Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Cum se poate …sa ne rugam neincetat ?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

rugaciune pray man

Rugăciunea continuă… poate să sune ca o chestiune complicată, dar nu trebuie să fie așa.

Fă următorul lucru:

Gândește-te la rugăciune mai puțin decât ca fiind o activitate pentru Dumnezeu și mai mult ca la conștientizarea lui Dumnezeu.

Caută să trăiești într-o conștientizare neîntreruptă.

Când stai la rând să-ți înregistrezi mașina, spune în gând:

„Mulțumesc, Doamne, că mă aflu aici.”

În magazinul alimentar în timp ce faci cumpărături, spune:

„Mă bucur de prezența ta, Regele meu.”

Când speli vasele, laudă-L pe Creator.

Fratele Laurențiu, a scris  :

„Timpul când am treabă nu diferă de cel de rugăciune, chiar și la bucătărie, în zăngănitul vaselor, în timp ce ceilalți vorbesc, eu Îl am pe Dumnezeu în suflet, în liniște și mă simt de parcă aș fi pe genunchi la sfânta binecuvântare.”

Așadar, vorbește mereu cu Dumnezeu !.

https://rodiagnusdei.wordpress.com

BISERICI ÎMPINSE Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Jeepul bătrânului misionar Jackson, un diesel nezgâriat, cu mulţi cai, fără pic de ruginitură şi cu consum modest, urca fără pufăieli îndoilenice orice versant spre verticală şi alerga transpirând sub pneuri câmpurile neregularizate. Însă, oriunde-ar fi poposit, bătrânul era obligat să-şi lase automobilul fie pornit, fie în pantă. Altminteri, oricât de mult ar fi sucit cheile în contact, maşina nu scotea nici un smiorcăit. Nici măcar cu declaraţii solemne. Într-una din zile bătrânul a avut misiune la o şcoală rurală. Şi, fiindcă a uitat să lase bolidul pornit – iar pe deasupra şi trama stradală era cvasiorizontală, la plecare misionarul a rugat copiii să-l împingă. După 3 ani de chin şi jale, la misiune apăru un tânăr să preia ştafeta. Sufocat de lamentările jacksoniene, flăcăul a deschis capota şi în câteva secunde a rezolvat necunoascuta: borna era scoasă de la baterie!

Cu asemeni maşini, e obişnuit cotidianul din România. Hardughiile-s împinse pe bulevarde sau uliţe de mecanici în şalopete, de copii cu ghiozdanele în spate, de bătrâne cu plasa de cartofi în mână, de cărăuşi cu biciul la cizmă, de femei pe tocuri de 10 cm. Ba chiar şi bolnavii împing uneori la Salvare. Ne-mpinse, deşi sunt vehicule, mobilitatea lor e să rămână pe loc.

Privind pe uliţa bisericilor, ambulanţele ce salvează sufletele de iad sunt văzute cel mai ades că nu pornesc decât… împinse. Ca să pună umărul la construcţii, fraţii locali trebuie să primească mai întâi fonduri din diaspora. Apoi de la Stat, de la Culte. Calendarele creştine, bibliile sau broşurile sunt bine primite dacă sunt gratuite. Leviţii moderni cântă fără greşeli, dacă memoria le e upgradată de retroproiectoare. Dărnicia nu e uitată dacă diaconii duc punga direct sub nas la dăruitori. În serile de rugăciune, părinţii trebuie să-şi îmbrâncească odraslele spre biserică. Evanghelizările nu au magnet fără predicatori brănduiţi, veniţi de departe. Ei pot să predice cu vorbe, localnici însă nu mai au fapte.
Voluntariatul pentru societate, pentru orfelinate, pentru azilele cu bătrâni, pentru mediu, nu se pune în mişcare fără străinii ce-şi iau concediu fără plată ca să slujească-n România.

