Categorie: FAMILIE

Ar trebui părinţii să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

Prietenia dintre părinţi şi copiii lor se poate dovedi extrem de benefică, ajutând la construirea încrederii şi înţelegerii. Astfel, părinţii îşi pot îndruma copilul spre atingerea potenţialului său maxim şi îi pot oferi acele sfaturi de care are nevoie în situaţiile dificile. Uneori însă, o astfel de relaţie se poate dovedi a fi ineficientă, conducând la iresponsabilitate, pierderea respectului şi a autorităţii în faţa copilului.
Aproximaitv 43% dintre părinţi doresc să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor, arată un studiu american citat deZiare.com. În acelaşi timp, 40% ar vrea să joace un rol important în viaţa celor cărora le-au dat viaţă. Cu toate acestea, există riscul ca, într-o astfel de relaţie de apropiere, părinţii să nu mai fie la fel de hotărâţi să seteze reguli stricte şi standarde ridicate, notează Parenting Science. Mai mult, uneori, există şi riscul ca părinţii să încerce să imite comportamentul odraslelor, crezând că astfel se pot integra mai uşor în viaţa lor.
În construirea unei relaţii de prietenie cu copiii lor, părinţii trebuie să fixeze anumite reguli, pentru a nu diminua rolul lor în formarea şi protejarea acestora. În timp ce o relaţie normală de prietenie se bazează pe egalitate, relaţia de prietenie părinţi-copii trebuie să implice autoritate, cunoaşterea rolului fiecăruia şi stabilirea persoanei responsabile. În timp ce instituirea unui echilibru între responsabilitatea de a fi părinte şi prietenie, acest prim element, cel al responsabilităţii, trebuie să atârne mai greu pe talerele balanţei, arată Our Kind Of Parenting. În primul rând, părintele are rolul de educare, protejare şi îndrumare. El stabileşte regulile şi are autoritate. Nu întotdeauna însă o atitudine dură poate ajuta la îndeplinirea cu succes a acestor sarcini. Uneori poate avea efecte nedorite, conducând la îndepărtarea copilului, care ar putea să adopte o atitudine rebelă, diametral opusă celei dorite. Din acest motiv, construirea unei relaţii apropiate, de încredere şi înţelegere, dar şi adoptarea unei atitudini prietenoase poate conduce la un răspuns mai bun din partea copiilor.


Câteva metode pentru construirea unei relaţii de prietenie între părinţi şi copii
În dezvoltarea unei relaţii apropiate, comunicarea este un element extrem de important. Acest lucru implică atât ascultarea cu atenţie a copiilor, înţelegerea lor, păstrarea confidenţialităţii celor discutate, dar şi renunţarea la judecarea lor și la adoptarea unei atitudini ameninţătoare.
Unul din secretele unei comunicări reușite cu un copil este acela de a-l trata cu respectul pe care l-ai acorda unui adult, notează V. Michael Santoro, co-autorul cărţiiRealizing the Power of Love, într-un articol pe Street Directory. Lucrul acesta nu înseamnă totuși că vei pierde din vedere că un copil are limitele de înțelegere ale unui copil. Fii atent la discuţie şi ascultă activ pentru a-i arăta copilului că eşti interesat de ceea ce are de spus. Nu îi judeca nici măcar atunci când greşesc, mai ales folosind expresii de genul „eu te-am avertizat” sau „ţi-am spus eu” şi evită să fii agresiv sau să îi faci să se simtă ca la un interogatoriu.
În schimb, adoptă o atitudine deschisă, înţelegătoare, încurajatoare, care să îl determine să se întoarcă la tine pentru a-ţi cere sfatul şi pentru a fi hotărât să îşi dea tot mai mult silinţa. Acest lucru îl va face să se simtă confortabil să discute cu tine chiar şi cele mai profunde chestiuni sau cele mai mari frici ale sale, arată Study Village.
Fixează reguli, dar oferă şi libertate. Limitele pe care le impui vor face clar faptul că încălcarea lor conduce la suportarea anumitor consecinţe, notează Hub Pages. În acelaşi timp, îi pot oferi acestuia noţiuni despre ce e bine şi ce e rău. Cu toate acestea, un control parental exagerat nu este neapărat cea mai bună soluţie. O cercetare care a studiat comportamentul adolescenţilor din Suedia a ajuns la concluzia că nu supravegherea dură a părinţilor contribuie la menţinerea aromoniei în familie şi construirea unui comportament potrivit, ci perceperea de către copii a faptului că părinţii lor le acordă încredere, notează Parenting Science.
Petrece timp cu copilul şi planificaţi activităţi împreună, este sfatul dr. Kevin Leman, autorul lucrării Adolescence Isn’t Terminal, notează First Thing. Acest lucru te va ajuta să te apropii de acesta şi vă v-a ajuta să găsiţi acele lucruri care vă plac şi pe care le puteţi face periodic împreună.
Nu uita să te rogi pentru copilul tău în fiecare zi, adaugă dr. Leman, să îi arăţi zilnic cât de mult înseamnă pentru tine şi să te asiguri că ştie că dragostea ta pentru el este necondiţionată.
Dă-i voie copilului tău să ia decizii pe cont propriu, notează Study Village. În calitate de prieten al său, dar şi de părinte, oferă-i sprijinul, îndrumarea şi sfaturile tale, dar acordă-i libertatea de a hotărî şi de a acţiona singur în anumite situaţii.
Nu în ultimul rând, fii acolo pentru el, în orice situaţie. Fie că e vorba de momente importante din viaţa lui, precum festivităţile şcolare, eşecurile academice sau cele romantice, fii un sprijin pentru copilul tău, asigurându-l astfel că există întotdeauna cineva care îl iubeşte necondiţionat şi care îi va fi mereu alături.

