Femeia pe care o ai alături, emoționată, cu rochia albă, este a Mea.
Eu am creat-o. Eu i-am vrut binele de la început; înainte de tine și după tine. Pentru ea nu am ezitat să-mi dau viața. Ți-o încredințez. O vei lua din mâinile mele și vei fi responsabil. Când ai întâlnit-o ai găsit-o frumoasă și te-ai îndrăgostit de ea.
Mâinile mele au modelat frumusețea sa, inima Mea este cea care a pus în ea tandrețea și iubirea, e înțelepciunea Mea cea care a creat sensibilitatea ei și inteligența ei și toate calitățile frumoase pe care le-ai văzut la ea.
Dar nu ajunge că te bucuri de fascinația ei. Va trebui să te implici să răspunzi nevoilor ei, dorințelor ei. Îți vei da seama că are nevoie de multe lucruri: are nevoie de casă, de haine, de veselie, de bucurie, de echilibru psihic, de raporturi umane, de afectivitate și tandrețe, de prezența umană și de dialog, de raporturi sociale și familiale, de satisfacție în muncă și de multe alte lucruri.
Dar va trebui să-ți dai seama că are înainte de toate nevoie de Mine, și de toate cele care ajută și favorizează această întâlnire cu Mine: pacea sufletească, curățirea sufletului, rugăciunea, Cuvântul, iertarea, speranța și încrederea în Mine, viața Mea. Sunt Eu și nu tu începutul, sfârșitul, scopul vieții ei.
Să facem o înțelegere între noi: să o iubim împreună. Eu o iubesc din totdeauna. Tu ai început să o iubești doar de câțiva ani, de când te-ai îndrăgostit de ea. A fost modul cel mai frumos să-ți dai seama de ea. Vreau să o încredințez unuia care să aibă grijă de ea. Dar vreau ca ea să îmbogățească cu frumusețea ei și cu calitățile ei viața unui bărbat. Și acest bărbat ești tu.
De aceea am făcut să se nască în inima ta iubirea pentru ea. Era modalitatea cea mai frumoasă pentru a-ți zice: ”iată, ți-o încredințez”, pentru ca tu să te poți bucura de frumuseția și de calitățile ei. Când îi vei zice ”promit să-ți fiu fidel, să te iubesc și să te respect toată viața”, va fi ca și cum Mi-ai răspunde că ești fericit să o primești în viața ta și să ai grijă de ea. Din acel moment o vom iubi amândoi.
Trebuie însă să ne punem de acord: Nu este posibil ca tu să o iubești într-un mod și eu în altul. Trebuie să ai pentru ea o iubire asemănătoare cu a Mea, și trebuie să dorești pentru ea aceleași lucruri pe care Eu le doresc. Nu poți să gândești nimic mai frumos și fericit pentru ea.
Dacă o iubești cu adevărat vei vedea că vei fi de acord cu Mine în proiectul pe care l-am conceput pentru ea. Încetul cu încetul o să-ți arăt cum iubesc Eu, și îți voi dezvălui ce fel de viață am visat și am vrut pentru această creatură a mea care va deveni soția ta.
Cu iubirea ta vei putea să faci multe pentru ea, dar e mereu prea puțin. Eu te voi face însă să iubești precum Dumnezeu. Acesta este darul meu de nuntă: un supliment de iubire care transformă iubirea ta de creatură și o face capabilă să facă operele lui Dumnezeu în femeia pe care tu o iubești.
O iubire construită pe Cuvântul Meu este ca și o casă construită pe piatră: nici un eveniment nu poate să o distrugă. Amintește-ți, pentru că mulți se amăgesc crezînd că o să poată face ceva fără Mine: dar dacă Eu nu sunt cu voi în edificarea casei vieții voastre și a iubirii voastre, veți munci în zadar: ca și apostolii care s-au trudit toată noaptea și dimineața s-au reîntors cu plasele de pescuit goale; ajunse o singură intervenție din partea Mea, și plasele erau așa de pline de pește încât se rupeau.