Înţepenite parcă pe trotuarul vremii, basilicile nu mai expansionează. Staţionând sub programe şablonate, ele alunecă spre cer doar din inerţie. Bătrânii împing ascendenţa cu pârghia istoriei, tinerii o frânează cu libertinismul. Pentru unii adulţi dealul e greu de urcat, pentru alţii panta e prea alunecoasă. Predicatorii strigă ca anahoreţii în deşert, dar tot ca acolo le răspunde numai isihia. Poporul nu mai traversează pustiul vieţii decât remorcat de religie. Şi mai mult, de tradiţii.

Dorim să atingem piscurile înalte nu prin căţărâre de la bază, ci prin catapultare directă sau aterizare forţată. Speriaţi că nu mai porneşte Biserica, ne străduim cu suciturile de chei în contacte, cu eforturile venite din pante omeneşti. Uităm că Hristos Domnul ne-a prevenit că jugul Său e greu de dus fără El, dar şi că Duhul Sfânt nu se-nvârte cu vieţi dezlipite de la borna divină.

Unii pot spune că maşina lui Jackson era românească. Pentru că la vale mergea foarte bine, chiar fără carburant. Dar la deal era musai s-o împingi. Alţii vor spune că era penticostală. Pentru că nu pornea decât prin punerea mâinilor. Eu însă cred că era cesaţionistă (nu credea în daruri). Pentru că deşi avea baterie, n-o folosea.

Fără duh suntem lipiţi de trupul de moarte, dar cu El în noi, învingem inerţia. Se poate. A făcut-o Hristos. El a intrat în lumea noastră, scria Max Lucado, pentru ca noi să întrăm în lumea Lui.

Nicolae.Geantă

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2010/11/biserici-impinse.html

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Avortul în bisericile noastre

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

54331 Este o tradiție deja împământenită în România și la români – în martie al fiecărui an, de mai mulți ani încoace, în sâmbătă care precede Martie 25, se țin marșuri pentru viață în toată țara. La început au fost doar în București și Timișoara, dar în doar cîțiva puțini ani marșurile s-au multiplicat și au ajuns să fie ținute în toată România. Anul acsta se vor ține în aproape 70 de orașe ale României. Un număr record. Un număr extraordinar. Un număr care exemplifica interesul crescînd al oamenilor de rînd ai României pentru soartă copiilor lor nenăscuți, pentru viitorul demografic al României și pentru supraviețuirea biologică a națiunii noastre.

Un lucru despre care, însă, nu am scris până acuma, este practica avortului în bisericile noastre. Este un subiect tabu. Un subiect care, acolo unde este adus în discuții, cauzează consternare și chiar dispreț față de cei care menționează subiectul. Dar este un subiect pe care trebuie să-l confruntăm din plin, pe față, mai devreme ori mai târziu. Ar fi nepotrivit să discutăm subiectul doar în abstract, în termeni generali, fără a accentuă necesitatea stopării acestui genocid începând din familiile noastre, parohiile noastre și bisericile noastre. Învățam din Scriptură că Judecată lui Dumnezeu începe din Biserică. Pentru a birui păcatul avortului la nivel național, trebuie să-l biruim mai întâi la nivel individual, familie și Biserică. Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile dacă noi continuăm să practicăm păcatul avortului. Cu aceste gânduri scriem materialul de astăzi. Nu cu gîndul de a judecă pe nimeni. Subiectul ne-a fost adus în atenție de un articol publicat pe 25 februarie exact pe această temă într-o publicație creștină americană. O cincime, sau 20% din toate avorturile care se fac în America, sunt făcute de femei creștine. Asta înseamnă că 200.000 din cei un milion de copii care sunt avortați anual în America sunt avortați de femei creștine. Aspectul pozitiv, însă, este că femeile americane nu rămîn indiferente față de aceste data statistice îngrijorătoare. Se implică. Au organizat o rețea de femei care consiliază femeile creștine care vor să facă avort ori au făcut avort. Țin conferințe, seminarii și cursuri cu femeile tinere să le atenționeze asupra seriozității avortului și efectelor lui în viață femeilor care avortează. Articolul cu pricină îl publicăm astăzi în traducere românească, în joia dinaintea marșurilor pentru viață de sâmbătă.

