Pot să divorţez şi să mă recăsătoresc?

Sunt nefericită în căsnicie şi am câţiva copii mici. Soţul meu vine dintr-un mediu violent şi chiar dacă nu m-a abuzat fizic, pe mine şi pe copiii mei, îi place extrem de mult să aibă autoritate şi este imposibil să-i faci pe plac. M-a rănit profund, din punct de vedere emoţional, iar până acum am tăcut pentru a-i proteja reputaţia. În cele din urmă, i-am spus că nu mai pot continua astfel şi că voi divorţa de el. Nu am intentat încă divorţul însă am în plan lucrul acesta.

La câtva timp după aceea, m-am îndrăgostit de un alt bărbat şi am avut o aventură. Acest bărbat mă iubeşte şi doreşte să se căsătorească cu mine, deşi am întrerupt relaţiile sexuale cu el, recunoscând că fac un păcat. Simţindu-mă vinovată şi nedorind să divorţez, i-am cerut ajutor şi sfat soţului meu. El a refuzat să-mi ofere ajutorul, a spus că totul este în regulă şi mi-a sugerat să fac cum doresc. Atunci m-am hotărât să mă căsătoresc cu celălalt bărbat.

Acum, soţul meu spune că s-a răzgândit şi că doreşte să salveze căsnicia noastră. Încă trăiesc cu soţul meu însă nu simt nimic pentru el, ca soţie. În schimb sunt îndrăgostită de celălalt bărbat. Ce ar trebui să fac?

Răspuns

Întrebarea ta este atât de dureroasă şi de dificilă încât o primesc cu inima mâhnită. Îmi pare rău pentru tine, pentru soţul tău şi, în special, pentru copiii tăi. Te sfătuiesc să mai ceri şi sfatul altora, al celor care te cunosc pe tine şi pe soţul tău, precum şi circumstanţele în detaliu.

Am să-mi focalizez răspunsul pe problemele teologice implicate. Nu ai menţionat dacă soţul tău este sau nu credincios. Pentru moment, voi presupune că este. Mai întâi, am să expun câteva aspecte din Biblie şi apoi voi încerca să le explic pe fiecare.

Înainte de divorţ

Pentru început, idealul lui Dumnezeu pentru omenire este o căsnicie fericită (Gen. 2:18), nu una nefericită, şi în nici un caz divorţul. El nu doreşte ca oamenii să aibă parte de căsnicii nefericite. În acelaşi timp, El urăşte divorţul (Mal. 2:16). El urăşte divorţul din cel puţin două motive: este o trădare a celuilalt (Mal. 2:14-16) şi este o violare sau o rupere a jurămintelor maritale. Dumnezeu tratează foarte serios trădarea şi El ia jurămintele în serios (Num. 30). Cu toate acestea, Dumnezeu Însuşi doreşte să divorţeze atunci când păcatul soţiei Sale este prea mare (Is. 50:1; Ier. 3:8). Pe de-o parte, deci, divorţul trebuie evitat în general şi întotdeauna implică păcatul (fie din partea celui care provoacă divorţul, fie din partea celui care doreşte divorţul, fie din partea amândorura). Pe de altă parte, el este uneori justificat, deci nu este întotdeauna păcat să divorţezi.

În al doilea rând, este un păcat să iubeşti ceea ce este păcătos. De exemplu, Isus a învăţat că a dori să comiţi adulter este o călcare a aceleiaşi porunci pe care o calcă adulterul (Mat. 5:28). Aplicând acest lucru situaţiei tale, trebuie să spun că nu este de lăudat faptul că iubeşti pe un alt bărbat, nu este ceva nevinovat. Dorinţa de a te mărita cu el şi de a te culca cu el nu este un rău atât de mare ca a comite adulter în mod fizic însă este, totuşi, un păcat. Inima ta ar trebui să-i aparţină soţului tău.

Ţine cont, de exemplu, că în Biblie de obicei Dumnezeu echivalează idolatria cu adulterul. Atunci când poporul Său se închină altor dumnezei, Domnul îi acuză de idolatrie (Ier. 3:6 şi mai departe; Ezec. 23:1 şi mai departe). Biserica este, Mireasa lui Hristos (Ef. 5:25-27). Nu împlinim porunca lui Dumnezeu dacă numai ne ferim de a ne închina altor dumnezei. Dumnezeu pretinde ca noi să-L iubim cu toată inima (Mat. 22:36-38). Atunci când nu facem lucrul acesta, inimile noastre sunt necredincioase, chiar dacă buzele noastre vorbesc ceea ce trebuie (Mat. 15:8). Tot astfel, noi trebuie să ne angajăm faţă de perechea noastră cu toată inima. Atunci când permitem ca inima noastră să fie necredincioasă, păcătuim. Până în momentul în care vei fi eliberată în mod legitim de jurămintele făcute soţului tău, nu poţi iubi pe un altul, cum nici nu te poţi culca cu un altul.