Astăzi prea puțin se crede în iubirea adevărată, aceea care durează pentru totdeauna, și care oferă propria viață iubitului. Se caută mai mult emoțiile îndrăgostirii și mai puțin iubirea. Dar emoțiile se nasc și mor repede, lăsînd doar gol și nostalgie.
Din această cauză un oarecare a zis despre căsătorie că e doar o mare iluzie care se risipește repede. Dacă voi veți ști să vă iubiți precum Eu iubesc, cu o fidelitate care e aceeași mereu, veți deveni ca și cetatea pe munte. Veți fi o speranță pentru toți, deoarece toți vor vedea că iubirea este ceva posibil.
Sunt interesante pornirile firii noastre umane pentru tot ce ţine de aici şi acum, pentru tot ce este mult şi scump, pentru adunat şi deţinut, pentru posedat şi păstrat. Într-un fel sau în altul, omul caută să îşi asigure ceva, caută să se protejeze prin ceea ce oferă acest pământ. O nesiguranţă cruntă şi profundă face pe oameni, să îşi adune bunuri, bani, valori şi tot ce pot pentru a se simţi ocrotiţi, pentru a se simţi la adăpost. Ei bine, această strângere permanentă depăşeşte limitele normalului dacă omul are de unde să adune. Vrem mai mult şi mai mult mereu. Este foarte uşor să devenim lacomi, când avem în faţă resurse multe. Adesea îi criticăm pe politicienii care au făcut tot felul de afaceri, ca să câştige de pe urma funcţiei lor, sunt criticaţi clericii, care odată cu biserica sau mănăstirea zidită şi-au înălţat şi lor o căsuţă, îi criticăm pe primarii care fac învârteli, ca să „se capete cu ceva” câtă vreme sunt primari, însă lăcomia nu are doar o astfel de componentă.
Lăcomia este mult mai prezentă şi mai subtilă decât ne imaginăm. Are o dimensiune mult mai intimă decât ceea ce se prezintă pe mass-media la ştiri. Pentru fiecare om, lăcomia are dimensiunea ei şi dacă nu vine DNA-ul să ne aresteze, nu înseamnă că nu suntem lacomi, ci că lăcomia nu a avut cum fi pusă în aplicare sau că aceasta nu afectează statul. Puţini oameni pot spune că au scăpat de lăcomie, pentru că siguranţa, e una din nevoile fundamentale ale fiinţei umane şi oamenii încearcă în fel şi chip, să îşi împlinească această nevoie, să se asigure, să le fie bine.
Dacă ar fi să-l scoatem pe Dumnezeu din ecuaţia asta, deşi e elementul esenţial pentru a o înţelege, vom descoperi că oamenii care „ştiu să se descurce”, sunt consideraţi deştepţi şi au aprecierea celor din jur. Să ştii să faci „şmecherii” devine o „artă”. Să ştii „să te învârţi” este considerat echivalent cu inteligenţa. Lăcomia caută să potolească setea de siguranţă, fără Dumnezeu şi asta aduce multă suferinţă semenilor dar şi omului lacom.
Acum trebuie să reintroducem pe Dumnezeu în ecuaţie, fără El, nu ne dau calculele. El, Dumnezeu, a văzut această nevoie fundamentală a noastră, la fel cum a văzut şi nevoia de dragoste, şi a venit în întâmpinarea şi împlinirea ei. Noi ne temem de rău, ne temem de vremuri rele, ne temem de foamete, ne temem de boli, ne temem de suferinţă, ne temem de oamenii lacomi, ne temem pentru trupul nostru, ne temem pentru siguranţa zilei de mâine şi Dumnezeu în înţelepciunea Sa, vine să împlinească şi această nevoie profundă a omului. De multe ori găsim în Scriptură asigurarea „nu te teme” sau „să nu te temi” sau „Eu sunt cu tine” şi multe alte asigurări menite să ne dea siguranţă.
