Categorie: Întrebări-Răspunsuri

Întrebare: Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?

Răspuns: Există Dumnezeu? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul opusă.

În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. ” ‘Tomo’ i-a zis Iisus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4). Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1). Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia. În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există. Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?

În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni care vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor. Romani 1:25 declară: “căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.

Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-o zonă bine luminată unde 90% din oameni deja locuiesc.

http://www.gotquestions.org/

Întrebare: Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?

Răspuns: Răspunsul nostru la această întrebare nu numai că va arăta felul cum vedem noi Biblia şi importanţa ei pentru vieţile noastre, ci va şi avea în cele din urmă un impact asupra noastră pentru veşnicie. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci noi trebuie să o preţuim, să o studiem, să ne supunem ei şi, desigur, să credem în ea. Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci a o respinge înseamnă de fapt a Îl respinge pe Dumnezeu Însuşi.

Faptul că Dumnezeu ne-a dat Biblia este o dovadă şi o ilustrare a dragostei Lui pentru noi. Termenul „revelaţie” înseamnă simplu că Dumnezeu a comunicat omenirii cum este El şi cum putem avea o relaţie corectă cu El. Există lucruri pe care noi nu le-am putea cunoaşte dacă nu le-ar fi revelat Dumnezeu în mod divin către noi prin Biblie. Deşi descoperirea lui Dumnezeu în Biblie a fost dată progresiv pe o perioadă de aproximativ 1500 de ani, Biblia a conţinut întotdeauna tot ceea ce oamenii au avut nevoie să cunoască despre Dumnezeu pentru a avea o relaţie corectă cu El. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea reprezintă autoritatea finală în tot ceea ce priveşte credinţa, practica religioasă şi considerentele morale.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: cum putem şti dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu doar o carte valoroasă? Ce are unic Biblia care o face diferită de toate celelalte cărţi religioase scrise vreodată? Există dovezi că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebări la care trebuie să reflectăm dacă dorim să examinăm serios pretenţia Bibliei de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat divin şi total suficient pentru toate aspectele credinţei şi practicii.

Nu poate fi nici o îndoială în faptul că Biblia pretinde că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este foarte clar menţionat în versete precum cele din 2 Timotei 3:15-17, care spun “. . .din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să examinăm atât dovezile interne cât şi pe cele externe ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Dovezile interne sunt acele lucruri din însăşi interiorul Bibliei care probează originea divină a acesteia. Una dintre primele dovezi interne ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este unitatea acesteia. Chiar dacă Biblia este formată din 66 de cărţi individuale, scrise pe 3 continente, în 3 limbi diferite, de-a lungul unei perioade de aproape 1500 ani, de către mai mult de 40 autori (care aveau vârste şi stiluri diferite de viaţă), Biblia îşi păstrează unitatea de la început până la sfârşit fără vreo contradicţie. Această unitate este singulară prin comparaţie cu orice alte cărţi şi este o dovadă a originii divine a cuvintelor sale, întrucât Dumnezeu a folosit anumiţi oameni astfel încât ei au înregistrat în Biblie chiar cuvintele Lui.

O alta dovada internă care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în profeţiile detaliate conţinute în paginile sale. Biblia conţine sute de profeţii descrise în detaliu cu privire la viitorul anumitor popoare, inclusiv a Israelului, cu privire la viitorul anumitor oraşe, cu privire la viitorul omenirii şi cu privire la venirea unei Persoane care ar fi Mesia, Mântuitor nu numai al Israelului, ci al tuturor celor ce cred în El. Spre deosebire de profeţiile din alte cărţi religioase sau a celor scrise de persoane precum Nostradamus, profeţiile biblice sunt descrise extrem de detaliat şi nu au dat greş niciodată în a se împlini. Există peste 300 de profeţii cu privire la Iisus Hristos numai în Vechiul Testament. Nu numai că ele au prezis locul unde El s-a născut şi din ce familie va proveni, ci ele au spus şi cum El a murit şi ca El a înviat în a treia zi. Pur şi simplu nu există o cale logică în a explica profeţiile împlinite din Biblie decât prin a accepta originea divină a acesteia. Nu există nici o altă carte religioasă care să conţină profeţii mai detaliate şi de acest tip pe care Biblia le conţine.