Din cele spuse, atât tu, cât şi soţul tău vă faceţi vinovaţi de păcat: el că nu te iubeşte (Prov. 30:23; Ef. 5:25-33; Col. 3:19), iar tu că ai comis adulter (Ex. 20:14) şi că nu-l iubeşti (Tit 2:4). Din punct de vedere teologic, primul pas pe care trebuie să-l faceţi fiecare este să vă pocăiţi de păcatele voastre (infidelitate, lipsa dragostei, resentimente, minciună etc.). Este ceva ce trebuie să faceţi acum, indiferent dacă veţi divorţa sau nu şi indiferent dacă divorţul este sau nu justificat.

Justificarea divorţului

 

Deuteronom 24:1-4

 

Din Scriptură eu înţeleg că divorţul este permis numai în circumstanţe excepţionale. De exemplu, în timp ce mulţi din timpul lui Isus apelau la Deuteronom 24:1-4, ca dovadă că divorţul era în general acceptat, Isus Însuşi respinge această idee (Mat. 19:1 şi mai departe). Isus arată că acest text pur şi simplu mai degrabă reglementează divorţul, decât îl permite. Dumnezeu a ştiut că divorţul/păcatul este inevitabil, aşa că a dat legi care să-l reglementeze, pentru a proteja victimele lui. Isus a dovedit că Deuteronom 24:1-4 a fost o reglementare şi nu o permisiune, atunci când a spus că Moise a dat această lege deoarece israeliţii aveau inimi împietrite (Marcu 10:4-5).

Moise se pare că a dat această lege cu privire la certificatul de divorţ pentru a o proteja pe femeia care divorţează (Deut. 24:1-4). Certificatul proba dreptul ei legal de a se recăsători. Fără un asemenea certificat, femeia nu ar fi fost recunoscută ca divorţată în mod legitim, fiind în imposibilitatea de a se recăsători. De ce lucrul acesta nu i-ar fi permis să se recăsătorească? Pentru că a te căsători cu o femeie care nu a fost divorţată însemna să comiţi adulter (vezi mai jos interpretarea/aplicarea pe care o face Isus Vechiului Testament).

Matei 19:1 şi mai departe şi Levitic 20:10

 

Învăţăturile lui Isus vizavi de această problemă sunt normative pentru mine: „dacă un bărbat divorţează de soţia lui – în afară de cazul când ea i-a fost necredincioasă – şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter.” (Mat. 19:9) (Noul Testament – traducere în limba română modernă, WBT, n.trad.). Pentru început, voi spune patru lucruri despre acest verset.

Primul, învăţătura lui Isus susţine că Genesa 2 stabileşte modelul pentru căsnicie: „ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19:6; 19:4-5). Aceasta înseamnă că întotdeauna trebuie să urmărim idealul unei căsnicii perpetue.

Al doilea lucru, cercetătorii încă nu s-au pus de acord asupra a ceea ce înseamnă „necredincioasă în căsătorie”. În mod sigur, adulterul este inclus; dacă şi alte păcate cad sub incidenţa acestui termen este o problemă în dezbatere. După părerea mea, în această categorie nu sunt incluse prea multe alte păcate. Voi discuta mai târziu această problemă.

Al treilea lucru, Isus nu pare să spună că divorţul însuşi este adulter. O persoană care divorţează, dar nu se căsătoreşte, nu comite nici un păcat pe care Biblia să-l poată clasifica drept adulter. În schimb, recăsătoria în urma unui divorţ care nu are temei biblic merită acuzaţia de adulter.

Al patrulea lucru, învăţăturile lui Isus vizavi de ceea ce poate şi nu poate să facă un bărbat se aplică la fel şi pentru femeie.

În orice caz, conform învăţăturii lui Isus, există o singură categorie de păcate care justifică divorţul: „necredincioşia în căsătorie”, uneori tradusă şi cu „curvie”. Acest termen traduce cuvântul grecesc porneia. Unii comentatori cred că acesta este primul termen dintr-o listă incompletă. Însă nu există nici o listă în Matei 19:9 (sau în paralela din Mat. 5:32); este doar un singur termen. Nimic din acest text nu ne face să credem că porneia este doar primul termen dintr-o listă care nu este specificată. Conţinutul unei asemenea liste ar fi trebuit să fie prezent într-un alt text şi apoi folosit aici. Paralelele cu Marcu 10:11-12 şi Luca 16:18 nici măcar nu menţionează porneia ca motiv pentru divorţ. După părerea mea, acest lucru este o dovadă că nu există mai multe excepţii decât porneia.