Vedeţi, oamenii caută să potolească setea de dragoste, nevoia de a fi iubiţi, prin sex, prin pornografie, prostituţie şi alte surogate şi setea asta nu trece, nevoia asta nu este împlinită. Tot pe acelaşi tipar, căutăm să ne „asigurăm” prin lăcomie, şi nevoia nu poate fi acoperită, pentru că o astfel de nevoie poate fi împlinită doar de Dumnezeu. Fiecare din noi am vrea un salariu mult mai mare, dacă se poate, să primim cadou o moştenire considerabilă, să câştigăm ceva cu efort mic şi în momentul când dăm de vreo sursă mai bună de câştig, considerăm că Dumnezeu ne-a scos-o în cale şi că trebuie să mergem într-acolo. Ei bine, suntem destul de departe de ceea ce afirmă Scriptura: că ne este de ajuns dacă avem ce să mâncăm şi cu ce să ne îmbrăcăm. Suntem departe de recomandarea, de a nu ne îngrijora cu privire la ce vom mânca sau cu privire la îmbrăcăminte şi considerăm perfect normal, să învestim tot mai mult în confortul locuinţei noastre, în confortul personal, în siguranţa noastră.
Lăcomia are multe faţete şi poate îmbrăca inclusiv haina evlaviei şi vreau să vă spun că, îi stă foarte bine în această haină. Mulţi credincioşi îşi permit să fie lacomi, de fapt poate e formulat greşit. Mulţi credincioşi nu văd oferta lui Dumnezeu de împlinire a securităţii şi siguranţei, şi încearcă să îşi creeze singuri acoperire pentru aceste nevoi. Poate fiecare din noi am trecut printr-o asemenea stare în care am considerat că pentru pământul acesta e nevoie să devenim inteligenţi şi să profităm pentru a ne împlini nevoile.
Să vă dau câteva exemple: Am un telefon, e inteligent dar de generaţie mai veche. Văd la fratele meu unul cu ecranul mai mare şi îmi pare mult mai frumos. În mintea mea se naşte dorinţa de a schimba telefonul şi până la urmă, caut să o pun în practică. Dacă nu am nevoie de mai multe resurse, dacă nu am forţat limitele telefonului meu, deja pot vorbi de lăcomie. Pofta este vârful de lance al lăcomiei şi multe porunci din decalog fac referire la ea. Pofta este cea care face posibilă lăcomia. Asta se poate întâmpla cu maşina, casa, serviciul, hainele, electronicele, slujba din biserică, nevasta, bărbatul etc. Lăcomia adună, adună şi caută să construiască un turn propriu, în care să ne simţim în siguranţă dar în care vom deveni prizonieri ai propriei acţiuni.
Pace, frate Vasile. Am citit cartea pe care ați scris-o despre post și vă mulțumesc pentru învățătura prezentată în ea. Vreau să vă întreb dacă obișnuiți să organizați post cu întreaga biserică și cum faceți aceasta în mod practic?
Da, obișnuim să postim cu biserica și cu plăcere voi împărtăși în acest articol cum facem aceasta.
Inițiați postul
Un motiv pentru care am rânduit mai multe zile de post cu biserica a fost perioada când nu se mai pocăiau și nu se mai botezau oameni noi. Lipsa creșterii în biserică ne-a deranjat și ne-a îngrijorat. De aceea, ca și pastor, am chemat biserica la post și rugăciune ca să ne scoată din această stare și să ne facă rodnici. Asigurați-vă că nevoia este una vrednică să postiți, căci prea des tot nu puteți anunța post cu întreaga biserică.
Stabiliți ziua postului
La ședința comitetului bisericii am stabilit zilele când vom posti și, din câte îmi amintesc, luasem hotărârea să postim mai multe luni, câte o zi de sâmbătă din lună și să ne adunăm cu toții să petrecem ziua în rugăciune în incinta bisericii.
