Categorie: Interviuri

MĂRTURIA UNEI BIRUINȚI INTERVIU CU CARMEN MIȚOI ,SOȚIA PASTORULUI LUIGI MIȚOI

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri, Mărturii

 

„Asemenea tuturor celorlalti oameni, si viata mea este plina de visuri. Mi-am dorit o familie in care sa iubesc si sa fiu iubita, un loc care sa fie casa mea. Dupa ce m-am casatorit, l-am cunoscut pe Dumnezeu printr-o experienta personala, am fost nascuta din nou, m-am botezat in apa si alaturi de sotul meu am devenit membrii unei biserici penticostale. Dumnezeu ne-a binecuvantat viata si familia cu trei copiii, carora am incercat sa le dam o educatie crestina. In urma chemarii divine sotul meu a studiat teologia, a fost ordinat ca pastor si asa a inceput viata noastra de slujire. Anii au trecut si Dumnezeu a ingaduit sa imigram in Statele Unite impreuna cu cei 3 copii, care de acum erau liceeni. Ne-am integrat repede, ne-am facut noi prieteni si viata a mers inainte.

Viata noastra ca slujitori in biserica a fost extrem de aglomerata, plina de evenimente si foarte intensa. In urma unei mamografii, doctorul a identificat niste noduli la san, motiv pentru care in ultimii doi ani am repetat analiza bianual. La sfarsitul anului 2011, cand am facut din nou mamografia, aveam 44 de ani, o varsta la care ma simteam tanara. Eram fericita de familia mea, de faptul ca-L puteam sluji pe Dumnezeu, alaturi de sotul meu. Atunci cand medicul m-a sunat sa-mi ceara repetarea analizei, fara sa vreau m-am gandit la o prietena din biserica, care tocmai trecuse printr-o operatie de cancer la san. Am repetat analiza de mamografie si la sugestia specialistului am facut si o biopsie.

Zilele care au urmat au fost lungi, insa m-am rugat lui Dumnezeu, m-am increzut in El, stiind ca viata mea e in mana Lui. La jumatatea lunii ianuarie 2012, am primit telefonic rezultatul investigatiilor medicale si vestea a cazut ca un traznet peste sufletul meu: „Ai cancer de gradul 2 la san.” Am simtit ca tot corpul imi tremura si imi este foarte frig. M-am uitat in ochii sotului meu care era la un pas de mine si ne-am privit neputinciosi. Am trecut prin multe impreuna slujindu-L pe Dumnezeu in Biserica Sa. Am colindat lumea in lung si-n lat, urmandu-l in bisericile in care era invitat sa predice evanghelia lui Dumnezeu. In aceste calatorii am intalnit multa suferinta, oameni bolnavi, familii devastate de crizele vietii, dar acum toate acestea au venit in casa noastra, in viata mea.

CANCER. Un cuvant greu de auzit, greu de suportat! Ne-am aplecat inaintea lui Dumnezeu si ne-am rugat plangand, am cerut ajutor si am ocolit ispita sa intrebam „DE CE”. M-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute sa primesc cu demnitate aceasta incercare, sa nu cartesc si sa nu ma razvratesc cerand explicatii logice. I-am chemat pe copii si le-am spus vestea, ne-am rugat impreuna si am facut un plan, o sa postim si o sa ne rugam lui Dumnezeu. Sotul meu a sunat toti pastorii din oras, din tara si din lume, cerandu-le sa se roage cu membrii bisericii pentru mine. A inceput o lupta pe viata si pe moarte. In fiecare seara, alaturi de sotul meu aveam un timp lung pentru citirea Bibliei si rugaciune, la biserica eram inconjurati de dragostea frailor, primeam telefoane si scrisori de incurajare de peste tot. Dumnezeu ne vorbea incurajandu-ne si in fiecare zi incercarea parea tot mai mica si speranta tot mai mare.

Operatia care a avut loc in luna martie a durat 12 ore, si perioada de covalescenta a fost lunga si grea. In dimineata in care am fost dusa in sala de operatie, sotul meu m-a insotit pana la usa. In clipa aceea am avut un puternic simtamant al prezentei Regelui meu Isus Hristos. Mi-am adus aminte de promisiunea Lui, de puterea Lui si m-am rugat pana cand am adormit sub efectul anesteziei. Cand m-am trezit am stiut ca Domnul Isus fusese tot timpul acolo, calauzind mainile medicilor. In mana Lui strapunsa este vindecarea cancerului din trupul meu, si experienta aceasta m-a convins pe deplin de vulnerabilitatea vietii umane si de suveranitatea divina. Orice forma de succes uman paleste in fata cancerului, insa Domnul ramane in picioare, puternic si in control, si numele Lui este Isus Hristos, Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor. Numele Lui este puternic, slava Lui umple pamantul. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru viata si fratilor pentru post si rugaciuni. Fiecare zi din viata mea este a Lui si pentru onoarea Lui, numele Lui sa fie laudat in veci”!

Carmen Miţoi

https://crestintotal.ro/2017/11/25/marturia-unei-biruinti-interviu-cu-carmen-mitoi-sotia-pastorului-luigi-mitoi/

https://www.facebook.com/ganduri.pentru.azi/posts/2158499187509533

Orfan… dar iubit de Dumnezeu – Ghiță Ignat în dialog cu Gigi Cimpoi

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, Interviuri, Mărturii

Era o seară de septembrie 2016, când un gardian a venit până la ușa celulei și mi-a zis că un tânăr din Suceava, Cimpoi Gheorghe, este în sectorul destinat carantinei și îmi trimite salutări. I-am transmis și eu salutările mele, câteva conserve de carne, un cearșaf și două batoane de ciocolată. Nu îl cunoscusem pe Gigi în libertate, însă după numai 3 săptămâni cât a durat perioada de carantină, a fost transferat pe secția a V-a și astfel am reușit să ne vedem și să ne cunoaștem.

Era un pic speriat și dezorientat, însă discutând cu el mi-am dat seama că avea motive întemeiate să aibă această stare. Gigi venea dintr-un cu totul alt mediu față de ceilalți deținuți, iar faptul că se află în pușcărie, este rezultatul unui accident și a unei greșeli stupide. După 8 luni de detenție, Gigi parcă s-a mai maturizat. Este schimbat la față, este mai autoritar și nu mai are probleme în a discuta față-n față cu orice deținut. Gigi s-a făcut un pic mai dur; era normal să se întâmple așa datorită mediului în care trăiește. Însă, în același timp, a rămas un copil al lui Dumnezeu. 

Aici este apreciat de toți deținuții, în special pentru sinceritatea și seriozitatea lui. Este iubit chiar și pentru naivitatea de care dă dovadă uneori. Chiar și așa, Gigi pare să fie dintr-un cu totul alt tablou. Este într-adevăr un om care îl iubește pe Dumnezeu, iar astfel de oameni nu pot fi amestecați cu mulțimea.

Mă bucur că l-am cunoscut, cu toate că aș fi vrut să-l întâlnesc în alte circumstanțe. Este un plus de valoare pentru grupul nostru de închinare, el cunoscând multe cântări și în felul acesta ne-a ajutat să ne lărgim repertoriul cântărilor de laudă pe care le folosim în închinare. Mă rog ca Dumnezeu să îl ajute să rămână un copil al Său și să-l folosească în continuare pentru slava Sa.

Am scris împreună cu Gigi aceste rânduri în care a dorit să vorbească despre viața lui, cu bune și cu rele. Cred că este o mărturie interesantă și merită citită.