Ce este, deci, porneia? Mai întâi, principalul mod de a fi eliberat de sub legământul marital este moartea partenerului (Rom. 7.1-4). În Vechiul Testament adulterul era pedepsit cu moartea (Lev. 20:10; codurile de legi prezentau de obicei pedepsele maxime, nu pe cele stipulate, în afară de cazul în care acestea erau specificate), care avea drept rezultat libertatea părţii rămase de a se recăsători. De aici rezultă că pedepse mai puţin aspre (cum este divorţul) erau de asemenea permise, ceea ce ducea, şi de această dată, la libertatea partenerului de a se recăsători.

Isus a permis divorţul ca o alternativă validă la aplicarea pedepsei capitale partenerului care a păcătuit (Mat. 19:9). Iosif a demonstrat, de asemenea, că aceasta era o aplicaţie validă a Levitic 20:10, deoarece Biblia îl numeşte „neprihănit” pentru că a dorit să divorţeze de Maria pe ascuns, decât să o discrediteze sau să-i dorească moartea (Mat. 1:18-19). Regula, deci, pare a fi ceva de genul „păcatele [împotriva partenerului tău] care justifică moartea, de asemenea justifică şi divorţul.” Cu alte cuvinte, dacă ai păcătuit atât de rău încât partenerul tău ar putea, din punct de vedere legal, să ceară moartea ta, partenerul tău poate fi, de asemenea, liber să divorţeze, în schimb. Divorţul este în mod sigur o aplicaţie mult mai îndurătoare a Leviticului 20:10, în cele mai multe cazuri.

După părerea celor mai mulţi cercetători, atât termenul ebraic pentru adulter din Levitic 20:10 (na’aph), cât şi porneia (termenul grecesc, n.trad.) au acelaşi domeniu semantic, fiecare implicând păcate sexuale crase. Contextul în Levitic 20:10 pare a indica în principal adulterul însă şi alte păcate sexuale justifică moartea şi pot fi incluse uşor în această categorie (de ex., bestialitatea, incestul, Lev. 20).

În plus, Isus nu a creat legi noi şi nici nu le-a abolit pe cele vechi (Mat. 5:17-20). Acest lucru mă face să cred că Matei 19:9 este o aplicare a Vechiului Testament. Mi se pare că Levitic 20:10 este candidatul principal pentru legea pe care o aplică Isus aici. Acest lucru mă face să trag concluzia că porneia din Matei 19:9 se referă la adulter şi la alte păcate sexuale crase, care în Vechiul Testament justifică pedeapsa capitală. Deşi putem să despicăm firul în patru vizavi de sensul fiecăruia dintre aceşti termeni, ideea este că aici se au în vedere păcatele sexuale crase ce vizează infidelitatea şi care justifică divorţul.

Astfel, după părerea mea, legământul marital între credincioşi poate fi întrerupt în mod legitim prin moarte sau prin divorţul care are temei biblic. Divorţul are temei biblic doar atunci când în Vechiul Testament, pentru o asemenea faptă, ar fi fost justificată pedeapsa capitală. În zilele noastre această perspectivă poate fi considerată una extremă însă cred că este una biblică şi voi încerca s-o explic mai pe îndelete.

1 Corinteni 7:10-17

Divorţul mai este justificat din punct de vedere biblic atunci când un necredincios îl părăseşte pe un credincios (1 Cor. 7:15), dar nu şi în cazul în care un credincios îl părăseşte pe un necredincios. Am scris mai mult despre această excepţie în altă parte.

Multe biserici permit divorţul şi în cazul abandonării iar unii consideră lucruri ca abuzul a fi o formă de abandon. Acest lucru poate sau nu să fie o justificare, în funcţie de detalii. Oricum, nu cred că abuzul emoţional constituie un motiv pentru divorţ, nici în Vechiul Testament şi nici în Noul Testament.

În cazul abandonării efective a unui credincios de către un necredincios, cred că avem de-a face cu ceea ce Biblia ar considera un divorţ care există în realitate chiar dacă acesta are autoritate legală sau nu. Acesta este tipul de situaţie care ar motiva în mod rezonabil porunca lui Moise referitoare la certificatul de divorţ, în Deuteronom 24:1-4, text care cred că este baza pe care Pavel permite recăsătoria într-o asemenea situaţie (1 Cor. 7:15). Necredinciosul n-ar trebui să plece iar credinciosul n-ar trebui să-l alunge sau să-l izgonească pe necredincios. Însă dacă un asemenea păcat este comis de către necredincios, credinciosul este apărat, primind un certificat de divorţ de la necredincios.