Petreceți ziua în rugăciune
Sfânta Scriptură ne învață că trebuie să postim ca să ne fie auzit sus strigătul, adică rugăciunea. (Isaia 58:4) Deci, scopul postului este să intensificăm rugăciunea și să primim răspuns la ea. Dacă nu petrecem acea zi în rugăciune, atunci nici postul nu-și mai are rostul, ci se preface în a petrece o zi fără mâncare, cum obișnuiesc unii să facă cu scopuri curative. Scopul postului este spiritual și nu curativ și noi postim ca să ne fie auzit strigătul sus. Deci, ziua aceasta să o petrecem în rugăciune.
Pregătește programul zilei de post
Stabiliți cu comitetul bisericii un program cum se va desfășura postul. Este foarte important să aveți mesaje scurte, dar motivatoare la fiecare rugăciune. După aceste mesaje să fie prezentate nevoile concrete de rugăciune și apoi poporul să se roage. Important este să stabiliți și lista nevoilor concrete. Când am petrecut ultima dată post cu întreaga biserică, ne-a rugat pentru pocăința rudelor și a prietenilor noștri. A ieșit în față fiecare sfânt și sfântă din biserică care au fost prezenți la acest post și ne-au spus nevoile concrete ale persoanelor pentru care apoi ne-am rugat. Mă gândesc data viitoare când vom face un post cu întreaga biserică să pregătesc și un studiu biblic despre post ca să studiem un text, apoi să ne rugăm.
Învățați pe oameni disciplina postului și dați-vă pildă
Cu părere de rău, trăim în zilele din urmă când mulți oameni “au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea ei” și “sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Sunt puțin cei care au disciplina duhovnicească necesară ca să se dedice rugăciunii, studierii profunde a Sfintelor Scripturi și cu atât mai mult ca să postească în mod sistematic. Postul a fost parte importantă a închinării și trăirii bisericii primare. Iată două exemple:
În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. (Fapte 13:1-3)
După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. (Fapte 14:21-23)
Cum vrem noi să avem roade în Evanghelie, să avem călăuzire de la Dumnezeu, să avem slujitori puternici în biserici dacă am exclus postul? Este de datorie a noastră, a slujitorilor, să-i învățăm pe sfinți disciplina postului și să ne dăm pe noi înșine pildă și în această privință.
Să postim acum
Dumnezeu să ne binecuvânteze cu o viață duhovnicească trăită la înălțime și să ia aminte la postul și rugăciunile noastre.
Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. Nu Sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. 1 Impărați 5:11-12
Am încheiat o săptămână cu meditații privind slujirea în jurnalul meu de călătorie de anul acesta. Urmează o altă provocare ca temă de meditare: Biserica.
Gândul îmi fuge la Naaman cel care a fost vindecat de lepră. Când a venit la omul lui Dumnezeu se aștepta să fie tratat într-un anumit fel și chiar verbalizează asta și este consemnat el începe cu: Eu credeam că…. ei bine datorită faptului că nu s-a întâmplat ce credea el era să plece acasă cu lepra pe el dacă nu interveneau slujitorii lui.
De multe ori procedăm la fel, pentru că avem anumite așteptări când venim la Casa lui Dumnezeu se întâmplă să plecăm acasă cu aceleași probleme sau cu altele în plus. Avem așteptări greșite de multe ori când venim la biserică fie că sunt cu privire la preot sau păstor, cu privire la cor, cu privire la ceilalti membri, cu privire la programul copiilor sau al tinerilor cu privire la desfăsurarea programului din ziua aceea etc. Problema e că putem pleca acasă mai răi decât am venit spune scriptura, dacă nu luăm aminte și nu ne analizăm.
Din această cauză în această săptămână voi medita și voi și scrie despre Biserică. Mă voi referi în mod deosebit la biserica locală dar și la Biserica lui Hristos ca trup. Ce ar trebui să găsim acolo care ar trebui să ne fie atitudinea și aportul și cum ar trebui să ne prezentăm acolo.