Secretul rusinos al avortului marturisit in Biserica: O discutie publica despre avort aduce vindecare de Julie Roys 

Cand Jackie a trimis un mail bisericii ei pentru a intreba despre grupul de recuperare pentru avort, a folosit un pseudonim si a creat un nou grup pentru a-si ascunde identitatea.  Chiar si acum, la 11 ani dupa avort si dupa marturisirea povestirii ei la zeci de alte femei, Jackie mi-a cerut sa nu ii folosesc numele sau real. Inca nu-i spusese fiicei ei si multor persoane din biserica ca avusese un avort. “Este un secret atat de rusinos,”mi-a spus ea. 

Avortul este un subiect dificil de discutat pentru aproape orice femeie care a trecut prin experienta aceasta. Persoanele care sunt de acord cu avortul incearca sa elimine aceasta rusine si sa-l apere, spunand ca bebelusii nenascuti nu sunt fiinite umane sau incearca sa convinga femeile ca avortul le-a adus lor si societatii o favoare.  

Cu toate acestea, in biserica ne confruntam cu provocarea de a sustine sfintenia, in timp ce incercam sa ajutam femeile care simt o rusine coplesitoare cu privire la avorturile lor. Raspunsul nostru nu este de a nega pacatul si moarea inerente avortului. In schimb, aratam femeilor calea spre vindecarea ce se gaseste intr-o comunitate centrata in jurul valorii Celui care ne rascumpara pe toti de orice pacat. 

Potrivit Institutului Guttmacher, una din cinci femei care avorteaza se declara crestina, evanghelica, carismatica, sau catolica. Avand in vedere ca mai mult de 1 milion de femei avorteaza in fiecare an in Statele Unite, aceasta inseamna o cifra uimitoare de 200.000 de crestine care cred in Biblie dar care avorteaza anual. Si potrivit misiunilor crestine care lucreaza cu acest grup de femei, marea majoritate dintre ele nu vor dezvalui niciodata secretul lor. In interviuri avute cu aproximativ zeci de femei crestine dupa ce au avortat, auzeam cum fiecare spunea ca regreta profound avortul, si experienta emotionala si spirituala profunda ca rezultat al acestei traume. Fara existenta unui loc de marturisire si cautarea vindecarii, femeile care au trecut prin avort raman incatusate de frica, durere si vinovatie.  

“Aceste femei nu au nici o idée cum aceasta afecteaza fiecare aspect al vietii lor – relatiile cu sotii lor, cu copiii” a declarat Kathy Rutledge, care conduce un studiu “Predarea secretului” intr-o biserica neconfesionala din Kentucky. Rutledge a spus ca rusinea ei a impiedicat-o sa faca voluntariat la biserica si a facut-o sa se teama de pedeapsa lui Dumnezeu pentru alegerea ei din trecut. “Am fost…convinsa ca Dumnezeu avea de gand sa-mi i-a copiii,” a spus ea. Jackie, care, dupa ani de tacere a cautat vindecare intr-un grup de recuperare, compara tacerea femeilor cu privire la avorturi ca o aschie in carnea lor. “Pana nu o scoti afara” spunea ea “vindecarea nu poate incepe cu adevarat. Doar continua sa se agraveze.” 

Cu siguranta, biserica a crescut in abilitatea de a ajuta aceste femei. In ultimii 20 de ani, grupurile de recuperare pentru avort s-au inmultit in biserici la nivel national. Organizatia “Predarea secretului” a instruit aproximativ 2500 de lideri in biserici si centre de recuperare. Un alt centru de recuperare gazduieste aproximativ 1000 de conferinte si intruniri anuale in 48 de state ale SUA si in 57 de alte tari. Totusi, aceste statistici palesc in comparatie cu numarul de femei din bisrica care au avortat (sa nu mai vorbim de barbatii care poarta regretul pentru avortul sotiilor sau prietenelor). Liderii din centrele de recuperare a avortului afirma ca bisericile raman reticente in a face fata pe deplin la impactul avortului in cadrul propriilor lor congregatii.  