După divorţ

După un divorţ justificat din punct de vedere biblic, amândouă părţile se pot recăsători. Nu văd nicăieri în Scriptură interzicerea recăsătoriei celui care a provocat divorţul. Mai degrabă, Biblia pare să spună că un cuplu căsătorit este într-un legământ care poate fi rupt numai în anumite circumstanţe. O dată ce este rupt, amândoi partenerii sunt liberi. O persoană nu poate avea obligaţii contractuale faţă de altă persoană fără ca cealaltă persoană să aibă aceleaşi obligaţii contractuale. Doi oameni sunt fie în legământ, fie în afara lui; nu există o cale de mijloc prin care numai o parte este în legământ.

Oricum, multe divorţuri nu sunt justificate biblic. În aceste cazuri, partenerii divorţaţi nu au dreptul să se recăsătorească deoarece legământul nu a fost călcat. Fiecare este sub legământ faţă de celălalt, fiind trataţi numai ca separaţi (1 Cor. 7:11).

Separarea este o opţiune păcătoasă în cele mai multe cazuri, deşi Pavel recunoaşte că uneori se întâmplă acest lucru. Scenariul descris de Pavel pare a fi un caz în care un cuplu a divorţat fără o justificare biblică. Deoarece ei nu au o justificare biblică, ei nu sunt cu adevărat divorţaţi. Prin urmare, singurele lor opţiuni sunt separarea continuă (pseudo-singurătatea) sau împăcarea. Astăzi, acest lucru se poate întâmpla fie prin simpla separare, fie printr-un divorţ legal, dar fără temei biblic.

Mai departe, din moment ce adulterul justifică divorţul şi din moment ce recăsătoria ilegitimă este un adulter, dacă unul dintre parteneri se recăsătoreşte în urma unui divorţ nejustificat biblic, celălalt partener poate să-l elibereze de obligaţiile legământului, rupând legământul în temeiul adulterului. În mod clar această opţiune este una păcătoasă, deoarece este provocată de o recăsătorie prin care s-a comis adulter.

Partea dificilă

 

Acum ajungem la partea în care voi încerca să te fac să îţi dai seama cum se aplică aceste principii la situaţia ta. Cum am menţionat deja, primul pas ar trebui să fie pocăinţa, atât din partea ta, cât şi din partea soţului tău.

Dacă soţul tău doreşte să se împace cu tine, cred că ai obligaţia biblică de a face o încercare în sensul acesta. Scriptura îi cheamă pe soţi să-şi iubească soţiile (Ef. 5:25) şi pe soţii să-şi iubească soţii (Tit 2:4). Tu eşti soţia lui, deci ai obligaţia să-l iubeşti. Ştiu că pare o regulă imposibilă însă este ceea ce Scriptura învaţă. Să sperăm că nu este atât de greu ca iubirea vrăjmaşilor, care de asemenea ne este poruncită (Mat. 5:44).

Practic vorbind, în timp ce îţi poate părea imposibil să-ţi iubeşti soţul, este adevărat că alte cupluri au reuşit să se reîndrăgostească (pe unele le ştiu şi eu). Dacă ei au reuşit, şi tu poţi să faci lucrul acesta. Ideea este că, dacă Biblia îţi cere să-ţi iubeşti soţul, acest lucru este ceva ce poţi realiza cu ajutorul Duhului Sfânt (1 Cor. 10:13; Gal. 5:22).

De asemenea, tot practic vorbind, a te împăca cu soţul tău ar fi mult mai bine pentru copiii tăi. Şi chiar dacă nu pui atât de mult preţ acum pe perspectiva soţului tău, ca tată sunt ferm convins că dacă nu ar trăi sub acelaşi acoperiş cu copiii lui, acest lucru l-ar devasta.

Întrebarea importantă referitoare la împăcarea cu soţul tău este dacă i-ai spus sau nu de aventura ta. Dacă i-ai spus, el va dori, probabil, să divorţeze de tine având un temei biblic. Desigur, în momentul acesta, probabil asta îţi doreşti. Dacă-i spui, fii sigură că motivele tale sunt curate. Dacă-i spui pur şi simplu cu speranţa că el va divorţa de tine şi dacă nu cauţi iertarea lui pentru infidelitatea ta faţă de el, atunci chiar dacă vei obţine în cele din urmă divorţul pe care îl doreşti, te vei face vinovată şi tu de divorţ.

Cu privire la iubitul tău, trebuie să încetezi să-l mai iubeşti, atât fizic, cât şi sentimental. Şi acest lucru ar putea părea imposibil însă, la fel ca în cazul tuturor poruncilor lui Dumnezeu, Duhul Sfânt poate să-ţi dea puterea să te supui. Dacă în cele din urmă vei divorţa şi nu ai încetat să-l iubeşti pe iubitul tău, presupun că te vei mărita cu el. Vei avea justificare biblică pentru acest lucru dacă soţul tău divorţează de tine în temeiul adulterului tău. Însă nu te vei putea recăsători fără să păcătuieşti, deoarece va trebui încă să te pocăieşti de faptul că l-ai iubit până nu ai fost divorţată.

