cu o prastie si cinci pietricele, se arunca in lupta, plin de siguranta si de certitudinea biruintei. Trimite o piatra drept in frunte, iar uriasul, brusc, nu mai masoara peste trei metri inaltime, ci deodata este masurat in lungime. O victorie nesperata! O sansa la un milion, spun unii. Dar daca victoria lui David poate fi comuna oricui care lupta dupa strategia lui, ce parere ati avea? Ai da sansa casniciei tale? Chiar daca adversarul e mai puternic? Daca da, pregateste-te de lupta! Sansa unei vieti implinite trece prin Valea Terebintilor. ( 1 Samuel 17)

Prima miscare strategica
Nu sta in firea noastra sa-l socotim pe cel de langa noi la fel de valoros. „Tu nu ai puterea noastra si maturitatea noastra. Tu esti mic. Du-te la oi!”, au zis fratii lui David. in final lupta s-a dat intre David si Goliat, dupa ce fratii lui au luat-o la sanatoasa de atatea ori in fata uriasului. A-l trata pe cel de langa tine ca egalul tau este o provocare aruncata infatuarii si mandriei personale. Acest fundament este pus de Dumnezeu. Casnicia esueaza deseori in acest aspect al bataliei: „eu sunt mai bun ca tine, mai dotat, mai rational, mai intelept”. O simpla cearta dezechilibreaza relatia si strica egalitatea dintre sot si sotie. E o incercare de a anula drepturile celuilalt prin impunerea si controlul partenerului. Inegalitatea imparte familia in doua tabere: stapan si rob. Unul porunceste, iar celalalt se supune. Valoarea celor doi nu se masoara in competente de istetime si succes, ci in masuri de atitudine, de valori morale si spirituale. Altfel, pe terenul casniciei, inainteaza cu batjocura Goliat. Si cine poate sa-i reziste?

A doua miscare strategica
Ar fi putut schimba planul tatalui lui. „Acestia sunt fratii mei?”, ar fi putut spune David. „Cei care se grozaveau ca ii vor face praf pe filisteni si care acum fug de rup pamantul? Nu le mai dau nici o paine! Nu merita! Si, mi-aduc aminte bine ca mi-au zis ca eu nu am fata de luptator, ca nu sunt atat de voinic ca ei. Mi-a venit si mie randul sa le platesc.” Stiti la ce ma refer? Ei bine, la comunicare. in camin, comunicarea este ca painea. Este o hrana fara de care viata nu se poate concepe. Gesturile, zambetul, mangaierea, cuvantul care te apreciaza, tacerea acceptarii, privirea plina de senin la intalnirea de seara si dimineata, sunt tot atatea felii de viata, care dau vigoare caminului.

Creatorul nu si-a oprit niciodata comunicarea cu oamenii, in ciuda urechilor infundate ale pamantenilor. Indiferent de ceea ce au facut, fac si vor face, Dumnezeu vorbeste oricarei inimi, chiar daca nu obtine reciprocitate. Poate ca, daca nici un Cuvant nu-i sensibilizeaza, macar gesturile de bunatate sa ii trezeasca la comunicare.

Comunicarea in familie nu este conditionata de tacerea celuilalt. A da paini celuilalt este un imperativ al vietii cladite pe adevar. Prin comunicare ne descoperim celuilalt pentru a pune la un loc ceea ce se potriveste si a inlatura ceea ce nu hraneste. Pentru intimitate si crestere continua „ti-am adus paine proaspata, doamna! Ia si mananca!” si o vorba de dragoste, rotunda si cu gust se scoate din traista inimii. Nu ti se face pofta?

A treia miscare strategica
Pe unii i-a deranjat intrebarea lui David: „Ce se va face celui care il va dobori pe filistean?”. „Ia uita-te la el, ce visuri isi face!”, i-au zis fratii lui. „Du-te la oi si nu te mai da grozav”, i-au reprosat cei dotati si maturi. Dar David nu putea sa plece cu ocara asupra lui si asupra Dumnezeului lui. Unii i-au raspuns: „Va primi pe fata imparatului ca sotie, bogatie de n-o poti gestiona de mare si scutire de impozite”. De-ar fi fost numai ultima parte promisa si tot ar fi fost o recompensa atractiva. Dar era cu mult mai mult, tot ce era mai drag imparatului: fata. „ Ce-ati spus ca va primi cel care il va culca la pamant pe ticalos?” mai intreba o data David, spre disperarea fratilor lui.

Ce va primi cel care va culca la pamant pe dusmanul numarul unu’ al casniciei? E bine sa dam mintii si inimii un raspuns, dar este de dorit sa punem astfel de intrebari pentru a prospecta consecintele fericite ce ne asteapta. Tot ce are imparatul mai bun ne va da, daca vom intra in batalia pentru exterminarea celui care ne-a pus de atatea ori pe fuga. in orice caz dusmanul nu este partenerul nostru de viata. Cineva mult mai fioros. Dar cine este Goliat? A vizualiza consecintele biruintei este evaluarea de zi cu zi a unui camin ce se dezvolta. Dar sunt sanse?