Dumnezeu să facă aceste rânduri să ajungă acolo unde știe El că este nevoie de ele.

**************************************

Ghiță Ignat:  Cine ești? Spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Gigi Cimpoi:  Sunt un tânăr din Suceava. Mă numesc Gheorghe Cimpoi iar prietenii îmi spun Gigi. Am 26 ani iar în acest moment, stau la masă cu tine în clubul secției a V-a din Penitenciarul Botoșani, unde scriem împreună aceste rânduri care îmi doresc să fie de folos spre slava lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat:  AMIN! Și eu îmi doresc același lucru. În mod personal, ar trebui să începem prin a vorbi despre copilăria și anii tinereții tale, dar am îndemnul să începem cu motivul pentru care ai ajuns în pușcărie. Ești un tânăr cuminte, care te deosebești rapid de majoritatea deținuților. Tocmai, de aceea, aș dori să scriem întâi despre motivul încarcerării tale. Ce zici, ești de acord?

Gigi Cimpoi:  Aș dori să începem cu începutul și să lăsăm motivul arestării mele pe la sfârșitul acestei scrisori, pentru că vreau să îți povestesc mai degrabă despre momentele frumoase din viața mea.

Ghiță Ignat: Sigur, Gigi. Tu decizi despre ce vrei să vorbim, dar să știi că va trebui să scriem și despre momentele neplăcute.

Gigi Cimpoi: Cu siguranță.

Ghiță Ignat:  Ok! Te las pe tine să îmi povestești despre anii copilăriei, despre familia ta, prietenii tăi…

Gigi Cimpoi:  M-am născut în Suceava, pe data de 4 aprilie 1991. Din câte am aflat, știu că imediat după naștere mama mea s-a îmbolnăvit destul de grav încât nu a mai putut avea grijă de mine. Astfel am fost preluat de către autoritățile statului și dus într-un leagăn de copii din municipiul Suceava. Acolo am fost ținut până la vârsta de 3 ani și 3 luni.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat după aceea?

Gigi Cimpoi: Pe data de 4 iunie 1994, Dumnezeu a trimis doi oameni pe care îi respect și iubesc foarte mult, să mă ia de la acel leagăn de copii și să mă transfere la un orfelinat creștin ce fusese construit chiar în perioada aceea de către o asociație creștină din Statele Unite ale Americii, numele ei fiind Christian Aid Ministries.

Ghiță Ignat:  Îmi poți spune cine erau acei oameni și de ce te-au luat de la leagăn și te-au dus la orfelinatul acesta creștin?

Gigi Cimpoi:  Eu cred că nu a fost numaidecât voia lor, ci mai degrabă voia lui Dumnezeu, care din dragoste pentru mine i-a trimis pe cei doi frați. Atunci, la vârsta de 3 anișori, nu știam cine sunt și nici ce vor de la mine. Însă, mai târziu când am crescut am aflat că pe unul dintre ei îl cheamă Ionică B. iar pe celălalt Petrică V., amândoi fiind slujitori ai lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat: Înainte de a merge mai departe, vreau să te întreb dacă ai vreo amintire din acea perioadă pe care ai petrecut-o la leagănul de copii din Suceava?

Gigi Cimpoi: Întrucât eram foarte mic am puține amintiri de acolo, dar una dintre ele mi-a rămas întipărită în minte și acum. Țin minte că plângeam mult, eram dacă vrei „un plângăcios”, pentru că simțeam nevoia de a fi cineva mereu lângă mine, voiam să fiu ținut în brațe. Dar acolo eram în jur de 25 copii și doar câteva educatoare care trebuiau să aibă grijă de toți acei copii. Era greu să obțin atenția de care aveam nevoie. Știam că plângând voi atrage atenția și voi fi luat în brațe, de aceea profitam de lucrul acesta. Acel moment de care îmi aduc aminte cu plăcere s-a petrecut într-o seară târzie când plângând pentru un timp îndelungat, o educatoare, căreia i s-a făcut milă de mine, m-a luat în brațe, m-a dus într-o cameră unde era un televizor, apoi m-a așezat la pieptul ei și legănându-mă ușor, am adormit. Îmi aduc aminte cu multă plăcere de acel moment în care am simțit afecțiunea acelei femei.

Ghiță Ignat:  Am auzit multe povești de viață a unora dintre cei care au crescut fără părinți în orfelinate de stat, unul dintre aceștia este Bobi, fratele nostru. Este cel care a stat cu noi în celulă. Ai auzit și tu prea bine toate chinurile pe care a trebuit să le îndure acolo în orfelinatul de stat. Povestește-mi, te rog, cum ai fost tratat și crescut în acel orfelinat creștin?

Gigi Cimpoi:  Anii petrecuți la Natanael au fost într-adevăr binecuvântați, ani pe care i-am trăit într-un mediu creștin, în preajma unor oameni minunați care și-au dat toată silința să ne ofere o educație bună, dar și o dragoste sinceră de care noi, copiii fără părinți, aveam mare nevoie. În concluzie, diferența dintre ce a trăit Bobi și alte mii de copii în orfelinatele de stat din România și ceea ce am trăit noi la orfelinatul Natanael, este ca diferența dintre pământ și cer.

Ghiță Ignat:  Din ceea ce îmi spui reiese că ai fost un copil binecuvântat și iubit de Dumnezeu, prin faptul că ai avut parte să crești într-un mediu creștin. Vreau să detaliem puțin acea perioadă, vreau să scriem puțin din tot ceea ce ai trăit cât și despre oamenii care au avut un anume impact asupra vieții tale.

Gigi Cimpoi:  Îmi aduc aminte din primii ani petrecuți acolo că în fiecare duminică ne adunam toți copiii de la orfelinat. Cred că eram în jur de 57 copilași într-o cameră a orfelinatului, căruia noi îi spuneam living-room. Acolo, educatorii împreună cu domnii directori, David Y. și David T. ne vorbeau despre Dumnezeu, în mod special ne citeau din cartea „100 întâmplări din Biblie”. Îmi aduc aminte cu mare drag de acele clipe iar astăzi, după 20 ani, realizez cât de benefice au fost acele întâlniri pentru noi. Aveam tot felul de activități educative dar și sportive, jucam volei, baschet, ne trăgeam cu bicicletele, era o continuă veselie acolo. Eram atât de prinși cu aceste activități încât nu era timp pentru tristețe sau supărare. Am crescut într-o deplină armonie iar lipsa părinților era suplinită de acei oameni dragi, care fie din Statele Unite sau România erau trup și suflet lângă noi.

Îmi amintesc cu mare plăcere de un alt frate drag care venise tot din Statele Unite pentru a se implica în lucrarea pe care Dumnezeu o făcea la orfelinatul Natanael. Acest frate, Bill M. mi-a acordat multă atenție și afecțiune. Îmi amintesc că mereu vorbea cu mine și jucam împreună diferite jocuri. Am în minte o întâmplare haioasă cu Bill. El și soția lui au adus la orfelinat o mașină de tuns iarba cu motor pe benzină. Ne-au strâns pe toți la un loc și ne-au explicat că nu avem voie să punem mâna pe motorul fierbinte al mașinii. Eu am mers la fiecare copil în parte dintre colegii mei și le spuneam că nu au voie să pună mâna pe motor. Imediat după ce am terminat de vorbit cu ei, curiozitatea m-a împins ca tocmai eu însumi să mă duc și să pun mâna pe acel motor fierbinte.