General vorbind, oamenii consideră că este mai uşor să obţii iertarea decât să nu păcătuieşti, astfel că fac tot ceea ce vor şi se bizuiesc pe iertare. Însă este important să ne amintim că nu asta susţine Biblia, ci că adevărata iertare pretinde o adevărată pocăinţă. Biblia ne învaţă că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci vom asculta de Dumnezeu. Într-un sens foarte real, deci, problema ce-ţi stă înainte este dacă-ţi vei sacrifica dorinţele de acum de dragul dragostei tale pentru Dumnezeu sau dacă vei sacrifica ascultarea de Dumnezeu de dragul dorinţelor tale de acum.

Şi, desigur, alegerea ta va avea consecinţe eterne. Credincioşii îşi adună comori în ceruri atunci când ascultă (Mat. 6:18-21) şi nu-şi adună comori atunci când nu ascultă. De aceea Pavel şi mulţi alţii de pe paginile Scripturii au dorit să trăiască vieţi atât de nenorocite (1 Cor. 9:14 şi mai departe; 15:19). Nu sugerez că ar trebui să te resemnezi şi să fii nefericită – departe de mine! Spun că ar trebui să-I oferi Duhului Sânt o şansă pentru a face din căsnicia ta una fericită, iar dacă vei întâmpina şi suferinţe, vei fi răsplătită pentru că le-ai îndurat.

Aş adăuga că Dumnezeu este mult mai înclinat să-şi binecuvânteze copiii atunci când aceştia ascultă, decât atunci când aceştia sunt neascultători (Ps. 1). Dacă chiar vrei să fii fericită în viaţă, atunci cel mai bun pariu al tău ar fi să urmezi instrucţiunile lui Dumnezeu despre cum poţi să fii fericită. A căuta fericirea într-o altă căsnicie poate părea o dorinţă nevinovată însă nu este ceea ce Dumnezeu porunceşte. Cu alte cuvinte, a urma sfatul lumii poate să te facă fericită pentru o vreme (Evr. 11:25) însă nu te va împlini pe viaţă.

Răspuns de Ra McLaughlin

Tradus de Tiberiu Pop

http://crestintotal.ro/resurse/familie/casatorie/

Este cu adevarat familia crestina in criza ? Se pare ca avem o imagine idilica si utopica despre familiile crestine: daca vedem tineri ( sau mai putin tineri ) casatorindu-se in fata altarului, in prezenta bisericii si cerand binecuvantarea lui Dumnezeu la inceput de drum, avem impresia ca totul ar trebui sa mearga ca pe roate. Daca ne-am intemeiat un camin in biserica, credem ca acest camin este un fel de zona interzisa pentru diavol, fiind feriti de o multime de probleme pe care le vedem in jurul nostru. Sa fie chiar asa ?

Cand vedem barbati imbracati in costume la patru ace, alaturi de sotiile lor elegante si de copiii care ii insotesc la serviciile divine, toate par in regula. Uneori insa (  in ultima vreme din ce in ce mai des ) apar surprize. Aflam, ca un trasnet cazut din cer, ca o familie respectabila din biserica , pe care o credeam unita si avand o temelie solida, este in pericol sa se destrame. Foarte grabiti, ca de obicei, le punem si eticheta:“E clar ! Au fost ipocriti. Au jucat doar o piesa de teatru.”

Cand o familie, despre care credeam ca este un model in biserica si societate, e pe cale de destramare, sa fie vorba de ipocrizie ? Oare cei doi nu au fost sinceri cand au venit in fata altarului pentru a cere binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu ?

Trist, dar adevarat! Sinceritatea nu este suficienta  pentru reusita unei casnicii. Ea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru ca o familie sa  reziste tuturor vicisitudinilor vietii.

De la intrarea pacatului in lumea noastra, ne aflam intr-un razboi pe viata si pe moarte intre bine si rau, intre Christos si Satana. Si, ca in orice razboi, unii sunt victoriosi, altii supravietuiesc cu rani grave, iar altii pier. Cartea Apocalipsei ne prezinta o imagine care ar trebui sa ne puna serios pe ganduri, legat de aceasta mare lupta dintre bine si rau, in care, fie ca vrem, fie ca nu vrem, suntem si noi angrenati:

“…Vai de voi, pamant si mare ! Caci diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” Apocalipsa 12, 12

Ce inseamna ca diavolul s-a coborat pe pamant cuprins de o manie mare ? Oare el e maniat pe scoarta terestra, pe marile si oceanele lumii ? Are el vreo rafuiala cu formele de relief, cu speciile de animale sau soiurile de plante ? Cu siguranta ca nu ! Mania lui are o tinta precisa: omul si tot ce e legat de el. Si pentru ca cel mai intim resort al existentei omenesti este viata lui de camin, aici tinteste in primul rand mania diavolului. Daca suntem biruiti aici, in viata de familie, Satana stie ca nu mai avem nevoie de o alta lovitura.