Rutledge spunea ca odata si-a marturisit avortul la un grup de femei dintr-o megabiserica din Sudul Statelor Unite, si ca la sfarsit, cateva femei erau “practic uluite”. Cu toate acestea, cand Rutledge a cerut sa continue, liderul grupului a spus : “Niciuna dintre aceste femei nu a avortat…si chiar daca au facut asta, ele nu trebuie sa vorbeasca despre aceasta.”  

Nancy Kruezer, Coordonatoare la centrul regional “Stop tacerii” din Chicago, a declarat ca unii pastori au temeri cu privire la discutia despre avort, pentru ca asta ar “deschide portile” si vor fi coplesiti de ranile femeilor. Altii se opun deoarece considera ca subiectul este politic – sau cred ca discutarea avortului l-ar putea face de fapt mai acceptabil. Dar Kreuzer spunea ca aceste temeri sunt nefondate si ca femeile au nevoie cu disperare sa vorbeasca despre subiectul acesta. Ca rezultat al unui avort facut acum 22 de ani, Kreuzer spunea ca a suferit o coplesitoare frica, anxietate si avea cosmaruri. Aceste probleme au persistat timp de aproximativ 15 ani pana cand Kreuzer in cele din urma si-a marturisit avortul unui grup restrans. “Ele s-au rugat pentru mine,” spunea Kreuzer, si “prin ele am experimentat mila lui Dumnezeu.” Ea si-a marturisit de asemenea avortul si pastorului. “A fost in marturisire,” spune Kreuzer, “cand am ajuns sa inteleg ca Isus a avenit cu adevarat pentru mine – nu pentru cea perfecta sau neprihanita, el a venit pentru mine, pacatoasa, ranita”. Povestiri ca a ei, cand sunt impartasite public in biserica, le pot conduce si pe alte femei crestine sa-si recunoasca avorturile si sa caute vindecare pentru prima data. De asemenea, cei care se gandesc la avort aud un avertisment puternic – cum ca avortul nu ne rezolva problemele, dar ii devasteaza pe cei care il comit. “Tacerea este o arma puternica a inamicului” a spus Kreuzer.”Adevarul ramane ascuns in tacere si tot in tacere infloresc minciunile…minciuni care justifica uciderea copiilor nenascuti, minciuni care spun ca avortul nu raneste oamenii.”  

Jackie isi aminteste perfect cand Catherine Walker, o femeie care conduce un centru de recuperare pentru avort numit “Viata dupa decizie”, si-a impartasit marturia in fata bisericii unde se afla si Jackie. Walker a spus congregatiei ca avusese 3 avorturi inainte de a deveni credincioasa si unul dupa ce s-a intors la Hristos. Al 4-lea avort al ei s-a intamplat cand de abea s-a convertit, necasatorita fiind si nesigura daca era pregatita sa aiba un copil. “Am fost atat de socata” isi aminteste Jackie.”Nu as fi ghicit niciodata ca altcineva care parea un credincios practicant a avut de asemenea un avort.” 

Avortul lui Jackie a avut loc cu 9 ani in urma, atunci cand ea se afla intr-o perioada de razvratire in viata ei. Desi a crescut in biserica, ea isi revenea dupa un divort si se angajase in relatii sexuale ocazionale. “Pur si simplu am pasit in acest loc devastator, intunecat” isi amintea ea. “Cu greu puteam crede ca eu eram persoana aceea speriata de moarte. Am crescut intr-o familie (unde) nimeni nu a avut un copil in afara casatoriei. Nu mi-am putut imagina spunandu-le ca sunt gravida.” Dupa un an de la avort, Jackie s-a intors la Dumnezeu dar a pastrat tacerea despre avortul ei ani de zile. Dupa ce a auzit-o pe Walker ea a avut curajul sa se alature unui grup de recuperare. “Indiferent de motiv,”  spune Jackie, “o parte din vindecare este pur si simplu a spune totul si sa te simti in siguranta ca ai avut curajul sa marturisesti.”