Îl apreciez mult pe acest frate Bill M. pentru că încă odată mi-a arătat dragostea lui. La o lună după ce am fost arestat, a venit din Statele Unite și m-a vizitat la penitenciar, încurajându-mă că orice s-ar întâmpla, Dumnezeu este alături de mine.

Ghiță Ignat:  Să înțeleg că ai fost un copil cam obraznic?

Gigi Cimpoi: Da, eram puțin obraznic și neascultător, dar cu toate acestea, oamenii care aveau grijă de noi, aveau răbdarea necesară pentru a ne înțelege și a ne învăța ce este bine și ce nu.

Ghiță Ignat: Din tot ceea ce mi-ai povestit până acum, văd o mare diferență între felul în care ați fost crescuți la Natanael și ceilalți copii orfani crescuți în orfelinatele de stat. De aceea, vreau să-ți spun, dragă Gigi, că ai fost și ești un copil binecuvântat de Dumnezeu.

Gigi Cimpoi:  Da, așa este. Îi mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru purtarea Sa de grijă care a avut-o față de mine și pentru dragostea Sa.

Ghiță Ignat:  Mi-ai povestit despre acele locuri unde ai crescut și despre o parte din cei care au fost alături de tine. Mai sunt și alte persoane care au avut o influență bună asupra ta, despre care vrei să scrii și să le mulțumești?

Gigi Cimpoi: Sunt mulți cei care au fost alături de mine, de la personalul orfelinatului până la colegii mei cu care am crescut împreună. Îmi pare rău că nu putem scrie despre fiecare în parte, fiind prea mulți; dar doresc ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu viață veșnică. Îi port în rugăciunile mele și le voi fi mereu recunoscător pentru dragostea cu care m-au crescut. Vreau să mai amintesc de un domn educator deosebit, numele său fiind Geo D. Îmi amintesc că acest om venea seară de seară și mă învelea cu pătura la culcare, avea grijă și se comporta cu noi ca și cu copiii lui. Domnul Iisus Hristos să-l binecuvânteze.

De asemenea, un om foarte special pentru mine este un frate din Statele Unite, numele său fiind Dennis. Un om care, din dragoste pentru Dumnezeu, a hotărât să-mi fie ca un părinte, deși era distanță mare, el fiind în Statele Unite iar eu la Suceava. Țineam mereu legătura cu el prin telefon. Acest om ne-a purtat de grijă. A fost lângă mine în cele mai grele momente și încă continuă s-o facă, chiar și acum după mai mult de 20 ani. Îmi amintesc că prima dată am vorbit cu el la vârsta de 7 ani, dar eu nu vorbeam foarte bine limba engleză atunci. Însă, după un timp, când aproape să împlinesc 12 ani, am început să țin o strânsă legătură cu Dennis deoarece învățasem să vorbesc cursiv limba engleză. Când am împlinit 15 ani, Dennis împreună cu soția lui au venit în România să mă viziteze. A fost un timp minunat. Am vizitat împreună timp de o săptămână mai multe locuri din România. Țin minte că el a fost foarte impresionat de oalele din ceramică pe care le fac cei din Marginea. Am o relație specială cu acest om. Vorbesc săptămânal cu el la telefon, chiar și de aici din penitenciar. Mă încurajează și continuă să fie pentru mine părinte și mentor.

Ghiță Ignat:  Mă gândesc că a venit momentul când, în sfârșit, a trebuit să părăsești orfelinatul. Când a fost asta și ce ai făcut după aceea?

Gigi Cimpoi:  Am plecat de la orfelinat imediat după ce am împlinit 18 ani. Aveam cu mine diploma de studii și diploma de calificare în domeniul mecanicii auto. Am muncit la o firmă de lângă Suceava pentru o perioadă scurtă de timp, după care am plecat în Marea Britanie.

Ghiță Ignat:  Ce ai făcut în Marea Britanie? Ai muncit sau ai studiat?

Gigi Cimpoi:  Am muncit aproximativ 5 ani de zile la o fermă de animale, undeva în afara Londrei. A fost un timp bun în care îmi câștigam singur existența. Dumnezeu, în bunătatea Sa, a rânduit ca acolo să găsesc și să fiu primit de oameni buni și înțelegători, ceea ce a făcut ca munca de acolo, care nu era una ușoară, să fie totuși plăcută.

Ghiță Ignat:  După cei 5 ani petrecuți la fermă în UK, ce ai făcut mai departe?

Gigi Cimpoi:  M-am întors în România să-mi văd prietenii. Am stat câteva luni în țară, după care am hotărât să-mi schimb locul de muncă. Astfel, m-am angajat în Belgia la o companie de transport, ca șofer de camion. Am muncit acolo timp de 10 luni, călătorind prin aproape jumătate din Europa. A fost o experiență foarte plăcută. Șofatul este într-adevăr o meserie care îmi place mult.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în continuare?

Gigi Cimpoi:  În continuare s-au întâmplat lucruri la care nu mă așteptam; întâmplări care aveau să-mi schimbe cursul vieții în mod neplăcut. S-au întâmplat lucruri pe care le regret și de care îmi pare tare rău, lucruri pe care dacă aș putea da timpul înapoi, cu siguranță le-aș evita.

Ghiță Ignat:  OK. Cred că am ajuns la momentul în care, așa după cum te-am avertizat la început, trebuie să îmi povestești și despre lucrurile mai puțin plăcute din viața ta, în special despre motivul pentru care ai ajuns în pușcărie.

Gigi Cimpoi:  Eram întors din Belgia. Chiar a doua zi după ce am ajuns la Suceava, m-am urcat în mașina personală pentru a mă deplasa în interes privat. Ce nu știam eu atunci, era că o mașină ce nu a fost utilizată 10 luni poate avea probleme cu sistemul de frânare. Pe când mă deplasam între Burdujeni și Suceava, pe calea Unirii, în dreptul Liceului nr. 2, am avut neșansa să observ în ultimul moment un pieton beat care ținea o sticlă cu bere în mână și care, într-o fracțiune de secundă, s-a repezit în fața mașinii pe care o conduceam. Am apăsat frâna cu toată forța, dar nu s-a întâmplat nimic. Frâna nu a funcționat deoarece mașina a stat parcată aproape un an de zile. Am trag stânga maxim de volan pentru a evita impactul, însă l-am lovit pe acel bărbat cu partea dreaptă a mașinii. Am coborât din mașină și am mers direct către acel om. Aveam impresia că trăiesc într-un film și că nimic nu este real. L-am întrebat pe acel om cum se simte și mi-a spus că-l doare pieptul. Ambulanța a sosit în câteva minute și l-a dus de urgență la spital. Din păcate și spun asta cu o mare părere de rău, după numai 4 ore, doctorii i-au declarat decesul.

Ghiță Ignat: Cum ai trăit acele momente și cele care au urmat?

Gigi Cimpoi: Pentru mine a fost un șoc imens. Au urmat luni de zile pline de confuzie, nopți nedormite și stres. Nu-mi venea să cred că s-a întâmplat așa ceva. Mă duceam să mă culc și când mă trezeam încercam să-mi imaginez că totul a fost un vis. Din păcate, nu era așa. Luasem viața unui om și trebuia să mă confrunt cu acest lucru. Trebuia să trăiesc cu acest lucru toată viața mea, chiar dacă a fost un accident nefericit.