Dragilor, Dumnezeu ne-a făcut ființe sociale și dacă nu socializăm nu ne simțim bine, dacă nu ne sprijinim unii pe alții nu putem menține sănătatea societății. Egoismul zilelor noastre ne face ca și atunci când mergem la biserică să ne punem pe noi în centru. Trebuie să ne placă nouă, trebuie să fie cum gândeam noi, trebuie să ne simțim bine și din unghiul acesta privim de obicei lucrurile dar Domnul Isus Hristos ne arată prin viața Sa că împlinirea vieții nu stă în a fi noi centrul universului ci în a îi da cinste lui Dumnezeu prin slujirea altora. Asta trebuie să se vadă mai ales în biserică.
Doamne luminează-mi mintea să pricep Voia Ta cea bună, plăcută și desăvârșită și să o pot trăi pe pământul acesta. Ajută-mă te rog să am o înțelegere sănătoasă cu privire la biserica locală dar și cu privire la cea universală ca să pot astfel să onorez numele tău și să fiu de folos semenilor mei.
Si a treia intrebare de care vreau sa ne ocupam, dupa ce spune Scriptura –
Efeseni 2:4-6- 4Dar Dumnezeu, care este bogat* în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5măcar* că eram morţi în greşelile noastre, ne-a** adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). 6El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti*, în Hristos Isus, V-ati adus aminte adresa exacta a bisericii in locurile ceresti in Hristos. De ce? 7ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea* Lui faţă de noi în Hristos Isus. 8Căci* prin har aţi fost mântuiţi, prin** credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul† lui Dumnezeu. 9Nu* prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10Căci noi suntem lucrarea* Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a** pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. 11De aceea, voi, care altădată eraţi neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur şi care sunt tăiaţi împrejur în trup* de mâna omului, 12aduceţi-vă aminte* că în vremea aceea** eraţi fără Hristos, fărㆠdrept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele†† făgăduinţei, fără*† nădejde şi fără†* Dumnezeu în lume.
Asa eram. De aia sa ai toate motivele sa fii dezamagit de tine. De vreo zece ani incoace am un motto al vietii mele surprinzator motto si mi-l adresez intai mie. Imi dau seama ca fiinta de pe pamant cea mai predispusa a autoinselarii este omul. Si moto-ul meu pentru mine insumi si-mi aduc aminte de el: „Inima omului este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea, incepand cu a mea.” Sunt predispus la autoinselare. Imi place sa ma pacalesc pe mine insumi. Imi place sa ma mint si Duhul Sfant al adevarului ma face sa mi se lumineze ochii mintii, sa ma vad in lumina in care ma vede Dumnezeu. Iata ce am fost, iata ca nu merit nimic. N-am nici o pretentie. Ce mare har este ca sunt primit in familia lui Dumnezeu. A treia intreare de care as vrea sa e ocupam sa intrebam imediat este: De ce ai toate motivele sa fii entuziast de lucrarea lui Dumnezeu.
Prima intrebare este: De ce nu ai nici un motiv sa fii dezamagit de biserica?
A doua intrebare este: De ce ai toate motivele sa fii dezamagit de tine insuti.
Si a treia intrebare este: De ce ai toate motivele sa fii entuziast de lucrarea lui Dumnezeu?
Iata ce spune vers. 13 – 13Dar acum*, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi**, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Lucrarea lui Dumnezeu de apropiere de El este extraordinara. 14Căci El* este pacea noastră, care din doi a** făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea 15şi, în trupul Lui, a înlăturat* vrăjmăşia** dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om† nou, făcând astfel pace, Dragii mei, as vrea sa va aduc aminte de un alt text scris de ap. Pavel. Unii se tot intreaba: Vreau lucrari mai mari. Si-s un duh rau care sunt prin bisericile noastre si prin bisericile dvs: dorinta dupa lucrari senzationale. „Frate, m-am saturat de plictisul din biserica. Vreau sa vad putere. Vreau sa vad senzatii. Vreau sa vad lucruri de-adevaratelea. Vreau sa vad Duhul Sfant la putere. Duhul Sfant la putere? Hai sa-ti arat care e roada Duhului Sfant.