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Avortul în bisericile noastre

CÂND BISERICA E RECE CA DOFTANA*… Nicolae GEANTĂ

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

V-aţi întrebat vreodată cum ar fi arătat omenirea fără biserică? Fără lăcaşul unde se coboară Dumnezeu printre noi? Unde s-ar mai propovădui dragostea, iertarea, dărnicia, bunătatea, smerenia, cinstea, speranţa…? De fapt, biserica e singura speranţă a lumii. Fără ea lumea ar rămâne pierdută.

Nicolae GeantaBiserica poate fi speranţa cartierului, oraşului, satului, a regiunii sau chiar a naţiunii, numai în măsura în care slava Lui Dumnezeu se revarsă peste credincioşi, încălzindu-le inimile (şi nu mintea!), şlefuindu-le sufletele, modelându-le caracterul, ridicându-i când sunt căzuţi, acoperindu-i când sunt goi, vorbindu-le când tac, îndrumându-i când greşesc ori înflăcărându-i pentru lucrarea Celui ce-a părăsit cerul să se jertfească pentru omenire. Însă o biserică, unde slava Lui Dumnezeu stă ascunsă sub obrocul neputinţei, poate deveni rece, atmosfera ei de doftană nemaiatrăgând pe nimeni, tocmai de teama de a nu-i răci.

Inimile multora dintre noi se frâng mute când vedem atâta neputinţă, nepăsare sau automulţumire, când întâlnim sfinţi de gheaţă pregătiţi în frigidere spirituale, a căror prezenţă în viaţa bisericii este echivalentă cu activitatea stalactitelor sau stalagmitelor ce asistă nepăsătoare la scurgerea timpului. Nu-şi mai revarsă Dumnezeul neschimbării burduful binecuvântărilor (Plângerile 3:22), nu mai coboară limbi de foc peste creştini (Faptele Apostolilor 2:3), nu mai taie ca o sabie Cuvântul Scripturii? (Apocalipsa 2: 16). Atunci de unde atâta răcoare?

Biserica este locul unde săracul primeşte castronul cu mâncare, călătorul o pernă moale, suferinzilor li se şterg lacrimile cu colţul basmalei, învinşilor li se oferă consolare, prigoniţilor un crâmpei de cer… Dar pentru a trăi toate acestea ea trebuie să deschidă uşa credinţei (Ioan 11:40). În spatele căreia, uneori, Mântuitorul rămâne afară (Apocalipsa 3:20). Astfel, zgârcită în descoperire,corabia omenirii pluteşte sub deriva vânturilor reci. De aceea, astăzi este

Biserica ancorata in Hristos Evrei 6:19 Photo www.pinterest.com

imperios necesar ca biserica să rămână ancorată în Isus Hristos. Degeaba visăm că într-o zi oamenii se vor întoarce în masă la Dumnezeu, dacă nu credem că Dumnezeu o poate face. El nu onerează lacrimile, nici rugăciunile kilometrice, nu caută predicatori mai buni, evanghelişti mai învăţaţi, cântăreţi mai competenţi sau clădiri mai impozante. Dumnezeu caută sfinţi. „Topiţi sfinţii !” a strigat Oliver Cromwell când Anglia rămăsese fără rezerve monetare. Topiţi sfinţii îngheţaţi din biserici şi lacrimile lor vor adăpa pământul sterp din cauza secetei!„Puneţi-mă la încercare, şi ve-ţi vedea… belşug de binecuvântare”(Maleahi 3:10), ne provoacă din înaltul cerurilor Dumnezeu, care caută pe cineva să mai „parieze” pe Numele Său.