A patra miscare strategica
E plina lumea de destepti si de profeti ai esecului: „nu vezi ca n-ai nici o sansa? E pierduta batalia din start. Ia-ti gandul de la lupta. Fugi si scapa, daca mai poti!” Frumoasa incurajare. Ati mai auzit-o, pe undeva, prin ograda casniciei? „N-are sens sa ii mai spui ceva ca tot te scoate vinovat. ii explici cum stau lucrurile si tot nu intelege. Pana nu-si scoate el(ea) dreptatea nu se lasa. Asa ca, nu mai are rost sa lupti. „Resemneaza-te iubitule!” suna consolarea marelui intelept al renuntarii.

Evaluand datele din teren parca i-ai da dreptate. Dar fii atent ce spune David: „Nimeni sa nu-si piarda nadejdea. Robul tau va merge sa se bata cu el”. Cata forta strabate din speranta declarata cu atata siguranta! Cartile nu sunt inca jucate. Nu va fi doar bine, ci va fi excelent. Chiar mai bine ca la inceput, inainte de a se porni lupta. Curioasa judecata. Pe ce conteaza oare baiatul asta? Pe ce conteaza oare femeia asta, care desi, nu pare a avea castig de cauza, intra intr-o lupta inegala.

Pe ce se bazeaza barbatul asta, care este continuu cicalit si devalorizat de ironiile consoartei lui, cand spune: „va fi bine?!” Chiar sunt curios ce arme scot acesti visatori iremediabili. Si apropo, cine este domnule, acest Goliat!

A cincea miscare strategica
E plina batatura casniciei de meciuri verbale si de atitudine la scorul de unu la unu. Scapa el o ironie, tranteste si ea un dos de malitie la demnitatea lui. Fulgera ea cateva reprosuri, suteaza si el vreo cinci-sase zile de tacere razbunatoare. „Nu te pune cu mine!” ar insemna fiecare replica a celor ce se infrunta, scoasa in prima linie de lupta.

Saul il imbraca pe David cu armura lui. Baiatul o da jos. Nu merge. Nu i se potriveste si se misca greu cu ea. Sfatul este rational si firesc. Are Goliat platosa? Ia si tu platosa. Are sabie? Ia si tu sabie. Are sulita? Ce mai stai! Inarmeaza-te! Fii mereu in graficul dotarii. Asa se castiga lupta!

„Nu pot sa merg cu ea”, zice David. Si avea dreptate. Dar esti mai vulnerabil! Nu castigi cu pieptul si cu mainile goale! Unde te duci cu toiagul acela si prastia ta de joaca? Doar cinci pietre ai luat? Esec sigur, copile? David nu replica cu arme conventionale. in camin armele conventionale inseamna suprimarea celuilalt. La ura cu ura, la manie cu manie, la batjocura cu batjocura, la suparare cu suparare. Mai devreme sau mai tarziu unul din ei va rapune pe celalalt cu o rautate mai mare, cu un control mai puternic. Si sabia razbunarii care se ridica deasupra celuilalt va taia sansele partenerului de viata. Dar totodata si pe ale lui. Ciudata alegere. Sa replici cu bunatate la scapararile de rautate ale consoartei este mai putin obisnuit. Sa nu gasesti in vocabular cuvinte de jignire la expresiile dure ale celui apropiat e amnezie de condamnat. Cand toti fac asa tu te gasesti sa lupti cu arme care te declara invins din start? Si totusi uimirea harului este ca Dumnezeu ne cheama sa purtam armele Lui, neconventionale, cu care il dezarmam pe cel furios si bine echipat. Nu mai comentez. Faceti o proba si va veti convinge.

A sasea miscare strategica
David n-a plecat sa biruiasca. Nu-i asa ca suna ciudat? „in nici un caz n-a plecat sa pescuiasca victoria”, ma anunta un comentator intrigat de spusa mea. Si totusi s-ar putea sa aiba dreptate. Numai oamenii normali pleaca dupa succes. Oamenii „anormali” pleaca biruitori ca sa biruiasca. „Chiar ca nu mai inteleg nimic!”, ma anunta normalul. Merita o explicatie. Cand in prefata zilei ai stat de vorba cu Creatorul tau si te-a incarcat cu puterea si frumusetea caracterului Lui, cand ti-a dat cuvintele Lui de bine pentru toti si pentru cel de langa tine, pur si simplu nu esti surprins de nici o miscare gresita a partenerului tau. David nu s-a bazat pe probabilitate sau pe noroc: poate ca voi scoate o lovitura iscusita si-l voi culca la pamant. Poate! Nici gand. El stia ce avea sa se intample pentru ca de partea lui era prezenta cea mai mare putere din Univers. Era cu el pe drum, la oi, cand dormea si cand canta. Va dati seama? Nici tu spaima, nici tu panica, nici tu crispare.

