Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

De cele mai multe ori, mentalitatea de rob dispare greu. Mulți oameni care au beneficiat de eliberare la abolirea sclaviei au ales să rămână sclavi, deși erau liberi. De fapt vedem asta și în Biblie specificat când se descriu procedurile cu privire la eliberarea robilor, unii alegeau să rămână robi în continuare. Cam așa se întâmplă cu noi când nu înțelegem ce e aceea libertate pentru că nu am fost vreodată slobozi. Primim libertate, dar ne căznim să ne supunem robiei chiar dacă suntem liberi.

Domeniul vestimentației e unul din cele mai înrobitoare din acest punct de vedere. Deja vă sunt foarte cunoscute bătăliile pe purtarea sau nu a cravatei, închei sau nu toți nasturii de la cămașă, cămașa cu mâneca scurtă, lungimea bărbii, lungimea părului, lungimea fustei, baticul sau eșarfa sau unele mai vechi cum ar fi satanismul hainelor de fâș. Am enumerat câteva, dar cu siguranță fiecare din voi poate completa lista. Toate acestea vorbesc despre robii ale eliberaților, dovedesc încercarea noastră de a ne supune unor legi sau tradiții neimpuse Scriptural ci impuse de cult, religie sau grup.

În consiliere des amintim cursanților să nu devină cârja clienților. Adică să îi învețe să se descurce singuri astfel încât să nu aibă nevoie în permanență de consilier. Unii oameni așa tare s-au obișnuit cu tradițiile și legile că se dezechilibrează fără ele. Pentru a se descurca fără ele e nevoie de antrenament spiritual serios. Am citit acum un an mărturia unui om care a purtat cârje toată viața din cauza unei probleme a piciorului. La patruzeci de ani a fost operat și problema sa s-a rezolvat așa că nu mai avea nevoie de cârje. Totuși, pentru că patruzeci de ani le-a purtat se dezechilibra fără ele și a continuat să meargă cu ajutorul lor încă nouă ani.

Ca să nu mai vorbim de cealaltă variantă în care liderii religioși înlănțuiesc oamenii liberi în reguli și tradiții cu greutate mai mare decât a Scripturii. Oameni care pretind că au autoritatea lui Dumnezeu dar care pun poveri inutile pe cei pe care ar trebui să îi învețe libertatea lui Hristos. Vor avea parte de o judecată aspră. Principiul în vestimentație trebuie să fie simplu: dacă e modestă și ți-o poți permite atunci e potrivită o haină. (în una din cărțile lui Tozer am găsit principiul)

Cealaltă robie, tot la fel de greu de purtat este robie mâncării. Ce am voie și ce nu am voie să mănânc. Aici deja se fac teologii întregi ignorând complet ceea ce Mântuitorul a rostit „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.” Acestea sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu pe care foarte mulți oameni le ignoră și construiesc chiar religii. Apostolul Pavel afirmă ceva care deranjează tare 1 Timotei 4:1  Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Robia mâncării permise sau nepermise nu doar că a făcut și face viața grea multor credincioși dar și dezbină oameni care ar putea face lucrări mari în unitate. Dragilor, nu există o mâncare mai religioasă decât alta, nu există o mâncare mai sfântă decât alta. Totul este să nu mâncăm în exces (să pună stăpânire pe noi) și să ne permitem acea hrană. „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm.” Spunea Pavel corintenilor accentuând că problema mare trebuie mei degrabă să fie în a nu afecta pe cel de lângă noi prin asta.

Din cauza mâncării sfinte sau nesfinte oamenii au motive de ură, prejudecată, condamnare și de multe ori oamenii sunt puși sub disciplină. Mai mult, lanțurile acestei robii sunt foarte grele și provoacă răni adânci făcând nefericiți pe cei ce ar trebui să fie fericiți.

Dragii mei, să rămânem la învățătura Scripturii și în ambele domenii să ne preocupe mai întâi să nu rănim pe cel de lângă noi. Cumpătarea e cea mai bună unitate de măsură și pentru vestimentație sau aspect exterior și pentru mâncare. Dacă Duhul Sfânt ne locuiește ne va învăța să trăim cumpătați în libertate totală față de robiile trecutului. Trebuie să dăm crezare Scripturii mai mult decât tradițiilor iar dacă ne pasă de tradiții, trebuie să le validăm neapărat cu Scriptura pentru a ne asigura că sunt legitime.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Nu e pentru nimeni o informație nouă faptul că românii sunt superstițioși. Credem în aproape orice prostie care ni se pare nouă „suspectă”. Așa se face că ne ferim de ghinion, de mâțe negre sau cifra treisprezece dar și să nu tai unghiile copilului mic că va deveni hoț, să te aștepți că vei primi bani dacă te mănâncă o palmă sau că vei da dacă te mănâncă cealaltă, să nu deschizi umbrela din casă că vei avea ghinion, să nu mănânci pe vatra cuptorului că îți va muri soțul sau soția, că te vorbește cineva de rău dacă îți țiuie urechile și multe alte superstiții pe care nu știu dacă le-a contabilizat cineva până acum.