 

Copiii au nevoie de o relaţie apropiată cu părinţii lor, au nevoie de înţelegerea şi încrederea lor. În acelaşi timp, au nevoie de o mamă şi un tată care să îi educe şi să îi călăuzească în drumul lor spre maturitate, care să îi protejeze în momentele vulnerabile şi în preajma cărora să se simtă confortabil şi în siguranţă. Pe lângă relaţia de autoritate şi respect, copiii trebuie să ştie că părinţii lor le sunt, în acelaşi timp, prieteni, că pot avea încredere în aceştia, că nu trebuie să se teamă de ei şi că întotdeauna vor fi un sprijin pentru ei, chiar şi în momentele cele mai dificile. Părinţii trebuie să fie prietenii copiilor lor, dacă nu chiar cei mai buni prieteni ai lor, dar să nu uite de marea lor responsabilitate de a-i creşte, de a-i educa şi de a le seta un set de valori morale. Altfel, pot cădea în capcana acestei prietenii, în care copiii îşi pierd respectul faţă de aceştia, uitând cine deţine autoritatea în familie.

http://www.semneletimpului.ro

Nefericiţi în căsnicie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

De ce sunt atât de multe familii nefericite? Ce poate duce o familie în pragul falimentului sau chiar la divorţ?

În zilele noastre, din ce în ce mai multe familii ajung în pragul falimentului sau chiar eşuează. Cu mai multe zeci de ani în urmă, situaţiile în care se ajungea la divorţ erau extrem de rare. Acum s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Oare de ce?

Este edevărat că atunci când două persoane nu se înţeleg, de cele mai multe ori sunt vinovate amândouă. Dar există şi situaţii în care doar unul dintre parteneri duce familia la ruină.Care sunt motivele pentru care mulţi sunt nefericiţi în căsătorie?