Ghiță Ignat:  Acest accident nefericit este singurul motiv pentru care ai fost condamnat?

Gigi Cimpoi:  Nu. La câteva luni după accident, trebuia să plătesc anumite daune în urma acelei nenorociri. Poliția îmi interzisese să părăsesc Suceava până la terminarea procesului. Fiindcă nu mai aveam un loc de muncă am abordat o cunoștință mai veche care îmi datora o sumă de bani de aproximativ 3 ani de zile. I-am explicat că sunt în mare necaz și că am nevoie de banii mei ca să plătesc daunele. Văzând că nu are deloc intenția de a-mi da banii, într-un moment de furie și mustrare, am greșit luându-i cardul de credit și scoțând eu însumi banii din contul său. A fost un impuls de moment pentru că după numai câteva zile, realizând că am greșit, m-am dus la el să-i spun de ce am procedat așa. Doream să îi restitui acea sumă de bani, fiindcă mă simțeam vinovat pentru felul în care am acționat și voiam să-l rog din nou să îmi restituie banii pe care mi-i datora. Din păcate, a reacționat într-un mod ciudat. Nu am putut să mă înțeleg cu el, astfel alegându-mă cu un nou dosar penal, pe lângă cel cu accidentul. Desigur, că regret faptul că am procedat astfel, însă am simțit nevoia să-mi fac dreptate singur și a fost greșit. Mi-am cerut iertare atunci și am restituit banii. Bănuții mei au rămas în aer iar eu m-am ales cu încă 11 luni de pușcărie, pe lângă cei doi ani primiți pentru accident.

Am greșit, recunosc. Acum plătesc, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță nu aș mai proceda la fel. Mânia și frustrarea te pot împinge să faci lucruri de care să-ți pară rău mai târziu. De aceea, am învățat o lecție din această situație, o lecție dură dar benefică, aceea de a nu-ți face singur dreptate, ci a lăsa totul în mâna lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat: În cele din urmă, ai ajuns în pușcărie. Care a fost prima ta impresie după încarcerare?

Gigi Cimpoi: Prima impresie a fost una de șoc, confruntându-mă cu o realitate pe care nu o cunoșteam. Prima dată am fost repartizat într-o cameră cu niște cetățeni rromi. Ascultau manele la maxim iar înăuntru era un fum de nu puteai respira. Mi-am lăsat bagajele, am ieșit pe hol iar pe primul deținut care mi-a ieșit în cale, l-am întrebat: „Unde este fratele Ghiță Ignat?” Mi-a răspuns că se află în capătul secției, la club cu pocăiții care au venit de afară. „Ultima pe dreapta”, a strigat acel deținut după mine.

M-am deplasat rapid acolo, am deschis ușa și am avut surpriza să văd ceva neobișnuit, dar frumos în același timp. Erau vreo 50 deținuți adunați, era un frate cu acordeonul și alți doi care veniseră să vestească Evanghelia. Cu toții cântau cântări de laudă lui Dumnezeu. Am intrat acolo. Fratele Ghiță Ignat mi-a arătat unde să stau, m-am bucurat de acel timp de închinare aproximativ 2 ore. După ce s-a terminat timpul de părtășie, frații veniți de afară au plecat, ceilalți deținuți au plecat fiecare la celula lui, iar eu am rămas în club să vorbesc cu fratele Ghiță.

Țin minte că aveam o față palidă, eram puțin dezorientat, ceea ce cred că l-a făcut pe fratele Ghiță să zâmbească. M-a întrebat: „Ce-i cu tine, omule? Ce cauți aici?” I-am spus pentru ce am ajuns în închisoare și că nu am mai fost niciodată. M-a cuprins cu mâna lui peste umăr și mi-a zis: „Lasă că o să fie bine. Dumnezeu te iubește!” Și așa a fost. Dumnezeu în dragostea Sa a trecut peste greșelile mele și a fost cu mine în tot acest timp. La câteva săptămâni s-a făcut un loc în celula unde stătea Ghiță. Bucuros, m-am mutat imediat acolo. În această celulă, mai sunt și alți deținuți care s-au împăcat cu Dumnezeu. Sunt frați de credință și pot spune că este o atmosferă plăcută.

Ghiță Ignat: Ce reprezintă pentru tine pușcăria, sau mai bine zis, acest timp în care ești privat de libertate?

Gigi Cimpoi: Deși este ultimul loc în care cred că cineva și-ar dori să ajungă, și deși la început am crezut că acesta este sfârșitul meu, că s-a terminat lumea pentru mine, totuși acum, după aproape 8 luni, încep să văd beneficiile acestui timp petrecut în închisoare.

Ghiță Ignat: Poate o pedeapsă cu închisoarea să aibă beneficii pentru cel condamnat?

Gigi Cimpoi: Din punctul meu de vedere, al unui om care-l iubește pe Dumnezeu, cred că acest timp este unul plin de beneficii pentru mine.

Ghiță Ignat:  Dă-mi, te rog, câteva exemple?

Gigi Cimpoi:  Într-o astfel de situație, când ești în închisoare poți să vezi cu adevărat cine îți este prieten și ține într-adevăr la tine, și cine doar se pretindea a fi apropiat de tine. Un astfel de timp îți dă posibilitatea să-ți analizezi viața, lucrurile pe care le-ai făcut, persoanele pe care le-ai cunoscut și îți dă șansa să iei hotărâri noi în ceea ce privește toate acestea.

Ghiță Ignat:  Dar relația ta cu Dumnezeu, cum a evoluat în acest mediu?

Gigi Cimpoi:  Este un loc propice și pentru a-ți întări relația cu Dumnezeu. În Romani 8 zice: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Eu îl iubesc și cred cu toată convingerea că și El mă iubește. Avem aici parte de un timp minunat. Ne întâlnim zilnic câte o oră și jumătate pentru studiul biblic și închinare. Citesc mult din Cuvântul lui Dumnezeu. Conducerea acestei instituții ne-a pus la dispoziție și o bibliotecă, ceea ce este minunat pentru că sunt multe cărți creștine acolo și astfel am posibilitatea să învăț mai mult despre ceea ce vrea Dumnezeu de la noi.

Ghiță Ignat: Ținând cont de faptul că nu ai părinți și nici familie, cine își face timp să te viziteze și să îți aducă un pachet de alimente?

Gigi Cimpoi: Am mai mulți prieteni care mă vizitează, dar în mod special, am doi frați dragi care vin lunar cu pachet, Nelu P. și Vasile H., cărora vreau să le mulțumesc și mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru timpul sacrificat pentru mine.

Ghiță Ignat: Planuri de viitor, după eliberare?

Gigi Cimpoi: Nu mă gândesc foarte mult la lucrul acesta. Mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să termin această pedeapsă și apoi tot El să hotărască viitorul meu.

Ghiță Ignat: Foarte frumos. Ai un cuvânt de încheiere?

Gigi Cimpoi: În încheiere, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că a fost cu mine și este în continuare. Vreau, de asemenea, să mulțumesc tuturor celor care se gândesc și se roagă pentru mine, să îmi cer iertare tuturor celor cărora le-am greșit. Vreau să-i salut pe toți cu versetele din 2Corinteni 4:1-2. Aceste versete reprezintă și salutul grupului nostru de frați din penitenciar.