A treia dovadă internă a originii divine a Bibliei constă în autoritatea şi puterea unică pe care ea le are. Chiar dacă această dovadă este mult mai subiectivă decât primele două dovezi, nu există o mărturie mai puternică decât aceasta care să susţină originea divină a Bibliei. Biblia deţine o autoritate unică pe care nu o are nici o altă carte scrisă vreodată. Această autoritate şi putere se văd cel mai bine în felul cum nenumărate vieţi au fost transformate şi schimbate prin citirea Bibliei. Prin ea, nenumăraţi dependenţi de droguri au fost vindecaţi, nenumăraţi homosexuali au fost eliberaţi, nenumăraţi delicvenţi şi criminali au fost transformaţi, nenumăraţi păcătoşi sunt mustraţi; prin ea, ura a fost transformată în dragoste. Biblia conţine o putere dinamică şi transformatoare care nu este posibilă decât datorită faptului că ea este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe lângă dovezile interne prezentate mai sus, există de asemenea dovezi externe care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Una dintre acestea este legată de evenimentele istorice din Biblie. Întrucât Biblia conţine detalii cu privire la anumite evenimente istorice, acurateţea şi veridicitatea ei pot face obiectul verificării ca în cazul oricărui alt document istoric. Atât prin dovezile arheologice cât şi prin alte documente scrise, evenimentele istorice din Biblie au fost probate de fiecare dată ca fiind acurate şi adevărate. De fapt, toate dovezile arheologice şi documentare susţin faptul că Biblia este cea mai bine documentată carte din lumea antică. Faptul că Biblia descrie cu acurateţe şi veridicitate evenimente verificabile istoric este o indicaţie serioasă cu privire la veridicitatea ei şi în ce priveşte subiectele şi doctrinele religioase şi ajută în a întări pretenţia acesteia de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu.

O altă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în integritatea autorilor săi umani. După cum am menţionat mai devreme, Dumnezeu S-a folosit de oameni de diferite vârste pentru a ne lăsa scris Cuvântul Său. Studiind vieţile acestor oameni, nu există nici un motiv pentru care să credem că ei nu au fost oameni cinstiţi şi sinceri. Văzând vieţile lor şi faptul că ei au fost chiar gata să moară (adesea au murit în urma torturilor) pentru credinţa lor, devine clar că aceşti oameni obişnuiţi şi oneşti au crezut cu adevărat că Dumnezeu le-a vorbit. Cei care au scris Noul Testament şi multe alte sute de credincioşi (1 Corinteni 15:6) cunoşteau adevărul despre mesajul lor pentru că ei L-au văzut şi au petrecut timp împreună cu Iisus Hristos după ce El a înviat din morţi. Transformarea pe care au trăit-o aceşti oameni la vederea lui Hristos cel Înviat a avut un impact extraordinar asupra lor. Ei au trecut de la a se ascunde de frică la disponibilitatea de a muri pentru mesajul pe care Dumnezeu l-a descoperit către ei. Vieţile şi moartea lor mărturisesc faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

O ultimă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este caracterul indestructibil al Bibliei. Datorită importanţei sale şi a pretenţiei că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia a înfruntat atacuri şi tentative de a fi distrusă ca oricare altă carte din istorie. De la împăraţii romani precum Diocleţian, la dictatorii comunişti şi la ateii şi agnosticii zilelor noastre, Biblia a rezistat tuturor atacatorilor săi şi a rămas cartea cu cel mai mare număr de exemplare publicate până în zilele noastre.

De-a lungul timpului, scepticii au privit Biblia ca pe un document mitologic, dar arheologii i-au demonstrat veridicitatea istorică. Opozanţii ei i-au atacat învăţăturile ca fiind primitive şi depăşite, însă conceptele şi învăţăturile sale morale şi legale au avut puternice influenţe pozitive asupra popoarelor şi societăţii peste tot în lume. Ea continuă să fie atacată de ştiinţă, psihologie şi mişcările politice dar rămâne relevantă şi veridică şi astăzi la fel cum a fost din prima zi când a fost scrisă. Este o carte care a transformat nenumărate vieţi şi destinele multor popoare de-a lungul ultimilor 2000 de ani. Indiferent cum încearcă opozanţii ei să o atace, să o distrugă sau să o discrediteze, Biblia rămâne la fel de puternică, adevărată şi relevantă ca şi înainte de apariţia atacurilor la adresa ei. Acurateţea ei s-a păstrat în ciuda atâtor tentative de a o corupe, de a o ataca şi de a o distruge, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne surprindă că indiferent cum este atacată Biblia, ea rămâne neschimbată şi nepătată. De altfel, Iisus a spus: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13:31). După ce ai văzut toate aceste dovezi, poţi să spui fără îndoială: “Da, Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.”

http://www.gotquestions.org/

Întrebare: Ce este creştinismul şi ce cred creştinii?

Răspuns: 1 Corinteni 15:1-4 spune: “Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.”