Oare de ce uraste Satana atat de mult familia ? Citind raportul biblic al Genezei, intelegem ca atunci cand omul cazut in pacat si a trebuit sa paraseasca Edenul, Creatorul i-a ingaduit sa ia cu el cel putin trei mari binecuvantari, care sa-l insoteasca pe parcursul vietii lui efemere:  sabatul, casatoria si munca.Aceste trei mari binecuvantari aveau menirea sa usureze viata scurta si plina de truda a omului pe acest pamant. Daca omul ar fi apreciat aceste dovezi ale harului divin, lumea noastra ar fi aratat cu totul altfel. Odihna sabatului, tihna unui camin fericit si roadele aducatoare de satisfactii ale unei munci utile- iata trei comori apartinand lumii de dincolo de istorie a pacatului- o lume a Paradisului. Gustand din aceste binecuvantari, omul ar trebui sa-si aduca permanent aminte de Edenul pierdut si, mai ales, de Edenul cel nou fagaduit de Dumnezeu tuturor celor mantuiti.

Insa aceste trei comori edenice nu ne reamintesc doar noua, oamenilor, de unde venim si incotro mergem. Ele ii amintesc si lui Satana de fericirea pe care el insusi a trait-o inainte de revolta si alungarea sa din cer. Amintirea a ceea ce a fost si a pierdut, precum si perspectiva ca omul sa-i ia locul in locuintele ceresti definitiv pierdute pentru el, il umplu pe Satana de o manie de nedescris. Si pentru ca vulcanul urii nu poate ramane sub tensiune prea mult timp, el e gata sa-si reverse torentele spre acele caminuri fericite care-i aduc aminte de ceea ce el insusi a pierdut pentru totdeauna.

Atacand sabatul si facandu-ne sa nu-l traim la cotele dorite de Dumnezeu, Satana stie ca a rupt firul care ne leaga , pe verticala, de sursa vietii ceresti. Atacand caminul, el rupe , pe orizontala, firele ce ne leaga de semenii nostri, viata noastra devenind pustie, insingurata si neimplinita.

Asadar suntem in plin razboi ! Un razboi despre care apostolul Pavel scrie:

“Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” Efeseni 6, 12

Care sunt cateva din problemele unei familii crestine?

Probabil ca cele mai multe probleme intr-o familie de crestini nu sunt legate de violenta, de batai, injuraturi, alcoolism sau abandon familial, asa cum se intampla in cazul celor mai multe familii necrestine.Si acestea pot exista, din nefericire, insa ele nu predomina.

Problemele  caminului pot aparea de la lucruri cat se poate de marunte:

– Un cuvant rostit din neatentie care poate rani profund si pentru mult timp persoana iubita. Doar un singur cuvant… Dar sa nu uitam ca orice cuvant este o forta: fie spre bie, fie spre rau.

– Neintelegeri de ordin financiar. Unul vede ca fiind prioritar un anumit lucru, in timp ce celalalt vede un alt lucru ca fiind  urgent de realizat. De obicei, sotul vede masina ca fiind o prioritate pe lista cumparaturilor , in timp ce sotia vede mobila ca avand intaietate pe lista planurilor de viitor.

– Mici defecte de caracter, de care nu ducem lipsa niciunul dintre noi, dar pe care le vedem cel mai bine la cel de langa noi. Dupa ce le inventariem, facem adesea greseala de a incerca sa le inlaturam , uitand ca lucrarea aceasta nu ne apartine noua, ci Duhului lui Dumnezeu.

– Neintelegeri legate de preferinte. Unul ar dori ca dormitorul sa fie zugravit in alb, in timp  ce celalalt doreste sa-l zugraveasca in galben. Lipsa intelegerii fata de dorintele partenerului de viata poate provoca, in timp, fisuri serioase in unitatea caminului.

– Amestecul parintilor in viata de cuplu a fost si va fi intotdeauna o cauza majora  a multor tensiuni si esecuri ale caminurilor crestine.

– Lipsa unei viziuni comune cu privire la educatia copiilor poate fi si ea cauza unor tulburari nedorite in camin. Daca unul din parinti crede ca trebuie aplicata o pedeapsa anumita copilului, pentru indreptare, iar celalalt se opune, insusi copilul va fi derutat, nestiind care din parinti are dreptate. Aceasta greseala frecventa in educarea copiilor creaza rupturi seriose nu doar intre parinti, dar si intre parinti si copii. Aceastia din urma vor avea tendinta de a-l iubi pe parintele mai tolerant, in timp ce parintele mai sever va fi privit cu rezerva.