  • EGOISMUL este cel mai mare impediment în calea fericirii unui cuplu căsătorit. Mulţi nu vor fi de acord cu această afirmaţie, deoarece este foarte nepopulară. Toţi prietenii, familia şi chiar specialiştii în probleme de familie ne sfătuiesc să căutăm propria fericire, să încercăm să obţinem cît mai mult de la celălalt. În economia lui Dumnezeu, ne spune Tim LaHaye (2002), un renumit consilier marital, „nu obţii nimic încercând să obţii. Modalitatea de a obţine ceva este dăruind.“ Trebuie să avem gândirea lui Hristos, ne spune apostolul Pavel în Filipeni 2:3-4: „Nu faceţi nimic din ambiţie egoistă sau din mândrie, ci, în umilinţă, consideraţi-i pe alţii mai presus decât voi înşivă. Fiecare dintre voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci şi de ale altora.“ Dacă intrăm în căsătorie cu această idee, că nu este datoria partenerului nostru să ne facă fericite, ci să ne concentrăm toată atenţia asupra responsabilităţii noastre de a-l face fericit, vom găsi că acest lucru ne aduce multă împlinire.
  • AŞTEPTĂRILE NEREALISTE. Mulţi tineri se căsătoresc având în minte un anumit model de soţie sau de soţ, reprezentat poate de proprii lui părinţi şi se aşteaptă ca partenerul de căsătorie să se poarte în acelaşi fel. Când acest lucru nu se întâmplă, există dezamăgiri profunde de ambele părţi. Multe schimbări intervin şi odată cu apariţia copiilor. Părinţii tineri se aşteaptă ca toate lucrurile să revină la normal odată ce copilul se naşte, iar când această „normalitate“ întârzie să mai apară apar frustrări şi neînţelegeri cu privire la împărţirea noilor responsabilităţi.
  • NEMULŢUMIREA este o stare ce împiedică multe cupluri să se bucure de relaţia lor. Fericirea adevărată nu depinde de împrejurări, de sentimente sau de alte persoane, este „o stare a inimii, nu o stare de lucruri.“ (Linda Dillow, 2002) Cu toate acestea, puţine cupluri reuşesc să se bucure de relaţia lor indiferent de circumstanţe şi se amăgesc că fericirea lor depinde de contul din bancă sau de marca maşinii pe care o conduc. Adevărul este că, cine nu se ştie bucura de puţine lucruri, va găsi motive de nemulţumire şi atunci când are multe, iar cine aşteaptă perfecţiunea de la partenerul de căsătorie pentru a fi mulţumit nu va avea parte decât de frustrare.
  • STRESUL ŞI ÎNGRIJORAREA au capacitatea de a distruge orice relaţie dacă nu sunt ţinute sub control. Stresul poate avea multe cauze: oboseala, lipsa de timp a celor doi parteneri unul pentru celălalt, conflicte latente, rămase nerezolvate, problemele legate de copii. Există ceva în natura noastră care nu ne lasă să ne bucurăm de momentele când ne merge bine ci ne face să ne îngrijorăm cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla. Motivele de îngrijorare sunt şi ele diverse, pe primul loc fiind banii: cu ce vom plăti chiria luna aceasta? voi avea bani să le cumpăr copiilor de mâncare? Alte motive de îngrijorare ar fi fericirea relaţiei de căsătorie, fidelitatea partenerului, posibilitatea îmbolnăvirii acestuia şi multe altele. Din nou, Dumnezeu ne cere un lucru ieşit din comun, şi anume să nu ne îngrijorăm cu privire la aceste lucruri, pe care oricum nu le putem controla, ci, prin credinţă, să acceptăm faptul că avem un Dumnezeu cu resurse inepuizabile care se poate îngriji de problemele noastre.
  • http://www.intrebariimportante.ro

Paşi spre fericire în cămin

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în FAMILIE

Cum putem fi fericiţi în familie? Ce trebuie să facem pentru aceasta?

Pentru că sunt foarte multe impedimente care stau în calea fericirii şi în ciuda faptului că este nevoie de aşa un efort ce trebuie depus pentru a păstra o relaţie de căsătorie, mulţi se întreabă dacă merită. Alţii nu mai pot crede că există cupluri care au reuşit să aibă o viaţă de căsătorie fericită şi împlinitoare.

Sunt mulţi care întreabă care ar fi soluţia ca în familiile lor să fie bine, să fie pace, să fie dragoste şi înţelegere.

Iată câteva elemente esenţiale într-o familie care vrea să suprevieţuiască peste ani:

MATURITATEA

Dacă cel mai mare impediment în calea fericirii conjugale este egoismul, primul pas spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită îl reprezintă maturitatea – spune Tim LaHaye (2002). Maturitatea se defineşte prin echilibrul emoţional şi lipsa de egoism a partenerilor. Fără aceste calităţi, în primii ani de căsătorie în mod special se pot naşte o serie de conflicte de interese.

Când doi tineri obişnuiţi să ia decizii bazate doar pe nevoile şi dorinţele lor trebuie să înveţe să ţină cont şi de nevoile celuilalt, se pot naşte o serie de conflicte, în funcţie de gradul de maturitate al partenerilor. Acesta se poate determina şi în funcţie de motivul pentru care fiecare dintre parteneri a intrat în relaţia de căsătorie: pentru a scăpa de situaţia nefericită de acasă, pentru că s-au săturat ca părinţii să le spună tot timpul ce să facă, pentru că au vrut ca cineva să-i iubească. Toate acestea sunt motive imature pentru a începe o căsnicie şi dacă pe cei doi nu-i leagă şi o dragoste lipsită de egoism şi care nu caută doar interesul propriu, problemele nu vor întârzia să apară.