Sursa: https://georgeignat.com/orfan-dar-iubit-de-dumnezeu-ghita-ignat-dialog-cu-gigi-cimpoi/

Născut Golanu… caut mântuire!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, Interviuri

  • IMG_1860
  • Partea introductivă

Era într-o după amiază de noiembrie, când eram adunați vreo 50-60 deținuți în clubul de pe secția a V-a a penitenciarului. Predica cu putere un frate drag care, la rândul lui, L-a cunoscut pe Dumnezeu într-o pușcărie. La un moment dat, către finalul mesajului, a întrebat dacă este cineva care dorește să se roage pentru el înaintea Domnului. Din grupul de deținuți, cineva a ridicat o mână.

 

– „Cum te numești?”, a întrebat fratele.

– „Golanu”, a răspuns deținutul.

Fratele a deschis larg ochii și l-a întrebat din nou:

– „Golanu te cheamă; ăsta e numele tău?”

– „Da”, a răspuns deținutul.

– „Bine atunci”, zise fratele; „spune-mi celălalt nume”.

– „Gheorghe”, zice colegul meu iar fratele a ridicat mâinile spre cer și a început să se roage, zicând: „Doamne, ai milă de Gheorghe”.

Ne-am rugat cu toții pentru el. Câteva luni mai târziu, Golanu Gheorghe îl mărturisea pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal în apa botezului. Dumnezeu a lucrat și încă o face la inima colegului meu. Mai multe detalii despre viața lui și cum Dumnezeu i-a vorbit personal, vă las să citiți în rândurile care urmează. Este bine să le aflați direct de la el.

Am încercat așa cum am făcut-o și altădată, să pun mărturia acestui frate într-un interviu. Făcând lucrul acesta, este mai ușor atât pentru el cât și pentru mine, și de asemenea, pentru voi cei care citiți aceste rânduri. Nu pot spune dacă a ieșit bine sau rău, pentru că nu am experiența unui jurnalist, însă am încercat din toată inima să scriu ceva care să fie de folos, iar ceea ce nu am putut face, știu că va face Domnul Iisus Hristos în care mă încred. Am auzit această replică și o voi folosi și eu: „Dacă a ieșit, dați slavă lui Dumnezeu; dacă a ieșit rău, dați vina pe mine”.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Ghiță Ignat: Cum te numești, câți ani ai și de unde vii?

Golanu Gheorghe: Mă numesc Golanu Gheorghe, am 38 ani și sunt născut în comuna Ungureni, jud. Botoșani. În acest moment, mă găsesc încarcerat în penitenciarul Botoșani.IMG_1864

Ghiță Ignat: Pare să ai un nume predestinat. Când spui Golanu unui om care se află în detenție, pare că ai spus totul.

Golanu Gheorghe: Ce-i drept, am avut mult de suferit din cauza acestui nume. Dar, este numele meu de familie pe care l-am moștenit de la părinții mei și-l voi duce mai departe.

Ghiță Ignat: Crezi că acest nume ți se potrivește? – Gheorghe a zâmbit pentru o clipă, apoi a încruntat sprâncenele și mi-a zis:

Golanu Gheorghe: A fost o vreme când acest nume mi se potrivea ca o mănușă. Asta se întâmpla cu ceva timp în urmă. Acum vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Golanu a rămas doar un nume în cartea de identitate.

20161106_122417

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ghiță Ignat: Spune-mi, te rog, câte ceva despre locul de unde vii, familia ta, despre copilărie …

Golanu Gheorghe: Am crescut la câțiva km de Botoșani, în satul Borzești, fiind al doilea copil al familiei Golanu Gheorghe și Elena. În total, suntem 6 frați (doi băieți și 4 fete) crescuți într-o familie modestă, de doi părinți care ne-au iubit și ne iubesc și astăzi. Nu a fost ușor; dimpotrivă, chiar foarte greu de multe ori. Părinții s-au sacrificat mult pentru noi, dorindu-ne doar binele în viață.

Țin minte că mama suferea de mai multe boli și stătea mult internată în spital, tot greul gospodăriei fiind pe umerii tatălui meu. Însă, el fiind angajat la stat era plecat mai tot timpul cu munca, așa că ne-am crescut între noi copiii, unii pe alții.

Ghiță Ignat: Să înțeleg că copilăria nu a fost tocmai ușoară. A trebuit să muncești de copil.

Golanu Gheorghe: Mama fiind prin spitale iar tata plecat mai tot timpul la serviciu, trebuia să am grijă de cei mai mici, împreună cu fratele meu mai mare. Spălam rufele, făceam curățenie, făceam mâncare, îi schimbam pe cei mici, tot ceea ce era de făcut la o gospodărie. Țin minte că odată s-a îmbolnăvit vaca pe care o aveam și de unde ne hrăneam. Tata a dat-o la abator, dar pentru că era bolnavă, a primit puțini bani pe ea. Neavând să pună alți bani pentru diferență, nu am reușit să cumpărăm o altă vacă. Pentru că surorile mele mai mici încă aveam nevoie de lapte, am început să muncesc cu ziua prin vecini, fiind plătit în litri de lapte. După o zi de muncă, primeam cam 2 litri de lapte.

Ghiță Ignat: Spune-mi, te rog, cum au decurs lucrurile mai departe.20161106_122424

Golanu Gheorghe: La vârsta de 14 ani am primit buletinul în mână. Când am văzut acel act de identitate, am răsuflat ușurat știind că din acel moment, pot pleca oriunde. Aveam de ceva vreme în minte să plec cât mai departe în lume, să muncesc și să-mi fac un viitor pentru a-mi putea ajuta mama bolnavă și surorile mai mici. La scurt timp, am aflat că lângă Ploiești este nevoie de forță de muncă la cules de struguri și că era bine plătită. Câțiva vecinii noștri plecaseră deja acolo. Cu buletinul în mână mă simțeam deja bărbat, așadar am luat decizia de a pleca la Ploiești. Părinții mei au aflat că sunt acolo la muncă printr-o scrisoare câteva săptămânii mai târziu. După ce s-a încheiat sezonul, m-am întors cu ceva bănuți acasă. Mi-am cumpărat pentru prima dată haine noi și am dat ceva bani și părinților din câștigul meu. Eram atât de bucuros și mulțumit de mine și simțeam că în sfârșit pot face și eu ceva util.

Ghiță Ignat: Te-ai întors după aceea la cules de struguri?

Golanu Gheorghe: Nu m-am întors la Ploiești, ci am plecat spre Ardeal, din dorința de a câștiga mai mult. Prinsesem deja gustul banilor, auzisem că lucrând în construcții, în vestul țării ești plătit mult mai bine ca la culesul strugurilor.

Ghiță Ignat: Ce a urmat după ce ai luat această hotărâre?

Golanu Gheorghe: Am ajuns la Arad. Acolo aveam o verișoară primară din partea mamei mele și ea s-a oferit să-mi ofere găzduire și, de asemenea, m-a ajutat să găsesc un loc de muncă. Lucrurile au început să intre pe un făgaș normal. Munceam mult în condiții foarte grele, dar eram plătit bine ceea ce mă bucura și mă ambiționa să continui.

Ghiță Ignat: Câți ani ai muncit acolo?

Golanu Gheorghe: În jur de 2 ani de zile am muncit pe brânci. Pusesem bani deoparte, trimisesem și acasă ceva bănuți, învățasem meserie… așadar, mi se întrevedea un viitor bunicel.  Toate acestea până într-o zi …

Ghiță Ignat: Pare că obținusei ceea ce îți doreai când erai copil. De ce toate până într-o zi? Ce s-a întâmplat?