Desigur, lista poate continua. Si nu cu lucruri deosebit de grave, ci cu lucruri aparent neinsemnate, dar care, daca nu sunt tratate cu seriozitate si rugaciune, pot submina fericirea si stabilitatea caminului. Faptul ca exista  tot felul de probleme care ameninta fericirea caminurilor noastre nu este o noutate pentru nimeni. Importante sunt insa solutiile pentru ale depasi.

Da, solutii exista ! Trebuie numai sa le cautam si, dupa ce Tatal ceresc ni le descopera, trebuie , mai ales , sa le punem in practica.

Iata cateva dintre solutiile pe care un copil al lui Dumnezeu le are din belsug la indemana:

1. Rugaciunea pentru unitatea familiei. Poate suna didactic, rece, formalist, insa trebuie sa recunoastem ca fara sprijinul cerului, nu avem nicio sansa sa terminam casnicia cu bine. Oricat am fi de vigilenti si oricat l-am iubi pe partenerul de viata, daca nu suntem asistati de prezenta lui Dumnezeu pe parcursul casniciei noastre, oricand si fara sa ne asteptam, ea poate esua.

Solomon stia prea bine lucrul acesta atunci cand scria pentru noi Psalmul 127:

“Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.” Psalmul 127, 1

Rugaciunea pentru unitatea familiei nu este aceea pe care o facem adesea: “Doamne, schimba-l , te rog, pe sotul ( sotia ) meu ( mea )! Nu vezi cat de gresit este ?” Un crestin adevarat se roaga altfel: “Doamne, schimba-ma , te rog, pe mine ! Nu vezi cat sunt de pacatos ?”

2. Lecturi pe teme de familie, educatie si comunicare. Putem avea studii biblice din biografiile marilor oameni ai credintei ca Avraam, Isaac, Iacov, Samuel, David etc. In cursul acestor studii vom observa ca si acesti eroi ai credintei au avut probleme, uneori grave, in familiile lor. Cum le-au depasit ? Ce solutii au gasit ? In ce masura situatia mea se regaseste in experienta unuia din ei ? Prin studiu biblic, Duhul Sfant ne poate da nu doar incurajare de a continua lupta pentru o casnicie fericita, dar El ne poate oferi si solutii practice care ne pot scoate din impas.

Exista o multime de carti de specialitate care se adreseaza problemelor de familie. Am ramas surprins cand , citind  introducerea unei lucrari apartinand cunoscutei autoare Nancy Van Pelt, ea marturisea ca, desi are o familie solida si armonioasa, la inceput au existat probleme si crize. Toate au fost insa deopasite cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciune.

Lecturile pe teme specifice familiei pot fi de un mare ajutor, insa cu o conditie: sa folosim cele invatate pentru propria indreptare si nu ca arme de atac impotriva celui de langa noi. Morala fabulei “Lupul moralist” ar trebui sa-i  puna pe ganduri pe cei care procedeaza altfel.

3. O solutie ciudata la prima vedere, propusa de E.G.White in revista Review and Herald, din 21 iulie 1904, este citirea zilnica a imnului iubirii din 1 Corinteni cap. 13.

“Cititi  acest capitol in fiecare zi si veti obtine din el mangaiere si intarire. Invatati din el ce pret pune Dumnezeu pe iubirea sfintita si de origine cereasca si luati la inima invataturile date de El.”

De ce afirm ca este o solutie ciudata  ? Deoarece cap. 13 din 1 Corinteni nu este de o subtilitate prea mare. Este un capitol simplu, usor de inteles si de un copil. Il citesti odata si ai inteles totul.

De ce atunci suntem sfatuiti sa-l citim zilnic ? Pentru ca cele scrise acolo sa devina deprindere in viata noastra. Ii admiram pe oasmenii care au reflexe foarte bune ( soferii, de ex. ), dar aceste reflexe nu au aparut din senin. Ele au fost dobandite prin multa exersare, repetitii si efort. Dragostea adevarata, care sta la temelia oricarui camin solid, nu se dobandeste ocazional, ci prin exersarea zilnica a celor scrise in frumosul imn al iubirii.

In parabola judecatii finale, relatata in Matei cap.25, cei de la dreapta Mantuitorului intreaba: “Cand, Doamne ? Cand Te-am vazut noi flamand, insetat, gol etc ? “ Oare n-au stiut ei ca au facut bine in viata ? Desigur. Insa ei nu au contabilizat faptele lor bune. Pentru ei, manifestarea iubirii fata de semeni a devenit un reflex . Ei nu s-au chinuit sa faca faptele iubirii, ci le-au facut in mod natural, spontan. La fel ca respiratia sau bataile inimii.