Tinerii ar trebui să se căsătorească cu scopul de a-şi face partenerul fericit, neaşteptând nimic în schimb. Propria maturitate va determina în timp creşterea în maturitate şi a partenerului, deschizând cheia spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită.

DRAGOSTEA

Am întâlnit mulţi tineri care doreau să se căsătorească, dar refuzau sfatul sau ajutorul oricui, susţinând sus şi tare: „Dar noi ne iubim!“ Probabil că acesta este cel mai popular, dar şi cel mai puţin înţeles termen. În mod car, este legat şi de maturitate, deoarece dragostea presupune lipsa de egoism şi dăruirea necondiţionată, fără a aştepta ceva în schimb, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără un anumit grad de maturitate. Dumnezeu cere şi soţiilor să-şi iubească soţii (Tit 2:4), dar cere în mod special bărbaţilor să-şi iubească soţiile ca pe trupurile lor (Ef.5:25, 28, 33), şi este imposibil ca o soţie care este iubită în acest mod să nu întoarcă dragostea soţului ei.

COMUNICAREA

Dragostea presupune şi cunoaşterea partenerului de căsătorie, iar cunoaşterea nu se poate realiza fără comunicare. În general, cuplurile necăsătorite sau căsătorite de curând înţeleg acest lucru şi nu au probleme de comunicare. Totuşi, după o perioadă, această capacitate de a comunica eficient dispare, lăsând loc conflictelor nerezolvate, certurilor explozive sau, dimpotrivă, lipsei de comunicare. Multe cupluri, în special cele de vârsta a doua, nu au învăţat niciodată să comunice şi se mulţumesc cu o căsnicie de mâna a doua, deoarece nu sunt dispuse să depună nici un efort.

Există mai multe piedici în calea unei comunicări eficiente între parteneri. Probabil că cea mai mare piedică o constituie auto-protecţia. Ştim că, în timp ce comunicăm, ne facem vulnerabili în faţa partenerului şi atunci preferăm să ne protejăm imaginea proprie, emoţiile şi sentimentele.

O modalitate de exprimare a auto-protecţiei o reprezintă mânia explozivă. Când partenerul ne descoperă o slăbiciune, căutăm repede să ne protejăm, comunicându-i că, dacă se apropie mai mult de noi, vom exploda.

Dacă în general bărbaţii tind să folosească această armă, femeile se apără într-un mod mai subtil şi aparent mai nevinovat, dar în realitate mai dăunător, pentru că nici măcar nu este conştientizat ca atare. Femeile izbucnesc în lacrimi când sunt confruntate cu neajunsurile lor, transmiţând acelaşi mesaj: „Nu-mi dezvălui slăbiciunile, pentru că te voi face să te simţi prost pentru asta şi voi începe să plâng!“ Bineînţeles, nu de fiecare dată când o femeie plânge o face pentru a se auto-proteja. Bărbaţii trebuie să înveţe să distingă între lacrimile de auto-protecţie şi cele cauzate de emoţie, stres, bucurie sau supărare.

Cea de-a treia armă de apărare este tăcerea sau închiderea în sine. Aceasta este o armă deosebit de periculoasă şi este alimentată în special de mânie. Din nou, această tactică este folosită cu precădere de bărbaţi pentru a-şi pedepsi soţiile într-un mod mai subtil, dar este foarte dăunătoare relaţiei şi întristează pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30-32). Nici un soţ sau o soţie nu poate spune că are pe Duhul Sfânt şi în acelaşi timp să ţină mânie pe partenerul de căsătorie, pedepsindu-l prin lipsa de comunicare.

RUGĂCIUNEA

„Rugăciunea este cel mai bun mijloc de comunicare dintre doi oameni“, susţine Tim LaHaye (2002), care a văzut multe cupluri complet transformate odată ce au început să se roage împreună. Acesta este un pas important în calea spre fericirea în relaţia de căsătorie. Cineva spunea odată: „Nu te poţi certa cu femeia cu care te rogi în fiecare zi.“ Dacă ar înţelege importanţa şi beneficiile rugăciunii, mult mai multe cupluri s-ar bucura de o relaţie armonioasă şi de o comunicare reală.