Galateni 5:22 – 22Roada* Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea**, facerea de bine†, credincioşia††,23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva* acestor lucruri nu este lege. Dragii mei, le-am spus ieri tinerilor ca vor fii unii in ziua judecatii care vor veni inaintea lui Dumnezeu: „Doamne dar, n-am facut noi minuni in numele tau?” Unii vor invia morti, altii ung cu untdelemn. Sunt tot felul de lucrari. Altii imping pe altii si se rastoarna cu picioarele in sus. Vedeti tot felul de lucrari. Dar roada Duhului este dragostea. Poti sa ai tot felul de performante sa faci tot felul de lucruri senzationale. Spune ap. Pavel in Corinteni: si daca mi-as da trupul sa fie ars si n-am dragoste.. Daca n-ai dragoste si ai orgolii si ividii… Roada Duhului este dimpotriva dragostea. Apoi, degeaba faci tu tot felul de lucrari daca ti-ai pierdut pacea. Roada Duhului, lucrarea lui Dumnezeu este dragoste, iti da si bucurie.
Spunea un frate: Unii credinciosi sunt atat de incruntati, sunt atat de suparati, murmura atat de mult de parca n-ar fi fost botezati in apa, parca ar fi fost botezati in otet. Asa-s tot timpul incruntati. Asa-s, tot timpul le ploua, le tuna si le fulgera. Si parca tot timpul d-le sunt incordati si frustrati pe cineva. Te-ar manca. Dragostea, bucuria, pacea- o pace care intrece orice pricepere. Stiti unde am vazut din plin aceste lucruri cel mai mult? Unde nu va asteptati. Pe paturile de spitale intre bolnavi rastigniti de perfuzii am vazut bucurie si pace.
La un moment dat, ani in urma, m-am dus sa vizitez un frate. Si a auzit ca vin cumva si s-a pus in carucior si si-a facut vant. Avea un picior amputat din cauza diabetului si acuma era tocmai amputat al doilea tot din cauza diabetului. Diabetul a urcat, era distrus piciorul si stiti foarte bine ca la diabet ranile se vindeca foarte greu. Si i-am vazut uturelul acela de picior infasurat bine si se vedea cum sangele era inca oprit acolo si era rosu. Si instinctiv, nu m-am putut opri, m-am uitat la piciorul lui. S-a uitat la mine zambind, si-a facut vant spre mine. A zis: „Frate, va uitati ca lipseste un picior, lipsesc amandoua de fapt, amandoua picioarele.” Zice in felul urmator: „Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza radare. Dar, rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea ca sa fiti desavarsiti, intregi, si sa nu duceti lipsa de nimic.” Zice: „Acuma sunt desavarsit, intreg si nu duc lipsa de nimic. Dumnezeu a vazut ca picioarele mele ma impiedicau sa intru in Imparatia Cerului, le-a taiat si acuma intru perfect, desavarsit, intreg si nu duc lipsa de nimic.
Am vazut dragoste unde nu te astepti, la copii abandonati de parinti. Am vazut dragoste la copil provenit din familie cu sase copii. Cand au ajuns in Statele Unite, tatal i-a parasit si i-a lasat de izbeliste. Si i-a lasat saraci. Si copii aceia au invatat ce inseamna dragostea, unul pentru altul mai intai, apoi dragostea pentru biserica, dragostea pentru Domnul, dragostea pentru mama lor, dragostea pentru semeni. Si au invatat sa daruiasca si sa fie generosi. Acolo am gasit dragoste. Am vazut dragoste, bucurie si pace in case unde stateau 11 in casa cu o singura camera si nu erau nemultumiti. Si am vazut amaraciune si frustrare si nervi si cearta unde aveau fiecare o camera, ca albina celula ei. Si tot nu erau multumiti.