Nu memorarea mecanica a imnului iubirii ne va ajuta sa ne salvam caminurile, ci trairea zilnica a lucrurilor continute in el, pana ce acestea vor deveni reflexe ale sufletelor noastre. Vom face tot ce scrie Pavel acolo in mod spontan, natural, fara sforari si fara lupte interioare. Acesta este idealul vietuirii intr-un camin adevarat.

“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata…” 1 Corinteni 13, 4-8 pp

Unde credeti ca este cel mai greu de trait principiile amintite de apostolul Pavel in acest imn al dragostei?

In lume ? E relativ usor: daca esti ironizat si dispretuit pentru credinta ta, suporti relativ usor. Stii ca oamenii lumesti nu stiu si nu pot mai mult si te resemnezi. Doar o faci pentru Domnul…

Dar daca ti se intampla sa fii ironizat si marginalizat in biserica ? Mai poti la fel de usor sa manifesti aceeasi iubire care sufera totul ? Ceva mai greu ! Daca treci cu usurinta peste o jignire adusa de un oarecare, nu la fel de usor treci peste ea daca e rostita de un frate de credinta.

Dar daca aceeasi jignire ti se aduce in familie? Atunci este cel mai greu de suportat. De ce ? Pentru ca in camin nu mai exista masti, restrictii sociale, probleme de imagine… In camin esti tu insuti, fara farduri si conventii.

Imnul iubirii ne invata sa nu ne parasim tovarasul de viata cand descoprim la el unele defecte pe care nu le cunoasteam inainte, ci sa sa fim rabdatori, pana ce Duhul Sfant i le va indeparta din caracter.

Imnul iubirii  ne invata sa nu spargem farfuriile cand ne aflam intr-o criza de manie, ci sa rabdam cu bunatate orice neajuns al vietii.

Imnul iubirii ne invata sa nu-l jignim pe cel de langa noi, ci sa ne purtam cu respect, chiar daca el greseste.

Imnul iubirii ne invata sa speram chiar cand aparentele sunt contrare, sa avem incredere in tovarasul de viata, sa-i ocrotim imaginea inaintea celorlalti, sa-i acoperim lipsurile fara sa le popularizam in jurul nostru.

Imnul iubirii ne invata sa iubim cu adevarat. Ce se intampla cand imnul iubirii nu este “cantat” in caminurile noastre ? Iata doua scurte exemple:

O membra a bisericii, care avea mari probleme cu sotul, a intrebat odata pe o persoana cu autoritate, cerandu-i un sfat: “Eu nu pot fi o buna crestina din cauza sotului meu. Mereu ma provoaca, iar eu explodez. Ce sa fac ? Sa ma despart de el ?” Raspunsul a fost: “Domnul ti-a dat un asemenea sot tocmai ca sa-ti dai seama ca nu esti inca o buna crestina.”

Un pastor a povestit ca intr-o zi a venit la el un membru al bisericii care i-a spus foarte bucuros:

“Frate pastor, eu mi-am parasit sotia si copilul pentru ca sa fiu un bun crestin. Langa ei nu puteam sa fiu un crestin bun. Cand voiam sa ma rog, copilul plangea. Cand voiam sa studiez, sotia ma trimitea dupa cumparaturi. Nu se mai putea asa. Acum sunt liber si pot sa fiu un bun crestin.”

Ce iluzie sa crezi ca poti fi un crestin bun daca nu aplici intai in caminul tau principiile iubirii adevarate !

Concluzii:

Mantuitorul ne-a poruncit sa predicam Evanghelia la orice faptura. Lucrarea aceasta poate avea, sau nu poate avea succesul dorit de noi. Rezultatele nu ne privesc pe noi, ci pe Dumnezeu. Problema noastra este insa alta: sa ne salvam caminurile intr-un veac in care Satana ataca furibund familia.

Noe a predicat lumii antediluviene timp de 120 de ani. Cu ce rezultate ? Aparent a fost un esec total. Doar 8 oameni au fost salvati, dupa atatia ani de predicare neobosita. Si totusi, nu fost un esec. Noe si-a salvat familia… Mai mult decat atat, Noe a salvat omenirea.

Acum , cand ne aflam in pragul vesniciei, cu perspectiva revenirii in glorie a Mantuitorului, cand diavolul isi concentreaza toate fortele in distrugerea a tot ce ne-a mai ramas din Edenul pierdut ( sabatul, caminul si munca ), cand caminurile noastre sunt lovite crunt de valurile ispitelor de tot felul, sa strigam la Dumnezeu:

“Doamne, salveaza-ne caminul ! Pana ce vei aduce din nou la noi Edenul ceresc, apara Tu acest colt de rai de tot raul vazut si nevazut ! Fii Tu Domnul nostru si condu barca vietii noastre pana la limanul dorit, pana spre tarmul celalat, spre viata vesnica…”

http://www.loribalogh.ro/2010/11/al-doilea-paradis-pierdut-doamne-salveaza-mi-caminul-5/