ISUS HRISTOS

Dacă cei doi parteneri au amândoi o relaţie personală şi reală cu Hristos, atunci vor avea o relaţie bună şi unul cu altul. Nici o căsătorie care nu Îl are în centru pe Hristos nu va experimenta binecuvântarea lui Dumnezeu peste acea relaţie. Hristos sfinţeşte relaţia dintre cei doi parteneri şi vrea ca ei să se bucure unul de altul: „…bucură-te de nevasta tinereţii tale(…); fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!“ (Prov.5:18, 19) Fără îndoială, Hristos reprezintă cea mai importantă cheie spre fericirea în căsătorie.

http://www.intrebariimportante.ro/casatorie/pasi-spre-fericire

CUM POTI AFLA VOIA DOMNULUI IN CASATORIE (1)?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Adolescenţă, FAMILIE

Din partea unei tinere care dorea sa se castoreasca un “Slujitor al Domnului “a primit urmatoarea marturisire:“Frate iti cer numai un sfat,nu sant sigura ca il iubesc pe tanarul cu care m-am imprietenit,totusi simpt ca intensitatea sentimentelor dintre noi creste vertiginos,as vrea sa stiu ,daca e voia Domnului sa ma casatoresc cu tanarul sau nu…si cum as putea sa fiu sigura de voia Domnului…

Dupa multa framantare si multa rugaciune, se decisese sa ceara direct de la
Dumnezeu intelepciune.

Ar fi vrut ca El sa-i vorbeasca printr-un semn clar. Ii spusese Domnului sa-i arate daca este de acord cu aceasta prietenie.

Cum era in preajma Craciunului, semnul cerut ca si confirmare a fost ca baiatul sa-i dea drept cadou o pereche de manusi si o esarfa. Bine inteles ca ea a asteptat apoi cu inima cat un purice venirea Caraciunului.

 In seara de Craciun a venit acasa si , surpriza, a dat cu ochii de un cadou. Parintii i-au spus ca este chiar de la baiatul cu care se imprietenise. L-a luat repede, a fugit cu el in camera ei si l-a deschis. Ce sa vezi? Era chiar o pereche de manusi si o esarfa!

Tanara nu mai putea de bucurie. Vai insa, fericirea ei s-a terminat repede cand fratele ei i-a spus ca (in gluma) el ii cumparase cadoul si doar o pacalise (sau o mintise?) ca ar fi de la prietenul ei.

In prima zi de Craciun a venit si cadoul din partea prietenului ei, dar vai! Nu
erau nici manusi si nici urma de esarfa. “Va rog,” a spus tanara,”sa-mi spuneti care este parerea dumneavoastra despre astfel de “semne”.

Le putem considera o metoda prin care sa primim calauzirea lui Dumnezeu?”

Cum ne calauzeste Dumnezeu astazi?

Cum poate El (care este spirit invizibil si atotputernic) sa-si comunice intentiile omului (care este carne si sange) ?

Trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne vorbeasca prin semne, cum a facut tanara de care v-am vorbit?

Trebuie sa “dam cu banul” dupa ce ne-am rugat in prealabil ca Dumnezeu sa ne arate voia Sa?

Nu cumva este de ajuns sa ne silim sa facem ce credem noi in momentul acela ca este cea mai buna alternativa si sa o declaram pe aceasta drept “voia Domnului” ?

In timpuri biblice, Dumnezeu si-a calauzit poporul in multe feluri:

-Iosif a fost fortat sa-si aleaga drumul in viata sub presiunea circumstantelor
potrivnice.

-Lui Moise, Dumnezeu i-a vorbit din mijlocul tufisului arzand.

-Israelitii au fost condusi prin pustie de un nor ziua si de un stalp de foc noaptea.

-Iosua a fost calauzit prin felul in care i-a raspuns Dumnezeu la rugaciune (Iosua 7:7-15).

-Evanghelistul Filip a fost calauzit printr-un inger,

-Sutasul Corneliu printr-o vedenie.

*Dumnezeu le-a vorbit oamenilor “cand intr-un fel, cand intr-altul”.