Strecuraţi prin iarmarocul itinerant al democraţiei, unii predicatori se-ntreabă dacă o ceată de sfinţi poate dansa în vârful unui ac, studenţii întocmesc studii despre sexul îngerilor, obligativitatea baticului sau compoziţia pâinii folosită la Cină, teologii se chinuie să traducă perfect Biblia din limba greacă, pentru că societatea modernă „crede numai dacă vede”, se clădesc biserici uriaşe care rămân cu canapelele tapisate goale, se tipăreşte literatură care zace necitită (ori nedistribuită!), se investesc milioane în „scule” pentru cor (instrumentele rămânând în biserici iar tineri plecând afară)… Şi, din toate acestea societatea are câştig zero. Iar biserica?… Nu dorim să rămânem mulţumiţi cu iluminările personale! Nu dorim să rămânem nişte uriaşi fricoşi, care ne lăsăm presaţi de tiparele lumii! Biserica trebuie să salveze societatea din caverna lumii unde stă legată cu funii de patimi şi păcate! Cine altcineva poate? Guvernul? Parlamentul Europei? Companiile de asigurări? Fundaţiile? Spitalele? Farmaciile? Cui îi pasă de sufletele lor?

În generaţiile anterioare biserica a servit adesea drept conştiinţă a societăţii şi a jucat un rol important în viaţa socială a membrilor ei. Astăzi acest rol s-a schimbat considerabil. Biserica parcă e mai plictisită, apatică ori comodă (nu se mai implică, nu mai are timp). Ea nu este numai consumatoare de programe, de spectacole ori show-uri, ci trebuie să trăiască explozii de fericire. Din nefericire însă, uneori atmosfera începe să ucidă! Lipsa de evlavie aduce în biserică lumea, dar nu şi pe Hristos. Odată intraţi, „pestriţii” aduc valuri de răceală. Diavolul are o doftană rece de oferit acestei lumi… Paradoxal, Dumnezeu doreşte biserici fierbinţi. În ele El vrea să topească inimile de gheaţă, pentru că aici e un cămin unde doreşte să-Şi descopere faţa (Psalm 4:6). Pentru aceasta Biserica trebuie să înţeleagă slujirea. Atenţie însă, bisericile formează slujitori mai mult decât slujitorii formează biserici!

Chiar dacă statisticile confirmă, refuzăm să credem că bisericile nu cresc. Pentru că Dumnezeu le hrăneşte neîncetat. El le doreşte mature. Le dă rod la timpul potrivit(Psalmul 1: 3). Mai mult, refuzăm să acceptăm că este posibil ca o biserică ce I se supune necondiţionat Lui, să treacă prin perioade de regres! Să doarmă în timp ce incendiul lumii îi mistuie pereţii! În mod cert aşa ceva nu se poate! Dumnezeu care a hotărât să se nască biserica la Cincizecime şi a revărsat Duhul Său peste ea, a călăuzit-o 2000 de ani ajutând-o să treacă prin întuneric. Nu a abandonat-o niciodată fiindu-i alături în prigoane, suferinţe, batjocuri, închisori, în muncă, în necredinţă (!?), apărând-o de săgeţile vitriolante ale diavolului şi duhurilor răutăţii (Efeseni 6:12). El nu permite ca astăzi, când noi am rămas ambasadorii Săi să suferim eşecuri. Nu vrea să-naintăm târâş prin pustia lumii, căci ne-a născut învingători!

Bine, bine, veţi zice, dar ce soluţii viabile care pot da rapid rezultate se pot adopta? Multe. Vom menţiona doar 10 chei. Uşor de ţinut minte. Numai atâtea pentru că doar 10 degete avem la mână. 1 – să citim Biblia!; 2 – să predicăm o Evanghelie curată!; 3 – să nu facem niciodată compromisuri; 4 – să renunţăm la egoism; 5 – să respectăm şi să promovăm valorile; 6 – tot ce facem să fie ca pentru Domnul; 7 – să construim o comunitate devotată slujirii: 8 – să promovăm un belşug de dărnicie; 9 – să rezolvăm amiabil conflictele; 10 (dar nu în ultimul rând) – să lucrăm împreună cu Mântuitorul Hristos. Vrem ca biserica noastră să fie „Just Jesus” nu „Just …us”!