Logic ar fi ca odată cu credința în Dumnezeu, superstițiile să dispară și totul să fie nou. Normal ar fi ca Duhul Sfânt să ne lumineze în privința credințelor superstițioase și să abandonăm „credințele false”, dar acest lucru se întâmplă doar în măsura în care oamenii se lasă maturizați și transformați de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Așa se face că sunt mulți credincioși superstițioși, ca să nu mai spun de mulți religioși care devin mult mai superstițioși decât au fost înainte, adăugând setului lor de credințe încă câteva duzine.

De fapt, tradiția populară religioasă abundă de superstiții mai ales în privința morților, făcând posibilă apariția unui cult al morților. Dar superstițiile religioase sunt multe și ele „stau încă în picioare”, deși liderii religioși le demască. Așa se face că oamenii cred în tot felul de nimicuri care ar avea de a face direct sau indirect cu Dumnezeu, dar nu se focalizează pe însuși Dumnezeu în credințele lor. Dacă mutăm raza reflectorului spre alte popoare nici ele nu stau mai bine, iar religiile orientale sunt și mai impregnate de superstiții, unele provocând la ură sau crimă chiar.

Dacă am fi să mergem la zona neoprotestantă, la oameni care pretind că sunt născuți din nou situația, cred eu că e mai bună. Oamenii aceștia lasă cele mai multe din superstiții în urmă și realizează că nu sunt credințe rezonabile sau binefăcătoare. Se lasă călăuziți de cei cu mai mare experiență și dezbracă viața veche fiind bucuroși de lumina primită din Scripturi, Dar nu se termină totul aici. După acel moment apar măcar două variante care dau bătăi de cap.

Prima din variantele credinciosului este ca eliminând superstițiile, mai ales la cei la care au avut un rol mare, să rămână locul gol. Dacă acel credincios nu pune în locul lor credința adevărată, dacă nu crește spiritual și nu simte plinătatea Duhului Sfânt, atunci acel loc gol va fi ocupat de vechile încredințări care pot veni mai puternice din spate, de unde au fost lepădate. Așa am întâlnit oameni credincioși îngroziți de superstiții, unul din cazuri ajungând la consiliere din cauză că îi afecta serios viața de familie interpretarea cuțitelor sau lingurilor sau furculițelor căzute pe jos.

A doua din variantele celor credincioși este înlocuirea superstițiilor vechi cu unele ce li se par mai sfinte. Nu mai cred „balivernele” dinainte, dar creează sau adoptă altele noi și aparent mai evlavioase. Cele mai multe religii îți impun superstițiile lor, dar la acestea se adaugă unele populare care nu sunt apanajul unei religii, ci a unor comunități de oameni religioși. Așa se face că în zona neoprotestantă apar cel mai frecvent următoarele superstiții:

Deschisul Bibliei cu ochii închiși. Asta e superstiția cu cea mai largă răspândire. Așa se crede că Dumnezeu e cel ce transmite acel mesaj și că nu omul l-a ales. În această situație se află cei care „au nevoie de un răspuns” la o anumită problemă. E interesantă practica, dar nu are un fundament Biblic și e chiar foarte înrudită cu ghicirea. Nu poți pretinde că „Dumnezeu ți-a dat cuvânt” când clar tu ai deschis cu mâna ta. El nu e limitat la deschiderea ta aleatorie, dacă vrei răspuns El oferă fără a face astfel de practici, doar să fii în stare să îl asculți, să îți faci timp să primești răspuns. Mai mult, am văzut această practică cu privire la predicare, ceea ce e chiar erezie. „Nu alegem noi fraților, ia să vedem ce ne dă Domnul” și poc deschidem Biblia „la pocneală”.