Calauzirea divina nu este data deobicei prin semne spectaculoase, printr-un foc din cer, o voce extraterestra, o vedenie de noapte sau o coincidenta extraordinara a circumstantelor.

Metodele cele mai folosite de Dumnezeu sunt mult mai putin dramatice. Majoritatea copiilor lui Dumnezeu despre care citim in Biblie au fost calauziti nu prin mijloace extraordinare (voci, vedenii, ingeri), ci prin intermediul lucrurilor naturale.

Cei mai multi dintre ei au fost calauziti prin simplul fapt ca au facut ceea ce stiau ca trebuie sa faca: sa-si ingrijeasca turmele, sa-si dreaga navodul sau sa puna mana pe coarnele plugului.

Probabil ca cea mai grea indeletnicire din viata este sa luam decizii.

Trebuie sa ne hotaram sa mergem undeva sau sa nu mergem, sa cumparam
ceva sau sa nu cumparam, sa acceptam ceva sau sa nu acceptam. Viata este o
lunga succesiune de alegeri pe care trebuie sa le facem intre bine si rau,
intre adevar si minciuna, intre ceea ce este bun si ceea ce este cel mai bun.

Cu siguranta ca Dumnezeu vrea sa ne ajute sa facem decizii intelepte – nu numai
in problemele majore, ca insuratoarea/maritat , sau alegerea unei meserii, ci si in micile detalii ale vietii de fiecare zi.

Aflarea voiei lui Dumnezeu este , intr-un fel, foarte legata de procesul prin care devenim o persoana dupa voia lui Dumnezeu.

Cu cat ne vom stradui sa fim asemenea lui Christos in caracter, cu atat vom putea afla mai usor care este voia lui Dumnezeu pentru viata noastra.

In Proverbe 3:6 ni se spune: “Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi
cararile”.

Totusi, chiar si cei mai buni copii ai lui Dumnezeu ne vor spune ca, uneori, nu este chiar atat de simplu sa aflii care este voia Domnului pentru o anumita situatie.

Exista cateva reguli practice pentru aflarea voiei lui Dumnezeu. Vrem  sa ne uitam impreuna la cateva dintre ele.   va urma…

~strainisicalatori~

(dutu)

http://strainisicalatori.wordpress.com/2013/04/13/cum-poti-afla-voia-domnului-in-casatorie/#more-11205

Cand asteptarile sunt prea mari, urmeaza DEZAMAGIREA

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în EDITORIALE, FAMILIE

Fața in pumni, lacrimi curgând pe obraz. Dezamăgire!

A vrut să fie doar fericită! A vrut să se simtă împlinită!

Pentru un timp, totul a fost OK. Cu bune si cu rele… Părea insă că Dumnezeu ține cu ea, ca si când ar fi sub o formă de protecție.

E adevărat, atitudinea ei a fost întotdeauna pozitivă.

Bună cu oamenii. Un zâmbet mereu pe buze! Empatică, iubitoare, înțelegătoare!

I-a sprijinit pe ceilalți fară să ceară nimic în schimb.

Și Dumnezeu a răsplătit-o…

Au urmat pașii naturali.

Căsătorie, primul copil.

Va fi frumos, nu? Totul va fi perfect, nu?

Dar de ce in ultimile luni de sarcină se instalează neliniștea? De ce se simte nepregătită? Ce trebuia să se întâmple si nu s-a întâmplat?

Nu stă să cugete prea mult. Se va descurca ea!

Simte ceva, așa că cere ajutor. Își cheama mama. Dar mama nu e acolo pentru totdeauna. E ocupată. Are serviciu. Nu poate tot timpul…

Are o prietenă, o ajută cu cea mică. Reușește să iasă la liman și, pentru o vreme, lucrurile merg pe o linie.

Dumnezeu o răsplătește iar.

Fără să bănuiască, îi dă un luptător. Luptătorul ăsta a făcut prima ascensiune pe munte când era în burtică si mămica lui nici nu știa! A urcat pe Vârful Moldoveanu, atât de puternic e!

Si a venit! Copilul de cristal!

Iar mama a căutat să fie cât mai puternică.

A incercat să facă, în continuare, cât mai multe, a și realizat multe, dar sentimentul că e împlinită a întârziat să apară.

Era ea cu gândurile ei si nimic nu părea că e bine.

Nemulțumire, nemulțumire, nemulțumire…

Si atunci mama noastră s-a întors către Dumnezeu și l-a întrebat.