Golanu Gheorghe: Departe de casă, fără cineva matur lângă mine care să mă sfătuiască, am simțit nevoia să îmi fac prieteni. Așadar, am cunoscut câțiva băieți tineri din acea zonă. Ne-am împrietenit și am început să ies cu ei prin baruri și discoteci. Eu nu fumam și nici nu consumam alcool, dar a trebuit să intru în horă, nu puteam rămâne în urmă. Așadar, în scurt timp, bănuții mei agonisiți prin muncă, s-au risipit pe distracții. Începusem să lipsesc de la muncă, petrecând mult timp cu gașca de prieteni. În cele din urmă, cel pentru care munceam a fost nevoit să renunțe la serviciile mele.

A început o nouă etapă a vieții mele alături de acești „noi prieteni”. Îmi petreceam timpul prin baruri și pe la ștranduri, căutând mereu noi distracții. Făceam banii foarte ușor, spărgând locuințe și furând tot ceea ce prindeam în cale. Totul se împărțea în mod egal între noi cei din gașcă. Găsisem parcă o familie în acei băieți cu care mă împrietenisem.

Anii au trecut repede. La fel și banii obținuți pe căi necinstite. Nu reușeam să mai pun un leu deoparte, deși câștigul era mai mare ca atunci când munceam. La un moment dat, realizând că tot ceea ce făceam nu putea avea decât o singură destinație, și anume pușcăria, am hotărât să mă rup de acel anturaj, să las în urmă acea perioadă și mă retrag măcar pentru un timp acasă, în Moldova. Zis și făcut, dar acasă nu am găsit decât ceea ce lăsasem. După un timp, am hotărât să plec către București pentru a munci iarăși legal. Aveam nevoie de bani, însă nu mai vroiam să fur. Știam că pot mai mult de atât.

 

Ghiță Ignat: Ai realizat că trebuie să schimbi ceva și te-ai apucat din nou de muncă. Cum se face că astăzi scriem împreună această scrisoare într-un penitenciar? Cum ai ajuns în pușcărie până la urmă?

Golanu Gheorghe: Eram la Snagov, lângă București. Munceam din nou în construcții. De data aceasta, făceam echipă bună cu tatăl meu și cu fratele meu. Aveam de lucru, eram solicitați pentru diferite lucrări. Toate păreau să mergă strună, până într-o zi…

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în acea zi?

Golanu Gheorghe:  Am sunat-o pe mama să-i spun că îi pusesem niște bani la poștă și că trebuie să meargă să-i ridice. Toată discuția a fost în ordine, doar că am simțit în vocea ei o oarecare întristare. Era supărată și vroiam să știu de ce. Am insistat și până la urmă mi-a zis că în acea zi un consătean a făcut scandal și i-a vorbit foarte urât, acesta fiind cunoscut ca un scandalagiu. M-am mâniat la culme și fără să gândesc prea mult, i-am zis mamei: „Când ajung acasă, îl omor”.

În acea săptămână am ajuns acasă, eram plin de amărăciune și doream mult să mă răzbun, să-i dau o lecție acelui consătean, fiind a doua oară când se lua de cineva din familia mea. Spusesem că am să-l omor, dar nu asta îmi doream în realitate. Vroiam doar să-i dau o lecție pe care s-o țină minte toată viața. Așadar, după ce luasem câteva pahare de vodcă cu un prieten, l-am întâlnit pe cel care îmi supărase mama, undeva pe drumul spre casă. Mânia și alcoolul m-au făcut să nu mai gândesc limpede, l-am lovit cu pumnii și picioarele până a rămas inconștient acolo jos, în drum. A fost dus de urgență la spital, însă după 6 zile a decedat.

Ghiță Ignat: Ce a urmat apoi?

Golanu Gheorghe: Am fost șocat când am auzit că a murit. Chiar nu îmi dorisem să se întâmple lucrul acesta, însă cel rău a făcut ca vorbele spuse mamei mele la telefon, să se întâmple în realitate. Am stat fugar vreo două luni, însă în cele din urmă am fost arestat și condamnat la 16 ani de închisoare.

Ghiță Ignat: În ce an se întâmplau toate acestea?

Golanu Gheorghe: În anul 2006.

Ghiță Ignat: De atunci ești închis?

Golanu Gheorghe: Da, din anul 2006 și mai am un timp de stat după gratii. Însă știu un lucru: că viața nu are preț și că oricât aș sta în închisoare, niciodată nu voi putea răscumpăra acea viață.

Ghiță Ignat: Cum e conștiința ta? Ai mustrări?

Golanu Gheorghe: Mustrările de conștiință au început din primul moment când am aflat că omul pe care îl bătusem, murise. Cei care au comis astfel de fapte, cunosc greutatea vinei care apasă pe conștiința criminalului.

Ghiță Ignat: Cum ai acceptat pedeapsa?

Golanu Gheorghe: Nu mi-a fost ușor, însă de fiecare dată când cădeam în depresie, știind că 16 ani nu voi mai vedea libertatea, îmi aduceam aminte de fapta comisă, puneam în balanță totul și mă gândeam că meritam mai mult. În primele luni de pușcărie, diavolul îmi șoptea mereu să îmi iau viața. Mereu îmi venea în minte lucrul acesta. Într-una din zilele când eram în curte, la plimbare, mi-a venit gândul de a evada. Știind că nu am șanse de reușită și știind că dacă voi face lucrul acesta gardianul va trage cu arma, mă gândeam că așa voi scăpa de pedeapsă și de vina care apăsa conștiința mea. În momentul în care cercetam gardul, să văd pe unde aș putea urca, în spatele meu s-a oprit un deținut care mi-a zis: „Ceea ce vrei să faci, aveam de gând să fac și eu când am primit 22 ani de condamnare. Te sfătuiesc să nu faci asta, timpul trece și vei trece și tu peste asta”. Atunci nu știam, dar astăzi știu că nu la voia întâmplării a venit acel om pe care nu-l cunoșteam, ci Dumnezeu l-a trimis ca să-mi scape viața.

Ghiță Ignat: Gheorghe, astăzi suntem frați în credință. Tu ți-ai predat viața în mâinile lui Dumnezeu, mărturisindu-L pe Domnul Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal. Eu cunosc aproape toate detaliile împăcării tale cu Dumnezeu, pentru că am fost martor la schimbarea pe care a făcut-o Dumnezeu în viața ta. Însă, vreau să scriem împreună ceea ce a făcut Dumnezeu în viața ta, pentru ca acei care citesc aceste rânduri să-L slăvească și să-L glorifice pe Dumnezeu, care prin bunătatea Lui este singurul care poate schimba cu adevărat viețile oamenilor.

Golanu Gheorghe: În anul 2010 am fost trasferat la penitenciarul de maximă siguranță Iași. Acolo, am fost scos la muncă la blocul alimentar, fapt pentru care m-au mutat la o cameră de munci. Acolo, l-am întâlnit pe fratele Ilie Moroșanu care frecventa întâlnirile fraților creștini. Am luat și eu parte la aceste întâlniri pe care le consideram foarte plictisitoare, dar din prietenie pentru Ilie, participam și eu. Tot fratele Ilie Moroșanu mi-a dat pentru prima dată un Nou Testament  și, deși a insistat să mai vin, mă simțeam stingher în acel loc și am renunțat să mai merg, căutând de fiecare dată să fiu ocupat când era vremea pentru adunare. Timpul a trecut și, în toamna lui 2015, am fost transferat la Botoșani întrucât mi-a schimbat regimul de executare a pedepsei, din închis în semi-deschis.