Sa rezum cumva: cei doi din cuplu, cand vor face aprovizionari permanente de la sursa de putere a Izvorului de viata, atunci se vor lupta cum sa-l provoace pe celalalt la o mai inalta traire de viata. Iar daca unul din ei scapa fraiele, celalalt nu e surprins. ii intelege strigatul de ajutor (da, chiar si o vorba rautacioasa ascunde un strigat de ajutor) si il va trata cu dragoste. „Dar nu merita!” se aude un alt strigat de justificare. Firesc, nu merita, dar e dumnezeiesc sa-l onorezi cu generozitatea inimii. Batalia din relatie e castigata inainte de a se da lupta vizibila. Esti bun inainte de a da bunatate. Esti rabdator inainte de a da rabdare. Esti demn inainte de a oferi demnitate. Si totusi, ma roade ceva: cine e Goliat in casnicia mea?

A saptea miscare strategica… si ultima
„Cine te crezi?” se mai aude cate o interogatie in fata unei pretentii de sotie sau sot. „Te crezi grozav?” continua cel afectat. Cu alte cuvinte pune la indoiala calitatea reprezentarii celui care se crede ceva. „Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza…” ii spune David. Ma mir ca mai avea tarie sa comunice cu monstrul filistean. Eu as fi facut suta de metri in noua secunde daca s-ar fi uitat la mine. „Deci tu vii impotriva mea in puterea si grozavia ta. Asa-i?” spune David. „Tu te trimiti pe tine sa ne distrugi. Esti terminat amice!” Baza oricarei caderi este atunci cand te sprijini pe tine insuti. „Vrei sa stii in numele cui vin eu?” il provoaca baiatul cu par balai.” Eu am o delegatie speciala si nu vin de capul meu. Eu vin in Numele Domnului ostirilor. Pe El il reprezint. Eu vin in puterea Lui si in biruinta Lui. De-aceea esti terminat!” De unde si cutremurele maritale. Cand ne reprezentam pe noi, atunci, tine-te bine: justificari, amenintari, santaj, violenta, ironii, calomnii, sfidari si tot amestecul de otravuri. Astea sunt dotarile noastre naturale. Mandria noastra. Teribile furtuni! Dar cand vin in Numele Celui care m-a chemat la o noua viata, eu vin in caracterul Lui cel curat. E treaba Lui ce face cu cel care ma insulta, dar nu e treaba mea sa-i raspund cu aceeasi moneda. Retineti: orice mi-ar face celalalt, nu este el Goliatul! Dar cine-i fratioare?

Marea demascare
Va imaginati ce facea domnul cel bine crescut de langa doamna cea fericita? Nu va vine sa credeti: se servea din pachetul de biscuiti albastru de pe scaunul dintre ei. Privirea incendiara a doamnei striga: „stimabile, e proprietatea mea! E pachetul meu! Ai bunul simt si opreste-te!” Dar el, nimic. Lua cate un biscuit si-i zambea cuceritor. Ca sa-i dea de inteles ca are dreptul asupra pachetului, intra si ea in competitie. El un biscuite, ea unul. Odata cu furia ce crestea ca valurile manate de taifun. „Monologul ei interior gasea calificativele cele mai necioplite pentru simpaticul domn, care nu-si stinse zambetul pentru doamna cea infuriata de lipsa lui de maniere. Acum e acum! A ramas un singur biscuit. „Hai, lasa-l doamnei si n-o mai necaji”, i-as sugera eu. Da’ de unde. El il ia, il rupe in doua si-i da jumate, iar cealalta jumatate si-o opreste lui.

Hai, ca e prea de tot! Cum sa nu se revolte doamna careia i s-a mancat semnul cel albastru pentru dragul ei care o astepta la capatul destinatiei cunoscute doar de cei doi. S-a ridicat in picioare, rosie ca panza toreadorului si i-a spus cateva de n-a mai ramas nimic din prestanta lui. Era si timpul. Cat sa mai rabzi. Zambetul lui a intrat in berna. Furioasa s-a indreptat spre imbarcare. Cu maini tremurande de furie scoase biletul de avion din poseta si… uimire! De necrezut! Pachetul ei de biscuiti, albastru, statea bine-mersi langa portmoneul ei. Gura i se usca de o noua emotie. Un amar ii umplu toata fiinta. Deci pachetul cel albastru, identic cu al ei era al domnului simpatic. Alerga sa-l prinda, dar scaunul era gol. Un bilet pe scaunul pe care a stat doamna o astepta. il deschise si citi: „N-am mai putut rabda asteptarea si am venit eu la tine. Credeam ca pachetul de biscuiti albastru te-ar fi facut sa intelegi ca ma vei recunoaste, asa cum te-as fi recunoscut eu. Sunt uimit de modul cum m-ai tratat. Daca ti-a fost greu sa mananci un pachet de biscuiti cu mine, inseamna ca nici viata de casnicie n-am fi consumat-o in dragoste. iti voi plati biletul. Ramai cu ce-i al tau. Adio.” A cazut in scaun plangand in hohote. Si ce frumos ii zambea. Deodata se opri din plans si striga cu putere, dar si cu durere: „Iesi afara! Nu te mai pot suporta! Tu l-ai alungat pe iubitul meu! M-ai biruit! Fii blestemata!”. Cei care stateau pentru imbarcare dadeau din cap si o compatimeau. „Cum te mai desfigureaza mintea,” pareau sa spuna ei. „Pe cine dadeai afara, doamna si cine ti-a alungat iubitul?” o intreba o doamna mai indrazneata. Nefericita se uita la ea si ii raspunse cu un oftat de om pierdut: „pe mine ma dadeam afara. Eu am stricat totul.”