Nu e nebună, mama noastră, așa că Dumnezeu nu i-a vorbit. :)

Dar a ajutat-o din umbra, iar mama a găsit o cale.

Calea către sufletul ei. Calea către vindecarea ei. S-a uitat înapoi la ea si a decis să se vindece pe ea însăși.

Si a reușit.

In sfârșit, a devenit mai răbdătoare, in sfârșit, a întrezărit următorul scop, in sfârșit, a simțit că mai are ceva de spus pe lumea asta.

In sfârșit, a simțit că poate să lase lumea in pace, poate să ierte, poate să înțeleagă si poate să considere că perioada grea prin care a trecut a fost spre binele ei.

A crescut in interior si s-a văzut in exterior.

A putut sa iasă din cochilie din nou si să se exprime. Si a făcut-o frumos, ca un cântec.

Asta nu a însemnat ca a devenit viața ei ușoară. NU.

E in continuare supusa la grele încercări, are piedici de trecut, nopți cu nod in gât.

Plânsete de copii. Reproșuri conjugale. Dezamăgire, neliniște, frustrare.

De ce?

De ce asta trebuie să fie viața unei mame?

De ce se așteaptă atâtea de la ea?

De ce ea însăși așteaptă atâtea de la ea?

De ce ea însăși așteaptă atâtea de la ceilalți? De la copiii ei, de la soțul ei, de la părinții ei?

Cum ar trebui sa arate viața cuiva ca să se poată spune că e liniștită?

Ce ne dorim, de fapt?

Ne dorim afecțiune?

DA!

Ne dorim să fim protejate! Ne dorim să fim ajutate! Ne dorim să ni se ia sacoșa din mână! Ne dorim să fim înțelese!

Ne e greu, nu e ușor. Femeia in ziua de azi face multe treburi de bărbat!

Ne dorim recunoștință?

DA!

Nu vrem să fie totul luat de-a gata! Dacă am făcut un efort sa fie totul bine, ne dorim să fie apreciat!

Ne dorim să se simtă consecința si a faptelor bune, nu doar a celor rele!

Ne dorim să ni se spună “Mulțumesc!” sau “Mai poți?”

Ne dorim comunicare?

DA!

Nu mai vrem resentimente! Vrem să ne exprimăm dorințele prin calm, nu prin ceartă!

Vrem să ne comunicăm sentimentele! Durere, frustrare, părere de rău, frica…

Ne dorim acceptare!

Am un sfat pentru mama noastră si si pentru tine, dragă mamă cititoare sau tată cititor, sau pur si simplu hoinar in căutarea sufletului tău:

Așteptările noastre de la viața nu au voie sa fie mici.

Chiar daca ești tentat să îți repeți că, dacă ai așteptări mici atunci si dezamăgirile vor fi mici, mai bine renunță la o astfel de atitudine si gândește-te la ce vrei sa obții in viața asta.

Asta e cea care ți-a fost dată, până la următoarea fă tot posibilul sa crești ca să poți oferi.

Daca vrei sa ai succes in împlinirea misiunii tale pe acest Pământ, nu ai cum sa ai așteptări mici.

Ai nevoie de dorință! Ai nevoie de ambiție!

Împarte totul in părti mici! Setează-ți următorul prag pe care vrei să îl atingi.

Nu va fi atât de greu de cucerit si, dacă nu reușești, dezamăgirea nu va mai fi atât de mare.

Apoi fă mai mult decât doar să speri!

Ai încredere că dorința ta se va împlini! Poți sa vizualizezi si să simți că s-a împlinit deja!

Setează-ți mintea să gândească nu doar problemele ci, repede, să treacă la găsirea soluțiilor.

Îmi cer scuze dacă te-am întristat, dacă te-am pus pe gânduri.

Dacă nu înțelegi acum, îmi vei mulțumi mai târziu.

Nu pleca in călătoria vieții tale fară un bagaj de calm cât să te țină mii de pași.

Nu ai nevoie de resentimente sa le cari cu tine, nu ai nevoie sa îți aduci aminte ce ai văzut pană acum, ce te-au învățat părinții că trebuie să faci.

Ai nevoie să te împaci cu tine însăți și să știi că trebuie să mergi, în orice situație, mai departe!

Cu drag.

A ta prietenă,

Cristina

http://mamainvingatoare.ro