Roada Duhului Sfant, lucrarea in noi este dragostea, pacea, indelunga rabdare, unatatea, facerea de bine, credinciosia sau perseverenta, blandetea, infranarea poftelor, impotriva acestor lucruri nu este lege. Ce ne spune ap. Pavel in partea a doua dincap. 2 din Efeseni este: Dar, acum, in Hristos, toate lucrurile acestea ni se dau din plin. Am fost pecetluiti cu Duhul Sfant, de aceea trebuie sa sar in sus de bucurie. Ap. Pavel este in puscarie, prins probabil in butuci si stiti dvs. ce inseamna sa fiti prinsi in butuci? Am fost acolo la una din inchisorile in care se spunea ca a fost ap. Pavel. Eu sunt un om mic de statura, dar nu puteam sa stau in picioare. Tot timpul ghemuit si nu era nici un fel de iluminator. Sa fii fara lumina, sa nu poti sta in picioare, si pe langa tine prin spate sa treaca un fel de canelura, un fel de canal pe care se adunau toate mizeriile de la ceilalti puscariasi. Si mirosea cumplit. Frig, bacterii, mizerie, ap. Pavel se pare ca avea o conjunctivita cronica, ca-i curgeau ochii tot timpul, de aia le spunea: „Fratii mi-ar fi dat chiar si ochii.” Plin de cicatrici si probabil din cand in cand, prins in butuci. Cand esti prins in butuci, chinurile sunt cumplite. Mai intai, ca nu poti sa te misti si esti tot timpul in pozitia sezand. Si vin nevoi fiziologice pe care le ai si nu poti sa le faci, pentru ca esti prins in butuci. Tu esti tot timpul sezand si inecp sa ti se umfle picioarele. Si incep sa tumefieze.S i incep sa se gangreneze. Si incepi sa suferi tot felul de insuficiente. Ce faceau Pavel si Sila cand erau prinsi in butuci? ombaneau, asa-i? Nu le convenea ca e biserica nu stiu cum. Ce faceau? Cantau cantari de lauda. Si ap. Pavel, din inima pamantului, din puscarie, ne scrie un text care trebuie sa ne calauzeasca azi. De ce trebuie sa sari in sus de bucurie ca esti membru al bisericii? De ce trebuie sa sari in sus de bucurie ca esti iubit al Domnului? De ce trebuie sa sari de bucurie ca esti parte a miresei Domnului? „Bucurati-va,” si n-ajunge odata, „si iarasi zic: Bucurati-va.” De ce? Pentru ca avem Duhul Sfant, pentru ca bucuria e o roada a Duhului Sfant.
El a venit sa aduca vestea buna a pacii, voua, celor ce erati departe si pace celor ce erati aproape. Roada Duhului Sfant este dragostea, bucuria, pacea. „Caci prin El si unii si altii avem intrare la Tatal intr-un singur Duh”. De aceea trebuie sa fiu bucuros. 19Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni* cu sfinţii, oameni din casa** lui Dumnezeu, – si urmeaza o imagine extraordinara: 20fiind zidiţi* pe** temelia apostolilor† şi prorocilor, piatra†† din capul unghiului fiind Isus Hristos. In El. tu esti caramida. eu sunt caramida. ei sunt caramida. tinerii sut caramizi vii. 21În El* toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu** sfânt în Domnul. O imagine statica si dinamica. Un templu care creste. 22Şi prin* El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. Habar n-am din ce este construit zidul bisericii dvs. Daca ar fi costruit din caramizi, imaginati-va la un moment dat ca caramida aceea, a 20-a de sus si a patruzecea de jos ar spune: Mie nu mai imi convine aici. Suratele mele-s cam grele pe mine si le suport cam greu. Asta din stanga ma inghesuie, asta din dreapta ma inghesuie si astea de sus parca nu mai imi place de ele si nu mai imi place in compania lor. Eu m-a hotarat sa ies afara. Si asa face si a cincizecea si asa face si a o mia si asa face si a 1.200 si s-au hotarat sa-si faca clubul caramizilor care nu mai sunt in biserica. Clubul caramizilor parabisericesti. Clubul si grupul caramizilor care s-au izolat. Ce se intampla cu cladirea? Colapseaza. O caramida care-i scoasa din cladire nu-i buna nici macar de nimic. Nu-i buna decat sa te impiedici de ea. Si daca raman caramizi prin curte, cei care ati lucrat in constructie, cand raman caramizi intregi prin curte, ce se intampla dupa o vreme? Se sfarama si se fac praf. Dragul meu, vreau sa-ti spun cu toata responsabilitatea: tineri fara biserica va faceti praf. Or fi bune intalnirile voastre, or fi bune excursiile, vacantele, taberele. Nu tin loc de biserica. Biserica este cladirea lui Dumnezeu. Bisericii i s-a promis ca portile imparatiei mortii n-o vor birui. Nu ONGurilor, nu fundatiilor, nu organizatiilor, nu celulelor de casa, nici unei alte institutii. Nici primariilor, nimic nu li s-a promis, ca portile Imparatiei mortii nu o vor birui! Ci, numai bisericii. Si nu exista alta institutie care sa fi rezistat 2.000 + ani de-a lungul istoriei, decat biserica. Au cazut imperii. Sa-u dezbinat natiuni. Au cazut etnii, dar biserica a ramas. Slavit sa fie Domnul bisericii.