Ghiță Ignat: Ce a însemnat pentru tine revenirea la penitenciarul Botoșani?

Golanu Gheorghe: Am venit mai aproape de locurile natale, întrucât părinților le-a fost mai ușor să mă viziteze. Aici am întâlnit vechi prieteni pe care i-am cunoscut cu ani în urmă tot în penitenciar, dar mai important decât toate aceste lucruri este faptul că v-am întâlnit pe voi (Gheorghe zâmbește) iar prin voi, L-am întâlnit pe Domnul Iisus Hristos, slăvit să fie Numele Lui.

Ghiță Ignat: Dar până să te întâlnești în mod personal cu Domnul Iisus Hristos, care era relația ta cu Dumnezeu?

Golanu Gheorghe: Despre Dumnezeu știam doar vag câteva lucruri auzite de la părinți și de la întâlnirile cu pocăiții din penitenciarul Iași. Însă, nici măcar acele lucruri puține pe care le știam, nu le puneam în practică. Trăiam exact ca un om fără Dumnezeu, biruit de toate lucrurile murdare cu care diavolul îi ispitește astăzi pe majoritatea tinerilor. Lucrurile din trecutul meu, de care îmi pare rău, sunt multe. Însă, regret în mod special două dintre ele: primul, că i-am luat viața acelui om și, al doilea, că atunci când am primit prima Biblie din viața mea, în pușcărie fiind, în loc să mă apuc de citit și studiat, eu am început să rup foaie cu foaie din Cuvânt și să le folosesc pentru a-mi face țigări.

Ghiță Ignat: Revin la momentul când erai deja la Botoșani și veneai la întâlnirile zilnice de studiu biblic și rugăciune. Cine te-a invitat, sau cum ai aflat că noi ne întâlneam zilnic la clubul de pe secție?

Golanu Gheorghe:  Alți doi deținuți, Alin și Sami, care deja mergeau de ceva vreme la întâlnirile voastre, m-au invitat și pe mine, zicându-mi că este frumos și că voi cântați Domnului și Îl lăudați, și că astfel de momente sunt unice și benefice nouă care suntem în pușcărie.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în continuare?

Golanu Gheorghe: Am venit la club pe la ora 10 dimineața, când mi-au spus băieții că veți fi adunați acolo. V-am găsit pe toți, vreo 15-20 deținuți, cântând. Mi s-a părut deosebit de frumos. Erați toți în jurul acelei mese mari și deși vă cunoscuserăți toți de curând, aveam senzația că vă cunoașteți de o viață. Erați ca o familie mare.

Ghiță Ignat: Îți amintești când Dumnezeu ți-a mișcat cu adevărat inima?

Golanu Gheorghe:  Am continuat să frecventez întâlnirile, chiar și la cele de vineri și sâmbătă când vin frații din afară. A început să-mi placă foarte mult să fiu cu voi. Mi-a plăcut că nu se înjura, nu se vorbea urât și nu se fuma, deși eu aveam o mare problemă cu acest viciu. Într-un cuvânt, deși Dumnezeu încă nu vorbise clar inimii mele, cred că El este Cel care m-a făcut să-mi fie drag de voi și să-mi placă să fiu în prezența voastră.

Ghiță Ignat: Ok. Însă, vreau să scriem în mod special despre momentul acela când te-ai hotărât pentru Domnul Iisus Hristos?

Golanu Gheorghe: Era într-o vineri la amiază și eram vreo 50 deținuți adunați pentru a asculta din Cuvântul lui Dumnezeu. Veniseră frați din afară. După ce s-au cântat câteva cântări și frații au vestit Evanghelia, unul dintre ei a avut și o scurtă mărturie a întoarcerii lui la Domnul. Am fost oarecum mișcat de mărturia lui pentru că și acest frate trecuse prin închisoare. La urmă, tot el a întrebat dacă este cineva care dorește să își predea viața Domnului Iisus Hristos, să ridice o mână sus pentru a se putea ruga pentru el.

Îmi amintesc că, deși mă încerca un sentiment de rușine, totuși am simțit un impuls mai puternic decât frica sau rușinea, și în timpul ce capul era plecat, mâna dreapta aproape involuntar s-a ridicat deasupra capului, semn că doream din toată inima ca ei să se roage pentru mine, iar Dumnezeu să lucreze în viața mea, să o schimbe așa cum a făcut-o cu mulți alții, inclusiv cu acel frate care făcuse pușcărie. Mi-am zis în inima mea că dacă cu el a putut, sigur și cu mine va putea.

Și așa a fost, slăvit să fie Dumnezeu! La câteva săptămâni când te-am auzit vorbind de botezuri, am știut din prima secundă că acesta este următorul pas. Ți-am spus acest lucru și te-ai bucurat foarte mult. M-ai trecut pe o listă. Atunci încă nu știam dacă conducerea penitenciarului va aproba un botez nou-testamentar aici în penitenciar.

Ghiță Ignat: Continuă, te rog. Nu pentru mine; au am fost aici și am văzut. Însă, spre slava lui Dumnezeu, vreau să citească și alții.

Golanu Gheorghe: Botezul a fost fixat pe data de 25 Martie 2016. Trebuie să spun că din momentul în care m-am hotărât să-L urmez pe Domnul Iisus Hristos și până în clipa când am pășit în apa botezului, au fost câteva săptămâni de război lăuntric. Colegii de cameră nu au privit cu ochi buni decizia mea, nici faptul că începusem să nu mai iau parte cu ei la tot felul de lucruri murdare, pe care altădată le săvârșeam cu plăcere. Dumnezeu vorbise inimii mele iar eu am hotărât că, dacă doresc cu adevărat să fiu creștin, trebuie să renunț la tot ceea ce era rău. Am început să am biruință după biruință, deși eram zilnic bombardat cu vorbe de ocară. Dumnezeu îmi dădea putere să renunț la vechiul Golanu.

Ghița Ignat:  Cum a fost acea zi, când ai intrat în apa botezului și L-ai mărturisit pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor și Domn personal al vieții tale?

Golanu Gheorghe: Pe de-o parte, așteptam ziua aceea,  iar pe de-altă parte eram foarte zbuciumat în mintea mea. Erau parcă două voci care îmi vorbeau constant. Una îmi zicea să mai amân acest pas pentru că nu sunt pregătit, iar alta să intru în apa botezului și să Îl mărturisesc public pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal cu toată inima pentru că aceasta avea să fie singura mea șansă.

Țin minte cum în acea dimineață, în timp ce eu mă frământam, am primit îndemnul de care aveam nevoie ca să pot face ceea ce trebuia. Ghiță Ignat a intrat în celula mea, a salutat pe toată lumea și mi-a zis că vrea să vorbim câteva minute. Am mers împreună la club, unde se spăla pe jos și se făceau pregătirile pentru botez. Ghiță Ignat mi-a pus mâna peste umăr, și mi-a zis: „Gheorghe, Dumnezeu mi-a zis să-ți spun că Te iubește, că Te iartă de tot trecutul tău și că Te așteaptă în împărăția Lui!” Am simțit aceeași cercetare a Duhului Sfânt ca atunci când am ridicat mâna pentru a-mi preda viața Domnului Iisus Hristos. Am fost convins că sunt pregătit, dar nu pentru că eu eram pregătit să fac pasul acesta, ci pentru că Dumnezeu a hotărât că sunt. Slăvit să fie Numele Său.