Pe scurt, aceasta este esenţa credinţei creştine. Creştinismul este unic între alte credinţe, întrucât presupune mai mult o relaţie decât o practică religioasă. În loc să adere la o listă cu obligaţii şi interdicţii, ţelul creştinului este să dezvolte o relaţie apropiată cu Dumnezeu Tatăl. Aceasta relaţie este posibilă ca urmare a lucrării lui Iisus Hristos, şi a prezenţei şi manifestării Duhului Sfânt în viaţa creştinului.

Creştinii cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat, şi că învăţătura Bibliei are autoritate supremă (2 Timotei 3:16, 2 Petru 1:20-21). Creştinii cred într-un Dumnezeu care există în 3 persoane, Tatăl, Fiul (Iisus Hristos), şi Duhul Sfânt.

Creştinii cred că oamenii au fost creaţi cu scopul specific de a avea o relaţie apropiată cu Dumnezeu, dar că păcatul îi separă pe toţi oamenii de Dumnezeu (Romani 5:12, Romani 3:23). Creştinismul învaţă că Iisus Hristos a venit pe acest pământ, fiind pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om (Filipeni 2:6-11), şi că El a murit pe cruce. Creştinii cred că după moartea Sa pe cruce, Hristos a fost îngropat, a înviat şi acum trăieşte la dreapta Tatălui, mijlocind întotdeauna pentru credincioşi (Evrei 7:25). Creştinismul proclamă că moartea lui Iisus pe cruce a fost deplină pentru a plăti complet pentru păcatele întregii omeniri, aceasta refăcând relaţia ruptă între Dumnezeu şi oameni (Evrei 9:11-14, Evrei 10:10, Romani 6:23, Romani 5:8).

Pentru a fi mântuită, o persoană trebuie doar să îşi pună întreaga credinţă în jertfa deplină a lui Hristos pe cruce. Dacă cineva crede că Hristos a murit în locul său şi astfel a plătit preţul pentru păcatele sale, iar apoi El a înviat din nou, atunci acea persoană este mântuită. Nimeni nu trebuie să facă nimic mai mult pentru a primi mântuirea. Nimeni nu poate fi “suficient de bun” pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu pe baza eforturilor proprii, pentru că toţi suntem păcătoşi (Isaia 64:6-7, Isaia 53:6). În al doilea rând, nu este nimic ce trebuie făcut în plus, întrucât Hristos a făcut lucrarea pe deplin! Atunci când era pe cruce, Iisus a spus: “S-a sfârşit” (Ioan 19:30).

După cum nu putem face nimic ca să câştigăm mântuirea, odată ce o persoană şi-a pus credinţa în lucrarea lui Hristos de pe cruce, tot astfel acea persoană nu poate face nimic prin care îşi poate pierde mântuirea. Reţine: lucrarea a fost făcută şi împlinită / finalizată de Hristos! Nimic din ceea ce priveşte mântuirea nu depinde de persoana care o primeşte! Ioan 10:27-29 spune: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.”

Unii pot să gândească astfel “Asta e excelent – odată ce sunt mântuit, pot să fac tot ce îmi place, pentru că nu îmi pot pierde mântuirea!” Însă mântuirea nu înseamnă că eşti liber să faci ceea ce îţi place. Mântuirea înseamnă să fii eliberat de a sluji naturii tale vechi, păcătoase, şi să perseverezi în mod liber într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. Câtă vreme credincioşii îşi trăiesc viaţa pe acest pământ în trupurile lor păcătoase, va exista o luptă permanentă cu tendinţa de a păcătui. A trăi în păcat împiedică dezvoltarea relaţiei pe care Dumnezeu caută să o aibă cu oamenii, şi pe măsură ce un credincios trăieşte în păcate, nu se va bucura de relaţia pe care Dumnezeu a intenţionat să o aibă cu el. Totuşi creştinii pot experimenta victoria în lupta cu păcatul prin studierea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu (Biblia) în vieţile lor, şi prin a se lăsa controlaţi de Duhul Sfânt – adică a se supune influenţei şi îndrumării Duhului Sfânt în circumstanţele vieţii de zi cu zi, şi astfel, prin Duhul Sfânt supunându-se Cuvântului lui Dumnezeu.

Astfel, în timp ce multele sisteme religioase cer ca persoanele să facă sau nu anumite lucruri, creştinismul constă în a avea o relaţie cu Dumnezeu. Creştinismul înseamnă a crede că Iisus a murit pe cruce ca plată pentru păcatele tale, şi apoi a înviat. Preţul păcatelor tale este plătit şi astfel poţi avea comuniune cu Dumnezeu. Poţi experimenta biruinţa asupra naturii tale păcătoase şi astfel poţi progresa în părtăşie şi supunere faţă de Dumnezeu. Acesta este creştinismul adevărat, biblic.

http://www.gotquestions.org/