Acum am inteles: eul nostru nedemn si gogonat este Goliat! Mai puternic decat noi. Mai inalt si mai echipat. Si cum ne mai manipuleaza! Mai am o intrebare si plec: de ce atata lupta pentru egalitate intre cei doi, cand nici nu este la moda? Putina competitie parca iti face bine. De ce comunicare permanenta, ca nu se poarta? De ce atata efort de a vizualiza consecintele trairii cu uriasul cel ticalos? De ce sa-mi fac vise pentru un mai bine? De ce sa ma lupt ca sa nu lupt cu armele conventionale? De ce sa intru in lupta cu o pregatire prealabila, adica cu o victorie inaintea victoriei? Nu e complicat si nu cere un efort suplimentar? Si de ce ma rog trebuie sa-l dau gata pe Goliat? N-am putea intra intr-un parteneriat? Ia sa vedem ce a facut David si ce a castigat el avandu-le pe toate cele sapte strategii?

il citez: „Astazi Domnul te va da in mainile mele, te voi dobori si-ti voi taia capul (inspiratie terorista – nici gand de parteneriat)… si tot pamantul va sti ca Israel are un Dumnezeu.” Interesant! Deci, fac ceea ce fac in cele sapte directii nu pentru a fi nominalizat in Revista Presei sau ca cel mai grozav cuplu din sud-estul Romaniei, ci pentru simplul si maretul motiv ca sa se stie ca exista Dumnezeu. Si castigul? Este chiar El in viata noastra. Adica o viata deplina pentru acum si pentru etern. Uite doamna (domnule) aici, cinci pietricele si o prastie. Stergeti lacrimile, spune-i lui Goliat ca nu ai decat o formalitate de facut (adica, jos cu el) si intra in istorie.
Articole Crestine – Copyright © 2007-2010. Republicat cu permisiune de la www.articolecrestine.com .

COMUNICARE DINTRE SOT SI SOTIE


printul-william-si-kate-middleton-foto-mario-testinoUna dintre cele mai mari nevoi umane este comunicarea, fiecare muritor având nevoie să împărtăşească bucuriile şi necazurile vieţii cu altcineva. Relaţiile dintre oameni se realizează, se consolidează şi se întreţin prin comunicare. Atunci când comunicarea lipseşte sau este defectuoasă, mai cu seamă în cadrul familiei, apar suspiciuni între soţi şi tensiuni în relaţia de cuplu. În mod deosebit în familie, comunicarea nu presupune doar să vorbeşti, ci şi să asculţi. Se pare că nevoia femeilor/soţiilor de a comunica este mai mare decât a bărbaţilor/soţilor şi aceasta din următoarele motive:

1. Femeile împărtăşesc amănuntele vieţii, în timp ce bărbaţii împărtăşesc performanţele.

2. Femeile împărtăşesc stări sufleteşti, bărbaţii împărtăşesc idei.

3. Femeile împărtăşesc intuiţia, lucru care le face suspicioase, în timp ce bărbaţii împărtăşesc principii şi experienţe.

4. Femeile sunt dependente, bărbaţii sun independenţi (Gen. 2:16a).

           Atunci când vorbim despre comunicare, întâlnim mai multe tipuri:

1. Tipul liniştit – tendinţa să fie necomunicativ

2. Tipul deschis – sociabil şi uşor de abordat

3. Tipul constructiv – pozitiv, cu mesaj încurajator

4. Tipul ambiguu – confuz, cu mesaj neclar

5. Tipul testator – tendinţa de a fi suspicios

6. Indirect – foloseşte apropoul şi vorbeşte pe ocolite.

       Stilul de comunicare este diferit de la o persoană la alta, funcţie de factori genetici (temperamentali) şi dobândiţi (de caracter):

1. Stilul înţelegător – comunică deschis şi calm.

2. Stilul dezaprobator – foloseşte critica şi se ceartă foarte uşor.

3. Stilul subordonat – atitudinea defensivă a partenerului înfrânt.

4. Stilul intelectualizator – tendinţa de a filosofa.

5. Stilul indiferent – din cauza fricii sau descurajării nu are interes.

6. Stilul închis – tace şi încearcă să evite conflictul.

      Puţine lucruri conduc la conflict în familie mai mult decât comunicarea sau lipsa acesteia:

1. Când nevoile nu sunt împlinite apar reacţiile/semnalele.

2. Când reacţiile nu primesc răspuns apar conflictele.

3. Reacţiile vorbesc despre nemulţumire, conflictele manifestă nemulţumirea.

    Nevoile de bază ale soţilor sunt uneori diferite de ale soţiilor lor:

1. Soţul are mai întâi nevoie de împlinire sexuală, soţia are mai întâi nevoie de afecţiune.

2. Soţul are mai întâi nevoie de partener de recreaţie, soţia are mai întâi nevoie de comunicare.

3. Soţul are mai întâi nevoie de o soţie atractivă, soţia are mai întâi nevoie de onestitate.

4. Soţul are mai întâi nevoie să fie îngrijit, soţia are mai întâi nevoie de susţinere financiară.

5. Soţul are mai întâi nevoie de admiraţie, soţia are mai întâi nevoie de angajament familial. Necunoaşterea sau nerespectarea acestor reguli/diferenţe în comunicare conduc la conflict. În astfel de situaţii, scuza invocată în mod greşit este ,,nepotrivire de caracter”. Vestea bună pentru aceşti oameni este că faptul că orice caracter este modelabil în mediul de hrănire (anturajul personal). Educaţia şi maturitatea nu pot fi înlocuite cu nicio altă performanţă, or absenţa lor conduce la adversitate şi nefericire.

Sursa: bethanynewsite.com

COMUNICAREA DINTRE PARTENERI


Una dintre cele mai mari nevoi umane este comunicarea, fiecare muritor având nevoie să împărtăşească bucuriile şi necazurile vieţii cu altcineva. Relaţiile dintre oameni se realizează, se consolidează şi se întreţin prin comunicare. Atunci când comunicarea lipseşte sau este defectuoasă, mai cu seamă în cadrul familiei, apar suspiciuni între soţi şi tensiuni în relaţia de cuplu. În mod deosebit în familie, comunicarea nu presupune doar să vorbeşti, ci şi să asculţi. Se pare că nevoia femeilor/soţiilor de a comunica este mai mare decât a bărbaţilor/soţilor şi aceasta din următoarele motive:

1. Femeile împărtăşesc amănuntele vieţii, în timp ce bărbaţii împărtăşesc performanţele.

2. Femeile împărtăşesc stări sufleteşti, bărbaţii împărtăşesc idei.

3. Femeile împărtăşesc intuiţia, lucru care le face suspicioase, în timp ce bărbaţii împărtăşesc principii şi experienţe.

4. Femeile sunt dependente, bărbaţii sun independenţi (Gen. 2:16a).

Atunci când vorbim despre comunicare, întâlnim mai multe tipuri:

1. Tipul liniştit – tendinţa să fie necomunicativ

2. Tipul deschis – sociabil şi uşor de abordat

3. Tipul constructiv – pozitiv, cu mesaj încurajator

4. Tipul ambiguu – confuz, cu mesaj neclar

5. Tipul testator – tendinţa de a fi suspicios

6. Indirect – foloseşte apropoul şi vorbeşte pe ocolite.

 

Stilul de comunicare este diferit de la o persoană la alta, funcţie de factori genetici (temperamentali) şi dobândiţi (de caracter):

1. Stilul înţelegător – comunică deschis şi calm.

2. Stilul dezaprobator – foloseşte critica şi se ceartă foarte uşor.

3. Stilul subordonat – atitudinea defensivă a partenerului înfrânt.

4. Stilul intelectualizator – tendinţa de a filosofa.

5. Stilul indiferent – din cauza fricii sau descurajării nu are interes.

6. Stilul închis – tace şi încearcă să evite conflictul.

 

Puţine lucruri conduc la conflict în familie mai mult decât comunicarea sau lipsa acesteia:

1. Când nevoile nu sunt împlinite apar reacţiile/semnalele.

2. Când reacţiile nu primesc răspuns apar conflictele.

3. Reacţiile vorbesc despre nemulţumire, conflictele manifestă nemulţumirea.

 

Nevoile de bază ale soţilor sunt uneori diferite de ale soţiilor lor:

1. Soţul are mai întâi nevoie de împlinire sexuală, soţia are mai întâi nevoie de afecţiune.

2. Soţul are mai întâi nevoie de partener de recreaţie, soţia are mai întâi nevoie de comunicare.

3. Soţul are mai întâi nevoie de o soţie atractivă, soţia are mai întâi nevoie de onestitate.

4. Soţul are mai întâi nevoie să fie îngrijit, soţia are mai întâi nevoie de susţinere financiară.

5. Soţul are mai întâi nevoie de admiraţie, soţia are mai întâi nevoie de angajament familial.

 