Am mers la celulă cu fața senină, zâmbind. Parcă pluteam și nici nu atingeam pământul. Eram atât de bucuros că Dumnezeu ștersese și ultima urmă de îndoială din inima mea. Nu am vrut să mai vorbesc cu nici un coleg de celulă, am trecut pe lângă ei cu un zâmbet larg pe față, am făcut o baie, m-am bărbierit, mi-am pus hainele cele bune pe mine și am ieșit din celulă la fel cum intrasem, zâmbind larg. Mergeam să mă împac cu Dumnezeu iar nimeni nu mă mai putea opri să fac lucrul acesta. Am intrat în apa botezului împreună cu alți 12 deținuți. A fost o zi minunată, de care îmi voi aduce aminte mereu cu mare drag. Zilele acestea s-a împlinit un an de atunci, slăvit să fie Domnul Iisus Hristos pentru tot ceea ce a făcut și face cu viața mea.

Ghiță Ignat: Cum s-a schimbat viața ta?

Golanu Gheorghe:  S-a schimbat enorm de mult. Am reușit să biruiesc țigara, limbajul urât, multe alte lucruri care mă robeau de foarte mulți ani. Am înțeles care este rostul meu pe acest pământ. Înainte nu aveam o țintă și un scop în viață, însă acum țința mea este Împărăția lui Dumnezeu și mă lupt ca nimic să nu mă oprească să ajung la țintă. Dumnezeu își face simțită prezența zilnic aici în pușcărie. Ne întâlnim în Numele Lui în fiecare zi, cântăm, ne rugăm, citim Scriptura… într-un cuvânt, este minunat. Suntem ca o familie, formată din deținuți care-L iubesc pe Domnul Isus Hristos. Fac pușcărie de peste 10 ani, am fost în multe penitenciare din țară, dar nicăieri nu am întâlnit ceea ce a făcut Dumnezeu aici.

Ghiță Ignat:  Cum vezi viitorul?

Golanu Gheorghe:  Atâta timp cât sunt în brațul Domnului Iisus Hristos, viitorul meu va fi cu adevărat strălucitor. Dacă Domnul se va îndura de mine, în 2018 voi fi eliberat. Nu știu ce mă va aștepta afară, însă dorința mea sinceră este să-L slujesc pe Dumnezeu. Nu îmi doresc altceva decât să rămân credincios Domnului. Știu că de restul se va ocupa El.

Ghiță Ignat: Dumnezeu să te binecuvânteze!

Golanu Gheorghe: Și pe tine. AMIN!

Aceasta este, în mare, ceea ce a trăit Golanu Gheorghe. Cred că ar fi fost mai multe de spus dar deja ne-am întins mai mult decât plănuisem. Nu vrem să punem la încercare răbdarea celor ce citesc, cu toate că mă rog ca Dumnezeu să ducă aceste rânduri acolo unde știe El că este nevoie, pentru a încuraja cât mai mulți oameni să caute la El ceea ce nu pot găsi nicăieri.

Viața de pușcăriaș este lipsită de multe lucruri, însă nu poate fi lipsită de dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Asta nu se poate niciodată. Personal, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în viața mea, a familiei mele și a multora dintre colegii mei deținuți.

Lăudat și glorificat să fie Numele Domnului Iisus Hristos în veci!

Sursa: https://georgeignat.com/2017/04/07/nascut-golanu-caut-mantuire/

INTERVIU Cum ajungi într-un pelerinaj în Israel cu Grupul „Speranţa şi Prietenii”?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri, STIRI

1.     Explicaţi-ne în câteva cuvinte ce presupune în ansamblu pelerinajul în Israel pe care îl organizaţi împreună cu grupul „Speranţa şi Prietenii”?

Este un program pe care noi l-am numit „Călătorie pe Pământul Făgăduinței”, unde fiecare participant va beneficia de un turneu evanghelic alături de formaţia „Speranţa şi Prietenii”.

2.     Care este traseul pe care îl veţi parcurge în Ţara Sfântă?

Traseul se va desfășura în perioada  8 – 15 mai 2017, durata fiind de 8 zile și va cuprinde vizite la cele mai frumoase și semnificative locuri din Israel: Betleemul din Iudeea, Ierihonul, Marea Galileii, Iordanul, Muntele fericirii, Cana Galileii, Via Dolorosa, Mormântul Sfânt, Muntele Schimbării la față, Marea Moartă și Ierusalimul.

3.     Cum se desfăşoară propriu zis acest pelerinaj? Ce gen de activităţi include pe lângă vizitarea locurilor sfinte?

În acest pelerinaj special, pe lângă alte avantaje, participanții se vor bucura de o atmosferă de închinare autentică și vor avea o ocazie unică de a participa la înregistrările video cu Grupul Speranța în câteva locații din Israel.

4.     Povestiţi-ne pe scurt istoria acestui pelerinaj. A câta ediţie şi care este scopul lui?

Este a 3-a ediţie. Scopul acestui program este ca fiecare pelerin să se bucure de o atmosfera de închinare alături de Grupul Speranţa, iar locul cel mai potrivit al unui astfel de timp este Ţara Sfântă, unde ai ocazia să calci pe urmele Mântuitorului.

5.     De ce surprize au parte cei care aleg să facă parte din acest pelerinaj?

La cerere organizăm Botez Nou-Testamental în râul Iordan. O altă surpriză va fi că avem o echipă de filmare care va captura imagini pe tot parcursul călătoriei, iar la revenirea în țară, după selectarea materialului se va edita exclusiv pentru grupul de pelerini și un DVD cu cele mai frumoase momente petrecute în principalele locuri vizitate. DVD care va fi oferit fiecărui participant.

6.      Cum se întorc pelerinii din acest tur în patria Domnului Isus? Ce impact emoţional şi spiritual are asupra lor această experienţă?

Plini de entuziasm şi cu sufletul încărcat de emoţie pentru că au trăit clipe înălţătoare în locuri cu o încărcătură spirituală mare.

7.     Un pelerinaj nu presupune o odihnă în sensul pe care îl percepem noi, de ce ar trebui să alegem acest gen de vacanţă?

Pentru că deşi un pelerinaj tip circuit într-adevăr nu presupune o odihnă fizică cu siguranţă experienţa sufletească va fi una extraordinară şi credem că fiecare creştin este recomandat să ajungă cel puţin o dată în viaţă în locurile Sfinte.

8.     Care este procedura pe care trebuie să o urmeze fiecare creştin care vrea să fie parte din acest pelerinaj?

În primul rând trebuie să îţi doreşti să participi în acest pelerinaj special cu inima deschisă şi pentru a fructifica din plin fiecare moment. Iar, ca pentru acest lucru să fie posibil trebuie doar să ne contactezi la: lidia@filadelfiaturism.ro, anca.pop@filadelfiaturism.ro sau 0730.585.800.

Mai multe detalii despre ofertă vedeţi pe Filadelfia Turism.ro

Sursa : https://www.stiricrestine.ro/2017/02/08/interviu-cum-ajungi-intr-un-pelerinaj-in-israel-cu-grupul-speranta-si-prietenii/

Simion Felix Marțian – Interviu la Radio Vocea Evangheliei Oradea

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri

 

Interviu realizat în cadrul  programului de poezie ,Stropi de Rouă ,la Radio Vocea Evangheliei Oradea din data de 2 Decembrie 2016