Crederea oricărei persoane care zice: am un cuvânt din partea Domnului pentru tine sau similar. Puțini din cei care zic asta sunt trimiși de Dumnezeu cu acele mesaje. Cei mai mulți o face sub impulsul emoțiilor sau chiar pentru a impresiona. Dacă vrei să afli ce mesaj are Dumnezeu pentru tine mergi și întreabă-L. Citește, roagă-te și așteaptă răspunsul. Nu prefera varianta leneșă în care crezi ce zic alții mai degrabă decât să cauți tu. Mulți au fost păcăliți în acest fel.

Credința că o senzație emoțională e de fapt dovada prezenței Duhului Sfânt. Mulți stăruiesc pentru umplere, botez, semne etc și la trăirea anumitor senzații cred că sunt plini de duh. Din cauza acestei superstiții mulți dansează haotic, se dau de pământ, râd ca nebunii sau câte și mai câte idioțenii fac sub influența superstiției că acela ar fi Duhul Sfânt.

Superstițiile sunt periculoase pentru individ și fură o bucată consistentă din credința adevărată. Așa ajungem să punem preț mai mare pe ele decât pe cultivarea credinței în Dumnezeu. Așa ajungem să devenim fricoși, debusolați, dezorientați și nesiguri. Superstițiile sunt credințe false și ne pot duce pe piste false deși par mici și neînsemnate de aceea trebuie abordate cu toată seriozitatea. Tu ce superstiții ai? Sau cu ce superstiții „te-ai ciocnit”?

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Cineva mă întreba acum ceva vreme de ce am această atitudine aproape ostilă față de legalism, că legea trebuie respectată și ne ajută. Ei bine, legea e ceva iar legalismul e altceva. Legalismul în ceea ce privește viața noastră spirituală este elementul care se opune libertății pe care harul o dă, bucuriei mântuirii și tot legalismul întreține formele și stereotipurile religioase. Nu vorbesc despre lege ci despre legalism. Un alt dezavantaj al legalismului este acela că micșorează aportul lui Dumnezeu la planul de mântuire, care este total, complet și perfect și dă omului putințe, roluri și activități „de completare” unele din ele des exprimate prin sintagma greșită „dar și tu trebuie să-ți faci partea ta”.

Dacă „acrește” ceva pe credincios și îi face de nesuferit, scorțos și încruntat acela este legalismul. Se străduiește din toată ființa să se facă iubit lui Dumnezeu mai mult, deși Dumnezeu declară „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu”. Deși creștinul acceptă că Dumnezeu face totul desăvârșit și bun, insistă totuși „să își aducă contribuția”. Deși declarăm sus și tare că singura cale de mântuire este Isus Hristos și că El a plătit toate păcatele omenirii, ne trezim încercând să ne mântuim prin faptele noastre și încercând să plătim și noi din datorie.

Legalismul e o robie a credincioșilor pentru că nu îi lasă să se bucure de eliberarea deplină și completă a Mântuitorului. Lanțurile sale sunt grele și ne irită și ne face irascibili de la purtarea îndelungată și inutilă. Face din acele ființe care ar trebui să trăiască cu bucurie, niște oameni plouați și nefericiți. Nefericiți nu din cauză că nu sunt mântuiți, ci din cauză că se uită la urmele lanțurilor cu care au fost legați și se comportă în continuare ca cei înlănțuiți.

Încercarea de a Îl înlocui pe Dumnezeu e treabă grea. Să faci „o parte” într-un plan așa de mare este împovărător. Să plătești „o parte” dintr-o datorie așa de mare e epuizant și frustrant dar cu toate astea insistăm „să ne facem partea”, insistăm să Îl înlocuim măcar puțin pe Dumnezeu.

Nu știu cât de mult obișnuiți să vă uitați și să analizați fețele oamenilor care pretind că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar eu o fac adesea. Ciudat este că deși afirmă fericirea, bucuria, dobândirea comorii, sunt triști, apăsați și mult mai încruntați, anxioși și irascibili decât media celorlalți oameni. Ce ciudat este să pretinzi a fi copil de Dumnezeu dar să nu se vadă deloc asta și nu pentru că nu ai fi, ci pentru că nu știi cine ți-e Tatăl, nu cunoști ce a făcut El, ce putere are și câtă dragoste a investit. Să ai mereu mentalitatea că mai trebuie să faci ceva pentru mântuirea oferită în dar, că trebuie să te pedepsești, autoflagelezi, măcar verbal.