Necunoaşterea sau nerespectarea acestor reguli/diferenţe în comunicare conduc la conflict. În astfel de situaţii, scuza invocată în mod greşit este ,,nepotrivire de caracter”. Vestea bună pentru aceşti oameni este că faptul că orice caracter este modelabil în mediul de hrănire (anturajul personal). Educaţia şi maturitatea nu pot fi înlocuite cu nicio altă performanţă, or absenţa lor conduce la adversitate şi nefericire.

de Luigi Mitoi

 

* Preluare de la Biserica Betania, Chicago

Sursa: Nicolae Geanta

Religia se trăiește în familie


32638

Cercetarea lui Vern Bengtson arata elasticitatea surprinzatoare a credintei care este transmisa de la parinti la copii. Interviu de Amy Ziettlow

In Deuteronom 4:9 se gaseste indemnul pentru parinti de a transmite copiilor tot ceea ce au vazut si auzit. Dar raspunsul copiilor este variat: de la bucurie la rebeliune sau indiferenta. Deci cum isi cresc parintii credinciosi copiii care devin adulti credinciosi? Pentru Vern Bengtson, un vechi savant al University of Southern California, aceasta intrebare a constituit un subiect valoros de cercetare. Acum 35 de ani, Bengtson a inceput sa examineze credintele si practicile religioase ale mai mult de 3.500 de bunici, parinti, nepoti si stranepoti. Aceste eforturi au culminat cu aparitia studiului  „Familiile si credinta: Cum trece credinta din generatie in generatie” (Oxford University Press). Cartea mai are doi autori, pe cercetatoarele Norella Putney si Susan Harris, si analizeaza modul cum parintii transmit valorile religioase copiilor in mediul societatii contemporane individualiste.  

Amy Ziettlow, o savanta afiliata la Institutul pentru Valorile Americane, a vorbit cu  Bengtson despre elasticitatea peste generatii a modelelor de credinta ale familiei americane, importanta unui demers flexibil si plin de dragoste si despre speranta valabila pentru parintii ai caror copii au ratacit.

Cercetarea dumneavoastra despre credinta a inceput in 1970. Sunt parintii de azi mai mult sau mai putin influenti in transmiterea credintei lor?  

In mod surprinzator, sunt la fel. Studiul nostru a urmarit gradul de similaritate religioasa intre parinti si copiii-tineri adulti in 1970 cu cea a tinerilor adulti si parinti in 2005. Am masurat acest grad de asemanare in cele patru dimensiuni ale religiozitatii: intensitatea credintei, frecventa participarii la slujbele religioase, acordul fata de interpretarea literala a Bibliei si atitudinea fata de importanta religiei in viata societatii. In ciuda multor schimbari sociale care ne-au pandit pentru a ne arunca in mreaja individualismului accentuat si pentru a ne indeparta de la atentia asupra familiei, mai mult de jumatate din tinerii adulti pasesc pe urmele parintilor lor, privind traditia afilierii religioase. Acest procent este valabil atat acum cat si pentru anii 1970. In cultura de azi, mai putem adauga un element reflectat de cercetarea noastra ca fiind o elasticitate de fond privind transmiterea credintei in familia americana de-a lungul generatiilor. Vesti bune pentru biserica!

Oricum, cam neasteptat si unic pentru timpurile moderne, am descoperit ca multi dintre cei fara religie (aproape 30% dintre americani intre 18 si 40 de ani care spun ca nu sunt afiliati religios) au reusit sa isi transmita cu succes aceasta credinta a lor. Acesti copii nu sunt rebeli fata de parintii lor, ci prefera sa urmeze influenta parintilor lor privind neafilierea religioasa. Am observat ca familiile non-teiste transmit standarde morale si etice puternice la fel de consistente ca parintii catolici sau evanghelici piosi.  

Ce factori ajuta la explicarea faptului ca unii parinti reusesc sa transmita credinta lor mai departe in vreme ce altii nu?

Un lucru evident, mai evident decat m-as fi asteptat, se gaseste la parintii care ofera un model de viata consistent. Daca parintii nu sunt bine pregatiti, atunci copiii nu vor avea modele religioase pe care sa le imite. Cu alte cuvinte, nu este suficient sa-ti trimiti copiii la biserica, ci ia-i cu tine cand mergi!

Cercetarea dumneavoastra arata ca flexibilitatea si toleranta joaca un mare rol in transmiterea eficienta a credintei. Aceasta suna a provocare, mai ales pentru „parintii elicopter” de astazi.  

Intr-adevar, dar noi am descoperit ca permitand copiilor sa isi faca alegerea privind religia incurajeaza continuitatea religioasa. Un demers sever care presupune: „Aceasta este credinta noastra, tu o vei accepta si o vei practica si ti se interzice sa experimentezi orice alta religie” este mai putin eficient. Un demers mai potrivit ar fi: „Vrem ca credinta sa fie alegerea ta, noi credem ca am gasit o credinta plina de sens pentru noi si pentru familia noastra, dar nu vrem sa ti-o impunem. Simte-te liber sa experimentezi!” In familiile evanghelice, ultimul tip de demers a fost mult mai eficace decat interdictiile fanatice sau privind experimentarea. Este vorba de un grad de toleranta pe care nu-l asociezi intotdeauna cu grupurile religioase fundamentaliste, dar se pare ca demersul dur nu este nici pe departe la fel de eficient ca demersul indulgent.  