Timpurile grele parcă, au sleit Mireasa Domnului de puteri, lăsând-o moţăind pe treptele cerului. Vine Mirele!!! Este timpul trezirii! Dumnezeu cercetează Biserica, cercetează România, cercetează sufletul meu şi-al dvs. Starea bisericilor reci poate fi schimbată. În istoria sa, biserica a mai avut urcuşuri ori coborâşuri. E timpul ridicării. Să smulgem uşa necredinţei din balamale şi s-o aruncăm în iadul de foc şi pucioasă, pentru ca gloria Lui Hristos să ne umple inimile aşa cum e fundul oceanului plin de ape. Haideţi să cerem lucruri mari de la Dumnezeu. El poate să mute munţii! O credinţă mică te poate duce în cer, dar o credinţă mare aduce cerul la tine (R. Wurmbrand). „Nu ţi-am spus că dacă vei crede vei vedea slava Lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40)

Nu am pretenţia să fi realizat o superioară şi vindecătoare analiză a “moravurilor” bisericii. De altfel sunt aproape sigur că anumite persoane se vor simţi lezate în amorul propiu, dar le anunţ că sunt solidar şi sângerez împreună cu ele. Probabil nu sunt un bun chirurg, nu am utilizat doar bisturiul dragostei, dar operaţia nu mai suferă amânare! „Scopul bisericii este de a câştiga lumea pentru Cristos”. Nu invers. Trăim în lume dar nu ca lumea! (Romani 12:2). Nu uita; biserica sunt eu. Şi… dumneata!

* Doftana – fostă închisoare în localitatea prahoveană Telega. Renumită în era comunistă pentru că aici a fost încarcerat Ceauşescu.

Nicolae GEANTĂ

~http://nicolaegeanta.blogspot.com/2009/06/biserica-sau-doftana.html

Blogul lui Nicolae Geanta – http://nicolaegeanta.blogspot.com/

Cum este cuviincios să ne purtăm în clădirea bisericii?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

Întrebare:

Domnule pastor, vreau să vă întreb cum este corect să ne purtăm în biserică ? Ce se face și ce nu se face când mergi la serviciile divine ale unei biserici ? Doresc să vizitez biserica pe care o păstoriți și vreau să fiu sigură că voi proceda corect. 

Mă bucur să aflu că doriți să ne vizitați și vă așteptăm cu bucurie. Dar ce voi scrie mai jos se aplică nu doar la biserica noastră , ci la orice biserică din orice confesiune.

În Epistola I către Corinteni, apostolul Pavel a mustrat pe creștinii din acel oraș pentru faptul că au creat dezordine în biserică și fiecare vorbea când îi venea etc. De aceea le-a scris să respecte ordinea stabilită în biserică și să nu vorbească fiecare când vrea și cu cine vrea…
… căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor. (1 Corinteni 14:33)

Iată, dar, cum este cuviincios să vă purtați la serviciile divine ale bisericii.

1. Atitudine de reverență

La serviciile divine, noi, toți creștinii, venim să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu și este important să realizăm măreția Celui Atotputernic și să venim cu reverență ca să-I aducem o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, cum scrie în Scripturi.
Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. (Evrei 12:28-29)

2. Ascultă cu atenție

Înțeleptul Solomon a scris în cartea Ecleziastul:
Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. (Ecleziastul 5:1)
Dumnezeu are un mesaj pentru fiecare suflet omenesc care vine la închinare. De aceea, ascultați cu atenție mesajul cântărilor, rugăciunilor, mărturiilor și a mesajului care este predicat.

3. Ia parte la închinare cu toți sfinții

Când biserica este îndemnată să cânte, laudă și tu pe Dumnezeu, când se roagă, alipește-te și tu și roagă-te împreună cu toți sfinții. Fii parte din toată această închinare și nu rămâne doar spectator, ci laudă pe Dumnezeu din toată inima.