Un fiu sau o fiică de rege va ști cine este, își va cunoaște clar atribuțiile și statutul și va trăi conform rangului său. Nu va merge ca râma prin pulbere, nu va avea mentalitatea de victimă sau de datornic pentru că știe cine îi este tată și cunoaște că s-a născut din el. Asta îl face să fie prinț sau prințesă și nu se va comporta ca un curtean de rând, ci ca un fiu de rege. De multe ori, noi care ne naștem din Dumnezeu prin voia Sa, nu realizăm că suntem din El, că suntem fiii și fiicele Sale și ne comportăm ca și când am fi robi, deși suntem liberi. Uităm că unul din scopurile Mântuitorului a fost să facă ce le era imposibil oamenilor – să împlinească legea perfect. Uităm că Regele a plătit toată datoria cunoscând și trecutul și viitorul nostru și căutăm prin mentalitatea și comportamentul de robi să impresionăm pe Cel ce ne cunoaște deplin. Ce infantili spirituali putem fi…

Dragii mei. Robia legalismului este grea și inutilă. Cei care încearcă să își mai plătească din păcate, să își mai achite polițe vechi, să compenseze prin falsă evlavie comportamentul de rob pe care îl au își îngreunează viața spirituală și pământească degeaba. Își iau pe umeri poveri grele care nu trebuie cărate pentru că Hristos le-a purtat. Legalismul este o boală a religiei moderne și a fost pe religie de când este ea. Să te rogi doar în genunchi, să te rogi în picioare, să nu porți cravată, să nu ai aia, să nu faci aia, să stingi lumina la ora cutare, să spui așa, să nu spui așa, să porți fusta până la papuc, să faci un anumit număr de copii, să te însori la o anumită vârstă, să ai sau să nu ai barbă și alte și alte forme legaliste inutile.  O boală care ne face să ne mișcăm greu, să avem dureri multe și să ne fie mutra acră. Boala aceasta poate fi vindecată doar în părtășie cu Tatăl în intimitatea cămăruței noastre. Dacă nu îl cunoaștem pe Tata, dragostea Sa, puterea Sa, statutul Său și al nostru nu avem cum să ne bucurăm de calitatea de fii. Vom fi fii și fiice dar ne vom comporta ca robii, ori ce Tată s-ar bucura să își vadă copiii încercând să îi cumpere dragostea?

Da, trebuie să trăim frumos înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Trebuie să fim sfinți pentru că El este Sfânt. Trebuie să trăim moral și curat dar nu pentru a ne plăti păcatele, nu pentru a primi iertare, nu pentru a ne face mai plăcuți și mai iubiți, ci pentru că suntem de viță nobilă. Noi trebuie să trăim cu bucurie viața aceasta. Bucuria aceasta poate veni doar dacă îl cunoaștem pe Tata și dacă ne asumăm identitatea trăind asemenea Lui și Fratelui nostru mai mare. Nu mai trăiți pentru a plăti păcate, că sunt deja plătite. Nu mai trăiți ca să fiți iubiți mai mult, pentru că sunteți deja iubiți deplin. Nu mai trăiți ca să „vă faceți partea” pentru că totul a făcut El. Nu încercați să îl completați pe Dumnezeu, ci să Îl cunoașteți și cunoscându-L să trăiți asumându-vă acea identitate de fii sau fiice. Trăiți cu bucuria că sunteți Copiii Celui Prea Înalt. Vrem să Îl cunoască oamenii pe Dumnezeu și să fie eliberați? Foarte bine, atunci să ne asumăm identitatea și să trăim ca atare.

Ești liber, nu mai ești rob, trăiește deci cu bucurie onorând și glorificând pe Dumnezeu. Legalismul nu înseamnă robie față de Hristos ci față de noi înșine.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Am mai scris despre elefanții de circ și înainte. E vorba de acele animale imense cu puteri mari care execută docil multe manevre amuzante și idioate, deși nu sunt legate sau închise decât în mintea lor. Limitele care le sunt impuse în „pruncie” se scriu așa de bine în mintea lor încât la maturitate, când pot cu ușurință să strice toată „șandramaua” circarilor stau cuminți și docile ca aceștia să le folosească spre amuzamentul mulțimii.

Asemănarea cu noi oamenii este mare. Și noi ajungem să ne naștem în captivitate, în captivitatea păcatului din care singuri nu ne putem elibera și deci îi facem voia acestei firi păcătoase, trăim în conformitate cu instrucțiunile primite de la „circar” executând idioțenii de nedescris, multe din ele periculoase pentru viața, sănătatea și relațiile noastre și neavând nici o perspectivă de mai bine nici după moarte. Circarul își bate efectiv joc de cei născuți în robie fără să îi pese de riscurile la care îi supune. Asta face din noi victime fără șanse de a se răscula.