Dumneavoastra accentuati de asemenea ca parintii nu ar trebui sa subestimeze influenta religioasa a bunicilor.

Datorita sperantei de viata crescute, bunicii de azi pot si vor sa aiba o mai mare influenta religioasa in viata nepotilor lor. Aproape 4 din 10 nepoti pastreaza aceeasi traditie religioasa ca si bunicii lor. In parte, acest procent poate fi atribuit bunicilor care isi cresc nepotii zi de zi. In 2008, 2,5 milioane de bunici erau principalii responsabili de cresterea unuia sau mai multor nepoti. Oricum, cateodata exista efectul „saririi peste o generatie”, cand nepotii imita credinta bunicilor in loc de exemplul parintilor in materie de religie. De exemplu, am studiat familia Sabelli, a carei bunic Leo a fost o figura calda si carismatica. Desi copiii lui au avut casnicii solide si nu au fost modele forte de credinta, nepotii si-l amintesc ca forta si stanca familiei. Nepoata, Shari Sabelli, acum la 58 de ani, isi aminteste ca statea in strana cu bunicul ei, cu o garoafa la rever; acelasi ritual saptamana de saptamana a facut-o sa considere biserica un loc de siguranta pentru ea. O astfel de influenta a bunicilor care contine aproape cinci decade este destul de dramatica.

In numarul din septembrie al Christianity Today, primul articol al lui Karen Swallow despre fiii risipitori noteaza ca „bisericile nu stiu cum sa-i abordeze pe fiii risipitori de azi sau cum sa-i slujeasca pe cei care ii iubesc pe acestia”. Ce sfat ofera in acest sens cercetarea dumneavoastra? 

In primul rand, sa-i iubeasca. Sa pastreze o relatie iubitoare si deschisa fata de ei. Va fi foarte dificil, pentru ca exista durere de ambele parti. Ei bine, sa-i iubeasca oricum si sa-si aminteasca de faptul ca oamenii se schimba ; copiii cresc si imbatranesc. Au un pic de credinta in timpul vietii. Frecvent, o pozitie rebela si antagonica a varstei de 18 ani netezeste considerabil calea pana cand cel de 18 ani se casatoreste si are copii.  Fiii risipitorii nu se intorc la biserica, si in parte se datoreaza tocmai imbatranirii.

In sfarsit, pentru parintii fiilor ratacitori se recunoaste ca religia si dragostea nu sunt acelasi lucru. Multi parinti identifica respingerea religiei ca o respingere a lor ca parinti. Aceasta se poate face usor, pentru ca religia inseamna atat de mult pentru parintii acestia devotati. Ei vor ca odraslele lor sa se bucure de aceleasi beneficii ca si ei de pe seama religiei. Ei vor sa-si vada copiii in paradis. Dar nu confundati conformitatea religioasa cu dragostea sau lipsa acesteia cu lipsa de dragoste.  

Privind inapoi la cercetarea dumneavoastra despre credinta si familie, ce impact a avut asupra propriului dumneavoastra parcurs religios?

Eu m-am nascut intr-o familie cu o mare traditie religioasa care dainuieste cel putin din secolul al XVI-lea. Tatal meu a fost pastor in Biserica Legamantului Evanghelic, si eu am amintiri solide despre cand citeam abonamentul lui la Christianity Today ca adolescent. Mi-am petrecut intreaga mea viata intrebandu-ma de ce unele familii reusesc sa transmita credinta mai departe, iar altele nu. In ciuda mostenirii mele religioase solide, ma consider un ratacitor religios. Pentru multi ani, mama mea s-a temut ca nu ma va vedea in ceruri.

Dupa ce m-am implicat putin in viata bisericii ca adult, am avut parte de o redesteptare spirituala acum patru ani. M-am trezit intr-o duminica dimineata si imi era dor de muzica de la biserica. Si cum am pasit in pragul usii masivei biserici gotice, o biserica din centrul orasului Santa Barbara, corul urla, iar adunarea striga laude. Lumina de pe vitralii filtrata in jos pe adunare se reflecta inapoi pe marele tavan boltit ca un butoi. Am fost coplesit de emotie. Ca sa imprumut cuvintele lui C. S. Lewis, am fost „surprins de bucurie”, si nu am mai fost la fel de atunci. Aceasta a constituit momentul de revenire la credinta, cand dupa 65 de ani de cautari, am gasit o comunitate de credinta care a insemnat ceva in adancul sufletului meu. Cei ratacitori pot sa se intoarca acasa.