Am vazut in seara aceasta, dragii mei,
de ce nu ai nici un motiv sa fii dezamagit de biserica ta, pentru ca nu-i biserica ta. E biserica Domnului. Si daca n-ai dreptul sa fii dezamagit de Domnul, n-ai voie sa fii dezamagit nici de trupul Lui. Daca n-ai dreptul sa fii dezamagit de mire, n-ai dreptul sa fii dezamagit nici de mireasa Lui. Daca n-ai dreptul sa fii dezamagit de Cel care a facut Templul, n-ai dreptul sa fii dezamagit nici de templul viu care creste.
De ce ai tot dreptul sa fii dezamagit de tine? Pentru ca esti in firea pamanteasca. Daca apostolul Pavel striga: „Căci binele, pecarevreausă-lfac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! –Romani 7:1924O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… – trebuie sa strigam si noi impreuna cu el: O, Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Dumnezeu prin harul Lui ne-a izbavit. Eram morti, dar acum suntem vii. Multumim Domnului ca nu mai suntem unde am fost. Si multumim pentru harul de a ne pune intr-o pozitie nemeritata de nici unul dintre noi. Nici eu n-o merit, nici dvs.
Al treilea lucru, de ce trebuie sa fii intotdeauna bucuros de lucrarea lui Dumnezeu? Pentru ca lucrarea desavarsita, perfecta pentru care Dumnezeu iti da itelepciunea si-ti deschide ochii s-o vezi si daca o vezi cum trebuie, vei fi tot timpul plin de bucurie ca ap. Pavel in puscarie si vei striga impreuna cu sfintii: „Bucurati-va si iarasi zic, bucurati-va si chiar cad vei fi persecutat, cum spune Domnul: Bucurati-va asi veseliti-va chiar si atunci cand veti fi prigoniti- numai daca veti fi prigoniti din cauza numelui Meu.”
Dragii mei, iubiti biserica. Invatati-i pe copii sa iubeasca biserica. Invatati-i pe cei care sunt proaspat convertiti sa iubeasca adunarea. Sa iubeasca si intalnirile, dar sa iubeasca si pe frati si pe surori pentru ca in vremurile grele care ne vin inainte, nu avem nimic mai un, nici o familie mai aproape decat biserica. Intreati-i pe tinerii care au fost alungati de parinti. Am avut studenti care au fost alungati de parinti si parintii au zis: „De astazi, nu te mai primim.” Am avut student musulman din Albania si familia lui musulmana l-a renegat si a gasit o familie in biserica. Ei, acesti stiu sa aprecieze biserica, cei pentru care biserica inseamna mama, tata, frati, surori. multi in veacul acesta si mai multi in veacul viitor. Domnul sa va binecuvanteze sa aveti o biserica vie, sa cresteti spre slava Lui si nu uitati, acesta este un Templu care inca creste. Este un Templu care este inca in constructie. Dumnezeu n-a dat inca schelele jos. Cand va da schelele jos, cand va da draperiile jos se va vedea bijuteria pe care Marele Arhitect a facut-o spre slava laudei Lui. Amin.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 