4. Închideți telefonul

Acesta este un aspect care ține de bunul simț și care în ultima vreme este foarte mult nesocotit de o mare parte din oameni. Și în viața de zi cu zi, dacă stai la discuție cu cineva este normal să închizi telefonul ca să poți duce discuția. Dacă tot răspunzi la fiecare mesaj și la fiecare 5 minute întrerupi discuția este un fel de a arăta lipsă de respect față de interlocutorul tău. Este lipsă de bun simț și de reverență când cineva lasă telefonul pornit și începe să sune în timpul serviciului divin, dar și mai urât este când cineva răspunde la sunet în timpul serviciului. De aceea, la intrare în locașul de cult, oprește telefonul ca să nu fii deranjată și să nu deranjezi pe alții.

5. Nu umbla prin sală

Fă tot posibilul ca să rămâi la locul unde ai intrat și să nu te plimbi prin sală și, pe cât este posibil, să nu ieși pe tot parcursul serviciului. Aceasta deranjează pe toți oamenii, le abate gândurile și sustrage atenția lor de la închinare. Gândește-te la ei toți și arată o atitudine de reverență.

6. Dacă ești fotograf

Nu nesocoti sfatul care l-am dat mai sus. Fă-ți de acasă un plan cum să faci pozele și limitează la minimum timpul și numărul de imagini pe care le vei face așa ca să nu deranjezi pe ceilalți oameni și să nu-i împiedici să se concentreze la închinarea pe care i-o aduc lui Dumnezeu. Caută să te afli cât mai într-o parte și dacă este posibil fă pozele fără bliț, căci acesta tot îi deranjează pe oameni. Dacă este un eveniment mai special (botez, cununie etc.)  și vin mai mulți fotografi, faceți o înțelegere ca să fotografieze doar unul și să nu transformați serviciul divin în conferință de presă așa încât oamenii care au venit la închinare să nu mai înțeleagă nimic din ce este predicat și să nu simtă atmosfera de închinare.

7. Țineți copiii în supunere cu toată cuviința

Este foarte important să-i aducem pe copiii noștri din pruncie la Casa Domnului și să-i învățăm să se închine și să asculte de Cuvântul Lui. De aceea, când vă porniți la biserică, discutați cu copiii de acasă și învățați-i să stea cuminți, să nu se plimbe prin sala bisericii, să nu vorbească cu nimeni și să asculte cu atenție. Așa și-au învățat copiii creștinii din toate generațiile până la noi și le-a reușit. Așa trebuie să facem și noi și nu uitați că copilul lăsat de capul lui va aduce rușine părinților. (Proverbe 29:15)

8. Nu întârzia la serviciul divin

Când ai fixată o întâlnire cu cineva, dacă întârzie oare nu o vei lua drept lipsă de respect? Dar dacă ar fi să mergi la o întâlnire cu o persoană oficială? Să zicem că ești invitat la întâlnirea cu directorul școlii tale sau cu conducătorul organizației unde lucrezi? Se va simți el bine dacă tu vei întârzia? Ce va crede despre tine? Dar oare este normal să vii cu întîrziere la serviciul divin în prezența lui Dumnezeu? După mine aceasta este o totală lipsă de reverență și cel care face așa nu-și mai păzește piciorul când intră în Casa Domnului și ia în deșert Numele Domnului.

9. Așează-te pe băncile din față

Când intri în clădirea bisericii, mergi să te așezi pe băncile din față, așa ca să nu rămână goale și apoi, cei care vor veni mai târziu sau după începerea serviciului, să deranjeze pe alții în timp ce trec spre acele bănci sau, ca să nu deranjeze, să stea în picioare îmbulziți la peretele din față și în ușă în timp ce în față sunt locuri libere și să creeze disconfort.

10. Nu discuta cu oamenii din jur

Este necuviincios când copiii discută unul cu altul în timpul serviciului. Cu atît mai mult este lipsit de cuviință când maturii își permit să discute unul cu altul în timpul închinării, mărturiilor sau predicii. Dacă te cere la vorbă vecinul, atunci răspunde-i cu politețe că veți discuta subiectul după finisarea serviciului divin. Și ca unul care predic din față vă spun că de acolo se vede oricine duce discuții în timpul serviciului și vorbitorul nu o poate concepe altfel decât lipsă de reverență la adresa lui Dumnezeu și lipsă de respect față de vorbitor.