Emil Ember (AFR Baia Mare)

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Religia se trăiește în familie – Stiri Crestine.ro

Cum să te bucuri de apropiere în relația cu Dumnezeu


Poți avea o slujire creștină de calitate fără o relație de calitate cu Dumnezeu, însă doar temporar. Oricine se poate preface pe termen scurt, însă pentru a reuși cu adevărat pe termen lung ai nevoie de o viață devoțională plină de pasiune și o continuă apropiere de Iisus Christos.

 

rickwarrenclose_400_01Adesea, creștinii tind să permită slujirii lor în cadrul bisericii lor sau studiului pentru pregătirea anumitor predici să înlocuiască relația personală cu El. Christian Post(CP) propune în schimb 3 soluții practice care să contribuie la construirea unei apropieri în relația cu Dumnezeu:

 

1. TIMP
Cunoașterea oricui necesită timp. „Îl cunosc pe Iisus Christos mult mai bine decât acum cinci, zece sau chiar douăzeci de ani”, afirmă teologul Rick Warren (foto sus) pentru CP. Când petreci timp cu Iisus, afirmă Warren, nu devii mai religios, ci mai natural – exact ce Își dorește și Dumnezeu: nu să fii mai religios, ci să fii tu însuți/însăți.

 

Nu poți dezvolta o relație apropiată cu cineva în cadrul unei mulțimi. Teologul afirmă că se simte tentat de multe ori să salute oamenii din biserică și să schimbe câteva vorbe cu fiecare dintre ei, însă soția lui îi amintește mereu cât de valoros e să petreacă o oră doar cu unul dintre ei. În cadrul unei mulțimi poți afla unele lucruri superficiale despre oameni, însă nu ajungi să îi cunoști cu adevărat decât petrecând timp cu ei. Același lucru e valabil și în relația cu Dumnezeu.

 

2. COMUNICARE

Căsătoriile mor atunci când unul dintre parteneri încetează să comunice. Relațiile necesită comunicare. În același mod, nu-L poți cunoaște pe Dumnezeu decât vorbind cu El. „Vorbesc cu Dumnezeu tot timpul. Îi spun lui Dumnezeu multe lucruri în mintea mea, în mod constant. Și nu e vorba neapărat de lucruri spirituale. Dacă merg la Taco Bell, spre exemplu, și comand un taco mexican, Îi spun: «Doamne, mă bucur că-mi cumpăr unul. Mi-e chiar foame!» Dacă vrei să-ți pierzi bucuria, vorbește-I lui Dumnezeu doar în tonuri solemne și sumbre”, glumește Warren.

 

Evanghelia după Ioan, la capitoul 16:24, îndeamnă la comunicare cu Iisus atunci când spune: „Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu; cereți – și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. Multă rugăciune, multă bucurie. Puțină rugăciune, puțină bucurie. Nicio rugăciune, nicio bucurie. Cu cât comunicarea cu Dumnezeu are un caracter mai permanent, cu atât mai profundă va fi apropierea ta de El. Așadar, o asemenea apropiere cere TIMP, COMUNICARE și…

 

3. ÎNCREDERE
rickkaywarrenres1Relațiile sunt construite pe încredere. „Eu și soția mea (foto dreapta) avem o relație bună pentru că am încredere în ea. Nu ne punem de acord cu privire la toate lucrurile, însă eu am încredere în ea. Relațiile se bazează pe încredere. Când ne-am căsătorit, ne-am stabilit un set de reguli – cum să împăturim prosoapele, cum să împingem pe tub pasta de dinți doar în sus. Știți câte reguli mai avem acum? Zero! Cu cât o relație e mai profundă, cu atât ai nevoie de mai puține reguli”, afirmă Warren.

 

Dumnezeu vrea să învățăm să avem încredere în El. Așa că permite să ne confruntăm cu multe probleme. Doar atunci poate El să demonstreze că ne putem baza pe El. Pavel spune: „Cea mai mare ambiție a mea în viață este …” să fondez biserici? Nu. Să obțin o recompensă în Ceruri? Nu. Să câștig oameni pentru Christos? Nu. El spune: „Scopul numărul unu în viața mea este să-L cunosc pe Christos”. Spune acest lucru la sfârșitul vieții lui. Nu-L cunoaște pe Dumnezeu? Ba da, bineînțeles. Doar că vrea să-L cunoască și mai bine.

 

El n-a încetat niciodată să fie însetat după Dumnezeu. „Setea ta după Dumnezeu va ieși la iveală în moduri diferite, în funcție de personalitatea ta. Persoanele mistice însetează după Dumnezeu într-o manieră mistică. Oamenii practici însetează după Dumnezeu la nivel practic. Oamenii gălăgioși însetează după Dumnezeu într-o manieră gălăgioasă. Persoanele emoționale însetează după Dumnezeu la nivel emoțional. Importantă nu este maniera în care o faci, ci doar să însetezi după Dumnezeu. Întotdeauna să ai drept ambiția ta numărul unu: «Vreau să Îl cunosc pe Dumnezeu mai bine»”, conchide Warren.

http://www.semneletimpului.ro