În viața unora dintre oameni însă vine Hristos și plătește prețul răscumpărării și eliberează acei oameni din mâinile circarului oferindu-le posibilitatea de a trăi fără constrângerile sale riscante. Prețul pe care îl plătește este imens dar omul beneficiază de el pentru că este iubit. E o declarație de dragoste pe care cei mai mulți dintre oameni nu au capacitatea să o înțeleagă, chiar dacă sunt confruntați cu ea și beneficiază de efectele ei.

După eliberare există oameni care reușesc să experimenteze libertatea, să o trăiască în independență de instrucțiunile trecutului, să se bucure de nemărginita bogăție a harului și să slăvească pe Eliberatorul pentru șansa, oportunitatea de a fi liber din mâinile circarului, dar cei mai mulți dintre oameni întâmpină dificultăți serioase în a accepta noua stare, noul statut, cel de om eliberat și deci trăiesc cum trăiau odinioară neștiind că au libertatea să nu mai trăiască așa.

În acest sens Scriptura ne avertizează de pericolul acesta prin scrisoarea pe care Pavel o trimite celor din Galatia: De aceea, fraţilor, noi nu Suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei. Această recomandare vine tocmai ca să ne ferească să trăim în libertate cu mentalitatea de robi, lucru pe care foarte mulți creștini îl fac fără ca măcar să realizeze asta dar blamând pe Dumnezeu pentru situația lor.

Studiile sociologice arată clar că în cazul femeilor abuzate de soții lor acestea rămân în acele relații abuzive și distructive din cauză că, deși e o stare neplăcută e totuși o viață cunoscută, previzibilă, știu să se adapteze situației. Multe din ele au șansa de a trăi libere de acele abuzuri dar se „pleacă iar sub jugul robiei” pentru că efortul de a trăi în libertate li se pare prea mare. Așa se face că multe femei abuzate rămân în relațiile acelea, iar unele care ajung să fie eliberate se întorc acolo atrase ca un magnet de acea nefericire. Au șansa să scape de chin, de lovituri, de teama și teroarea și zbierătele acelor indivizi dar se întorc acolo întrucât acea viață le este cunoscută. Ei bine, cam așa procedează de multe ori oamenii eliberați din natura păcătoasă, se întoarce la același stil de viață deși ei sunt făpturi noi.

De multe ori astfel de oameni sunt judecați aspru de semeni. „Cum domnule să faci asemenea fapte, dacă te-ai întors la Dumnezeu?” În realitate oamenii care trăiesc ca robii deși sunt liberi, doar fac ceea ce au făcut toată viața, ce au fost dresați să facă, neștiind că Dumnezeu dă și puterea trăirii vieții libere nu doar eliberarea în sine. Din instinct, din obișnuință, imediat ce auzim glasul păcatului tindem să ne conformăm neapelând la puterea ce ne-a fost dată de a porunci noi păcatului.

Mă doare când văd creștini liberi trăind ca odinioară, mă doare să văd că „circarul” își bate joc de oamenii liberi care au puterea de a îi porunci, putere primită odată cu nașterea din Dumnezeu. Dar vedeți voi, dacă tot ne-a pierdut pentru că Hristos ne-a răscumpărat se străduiește ca măcar viața asta de pe pământ să ne-o facă iad dacă pe cea viitoare nu mai poate. Vestea grozavă este că viața de pe pământul acesta poate fi trăită în libertate, nu doar viața veșnică. El, Salvatorul, ne dă oportunitatea de a trăi liberi de păcat și de teroarea abuzatorului. Oare câți vom înțelege măcar puțin din libertatea ce ne-a fost dată? Oare câți vom alege să „profităm” ne natura nouă și de puterile pe care aceasta le are?

Voi continua această serie în zilele următoare cu câteva din cele mai înrobitoare lucruri din viețile creștinilor și anume: legalismul, superstițiile, tradițiile și materialismul dacă ajută Dumnezeu. Până atunci, nu uita că ești liber nu doar de lanțuri ci și de la a asculta de „circar”. Dumnezeu a adus o eliberare completă, deplină și perfectă în viața ta. Roagă-te ca și mine să o poți înțelege tot mai mult și să o poți experimenta.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/